Home » Media / Tech » Citesti:

De-a războiul civil cu arsenalul media

Brindusa Armanca ianuarie 31, 2017 Media / Tech
8 comentarii 2,630 Vizualizari

Am văzut-o și pe asta: Cristoiu îndemnând la B1TVsă fie scoase paramilitarele PSD împotriva protestelor pașnice din București și din țară, pe motiv că sunt neautorizate, iar Tăriceanu încercând din studio să îl convingă că nu e cea mai bună soluție, fiindcă ar isca un război civil. Deși, mai spunea Tăriceanu de la înălțimea poziției sale obținute cu nici 6% din voturi, după alegeri democrația nu mai e treaba poporului. Aparent o simplă dispută între doi dinozauri, ideea unei contraofensive (”Scoatem oricând o sută de mii și îi nimicim”, spunea mai deunăzi la Antena 3 Codrin Ștefănescu, vicepreședinte PSD) bântuie prin studiourile a cel puțin trei televiziuni de mai multe zile: la Antena 3 o repetă diverși furioși, ca Badea, Ciuvică, Gâdea ș.a.m.d, la RTV este acreditată de colonelul Dogaru, agitatorul de serviciu, care spunea că jumătate din cei aflați în stradă sunt ”ofițeri acoperiți”, sau o țipă isteric Ciutacu, iar la B1 TV o reiau invitați cuvioși în emisiuni ticluite să pară imparțiale. Instigarea la confruntare este una dintre cele mai periculoase dintre manipulările cotidiene comise de aceste televiziuni, dublate de publicații online din același pachet de interese și distribuite organizat. Corina Dragotescu răsplătește grețos generozitatea pesedistă care i-a oferit în 2013 colaborări ca atașat de presă la Consulatul din Los Angeles, o sinecură MAE pe banii cetățenilor. Ieșită în stradă, unde manifestanți i-au aruncat simbolic la picioare ”arginți” cu care este plătită de fugarul Ghiță, Dragotescu a relatat distorsionat atât episodul, cât și scopul protestelor. Acela de a nu permite puterii de a truca democrația cu două ”ordonanțe-elefant” în folosul corupților.

Nimic din ceea ce produc pseudo-televiziunile de știri nu trebuie luat ca atare. Felul cum au tratat protestele din 22 și 29 ianuarie arată imensul dispreț față de regulile și misiunea  jurnalismului, dar mai ales față de propriul public considerat stupid. Antena 3 a epuizat unghiurile de filmare care să diminueze numărul de participanți pentru a putea minți în voie: imagini de la nivelul genunchilor printre oameni, filmarea unor participanți răsfirați, evitarea oricăror imagini de sus. RTV a preferat cadraturile medii așa încât Bogdan Chireac să poată spune că e lume”cam cât la mall”, când la București se adunaseră 50 000 de oameni, iar coloana în marș pe bulevardele capitalei depășea 2,5 Km. În seara de 29 ianuarie la Antena 3 s-a aflat timp de două ore neajutoratul premier Grindeanu pentru a promite pensii și salarii, promisiuni întărite prin gura lui Radu Tudor, un alt propagandist care uzurpă statutul de jurnalist. Protestele erau bagatelizate într-o fereastră minusculă. În fiecare zi, edițiile ”incendiare” ale televiziunilor care joacă în terenul media în beneficiul patronilor penali și al politicienilor corupți, difuzează minciună și otrăvesc percepția corectă a realității, distorsiune preluată de o un public îngrijorător de mare. Tentativă de lovitură de stat, participanți cu câini plătiți de Soros, o nouă mineriadă (poate ”tineriadă”, au ripostat tinerii aflați la proteste), incendiu la Bamboo produs din ordinul lui Iohannis, agenți iohannisti infiltrați și alte conspirații inspirate din Warr Games continuă să figureze pe agenda falsă a televiziunilor de știri și a unor publicații care au câte o scamă penală în biografia editorială.”Libertatea de exprimare nu înseamnă că poţi minţi, calomnia, manipula, înjura, ataca instituţii pentru a-ţi proteja patronul corupt, instiga la disoluţia autorităţii de stat, anula valorile adevăratei democraţii sau aşeza românii unii împotriva celorlalţi. Libertatea mai largă de exprimare de care se bucură jurnaliştii, consacrată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu permite, nu include niciuna dintre variantele de mai sus”, a reacționat Valentin Jucan, membru CNA, citat de Epoch Times, la scrisoarea publicată de ActiveWatch sub titlul”Somnul CNA naște monștri”. Scrisoarea solicită evaluarea și deblocarea activității CNA care a eșuat în a opri manipularea în audiovizual, proliferarea știrilor false și a dezinformării  și conține câteva date interesante care demonstrează acest eșec: între 2014 și 2016 s-au prescris 1600 de fapte sesizate la CNA care nu le-a analizat și nu le-a penalizat. Rezoluțiile referitoare la abaterile din campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016 sunt tardive, deci fără efect. În afara ședințelor frecvent amânate, ”instituţia nu mai reacţionează în timp real în timpul unor evenimente socio-politice majore, în care rolul mass-media este crucial”, subliniază organizațiile semnatare. Disfuncțiile și ineficiența CNA în sancționarea mass-media care atacă nejustificat justiția sunt consemnate și în recentul raport MCV:”Deși hotărârile CSM sunt întotdeauna transmise Consiliului Național al Audiovizualului, nu s-au înregistrat progrese în ceea ce privește luarea de măsuri reparatorii eficace sau corectarea informației de către canalul mediatic care a lansat sau care a preluat atacurile”. Nemulțumirile față de unica autoritate de monitorizare și reglementare a audiovizualului se aud și în stradă:”CNA/Demisia!”și”DNA/Să vină să vă ia!”, au strigat zeci de mii de bucureșteni în 29 ianuarie 2017 în fața sediului CNA.

Articol apărut și în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. catalin spune:

    Fiecare are pretul sau insa chiar nu ma steptam de la unii sa se vanda. Sa se vanda PUNCT. Eram tentat sa spun “sa se vanda pe cativa arginti”, insa “sa se vanda PUNCT” e poate mai corect. Am vazut in ultima perioada un Cristoiu pe care in 2012 nu puteam sa mi-l inchipui. O Mungiu care depaseste puterea mea de intelegere a vanzarii de suflet, un Basescu asa cum nu mi-l am imaginat sa il vad vreodata. B1TV era o mica luminita in intunericul A3 si RTV – acum li s-a alaturat lor. La B1TV era cel care facea pana mai ieri emisiunea “Dosar de politician” – am ramas fara cuvinte sa il vad vandut penalilor, cu cat suflet ii sustine pe cei pe care pana mai ieri ii critica. Un Dan Andronic de la Evz in care aveam incredere si care acum joaca rolul lacheului mafiot. Este uluitor cati si-au vandut sufletul peste noapte pentru cativa arginti. Cum s-a ajuns aici?

    • Adi spune:

      Sunt trei explicatii simple:
      1. De unii s-a apropiat periculos de mult tavalugul justitiei.
      2. Aia de la pct. 1 erau cei care scoteau banii pana acum pentru aparatorii justitiei, cand aceasta era buna pentru ca se apopia doar de ceilalti.
      3. Pana acum, scoteau banii doar cei pe care i-a calcat tavalugul si pentru care justitia era nasoala.
      Concluzie: pentru toti cei dispusi acum sa scoata banu, justitia e nasoala si, cu burta goala, nu se mai gasesc multi iubitori de doamne nevazatoare

    • Josef Svejk spune:

      Nu si-au vandut “sufletul” (ce-i aia in lumea profesionistilor ? :P ) peste noapte. Erau de mult pe piata.

      “Maestrul” Cristoiu a facut de-a lungul activitatii sale tot soiul de giumbuslucuri si piruete. Probabil ca in 2012 era pe piata si voia sa arate ce poate clientilor potentiali. Pana la urma si-a gasit cumparatorul potrivit si voila!

      Creatura porcina Mungioiu se tavalise demul prin toate mocirlele imaginabile, deci chiar nu vad cum ar putea fi o surpriza. Chiar nu-si mai aminteste nimeni ce limbi dezgustatoare asternea peste bucile molustei Ponta la inceputul lui 2012 cand acesta s-a luat de manuta cu Antenescu si au fugit impreuna la Bruzelles sa-l dea in gat las inalta poarta pe “Bad, bad Basescu” :P

      Singura surpriza autentica ramane Basescu. Iar asta nu pentru perioada de dupa 2014, ci pentru epoca mandatului sau 2004-2014. Intre 1990 si 2000 Basescu a fost un personaj distructiv prin excelenta. A ucis miseleste guvernarea CDR in vara lui 1997 cand Valerian Stan a inceput anchetarea matrapazlacurilor imbobiliare ale PD. A facut apoi din interior si cu mare succes tot ce era posibil pentru pulverizarea oricaror adversari ai PSD afara de partidul sau. In felul asta si-a ridicat marunta taraba politica la inaltimea unui partid de guvernare. Nu cred ca a existat in epoca vreo-un personaj mai malefic ca el in afara PSD & Co.

      Si totusi dupa toate astea a stiut sa fie cel mai mare presedinte pe care l-a dat Romania pana acum. Asta e ceea ce nu inteleg cu adevarat. Oricine ar zice orice, fara incapatanarea sa draceasca Romania ar fi ramas vesnic in epoca luptei impotriva coruptiei la nivel de controlor de bilete CFR. Ca presedinte a stiut sa fie intotdeauna in serviciul intereselor superioare ale natiei.

      Nu stiu de ce, dar faptul ca a cazut rapid in derizoriu dupa incheierea mandatului nu ma surprinde de loc. Raman in continuare suprins de “decada sa gloaioasa” – ca sa parafrazez “les trente glorieuses” a frantujilor :P

      Dan Andronic a fost nu’s ce consiglier al lui “insusi” Nastase. azi risca puscaria. E firesc sa linga mana ce-l poate scapa de temnita. Mai e ceva de spus?!

  2. cetatean spune:

    CNA este sub incidenta prevederilor de “abuz in serviciu” pentru neglijenta cu care a tratat principala sarcina de serviciu. Mai mult, este o sfidare (fapta penala in forma continuata) adaugata peste abuz ca CNA sa nu ia masuri eficace nici macar la sesizarea Justitiei (CSM)
    Doar marturia disculpatorie ar trebui sa-i scape de condamnare pentru abuz in serviciu

  3. Grammaticus spune:

    Ar trebui sa cerem UNBR sa ia atitudine fata de exprimarile unui membru al lor, Pavel Abraham, fost militian, actualmente chiar avocat care, prin incitarea la folosirea munitiei de razboi impotriva manifestantilor pasnici a incalcat probabil Art. 2 alin. 2) al Legii nr. 51/1995 si, din Statutul profesiei de avocat, Art. 2 alin. 1) : ”Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, de drept public și de drept privat.” Alineatul 2 face referire la Constituție, pacte și tratate.

    A încălcat de asemenea Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană 1.1 ”Misiunea avocatului.

    Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său ci şi să fie sfătuitorul clientului.

    Respectul pentru misiunea profesională a avocatului este o condiţie esenţială a Statului de drept şi a unei societăţi democratice.” si
    “1.2. Natura normelor deontologice

    1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea acestor norme de către avocaţi poate duce la o sancţiune disciplinară.”

  4. DanSu spune:

    Buna ziua,
    Pana la urma, atat protestele dar si prezentarea deformata a lor, fac parte dintr-un drept la exprimare, bun deja castigat. Ca exista multa manipulare la aceste (A3, RTV si B1 – dar nu numai) este iar adevarat, dar mass-media este inca de la nastere un instrument de manipulare. Presticiul castigat de mijloacele din mass-media din strainatate, nu se datoreaza legislatiei, cat autoreglementarii breslei ziaristilor. (Butada cu lupul muscat de oaie e din zorii aparitiei si raspandirii de mase a presei – iar Hitler a teoretizat foarte bine propaganda (inca nu se vorbea de manipulare – efect al propagandei – vezi cap.6 “Propaganda de razboi”). Cu toate derapajele de la propriile standarde a presei corect politic occidentale, nu am auzit vreo discutie despre interzicerea CNN sau alte (multe) cate au procedat la fel.
    Breasla jurnalistilor si truditorilor din domeniu, ar trebui sa-si cam propuna sa faca ordine in sanul ei, dar nu pe baza de orgolii. Daca interzicem azi un post pe un motiv oarecare – nimic, dar nimic nu impiedica interzicerea altor posturi pe alte motive oarecare – precedentul fiind deja creat. Va atrag atentia ca nu legea (sau un organ oficial) a interzis OTV-ul si DD-TV ci au pierit de moarte naturala, prin disparitia patronului si a retelelor aflate probabil in spatele lui. Dar poprirea s-a produs nu ca urmare a modului deplorabil de jurnalistica, ci a manariilor si hotiilor ce le-a facut “pe persoana fizica”.
    La fel, in cazul posturilor otravitoare, disparitia/destructurarea retelelor pe care acestea le slujesc, va duce la moartea naturala a lor. Nu va faceti iluzii, Voiculescu, era doar varful aisbergului de interese manipulatoare al carui instrument e A3. Priviti la invitatii din fiecare seara de la posturile mentionate si o sa intuiti partial ce grupuri de inerese sustin. Ma refer la interese din afara legii.
    Iar daca doriti sa dispara manipularile prin mass-media – interziceti reclamele ( inclusiv cele comerciale), filmele cu eroi buni si rai – in care doar binele invinge, emisiunile de moda, emisiunile de analiza economica si chiar emisiunile educative. Toate manipuleaza. RTV-ul, A3, B1 au telespectatorii pe care si-i merita.
    Pana atunci – voi jurnalistii – reglementati-va casta, educati-va membri, aratati ca se poate castiga bine si fiind independent, ca nici un membru care spune ceva neconvenabil patronului nu va zbura din firma, sau va gasi imediat de lucru la concurenta.

  5. dusu spune:

    ce tziganie ! nici in Africa nu auzi din astea

  6. mariusmioc spune:

    Că Antena 3 filmează protestele din nu știu ce unghiuri ca să pară mai mic numărul de participanți e posibil (n-am urmărit Antena 3, dar mă încred în doamna Armanca). Chestia se reglementează prin faptul că alte televiziuni ori pe internet apar filmări mai corecte, ceea ce va duce în timp la pierderea credibilității Antenei 3.
    Ideea că CNA trebuie să stabilească din ce unghi trebuie filmate protestele la asemenea evenimente este greșită. Deasemenea, nu cred că CNA ar trebui să interzică lui Călin Popescu Tăriceanu să apară la televiziune și să-și exprime opiniile, indiferent cît de dezagreabile ar fi acestea.
    Acest tip de atacuri la adresa libertății de exprimare, cucerită cu sînge în decembrie 1989, sînt îngrijorătoare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)