Home » Media / Tech » Citesti:

În apărarea apărătorilor presei

Brindusa Armanca mai 14, 2015 Media / Tech
11 comentarii 565 Vizualizari

Raportul Libertatea presei în România 2014-2015 lansat recent de ActiveWatch-FreeEx, precum și studiul Starea sectorului mass-media în 2014 realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent-CJI arată același lucru: că pacientul e bolnav iar leacurile sunt scumpe. ”Transformarea presei în instrument de propagandă politică a fost mai vizibilă ca oricând… Patroni și finanțatori de presă au fost arestați pe bandă rulantă pentru fapte de corupție sau evaziune fiscală… Criza economică a continuat să afecteze piața de media, fiind coroborată cu problemele penale ale unor patroni/finanțatori de presă…Condiția jurnalistului a devenit și mai precară, pe fondul disponibilizărilor, întârzierilor salariale, insolvențelor în care se află o parte semnificativă a presei. ..Încrederea publicului în mass-media continuă să scadă”, sunt doar câteva concluzii din raportul amintit, suficiente pentru a înțelege dezastrul. Studiul CJI adaugă diagnosticul de”criză majoră” a sistemului media:Sectorul este decapitalizat, vechile modele de business nu mai funcționează, obișnuințele de consum mediatic s-au schimbat dramatic și continuă să se schimbe, în detrimentul “brandurilor de media”. La rândul ei, comunitatea jurnalistică este în derută”. Indicatorii Freedom House pe 2014 așază presa din România pe locul 84 din 197, ca ”parțial liberă”, între Botswana și Republica Dominicană, cu un scor ridicat la indicele de politizare. Binișor desupra se află țări din spațiul ex-iugoslav, Ungaria, Bulgaria ș.a.m.d.

De obicei, când e criză, când riscurile meseriei sunt crescute, când precaritatea și corupția alterează misiunea presei, comunitatea profesională încearcă solidarizări și alianțe salvatoare. După mai mulți ani de inerție, s-a reactivat Convenția Organizațiilor de Media-COM care a răspuns chemării CJI de a vedea împreună ce e de făcut. În ianuarie la Bușteni și în mai la București organizațiile au discutat despre inițiativele legislative utile, care merită susținute, cum sunt propunerile de modificare a Codului Fiscal, introducerea categoriei jurnaliștilor în Legea 8/2006 pentru indemnizația suplimentară la pensie, propuneri la proiectul Fondului Audiovizual ș.a. Exemplele de reflecție asupra situației mass-media și asupra soluțiilor sunt o raritate la noi. Dealtfel, nici aceste întâlniri n-ar fi avut loc dacă CJI n-ar fi sunat mobilizarea pe un grant SEE/Fondul ONG România. Iată de ce cred că disprețul cu care Mălin Bot tratează în Evenimentul zilei online din 5 mai 2015 organizații ca ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent sunt injuste. Unde se duce să se plângă jurnalistul român agresat, batjocorit, strâns cu ușa de patroni și autorități? La ActiveWatch, la CJI și la alte câteva, foarte puține, organizații care pot reacționa și pot semnala internațional abuzurile. CJI perpetuează importante programe media educaționale. Sunt 15 ani de când FreeEx oferă anual un raport complex asupra stării mass-media. Nu am argument mai bun decât prezența autorului articolului denigrator în rapoartele FreeEx pe 2007, 2010, 2011 și pe blogul ActiveWatch unde sunt consemnate litigiile sale în justiție, problemele cu editorii sau retargerea acreditării de jurnalist la primăria timișoreană. Ce se reproșează organizațiilor? Că nu se leagă cu lanțuri de gardul parlamentului pentru drepturile (salariale?) ale jurnaliștilor, că toacă banii pe proiecte de mediu sau că organizează ”cheful presei” pe 3 mai. ActiveWatch se definește ca ”organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public”. Perspectiva din care Bot abordează drepturile jurnalistului și libertatea presei este cea a delegării responsabilităților: faceți voi pentru noi, legați-vă voi cu lanțuri, noi avem alte treburi! Acesta este sindromul mâinilor în sân care a divizat breasla și a slăbit-o, până la disoluția statutul ei social. O repet: este unica profesie liberală care nu și-a consolidat poziția și autoritatea în România. Critica din interiorul breslei este binevenită, dar nu pe tonul  agresiv, imund pe alocuri folosit în articol. Mălin Bot pare să nu priceapă cum funcționează societatea civilă, organizațiile nonguvernamentale, care trăiesc din proiecte, din granturi, tot mai greu de obținut azi. Cu finanțări transparente și scopuri legitime, activitatea organizațiilor de media aduc un beneficiu de care profesia are imperativă nevoie.

Articol apărut și în revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    Fara discutie, trebuie sa existe organizatii care sa protejeze interesele jurnalistilor. Problema ar fi ca, sub denumirea de “jurnalist” se ascund multe specimene care n-au nicio legatura cu jurnalismul, cu misiunea sa si cu valorile sale. Asa ca, intai si-ntai, ar trebui vazut care sunt cei (putini, cred eu) care se pot numi jurnalisti.

    Ani de zile, cu dezinvoltura, “jurnalistii” au neglijat verificarea unei informatii din trei surse, au sustinut o tabara sau alta, au lucrat pe contract de drepturi de autor si au neglijat bunul simt si deontologia profesionala. Astazi, cand treaba se impute pe toata linia, isi aduc aminte de pensii, isi aduc aminte ca, teoretic, apartin unei anumite bresle care ar avea o misiune in societate.
    Presa piere pe limba ei.

    Succesul (pe care-l doresc din suflet) unor televiziuni de stiri ca Digi24 va arata ca se poate face si jurnalism fara “Sa traiti, am inteles!”, jurnalism cu respect pentru profesie si pentru “consumatorii” de presa.
    O lectie dureroasa ar trebui sa primeasca si TVR – post public, finantat de cetateni. Trebuie sa ajunga si acolo curatenia generala.

  2. nimrod spune:

    “…jurnalistul român agresat, batjocorit, strâns cu ușa de patroni și autorități…” ? Râd de mă tăvălesc! Acu’ vreo două zile citeam, uluit, într-o fiţuică, despre condiţia medicilor, la rândul lor, agresaţi, batjocoriţi şi strânşi cu uşa, care cer gratuitate pentru ei şi neamul lor, pe la facultăţi, pe la spitale, ca ceferiştii. Hei! Eşti ceea ce te hrăneşte. Nu-ţi convine, drum bun, cale bătută! Eu, pe motivele de mai sus, ca şi ziarist străin (sic!) mi-am dat demisia de două ori în două decenii de la entitatea de peste mări şi ţări la care sunt angajat, şi de două ori m-au lăsat cale de un week-end să-mi fac criza şi apoi mi-au trimis un mail cu agenda pe anul următor. Asta se cheamă să fii ceva, recte, să nu se poată fără tine, cel puţin un timp. Restul sunt fiţe.
    Cum spuneam, deci, asta ar mai lipsi, să ceară ziaristu’ ca şi ceferistu’ gratuitate pe cale ferată şi drept la căutat în coarne. Da’ penibili mai sunteţi! Auzi, dom’le, “…agresat, batjocorit, strâns cu ușa de patroni și autorități…” :)

  3. Malin Bot spune:

    Toma, Avadanii si gasca sinecuristilor de ONG nu mai reprezinta pe nimeni din presa. Sunt doar niste lipitori care se hranesc din ranile sangerande ale redactiilor. Ne pierdem vremea cu rapoartele lor facute numai de dragul finantarilor. Nu mai au nicio legatura cu principiile pentru care si-au infiintat organizatiile si in care credeau candva. Acum e doar activism profitabil de birou, de seminar. Niste smecheri care incaseaza zeci de mii de euro pentru a face studii despre niste amarati care abia supravietuiesc. E obscen.

  4. victor L spune:

    “In apararea aparatorilor presei”.
    Cineva pe blogul unui mareee ziarist, Tolontan:

    “parerea mea • 14 mai 2015, 12:10

    se pune o intrebare simpla: 7 hectare la un minim de 2000 euro mp, inseamna cam 140 milioane euro. Atat ar fi pierdut statul roman. Asta inseamna de 70 de ori MAI MULT decat presupusul prejudiciu din Gala Bute (2 milioane euro). Se pune intrebarea: daca esti corect si impartial, de ce nu ai deschis o campanie cu o anvergura similara cu cea care te-a facut mare ziarist de investigatie (nu zic ca nu ai scris nimic pe tema asta, dar ai mers pe burta, iar acum te lauzi ca l-ai intalnit acum un an)? Iti spun eu de ce: pentru ca afacerea nu era legata de basescu, ci de Crin Antonescu si USLul din care fac parte si patronii tai. De ce nu anchetezi si nu dezvalui problemele de la privatizarea Oltchim, a CFR Marfa, de ce nu ne spui unde’s sutele de milioane de la Rompetrol, de ce nu ne spui cum sta treaba cu redevnta la petrol care trebuia marita de anul acesta…raspunsul este acelasi. Anchetele tale nu sunt rezultatul unei actiuni obiective, ele reprezinta raspunsuri la „comenzi”. Sa nufiu inteles gresit, nu zic ca nu sunt corecte, ci afirm faptul ca esti un ziarist care ancheteaza doar ce-i spun sefii, ignorand cu buna stiinta cazuri de zeci de ori mai grave si mai importante pentru Romania.”
    De cine trebuie aparat Tolontan? de patronul pe care l-a servit cu credinta :P
    http://www.tolo.ro/2015/05/14/tipul-care-a-invins-puterea-obisnuintei/

  5. Malin Bot spune:

    Am lămurit-o si pe asta

    Doamna Brindusa Armanca nu a putut sa indice un singur ziarist pe care l-au ajutat cu ceva conctet, un ultimii ani, amicii domniei sale din activismul civic de sinecura.

    Nu poate, pentru ca nu există asa ceva.

    Asadar, doamnă Armamca, textul dumneavoastră e mincinos chiar din titlu.

    Nu pot sa fie “apărători ai presei” niste cetateni care de ani de zile nu au facut nimic pentru vreun ziarist.

    Raman la convingerea ca prietenii doamnei Armanca sunt doar niste lipitori care toaca zeci de mii de euro in numele unor ziaristi amărâți care abia supraviețuiesc de la o luna la alta. Fac seminarii in hoteluri de cinci stele in numele nostru si studii inutile, plătite de finanțatori fraieriti.

    Cate stele avea, doamna Armanca, hotelul in care, la un piscot cu șampanie, v-au convins lipitorile sa scrieti prostiile acestea la adresa mea?

    • Brindusa Armanca spune:

      Te-am indicat pe tine, Malin Bot, ai fost sprijinit din plin cand ai intrat in coliziune cu diversi sefi la Timisoara. Nu stia nimeni despre aventurile tale daca nu te bagau in seama si in rapoarte MAA / ActiveWatch s.a. Dar de ce esti asa de suparat acum pe cheful presei, devenit traditional de cel putin 10 ani la 3 mai ? N-ai fost invitat? Am o veste buna ptr. tine: intrarea a fost si este libera.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)