vineri, martie 29, 2024

Incestul la judecata presei

Dincolo de frământările presei care trece printr-o dificilă perioadă de pierderi și regrupări, există și momente de glorie, când jurnaliștii recuperează încrederea în misiunea lor. După o campanile începută în luna noiembrie, Evenimentul zilei a reușit să obțină un dram de dreptate pentru o adolescentă de 17 ani dintr-un sat timișean violată repetat de propriul tată. Denunțat de fiică și de mătușa ei, Lucian Pop, un măcelar în vârstă de 37 ani cu antecedente penale pentru furt și tâlhărie, s-a bucurat de clemența unei procuroare din Timișoara care l-a lăsat în libertate din lipsa probelor, periclitând în schimb viața fetei și a mătușii ei. N-au contat în ochii procuroarei nici conduita violentă a tatălui incestuos, descrisă într-o lungă scrisoare de fată, nici faptul că acesta i-a făcut un copil unei alte minore pe care o agresa în mod curent, nici faptul că a picat testul detectorului de minciuni.

Cazul a scandalizat opinia publică. Mii de cititori și-au exprimat consternarea pe forumul EvZ sau pe site-urile televiziunilor și publicațiilor care au preluat subiectul, dar și pe Facebook, pe blogguri. Cum poate fi lăsat în libertate ”monstrul” în stare să își violeze fiica fără să aibă nici cea mai mică problemă morală sau pur și simplu instict patern? Au intrat în discutarea cazului și psihologii pentru a explica muțenia, paralizia minorei incapabilă inițial să reacționeze și să spună ce i se întâmplă. Ce fel de justiție este aceasta, cum își fac magistrații treaba, au întrebat jurnaliștii și publicul deopotrivă, atingând un punct sensibil al dezbaterii publice ?

Relațiile dintre presă  și justiție au reclamat permanent principiul neamestecului. Presa să-și vadă de lungul nasului și să nu facă dreptate în locul instanței de judecată, să nu dea verdicte, să folosească prudent termenii de ”infractor”, ”vinovat”, ”criminal” etc. Cel mai bine, în opinia magistraților, este ca jurnaliștii să nu scrie nimic despre un caz până când nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Jurnaliștii sunt dispuși, în marea lor majoritate, să înțeleagă că a se substitui judecătorului sau procurorului, fără a avea prerogativele și autoritatea acestora, nu ajută actului de justiție. Dar există la noi o deficiență serioasă a funcționării democrației: deasupra hotărârii finale a judecătorului inamovibil nu mai există nimic, în afară de bunul Dumnezeu. Una dintre puterile statului scapă oarecum controlului, iar verdictele date în răspăr, din incompetență, superficial, cu indiferența celui care se știe intangibil sau, mai grav, interesat (bani, bijuterii, călătorii de vis sau relații sus-puse s-au dovedit a fi monezile de schimb preferate la cele mai înalte Curți) pot distruge destine. Iremediabil. Relatările mass-media despre recentele situații de corupție, trafic de influență în care sunt implicați înalți magistrați, cu la fel de înalte responsabilități, au fost considerate un atac la imaginea Justiției, la respectabilitatea profesiei de magistrat și o subminare a încrederii în autoritatea Justiției. Ca și când respectul n-ar trebui câștigat și păstrat prin conduita profesională și morală impecabilă a oamenilor care servesc Justiția.

Numeroasele articole scrise de Georgeta Petrovici cu titluri de alertă ca Bestia din Timișoara nu are remușcări, Blânda lege românească lasă tații incestuoși să zburde liberi sau Arestați-l pe tatăl incestuos!, insistența cu care jurnaliștii au forțat Parchetul să răspundă la întrebările lor după o perioadă de muțenie, au determinat reluarea investigației la un nivel superior și arestarea preventivă a inculpatului Lucian Pop, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest în formă continuată. Prin intermediul campaniei jurnalistice, victima minoră a primit susținerea societății civile prin organizația FACIAS, care îi asigură asistență juridică calificată. Un antecedent grav petrecut tot în județul Timiș în urmă cu 10 ani, când un alt tată incestuos a continuat ani de zile să își abuzeze fiica după ce anchetatorii l-au scos de sub urmărire, i-a întărit pe jurnaliștii implicați în campania pentru încarcerarea măcelarului Pop în credința că participă la un act de dreptate legitim.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Nu contest faptul ca acel tata nu trebuia arestat, dar si articolul d-vstra e plin de subiectivisme ca si cele de la Evenimentul Zilei, nu stau sa le enumar acum ca mi-ar lua prea mult timp. Numai un singur lucru as vrea sa remarc. Daca individul nu ar fi fost macelar ci, sa zicem, balerin, i-ati mai fi mentionat atat de obsesiv meseria?

    Orice avocat si-ar fi scos clientul de sub arest in doi timpi si trei miscari, din lipsa de probe.

    O ancheta ziaristica profesionista se face prin aducerea la suprafata a probelor, cu urmariri si filari, in frig si ploaie, noapte sau zi , interviuri colaterale si marturii ale altor persoane implicate si nu din fotoliu in fata tastaturii. Stiu, o sa ziceti ca e treaba procuraturii si a militiei, dar uite ca ei, ori n-au chef, ori n-au personal ori nu stiu cum se face.

    asa ca, mai detasat, va rog…

  2. „Lucian Pop […] s-a bucurat clemența unei procuroare din Timișoara care l-a lăsat în libertate din lipsa probelor […] N-au contat în ochii procuroarei nici conduita violentă a tatălui incestuos […] nici faptul că acesta i-a făcut un copil unei alte minore pe care o agresa în mod curent.”

    Sa ne hotaram: ori a beneficiat de clementa/indulgenta/iertarea procuroarei, ori n-au existat probe. Cum adica n-a contat in fata procuroarei ca inculaptul agresa in mod curent o alta minora? Asta e fapta penala! Sau cumva… nu existau probe.

    Asa cum observa si alt comentator, de ce il atacati cu atata fervoare pe „macelarul” Pop, si nu pe procuroarea din Timisoara? Numele ei unde este? Performantele ei profesionale din ultimii ani unde sunt?

    Este usor sa dai in „bestie”… dar nu era mai binevenita o analiza a deciziei procuroarei?
    La un raspuns de tipul „nu sunt probe” treaba presei este sa intrebe si sa afle „cine nu a adunat corect probe si de ce?”.

  3. Articolul dumneavoastră prezintaă un “măcelar” care, violându-și fiica în repetate rânduri, a fost lăsat în libertate datorită clemenței unei procuroare, datorită lipsei de probe. Acest fapt este enunțat în contar cu conduita violentă a tatălui incestuos, lucru descris detaliat de fiica acestuia dar și de faptul că acesta i-a făcut un copil unei alte minore pe care o agresa, nemaipunând în calcul faptul că picase și testul cu detectorul de minciuni.
    În acelaşi timp însă, miile de cititori de presă și-au exprimat consternarea, cum era și normal, pentru faptul că acest “monstru” a fost lasat în libertate fără nici măcar să fie mustrat moral sau pur și simplu să i se atragă atenție cu privire la instincul patern pe care trebuie sa îl posede.
    În cel de-al doilea rând, sustineți că, acest caz a scandalizat opinia publica, justiția fiind lezată de cercetările sociale făcute de mass-media, culpabilizându-i pentru aceaștia și făcând-i responsabili de pătarea imaginii justiției în România. Pe de altă parte, opinia publică și justiția a dat cu stângul în dreptu de prea multe ori în cazuri asemănătoare, astefel încât cititorii “transează” argumentele aduse de aceștia, impunându-le decizii care nu sunt deloc departe de incidența cazurilor incestuase. Așa cum relata si TION Ştirile judeţului Timiş într-un articol / reportaj pe pagina TION, decembrie 2011 (http://www.tion.ro/barbat-din-timis-acuzat-de-viol-si-incest/1015307 ) justiția pare mai interesată de comunicarea şi de imaginea ei doar în momentul în care sunt mulţi bani la mijloc, nu pentru chestiuni aşa minore. Aşa că pe lângă responsabilitatea presei de a păstra un ton cel puţin civilizat şi respectuos, mai apare şi responsabilitatea liderilor Justiție de a-şi asuma astfel de întâmplări public, fapt care ar putea descuraja intervenţii foarte agresive din partea presei.
    Prin numeroasele articole privind legea romanească, ce “lasă tații incestuoși să zburde liberi”, justiția s-a sesizeaza și a reluat investigația cu privire la tatăl agresiv, arestândul preventive pentru 29 de zile sub săvârșirea infracțiunii de viol și incest în formă contiunuă.
    Asemenea fapte cercetate de jurnaliști în trecut i-au făcut să insiste, în acest caz, urmând ca împreună cu societatea civilă să fie cât mai implicate în încarcerarea agresorului.
    Comentariile aduse acestui articol condamnă oarecum subiectivismul jurnaliștilor în ceea ce privește acest caz și accentul pus de jurmaliști asupra meseriei tatălui incestuous, cât și profesionalismul cu care s-a abordat această anchetă jurnalistică: “O anchetă ziaristică profesionistă se face prin aducerea la suprafață a probelor, cu urmăriri și filări, în frig și ploaie, noapte sau zi , interviuri colaterale și mărturii ale altor persoane implicate și nu din fotoliu în fața tastaturii.” Alex a pus punctual pe “ i” prin întrebările adresate, întărind afirmațiile făcute de cărtre Jaco : “ori a beneficiat de clemența/indulgența/iertarea procuroarei, ori n-au existat probe. Cum adica n-a contat în fața procuroarei că inculaptul agresa în mod curent o altă minoră? Asta e faptă penală! …Asa cum observa și alt comentator, de ce îl atacați cu atâta fervoare pe “măcelarul” Pop, și nu pe procuroarea din Timișoara? Numele ei unde este? Performanțele ei profesionale din ultimii ani unde sunt?… Este ușor să dai în “bestie”… dar nu era mai binevenită o analiză a deciziei procuroarei?…La un răspuns de tipul “nu sunt probe” treaba presei este să întrebe și să afle “cine nu a adunat corect probe și de ce?”
    Sunt total de acord cu opiniile celorlalți comentatori, sunt omise multe detalii din acest articol, care din punctual meu de vedere ar ajuta foarte mult cititorii pentru a-și forma o opinie mai clară despre acest caz.
    Sunt într-adevar menționate alte articole scrise și publicate de Georgeta Petrovici care prezintă mai multe detalii despre cazul “ tatălui incestuos ”, însă pentru un articol care vrea să fie, oarecum, un rezumat a evenimentelor petrecute și a modului cum a evoluat această anchetă are multe lipsuri. Acest articol este mai degrabă un mod al jurnaliștilor de a da vina pe jstiție care nu și-a făcut treba cum trebuie și la momentul la care trebuia.
    Din proprie experiență pot să spun că sunt dezamagita de modul în care își desfășoară activitatea justiția din Romania. Consider că s-a ajuns la un punc în care se pasează vina de la unul la altul și nu se ia atitudine decat actunci cand e prea tarziu, cum este și în acest caz când justiția a trebuit să fie oarecum împinsă de la spate să ia atitudine. Este totuși de apreciat poziția luată de jurnaliști și de implicarea lor în ajutorul pe care ei și cei din organizatia FACIAS l-au dat fetei și mătușii sale.
    Nu încerc să iau apărarea cuiva, nici justiției, nici jurnaliștii, nici “măcelarului” pentru anumite fapte, condamnate ce-i drept de societatea noastră, ci, ca și toti ceilalți, încerc să trag un semnal de alarmă în urma căruia să se aplice măsurile penale cuvenite pentru astfel de fapte fără alte întoarceri și reevaluări de caz. Dar, cred în același timp, că justiția o să îți facă treaba pedepsindu-i pe acei oameni pasibili de aceste fapte necreștinești până la urmă. Cred și sustin faptul că orice om ia decizii pe care trebuie să și le asume la momentul potrivit, neexistând posibilitatea de a cataloga aceste evenimente neplacute ca “accidente” .

  4. Este usor sa dai in “bestie”… dar nu era mai binevenita o analiza a deciziei procuroarei?
    La un raspuns de tipul “nu sunt probe” treaba presei este sa intrebe si sa afle “cine nu a adunat corect probe si de ce?”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro