Home » Media / Tech » Citesti:

Frustrarea piticilor

Andrei Cornea martie 21, 2014 Media / Tech
17 comentarii 1,960 Vizualizari

De ce se pretează Antena 3 la periodicele ei campanii de execuție televizată, cărora ul­tima dată le-a căzut victimă Andrei Pleșu, aproape nu mai trebuie investigat, căci ches­tiunea e limpede: intimidarea tuturor vo­cilor critice, mai ales dacă acestea au greutate și exercită influență. Într-un plan mai general, propagandiștii lui Dan Voi­cu­lescu urmăresc distrugerea oricărei au­to­ri­tăți intelectuale autentice, aplatizarea și re­lativizarea valorilor morale și, în final, im­punerea propriei agende valorice se­cu­ris­tice, antidemocratice și antieuropene.

Întrebarea care, poate, mai merită a fi pusă este cum de aceste imundicități televizate continuă să aibă un destul de mare succes la public, ceea ce se vădește prin ratingurile înalte. Oricât de abili ar fi propagandiștii An­tenei (și sunt destul de abili), mizeria ti­pului lor de atac ar fi trebuit să șocheze de mult o opinie publică cu valori morale nor­male. Faptul că ratingul unor asemenea emi­siuni nu scade decisiv arată că, într-o măsură substanțială, societatea românească nu are valori morale normale. De ce? Mo­tivul principal este, cred eu, frustrarea so­cială masivă cu corolarele sale, invidia și re­sentimentul.

Frustrarea se naște din convingerea per­so­nală că primești mult mai puțin decât con­sideri că meriți și când plasezi această dis­proporție în responsabilitatea unora care, chipurile, te-ar împiedica. Consecința e in­vidia, ura chiar față de cei care reușesc și ca­re se bucură de succes și stimă. Invidioșii nu pot admite că aceștia au obținut au­to­ritatea, prestigiul, elogiile publice grație me­ritelor, talentului, muncii; nu pot re­cunoaște nici față de ei înșiși faptul simplu că există unii mai buni ca ei; nu, mereu trebuie să fi fost un complot, o afacere po­litică, o mafie de interese care i-au pro­mo­vat pe unii sus și i-au scos pe alții din joc. Trebuie spus că, deși nu-i o regulă, de obi­cei, resentimentul violent îi afectează cel mai mult pe cei mediocri, stăpâniți de am­biții prea mari. Or, dacă societatea – cum s-a întâmplat la noi după 1990 și iarăși du­pă 2007 (intrarea în UE) – produce aș­tep­tări disproporționate cu posibilitățile și ale sale, și ale majorității oamenilor, ea va crea frustrări în masă, pentru că masa e, prin definiție, mediocră.

La noi sunt, de ani buni, foarte mulți oa­meni frustrați: frustrat e și tânărul rău șco­lit, dar care vrea de la prima angajare un sa­lariu exorbitant în raport cu meritele sale; frustrat e și cel care l-a văzut pe ve­cin prosperând și chiar apărând la te­levizor, în vreme ce el, eventual, a ră­mas șomer; frustrată e și domnișoara ale cărei farmece nu au reușit să-i adu­că drept soț un milionar, așa cum a văzut în revistele glossy și în te­lenovele; frustrat e însă și in­te­lec­tualul care dorește să-și explice re­ușita modestă prin faptul că, de pil­dă, nu aparține „grupului Liiceanu-Pleșu-Patapievici“, zis și „al bo­ie­ri­lor minții“. Și bineînțeles, chiar au­torii acestor emisiuni sinistre de „de­mascare“ sunt oameni profund frus­trați, mici sufletește, servi ai unor pa­troni discreționari, invidiind cu dis­pe­rare talentul, grația intelectuală, umo­rul fin, cultura, dar și libertatea de spirit ale unui Andrei Pleșu.

Or, într-un mediu social saturat de frustrare, campaniile de discreditare ale Antenei 3 nu au cum să nu facă ra­ting. Când îl vede împroșcat de no­roi pe cel pe care îl știe mai bun de­cât el, frustratul are o tresărire de fe­ricire. Și chiar dacă, poate, e de acord că se exagerează un pic în limbaj, ră­mâne convins că există totuși în po­topul de zoaie „un grăunte de ade­văr“: de aceea e încântat că pe micul ecran piedestalul pe care se afla eroul se vede fisurat, iar eroul însuși, privit cică „de aproape“, de la nivelul Gâ­dea-Ciuvică, pare mai rău și mai urât decât el. Numai că această per­s­pec­tivă înjositoare a unei deformatoare „priviri de aproape“ este chiar sem­nă­tura frustrării micimii sufletești. Drept alegorie pentru ea, poate servi o întâmplare din țara uriașilor a lui J. Swift: Gulliver era scandalizat de pre­supusa urâțenie a uriașilor ale căror detalii le vedea de foarte aproape și de jos. Dar nu uriașii erau urâți, ci el era prea mic pentru a le vedea și aprecia măreția.

Articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    Profesorul Cornea se inseala. Pentru imensa majoritate a celor care se uita la emisiunile Antenei 3, nici Plesu, nici Liiceanu, nici Patapievici (si, vai, nici Cornea) nu conteaza si nu exista.

    Conteaza doar satisfactia bastonadei adminstrata de valeti aristocratului care a avut imprudenta sa le arunce manusa. Caci nici un expert scolit in arta duelului cu floreta butonata nu va scapa intreg dintr-o astfel de ciomageala. De aceea, nici un aristocrat nu va provoca vreodata la duel un valet.

    • sorin spune:

      As fi mai retinut in legatura cu afirmatia privind imensa majoritate care se uita la ceva. Eu cred mai degraba ca e vorba de un segment eterogen de telespectatori. Atat de divers incat nu il poti ordona dupa indicatori. Care ar avea, dupa mine, un singur element comun: barfa, tentatia de a discuta si amenda orice si oricand. Sau cum spunea Ioana Parvulescu mai acu ceva zile, (simpatia pentru) scotocitorii de rau. Mai sunt si cei care se uita avand un filtru profesional intre ei si acel post. Adica nu inghit tot ce aud. Si nu cred in rating. Daca s-ar lucra cu cifre absolute si nu cu procente am avea alta imagine asupra efectului unor posturi tv asupra populatiei. Iar piticii vor ramane pitici si marele public stie asta. Eu cred ca nu vom fi dezamagiti si vom vedea ce simt al realului au alegatorii cu ocazia alegerilor de anul acesta.

  2. Cetatean spune:

    Aveti si nu aveti dreptate. Situatia din Romania este mai complexa decat cea descrisa de dvs. In Romania frustrarea nu are granite care tin de moralitate, deoarece “convingerea per­so­nala ca primesti mult mai putin decat con­sideri ca meriti” (convingere pe care o intalnim la majoritatea romanilor) este de multe ori una obiectiva. Intr-o tara in care salariul mediu asigura un trai DECENT doar in statistici (nu si in realitate), in timp ce coruptia sistemica a produs o patura de “imbogatiti ai tranzitiei” si a franat dezvoltarea economica a tarii, frustrarea nu este doar atributul celor mediocrii. Pentru exemplificare, frustrati au fost si cei 14.000 de medici care au parasit Romania in ultimii 6 ani:

    “Salariile mici si conditiile proaste de care au parte in spitale ii determina pe medici sa paraseasca tara pentru locuri de munca mult mai bine platite in tarile dezvoltate.
    Numai in 2013, aproximativ 3.000 de medici au parasit Romania, adica aproximativ 10% din personalul medical, potrivit Digi24. Cei mai multi dintre cei plecati s-au orientat catre Marea Britanie, Germania, Franta si Belgia.
    Daca in tara un medic rezident are un salariu lunar intre 200 si 350 de euro, in tarile de adoptie castiga pana la 1.700 de euro. Chirurgii castiga maxim 1.500 de euro in Romania, dar ajung sa primeasca si 12.000 de euro lunar in strainatate.
    In total, in ultimii 6 ani, din Romania au plecat aproximativ 14.000 de medici.”

    http://tinyurl.com/oaq55h5

    Acesti medici, care au fost “pitici” in Romania, au devenit “uriasi” in occident (a disparut discrepanta dintre asteptarile lor “uriase” in raport cu statutul lor de “pitici din Tara Coruptilor Uriasi”).

    • George Gafencu spune:

      Cetatene,

      Ai dreptate in unele privinte, si nu ai dreptate in altele.

      Un salariu mic nu trebuie sa rezulte in mediocritate, plafonare si blazare. Si tocmai asta se intampla in Romania. Oamenii aleg sa isi faca slujba prost tocmai pentru ca sunt platiti prost si asta duce la plafonare si de-profesionalizare urmata de dependata de acelasi serviciu platit prost pentru ca altul nu mai poate fi gasit.

      Cultura muncii inca nu este pe deplin stabilita in Romania.

      Am propriu exemplu personal. Acum vreo 18 ani aveam un serviciu la stat in Romania, care nu platea prea grozav. Ca sa suplimentez venitul si sa deprind ceva noi abilitatil, am inceput a lucra in paralel cateva ore pe saptamana la un mic studio de televiziune local ca programator plus predam la o universitate locala.

      Plata si conditiile de munca in studio erau groaznice, si erau multi operatori in studioul respectiv care faceau o treaba de mantuiala tocmai pentru ca erau platit prost, insa niciodata nu invatasera cum sa faca treaba la superlativ.

      Salariul mic nu m-a tras inapoi. Am muncit la greu pentru studioul ala local gandind la viitor, care a si fost rasplatit. Am putut obtine dupa un an un serviciu pentru o firma straina, care platea el singur mai mult decat toate cele 3 servicii pe care le faceam la vremea respectiva, muncind 60 de ore pe saptamana…

      De unde se vede ca frustrarea nu duce la nimic, nici invidia si nici moartea caprei vecinului.

      Numai munca grea si cu responsabilitate duce la ceva.

      • Cetatean spune:

        Cred ca incurci planurile, eu vorbeam despre frustrare “sistemica”. La nivel individual, frustrarea nu implica (in mod necesar) renuntarea la lupta, nu inseamna condamnarea la mediocritate. Aici vorbim insa despre Romania si problemele pe care aceasta le are. Din acest punct de vedere, frustrarea unei mari parti a populatiei poate sa aiba efecte negative (ireversibile pe termen scurt si mediu) la nivel macro, de genul celei descrise mai sus: “ii determina pe medici sa paraseasca tara” (acesti medici nu au cazut in “plafonare si blazare” datorita frustrarii). Atunci cand un procent mare dintr-o categorie profesionala paraseste tara (familia, prietenii, etc.), este evident ca frustrarea este motorul acestui exod. In acest caz, optiunile individuale au o cauza principala comuna, conturand astfel un fenomen social. Astfel, analiza cauzelor si cautarea solutiilor trebuie facuta la nivel macro, nu la nivel de individ (cazurile particulare sunt irelevante, individul devine o unitate a unei “populatii statistice”).

        • Un prieten spune:

          Politicile etatiste ale intregii clase politice postdecembriste constituie principala cauza a frustrarii. Capacitatea de a “juca” un rol benefic atat societatii cit si prestatorului, cu consecite favorabile ambelor parti este inutila atata timp cit nu ai libertatea de a o face “jocurile” fiind facute de catre statul atotstiutor si omnipotent, sau beneficiul este derizoriu, sau se vede cu ochiul liber ca altele sunt caile/metodele de a-l obtine.

          • Cetatean spune:

            Discutia despre rolul si importanta statului intr-o societate este una controversata. Exista tari in care statul are un rol important si lucrurile merg foarte bine (de exemplu, tarile nordice au indicatori socio-economici superiori celor din SUA – vezi “Parametrii de competitivitate”, conform “The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2013–2014″).

            In Romania, cauza fundamentala a majoritatii problemelor este “poporul”: moralitatea si mentalitate acestuia. Acestea au dus la rasturnarea scarii valorilor si au facut posibila aparitia si proliferarea coruptiei sistemice, care a franat dezvoltarea economica a tarii, a blocat reformele necesare modernizarii Romaniei. Moralitatea si mentalitate “poporului” pot sa fie schimbate doar prin educatie, deci prin vointa politica (a unei clase politice corupte) de a reforma (inteligent si cu buna credinta) sistemul de invatamant, precum si de a accepta asanarea mass-media (cenzurarea manipularilor si a “prostitutiei” din presa – NU a libertatii presei!). Este un cerc vicios din care se iese foarte greu.

      • amanda13 spune:

        Da, insa revenind la mediul academic, in ce se masoara voluntariatul publicistic, de exemplu, pe care trebuie de multe ori sa-l practici pentru a parcurge cercurile concentrice ale unui oarecare prestigiu in domeniu, pentru a deveni, asa cum spune mai sus domnul Cornea un “boier al mintii” (dumnealui il foloseste la modul negativ, asa cum l-a utilizat si Sorin Adam Matei in cartea sa, insa eu nici macar nu mai judec termenul, ci il consider un dat un societatea universitara din Romania, si nu-l aplic doar grupului de intelectuali in discutie, ci l-as identifica pretutindeni)? In ce se masoara kilogramele de articole publicate in reviste de specialitate care isi fac norma aproape numai cu astfel de exemple – tanarul universitar castiga din ele numai prestigiu in vreme ce salariul sau de mizerie aproape nu-i ajunge decat pentru cateva carti. Va spun eu – nu in frustrare, ci in resemnare pur si simplu. Iti dai seama ca pana si atunci cand te vei afla poate pe ultima treapta a sistemului vei privi inapoi intrebandu-te daca a meritat si temandu-te ca ai facut prea putin pentru tine ca om. Si atunci alegi sa pleci, lasand in tara sa se lafaie in sucul autosuficientei si a iluziei de elitism exemplare frustrate precum Gadea&co.

        • Cetatean spune:

          In cazul celor care parasesc Romania, nu poate sa fie vorba despre resemnare, deoarece resemnare inseamna renuntare la lupta, impacare cu situatia, inseamna “plafonare si blazare”. Cred ca “renuntare” este cuvantul mai potrivit, acesta avand si sensul de “a parasi de bunavoie”. Totusi, nimeni nu paraseste de buna voie o pozitie in care se simte bine, in care are perspective, in care este respectat, apreciat si remunerat corespunzator. Astfel, decizia de a renunta vine in urma unui conflict interior, este rezultatul unei frustrari nu al unui calcul facut cu serenitate (acelasi calcul in cazul a 14.000 de medici – pana acum!). Atunci cand un procent mare dintr-o categorie profesionala paraseste tara (familia, prietenii, etc.), este evident ca frustrarea sta la baza acestui exod.

    • cezar spune:

      A se intelege ca frustratii plaseaza, responsabilitatea pe altii, pentru neimplinirea lor.Medicii care au plecat nu au plecat de pe pozitia “piticilor” ci de pe cea a unor oameni responsabili de chiar viata lor.

      • Cetatean spune:

        Eu am folosit o metafora ca raspuns la metafora domnului Andrei Cornea. Totusi, daca ne uitam in DEX:

        A FRUSTRA (persoane) – A lipsi de un drept sau de un bun legitim.

        In Romania, medicii (majoritatea) sunt lipsiti de drepturile care li se cuvin, tinand cont de volumul de munca necesar practicarii cu succes a acestei meserii, de stresul profesional datorat marjei de eroare foarte limitate in aceasta meserie – medicii fiind de multe ori si sub presiunea timpului, de repercursiunile psihologice negative inerente unei munci care te pune zilnic in contact cu suferinta si cu moartea, de importanta sociala a acestei meserii. Medicii din Romania au plecat “de pe pozitia unor oameni responsabili de viata lor”, tocmai pentru a parasi pozitia de “pitici” pe care societatea romaneasca le-a rezervat-o. Degeaba iti negi statutul de “pitic” in ierarhia sociala, daca realitatea te contrazice. Medicii “responsabili de viata lor” au plecat tocmai pentru ca au “citit” corect realitatea, au inteles faptul ca in Romania au statut de “pitici din Tara Coruptilor Uriasi”.

  3. punk spune:

    Dacă un intelectual își asumă teme deschis politice și nu se limitează la angelologie, atunci atacuri furibunde din partea celor vizați sunt o minimă confirmare că subiectul e unul de actualitate și că ești luat în seamă. Badea și Gâdea sunt cel mult niște ciulini în calea coasei de oțel a unui gigant intelectual, că doar nu se măsoară valoarea intelectuală în audiențe.

    Adică nu înțeleg exact ce se dorește, o scară canonică a valorii pe care nimeni să nu o poată contesta și orice producție a lui Pleșu să fie aplaudată ca la plenara PCR ?

    Apoi, mă întreb dacă cei care enunță ideea ‘România e altfel, suntem frustrați, fără busolă morală etc.’ au urmărit vreodată tabloidele din Anglia sau SUA. Păi nu găsești în toată România material pentru un singur sezon de Jerry Springer.

    • Alin Dumitrescu spune:

      Aud prea des teoria asta cu tabloidizarea din SUA si Marea Britanie…Cred ca oamenii care au aceasta teorie, cum ca nimic nou sau grav sub soare, confunda doua stiri diferite: “Bianca Dragusanu nu mai are orgasm” -imagini cu Bianca nefericita si “Cristi Danilet este pedofil”- imagini cu judecatorul de mana cu fiica lui. Ceea ce face Antena 3, mai rar RTV, nu are corespondent in nicio tara data ca exemplu. Romania este altfel pentru ca aici prostul gust (“Andreea Pora suge, suge, suge, sugereaza…”) intalneste mitocania (“Andrei Plesu minte ca un porc”), intalneste incalcarea legilor CNA (Mircea Badea in “celebra” pasa dintre Gadea si “el insusi” nu se afla sub protectia pamfletului, dar asta nu-l impiedica sa fie cum e), intalneste dorinta de ridiculizare a justitiei cu scopul precis de victimizare a patronului postului Antena 3 (sustinerea lui Mircea Diaconu, a lui Gica Popescu, a lui Arsinel, dar si prezentarea celebrelor cazuri de oameni care au furat un corn si “zac” in puscarie de multi ani, desi, nu-i asa, videanu, berceanu, basescu etc au furat milioane de euro si sunt in libertate) si mai intalneste politizarea CNA-ului care duce la sanctiuni hilare sau, uneori, la lipsa lor.
      Nu, Romania este altfel in materie de tabloidizare! Pentru ca la Antena 3 nu este, de fapt, tabloidizare. Scopul Antena 3 nu este de a obtine bani din stiri facile. Nu este de a obtine audienta pentru a se transforma in televiziunea partid (PPDD). Nu, scopul Antena 3 este de a-si apara, cu mijloace ciudate uneori, patronul. Aici apare prima eroare a articolului. Executia lui Plesu nu este raspunsul la o critica. Nu, este raspunsul la raspunsul unei sicanari de durata. A crede ca o intreaga armata munceste ca sa-l razbune pe gadea inseamna a crede ca acesti oameni au lesa lunga. Ori lesa lor este scurta si trista. Sau inseamna a crede ca gadea chiar este un suporter infocat din moment ce-l vrea liber pe Gica Popescu.
      A doua eroare a articolului este legata de “pitici”. Ei nu sunt pitici. Democratia nu are legatura cu numarul de carti scrise sau citite, are legatura cu numarul de voturi. Iar badea scoate la o simpla alergare in parc mai multi oameni decat au iesit sa-l “apere” pe Plesu.
      Nu sunt nici pitici, nici frustrati (nu mai mult decat sunt intelectualii). Sunt niste roboti care voteaza dupa indicatiile din casti.

  4. Vorbe Goale spune:

    Încă un intelectual (celebru?) care nu pricepe „mai” nimic
    din ceea ce se întîmplă de 25 de ani cu, şi în România.
    Sau doar se face că………..!
    Nu doar, dar Mult, şi din „aceste motive”,
    dezastrul a ajuns la proporţii inimaginabile
    şi imposibil de oprit.
    Dar ce să-i faci, intelectualul şi victima,
    sînt scuzele „noastre” din totdeauna !
    Oare cine-or fi cu adevărat piticii şi cine este Albă ca Zăpada
    în contextul societăţii româneşti super-împînzită grijuliu, de 70 de ani
    de extrem de mulţi foşti securisto-comunişti şi doar cîţiva intelectuali „celebri” ?

  5. om normal spune:

    Desi sunt constiet ca prin ceea ce am sa fac acum imi voi pune singur piedica (explic mai tarziu in text la ce ma refer), parca nu imi vine sa tac.
    Poate sunt si un pic nehranit de textele de azi (ieri ca e 4.30 am si oricum comentariul va aparea dupa 10), dar trebuie sa ma eliberez, cumva
    Normal ar fi, la citirea unui text sa simti ceva, orice.
    Frustrarea este solistul aici. De la cea atribuita multora, la cea a autorului. Si apoi a mea. Frustrarea cea mai mare nu este ca nu esti inteles, este ca nu esti auzit.
    Cei care au citit mahnirea mea din textul domnului Ghitulete din 17 Martie vor intelege.

    De aceea iubesc contributors. Inlocuieste frustrari mari cu unele mai mici si, poate, le reduce la dimensiuni insignifiante.
    Sunt needucat (frustrare mare), dar ma educ citind texte, comentarii si linkuri si articole si definitii. Vezi cat de mult nu stii, dar e o frustrare mai mica.
    Nu te aude nimeni (frustrare mare), dar incepi sa scrii un comentariu si traiesti cu speranta ca cineva citeste si poate intelege (frustrare mai mica).
    Vrei sa scrii un text dar nu esti acceptat (frustrare mare), dar incerci sa gasesti aliati care te inteleg si poate este acceptat textul (frustrare mai mica dar aici mi-am pus piedica singur cu textul de fata).
    Ai o idee cum sa faci o lume mai buna dar nu esti luat in serios (frustrare mare). Cauti alta cale sa fii luat in serios (frustrare mai mica).
    Esti bun in ceea ce faci dar esti neplatit de beneficiarii serviciilor tale (frustrare mare). Iti este recunoscuta valoarea de straini care te cheama la ei. (frustrare mai mica daca nu vrei sa pleci din Romania).
    Ai o inventie (5 de fapt) dar ai nevoie de bani sa o pui in practica (frustrare mare). Cauti sa faci bani pentru ca stii ca inventia ta poate sa aduca miliarde si o lume mai curata (frustrare mai mica).
    Si tot asa…
    Marea problema este timpul. Ca doar acum este 4.52 22martie2014. Peste 5 minute nu mai e. Si trece cu viteza de 1minut pe minut.

    Cu speranta unor vremuri mai putin frustrante, va doresc numai bine

    om normal

  6. Haplo spune:

    Deci, suntem frustrati ca A3 are rating mare?
    A3 va avea inca mult timp rating mare. Din cand in cand, oameni din opozitie ii dau material: EBA la PE, C Preda o striga pe EBA sa vina pe listele PMP, EBA si Preda se iau de Macovei (hmmmm…), Elena Udrea este in PMP, Pinalti intra si el in fundatie, etc.
    PDL-ul sta si … sta, MRU din mare speranta a devenit tipul cu vaca de Kobe (foarte prost a administrat acel moment). Opozitia USD/USL este asimilata cu dreapta care este impanata cu fel de fel de extremisti.
    Toate cele de mai sus sunt tot atatea subiecte de A3. Ei iau un sambure mic de adevar, il invelesc frumos si-l vand. Oamenii cumpara cu atentie, gasesc samburele si apoi nu mai au indoieli.

    Intre timp, opozitia este frustrata ca A3 are rating. Dar nu face nimic in afara de a plange propria neputinta.

  7. Kor spune:

    Eu cred ca radacinile neputintei, paranoiei si invidiei sunt mai adanci si strabat istoria noastra incepand cu invaziile popoarelor migratoare, trecand prin presiunea otomana ( y compris prioada fanariota) si sfarsind cu abulia comunista. Si mai e ceva: familia. Copiii crescuti de parinti nevrotici, neobisnuiti cu concurenta si nici cu flexibilitatea gandirii in raport cu locul de munca, nu pot gandi altfel decat sunt invatati acasa. Scoala ar putea fi solutia unui “declick”, dar, din coditate sau chiar din rea vointa, guvernantii Romaniei au marginalizat constant invatamantul in totii anii de la Revolutie incoace.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Cornea


Andrei Cornea

Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii eur... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)