vineri, martie 29, 2024

Despre votul electronic in tara noastra

Într-un comunicat din vară, ANCOM ne anunță că rata de penetrare a conexiunilor Internet de bandă largă a ajuns la 45,2% din gospodăriile românilor. Deci suntem aproape de jumătate; dacă îl mai luăm in calcul și pe ciobanul Ghiță de la Jina și pe ceilalți prieteni ai lui care folosesc accesul mobil, probabil că trecem de 50%.

Suntem deci o țară de internauți, așa că știrea  – „Dan Nica: Proiectul eRomania va fi pus in functiune in cursul lunii noiembrie /Cum va arata un portal web pentru care s-au cheltuit fonduri publice de 12 milioane de euro?” –  de aici pare normală. Guvernul trebuie să fie și el acolo unde îi sunt “supușii”, pe Internet.

Întămplator am fost și eu implicat în trecut – prin firma la care am fost angajat -în unele proiecte legate de informatizarea administrației publice. Nu în cele mari, dar nevoia fiind reală, în vremurile de dinaintea marii crize au existat suficiente proiecte și pentru cei mari, și pentru cei mai mici.  Nu știu alții cum au fost, dar cel puțin proiectele la care am participat funcționează și acum, la 5-8-10 ani de la punerea în funcțiune.

Însă, dacă ar fi să fac un comentariu general, toate aceste proiecte păcătuiesc prin fragmentare și prin lipsă de ambiție, ca să nu zic de viziune.  Administrația și-a rezolvat mereu diverse probleme punctuale: gestiunea financiară, colectarea taxelor, publicarea diverselor formulare, de ordinul sutelor ori miilor pe care orice stat birocatic respectabil – și nu o spun în mod peiorativ – le produce. Nu vorbesc aici de diversele proiecte inventate pentru anumite firme, pentru că nu intenționez, cel puțin deocamdată, să scriu pentru rubrica politică, vorbesc strict de proiectele utile administrației.

Sunt însă două domenii în care nu s-a făcut practic nici un pas. Aș putea să presupun o premeditare aici, dar prefer să las speculațiile altora.

Primul domeniu ar fi votul electronic. În fiecare an avem același circ legat de corectitudinea voturilor, de numărarea lor , iar mai recent de numărul alegătorilor.

Problema votului electronic e mai complicată decat s-ar crede la prima vedere. Trecând peste vulnerabilitățile software inerente în aplicațiile din zilele noastre, trebuie să ținem cont că, spre deosebire de un like pe Facebook, votul trebuie să fie secret. Presupunând că am primi un token, un user și o parolă, votul respectiv ar trebui cumva mai întâi anonimizat și abia după aceea numărat. Însă asta ne-ar duce la altă problemă: în caz de suspiciune de fraudă, o analiză ar deveni aproape imposibilă.

În cazul votului clasic, măcar se pot renumăra buletinele, pe când în cazul celui electronic, suntem la mâna experților.

O a doua problemă ar fi legată de modalitatea de acces. Evident că va trebui să existe centre de votare, pentru că și la o rată de penetrare a Internetului de 99,9% votul trebuie să fie universal, deci trebuie să aibă acces si fracțiunea de procent rămasă. Aceste centre ar trebui să funcționeze fie activ ( să  colecteze deci voturile local, situație în care trebuie să fie sigure în funcționare , altfel defectarea lor ar duce la pierderea voturilor respective) fie pasiv, caz în care trebuie să fim siguri că au conectivitate cu punctele centrale de colectare. Desfășurarea de forțe tehnice ar trebui să fie destul de serioasă. În tot cazul, în locația respectivă nu ar trebui să se întrerupă curentul în ziua votului.

Ar mai fi de rezolvat problema certificatului de alegător. Utilizatorul ar trebui să se poată cumva autentifica, fie primind – poate o dată cu cartea de identitate – un certificat, un token, o parolă – o metodă cu care să să poată fi validat – să nu uităm ca există cetățeni care pierd dreptul de vot în urma unor condamnări.

Deci, problemele tehnice sunt complexe, nu însă insurmontabile. Beneficiile ar putea fi majore, pentru că ar putea reduce pe termen lung cheltuielile de administrare a sistemului.

Principalul avantaj însă ar fi redarea dreptului de vot cetățenilor care se găsesc în afara țării, care acum pot beneficia doar teoretic de acesta ( cunosc cazuri în perioada de entuziasm, de exemplu la alegerile din ’96, în care studenți de la universități din afară au făcut chetă pentru închirierea unui autocar pentru a-i duce la centrul de votare. În mod obișnuit însă aceasta nu se întâmplă). Într-o Europă fără granițe, situația în care 10% din cetățeni se află în altă țară în ziua votului e mai degrabă normală.

În plus, rezultatele ar putea fi centralizate instant sau măcar foarte repede, în funcție de soluția adoptată. “Mihaela, dragostea mea” n-ar mai fi existat, și poate ca am fi avut un politician credibil mai mult.

Dar nu votul electronic mi se pare lucrul esențial pe care îl poate aduce Internetul în administrație.

Acum aproape o lună, cineva de la Primăria Capitalei venise cu ideea de a folosi apa caldă pe post de agent termic până la rezolvarea nu mai știu căror probleme.

Pe toate sursele electronice de știri, comentariile cititorilor au fost prompte și rapide și majoritatea făceau diverse referiri la un anumit zid din Târgoviște. A doua zi, propunerea a dispărut în neant.

Putem spune  că asistăm la primele rudimente de democrație participativă.  Deocamdată statul se ține departe de acest curent, însă aș îndrazni să cred că rău face. Chiar dacă la prima vedere preluarea și integrarea acestui curent ar știrbi din puterea politicienilor, adoptarea democrației participative le-ar putea da un nesperat ajutor: acela de a-i face pe cetațeni părtași la greselile lor. O măsură greșită luată prin vot public nu ar mai putea fi imputată politicienilor, din moment ce am fost de acord în majoritate cu ea.

Sunt ferm convins că și în momentul de față politicienii folosesc diverse metode de a verifica popularitatea unor măsuri, prin sondaje, analize sau prin diversele “baloane de încercare” pe care le lansează uneori, însă, pe lângă dezavantajul principal că uneori se poate vota invers decât ar dori, adoptarea curentului ar aduce și avantajul implicării afective a electorului. Nu mai poți înjura guvernul după ce ai votat pentru.

Nu știu exact de unde s-ar putea începe. Pentru că nu se poate vorbi de experiență în acest domeniu, probabil ar trebui început încet, mai întâi cu dezbateri și voturi pe domenii relativ neutre. Un mecanism de vot ar putea fi implementat relativ ușor, pentru că aici probabil secretul votului nu ar fi o necesitate. E suficientă o metodă de autentificare individuală, și bineînțeles o modalitate independentă de verificare a rezultatelor. Poate că metoda ar putea fi adoptată mai întâi de partide, pentru definirea politicilor proprii, fiindcă, din câte vedem, actualele proceduri centralizate nu prea dau rezultate.

Problema însă nu cred că se pune dacă democrația participativă va fi adoptată sau nu, ci dacă va fi adoptată în interiorul instituțiilor statului sau în afara acestora. Caz în care nu știu dacă aș vrea să fiu în pielea politicienilor.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Domnule Badici,

    1. Am participat activ (adica nu doar ca alegator) la primele alegeri in care rezultatele au fost centralizate prin mijloace electronice. Ca IT-ist cu oaresce cunostinte in comunicatii, va asigur ca rezultatele acelea veneau de unde vreti dumneavoastra, numai din „teritoriu” nu.

    2. Cea mai acerba opozitie fata de informatizare am intalnit-o intotdeauna la clientii (mici sau mari) din domeniul bugetar. Explicatia este simpla: exista riscul ca diverse „doamne” care plimbau hartii si rezolvau cereri prin algoritmul „durata = durata legala – k*spaga_unitara” (unde k este o constanta proportionala cu valoarea aprobarii pentru petent) sa ramana fara loc de luat cafeaua pe banii contribuabilului.

    3. Revenind la votul electronic, exista cateva variante:
    – aplicatia este scrisa de catre expertii IT care lucreaza ca bugetari, caz in care cei ca mine vor putea vota de cate ori doresc (asta, in cazul fericit in care unul dintre noi nu decide sa modifice toate voturile dintr-o sectie electorala, „just for fun”);
    – aplicatia este scrisa de catre o firma privata, caz in care va avea portite prin care „cei care trebuie” sa modifice rezultatele pe ici pe colo, prin partile esentiale;
    – aplicatia este importata, caz in care localizarea va lua un deceniu si va afecta in mod sigur functionalitatea, sau se va dovedi incompatibila cu te-miri-ce giugiubea scrisa in FoxPro dar inca folosita de vreuunul din organele „care este”.

    4. Problema conectivitatii este acuta: varianta „wired” este vulnerabila iar cea „wireless” este bruiabila. Iar daca se adopta solutia centrelor de votare active va deveni problematic votul in alta sectie de votare decat cea de domiciliu.

    5. Aproape toti specialistii IT pe care ii cunosc gandesc pentru ei, nu pentru public. Prin urmare, sunt curios daca Veta din Patarlagele (80 de ani, aproape nevazatoare) va fi capabila sa foloseasca tokenul… Nu de alta dar pana si eu am tras cateva „f-words” neaos romanesti pana m-am obisnuit cu rectiile imprevizibile ale tokenului pentru e-banking.

    • Doar trei observatii: la punctul unu, pe sistemul actual rezultatele din teritoru se pot cu usurinta verifica prin numaratoare paralela. In momentul de fata exista destule partide, ONG-uri samd care au capacitatea tehnica si organizationala de a face asta. Cel putin la nivel teoretic, nu am fost implicat in mod concret in acest proces, dar o suma dupa PV-urile din sectii poate face oricine.
      la 3, probabil se pot gasi cateva solutii: codul sursa accesibil, datele prelucrate pe mai multe aplicatii independente etc.
      la 5, asta ziceam si eu, depinde cum implementam. Probabil Veta din Patarlagele ( ce oti fi avand cu ei, am cunostinte acolo :) ) ar putea avea in sectia de votare un buton cu partidul verde si altul cu partidul albastru, zic eu ca s-ar descurca mai usor decat cu stampila.

      • domnilor IT, va respect competenta TEHNICA. Dar am nedumeriri:
        A. de ce trebuie implementat peste tot ? Daca la Cocarlati nu sunt conditii tehnice nu se va vota electronic, dar a priva 800 000 de romani din Spania de vot nu e admisibil
        B. de ce trebuie implementat simultan? la Vascauti in 2014 NU se va vota electronic. In defintiv mai avem localitati fara curent electric.

        In Vest exista deja proceduri de semnatura electronica low-cost. Ne-am uitat la ele sau perversa mandrie profesionala nu accepta decat o solutie autohtona?

        Azi trec miliarde de dolari prin net, se depun declaratii fiscale pe net, se obtin documente „patrimoniale” pe net si noi nu avem incredere in proceduri? SIgur, proceduri infailibile pe mediu termen nu s-au inventat (sau costul e prohibitiv) dar de ce vrea sa rezolvam dintr-un foc toate problemele omenirii?

        PS. In orice manual de management veti gasi afirmatia ca numai in 10% din cazuri esecurile sunt datorate deciziei proaste, restul fiind doar pacatele implementarii bramburite.

        • Deocamdată eu nu încerc să proiectez un astfel de sistem, doar voiam să pun în evidență că nu e simplu. Daca recitiți articolul, și mai ales comentariile, veți vedea că semnătura electronică nu e decât o parte a ecuației, poate cea mai simplă având în vedere că s-a implementat deja un sistem de certificate ( vedeți comentariul lui Dumitru Ciobârcianu, care știe ce spune). Impozitele le platim autentificați, votul trebuie să fie secret. Oricum, oricine ar implementa un astfel de sistem nu va trebui să inventeze roata, dar detaliile sunt complexe.

  2. Votul electronic merita discutat, insa teama mi-e ca este un subiect mult prea controversat pentru realitatile Romaniei din ziua de azi, si nu numai al Romaniei.

    Din cate stiu, o singura tara din Europa a implementat votul electronic, si anume Estonia, care are o infrastructura de comunicare de invidiat.

    Chiar daca Romania ar avea infrastructura respectiva, patura populatiei care are peste 50 de ani nu are cunostiinte de baza despre lucrul pe un calculator personal. Nu-l prea vad pe tatal meu, om de 80 de ani care nu pus mana pe un calculator toata viata si care nici nu vede prea bine sa scrie si sa citeasca fara ochelari, ducandu-se la o sectie de votare si descurcandu-se cu o tastatura, un user si o parola pe un ecran. Ca el sunt multi in Romania, mai ales in mediul rural.

    In schimb ar merge foarte bine in Romania un sistem electronic de introducere si numarare automata a voturilor, foarte similar cu cel care exista in SUA astazi.

    Americanii au fost extrem de pragmatici. Nu au renuntat nicioadata la buletinul de vot pe hartie, insa l-au facut in asa fel incat sa fie securizat si citit electronic. Voturile sunt adunate la urne si in noaptea de dupa alegeri sunt scanate si numarate electronic. Dimineata in cele mai multe cazuri se cunosc rezultatele. In caz de contestare a alegerilor, buletinele de vot sunt numarate manual.

    Americanii sunt extrem de activi cand vine vorba de alegeri si initiative legislative consultate prin vot electoral. Un buletin de vot poate avea si 100 de intrebari de referendum si vot pentru alegeri. Toate sunt combinate intr-un singur buletin de vot care poate fi completat si acasa, cu un pix. Un vot pentru o alegere poate fi exprimat completand cu pixul o sageata aratand votul respectiv. In caz de eroare se ofera alt buletin de vot.

    Din cauza cantitatii foarte mare de informatie pe bultetinul de vot, multa lume prefera votul prin corespondenta. Personal imi trebuie vreo doua ore sa termin de completat buletinul de vot, deoarece trebuie sa consult tot materialul electoral inainte de a decide ce vreau sa votez. Ar fi fost foarte greu sa fac asta intr-o cabina de votare.

    Spre cinstea lor, cu vreo luna sau doua inainte de alegeri americanii primesc un pachet electoral acasa in care li se explica tot ceea ce trebuie sa stie ca sa voteze in cunostiinta de cauza: cum sa completeze buletinele de vot, biografiile candidatilor, informatii despre intrebarile de referendum (in limbaj juridic, explicat in limbaj comun efectele, precum si documentatie contra sau pentru din partea organizatiilor politice, civice sau profesionale).

    Nu prea exista in SUA nici o controversa privitoare la numararea electronica a voturilor. In unele state voturile sunt numarate chiar la timpul votarii, cu masini de vot care preiau rezultatele de buletinul de hartie direct inainte sa fie pus in urna.

    Cred ca un astfel de sistem de votare s-ar potrivi Romaniei. Deja exista consultanti in SUA care asista statele americane in mentinerea sistemului de vot care ar putea face acelasi lucru pentru Romania.

    Insa toata discutia de mai sus e vorba goala daca nu exista vointa politica in Romania de a securiza si moderniza sistemul de votare. Atata vreme cat toate partidele care s-au perindat la putere au visat sa ramana la putere manipuland mai mult au mai putin numarul de voturi, problema ramane.

    • Nu stiu daca America e exemplul cel mai bun. Regulile, chiar si pt acelasi tip de alegeri, variaza de la stat la stat si chiar in cadrul unui stat. Aduceti-va aminte ca in 2000 s-au saturat sa numere manual pana la capat, presedintele a fost decis cu votul majoritatii dar nu a populatiei ci al curtii supreme. Apoi cu votul prin corespondenta e o nebuloasa, nu e clar cine distribuie si cine colecteaza buletinele de vot si cum sunt ele securizate.

  3. „În cazul votului clasic, măcar se pot renumăra buletinele, pe când în cazul celui electronic, suntem la mâna experților.”

    Teroia ca teoria, dar practica ne omoară :) În sediul ANAF Iași s-au ștampilat mii de buletine de vot în duminica referendumului din 2012 (după unele surse 12.000). Puteți să numărați buletinele de câte ori vreți, ele chiar se află fizic acolo, nu așa s-a fraudat votul.

    În cazul votului electronic, ce credeți că ar fi mai ușor de supravegheat, cei 15-20 de experți care ar avea realmente cunoștințele și posibilitățile să altereze rezultatele sau miile de ”inocenți” din secțiile de votare de azi, capabili oricând să adauge în urnă câte buletine trebuie? 15-20 de experți aflați în București, Iași, Cluj sau Timișoara nu ar da doi bani pe rezultatele votului de la Rădăuți, Tecuci sau Blaj, așa că rezultatele votului ar fi cinstite. În prezent, numărătoarea voturilor la Rădăuți, Tecuci sau Blaj depinde de persoane direct interesate din localitățile respective. Cu rezultatele cunoscute.

    Votul electronic nu presupune desființarea secțiilor de votare, ba chiar ar putea exista o fază intermediară în care votul să fie posibil doar în secție, cu verificarea identității, ca și în prezent. Însă votul electronic ar elimina votul multiplu, din secunda în care ai votat la Tecuci, deja sistemul nu-ți mai permite să votezi și la Adjud. Ceea ce acum se practică pe scară largă.

    • Lucrurile sunt destul de delicate. Situatia cu stampilatul buletinelor dupa ora inchiderii e de fapt rezultatul unor complicitati, in mod normal cand se inchide sectia se numara, se face PV-ul si se semneaza, nu e prea mult spatiu de manevră Sunt sigur că la alegerile pentru primar nu se întâmplă așa, de fapt acolo batalia e la mobilizarea sustinatorilor. Teoretic acolo erau ambele tabere, practic ambele tabere aveau acelasi obiectiv.
      Vad un pericol mai mare la votul electronic pentru ca respectivii experti ( angajati de cine? de guvernul in functie?) pot modifica usor cifre mult mai mari, iar faptul ca ar avea un jandarm in spate n-ar prea ajuta. Însă se pot găsi, desigur, soluții. Personal aș merge si eu pe modelul american cu cartele, cel puțin într-o primă fază. Dar ceea ce susțin de fapt este că pasul înainte ar fi trecerea – desigur prudentă și în etape mici – la o democratie participativă. Din moment ce pot să mă pronunț de câte ori e nevoie, de ce aș mai avea nevoie să votez prin reprezentanți? Reprezentanții sunt buni să semneze documente, să ia decizii rapide, in rest, dacă putem vota, de ce n-am face-o?

      • Pe vremuri, cu toată pregătirea mea tehnică, am fost nevoit să învăț și câteva noțiuni de contabilitate, pentru că nu eram capabil să deosebesc o contabilă competentă de una incompetentă. Acum sunt :P

        Și noțiunile astea superficiale de contabilitate m-au învățat că orice artificiu în contabilitate lasă urme, ușor de depistat pentru cineva care știe ce caută. Exact aceeași constatare se aplică și în cazul experților care ar modifica rezultatele votului, iar dvs., ca administrator de rețele, ar trebui să știți asta mai bine decât oricine altcineva: serverele pot loga toate accesările și toate modificările făcute, astfel încât se va ști oricând cine și ce modificări a făcut.

        Nu există soluție perfectă, experții pot altera rezultatele, dar vor suporta consecințele. În mod similar, când ați obținut permisul de conducere, nu v-a cerut nimeni să garantați că nu veți omorî oameni pe stradă cu mașina. Dar autoritățile au dezvoltat metode de a sancționa asta, în cazul în care se întâmplă. La fel e și cu numărătoarea voturilor, însă la momentul de față, în cazul unei fraude electorale, odată ce buletinele există fizic în urnă, nu se mai poate face nimic.

  4. Votul electronic ar trebui implementat- și ar putea fi implementat suficient de ușor- făcând aici o distincție clară între evidența votului- care este strict necesară- și conținutul votului- care trebuie să fie anonimizat. Pentru a se evita aiurelile tip votat de n ori sau votat în 30 de secunde e normal să existe un identificator de tip Locatie- Identitate- CNP- care să definească în mod unic faptul că Ion Ionescu a votat în Medgidia și nu la Frecăuții de Sus. În momentul în care avem un cetățean responsabil de votul lui- fie că e ciobanul Ghiță sau dl.Victor Ponta- atunci faptul că l-a votat pe X sau pe Y nu este ceva care trebuie ascuns- dar la nevoie cred că conținutul poate fi protejat.

    • Votul trebuie să fie secret, dar asta e destul de simplu de realizat, CNP-ul alegătorului primește un cod alfanumeric, dar codul nu permite identificarea inversă, a CNP-ului care l-a primit. După care toată procesarea (numărătoarea propriu-zisă, repartizarea pe candidați etc.) se face pe baza acelor coduri. Se va ști cum a ”votat” acel cod, dar nu CNP-ul căruia i-a fost atribuit codul respectiv.

      Un alt avantaj al votului electronic, votarea la distanță, ar putea avea și o aplicație mult mai simplă: dacă ești votant în Baia Mare, dar în week-end-ul când se desfășoară alegerile locale te afli la Timișoara, vei putea vota în orice secție din Timișoara pentru alegerea primarului din Baia-Mare. Ceea ce în prezent nu se poate, în prezent în secțiile de votare din Timișoara nu poți să găsești buletine de vot pentru Baia-Mare :)

    • Domnule Andrei George,

      Secretul votului este strict necesar, in conditiile in care o mare parte din votanti risca repercusiuni cauzate de optiunea pentru „tabara perdanta”.
      Despre partea tehnica, va invit sa cititi comentariul meu anterior (desigur, daca va fi aprobat de catre „cei de la butoane” – observ ca deocamdata este inca „in asteptare”, desi a fost postat inaintea altora deja aparute).

    • @andrei george. Daca aluzia la cele 30 de secunde se referea la PAris, va dau doua cifre:
      in 2004 au votat 3400 persoane, iar in 2009 3800 persoane. Restul sunt palavre rauvoitoare.

      • Tot pentru Andrei George: soră-mea a votat la Ambasada din Paris în 2009. A stat câteva ore la coadă în ploaie și toți cei aflați la coadă au completat declarațiile acelea tot afară, în ploaie, ca să meargă mai repede după intrarea în clădire. Și nu era o singură cabină de vot, indiferent ce ți-a spus ție Mircea Badea. Un vot la 30 de secunde pe ansamblu înseamnă un vot la 3 minute în fiecare cabină, pentru 6 cabine de vot, dacă te întreabă cineva.

  5. „Ar mai fi de rezolvat problema certificatului de alegător. Utilizatorul ar trebui să se poată cumva autentifica, fie primind – poate o dată cu cartea de identitate – un certificat, un token, o parolă – o metodă cu care să să poată fi validat – să nu uităm ca există cetățeni care pierd dreptul de vot în urma unor condamnări.”

    Această problemă de fapt nu există. Există deja semnătura electronică. Citez din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnatura electronica:

    4. semnatura electronica extinsa reprezinta acea semnatura electronica care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
    a) este legata in mod unic de semnatar;
    b) asigura identificarea semnatarului;
    c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
    d) este legata de datele in forma electronica, la care se raporteaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestora este identificabila;

    http://www.legi-internet.ro/lgsemel.htm

    Dumitru

    • Stiu ca esti implicat in acesta directie, multumesc pentru vizita.
      Certificatul e doar o parte a problemei, trebuie sa existe o metoda (sau mai multe) usor de folosit prin care sa il implementam. Probabil unii vor prefera sa voteze de acasa, dar o mare parte probabil vor vrea sa mearga la sectie, din diverse motive. Si atunci va trebui si o modalitate de a-i autentifica. Pe de alta parte, o data autentificat, utilizatorul va trebui mai intai verificat intr-o baza de date de persoane cu drept de vot , operatie care nu poate fi anonima, si abia dupa aceea probabil ca ar trebui sa poata vota, primind ( de data asta probabil pur software) un alt token care sa ii asigure votul anonim.

    • Perfect adevarat, domnule Ciobârcianu.

      Din pacate insa, urmeaza alte prevederi mai dificil de implementat la nivelul intregului electorat:

      5. semnatar reprezinta o persoana care detine un dispozitiv de creare a semnaturii electronice si care actioneaza fie in nume propriu, fie ca reprezentant al unui tert;
      7. dispozitiv de creare a semnaturii electronice reprezinta software si/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de creare a semnaturii electronice;

      Astept sincer ca vreo 10 milioane de romani sa fie dotati cu tokenuri… un bisniss banos pentru UTI, de exemplu :) si ca Veta (de oriunde, numai nu din Patarlagele nu!) sa invete sa-l foloseasca. Cat despre posibilitatile de frauda, ma si gandesc la activistii diferitelor partide care vor cumpara tokenuri contra sacose cu malai si ulei (ca doar nu poti interzice cuiva sa voteze doar pentru ca si-a pierdut tokenul, deci posesorul legal va solicita inlocuirea inaintea urmatoarelor alegeri).

      Adaugati punctele 10-14 privind furnizorul de servicii de certificare (firma privata romana?) si veti vedea ca teoria este buna… doar ca practica ne omoara.

      • Eu nu am făcut decât să arăt că o problemă ridicată în articol și anume forma electronică a unui „certificat de alegător” de fapt nu există. Restul sunt doar detalii de implementare, vorba arhitecților (IT). :)

        Da, sunt de acord cu dumneavoastră, „devil is in the details” sau „practica ne omoară” dar dacă mergem numai pe principiul „oricum statul român nu e în stare să facă” înseamnă că putem renunța să mai ieșim în fiecare zi din casă, oricum o să murim la un moment dat, nu-i așa ? Personal prefer discuția constructivă. Și nu scrie nicăieri că trebuie implementate mâine. Dar măcar știm ce anume să cerem de la un asemenea sistem și să fim atenți să se și implementeze așa.

        Intrând puțin în detaliile drăcoase:
        – Nu există nici un impediment ca să existe sistem dual de votare (electronic și „clasic”). Nu e obligatoriu ca Veta Avăscăuței să-și procure semnătură electronică pentru a vota.
        – „Cumpăratului de token” urmând ca deținătorul să-și procure altul este o falsă dilemă în sensul că problema este de fapt includerea în sistemul de vot a unor mecanisme de prevenție a votului multiplu (necesar chiar și acum, la sistemul „clasic”).
        – Cele 10 milioane de semnături eletronice pot fi procurate nu numai de la CertSign (divizia UTI pentru semnături electronice dacă tot vă preocupă acest lucru) ci și de la oricare cei 4 sau 5 alți furnizori disponibili în acest moment și nu există nici un impediment să se mai deschidă și alții.

        Dumitru

        • Multumesc pentru raspuns.

          Eu sugerez o varianta mai simpla: introducerea actelor de identitate cu cip.
          La sectiile de votare ar exista cititoare/inscriptoare care nu doar sa valideze actul dar sa si scrie in flash ca Veta a votat, astfel incat CI-ul ei sa nu mai poata fi refolosit pentru voturi multiple. Desigur, cineva ar putea avea acces la coduri si ar putea clona cipuri pe CI-uri blank, doar ca, daca statusul „votat” se transmite si la BEC Veta nu va mai putea sa voteze si va cere sa-si vada semnatura.

          O versiune mai sigura ar fi aceea ca cipul sa fie incarcat chiar in sectia de votare cu un cod unic, secret si pentru operator si care sa tina cont de codul fix inscris pe cip, de ora, sectia de votare etc. (ar fi necesare cateva inscriptoarei pentru fiecare sectie de votare), urmand sa fie „anulat” in cabina de vot, fiind inlocuit cu un alt cod care sa-l inlocuiasca pe cel unic existent inainte de „incarcare”.

          Evident, aceasta varianta nu ar rezolva problema votului de la domiciliu dar ea ar putea fi suplimentata cu un cititor de cod bidimentional sau chiar cu o cartela tip SIM (presupun ca toti posesorii de calculatoare au cititor de carduri de memorie). Alternativ, s-ar putea vota cu telefonul mobil, inlocuind temporar SIMul cu cel special „de vot”.

          Desigur, mai sunt destule detalii de pus la punct dar dupa cum spuneati, sa discutam constructiv ;)

          • Semnătura electronică este generată și stocată pe un „CIP” (smartcard) care într-adevăr putea fi introdus în construcția cărții de identitate (ca și la cardurile bancare). De ce nu s-a ales această variantă constructivă nu știu, probabil pentru a proteja sensibilitățile unor anumiți cetățeni (dar nu vreau să divaghez).

            În privința smartcardurilor blank: pentru a fi folosite ca și semnătură electronică o cheie generată de un asemenea smartcard trebuie validată de o autoritate de certificare autorizată să emită astfel de lucru, deci nea Vasile Primaru’ și cu nepotul lui „priceput la calculatoare” nu prea au cum să scoată din pălarie un număr de blank-uri pe care să le „cloneze” și să le „introducă în urnă”. Iar dacă se face și validare on-line a acțiunii de votare (sunt convins că STS este perfect capabil să asigure legături la marea majoritate a secțiilor de votare) detecția votului multiplu este cvasi-instantanee.

            Simplist vorbind tehnologia semnăturilor digitale este cea de aici:
            http://en.wikipedia.org/wiki/Public-key_infrastructure

            Dumitru

  6. Autorul are o abordare candidă, să nu zic diletantă. În nici un caz nu se poate pune problema ca votul electronic să fie făcut prin Internet, indiferent de metoda de securizare, dintr-un motiv foarte simplu: ar permite vânzarea votului, adică orice certificate, cartele, token-uri, amprente vor valora bani buni un sărac.

    Un sistem de vot funcțional trebuie să păstreze secretul votului chiar dacă cetățeanul vrea să-l facă public. Pentru a bloca orice tentativă de vânzare, cumpărătorul neputând fi sigur că a cumpărat ceva.

    Chiar și votul prin corespondență e vulnerabil aici, deci el trebuie permis numai în condiții speciale, persoane netransportabile, expați care demonstrează cu documente că locuiesc departe de secțiile de votare etc. sub sancțiunea închisorii la orice tentativă de fraudă.

    Oricum, motivele pentru care votul prin corespondență a fost înmormântat sunt pur politice, diaspora are o perspectivă proaspătă și greu de manipulat, politicienii din România se bazează pe status-quo-ul existent

  7. Votul electronic ? Eu as fi multumit daca ar exista macar ala prin corespondenta . :)
    Ar costa mai putin si ar fi accesibil inclusiv celor fara internet . Nici o sansa in tara „minunilor”.

  8. Ma tem ca modul in care se voteaza nu va afecta prea mult realitatile din viata politica romaneasca. Ii zicem democratie, dar ne amagim… democratia inseamna participare activa, implicare in luarea deciziilor, intelegerea consecintelor. Astazi votul universal promoveaza in cel mai fericit caz mediocritatea.

    Oare cati stiu ce inseamna de fapt idiot?

  9. Pentru că văd că a dispărut un comentariu de-aici- comentariu legat de o problemă esențială- haideți să o repunem pe fir- suntem în anul de grație 2013 , după 23 de ani de când nu mai avem dictatura partidului unic- dacă în 2013 mie trebuie să-mi fie frică de faptul că am votat într-un anumit fel- chiar avem o problemă. Mai mult, suntem 18…20 de milioane recenzați. Soarta- sau importanța unui singur vot- în aceste condiții- devine strict statistică. Dacă nu reușim să punem- și să păstrăm prin lege libertatea votului- și să trimitem unde le e locul factorii de putere care pot să mă pedepsească pentru că am votat ALTFEL- putem desființa orice DNA sau alte structuri pentru că suntem falși din start.
    Secretul votului- ar trebui interpretat strict în maniera la care nimeni nu se poate folosi de el pentru a-mi face rău pentru alegerea mea. Chestia asta cred că e prevăzută deja în lege- și constituie una din cheile de boltă ale democrației de orice fel.

    • Nu am aprobat comentariul dvs anterior pentru ca nu vreau sa pornim o discutie fara sfarsit. Rezultatele alegerilor sunt publice, inclusiv numarul de voturi din fiecare circumscriptie. Voi bloca in continuare orice incercare de a divaga in directia asta.
      In ceea ce priveste secretul votului: asa e in Constitutie, ca ne e frica sau nu… trebuie sa il implementam cum scrie in carte. Daca pe hartie putem asigura secretul lui, trebuie sa o facem si electronic, altfel inseamna ca am inlocuit un sistem cu altul mai prost.

      • Domnule Badici, avem nevoie de votul electronic. Și de cel prin corespondență. Însă avem nevoie și de o implicare în această formă de manifestare a democrației- fie că este individuală sau- de ce nu- colectivă. Sunt un cetățean oarecare iar opiniile mele politice n-au absolut nici un fel de legătură cu activitatea mea profesională; mi-e greu să cred că cineva și-ar putea manifesta interesul să cumpere 10.000 de tokene (nu cred că poate să o facă nici fizic) ca să influențeze cumva rezultatul unui vot. Evident că se poate merge până la individualizarea cu amprentă- ca să nu mai existe suspiciuni. Din toată povestea ar câștiga și clasa politică care ar trebui să descopere ceva mai bun decât găleata de plastic, sacul cu făină sau punga de pui. Cardul de votare distribuit- sau și mai simplu- cardul de identitate- ar putea să fie dotat cu un astfel de token.

        • „mi-e greu să cred că cineva și-ar putea manifesta interesul să cumpere 10.000 de tokene (nu cred că poate să o facă nici fizic”

          Iar mie unul mi-e greu sa cred ca cineva (statul roman, adica) ar putea produce 10.000.000 de „tokene” si sa le tina evidenta (recuperat tokenul mortilor la declararea decesului, pregatit si distribuit tokenul pentru fiecare tanar care implineste varsta legala cu cateva zile inainte de alegeri, inlocuit tokenul pierdut de catre nea’ Vasile prin staul, depanat/schimbat in timp util tokenul care s-a defectat, sau a ramas fara baterie etc.).

          Desigur, fiecare cu „credinta” lui…

          • Nu știu ce înțelegeți dvs.prin token, dar văd că îl priviți ca pe o carte de alegător, care mai și trebuie recuperată de la persoanele decedate, după descrierea dvs. :)

            Token-ul e un cod de tranzacție, adică la fiecare scrutin primești alt token, după verificarea identității. Că verificarea identității se face în secția de votare, ca în prezent, sau prin semnătură electronică, asta e altă poveste. Deci nu e neapărată nevoie de trecerea la cărți de identitate cu cip înainte de introducerea votului electronic, sunt două lucruri separate.

            • 1. Sub ce forma ar urma sa primeasca cetatenii codul de tranzactie, daca nu exista CI cu cip?

              2. Daca acest cod de tranzactie deriva din CNP (fiind tastat de catre un operator), cine impiedica „primarul” sa introduca CNP-uri la gramada.

              3. Cum se verifica prezenta alegatorului, daca acest cod de tranzactie nu este stocat pe CI?

  10. Iata propunerea mea concreta:

    1. Pana in 2016 se inlocuiesc progresiv actualele CI cu unele dotate cu microcip. Cine nu doreste (i-e frica de 666 sau de NSA) este liber sa ramana cu CI actuala… dar nu voteaza.

    2. Inainte de vot, pe o perioada de una pana la trei luni, cei care doresc sa voteze se prezinta pentru inscrierea pe listele de vot, ocazie cu care li se verifica identitatea (cu calm, ca nu e graba) si se inscrie pe CI un cod generat automat.

    3. La votare, sistemul verifica existenta persoanei pe lista de alegatori, compara codul cu cel pastrat in baza de date si il „activeaza”, activarea fiind valida un timp rezonabil (sa spunem 10-15 minute). Evident, codul se dezactiveaza automat in momentul in care alegatorul voteaza iar actiunea se comunica bazei de date a BEC. Cu aceeasi ocazie se inscrie pe CI un cod semnificand „votat”, generat pe baza codului de inscriere, a celui de validare si a celui de votare, la care se adauga alte elemente de unicitate.

    4. Contestatiile „post-vot” se rezolva prin citirea securizata a CI si transmiterea codului catre BEC. In cazul (extrem de improbabil) ca un cod de alegator a fost clonat iar faptasul a apucat sa voteze inaintea titularului, refuzul automat de atribuire a codului de votare se solutioneaza prin confruntarea alegatorului cu fotografia si examinarea (la nivelul BEC) a informatiilor de timp si loc privind votul fals.

    Avantaje: nici unul dintre cei implicati (alegator, persoanele din centrul de votare, BEC) nu cunoaste codurile, acestea fiind generate si validate in mod automat.

    • 1. Dreptul de vot nu poate fi restricționat decât prin decizie judecătorească nominală asupra individului, nu pe baza unei condiții arbitrare de genul ”nu ai carte de identitate cu cip. nu votezi!”. Democrația are niște principii pe care ar trebui să le înțelegem, înainte de a trece la chestiuni tehnice legate de exercitarea votului.

      2. Înscrierea în listele de vot, deși se practică în unele țări, încurajează absenteismul. Înscrierea în ziua votării este nerecomandată, din cauza fraudelor. Soluția pare să fie înscrierea automată, ca în prezent. Problema reală este verificarea identității la nivel național, pentru evitarea votului multiplu, nu înscrierea în listele electorale.

      3. E mai logic și mai simplu ca sistemul să atribuie codul (token-ul) chiar în momentul verificării identității. Codul trebuie să fie al consultării electorale respective, nu al persoanei, tot pentru a evita fraudele la un alt scrutin, prin eventuala folosire a codului unei persoane care nu votează. Dacă se desfășoară mai multe consultări în aceeași zi (referendum + alegeri locale, de exemplu) vor exista token-uri diferite pentru cele două consultări.

      4. Nu mai e necesară citirea securizată a CI, având în vedere punctele 1-3. Dacă un alegător apare că ar fi votat deja, verificarea identității lui este problema, iar asta se poate face și în prezent. Să nu uităm că în România apar din când în când persoane diferite cu același CNP, în mod sigur ar apărea și persoane cu același cod electoral, dacă va fi acordat persoanei și nu scrutinului.

      • @Harald

        1. Corect

        2. Înscriere automată = sincronizare între evidența populației și BEC. Nu e chiar inginerie de rachete, nici măcar pentru România :)

        3. Codul poate fi al persoanei, nu al consultării electorale, fiind generat și stocat în smartcard și imposibil de scos de acolo. Nu poate fi folosit codul unei persoane dacă nu ai fizic CI-ul respectivului.

        4. Cheile nu sunt generate „manual”, este extrem de impobabil să existe două chei identice, prin însuși algoritmul de generare.

        Dumitru

        • La punctul 3, am spus deja care e problema: frauda. În ziua votării, primarul din comună își va trimite oamenii să ”împrumute” cardurile celor care n-au de gând să voteze, în cazul în care codul electoral este al persoanei. În plus, ar fi neapărată nevoie de cip, în timp ce codul de tranzacție despre care vorbeam poate fi atribuit în momentul votării indiferent de tipul de CI al cetățeanului respectiv. Până va avea toată lumea smart-card-uri mai durează.

          În plus, nu văd ce sens ar avea atribuirea unui cod persoanei, când există deja CNP-ul. Acesta poate fi validat sau nu pentru utilizare în scop electoral în funcție de vârsta solicitantului sau eventualele condamnări, va fi invalidat automat cu ocazia decesului etc.

          • Dacă are CI-ul „all bets are off” indiferent de sistem. La fel poate trimite oamenii acum prin sat să împrumute buletinele…

            CNP-ul după cum chiar dumneavoastră ați specificat nu este garantat să fie unic. Iar semnătura electronică nu este „un alt cod”. O semnătură digitală este echivalentă semnăturii olografe de pe documentele tipărite cu tot ce înseamnă acest lucru din punct de vedere legal. Poate fi folosită la mult mai multe aplicații decât votul, un exemplu fiind depunerea de declarații la fisc (unde este deja implementat acest sistem). Deja există (atât legal cât și faptic) acest sistem de indentificare și poate fi folosit, nu mai trebuie inventată încă o roată.

            Dumitru

    • 1. Lăsând la o parte termenul nerealist după părerea mea, CI cu smartcard încorporat mi se pare o idee bună. Dar atitudinea de tip BOFH (se vede experiența IT :) ) nu cred că ajută.

      2. Nu este necesar, se poate realiza sincronizarea bazei de la evidența populației cu cea de la BEC. Semnătura din smartcard se emite odată cu CI-ul iar ID-ul semnăturii este unic.

      3. Se leagă de 2 dar detaliile de implementare consider că nu sunt relevante în acest stadiu, sunt convins că există metode de securizare mai competente decât la ce ne putem gândi noi în cele 10-15 minute pe care le alocăm acstui articol.

      4. ID-ul din smartcard fiind unic se poate vedea unde și/sau de câte ori a votat o anumită persoană.

      Dumitru

      • Dupa cum spuneati, BOFH rulez… iar in cele 15 minute acordate acestui articol nu puteam produce o fundamentare de proiect.
        Unde mai puneti faptul ca activitatea de consultanta costa ;)

  11. Cred ca marea majoritate a comentatorilor ca si autorul de altfel nu realizeaza potentialul de frauda pe care votul electronic il pune la dispozitia celor care organizeaza votul. Si cum stiu eu Romania si pe romani un asemenea potential nu ar ramane neexploatat.

    Nu ca actualul sistem nu ar permite fraude, votul multiplu e un exemplu, dar vorbim de ordine de marime diferite. In actualul sistem, cu buletine si urne, manariile se fac la nivelul comisiei din centrul de votare. Ori aici toate partidele au reprezentanti si fiind vorba de manipularea unor obiecte fizice (in speta buletine de vot intr-o urna sigilata), e foarte greu sa se faca fraude majore. Nu e chiar asa de greu sa stai cu ochii pe o urna. Se fac fraude, se mai negoiciaza la numaratoare (sub imperativul „sa ne iasa „cheia” sa plecam acasa se mai ajusteaza la rezultate) dar in general lucrurile nu scapa de sub control. Diferenta cea mai importanta este ca o data incheiata numaratoarea in sectii fraudele se incheie. Centralizarea nu mai aduce alte fraude. Motivul este simplu, BEC nu numara voturi, BEC aduna datele din procesele verbale. Ori din sectii toti reprezentantii partidelor pastreaza o copie a procesului verbal cu rezultatele si o comunica inca din noaptea votului la partid. Partidele au astfel o modalitate simpla de a verifica centralizarea BEC adunand la randul lor datele din procesele verbale de la toate sectiile din tara.

    In cazul votului electronic insa lucrurile stau cu totul altfel. Sectii nu exista toata numaratoarea se face centralizat in niste calculatoare. Sigur toate partidele ar avea „experti” cu acces dar stiu sufiucient despre software ca sa inteleg ca cel care a conceput si administreaza sistemul (expertul guvernului) are un avantaj enorm fata de cei care doar il supravegheaza (sau care cred ca il supravegheaza, un programator bun te poate face sa crezi ca „vezi” totul cand tu vezi doar o parte). Practic ramanem la mana cui are „hackerul” mai bun, cu un avantaj substantial pentru cel care organizeaza. Iar eventualele fraude, chiar si depistate, ar fi infernal de greu de dovedit in instanta. trecand peste faptul ca judecatorul ar trebui sa inteleaga niste chestiuni tehnice extrem, EXTREM, de complicate, ar fi foarte greu de dovedit ca o anumita subrutina care vicia rezultatul numaratorii este o frauda intentionata si nu o eroare de programare. Mai pe scurt s-ar putea usor ascunde fraude sub pretextul unei erori umane. Asta daca ar fi depistate…

    • Eu zic ca am subliniat ca problemele legate de frauda sunt mai mari decat in cazul votului pe hartie, atat in text cat si in comentariile ulterioare, va rog sa cititi cu atentie. Dar exista si solutii. De exemplu voturile sa nu fie centralizate doar pe o masina, ci pe mai multe: ale partidelor, ale ong-urilor interesate.. Daca rezultatele concorda, e ok, daca nu…. se poate ancheta.Se pot imagina solutii, va asigur, dar scopul articolului nu a fost acela de a proiecta un sistem de vot, ci doar a deschide discutia nu numai despre posibilitatea votului electronic, dar chiar si a unui inceput de democratie participativa. Aceasta din urma se va intampla, in viziunea mea, cu sau fara sprijinul statului.

    • Tocmai de aceea e mai indicat un sistem de vot hibrid (stil american), in care votul pe cartela de hartie poate fi fizic numarat, insa numaratoarea votului este electronica.

      Daca sistemul asta este impleemntat in Romania, nu mai numara nimeni voturile, pentru ca cheia trebuie sa iasa la socotoeala la numaratoarea electronica. Daca nu se intampla, voturile trebuie numarate manual.

      Numai cand cheia e corecta poate fi transmis rezultatul la locatia centralizatoare a numaratorii voturilor, unde un proces similar trebuie sa se intampla.

      Pentru cateva cicluri electoralepoate sa fie o numaratoare electronica in paralel cu una clasica, tocmai ca sa prinda oamenii incredere in sistemul electronic si eventualele defecte sa fie remediate. Cum versiunea de softare e finala, aplicatia poate fi sigilata intr-un controller electronic sau mai multe (sau chiar PC) si recunoscuta prin checksum. Daca checksumul aplicatiei instalate nu este cel care este indicat in documentatie, aplicatia e corupta.

    • Problema se rezolva in cazul unot centre de votare „active”, astfel incat numaratoarea sa se poata face in paralel in sectie si la BEC. Este greu de crezut ca vreun „minitehnicus” ar putea avea acces inclusiv la terminalele din sectiile de votare, mai ales daca intre acestea si BEC se stabileste un transfer de date unidirectional.

  12. Sunt de acord cu votul electronic. Problema securizarii nu e simpla dar nici asa de complicata. Exista banci cu milioane de clienti care se pot loga cu un nume, o parola si eventual una sau mai multe intrebari cheie. Cum furturile din cont, desi foarte tentante, sunt extrem de rare si cum clientii nu pot extrage mai multi bani decat au, nu vad de ce un sistem echivalent n-ar functiona si pt votare: un votant, un cont, un vot.

  13. Domnule Badici,

    e un articol foarte interesant, si binevenit. Mi-se pare ca discutia ar trebui continuata – si nu neaparat la nivelul politicienilor, ci la nivelul persoanelor din societatea civila + (evident) specialistii, care pot evalua fezabilitatea tehnica a diferitelor moduri de implantare. Nu ar fi oare binevenita crearea unui forum de discutii (wiki, forum de discutii / grup facebook, etc.) in acest sens ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro