marți, aprilie 16, 2024

Istericale de moderatori

O emisiune numită de obicei talk show politic, pe teme sociale, economice etc. pune în scenă o confruntare simbolică între jurnalistul-moderator şi invitaţii consideraţi sursă pentru informarea publicului, pentru explicarea unor fenomene politice, economice, sociale şi pentru motivarea unor decizii care influenţează viaţa omamenilor. Într-o lucrare apărută în Franţa, tradusă şi la noi, Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione pun pe seama pierderii accesului cetăţenilor la decizie, deci pe seama crizei democraţiei reprezentative „deriva unor media care abandonează mai mult sau mai puţin progresiv rolurile lor identificate şi identificabile de a oferi informaţii, cunoştinţe, cultură, divertisment, pentru a-şi atribui roluri – imaginare – de intervenant capabil de a trata dezordinea socială”.

Organizatoric, de talk show răspunzători sunt producătorul şi şefii lui editoriali, precum şi moderatorul, jurnalist la acest gen de dezbateri, iar nu un actor, deşi transformarea în spectacol inclusiv a informaţiei este o tendinţă mai generală, cum o demonstreză şi Mirela Lazăr în cartea sa „Noua televiziune şi jurnalismul de spectacol”, apărută în 2008 la Polirom. Rolul moderatorului este de a pune întrebările revelatoare pentru subiect, de a intermedia poziţiile opuse şi a le face inteligibile pentru public, de a stimula dezbaterea.

Ce vede telespectatorul român pe canalele de ştiri şi nu doar acolo? Vede false dezbateri pe false teme unde moderatorul nu întrebă ci insinuează, nu se documentează ci face speculaţii, nu păstreză neutralitatea faţă de invitaţi, ci se războieşte cu cei care, conform agendei stabilite adesea direct de la patron, sunt asimilaţi ca inamic. Mai presus de orice, moderatorul se pune pe sine în centru, experienţa proprie este folosită ca referinţă universală, cum face Radu Moraru (10 TV). S-a dus DNA la cuscra ministrului Borbely suspectat că ar fi oferit influenţă? Da, e subiect, însă după ore de vorbărie pe B1 TV la Actual B1, la mai toate emisiunile de pe Realitatea TV şi Antena 3, la Ultima ediţie de pe TVR 1, n-am aflat nimic în plus, nu s-a clarificat nimic fiindcă nici nu s-a obosit nimeni să cerceteze, iar talk showul must go on în regim de speculaţie. Dacă publicul a aflat câte ceva, este pentru că presa scrisă şi unele site-uri de ştiri au făcut anchete proprii în acest caz.

E greu să nu te întrebi, după testul revelator al Bacalaureatului naţional, câţi dintre moderatorii de televiziune risipiţi în numeroasele studiouri din România ar trece, după criterii riguroase şi exigente, probele obligatorii de cunoştinţe generale. Întrebarea nu se vrea nici retorică, nici generalizatoare, e însă adecvată: telespectatorul surprinde prea des agramatisme, este martor la pocirea numelor ce aparţin culturii universale, la perplexităţi în faţa unor informaţii de nivel gimnazial, la ifosele unor mici inchizitori gata să bage indexul în ochii invitatului, la moderarea de harţă. Sorina Matei (B1 TV) a atins deja performanţe în pocirea curentă a numelor, Andreea Creţulescu (Realitatea TV) sau Gabriela Vrânceanu-Firea (Antena) urcă în topul stridenţelor, al stilului răstit-istericos ai cărui campioni sunt Dana Grecu şi Radu Tudor. Mai avem  învârtitul în cerc cu Cătălin Striblea şi Răzvan Dumitrescu, trivialitatea zilei cu Ciutacu, abordarea când subversivă, când complice cu Andrei Bădin sau  Silviu Sergiu ş.a.m.d. Fac diferenţa câţiva jurnalişti care iau distanţa cuvenită ca moderatori şi nu uită scopul confruntării: Laura Chiriac (Realitatea TV), Robert Turcescu (B1 TV), Cristian Leonte (Pro TV), Mihai Rădulescu şi Luca Niculescu (TVR). Ar mai fi de adăugat vreo zece – şi aici n-am vorbit despre moderatorii de emisiuni culturale – semn că jurnalismul de soi n-a sucombat de tot.

P.S. A propos de informaţia tratată neglijent: zilele acestea apărea pe crowl la B1TV informaţia că „Osama Ben Laden planifică un atentat de proporţii” în SUA, la 10 ani de la atentatele din 11 septembrie. Păi n-a murit, se întreabă telespectatorul năucit? În fapt este vorba despre documente găsite de forţele speciale americane în locuinţa teroristului, după împuşcarea lui, care atestă o astfel de intenţie. Dar explicaţiile lipsesc de pe crawl. Concluzia? Pam, pam! (citat din Sandra Stoicescu, moderatoarea emisiunii Q&A, care a cochis astfel la o ediţie din iulie).

Articol apărut şi în revista 22

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Delatori publici .
    In imperiul roman in special in vremea lui Tiberius existau delatorii publici.Erau din toate paturile societatii si faceau delatiuni pentru bani.Oricine vroia sa se rafuiasca in ascuns cu un rival contacta un delator public si ii dadea o suma de bani ca sa faca delatiunea.Delatiunile reale sau imaginare erau facute publice si incepea o cercetare.Abuzurile erau frcvente.Astazi rolul delatorilor publici l-au luat moderatorii.Acestia pentru o suma de bani umplu zilnic televizoarele cu delatiuni adevarate sau nu generand un haos daunator in care nimeni nu mai intelege nimic si care face sa nu se mai vada adevarul de minciuna.Delatori au un caracter dubios si nu urmaresc adevarul.Urmaresc doar delatiunea si rasplata in bani.

    • Rusine mare cu furtul focoaselor.Prestatie ridicola pe linie.Urlau toti demisia.Generali zaharisiti la pensie avansau scenarii apocaliptice cea ce aduce indoiala asupra capacitatii lor cand au fost activi.Fosti purtatori de cuvant la SRI cu morga atotstiutorului comenta in absurd toata situatia.Tot felul de personaje jalnice venite sa faca scandal.
      In final s-a pierdut din vedere toata situatia reala si telespectatori traiau cu impresia ca suntem in iminent pericol.S-a dovedit ca era o afacere privata.Transportul era facut conform normelor.Jandarmii nu au fost atenti si nu au indeplinit misiunea pentru care erau platiti.Hotii de fier vechi erau la datorie.Mecanicul a vandut si el 70 litrii de motorina ca sa cum duios spunea Corina Carcotescu” sa puna paine pe masa copiilor”.Iata si justificarea pentru furt.Iata dimensiunile minciunii si manipularii.Cazul e simplu.Niste oameni platiti sa isi faca meseria nu au facut-o.Ghinion ca s-a furat din tren altfel nu aflam cum si-au facut jandarmii misiunea.Si nici nu aflam ca poti fura 70 litri de motorina ca sa pui paine pe masa copiilor.
      Iata un model de delatiune incheiat lamentabili pentru celebrii delatori moderatori care s-au umplut de ridicol cu aceasta ocazie.Dar ei merg mai departe.Au obraz de delator.

      • Carevasazica… un transport militar e jefuit …(noroc ca Ro nu are bombe nucleare)…jandarmii – bratul de fier al Statului Roman, pus sa pazeasca tiribombele
        nici macar nu baga de seama ….(iar un sef de-al lor zice: cum sa se deie, bre, jos din tren, la opriri -pai daca pleca trenul fara ei ? o remarca cu adevarat genială – daca ar fi fost comisa cu premeditare ….adica la mișșto…..dar nu….omul asa se nascuse….mai
        iese la iveala si daravera cu motorina furata…ca sa fie tabloul intreg….iar tabloul chiar era intreg, pentru ca in gara Giurgiu Nord am vazut nelipsitele haite de caini vagabonzi…binecunoscute de la summitul NATO…de la primirile unor demnitari straini la Cotroceni…si de la alte evenimente oficiale.
        Si bomboana pe coliva….focoasele fusesera tzepuite de niste minoritari minori…
        …asta asha ca sa ne facem o idee cam ce s-ar intampla daca si-ar pune mintea cu noi un comando rusesc…
        Pentru toate acestea de vina sunt moderatorii de la talk showuri

        PS. Sa nu se inteleaga cumva de aici ca as fi de acord cu remarca Corinei Dragotescu despre ”bietul” părinte care fura motorina pentru ”ăia mici de acasă”. Este o
        afirmatie scandaloasa de genul celor auzite la colegii ei de trib…prinsi la cersit in Paris de pilda ….baietii si fetele respective obisnuiesc sa evoce singura alternativa pe care o concepe etnia lor….”dha ge era ză vac…ză dau la oameni in cap”….

    • jurnalistii(cati mai sunt) ar trebui sa stie ca fara credibilitate nu ajung nicaieri.poate,doar la sinecura patronului interesat.

  2. Foarte bine punctate aceste aspecte. Acest model de televiziune isi are apogeul in Italia, unde canalele TV ale lui Berlusconi prezinta probabil cea mai denaturata imagine a realitatii italiene. Modelul este copiat cu succes la noi de trustul Intact. Nu pot sa nu pun sub semnul intrebarii un post ca Antena 3 care are un patron care promoveaza pe celelalte doua posturi emisiuni de barfa, de o incultura care frizeaza absurdul.

    • :) Televiziunile lui Berlusconi i-au facut numeroase omagii, incununate de cintecul libidinos: „Menno male que Silvio c´e!”.
      Ligaii lui Felix i-au facut un intreg film omagial. Alegerile nu sunt departe, securistul national s-a lipit iar de vreun post in viitoarea configuratie politica,. Mai lipseste un cintecel.
      Il vor cinta ce-i pe care-i stim si va fi o concurenta mare la primadone: Gretzu ori Firea-Vrinceanu Pandele.
      Rau nu este ca acesti oameni exista, ci ca o mare de alti oameni ii urmaresc si se simt extrem de bine reprezentati.

      Silvio cu mafia, Felix cu secu´. Fiecare cu lingaii lui.

  3. Problema este in public si nu in televiziuni. Publicul, oamenii ce se uita la televizor pot face ca aceste aberatii ale televiziunilor romanesti sa dispara pe cale naturala. Dar in majoritate suntem un public extrem de incult, superficial, puturos, lipsit de viziune,fara ambitii si stim sa ne plangem. CNA-ul nu stiu sa fie o institutie educationala.
    Democratia are pretul ei. Aici parca am vrea un pic de dictatura, dar nu putem fi democrati cu jumatati de masura. Mai ales cand vine vorba de presa.
    Pana cand pensionarul din Romania nu o sa inteleaga cuvinte ca insinuare, demagogie, manipulare, nu o sa scapam de acesti „moderatori”. Pana cand generatia de ratati si asistati social de prin crasmele patriei nu o sa se stinga de batranete, iarasi nu avem nici o sansa, caci de educat si de explicat cam cum sta treaba cu bordura si strada asfaltata cu 3 luni inainte de alegeri, nu avem nici o sansa.
    Puterea de analiza a majoritatii votantilor din tara asta este ca si cum nu ar fi.
    Chiar si PDL-ul care acum se zbate sa ne duca pe un alt drum, au castigat alegeri pana acum gadilind la corzile sensibile aceeasi posesori de IQ extrem de mic.

    • E bun optimismul Ovidiu, insa cred ca ai nevoie de o doza de realism. Pai cand pensionarii si asistatii social actuali nu vor mai fi, ghici cine le vor lua locul?… Un mic indiciu: vezi rezultatele la BAC. Aceasta delasare sociala se propaga in toate generatiile ce vin din urma si trendul pare a fi unul dureros pentru Romania. Nu poti sa te astepti la minuni din partea unui public caruia ii plac gogosile politice (sau mai degraba mititeii in ultima vreme).

      Din pacate singura schimbare care ar putea avea un efect benefic e la nivel politic. Nu ma refer la culoare politica ci la mentalitate. Poitica e cea care are puterea de a da legi, infiinta organisme, redresa economia… deci in final de a transforma tara in una in care sa vrei sa traiesti. Suna utopic insa… Cred ca publicul nu are capacitatea de schimbare in Romania. Bineinteles, sunt multi oameni capabili de initiativa, insa lipsa de „receptori ai initiativei” face ca oamenii cu capul pe umeri sa fie izolati in grupuri mici, fara prea multe sanse de izbanda.

  4. A-l pune pe Robert Turcescu (care, mai noi, are manifestari patetice in emisiunea lui) pe vpicior de egalitate cf Luca Niculescu, cel care a luat, in Fanta, premiul ,,jurnalistul anului” (eveniment deespre care confratii sai au tacutychitic,ca ,de, era rusine) mi se pare cel putin exagerat. In scimb, o presenta calma si o surpiza placuta Ioana Lupea,ca moderator.

  5. Se va termina oare cu aceste femei comisari (moderatoare) au intrecut orice limita,vor ajunge ,si numai este mult, cind vor urla sa taci din gura ,sau te vor scoate afara din emisiune .Pt.aceste crapate un senator sau deputat este un vax ,nu mai vorbim de restul natului care pt.focoasele creaturi nu exista.

  6. E o confuzie mare, aici…

    Intre TON si CONTINUT.

    O discutie interesanta poate avea loc si pe un ton mai ridicat; pe de alta parte, un ton moderat poate fi marca mediocritatii…

    • Nu e nicio confuzie. Tonul strident, agresiv, e puternic corelat cu lipsa argumentelor si incapacitatea de a controla o discutie.

      Ce spui tu e posibil doar ca e foarte improbabil.

      Varianta ta ar fi o biata exceptie chiar daca ar fi adevarata (desi pariez ca nu esti in stare sa dai macar un exemplu de discutie interesanta purtata pe un ton mai „ridicat”), ori in orice analiza cantitativa majoritatea, sau regula, e in general mai importanta (macar si ca pondere) decat exceptia

      Un ton moderat poate fi in anumite cazuri un indicator de mediocritate dar, daca vrei sa faci o comparatie reala, vei observa ca tonul agresiv e cu mult mai comun mediocritatii.

  7. Eu nu inteleg cum rezista unii invitati in studio toate strigatele si aluziile vadit injurioase adresate de moderatoarele Antena 3 si Realitatea TV, eu nu as putea sa suport asa ceva.

    Se arunca cu acuzatii si aluzii iar cand unii incearca sa raspunda sunt intrerupti la fiecare 4-5 cuvinte pt a nu le da voie sa motiveze credibil acuzatiile, e o tehnica securista bine aplicata

    Pe langa Antena 3 si Realitatea TV avem si trustul Media Pro care din 2008 face propaganda pt PNL si PSD, nu asa de strident ca televiziunile „de stiri” dar suficient cat sa inoculeze inconstient o anumita idee.

    Urmariti stirile PRO TV si faceti un calcul: din vreo 20 de stiri 18 sunt negative
    Din 20 de stiri 5 sunt politice si toate sunt defavorabile guvernului
    etc

  8. E un circ fara sfarsit si de prost gust. Totul este regizat acolo. Cand cineva vrea sa spuna adevarul i-o taie scurt.Daca nu-l poate opri , baga reclama.
    Televiziunile de stiri sunt de mult un munte de gunoi.Pe banii nostrii. As vrea sa scot din abonament Antena 3 si Realitatea dar nu ma lasa.Cum sa fac sa nu le mai dau bani ?

  9. Si pe Mircea Badea cui il lasati? Curajosul Dan Diaconescu nu merita si el un pic de atentie? De ce atata partinire?

    In alta ordine de idei, crowl nu prea e prin dictionare, nici macar in American Slang Dictionary. Poate va hotarati: e crowl? sau e crawl? (sic!). Daca tot e rom-gleza, macar sa fie, cat de cat, corecta.

  10. Doamna Armanca, reuşiţi să fiţi la fel de penibilă precum cei pe care îi criticaţi. În primul rând, nu este „crowl” ci „crawl” (conced însă că a doua oară aţi scris corect). În al doilea rând, e evident că în absenţa diacriticelor aţi citit greşit: pe crawl scria „O.b.L. planifica” (imperfectul) şi nu „O.b.L. planifică” (prezentul). Mai gândiţi-vă!

  11. Doamnelor, domnilor, eu am gasit solutia. Sa nu mai dau decat din intamplare peste aceste posturi „latratoare” si bine zis „tonomate” de catre „preaiubitul” nostru Presedinte, care mai are si el dreptate din cand in cand, am mutat posturile in grila televizorului la numere pe care chiar ca ajung numai din intamplare. Mi-am pastrat ca prioritati canale documentare si culturale. Din proprie experienta va spun ca sunt muuult mai linistita si pozitiva de cand nu mai urmaresc asemenea emisiuni. Ei raman fara rating cel putin din partea mea, dar nu imi fac griji, ca pic cu pic se face mult. Tot de noi depinde daca ii mai lasam sa manance rahat la comanda, au ba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro