marți, martie 19, 2024

Identitatea pe internet si valorile civilizatiei

Distincția între public și privat este fundamentală pentru civilizație. Trebuie să putem face sau spune diverse lucruri unor anumite persoane, și nu altora. Curiozitatea este un instinct uman ascuțit prin evoluție – dorim să aflăm anumite lucruri în caz că ele pot face rău.

Tehnologia a bulversat echilibrul dintre instinct și civilizație. Ea ne tentează să ne publicăm online declarațiile și faptele personale, unde par în siguranță, dar nu sunt. Tehnologia le permite totodată Rusiei și altor hackeri (sponsorizaţi de stat) să le sustragă, ceea ce ar trebui să fie dificil, dar de fapt e ușor. Curiozitatea face ca, în loc de a evita informațiile sustrase, să le consumăm, după care ne declarăm revoltați de ipocrizia pe care ar dezvălui-o.

Unul dintre primele exemple de acest fel datează din 2013, când au fost dezvăluite convorbirile telefonice private a doi ambasadori lituanieni. Ei își îndepliniseră ireproșabil îndatoririle publice. Diplomații au, de altfel ca oricine, dreptul de a-şi expune opiniile într-un cadru privat. Interceptarea și dezvăluirea convorbirilor ar fi trebuit să fie cele scandaloase. Dar Lituania s-a speriat și i-a concendiat.

Un caz și mai grav s-a înregistrat în Polonia, în 2015, când Radek Sikorski, pe atunci fost prelședinte al Seimului și fost ministru de externe (mărturisire: prietenul meu începând de prin anii ’80) a demisionat, după ce o conversație personală i-a fost interceptată și dezvăluită. În loc să se îndrepte asupra interceptării ilegale a convorbirii, indignarea s-a îndreptat asupra lui pentru că – într-o conversație privată, rețineți – a înjurat și s-a exprimat  fără ocolișuri.
Cred că ambele incidente au reprezentat o avanpremieră a atacului de anul trecut împotriva sistemului politic american, precum și a recentului atac din Franța. Presa americană a fost neglijentă și credulă, la fel ca jurnaliștii polonezi și lituanieni. Șansa de a putea citi mesajele de email private ale altora a fost atât de incitantă, încât, pare-se, nu mai era timp să te oprești si să te gândești cine le-ar fi putut fura și de ce, și ce efect ar avea eliminarea confidențialității în cazul politicienilor asupra sistemului politic.

Atacul la adresa sistemului politic francez a survenit tocmai când campania se încheiase și când – potrivit convențiilor – toată lumea păstrează tăcerea pentru a permite alegătorilor să se hotărască. Spre meritul lor, BBC-ul și alte instituții de presă străine nu au frunzărit prin e-mailuri și prin alte materiale sustrase din campania lui Emmanuel Macron pentru de a găsi ceva interesant.

Dar internetul a fost infestat cu troli, boți și alte marionete ale Kremlinului, care au stârnit un val de falsă indignare despre așa-zisele scandaluri revelate de materialele sustrase (și, probabil, contrafăcute). Ceea ce nu a afectat rezultatul alegerilor, dar a atins un alt obiectiv al Kremlinului – propagarea sindromului TND (teamă, nesiguranță și dubii) în sistemul politic occidental.

Lecția învățată din toate astea e de rău augur. Unii analiști (inclusiv eu însumi) au recunoscut că o mare parte din avantajul Rusiei  îl constituie elementul-surpriză. Puțini oameni au înțeles semnificația atacurilor asupra Poloniei și Lituaniei. După atacul asupra americanilor, toată lumea se aștepta la ceva similar in Franța. Toată lumea va fi în alertă în Germania, date fiind apropiatele alegeri din toamnă.

Dar reflectând, văd puține motive de ușurare. Oamenii cei mai vulnerabili în fața acestor “piraterii și dezvăluiri” sunt cei care manifestă cea mai puțină încredere în sistemul politic. E greu să ajungi la ei și să faci credibile avertismentele pe tema manipulărilor din afară. Contramăsurile, cum ar fi incriminarea producerii și diseminării “știrilor false”, riscă să devină contraproductive. Atunci Rusia ar putea spune ulterior că și Occdentul controlează presa și internetul.

În războiul cinetic, noua tehnologie – de la arcul cu săgeți la armamentul cibernetic – profită întotdeauna la început de elementul-surpriză. Dar acest lucru nu-i împiedică utilizarea și mai departe. Același lucru este valabil și pentru atacurile informatice ale Rusiei la adresa democrațiilor fragile din Occident.

Facebookland e un loc demodat. Locuitorii săi nu au niciun cuvânt de spus în privința alegerii regulilor sau a celor care îl coordonează. Ei nu au aproape niciun drept de apel atunci când deciziile se arată a fi împotriva lor. Mesajul celor de sus este simplu. Dacă nu-ți place, pleacă. Cum există alte aproape 2 miliarde de locuitori, n-o să ți se simtă lipsa.

S-ar putea ca într-un oraș-stat medieval asemenea aranjamente să meargă destul de bine. Dar, ele nu se potrivesc cu ceea ce, în aproape un deceniu, a devenit cel mai important editor din lume și o platformă vitală pentru afaceri, politică și viață socială. Alte două „cvasi-țări”, Googleland și Twitterland, sunt guvernate în moduri la fel de arbitrare.

Într-un anume sens, noi, locuitorii digitali ai acestor tărâmuri, nu avem dreptul să obiectăm. Credem că suntem clienți. De fapt, suntem un produs. Toți acești giganți tehnologici își câștigă aproape toți banii nu prin serviciile oferite nouă, utilizatorilor individuali, ci prin vânzarea retinei noastre unor firme de publicitate.

Dar Facebook și omologii săi nu funcționează într-un vid legal și moral. Politica lor internă are efecte în afară. După cum evidenția și un raport de luna trecută al parlamentarilor, din păcate aceste platforme nu reușesc să facă față abuzurilor la care sunt supuse de către criminali, maniaci, perverși și teroriști, precum și de către puteri străine ostile, precum Rusia. Social media reprezintă principalulele canale pentru “știrile false”— ceea ce obișnuiam să numim dezinformare –  precum și pentru ceea ce directorul FBI, James Comey, calificase drept “pornografie a informațiilor”: mesaje email și alte materiale sustrase și dezvăluite în scopuri politice.

În special Facebook este atacat în toate privințele, de la încălcarea dreptului de autor la facilitarea agresiunilor online. Piratarea este în creștere: victoria la box a lui Anthony Joshua asupra lui Vladimir Kliciko a fost urmărtă pe Facebook Live de 400.000 de oameni. Cei care și-au investit timpul și banii (și, în cazul boxerilor, siguranța fizică) în meci și-au văzut furată proprietatea intelectuală din cauza Facebook-ului, ca și când un hoț le-ar fi furat lucrurile din vestiar.

Facebook permite totodată un așa-zis „grup de glumeți” cu 20.000 de membri, unde premii în numerar sunt oferite pentru fotografii prelucrate în photoshop, în care este insultat fiul cu dizabilități al fotomodelului Katie Price. Recent, compania i-a transmis unei eleve evreice din Australia că violentul abuz cu conotație sexuală și antisemită la care a fost supusă, deși jignitor, nu încălca “standardele comunitare” ale companiei.

Standardele respectivă îi abjură pe locuitorii din Facebookland de la a fi respectuoși, atenți la siguranță și onești. În ceea ce îi privește, patronii au cinci reguli: Fii Îndrăzneț, Concentrează-te asupra Impactului, Mișcă-te Repede, Fii Deschis și Creează Valoare Socială.

Dar aceste standarde sunt goale de conținut și impuse sporadic. Reglementările cu privire la nuditate, de inspirație americană, par absurd de aspre potrivit standardelor europene. Postarea unei fotografii cu un nud clasic de către un profesor din Franța a dus la suspendarea contului său – de fapt, expulzarea din Facebookland în stil medieval. Fotografiile cu copii pe plajă, precum și materiale legate de mastectomie, alăptare sau naștere  pot și ele crea probleme. Dar în alte privințe, victimele constată că Facebook și alte companii similare sunt greu de contactat și au reacții lente.

Un deceniu de neglijare a potențialului abuzurilor i-a adus pe giganții tehnologiei aproape în pragul panicii, având în vedere că ei înșiși s-au trezit în fața unui val descurajant de dificultăți de ordin legal și financiar. Germania introduce pedepse penale companiilor de social media care propagă știri false. Săptămâna aceasta, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunțat că va angaja 3.000 de persoane pentru a combate postările cu copii abuzați, care propagă discursul urii, precum și crimele transmise în direct.

E mai bine decât nimic, dar această acțiune nu va putea niciodată face față volumului de materiale potențial jignitoare și va rămâne totodată vulnerabilă în fața mafiei digitale care infestează Wikipedia. Doar simplul fapt că utilizatorii reclamă ceva drept discutabil nu înseamnă neapărat că acel ceva este incorect.

Adevărata problemă este anonimatul. Crearea unui cont pe Facebook durează doar câteva secunde. Îl poți face plauzibil apelând la fotografii aparent din lumea reală și creând o rețea de prieteni (care, poate, include alte conturi fictive pe care le-ai creat). Nu trebuie să-ți dai numele real, adresa reală sau practic nimic altceva. Poți avea câte conturi vrei.

Drept rezultat, nu avem idee câți dintre locuitorii din Facebookland sunt reali. Și nu avem nici mari șanse să îi tragem la răspundere pentru ceea ce fac. În lumea reală, luăm măsuri față de cei care nu respectă ordinea socială, apelăm la ordine de restricție și la alte sancțiuni penale sau civile împpotriva celor ce comit ilegalități. În lumea digitală, deseori nici măcar nu-i putem identifica

Firește, anonimatul își are utilitatea sa. Dar civilizația depinde de interacțiunea bazată pe încredere între oameni care nu se cunosc bine. În lumea reală, putem apela la simțurile noastre, ascuțite de evoluția din ultimele milenii. Are dreptate o persoană? Arată cum trebuie? Miroase cum trebuie? Cum îi este strângerea de mână?

Twitter a mers ceva mai departe în privința soluționării problemei, recompensând utilizatori selectați și verificați prin adăugarea unui semn albastru la numele lor. Astfel, persoana care transmite mesaje sub numele de @realdonaldtrump este președintele Americii, în timp ce @darthputinKGB este un cont fals (sclipitor de răutăcios) care pretinde că i-ar aparține marelui bărbat de la Kremlin.

Facebook ar trebui să facă același lucru. Dacă sunteți pregătiți să vă identificați – apelând la date din lumea reală, precum cartea de credit, factura de telefon mobil, înregistrarea pe listele electorale sau pașaportul – v-ați câștigat dreptul de a fi luat în serios în Facebookland. Cu cât identitatea este mai complexă, cu atât mai multe drepturi ar trebui să aveți, precum difuzarea unor imagini video live sau vi s-ar permite să trimiteți mesaje unor străni sau să postați de multe ori pe zi. Totodată, veți fi tras la răspundere pentru ceea ce faceți. Cei care vor să-și păstreze anonimatul ar putea face și ei toate astea, dar fără drepturile celor care sunt gata să ia atitudine și care vor să fie luați în considerație.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „Atacul împotriva sistemului politic american” a constat în spargerea mail-ului lui John Podesta, șeful campaniei lui Hillary Clnton. Mesajele publicate au dovedit mașinațiunile echipei lui Clinton pentru eiminarea din joc a contracandidatului ei comunistu’ Benrie Sanders. Printre faptele faine: Șantajarea și mituirea delegaților lui Sanders. Întrebările „surpriză” din cadrul cofruntărilor televizate au fost furnizate cu mult înainte echipei lui Clinton. S-au mai falsificat voturi pe ici și colo, iar unui număr de delegați de a-i lui Sanders li s-au invalidat acreditările ca să nu poată vota. După circul ăsta Sanders și-a dat demisia din Partidul Democrat. Debbie Wasserman Schultz, președinta comitetului național democrat, a trebuit și ea să-și dea demisia după scandal. Și asta e o poamă bună: Ca să dea bine printre istericii din stânga americană a clamat public că e de origine amerindiană (e așa mai blondă de felul ei :P ). Trump botezat-o imediat în bătaie de joc „Pocahontas” afirmând că trebuie să fie o minciună politic corectă. S-a dovedit în scurt timp că a avut dreptate.

    Figura cu „întrebările surpriză” de la confruntările televizte s-a repetat de altfel și după ce Clinton a câștigat alegerile primare din Partidul Democrat. CNN a furnizat în avans echipei lui Clinton „întrebările secrete” de la doua confruntare televizată cu Trump.

    Acum e forte posibil ca rușii să-i fi spart mail-ul lui Podesta. Problema e că oricine putea să i-l spargă. Parola sa fiind cuvântul „password” :D Podesta a fost șeful Pentagon-ului și apoi al CIA sub Obama. Se sparie gândul, nu alta…

    Deci aici nu e vorba de nici o violare a intimității nmănui și nici de furtul alegerilor, ci tocmai vorba de darea în gât a unei tentative de fraudare a alegerilor. Evident că e o dublă măsură. Când cu scandalul Watergate,nimeni nu a cerut sfâșierea lui Woodward & Bernstein ce au dat în gat informațile secrete ce au dus la demisia președintelui Nixon. Care mașinațiuni erau niște copilării pe lângă mizeriile groase ale lui Clinton.

    În ce-l privește pe Macron, ăsta a aunțat cu o săptămână înainte de turul 2 că se teme de un atac informatic masiv. Surprise, surprise, atacul foarte masiv, se produce într-adevăr în preziua alegerilor, dar nu dezvăluie nimic. :P Nu se găsește nimic compromițător printre sutele de mii de mesaje. Cine e cretinul care pune mâna pe mesajele adversarului, nu găsește nimic printre ele și apoi le publică cu mare tam tam?! Ca să ce?! Presupun că atacul a fost organizat tocmai de echipa lui Macron (ce a eliminat cu mare grijă din arhive tot e putea fi compromițător) ca să dovedească cât de tare îl urăsc inamicii poporului chiar dacă mititelu’ n-are nimic de ascuns :P

    • Numai o nota la postarea Dv, sa se vada clar ipocrizia.

      Atata vreme cat rusii si Wikileaks scurgeau informatie despre Clinton in campania electorala, pentru Trump dezvaluirile erau adevarul absolut si rusii si Wikileaks erau ingerii pe pamant.

      Odata ce Wikileaks si altii au inceput sa scurga informatii de la Casa Alba a lui Trump, dintr-o data astea sunt stiri false si nu pot fi crezute.

      Sa vada cine are de vazut, ca nu cred ca JS vede.

      • Cred ca dvoastra puneti pe acelasi taler si Scinteia comunista si Europa libera, gindindu-va in care sa aveti incredere.
        Ori stati la indoiala cind Scinteia scrie despre comunism sau capitalism.
        Ca eu nu cred ca vede Reckoning :P

      • Unde vedeti dvs. ipocrizia? JS nu emite concluzii de tip: bun/rau sau adevarat/fals. Doar prezinta niste fapte care s-au dovedit, mai repede sau mai tarziu, mai greu sau mai usor (dupa cum a fost interesul), care au ajuns mai usor sau mai greu in atentia publicului (tot dupa cum a fost interesul). Ipocrizia sta tocmai in raportul repede/tarziu sau usor/greu, asupra caruia JS nu se pronunta. In plus, e imposibil de acuzat de ipocrizie JS din moment ce nu si-a ascuns niciodata optiunea sub alambicari de genul neutralitatii si analizei echidistante, pe cand ceilalti sunt atat de echidistanti incat numai orbii nu vad ca deja au rasturnat barca de cat au stat pe centrul ei.

      • Eu nu am auzit pe nimeni din tabăra lui Trump lăudându-i nici oe ruși și nici pe Wikileaks.Dimpotrivă. Văd că i-a tras-o în țeastă lui Assad , sluga lui Putler și că au pus premiu pecapul lui Assange. Aveți dumneaoastră ceva probe contrarii?! Republicanii s-au folosit într-adevăr de acele informații spre a lovi în inamicii politici, ceea ce e firesc.

        Cât despre „adevărul absolut” al mail-urilor lui Podesta nimeni nu le-a contestat autenticitatea. Nici măcar Podesta și nici Clinton. Bernie Sandera a plecat din partidul democrat scârbit de mocirla de acolo. Unica informație vehement contestată de Cinton (nu apărea explicit în mesaje, dar se putea deduce din ele) a fost aceea că echipa lui Clinton a primit în avans întrebările dezbateriilor de la CNN. Și asta a căzut. Strânsă cu ușa (adică alungată de peste tot), Donna Brazile, fosta propagandistă la CNN și apoi șefă interimară a comitetului național democrat, a recunoscut în Martie 2017 că a furnizat în avans întrebările de la dezbateri echipei lui Clinton, pe care întrebări le-a obținut pe ușa din dos de la CNN prin relațiilepe care le avea acolo. Brazile a spus că asta a fost ”o eroare pe care o va regreta mereu.” Cu toate astea CNN (ce face oricum concedieri robuste) nu a mai luat-o înapoi.

        http://www.washingtontimes.com/news/2017/mar/17/donna-brazile-admits-leaking-debate-questions-to-c/

        • Se vede clar cum o dati dupa cires, si o mai spun odata pe sleau.

          Wikileaks era bun cand afisa informatii despre Clinton. Cand informatia era despre Trump, dintr-o data era vorba de stiri false in tabara Trump si au inceput a vana cei care au scurs, desi se vede cusatura de la incheietura. Daca erau stiri false, de unde cei care sa scurga care sa fie vanati?

          • Vă mai intreb atunci și eu încă odată cine din partidul republican sau din echipa lui Trump a lăudat Wikileaks sau lucrătorii muscălești cu ochiu’ și urechea?! Cu nime & prenume :D

        • Chiar dacă mă adresez unui trol Trump, îl rog să fie onest!
          Chiar nu ştie că Donald Trump a lăudat public pe ruşi că revelează diverse documente care o puteau acuza pa Hillary Clinton?

          • Puteți indica o sursă?! Puteți da un link cu o înregistrare pe youube în care Trumpsă laude muscălimea sau pe Assange?!

            Toată media fascistă e plină de isterie și insinuări dar până acum n-a produs nici o dovadă. Poate reusșiti dumenavoastră…

            Singurele chestii pe care Trump le-a spus în campanie despre Putler (citez din memroie) sunt „I don’t know this Putin guy”. și „It looks like he is a successful and respected leader”.

          • O fi vorba despre niste „laude” care mi-au scapat sau de care am ris pe moment, apoi le-am uitat asa cum uit fara nici o paguba majoritatea chestiunilor insignifiante peste care dau in fiecare zi.

            Ce imi amintesc eu despre „idila” Trump – Rusia e o gluma/sarcasm in legatura cu minciunile stupefiante ale lui Hillary. In iulie 2016, la o conferinta de presa, Trump „se adreseaza Rusiei” zicind, intr-o maniera bascalioasa evidenta penru orice posesor de IQ > 70, „Russia, if you are listening, I hope you’re able to find the 30,000 emails that are missing.”.

            Urmarea? NYTimes titreaza: „Donald Trump Calls on Russia to Find Hillary Clintin’s Missing Emails”. Politico: „Trump urges Russia to hack Clinton’s email”. Newrepublic: „Was Trump being sarcastic when he asked Russia to hack Hillary Clinton’s email?”

            Cind presa iti poarta simbetele, nu mai poti sa faci bascalie, nu mai poti sa glumesti si nu mai poti sa fii ironic sau sa folosesti figuri de stil fiindca TOTUL iti va fi interpretat ad litteram si va fi folosit intensiv si extensiv impotriva ta, iar pentru cuvintele si expresiile polisemantice se vor scormoni dictionarele pentru a extrage cele mai defavorabile (in context) definitii care pot fi gasite, chiar daca e evident ca in propozitie era vorba de cu totul altceva.

            Doar ura oarba/irationala indusa de o propaganda profesionista iti poate intuneca mintile atit de mult incit sa nu mai pricepi lucruri simple.

      • Din nota dvs informativa nu se vede CLAR ipocrizia de care vorbiti. Nici macar cetzos nu se vede. Se vede in schimb altceva: ori stati toata ziua cu nasul in televizor si, de atita spalat pe creieri, ati devenit o cutie de rezonanta a MSM, dar una care produce doar zgomote stridente din cauza materialelor ieftine din care e confectionata, ori faceti parte, cu modestele dvs posibilitati, din oastea de strinsura (tovarasi de drum, cozi de topor, simpli trolli fara mama, fara tata etc.) platita de clica globalista ca sa faca – la comanda si in mod organizat, tzintit si concertat – zgomot, cit mai mult zgomot.

  2. Da fratilor, dar nimeni nu ne OBLIGA sa avem cont la retelele sociale.Eu daca am prieteni ( si am) pun mana pe telefon si SUN si VORBESC .E ca la televizor.Am telecomanda- sunt sef. Daca vreau ma bag in retelele sociale daca nu NU.
    Romanii au o vorba: cand te bagi in taratze te mananca porcii

  3. Si acum ca m-am incalzit: oamenii politici ”are” o calitate primordiala-nu stiu sa faca nimic decat sa toace rahaturi din gura pe care le-a dat-o Dumnezeu( din pacate). Ar trebui selectati dintre oameni care au o PROFESIE si LUCREAZA. Politica facem toti-toti suntem politicieni.Problema e cine ajunge in fruntea LUCRARILOR PUBLICE-RES PUBLICA. Administratorii lucrarilor /lucrurilor publice cum ar trebui sa se numeasca politicienii( aia care ajung la putere mintind cu nerusinare) sa fie alesi pe baza de CNP prin tragere la sorti ca la LOTO .Evident cu anumite constrangeri-varsta,profesie,daca e la zdup sau liber(vorba lui puie monta),pregatire profesionala, studii.Asa n-ar mai ajunge cizmarii dictatori,miliardarii presedinti si obsedatii sexual primministri

  4. Suntem locuitori aceluiași glob dar trăim în sfere diferite (Invățați, învățați, învățați –V.I. Lenin). Marile companii americane: IBM, DEC,Hewlett Packard, Intel, Microsoft, Apple, Gogle, Facebook, Amazon au schimbat mai mult comunicarea pentru tinerii pămînteni decît toate standardele de stat din celălalte state ale lumii împreună (URSS e Africa cu rachete, spunea cancelarul SPD Helmut Schmidt). Fiecare Menschenkind are azi acces în internet la patrimoniul universal, pe baza standardelor întroduse de Microsoft, MS-DOS & Word & Explorer. Dovada că marile companii americane sunt mult mai rapide decît cercetarea finanțată de state e descifrarea prin computere și lasere a codului genetic (UE28 ar fi finanțat cu subvenții încă 20 de ani, cea ce americanii au realizat în doi ani) în timp record 1998- 2000 de John Craig Venter.

    Trebuie așteptat cu inovații și aplicarea lor pînă cînd ultimul birocrat din ultimul colț al lumii și-a dat aprobarea (americanii finanțează inovațiile riscante în Silicon Valley de mult timp, la informatica TU München lipsește această finanțare riscantă, președintele francez E. Macron vrea 14.05.2017/cauta fresh money la Berlin, vrea un budget Euroland)? Americanii preferă riscul. Alții așteaptă totul de la stat. De ce sovieticii au întîrziat atît de mult în producția computerelor (cerecetare secretă și militară a blocat comunicarea, a întrîziat mult …) pentru „masele populare”. După 1989 rușii au avut acces la computerele PC occidentale. Kaspersky are azi firewall software folosit global de useri.

    … „… Într-un anume sens, noi, locuitorii digitali ai acestor tărâmuri, nu avem dreptul să obiectăm. Credem că suntem clienți. De fapt, suntem un produs. Toți acești giganți tehnologici își câștigă aproape toți banii nu prin serviciile oferite nouă, utilizatorilor individuali, ci prin vânzarea retinei noastre unor firme de publicitate….
    „…..

    Elanul american din silicon Valley are uneori consecințe amusante. Importanța comuperelor și al internetului îi seduce azi pe leaderii acestor companii americane la viziuni care nu seamană cu îngrijorarea și părerile autorului. Nu gîndi, programează intitulează Adrian Lobe în Neue Züricher Zeitung 13 Mai 2017 un eseu. Mark Zuckerberg și Bill Gates propagă, cu ajutorul organizației non profit code.org, învățarea programării computerelor la școli. Cancelara Angela Merkel (a studiat fizica) a spus: programarea computerelor e azi o cunoștință de bază pe lîngă citit, scris și calculat.

    Cu totul altfel argumentează informaticianul David Gelernter de la Yale University. In cartea sa (Gezeiten des Geistes. Die Vermessung unseres Bewustseins.Ullstein 2016, Sebatian Vogel Übersetzer) critică faptul că propagandiștii computerelor se concentrează unilateral pe gîndirea rațională. Ei uită faptul: pentru spiritul uman perspectiva interioară e decisivă. Simțim într-un fel că suntem pe lume. Computerul redă numai o parte minimă din cea ce e spiritul uman. Subconștientul e acea parte a omului în care omul are foarte puțin control asupra sa. Intre gîndirea rațională și subconstient spiritul uman oscilează zilnic, între fazele de luciditate și epuizare. Spiritul uman este mult mai bogat, mai complex decît algoritmurile celor mai rapide calculatoare (Kasparov a jucat șah cu un computer, a ciștigat numai la prima versiune a algoritmurilor, a pierdut răbdarea la a doua încercare, greșeală de începător). David Gelernter (fiecare noapte spiritul nostru ne spune cine suntem și fiecare dimineață uităm din nou…) se referă la scriitori, Sigmund Freud etc. El avertizează: daca orientăm școala și educația după definiția îngustă a spiritului uman, favorizăm numai aceste aptitudini, ratăm cel mai important țel în educație, cel de a înțelege pe alți indivizi, pe celălalt om. El îi îndeamnă pe tineri să se deconecteze de Facebook și să se uite din nou în ochii oamenilor.

    Cred că D.G. e mai aproape de autorul E.D, dar e îngrijorat (balticii în UE27 /NATO au iarăsi frică de ruși) din cu totul alte motive .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro