joi, martie 28, 2024

Insulta pe Facebook e publică sau privată?

Țopăielile ofensatoare pe Facebook împotriva jurnaliștilor numiți ”purceluși antiguvernamentali” ale lui Mirel Palada, consilier de stat, purtător de cuvânt al guvernului Ponta, au adus din nou în actualitate întrebarea dacă se permite orice în mediul virtual. Aruncăm o privire pe pagina lui Mirel Palada: fotografii cu ”șeful”, informații despre programul de deplasări oficiale, ceva muzică, animale și sport. Contul de FB e utilizat pentru diseminarea secundară de informații de la Guvern, sub acoperirea comunicării private. Răfuiala cu jurnaliștii neafiliați face parte dintr-un job-description netransparent al actualului purtător de cuvânt. Deși scuzele lui Palada, numai după ce mass-media s-a burzuluit, conțin fraze gogonate ca voi face tot ce îmi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilității sociale, toleranței, bunului-simț si apărării democrației statului de drept” (Ia-auzi!), iar șeful i-a cerut respectarea unor ”standarde de comunicare”, același Ponta îi ”execută electric” în fiecare zi pe jurnaliști catalogându-i drept ”băsisiști”, acestea fiind, probabil, standardele sale de comunicare civilizată. Politicienii abuzează frecvent limita difuză dintre conceptul de spațiu public și spațiu privat pe blog, pe FB sau pe site-urile politice, pentru a posta mesaje evident publice vândute ca opinie personală, destinată grupului de prieteni și expusă într-un limbaj lejer. Presa preia declarațiile fiindcă le consideră surse publice, ceea ce și sunt. Dincolo de cazul Mirel Palada, care arată o dată în plus lipsa de calificare și de adecvare pentru funcția deținută, merită să vedem cum se răspunde în mediile academice și juridice din alte țări la întrebarea ce e public și ce e privat pe rețelele de socializare.

Când Facebook a apărut în mediile studențești americane în 2004 din dorința creatorilor rețelei de a colecta prieteni/prietene, transferând ceva din pulsul campusului în mediul virtual, definițiile clasice ale spațiului privat (intimitate, închidere, separare, opțiune personală) vs spațiu public (cetățean, formal, impersonal) au devenit incerte. Într-un studiu bazat pe chestionare, tinerii au stabilit că Facebook este un spațiu privat la care nu trebuie să aibă acces părinții, rudele, în schimb e deschis pentru cât mai mulți ”prieteni” , fie și necunoscuți, cărora să le împărtășească poze, idei, gânduri, pentru că ”popularitatea” este unitatea de măsură a identităților pe FB. Încă de atunci au fost intuite riscurile expunerii ”în public” pe FB, așa că anonimatul, identitățile fictive au devenit o practică, exersate atât ca distracție, ca joc de negociere între cine ai vrea să fii și percepția publicului tău, cât și ca formă de autoprotecție, cum stabilește Hubert Dreyfus în studiile sale. Dacă FB este spațiu privat sau public este o chestiune de etică și, în ultimii ani, o problemă legală. Deși par să pună în conflict art.10 privind libertatea de expresie cu art.12 privind dreptul la viața privată a Declarației Universale  a drepturilor omului, noile media le perpetuează, dar într-o formă diferită. Nevoia de încredere și integritate pe rețelele de socializare, a dus la apariția unor coduri etice ca Netiquette, lansat de Virginia Shea în SUA, care cere aderarea la aceleași standarde în mediul virtual ca în viața reală și respectarea vieții private, sau cum e Codul de conduită al bloggerilor propus de Tim O’Relly și redactat  sub imperativul ”Nu exprima online nimic din ceea ce n-ai spune în persoană!”.

Vocația paginii de FB și în general a rețelelor de socializare este aceea de spațiu public, chiar dacă transformarea sferei publice, așa cum au teoretizat-o Habermas (”spațiul public este un ansamblu de persoane private reunite pentru a discuta probleme de interes comun) și Bohman, sub presiunea New Media și a globalizării, a dus la o vizibilă relativizare a  noțiunii de ”privacy”. Oricât s-ar clama natura privată a postărilor, comunicarea pe FB nu este și confidențială. Pentru asta s-a creat ca facilitate mesageria privată, unde mesajul nu poate fi văzut decât de destinatar. Creșterea rapidă a numărului de utilizatori ai FB a condus la practici defensive. Un sondaj al PEW Internet & American Life Project publicat în 2012 arată că 63% din utilizatorii de Facebook au șters ”prieteni” de pe listă, cu 7% mai des decât în anul anterior. Femeile sunt mai tentate să ”facă curat” între mesaje și mesageri, iar limitarea accesului prin setările ”public”/”privat” sunt mai atent folosite.

În viața de toate zilele, angajații diverselor companii se plâng că patronii îi spionează pe FB, iar utilizatorii sunt tot mai des cuprinși de fobia controlului pe care l-ar putea exercita serviciile de informații asupra Internetului, vizând datele personale. Pe de altă parte, companiile sunt grijulii să nu fie atacate sau criticate pe FB și inventează interdicții. Regulamentele TVR  privind webcontentul ilustrează un exces: angajații care vor un blog trebuie să ceară voie de la șefi, tot ce ține de activitatea SRTV este secret, iar încălcarea regulamentului constituie o faptă deosebit de gravă, respectiv o abatere disciplinară, care poate conduce la concedierea/desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a angajatului”. Și justiția își bate capul cu insulta, calomnia, pornografia etc. din mediul virtual. Curtea  de Casație a Franței a judecat în 2013 primul caz de ofensă adusă unui director de un angajat pe FB. Cum să aplici jurisprudența veche unui vector nou de comunicare, s-a întrebat avocata Roseline Letteron, după ce justiția l-a absolvit pe angajat pe considerentul că numărul mic de ”prieteni” (sub 200) și ”comunitatea de interes” restrânsă indică o comunicare mai degrabă privată în cazul său. În România Curtea de Apel din Târgu-Mureș a decis în 2013 că FB este spațiu public unde exprimarea ”Arbeit macht frei” folosită de un funcționar pe ”peretele” său  la adresa unor protestatari este inadmisibilă și trebuie sancționată.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Stimata doamna, Facebook si alte retele de socializare sunt spatii PRIVATE. Eu unul scriu acolo pentru „prieteni” si i-am rugat pe tori sa nu dea „share” la ceea ce scriu (cei care nu se conformeaza sunt exclusi din lista). Prin urmare, daca cineva considera a pagina mea a devenit spatiu public pentru ca am peste 200 (500, 1000, etc.) de prieteni este rugat sa-mi spuna de la cati prieteni in sus se pierde caracterul privat? Eu unul nu le cer prietenilor sa dea „share” la fotografiile sau opiniile postate – daca o fac este strict treaba lor, si – dupa cum spuneam – sunt eliminati imediat din lista. Altminteri, daca dumneavoastra cititi pagina de FB a lui MIrel Palada va prveste, la sel cu va priveste daca va place (sau nu) continutul acesteia.
    Sincer – si cu riscul ca moderatorii sa cenzureze acest comentariu – mai scutiti-ma de atitudinea PC: „if you can’t stand the heat don’t work in the kitchen” – sau altfel spus, nu mai intrati pe paginile de FB ale unora si altora, daca nu va place ceea ce cititi acolo. E simplu!

    • Din punct de vedere legal, asa cum am incercat sa arat in articol, e spatiu public. Ca dvs. il administrati ca pe un spatiu privat, e optiunea dvs. Tocmai faptul ca se poate intra pe pagina oricui si ca prietenii virtuali sunt doar in parte identificabili, ca nu exista garantii de confidentialitate, face ca FB sa se supuna regulilor comunicarii publice. Raman la convingerea aceasta, chiar daca nu va pot convinge.

    • „ Altminteri, daca dumneavoastra cititi pagina de FB a lui MIrel Palada va prveste, la sel cu va priveste daca va place (sau nu) continutul acesteia. Sincer – si cu riscul ca moderatorii sa cenzureze acest comentariu – mai scutiti-ma de atitudinea PC: “if you can’t stand the heat don’t work in the kitchen” – sau altfel spus, nu mai intrati pe paginile de FB ale unora si altora, daca nu va place ceea ce cititi acolo. E simplu! ”

      Mesajul dvs catre doamna Brandusa Armanca ( din care ati pierdut niscaiva vocale si consoane pe parcurs, din cauza implicarii personale probabil :)) ) este identic in esenta cu vechea replica a celui atentionat in autobuz …atunci cand ii calca pe picioare pe ceilalti : „Nu-ti convine , ia-ti masina !”, cu modul in care isi justifica activitatea cei care gestioneaza posturile noastre TV care ne ofera emisiuni abjecte : „Nu-ti convine, schimba canalul !” si cu replica unui primar dintr-un oras de provincie care stia foarte bine ca a incalcat legea , dar stia la fel de bine cum functioneaza sistemul , si tocmai de aceea i-a replicat cu tupeu cetateanului care l-a interpelat : „Nu-ti convine, da-ma in judecata !”.
      Cu sau fara pseudonim , cu intentie sau nu , cu sau fara voia dvs , pledati exact cauza celor care ( indiferent de pregatire , studii sau pseudonime… ) vor sa transforme spatiul public romanesc in satra si balamuc ( si sunt mii de exemple pe Facebook ! ) .
      In realitate , va enerveaza faptul ca acest articol pune punctul pe i. Altfel spus , reactia dvs iritata demonstreaza ca acest articol si-a atins scopul.

      • Nu, nu este deloc la fel cu cazurile mentionate de catre dumneavoastra: daca sunt calcat pe picior rolul meu este pasiv (adica pot doar sa ma feresc, dar nu imi bag in mod voluntar piciorul sub talpa individului) in timp ce in cazul FB este necesara o actiune constienta a utilizatorului – intrarea pe o anumita pagina – sau a prietenilor acestora, care dau „share” la cretinismele postate de altii. Cat despre decizia Curtii de Apel Targu Mures, ce faceti daca un tribunal din (sa spunem) Olanda decide ca pagina de FB este spatiu privat? Argumentati ca, traind in Romania, trebuie sa ma supun legilor romanesti? Aici apar doua intrebari:
        1. De unde stiti ca nu traiesc in Olanda, deci legile romanesti nu ma intereseaza?
        2. Ce faceti cu caracterul universal al Internetului? Poate scriu pe FB pentru prietenii din SUA sau Canada, si n-am pe nimeni „prieten” in Targu Mures?

        P.S. Nu am facut erori de tastare din cauza implicarii personale ci din cauza ca am umarul drept luxat, si cum sunt obisnuit sa tastez cu ambele maini (si cu toate cele zece degete) mai imi scapa cate-o tasta.

  2. Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit, într-o cauză judecată în contencios administrativ, că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/pagina-de-facebook-este-spatiu-public-nu-privat-decizia-unei-instante-din-romania_1129312.html#ixzz3BbNLAROf
    Follow us: @realitatea on Twitter

    http://www.realitatea.net/pagina-de-facebook-este-spatiu-public-nu-privat-decizia-unei-instante-din-romania_1129312.html

    Articolul ar fi trebui sa contina si o decizie a unei isntante din romania pe acest subiect .

    • Bravos pentru remarca!
      Cum spune si ante-comentatorul meu : din punct de vedere legal ,in Romania,chestiunea e clarificata deja in justitie.Cine nu e de acord cu decizi acurtii ,cred (sper) ca o poate ataca tot in instanta.
      Restul e bla,bla,bla de bere.

      • @gobru, reglementarile in domeniul Internetului sunt greu de aplicat: cel care-si face pagina de FB poate locui in alta tara, in care tribunalele nu s-au pronuntat asupra acestei chestiuni sau chiar au decis ca pagina de FB este spatiu privat. Vedeti ca a scris domnul Mihai Badici un articol intitulat „No man’s land si dificilele litigii al internetului”: cititi-l cu atentie, poate veti intelege care sunt problemele privind jurisdictia.
        Pentru mai multe informatii va sugerez si o informare despre DMCA si cum n-au reusit SUA sa puna botnita unui tanar din Norvegia (vestitul caz DeCSS).

  3. FB e un mediu „comod”. Sub umbrela „spatiului privat” poti arunca cu vorbe si idei cu eticheta de „parere personala”. Eventual, poti retracta sau nuanta, a doua zi.

    In alta ordine de idei, uitandu-ma pe FB la preferintele legate de muzica, carti, filme etc., as zice ca domnul Palada e un spirit inalt, un om educat, un personaj renascentist aproape, cu gusturi fine si variate. Asa ca sunt sigur ca o expresie ca „purcelusi antiguvernamentali” a fost adanc si atent gandita si cizelata, inainte de a fi lansata in spatiul virtual. Prin extensie, putem deduce ca ar exista si „godaci neutri” sau „purcelusi proguvernamentali”, iar daca diminutivul vrea sa sugereze, subtil, o treapta inferioara, am putea gandi ca se poate vorbi, la nivel mai inalt, chiar de „porci proguvernamentali”. Doamne pazeste! Cate interpretari poate naste o expresie bine aleasa!…

  4. Cred ca aspectele legate de Facebook sunt extrem de nuantate.

    In primul rand primeaza legile in vigoare. Daca afirmatiile pe Facebook fac dovada incalcarii vreunei legi (cum ar fi cineva destul de prost care sa fure ceva si sa posteze fotografii pe Facebook cu bunul furat), nu mai e nimic de adaugat. Informatia respectiva e ca si publica, insa depinzand de profilul utilizatorului si setarile de securitate ar putea fi nevoie de un mandat de la un judecator pentru a obtine si folosi informatia respectiva.

    In privinta dreptului de exprimare, aici sunt lucrurile mai delicate. Daca Facebook considera ca postarile incalca dreptul de intimitate a cuiva, poate decide inchiderea contului.

    Nu prea cred ca stie Facebook de injuraturile postate de Mircea Badea si altii ca ei pe paginile lor personale. Daca ar sti, probabil Mircea Badea ar avea contul sters si interzis accesul la Facebook.

    Poate cineva le-ar traduce lui Facebook cateva din expresiile lui mai colorate. Deocamdata Facebook are filtre numai pentru limba engleza, nu si cea romana.

    • Aveti dreptate. Din cand in cand ar mai trebui si pe aici (pe contributors) puse filtre.
      Exista suficient de multe aplicatii care permit comunicarea 1 la 1 sau in grup si unde toti exaltatii isi pot exprima angoasele. FB (ca si alte cateva retele de socializare) e greu sa fie considerat privat, in primul rand pentru ca permite vizualizarea unor informatii pe care tu nu doresti sa le vezi (ale altora) sau sa le faci atat de vizibile (ale tale). Pentru cei initiati in utilizarea computerului aplicatia permite anumite setari de privacy, insuficient pentru a putea vorbi despre un mediu de comunicare privat. Marea majoritate a userilor sunt departe de a stapani posibilitatile de setare a aplicatiei.

      • Ca sa vedeti informatii ale altora (pe care nu doriti sa le vedeti) este necesar sa intrati pe paginile lor de FB – sau altfel spus, o actiune deliberata din partea dumneavoastra – sau unul dintre prietenii dumneavoastra sa le distribuie (share) catre toti prietenii comuni, caz in care situatia se rezolva printr-o discutie cu prietenul respectiv.
        Cat despre faptul ca majoritatea utilizatorilor nu stapanesc setarile aplicatiei, asta ii priveste personal: nu ma penalizati pe mine pentru ca altii sunt neajutorati.

        • FB este gandit ca aplicatie sa starneasca curiozitatea, sa imprastie informatie, sa expandeze by default. Nu am de ce sa va iau ca reper pe Dvs. – power user. Marea majoritate (covarsitoare) sunt utilizatori fara cunostinte avansate de utilizare PC, ceea ce este normal.
          Sunt mai multe variante prin care iti parvine informatie nesolicitata. Pe langa cel mentionat de Dvs. mai exista mesajele de promovare (platite), exista fereastra cu scroll din partea dreapta sus (asa apare pe sistemul meu – nu stiu sub ce nume e identificata in aplicatie) in care apar notificari, e-mail etc..
          Daca unul din cei cu care esti „friend” te deranjeaza – evident ca poti sa ii dai unfriend. Dar – in opinia mea e virtual imposibil sa faci o strategie comuna de share a informatiei cu toti cei cu care comunici, in lista de prieteni a aplicatiei. Timp pierdut. Poate si din acest considerent aplicatia are si modulul de chat, cel care ofera comunicatie 1 la 1 ce nu poate deveni publica, indiferent de utilizator (in mod deliberat utilizatorul o poate face publica, dar asta e altceva).

        • Domnule IosiP,

          Daca informatia este pusa pe Facebook pe contul meu sau al Dv, si contul e privat si protejat, nimanui nu i-ar pasa.

          Alta e povestea cand cineva cu notorietate publica deschide o pagina de Facebook sau lasa contul deschis pentru oricine.

          In cazul asta informatia e pe domeniul public, la fel ca si cand eu as face la fel.

          Ceea ce face diferenta intre o persoana publica si mine este faptul ca informatia respectiva este preluata de presa.

          La putina lume i-ar pasa daca as posta eu ceva pe contul meu neprotejat, insa e alta mancare de peste pentru Mircea Badea si Mirel Palade.

          In cazul lor cred ca se aplica mai bine politicile Facebook. Facebook e o companie americana si se supune mai intai legilor americane. Daca e ceva care face atingere demnitatii personale a cuiva (si injuraturile pe Facebook intra in categoria asta), dincolo de orice lege partea lezata se poate plange lui Facebook. Din nefericire Facebook are filtre de exprimare numai in engleza si nu poate estima grozaviile strecurate prin unele paginin romanesti.

          Daca cineva s-ar plange lui Facebook, probabil Mircea Badea, Mirel Palade si altii ar ramane peste noapte fara conturi Facebook si cu interdictie de a deschide alte conturi.

          • ” Facebook e o companie americana si se supune mai intai legilor americane. Daca e ceva care face atingere demnitatii personale a cuiva (si injuraturile pe Facebook intra in categoria asta), dincolo de orice lege partea lezata se poate plange lui Facebook. Din nefericire Facebook are filtre de exprimare numai in engleza si nu poate estima grozaviile strecurate prin unele paginin romanesti. Daca cineva s-ar plange lui Facebook, probabil Mircea Badea, Mirel Palade si altii ar ramane peste noapte fara conturi Facebook si cu interdictie de a deschide alte conturi.”

            Excelent formulat , dar Facebook este departe si aici vorbim de secretul lui Polichinelle. Toate aceste lucruri le stiu de fapt foarte bine si Mircea Badea, si Mirel Palade , si multi altii ca ei care stiu exact pana unde se pot intinde si de aceea strecoara „grozavii” pe Facebook si pe forum-uri sau cel putin apara eroic , direct sau indirect , „libertatea opiniei” echivalenta pentru ei cu dreptul la insulta.

          • Si cine va opreste sa depuneti o plangere? Atata timp cat FB – dupa cum spuneati, companie americana – nu a considerat necesar sa inchida conturile celor doi nu vad ce treaba are Curtea de Apel Târgu Mureş cu relatiile contractuale dintre o firma din SUA si o persoana privata din Romania.
            Nu vreau sa credeti ca sunt un promotor al limbajului injurios (nu cred ca am folosit vreodata un astfel de limbaj in sutele de comentarii postate pe aceasta platforma), sunt doar pentru aplicarea stricta a legii, fara interpretari si initiative creative. Ca atare, am dreptul sa merg la un bordel din Hamburg si sa comentez acest lucru pe blogul personal (public), desi legislatia romaneasca interzice prostitutia, am dreptul sa fumez „iarba” in Amsterdam si sa-mi postez experienta pe blogul personal (public), desi legislatia romaneasca interzice consumul de droguri, si am dreptul sa scriu pe blogul personal (public) ca Mahomed a fost pedofil, desi legea iraniana m-ar condamna la moarte pentru asta.
            Problema reala este aceea ca Internetul transcende frontierele (si legislatiile) si ca atare disputele din spatiul virtual sunt inca intr-un vid legislativ.

            In alta ordine de idei, sunt libertarian deci consider ca „dreptul la imagine” nu exista: imaginea unei persoane este suma (sau media, daca preferati) opiniilor pe care le au ceilalti despre persoana respectiva. Prin urmare, aceste opinii apartin detinatorilor si nu persoanei la care se refera, deci respectiva persoana nu-mi poate interzice sa am despre ea o opinie negativa (si sa o exprim, intrucat imi apartine). Acestea fiind spuse, si mie imi este sila de (sau ma revolta) anumite exprimari si comportamente, doar ca nu-mi arog dreptul de a le cenzura daca acestea nu imi afecteaza proprietatea – includ aici viata si integritatea corporala, intrucat principala mea proprietate sunt eu insumi.
            Stiu ca este mai greu de inteles, propun lecturarea scrierilor lui MIses si Rothbard sau – mult mai simplu – o comparatie intre primul amendament din Constitutia SUA si legile romanesti privind calomnia si „defaimarea”.

            • Domnule Iosip,

              Nici Mircea Badea, nici Mirel Palade nu m-au injurat (inca) pe FB. Cand or sa o faca, e alta mancare de peste.

              Nu ma pot plange de ceva care nu ma afecteaza, oricat nu as fi de acord cu opinia respectiva.

              Insa cine se simte lezat de comentariile lor pe Facebook este liber sa se planga la Facebook.

  5. FB, este prin esenta public.
    Cand pun o postare pe FB, nu o adresez doar prietenilor. Dimpotriva am butoanele „Like” si „Share” si stiu ce insemna. E culmea ipocriziei sa spui ca e privat. Ca si cand as iesi pe ulita (in cazul nostru ulita a satului global) si as striga ceva, dar sa pretind ca doar prietenii sa auda.
    In cazul nostru, „sensei” Palada a strigat in gura mare ca-i executa „electric”. Dar sa auda doar … cine? Executorii electrici? Calaii octali? A scris cifrat? Nu cumva a scris asta mare pe un perete (wall)? Poti sa-ti pui pe peretele casei ce mascari doresti, dar nu pe peretele care da la strada. Sau la ulita..
    Daca are chef de intimitate „guvernamentala” domnul purtator de vorbe grele sa-si faca retea privata.

    P.S. sa nu uitam ca „aparatorii” intimitatii spatiului Feisbukist privat, au tipat ca din gaura de sarpe la „tiganca imputita” care fusese rostit exact intr-un spatiu, fizic si legal, strict privat. Nu pe drum, nu in piata, ci in interiorul unei masini. Nu se asteptau nici „Like”-uri ni „Share”. Inregistrarea a devenit publica dupa publicarea ei fara acordul celui inregistrat.

  6. De la „era ticalosilor” la „era invectivei”

    Excelenta initiativa de a scrie acest articol care cade pe un mare orizont de asteptare. Punctul de plecare este comportamentul absolut discutabil al unui functionar de stat ( dar la noi acest gen de „fapt social” a devenit deja un loc comun exact dupa principiul pestelui care se curata numai de la coada … ) . In realitate, articolul deschide de fapt o adevarata cutie a Pandorei punctand succint problemele generate la nivel global de aparitia mediului virtual, iar in cazul special al societatii romanesti aducand in discutie degradarea constanta a limbajului si comunicarii publice si in general a spatiului public romanesc prin atacul la persoana, insulta , calomnie, obscenitate si pornografie.

    Despre degradarea continua a limbajului , comunicarii publice si spatiului public romanesc si cresterea constanta a agresivitatii sociale , respectiv despre factorii si cauzele care au condus la aceasta situatie , ar fi foarte mult de discutat ,dar in cu totul alt context.
    Este suficient sa remarcam doar ca una din cauze este chiar modelul oferit de unii comunicatori publici de la noi, iar o alta cauza este absenta moderarii care permite degradarea limbajului si discursului din unele interventii care au loc in spatiul public pana la sfidarea normelor limbajului si comportamentului civilizat, desi exista o hotarare CEDO care fixeaza responsabilitati clare in acest caz*)
    In mod evident comunicarea din spatiul public romanesc nu respecta regulile polemicii civilizate stabilite in Europa inca din 1890. Provocarea in acest caz este aceea de a raspunde la intrebarea aparent simpla de ce in spatiul public romanesc nu se respecta aceste reguli !
    Un posibil raspuns este dat de Olavo da Carvalho care ofera explicatia profunda a acestei situatii :

    „în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar”
    ( Olavo de Carvalho – Spirala tăcerii şi banalizarea crimei )

    si care descrie aplicarea celebrei tehnici a „spiralei tacerii” (Elizabeth Noëlle -Neumann ) prin care sunt marginalizate opiniile, respectiv sistemele de valori incomode la un moment dat .

    Din acest punct de vedere spatiul public romanesc a devenit practic irespirabil prin atmosfera indusa de unele posturi TV, dar si prin pseudo-dialogurile din spatiul virtual . Aici avem in primul rand degradarea si agresivitatea limbajului care deschid constant o usa catre mahala, satra si balamuc. De aceea probabil, la noi hartuirea si abuzul pe Internet au devenit probleme globale ale societatii romanesti **)
    Pe de alta parte , avem in spatiul virtual o „invincibila armada” de pseudonime exotice sau nu, care atunci cand nu practica ceea ce se numeste „character assassination” ***) recurg constant la tehnici consacrate de destabilizare a forum-urilor, site-urilor, etc. ****).
    In sfarsit, marturisesc sincer ca timp de 25 de ani am urmarit cu stupoare degradarea constanta a limbajului public, a dialogului public si in general a spatiului public romanesc, instigata initial exact de catre cei care ar fi trebuit sa fie modele sociale pentru cetateni ( sa ne amintim impreuna care au fost personalitatile culturale care pentru prima data au injurat tiganeste si in direct la TV , sau au folosit acelasi limbaj in presa pentru ca hartia nu roseste… ) .
    In urma contemplarii acestui spectacol atipic din spatiul public romanesc, am facut o sinteza *****) pe care as fi vrut de fapt sa o vad scrisa de catre cei implicati direct in aceasta situatie degradanta, dar cei in cauza au avut si au alte prioritati.
    In acest caz am pentru autoarea articolului o intrebare onesta la care personal nu am gasit un raspuns timp de 25 de ani. De ce in tot acest interval de timp ziaristii profesionisti, universitarii, liderii de opinie, directorii de constiinta, personalitatile culturale,etc. nu a avut nici o initiativa de grup in acest sens , respectiv nu au luat atitudine, si de ce uneori au actionat exact in sens opus preluand in unele cazuri limbajul si comportamentele de la periferia societatii? Pana la urma climatul de la noi este creat de aceste corpuri sociale nu de catre cetatenii, telespectatorii si cetatenii anonimi…
    Ca simplii cetateni , sa intelegem de aici ca pentru elita politica ( explicabil :)) ) , culturala, profesionala,etc , a acestei tari , atmosfera sociala irespirabila din platourile TV( avem de fapt una din cele mai toxice si degradante televiziuni din Europa care balacareste tot , orice, si pe oricine ) din presa si din mediul on-line, este de fapt una care tine de „normalitatea sociala si europeana”?

    *) http://evz.ro/detalii/stiri/cedo-site-rile-sunt-responsabile-legal-pentru-comentariile-lasate-de-utilizatori-1061641.htm
    http://inliniedreapta.net/dereferinta/spirala-tacerii-si-banalizarea-crimei-olavo-de-carvalho/
    **)http://www.sigur.info/news/latest/hartuirea-si-abuzul-pe-internet-cele-mai-intalnite-probleme-online-in-romania.html
    ***) http://en.wikipedia.org/wiki/Character_assassination
    ****) http://dincolodestiri.blogspot.ro/2013/04/tehnicile-secrete-pentru-controlarea.html;
    http://korben.info/techniques-secretes-controler-forums-opinion-publique.html
    *****)http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro