Home » Media / Tech » Citesti:

Fără acest referendum

Brindusa Armanca octombrie 9, 2018 Media / Tech
7 comentarii 2,013 Vizualizari

N-a fost o dezbatere, n-a fost o confruntare de idei argumentate între purtătorii unor viziuni și proiecții de viitor consistente, serioase, documentate. A fost o bătălie a fundamentaliștilor care văd pretutindeni dușmani, susținută de partide cu puțin respect pentru libertatea oamenilor de a decide cum vor să trăiască. Să le numim: PSD și PNL au semnat protocoale (ah, protocoalele!) de sprijin cu Coaliția pentru Familie, au lăudat BOR pentru implicare, au stimulat de la cel mai înalt nivel manipularea acoperită cu invocarea „drepturilor și libertăților” pentru a-și asigura voturi de la o majoritate închipuită. Doar USR și Mișcarea România Împreună și-au asumat pe față neparticiparea. Oamenii au reacționat prin ignorarea referendumului, înțelegând din graba cu care a fost organizat că altul era scopul, că nu familia (de fapt, căsătoria) a fost marea problemă de rezolvat, ci dorința de a abate atenția de la preocuparea majoră a guvernanților: ordonanțe și legi în pregătire pentru a-l salva pe Dragnea de la pușcărie. Procentul de 21%  participare la vot în două zile, când minimul era de 30%, un prag și așa destul de scăzut, vorbește de la sine.

Deci, nu are rost prelungirea unei discuții care a avut pe parcursul a trei săptămâni accente acuzatoare, uneori isterice, fără a clarifica nimic. Nici analiza poziției mass-media în chestiune nu are relevanță, ea fiind previzibilă. Notăm ca umor involuntar văicărelile Antenei 3 care anunța cum vor pogorî blestemele peste păcătosul popor român care n-a votat. În rest, nimic nou, propaganda media pesedistă și-a făcut datoria, presa de opoziție a exagerat primejdiile de fraudă, iar presa echilibrată a prezentat cifre și fapte, cât a putut discerne din vacarm, ca să priceapă lumea despre ce e vorba cu acest referendum. Să trecem.

La sfârșitul lui septembrie 2018 a apărut pe Facebook un grup care merită interes. El se numește Prima Generație-Ziariști (1990-2000), inițiat de Mirela Iamandi Stimus. Simbolul grafic este o mașină de scris mecanică interbelică tip „Continental”, de colecție, ar zice pasionații de antichități. Surprinzător este că într-un timp scurt grupul a ajuns la aproape 1100 de membri din toată țara. Cineva mai tânăr/ă s-ar putea întreba: de ce sunt așa de mulți membri în acest grup? De unde atâția ziariști? Pentru că pe vremea aia existau ziare, a comentat fenomenul unul dintre ziariștii înscriși. Grupul își propune să reconstituie deceniul de start al presei libere de după Revoluție, o epocă vie, cu numeroase fracturi, dar lămuritoare pentru evoluția presei românești postdecembriste. Cu poveștile redacțiilor de atunci, cu tehnica tipografică revolută, cu entuziasmele și compromisurile unei prese aflate într-o (prea) lungă tranziție. Desigur, există note nostalgice în postări, există deja fotografii ale jurnaliștilor de altădată, tineri, dezinvolți și prea puțin interesați de „imaginea” lor, poze cu vechile reportofoane cu casetă, imagini de la petreceri. „Cu bunele și cu relele noastre, cu poticnelile, naivitățile și dragostea de meseria asta, cred că am fost ultima generație de ziariști în sensul adevărat al cuvântului. Cei care alergau după știre, nu o gugăleau, cei care așteptau ore în șir pe la uși pentru o declarie, nu în cafenea la telefon, cei care se dădeau de cinci ori cu capul în zid și a șasea oară obtineau o exclusivitate, cei care la a treia fake news nu mai puteau da ochii cu ei înșiși în oglindă, cei care au contribuit la tiraje uriașe pentru presa postdecembristă, cei care au simțit plumbul în tipografie și care tremurau la propriu când le venea rândul la cap limpede”, cei care , înainte de a fi ziariști erau Oameni, scrie o jurnalistă pe grup, evocând polemic timpul unei prese cu metabolism lent, care permitea răgaz și speranțe. Nu e lipsit de importanță să se resuscite un timp diferit, într-o epocă de schimbare radicală a paradigmei media. O primă informație conturată este că majoritatea primei generații a părăsit presa, cei mai mulți nu mai profesează de ani. Alții au plecat în veșnicie, iar lista lor e lungă. Memoria anilor de început pare intactă, amintiri despre epoca pixului pe hârtie, a dactilografelor, a tiparului cu plumb, a Motorolelor asezonate cu vodca Scandic/Polar sunt vii:eu ca externist – își amintește un ziarist – coboram în cutia cu plumb” în paginație, de unde făceam curse la ludlow, mă rugam de cel care culegea titlurile le culeagă mai iute. Mergeam și la linotip să urmăresc culesul textelor.Unitatatea de măsură la text era quadratul. Îmi făcusem prieteni printre tipografi. De multe ori prinderea trenurilor depindea de tipografi.Ce perioadă grea și frumoasă!”. Incomplet definit încă, grupul jurnaliștilor din prima generație postdecembristă a primit și ironii, dar și un apel la responsabilitate față de viitorul breslei:„Dacă este un grup pentru depănarea amintirilor, nu mă interesează. Mi-ar plăcea să știu ce s-a întâmplat cu noi, ca adevărata putere în stat. Pe scurt, de ce am cedat , când anume am plecat, ce s-a rupt în noi și dacă mai este ceva de făcut scrie o veterană. Se propun întâlniri și evenimente publice, se pune de o carte. Ce-ar fi să adunăm știrile pe care nu le-am publicat, cu explicațiile aferente, iată altă idee. Chiar dacă există deja istorii ale presei postdecembriste scrise la nivel academic de profesioniști, iar aici trebuie amintit profesorul Marian Petcu de la Universitatea din București, un demers de recuperare, făcut de o comunitate media care a trăit un deceniu inedit, ar fi util și posibil. Un blog, un volum pe hârtie, o ediție „de lux”, cum zicea cineva. Iar pentru încurajare, o membră a grupului a postat un gând din 1929 al lui Nae Ionescu despre jurnalist, semn că sub orice vremi onestitatea în profesie are preț:Meseria de gazetar nu e din cele mai ușoare. Lumea e învățată să te încadreze al cui ești – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Că nu ești al nimănui, decât al lui Dumnezeu și al conștiinței tale, asta nu poate înțelege nimeni”.

Apărut în revista „22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Zev spune:

    Pai, doamna, nu prea inteleg. Ca dv si onorabilii membri ai grupului au nostalgii profesionale, pai toti avem. Inclusiv din perioada timpuriu post-decembrista, cand eram tineri si entuziasti. Ne-a mai trecut, cel putin tineretea :) Deci, nostalgia o inteleg perfect, aprob pozitiv, si cred ca as cumpara o carte pe tema, de curiozitate. Am si respect pentru oamenii invocati, sau macar, minimum minimorum, pentru cei care ii citeam dimineata in metro(U), acuma nu ma condamnati daca poate (poate, depinde cumu-i scris) o sa ma lase rece lupta seculara de la Curierul Romanatilor. Dar pana la urma o multime din corifeii acelei perioade nobila invocata la marginea lacrimogenului sunt bine-merci in internet, sau internet dublat cu print, sau internet dar mai scot ocazional un print, de tip almanahe sau altcumva, uitati-va pe campul dreapta jos al gazdei. Deci, nu vad legatura intre lupta ziaristica pentru exclusivitate atat de plastic descrisa si implicit pusa in fruncea actului jurnalistic, si mediul de propagare. Daca vreti sa spuneti dragi cititori, ce cititi voi este intr-o masura covarsitoare, sau in cea mai mare masura, sau intr-o masura ingrijoratoare, sau ceva, doar colportare online, scriiciosi asteptand un scoop, scriind pe tema din comfortul propriei resedinte (bastards!), pai spuneti asa si dati o alternativa. Dupa cum vedeti nici nu ma ating de calitatea comentariului jurnalistic, desi si acela e important.

    • Constantin spune:

      “Dar pana la urma o multime din corifeii acelei perioade nobila invocata la marginea lacrimogenului sunt bine-merci…”

      Clubul Român de Presă o demonstrează…
      Apoi, mulți și-au schimbat orientarea politică. Mi-amintesc că pe vremea în care mă fugăreau minerii prin Piața Universității unii din respectabilii jurnaliști de azi atunci îi aplaudau.
      Cozile de topor n-au conștiință, iar România n-a dus niciodată lipsă de astfel de ticăloși. Cleptocrația securisto-comunistă nu s-ar fi putut instaura în România în 1990 fără sprijinul activ și extrem de consistent al presei. …Cea audio-vizuală și cea scrisă cu mașina de colecție Continental…

      • Zev spune:

        Categoric, Constantin, desi nu toti. La ce ma refeream eu e strict penita, care, ca orice arma, delinde de morala manuitorului, nu?

  2. Livio spune:

    Referendumul a fost o sarlatanie care daca trecea permitea smecherilor de la CCR si clicii de condamnati, anchetati si (inca) neprinsi care conduce tara sa modifice constitutia oricum de cite ori ar fi vrut muschii lor (“Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției în forma adoptată de Parlament?”). De asemenea, a fost un “dry run” despre cum sa fure voturi la urmatoarele alegeri.

  3. Cantemir spune:

    Pentru ca presa sa redevina ceea ce a fost, trebuie mai intai ca ziaristii sa se descotoroseasca de erorile de logica de tip ignoratio elenchi.

  4. doando spune:

    Hai s-o lasam jos, ca macane asurzitor, cu toata blablageala asta despre ziaristii postdecembristi… Sa fie foarte limpede (n-am habar ce virsta are M.I.Simus) ca inainte de ’89 s-a facut SI PRESA ADEVARATA!!!! In decembrie ’89, n-au disparut, sub gloantele securistocomunistilor, toti ZIARISTII PROFESIONISTI!!! LOVITURA DE STAT (mai usor cu “revolutia”, bade!!!) s-a finalizat doar cu executia, FIREASCA, a unui DICTATOR!!! Esalonul DOI si-a continuat, CU SUCCES, misiunea!!!).

    Am fost unul dintre ascultatorii fideli ai PROGRAMULUI 3, care facea emisiuni care, astazi, ar parea transmisii de pe satelitul EUROPA sau din ANDROMEDA!!! Oamenii aia aveau curaj si faceau PRESA!!!!! Toa’șu’ si toa’șa’ erau DOAR pe textele mincatorilor-radio de kkt (CA SI-ACUM!!! “Toașu’ si toașa’” sint toata adunatura de analfabeti care umplu palavramentu’ RO!!! Si guvernu’!!! SI MEDIA, IN MAJORITATEA EI!!! Ce va tot ascundeti dupa corcoduș?!?!?) Treceti prea usor peste specimene miazmatice precum (exemplu minor, ca si specimenul foarte tupeist) admiratorul plantatorilor mineristi de panselute ‘90 si care azi pozeaza in maaaaaare anal-ist politic (jurnalic!!) pe la diverse posturi tîvî!!!! E lansat tot POSTDECEMBRIST, pentru ca-nainte era… NIMIC! Se ocupa cu electronica… Daaaar, a ajuns si pe la asa-zisul “club roman de presa”. SEF!!!! E doar un exemplu de cum se-agita valurile dintr-un mal… ROȘU intr-altul… SI PUTE!!!!

    Doamna “specialista in spatiul politic american” bate cimpii cu gratie, pentru ca habar n-are de subteranele… “spatiului politic mioritic”. S-a zbatut gratios si pe la alegerile RO din 2014… Dar CIUMA ROSIE neosecuristcomunista a ramas (blestem?!?!?) atotputernica! Trebuie INVINSA, dar toata aceasta “comunitate” ziaristica pare asemeni unor… poze din vremea lui Titu Maiorescu…. Amintirile sint bune de pus in albume pentru nepoti, stranepoti, strastranepoti sau… omuletii verzi de pe Osiris, dind din antene si minunindu-se cit de naive erau entitatile de pe planeta pe care ele (entitatile) o numeau TERRA!…

  5. Luciana spune:

    …dacă, Zev, nu vedeti legatura “intre lupta ziaristica pentru exclusivitate atat de plastic descrisa si implicit pusa in fruncea actului jurnalistic, si mediul de propagare” vreau sa va spun ca jurnalismul este o meserie. De la o informație se ajunge la un articol publicat după o indelungata documentare, cu cat mai multe surse posibile, astfel încât produsul final sa ofere cititorilor o perspectivă cat mai apropiată de realitate asupra subiectului. Sau, cel puțin o pistă pentru propriile concluzii. Iar asta presupune munca. Investitie de atentie, de energie. Pasiune.
    Faptul că, pe net – cel mai adesea pe FB- toți posesorii de telefon mobil exprimă ideile, adevărurile si perspectivele personale nu inseamna act jurnalistic. Nici măcar un fost ziarist nu se poate exprima astfel – in “mediile de propagare” despre care vorbiti -pentru ca nu are nici timpul si nici mijloacele oferite ,pe vremuri, de redacții.
    Dacă ar fi să mă întrebați pe mine ce s-a intamplat din momentul in care dumneavoastra citeati in metro ziarul preferat si pana in zilele noastre, cand pareti scarbit de orice opinie si orice grup nostalgic, as raspunde ca dorinta arzatoare e inavutire a unor români a ingenunchiat idealismul altor români.Atat in presa si in… țară. Asta a fost tot.
    De aceea eu apreciez enorm curajul unor publicații ( print si online) de a tine steagul jurnalismului sus, determinarea unor români de a scrie (documentat) pentru a fi publicați de acestea ( stiu ca răsplata este mai degrabă morala) iar grupul de fosti jurnalisti despre care s-a scris exista si am convingerea că va isca un act de curățire morală de care avem cu toții nevoie. Si individual si colectiv.
    Ii multumesc autoarei pentru mentionare. Si,ca tot e la moda pe net, să folosesc verbul: respect ! :-))



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)