vineri, aprilie 19, 2024

La Antene, pe orice timp, minciuna rezistă

A defini recentul schimb de replici dintre realizatorii unor emisiuni ale Antenei 3 și conducerea RCS-RDS ca fiind un conflict între trusturi de presă concurente, este o eroare sau, după caz, o extrapolare interesată. Mihai Gâdea, orchestratorul manipulărilor anteniste, a redat sub titluri de senzație înregistrarea unei convorbiri telefonice din 2013 dintre Zoltán Teszári, acționar principal RCS-RDS și Ioan Bendei, administrator al companiei. În dialog au apărut nume la care autorilor de campanii murdare li s-au aprins beculețele: ”nea Traian”, ”Răducu”, ”Nuți”. Pe loc au comunicat publicului dependent o traducere originală: ”nea Traian” este categoric Traian Băsescu, ”Răducu” este ginerele acestuia, Radu Pricop,  iar ”Nuți” cine alta decât Elena Udrea. Mare veselie, mare, în studiourile Antenelor care au rostogolit ”dezvăluirea exclusivă” în toate emisiunile posibile, zile în șir.

Zoltán Teszári a explicat printr-un comunicat cine sunt personajele menționate:”Întrucât din conversația mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume și asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 și despre fiul acestuia, Sirian Radu (Raducu)… Pe domnul președinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunoștințe…Consider că aceste conversații au fost prezentate în spațiul public în mod trunchiat, schimbându-li-se contextul real. În acest fel, opinia publică a fost indusă în eroare”. Întrebat la o televiziune dacă îl cunoaște peTeszári, fostul președinte a negat și el:”Nu am vorbit cu Zoltán Teszári, nici nu știu cum arată.Nu-l cunosc (…) Vă asigur că n-am fost niciodată cu Radu Pricop la Oradea”. Mai mult, Traian Băsescu și-a sunat soția în direct să se asigure dacă în 2013 Radu Pricop era sau nu ginerele său. Nu era, căsătoria fiind oficiată în 2014.

Declarațiile categorice ale celor incriminați pentru complicități nedemonstrate n-au ajutat la nimic, Antenele nu le-au difuzat, iar campania a continuat nestingherită, extinzându-se asupra locuinței prea modeste din Oradea a miliardarului, numit în derâdere ba ”mogulul fără chip”, ba ”miliardarul fantomă”. RCS a anunțat că se va adresa instanței pentru prejudicii de imagine. Într-o ediție specială, Chireac, Sassu și Harnagea s-au străduit să speculeze tonul convorbirii telefonice pentru a spulbera adevărul. Ce este jalnic, nu e prezența insidioasă a lui Chireac, ci faptul că Harnagea, fost șef SIE (biată țară!), se dedă la comentarii penibile, ca invitat perpetuu al Antenei 3.

Se apropie termenul sentinței definitive în procesul de șantaj exercitat de trustul Intact asupra lui Ioan Bendei, dosar în care Sorin Alexandrescu, Dan Voiculescu și fiica sa, Camelia, au primit deja condamnări: Sorin Alexandrescu 3 ani cu executare, Voiculescu 2 ani cu executare, iar fiica 2 ani cu suspendare. Grila Antenei 3 este subordonată războiului cu DNA și cu justiția, precum și acestor termene. Povestea cu ”nea Traian” ar fi fost numai bună pentru a demonstra că toate acuzațiile aduse trustului, mogulului ”Felix” și familiei sunt răzbunări politice. Plătiți cu bani murdari, dar plătiți regește, șefii și vuvuzelele utilizate în așa-numitele emisiuni de investigație, sunt dispuși la orice mânărie, compromițând profesia. Ioana Avădani, director CJI, invitată la Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor ținută zilele acestea la București, punea diagnosticul corect:”Am ajuns în această situație paradoxală când le cerem reporterilor și redactorilor să facă un serviciu public, în interesul public, în timp ce șefii lor (…) nu fac același lucru. Ei au de dat socoteală în calitatea lor de oameni de afaceri și, din acest punct de vedere, trăim într-o situație paradoxală în care noi le cerem colegilor noștri să-și facă meseria cu corectitudine și atenție, când de fapt ei poate sunt plătiți cu bani murdari”. Concluzia?”Avem nevoie de jurnalism independent și de calitate mai mult ca oricând”, crede Ricardo Gutierrez, secretarul general al FEJ. Situându-se în afara oricărei reguli de bun-simț, etice sau jurnalistice, trustul Intact a anunțat că va da în judecată RCS-RDS și peTeszári ”pentru inducerea în eroare a opiniei publice și a instituțiilor statului”.Pe Facebook, am folosi emoticonul uimirii.

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. In ajutorul Haznalei 3 a sarit si Dragos Patraru.
    Ce l-o fi mînat si pe el in lupta? „deontologia” lui ne spune ca Haznaua e nevinovata si jurnalistii de la Digi 24 isi apara patronii :P
    E drept ca la UM Digi 24 doi oameni dau usor de acope, pardon, de banuit, Prelipceanu si CTP
    Cum zicea cineva: ziaristii, cei din Justitie, cei din Servicii, tot dintre romani sint :P ca politicienii.

  2. La Antene ca la Antene, omul stie la ce sa se astepte. Mult mai periculosi sint propagandistii sub acoperire. Misiunea lor e tinerea celor care oricum n-ar vota cu psd departe de cabina de vot pentru ca „toti politicienii sint la fel”. Pentru asta, de exemplu, nea Patraru are voie sa injure psd-ul cu foc si elan si, odata credibilizarea facuta, sa-i injure si pe adversarii psd. Si daca in cazul pnl se gasesc motive (pnl nefiind chiar un adversar al psd cu care are destule obiceiuri in comun ) in cazul lui Iohannis sau al USR motivele sint de cele mai multe ori puerile sau inventii pur si simplu. Si ca Patraru sint destui (altul care-mi vine in minte acum e Nistorescu).
    Antenele sint o mocirla, au hipnotizatii lor dar atit, restul lumii stie care le e misia. Si o analiza a sobolanimii sub camuflaj ar fi utila.

  3. Pentru a ma exprima elegant, nu stiu „WTF is” Patraru. Dar, am citit un articol in sustinerea opiniilor sale scris de dl Tolo, jurnalist „online” si „offline” cu trecere la colegii de breasla. (Asa am ajuns sa citesc articolul domniei-sale, am aflat despre el in textul altui jurnalist, pentru ca de la „radiatiile din Piata Victoriei” evit contactul direct ca sa nu ma contaminez.)

    Faptul ca presa audio-vizuala pe care o digeram cu dificultate are gust neplacut se explica prin inactivitatea CNA. Faptul ca CNA are o inactivitate dezgustatoare se explica prin rezultatele alegerilor populare. Cum cetatenii majoritari isi impun gusturile, mass-madia raman instrumente aflate la indemana kleptocratilor. Acestia ofera la randul lor publicului majoritar exact ceea ce doreste, pentru a-i capta bunavointa si totodata pentru a putea mentine puterea prin marionetele politice carora li se asigura astfel succesul in alegeri. Facuta in mod profesionist si cu sprijinul serviciilor de informatii, manipularea este eficienta.

    Prin urmare, este o lupta (mai degraba o usoara harjoneala) intre baietii ceva mai buni si mult mai putini din „servicii” si ceilalti. Probabil ceva „nu le-a iesit la zar”. Cum interesul material primeaza, iar acesta poate fi satisfacut doar daca serviciile raman in slujba puterii („care este”), deznodamantul este, ca de obicei, usor previzibil. Apropo, am auzit ca pe domnul Coldea, demis pentru nimic, dar implicat in porcarele, il vor face maresal, ori ambasador, sau cine stie ce functie importanta i se va da !?…

  4. Va rog nu treceti cu vederea ca Antena 3 (sau numesc altii) este singura televiziune din Romania afiliata cu CNN, televiziune mult iubita si admirata in tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro