Home » Media / Tech » Citesti:

Jurnaliști de elită: Ruxandra Hurezean

Brindusa Armanca mai 17, 2017 Media / Tech
2 comentarii 1,197 Vizualizari

În lumea pestriță a jurnalismului românesc de tranziție, în care se bucură de o notorietate toxică numeroși gargaragii vizibili la televiziuni și în publicații alocate propagandei (de partid, de grup organizat, de mogul), persistă, în număr deloc copleșitor, jurnaliști de soi, fără pete pe biografie și conștiință, care salvează imaginea profesiei prin rezistență morală, pricepere și talent. După ani de jurnalism activ, câțiva devin autorii unor volume remarcabile, mărturii pentru istoria presei de calitate. Ruxandra Hurezean, o clujeancă absolventă de sociologie, senior editor la Transilvania Reporter și Sinteza, intră în categoria elitei mediatice românești mai ales prin reportajele scrise în sfertul de veac tulbure de după 1989. Rezumatul biografiei sale sună așa, pe o manșetă de carte:”A condus echipe redacționale, a scris analize politice, reportaje și comentarii, a enervat multă lume. Are cam 25 de ani de război cu lumea care nu-i place și tot atâția de pace cu oamenii buni…Are o lipsă de cronică de simț mercantil și o căpoșenie care o face unică. Atunci când toată lumea o ia la vale, ea o ia la deal”. Galele Asociației Profesioniștilor Presei Clujene i-au recunoscut excelența, premiind-o și cu câte două premii în aceeași ediție ca anul trecut, în 2017 locul I revenindu-i pentru reportajul Pulitzer și povestea lui din Makó la Missouri. Nominalizată în campania ”Oamenii timpului” la secțiunea ”Jurnalism”, Ruxandra Hurezean ar fi putut la fel de bine să figureze și pe lista scriitorilor, fiindcă jurnalismul ei este o formă de artă a scrisului, cu toate ingredientele sale.

Cel puțin două din cele cinci volume apărute sub semnătura Ruxandrei Hurezean, ambele apărute în 2016 la editura ”Școala Ardeleană”, ocupă un loc special în recuperarea istoriei recente, din perspectivă gazetărească: Criț.Istoria, poveștile și viața unui sat de sași și Povestea sașilor din Transilvania.Spusă chiar de ei. Prima este monografia satului Criț/ Deutschkreutz, al cărei parcurs a început cu un interviu luat cu zece ani în urmă Sofiei Folberth, plecată din comunitatea de sași în Germania și revenită în satul natal odată cu berzele, în fiecare an. Din ghemul acestei vieți se desface în evantai povestea locului, satul cu oamenii săi înghițiți de apele nămoloase ale istoriei, totul ghidat de amintirile doamnei Sofia consemnate de reporter. Fiindcă una dintre marile calități ale reportajelor Ruxandrei Hurezean este vocația de a asculta. De a nu pierde detaliile care fac credibilă și autentică esența poveștii. Nu e o monografie obișnuită, deși structura cărții are aparența genului: organizarea satului sub înainte și după război, categorii sociale, educație, meserii, vecinătăți etc. Deosebită este capacitatea autoarei de a împacheta investigația riguroasă și datele de arhivă sau de istorie orală, într-o relatare fabuloasă, hrănită parcă de imaginație. Nimic din ce e sensibil, istoric și uman nu îi este străin reporterului care recuperează istoria înstrăinării unei comunități de ispravă, sortită pieirii.

Ruxandra Hurezean rezonează subtil cu dramele umane, fără patetism și fără tonuri justițiare. Din teren, unde se lasă impregnată de fiorul vieții, jurnalista urcă spre cărți și documente, pentru a obține distanța necesară. Pulverizarea comunităților săsești din Transilvania și a celor șvăbești în Banat, descrisă în Povestea sașilor din Transilvania, conține o condamnare implicită a regimurilor care au răsturnat viața germanilor din România. Argumentul cărții e explicit: ”Dacă străbați Podișul Transilvaniei, căutând rădăcinile celor care au creat cultura și civilizația acestui ținut, pe nemți nu o să-i mai prea găsești. Unu-doi în câte un sat, păstrați parcă de un plan divin, atâția cât să mai aibă din ce răsări alții, să nu piară neamul lor cu totul”. Pe aceștia, unul sau doi, îi găsește jurnalista reușind să reconstituie din amintirile lor o lume întreagă, fie că este vorba de Roșia unde veghează Eginald Schlattner în biserica lutherană construită în 1225, fie că este vorba de Peter Trimper, unicul neamț rămas în Charlottenburg, satul circular din Banat, de Caroline Fernolend din, azi, princiarul sat Viscri, sau de Hans Prömm din Brașov. În reportajele Ruxandrei Hurezean este vorba întâi de toate despre oameni, despre suferințele și nădejdile lor, despre destine sub tăvălugul istoriei, despre”cât de greu este să trăiești pe drumuri, să schimbi locuri, țări, ocupații, dar să revii de fiecare dată la tine însuți. Să nu te pierzi”.Toate acestea înțelese cu empatie și restituite de un condei magistru, care traversează, uneori în aceeași frază, scara mare a timpului istoric și scara mică, a vieții individuale, ca aici:”Este al 99-lea și ultimul preot la Biserica sașilor din Roșia/Rothberg de Sibiu. În anii ’90 când au plecat sașii lui, 1200 de suflete, s-a golit satul. El n-a plecat. I-au plecat rudele, familia. Au plecat soția și fiica lui. I-a plecat o parte din suflet. Dar el a rămas. Eginald Schlattner are acum un câine, o biserică, o casă plină de cărți, o fată de romi refugiată la el într-o noapte, după multe bătăi în familie, o călugăriță care ocupă camera dinspre Apus a casei, o fotografie a femeii iubite în care ea stă pe un scaun pliant undeva pe dealurile Europei…Are amintiri, are dușmani, are resentimente, are răni”.

Articol apărut în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Conservator spune:

    Demult, pe vremea lu’ Iliescu, cind singurele ziare necumparate de Nastase cu publicitate de la stat erau Academia Catavencu si Evenimentul Zilei, in cel din urma exista o rubrica: Coltul Rosu parca se numea. Imi amintesc ca Ruxandra Hurezean scria din cind in cind acolo dar nu pentru ca am o memorie grozava ci pentru ca articolele erau foarte foarte bune.

  2. Kurt spune:

    Libertatea cuvîntului, libertatea gîndirii, libertatea presei sunt un principiu suprem în democrație, sunt dobîndite 1989 cu prețul amar a sute de vieți omenești. Presa e a patra putere în stat. Integritatea și responsabilitatea jurnaliștilor sunt o oglindă a societății civice, sunt expresie a spiritului civil dezlănțuit 1989.

    La arte TV jurnalista culturală Élisabeth Quin a avut ca oaspete pe scriitorul american din NY Jay McInerney. El s-a exprimat șocat de activitățile împotriva jurnaliștilor de către noul președinte american. Vede în calitățile lui D. Trump: vulgar, fără cultură (are atrape de cărți în apartament la NY), un ignorant în multe privințe, o problemă gravă pentru SUA (într-un roman al său, oglindește anii 1980 în NY, apare și D. Trump, anii lăcomiei …). Jay McInerney are încredere în jurnaliștii americani, bine organizații. Ei nu vor ceda.

    … „… Ruxandra Hurezean rezonează subtil cu dramele umane, fără patetism și fără tonuri justițiare. Din teren, unde se lasă impregnată de fiorul vieții, jurnalista urcă spre cărți și documente, pentru a obține distanța necesară. Pulverizarea comunităților săsești din Transilvania și a celor șvăbești în Banat, descrisă în Povestea sașilor din Transilvania, conține o condamnare implicită a regimurilor care au răsturnat viața germanilor din România…. „….

    Wohin mich mein Weg heute führt:
    Ich weiß es am Morgen noch nicht.
    Am Abend dann, peinlich berührt:
    Auf der Milchstraße wieder kein Licht.

    Rolf Bossert, Pe treptele vintului.

    Cine are azi încredere în România: în care jurnaliști, în care medii? Articolul e un izvor de încredere și speranțiă.

    Auswanderung. Abschiede vor dem Abschied

    Von jenem Juni sind geblieben die Abschiede,
    Letzte Besuche in Eile von den Freunden,
    Angestoßen ein letztes Mal mit Schnaps, mit Wein,
    In einem Zug geleert die Gläser, Umarmungen,
    Ein Kuß, ein Händedruck, unterdrücktes Weinen,
    Beim Gehen in der Not noch ein zaghaftes Winken,
    Das Schlimmste, schlimmer als der Tod.

    Johann Lippet, Kopfzeile, Fußzeile, Gedichte Pop Verlag 2016
    (Johann Lippet a fost expulsat 1987 din Timișoara împreună cu Herta Müller, Richard Wagner, William Totok. Protokoll eines Abschieds und einer Einreise oder die Angst vor dem Schwinden der Einzelheiten. Roman, Wunderhorn Verlag Heidelberg 1990, descrie ultimile zile în Timișoara 1987 și „Ankunft” în Heidelberg, netradus).

    TM2021 are de prezentat un patrimoniu cultural, artistic, literar de 300 de ani. Limbile literare sunt „brandul” capitalei culturale UE27 de pe Bega. Johann Lippet l-a tradus pe Petre Stoica: Aus der Chronik des Alten. Gedichte. Wunderhorn Verlag Heidelberg 2004.

    Unde ne sunt traducătorii pentru Buchmesse Leipzig 2018 & TM2021?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)