joi, martie 28, 2024

From dumb till smart

Când a apărut pe la noi telefonia mobilă, telefoanele erau „dumb”, nu „smart” ca acum. De obicei veneau cu o bibliotecă de sonerii, produse digital, care mai de care mai trăznite, ceea ce într-o firmă sau într-un birou era deja o distracţie în sine. Cu timpul, procesoarele au devenit mai puternice şi mai complexe, memoriile mai mari, aşa că n-a mai fost o mare problemă tehnică să treci soneria printr-un convertor digital-analog; acum deja soneriile puteau să preia o temă dintr-o piesă muzicală oarecare, ba chiar puteai să îţi înregistrezi propria sonerie.

Într-o bună zi, la colegii mei de la departamentul GSM am auzit culmea rafinamentului în materie de sonerii: soneria noilor telefoane imita perfect o sonerie electromecanică, cea pe care o aveam pe bătrânele telefoane cu disc.

Atunci am înţeles în sfârşit sensul progresului. A trebuit să treacă aproape un deceniu de perfecţionări succesive pentru ca telefonul meu smart să reuşească să sune, în sfârşit, la fel ca aparatul inventat de Graham Bell acum mai bine de un secol ( şi, ca o paranteză, soneria a fost probabil ultima preocupare a acestuia, transmiterea vocii era problema lui adevărată).

Întâmplarea de mai sus ilustrează perfect o dilemă pe care au sesizat-o câţiva comentatori la articolul de săptămâna trecută: cum se face că progresele imense în tehnologia computerelor nu se văd aproape deloc în experienţa utilizatorului, părând mai degrabă că se reflectă doar în resurse consumate aiurea?

Să începem cu hardware-ul. Nu ştiu dacă e legendă urbană sau realitate expresia : „640K de memorie ar trebui să fie de ajuns pentru oricine” atribuită lui Bill Gates. Cert este că, deşi sunt o persoană mai degrabă conservatoare şi nu joc niciodată jocuri pe computer, a trebuit să ţin o prezentare anul trecut, ocazie cu care am upgradat memoria  de la 4 G la 8 G pe laptopul meu. Deci, nici măcar de 6-7 mii de ori mai mult nu pare de ajuns azi.

Cum s-a întâmplat de am ajuns aici?

De-a lungul vremii, computerele au avut mereu câte un „Sfânt Graal” la care să ajungă; atunci când a fost atins au apărut altele şi altele….

Întâi, grafica. Cei mai vechi prin cartier îşi amintesc probabil grafica sumară şi schematică din vremea HC-urilor, păstrată şi în primele animaţii sub DOS şi chiar şi în Windows 3.1 . Pe vremea aceea, lucrurile stăteau cam aşa:  ecranul era împărţit în pătrăţele. Aveam o bibliotecă în memoria sistemului de operare cu conţinutul unui pătrăţel. Mai întâi literele: 27 de caractere plus 10 cifre, plus câteva semne de punctuaţie… sub 50 de octeţi. Mai adaugi câteva elemete grafice ( pătrate negre, pătrate de diverse forme… 100 de octeţi ar trebui să fie de ajuns pentru toată lumea ). Dar asta avea şi un preţ: ecranul nu putea afişa nimic altceva decât acele 50 până la 100 de pătrate.

Au existat oameni cu un talent incredibil de a le combina, există şi biblioteci pentru aşa-zisa „ASCII art” ( adică arta de a desena folosind doar acest set limitat de simboluri) dar bineînţeles că mare lucru nu poţi obţine în materie de grafică pe această cale. Până la urmă Rubiconul a trebuit trecut, dar preţul a fost pe măsură. Dacă vrei ca fiecare punct de pe ecran să aibă culoarea lui independentă, la o rezoluţie care acum e depăşită, 1024 x 768 ( adică 1024 puncte orizontale şi 768 verticale) deja ai aproape 800 000 de puncte, deci la un bytes pentru fiecare, aserţiunea lui Bill Gates a devenit deodată istorie.

Al doilea „Sfânt Graal” ( cronologia mea e cu totul subiectivă, dar avizată) a fost multitasking-ul. Primele PC-uri nu puteau face mai multe lucruri în acelaşi timp. Sau, ca să fiu mai precis, puteau face, doar că asta depindea de măiestria programatorului. Pentru majoritatea utilizatorilor, nici nu era nevoie: cum eu însumi nu pot face prea multe lucruri simultan, de ce aş cere asta de la computer?  Vreau să editez, deschid Word-ul ( sau WordPerfect-ul, era o alternativă viabilă pe atunci) ; vreau să proiectez circuite, deschid Orcad-ul… dar de ce aş vrea să le fac pe ambele simultan?

Dacă pentru utilizatorul obişnuit nu a fost o problemă prea mare, pentru alţii, precum un anume Linus Torvalds, a fost atât de grav încât a început să scrie un sistem de operare nou doar din cauza acestui amănunt. Sigur că de la un moment dat încolo, nici un sistem de operare modern nu a mai putut fi gândit altfel decât multitasking. Dar asta a cerut noi resurse. Obişnuiam să glumesc că în zilele noastre sistemele de operare au nevoie de mai multe resurse ca să se întreţină pe ele însele decât ca să ruleze programele utile. Dar vă las pe dumneavoastră să hotărâţi dacă e doar o glumă.

Un alt sfânt Graal, care e mai greu de văzut „din afara sistemului” a fost cel al programării în comun. Epoca pionieratului în computere a fost epoca programatorilor solitari. Era oarecum normal, pentru că nu existau nici suficienţi oameni şi mai ales nici măcar suficientă tehnologie de colaborare  în domeniu. Scriai un cod, eventual dădeai cuiva să scrie porţiuni bine definite pe care ulterior le legai de cel principal, şi cam asta era tot. Dar când softurile au atins o anumită complexitate, au apărut conceptele şi tehnologiile: biblioteci partajate, orientarea pe obiecte şi alte minuni pe care un programator le va putea spune mai bine ca mine. Desigur, atunci când vrei să scrii biblioteci reutilizabile, trebuie să te gândeşti la toate variantele de utilizare, nu doar la cea concretă pentru care o scrii. Şi biblioteca începe să crească…. Când colectivele de programatori încep să crească trebuie să lucrezi şi cu programatori care nu sunt geniali, ci doar decenţi, deci ai nevoie de un limbaj mai apropiat de cel natural… şi iar codul devine mai mare…

După aceea a venit Graal-ul virtualizării, al containerelor, acum cel al inteligenţei artificiale…

Bineînţeles, nu folosim nici 1% din toate acestea, sau cel puţin ne-am putea lipsi de unele din ele dacă am avea posibilitatea. Dar problema e că filozofia sistemului de operare este să fie un fel de maşină universală, să nu mai ai nevoie de altceva între hardware şi software. Iar pentru asta trebuie să „ştie” toate tehnologiile, chiar dacă un utilizator anume nu are nevoie decât de unele din ele.

Ne putem opri din această spirală? Cred că prima întrebare este dacă vrem să ne oprim. Până acum câţiva ani, ca să fim cinstiţi nu prea am avut nevoie. Tehnologia hardware a tot progresat, aşa că nu prea şi-a pus nimeni problema eficienţei. Acum însă lucrurile tind să se schimbe: tehnologia dă semne că începe să se plafoneze ( sau cel puţin nu mai poate progresa la fel doar prin imbunătăţirea tehnologiei de fabricaţie, fără schimbări conceptuale) . A mai apărut şi domeniul „mobilelor” unde resursele sunt încă limitate ( măcar din considerente de consum şi greutate)

ceea ce poate duce la o presiune în domeniul conceptelor software.  Lucru care în definitiv este bun, pentru că orice domeniu are nevoie la un moment dat de o revizuire critică. Probabil că putem să privim fenomenul ca pe o reflectare a consumerismului în industria IT, aşa că ne putem aştepta şi la mişcări ecologiste…

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Putina istorie:
    Am inceput cu C/PM, avea, parca, doar 6 comenzi, DIR, COPY, CHANGE, ERASE … programe, DBase, Fortran, Cobol, BASIC..
    Calcul cu element finit, ANSYS, scris pe formulare cu 80 de coloane si gaurite pe cartoane. programare Plotter, in limbaj masina, Line, Circle.. etc.
    Celebrul microprocesor Z80..

    CAD, inceput cu Tehnobox, sub DOS, apoi Autocad, sub DOS, programare cu AUTOLIPS, apoi AUTOCAD LT, Autocad Mechanical, sub Windows, CADAM, mai tirziu Pro Engineer, in 3D si cea mai mare catastrofa SAP, intii sub DOS, mai apoi sub Windows.
    Pe Microsoft Office, adica Excel, Word, Power Point, MS Project, precum si multele programe de prelucrare imagini, sau sunete, sau video nu le pun la socoteala.

    Cel mai mult mi-a placut Autocad cu tableta de digitalizare, functiona perfect, puteai programa f. simplu, un program facut pt. utilizatori, deosebit de simplu, necesita resurse minime. L-am folosit 6 ani, pot spune ca ziua si noaptea.

    Cea mai mare catastrofa, SAP sub DOS, se ajunsese ca numai tasta ENTER din dreapta tastaturii, unde sunt cifrele, sa poata functiona, ENTERul mare nu mergea. Trebuia sa stii denumirea tranzactiilor pe dinafara, sau, fiecare avea un dosar unde citea. Nu exista nici o functie de ajutor. Se bloca fara avertizare, nu ajuta nimic decit repornirea sistemului.

    Sistemele de astazi, mult prea stufoase, eu as imparti acestea in doua, o parte pt. functiile comune, cele care se folosesc curent, programul ar putea sa invete ce vrea utilizatorul si sa-i ofere aceste comenzi simple. Partea doua, cu chestii mai complexe, partial nice to have ar putea fi grupate, marcate separat.

    La telefoane mi-as dori o comanda simpla cu care sa pot telefona fara sa trec prin Kontacte..

    • De fapt era AutoLISP nu AUTOLIPS. AUTOLIPS ne duce cu gândul la ceva soi de perversiune contorsionistă :P

      Subscriu la SAP. Nu l-am văzut sub DOS (nici nu îndrăznesc să mă gândesc cât de hidos o fi fost) ci doar cam un an pe Windows, dar în orice caz comparativ cu JD Edwards e greoi și contraintuitiv.

      AutoCAD a fost într-adevăr o chestie faină la vremea lui. Era o planșetă de proiectare inteligentă. Mai ales după ce au inventat chestia cu paper space & model space. N-am avut niciodata tabletă digitizoare dar mergea bine cu mouse-ul. Mulți ani după ce nu mai pusesem mâna pe AutoCAD am găsit pe Amazon un soi de clonă ceva mai deșteaptă decât AutoCAD-ul de pe vremuri – TurboCAD. Tot pachetul costa sub $20… :P

      Însă de la AutoCAD la Creo (fostul Pro/E) e într-adevăr o distanță ca de la cer la pământ. Ăsta m-a fascinat cu adevărat. Am mult mai puțin de a face cu el ca pe vremuri dar lucrez pe el periodic să nu-mi pierd mâna…

      • Scuze aurolisp indeed. Autocorectur tel mobil.
        Pro/e de azi implementat cu sap, legat de calcul de rezistenta, cu generare automata de Stückliste etc. E genial, la fel și catia, dar nu prea am apucat sa lucrez cu ele decit sporadic, din fericire devenisem ceva șefulet, așa ca mă specializate în Power pont

  2. Cand Linus inca mai lucra la un sistem de operare cu multitasking preemptiv deja foloseam IBM OS/2 care era in acea vreme compatibil cu Windows, mai stabil decat Windows si rula atat de bine in multi-tasking incat aveam un software de BBS care rula permanent in background, servind fisiere prin modem, in timp ce imi faceam treaba sau ma jucam. Si Lunux-ul era inca in mod caracter cand OS/2 era complet grafic, faza in care nici Windows nu a ajuns decat in varianta NT sau Me, ani mai tarziu.

    • Da, OS/2 a ratat momentul dintr-o conjunctură nefavorabilă ( eu nu am apucat să lucrez cu el, deci nu mă pronunţ). Linux a venit cu „zestrea” de aplicaţii Unix, incluzând stiva TCP/IP, chestie care l-a propulsat rapid în top. Dar ideea e că nu aveau cum să apară până nu aveam procesoare suficient de puternice şi care să implementeze hardware un management mai sofisticat al memoriei, necesar comutării task-urilor ( 386/486 cred că au fost primele capabile). Conceptul exista de mult la mainframe-uri, deci nu era ceva ce trebuia inventat, ci doar implementat.

      • Pasajul cu linus e tras de coada. Multitaskingul si unix erau demult. Era si windows, os/2 si altele care erau multitasking (apropos el e de mai multe feluri) . Meritul lui Linus e ca a aparut pe x86 si ca era free. Daca sa o luam cum este nici azi nu a cucerit piata desktopurilor. Daca zicem ca ne preocupa desktopurile.

        • Despre x86 e vorba. Da, multitasking-ul era mai demult, vedeti comentariul anterior ( eu am invăţat despre multitasking la şcoală, la cursul domnului Borcoci, deci să fi fost prin ’88-89, şi cursul bănuiesc că nu era din anul ăla, chiar dacă e vorba de un profesor „updatat”). Problema era că nu exista pe PC-uri. Dacă nu greşesc, exista inclusiv pe felix-urile C256 (sau 512?) pe care le aveam în Politehnică, eu am vorbit strict din punctul de vedere al experienţei utilizatorului, deci mă refer la PC-uri. Stiu că există fani OS/2, dar pentru PC-uri e ca si cum n-ar fi existat; încă mai întâlnesc şi fani Novell, dar nici acesta nu se referă la desktop. Nu vreau să reaprind discuţia despre Linux vs Windows, nu e productivă, ideea era doar că pentru o anumită categorie de utilizatori ( IT-şti mai ales) , lipsa multitasking-ului era un „no go”. Atât Microsoft cât şi ceilalţi erau conştienţi de asta şi au acţionat în consecinţă, introducând evident un overhead pe care nu îl aveam pe Win 3.1 de exemplu…. Pentru utilizatorul simplu, e posibil să fie doar un overhead şi atât….

  3. :-)
    Cred că răspunsul îl dau spitalele și caralii din UK, toate încă au XP. :-)
    Mai mult de-asta cred că au izbit tovarășii cu ransomware-ul, ca să-i forțeze pe băieți la upgrade.
    Nevoile omului de rând s-au oprit prin 2000 și ceva, restul e făcut de bani pentru oamenii de bine.
    Hai…șmarțțfoanele, de acord.
    Cea mai mare parte a tehnologiei astăzi, consumă curent ca să scoată bani din consumatori.
    Calcule întru ceva util…sub 1%.

  4. Nu e doar consum de resurse inutil, dupa mine.

    E vorba si despre alocarea timpului pentru invatarea unor lucruri fara mare relevanta sau pentru editari minunate dar inutile samd,

    Al doilea mare impact la care ma gandesc este indepartarea utilizatorilor de masina in sine. Daca in urma cu 20 de ani unii puteau sa mai intrezareasca cat de cat ce se intampla in „maruntaiele” calcualtorului, ba chiar unii amatori mai rasariti isi bagau nasul in microprocesor (cat se putea, evident), acum pun pariu ca nici unul dintr-un milion nu are habar de ce e intr-un smartphone sau PC. Sunt listele minunate de „specificatii tehnice” dar cati le inteleg cu adevarat?!

    Asa ca a aparut „specialistul in IT” = cunosctorul jargonului. Adica, o pasare interesanta care iti ia vederea cu un discurs intesat cu termeni tehnici. Asta, pana il pui sa faca ceva. Moment in care afli cu stupoare ca „iti gaseste el pe cineva sa lucreze”. Evident, sub indrumarea sa.

    Legat de asta, dar si mai grav, este iluzia copiilor ca manevrarea unui smartphone si utilizarea unui joc „pe calculator” ar insemna informatica sau IT…

    Utilizarea calculatorului este doar … utilizare. Daca eu scriu intr-un procesor de texte, nu inseamna, cu tot respectul, ca sunt inforamtician. Nici pe departe.

    Ori, in programele actuale de TIC, asta invata copiii: Word, Excel etc. Invata sa utilizeze calculatorul, rupt de materiile celalalte (mate, romana) si numesc asta … TIC!!

    Toata aceasta tevatura a creat si o pseudo-cerere de specialisti IT. O gramada de programatori, mai buni sau mai rai, exceleaza in diverse limbaje si tehnici de programare.

    Dar mi se pare mie ca nu prea mai avem ce programa… :-). Viata asta nu-i formata doar din comert si programare.

    Cum am spus si la articolul anterior: nu cred ca suntem in fata unei probleme tehnice, ci in fata unei provocari de intelegere a noii societati digitlale. Nu suntem adaptati la ea, Mi-e teama ca nici generatia urmatoare nu e, pentru ca, dupa mine, confundam usurinta in utilizare cu intelegerea.

    • Da, domeniul este populat de multe tipologii umane, Balzac ar avea multă treabă, e o micro-lume :)
      Într-un fel este normal, pentru că este într-un proces avansat de structurare; cunoscătorii jargonului sunt şi ei buni la ceva, dintre ei se recrutează cei din zona de vânzări, marketing ( eu am avut oarecari experienţe interesante încercând să promovez un proiecţel open-source prin prieteni, altfel cu experienţă deosebită în marketing, dar non-IT, şi e greu…) deja e dificil să integrezi două zone din domeniul IT-ului, sunt conflicte deja legendare gen programatori versus admini, programatori versus vânzări ( ce se promite că va face software-ul şi ce nu) etc.. Pe urmă, în ce categorie intră specialiştii în Photoshop? sunt în definitiv artişti, dar cu un oarecare background tehnic, ca să nu mai vorbim de cei care fac animaţie pentru filme ( deja avem filme fără actori „reali”, şi unele de succes, ca Avatar…

      • De acord, se scimba lumea si tipologia umana asisderea :-).

        Ceea ce ma ingrijoreaza insa este generalizarea imposturii. Impostura acoperita prin jargon. Nu doar in IT, ci in foarte multe domenii. Oamenii vorbesc foarte bine, folosesc cuvinte „de impact”, dar fac asta nu pentru a vinde (ceea ce ar fi de acceptat pe undeva) ci pentru a-si ascunde incompetenta.

        Cand un „specialist” se lauda ca iti face o pagina de web, dar de fapt nu face nimic altceva decat sa puna un prieten sa inlocuiasca cu datele tale o pagina gata facuta, si aia cat se poate de prost, degeaba vorbim despre IT si despre necesarul de programatori.

        Pe partea artistica intamplator chiar am avut de-a face un un animator care mi-a vorbit o gramada despre virtutile tehnice are diverselor medii de lucru CGA, dar a negat cu vehementa necesitatea unui scenariu, macar minimal si a unor personaje (cat de cat) originale. Spunea ca e important doar sa „se vada bine”.

        Impresia mea este ca in ROmania suntem tributarii unei superficailitati ingrozitoare si a unei gandiri copy/paste inoculate cu perseverenta de scoala, dar cateodata si de familie si anturaj.

        Pe scurt, mimam cunostintele.

        • „beţia de cuvinte v2.0 ” :)
          Da, am întâlnit personajul, cunosc pe cineva care cred că de-acum e patologic deja…
          Din păcate de multe ori funcţionează

  5. Aceasta ,,birfa” tehnica a cunoscatorilor din IT, este cea mai instructiva forma de apropiere de domeniul in genere necunoscut pentru pentru simpli utilizatori ai calculatorului.Pacat ca acest lucru se intimpla destul de rar.Probabil ca ceva din istoricul evolutiei acestui domeniu ar fi la fel de asteptat si de instructiv…

    • Sincer, eu nu prea am văzut nicăieri în România o încercare de apropiere a celor din IT de „muritorii de rând” :) Ăsta a fost motivul pentru care am acceptat propunerea celor de la Contributors, venită mai degrabă întâmplător de la un fost coleg şi prieten de pe vremea revistei ING ( cei care au trecut prin Politehnică ştiu despre ce e vorba). Plus că îmi oferă pretextul de a mă detaşa un pic de ceea ce fac zi de zi …

  6. From smart till dumb, poate fi potrivit pentru cei mai multi dintre utilizatorii de astazi a PC-urilor (printre care, cu modestie, ma numar).
    Am fost entuziasmat, acum vreo 30 de ani, cand am putut utiliza un TPD cu flopy disc pe care-mi faceam singur programele de care aveam nevoie in FORTRAN.Apuse erau vremurile studentiei cand caram, de mai multe ori, sacosa cu sute de cartele perforate „in orb”, la vestitul Felix al Politehnicii din Bucuresti !
    Cand mi-am cumparat primul PC, putin inainte de anul 2000, ma uitam cu uimire la ecranul frumos colorat si mi-am dat brusc seama ca, din acel moment va trebui sa am incredere (si bani) ca sa folosesc programele realizate de altii.Fiind individualist si sceptic din fire cu produsele altor minti decat a mea (nimeni nu poate fi perfect, nu-i asa ?) a fost, pentru moment, aproape o „catastrofa ontologica”, careia i-am supravietuit totusi, acceptand ca e mai util si eficient sa folosesc programe realizate de specialisti.Asta mi-a eliberat timp sa-mi verific idei care mi-ar fi luat ani inainte de aparitia PC cu Windows.Insa, nu ma pot elibera de gandul ca folosesc computerul pe post de sapa.
    NB Ii rog pe „utilizatorii obisnuiti” ai computerelor sa primeasca scuzele mele sincere daca s-au simtit jigniti de afirmatia de la inceputul comentariului meu.Pentru acestia pastrez afirmatia numai pentru mine.

    • Stai linistit, domnule, “utilizatorii obisnuiti” sint majoritatea celor ce stau ochii pe monitor.
      Cind fiul meu imi explica ce face cind imi rezolva ceva, il rog sa taca: nu inteleg patagoneza :P
      Glumesc, dar cam pe aproape ;)

  7. Primele IBM PC XT cu procesoare 8088 (aproximativ anii 1980) aveau un spatiu total de memorie adresabil de 1MB. Din acest spatiu, 640kB erau rezervati pentru memorie de lucru (RAM), si restul era rezervat altor dispozitive (placi grafice, memorie ne-programabila ROM, etc).
    Acest model de memorie (640kB memorie principala urmata de 384KB de memorie rezervata dispozitivelor) a fost folosit nativ pana la introducerea sistemelor de operare pe 32 de biti, si a fost folosit in emulare inclusiv in sisteme de operare precum Windows XP (care suporta nativ rularea programelor MS-DOS). Suportul public pentru Windows XP s-a incheiat oficial la 30 de ani de la lansarea IBM PC XT.
    Modelul de memorie consta in 640kB de memorie de lucru utilizabila (0-640kB), 384 kB memorie rezervata (read-only, memorie mapata in dispozitive grafice etc) si apoi restul de memorie utilizabila (1-16MB, sau 1-64MB). Primele sisteme vazute personal care NU mai traiau sub tirania celor 640KB de memorie de baza au fost Pentium Pro cu 256 MB de RAM, circa 2001.
    „Tirania” celor 640kB de RAM direct adresabili a rezistat unei cresteri de 1000 de ori a memoriei de lucru…
    (si nu, Bill Gates nu a zis asta. A aparat modelul de adresare a memoriei in MS-DOS, sistemul de operare pe care il crease). Afirmatia lui a fost la fel de mult luata din context ca si acel „Previzionam o piata mondiala de 4-5 calculatoare in SUA si poate unul in Europa” al unui responsabil IBM de pe vremea cand un calculator consuma mai multa electricitate ca o locomotiva, avea o fiabilitate masurata in ore sau zile si reprogramarea sa se facea de ingineri mutand fizic conexiuni de la o componenta la alta)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro