Home » Media / Tech » Citesti:

Marine Le Pen, o amazoană călare pe mătură

Brindusa Armanca aprilie 25, 2017 Media / Tech
15 comentarii 2,618 Vizualizari

Aflată într-o perpetuă relație de ostilitate și vrajă cu mass-media, candidata Frontului Național la prezidențialele din Franța a reușit să spargă orice convenție și să intre în turul 2. Paradoxal, Marine Le Pen își datorează performanța unuia dintre cei trei inamici declarați în campanie: presa, ceilalți doi fiind justiția și, evident, Emmanuel Macron. Prezența sa impetuoasă de ”mare blondă” și moștenirea politică paternă au menținut-o în atenția publică încă din adolescență, dar ascensiunea sa ca imagine publică a început din 2002, când a decis să ia în serios nu doar politica, dar și contactele cu presa, renunțând o vreme la persiflările cu care îi întâmpina pe jurnaliști. Nu pentru multă vreme, însă. Instinctul politic și instruirea profesionistă de PR și marketing politic au orientat-o spre un profil ofensiv, în căutarea unui inamic pentru a se pune în valoare. O soluție eficientă contra banalizării.

Alegerile prezidențiale au fost scena ideală pentru a-și desfășura arsenalul, pe fondul schimbărilor din politica globală care au permis ascensiunea populismului, a extremismelor și a mișcărilor antisistem. Atacul la publicațiile, televiziunile, emisiunile sau, mai ales, atacul la persoană țintind jurnaliștii cu autoritate sau pe patronii lor, a constituit o strategie permanentă de campanie pentru Madame Le Pen. I-a numit pe ziariștii de la Le Monde, Le Nouvel Observateur, BFM-TV ”palavragii” și ”bobo gauchos”, adică burghezi stângiști, evident, o stângă de caviar, uitând, atunci când deplânge situația celor mulți și se proclamă”candidata poporului”, că ea însăși a crescut în cartierul elitelor. La primul mare miting de campanie organizat la Nantes, califica prestația presei, arătând cu indexul către L’Express, Libération, NextRadio TV (BFM TV, RMC) ca ”isterică”, în beneficiul patronilor, dușmanii ei:”Vorbesc despre morală, pretind că fac analiză factuală și clamează libertatea presei când sunt criticați. Apoi se plâng că au pierdut încrederea publicului care se întoarce în mod legitim către Internet, pentru a se informa”. Disprețul coboară până la a nega rolul de contraputere a presei, jurnaliștii ajungând niște”mărunți slujitori ai sistemului”. A mers până la a interzice reporterilor de la Le Petit Journal și Mediapart să relateze de la convențiile partidului său. Frecvent, discursurile fac loc amenințărilor la adresa instituțiilor franceze și europene, pe care promite să le dinamiteze: justiția, administrația, Parlamentul European, a cărui membră este, Comisia Europeană etc. Amenința la Nantes să revizuiască formarea magistraților pentru a contracara”guvernarea  judecătorilor”.

Din 2002, când mass-media a început să dea atenție mesajelor și prezenței doamnei Le Pen, imaginea sa a primit consistență, construită inițial pe stereotipul de femeie-politician care este, înainte de toate, fiică, soție și mamă. Avea toate elementele pentru a se victimiza, făcând din viața personală subiect mediatic: suferința alături de un tată stigmatizat politic, divorțul părinților, propriile eșecuri în căsnicie, la care se adaugă speciala sa ”virilitate” în a depăși obstacolele.”Sunt blonde. Sunt surori. Sunt trei. Ele cunosc acea mică tresărire în momentul când cineva le identifică: fiicele lui Jean-Marie Le Pen. Marie-Caroline, Yann și Marine n-au putut niciodată scăpa. Urmașele unui tată care multă vreme a regretat că nu a avut un fiu care să îi ducă mai departe numele și care declară senin azi <Fiicele mele au întotdeauna aceeași opinie politică ca mine. E normal, doar își iubesc tatăl>”, așa descria  Le Monde familia Le Pen în 2002.Totuși, fiica mijlocie explica mai târziu relația ca pe o sudură între pușcăriași legați prin aceleași cătușe.

”Politizarea intimității”, cum o numește într-un studiu Julie Boudillon de la Universitatea Paris, nu este singura explicație a ascensiunii Marinei Le Pen, ci mai ales legătura paradoxală între ideologia populistă emanată de un partid antifeminist, idealul politic masculin și gramatica suferinței pe care a învățat-o și a utilizat-o ca argument. Presa nu a putut ocoli prezența energică, disponibilitatea și accesibilitatea ”la minut” a politicienei, care a boicotat adesea emisiunile tv obținând o audiență uriașă. În 2011 era politicianul cel mai frecvent invitat în emisiunile matinale. Umplea spațiul și trecea sticla. Asigura divertismentul. Totodată, jurnaliștii erau alergici la camuflajele sale, la loviturile imprevizibile, cum spunea Alain Duhamel într-o carte despre patologiile politice. Marine Le Pen nu ezită nici azi să șantajeze pe față cu dezvăluiri incomode, din culisele întâlnirilor sale cu jurnaliștii. N-a deranjat-o niciodată publicitatea negativă, dimpotrivă, a folosit cu succes scandalul pentru a rămâne în atenția electoratului. L-a eliminat pe tatăl său din partid fără să clipească. În 2015 a refuzat să intre în platou la France 2 după ce s-au schimbat invitații, iar apoi a fost interzisă. Întrebată, neagă vehement că ar reprezenta extrema dreaptă.”Sunt patrioată”, i-a replicat iritată jurnalistei Digi24, Alice Iacobescu, acuzând-o că pune întrebări de ”tribunal”. Presa n-a iertat-o pe Marine Le Pen, iar portretele livrate publicului sunt din cele mai inclemente, de la”nici femeie, nici bărbat” (Hiffington Post), la ”agenta rusă a Frontului Național” (Mediapart), conținând uneori și o doză de admirație. Yann Barthès, prezentator Canal+ și TF1, considerat inamic, o descria ca”impozantă, gură mare, râs de 6 grade pe scala Richter”. Alain Duhamel îi prevăzuse cariera de figură mediatică:”Avea o siguranță, un răpăit, o rea-credință prodigioasă care îi așterneau o frumoasă carieră în mass-media”. Voilà!

Articol apărut în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    Ascultand discursul “victorios” al doamnei Le Pen, care se simte reprezentanta “poporului”, gandul mi-a sarit direct la “Scrisoarea pierduta” regizata de Sică Alexandrescu și Victor Iliu.

    Cu tot respectul datorat mortilor, emfaza discursurilor doamnei Le Pen imi amiteste de Corneliu Vadim Tudor. Iar comparatia se opreste aici, fiindca nu cunosc nivelul de educatie si cultura al doamnei Le Pen si n-as vrea sa nedreptatesc memoria domnului Tudor.

    Iata ca viata intr-o tara democratica si civilizata nu te imunizeaza la “patrioti” cu discursuri sforaitoare…

  2. Republica Populara Berkeley spune:

    Mass-media mainstream franceza o va rastigni pe Marine Le Pen, ii va stigmatiza electoratul, precum presa americana dominanta cu Trump si alegatorii sai “stupizi”, presedintele american fiind considerat nu subiect de analiza jurnalistica ci un adversar ideologic care trebuie doborat.

    Normal, pentru ca o mare parte a presei occidentale e contaminata ideologic si e chiar mandra de asta, e foarte departe de vreo obiectivatate sau “independenta”, manipuleaza constient, cu intentii politice evidente si are septelul ei de auditori satisfacuti sa isi ia doza zilnica de “hate” anti-Trump, anti-Le Pen, etc.

    In Franta, o mare parte a presei regionale (peste o treime din ziare) e controlata de un singur om, un milionar membru al partidului socialist si ministru in guverne ale presedintelui Hollande, cel mai nepopular presedinte de dupa al doilea razboi mondial spun statisticile si “poporul”, nomenklaturist cinic care a trait toata viata pe seama partidului si functiilor de stat, cu frizer platit 10.000 euro/luna.

    Poporul,”fascist” desigur si care “nu intelege” (adica nu vrea sa accepte ce i se spune sa inteleaga), popor care voteaza cu cine nu trebuie si da emotii elitelor autoproclamate si temeinic instalate la toate parghiile de putere ale societatilor apusene.

    Democratia permite si incurajeaza alternanta de sisteme de guvernare, tipuri de republici sau monarhii constitutionale.
    Asta doar in principiu, pentru ca, in practica, elitele occidentale, marcate puternic de ideologie stangista si liberala (social-liberali ca Macron sau social-democrati ca Hollande sunt exemple franceze tipice) au confiscat puterea si vor sa isi mentina controlul asupra mecanismelor de putere pentru a perpetua un singur sistem, al “gandirii unice” de sorginte social-liberala, corect politica si multiculturala.

    In nici un caz nu se admite de catre aceasta oligarhie pro-”mondialista” (globalizarea ii convine, ii aduce avantaje si perenitate) ca poporul sa isi dea cu parerea la referendumuri pe probleme societale fundamentale, ca uite ce se intampla, poporul da cu Brexitul in elita.

    Daca totusi s-a comis eroarea si “poporul” voteaza “nu” cand elitele ii spun sa voteze “da”, se procedeaza ca in Franta anului 2005: se ia votul, sa da la cos si se revoteaza “cum trebuie” in Parlament care e atat de “suveran” ca n-are nici o treaba cu “poporul”.

    Faptul ca FN-ul progreseaza sistematic, alegeri dupa alegeri, de 15 ani incoace, nu a declansat nici un fel de spirit autocritic in microcosmosul politico-mediatic francez, se continua cu insultele, stigmatizarea, etichetarea de “fascism” si “extrema dreapta” (adica tot fascism in interpretarea “corect politica”).

    Solutii concrete la problemele societatii franceze, in permanenta agravare?
    Nimic, luam aceleasi retete, gasim un candidat simpatic si refacem ghiveciul social-liberal-multicultural, se mai castiga timp dar nu e clar nimanui pentru ce anume in afara de salvarea elitelor si a sistemului.

    Motive pentru care “poporul”, cu instinctul de supravietuire in alerta, a eliminat din cursa partidele traditionale de dreapta si stanga, percepute ca simple mecanisme de putere netransparenta, mecanisme controlate de elite total deconectate de dramele traite cotidian de numerosi francezi simpli din periferii si mici orase.

    Avalansa de sustineri ale elitelor politice si mediatice franceze pentru candidatul social-liberal Macron frizeaza deja ridicolul de tip “strans uniti in jurul Liderului Iubit” si o transforma involuntar pe Marine le Pen in unica reala opozanta (ceilalti mimeaza opozitiile intre ei doar pe timpul unor campanii, dar imediat ce privilegiile si pozitiile le sunt amenintate fac corp comun si devin “oligarhia” de care vorbeste un Melenchon).

    Sondajele anterioare turului 1 aratau ca Macron o va invinge pe Le Pen detasat, cu un scor de 63-67%.
    48 de ore dupa turul 1, ultimul sondaj Ifop il arata pe Macron in scadere la 60%, un soc pentru elite sa vada ca Marine Le Pen ar putea fi sustinuta de 40% dintre alegatori, intr-un stat fondator UE (ce lectii de “democratie” si “toleranta” sa mai dai Ungariei sau Poloniei de la Paris ?!).

    Iar daca tendinta se mentine si Macron obtine in zilele urmatoare in intentia de vot “doar” peste 50% in loc de peste 60% veti observa primele semne de panica in clasa politica franceza, deja destul de destabilizata.

    Ca va castiga o Le Pen sau nu presedintia, acum sau peste 5 ani, nici nu mai e relevant, procesul de insurectie “populara” la urnele de vot e in plina desfasurare, peste tot in Occident.
    Iar de vina sunt cei care si-au batut joc de democratie, de spiritul critic, de libertatea de exprimare, de traditii si cultura populara, de identitatea civilizatiei europene.

    • bugsy spune:

      EXCELENT! FELICITARI!
      As vrea, daca se poate, sa citeasca acest comentariu toti cei care au cazut pe spate, in extaz, in fata “inventiei” USB/USR/Nicusor.

    • Neagoe D. spune:

      Comentariu excelent care arata cu un spirit de analiza lucid si obiectiv adevarul societatii franceze actuale. In schimb articolul de baza e o reactie pavloviana conformista care ignora total politica franceza europeista.
      Dan Patrascu

    • Dante 69 spune:

      Ar mai fi multe de spus dar vreau sa adaug că din păcate punctul tau vedere a ajuns sa fie împărtășit de o lume considerată îndeobște reacționară. Ca și cum logica ar putea fi considerata așa. Libertatea a devenit o ideologie nu expresia naturala a aspirațiilor indivizilor. Ea e modelată și impregnata maselor de o mașinărie diabolica care produce sugestii pentru conștiințe pierdute. Totul e sa crezi ce ți de spune, altfel esti aruncat la marginea societății sau mai rău în afara ei. Jocul așa zis democratic e in fapt o piesa de teatru în care cetățenii sunt păpușile. Cine cunoaște cât de cât societățile occidentale din interior nu de poate sa nu fie șocat de absurdul și falsitatea lor umană. Ceea ce a eșuat la noi a reușit cu metode mult mai eficiente acolo: apariția Omului Nou. Adică acea ființă care preia spusele, ideile și dorințele ventrilocului din spatele ei. Ființă Universala dar că o mănușă întoarsă, adică în om răsturnat a cărei proprie identitate se dizolvă intr-o mare relativă.
      As prefera sa citesc opinii ale acelora ca tine decât sa-mi pierd vremea cu rânduri fără consistenta că acest articol.

  3. Josef Svejk spune:

    Peste 75% din din francezi au votat sub o forma sau alta împotriva împotriva „establishment-ului” corupt și inept, împotriva presei coformiste percepută ca manipulatoare și mitomană. Imediat după încheierea turului 1 din care Macron iese clar cu prima șansă de victorie în turul 2 guvernul francez, oficilitățile republicii și ale UE, „mediul de afaceri”, ratatul suprem Hollande, etc. toți și au anunțat începând de ieri în mod zgomotos și entuziast adeziunile la Macron. Toți sunt strâns uniți în jurul mult iubitului, mult stimatului și genialului Macron, precum românii în jurul lui Pingelică la Congresulal XIV-lea ale PCR :P . Până mai ieri Macron era perceput și el alături Le Pen și Melenchon ca și candidat anti-sistem… Azi sistemul îl prezintă cu mâdrie ca propria sa odraslă. Genial, nu-i așa?! :P

    O chestie aparent minoră care îmi scăpase: Președintele german Steinmeier uitându-și creierașul acasă l-a felicitat pe Macron după turul 1, a spus că e preferatul său, că Europa e salvată, bla. bla. bla. Un coleg francez parizian, emancipat, „progresist”, care i-a cerut tatălui său să dea votul lui în turul 1 lui Macron (francezii nu pot vota prin corespondență dar pot desemna pe cineva să voteze în locul lor :D prin procură). era ieri l prânz alb la față și explica febril că e inadmisibil ca președintele german să trateze prezidențialele din Franța precum cele din Burkina Faso și mai ales că e revoltător și îngrozitor faptul că Macron nu a dat o replică tăiaosă neamțului.

    Dacă Macron va izbuti să iasă pe locul 2 pe 7 Mai într-o cursă în care aleargă singur, asta va fi exclusiv din vina mediei și a establisment-ului autiste ce-l spijină cu atâta fanatism în cele mai nepotrivite momente…

    • Tanase S spune:

      Macron e ENArc, birocrat, tocilar, progresist dogmatic si fara carisma, dar are dreptate asupra unui singur lucru: UE nu permite si fie criticata decat de alde Le Pen sau Farage (marionete platite de Putin). Daca in UE s-ar permite critica serioasa, ar mai exista o sansa de viitor rezonabil. Asa, acum, sau peste 5 ani, vine Le Pen, Pablo Iglesias si urmasii radicali ai lui Frauke Petri.
      Felicitari lui Putin si Soros, ambii amici buni si colaboratori pe multiple planuri pentru maretul scop de a distruge civilizatia iudeo-crestina! Aceleasi felicitari mediei, eurocratilor si intelectualilor utili!

  4. satira si umor de snspa spune:

    Marine Le Pen arata cu degetul inspre citeva probleme grave care ameninta viitorul Frantei, iar autoarea articolului de mai sus face o “savuroasa” bascalie de degetul ei, pe care, se vede, il studiaza cu mare atentie de vreo 15 ani de la ametitoarea inaltime a catedrei dumisale.

  5. victor L spune:

    - “Marine Le Pen, o amazoană călare pe mătură”.
    Adica, cei peste 20% care au votat-o sint ” mătură”; in Romania cei ce au votat cu inamicul (PSD-ul) sint “stirbi”.
    Ce-mi place mie presa asta!
    NB,
    pentru turul doi toata floarea cea vestita a Frantei da omgiu lui Macron. Prin 2000 intelectuali romani de marca ne indemnau sa votam cu Iliescu, sa nu dam votul le penului nostru. Dar dece nu ne indemnau “nu votati pe niciunul, ca toti “e aceiasi mizerie!” Ce tirziu s-a aflat!
    Verisoara noastra cea mare, Franta :P

  6. cetatean spune:

    Fara a fi un sustinator al Dnei Le Pen (ajunsa sefa de partid dupa ce si-a eliminat propriul tata), cred ca trebuie discutat conceptul “rolul de contraputere a presei”, pe care l-am mai vazut mentionat si de alti autori. Mai precis, de ce trebuie presa sa se defineasca prin a fi “contra” ceva, in loc de “pentru” ceva (adevar, transparenta, demnitatea individului, etc). Este impartial sa prezinti ambele tabere/fatete, si eventual sa critici partile rele, nu sa ignori cele bune, intr-un demers distorsionant, polarizant. Inca mai cred in critici constructive si in faptul ca Watergate nu a pornit de la idea da a-l da jos pe Nixon, ci de a gasi adevarul despre alegeri. Altfel nu vom avea decat o ratacire in jungla minciunilor, vicleniilor si samavolniciei.

  7. Alex spune:

    Citind comentariile de aici si de pe la alte articole nu poti sa nu remarci ironia fatptului ca toti sustinatorii lepenilor , putinilor, erdoganilor, brexitilor, etc etc etc…clameaza ca vezi doamne daca sunt criticati dinsii sau idolii lor “li se pune pumnul in gura” sau “presa sosorista stingista” le incalca dreptul la opinie si le interzic binefacerile democratiei.
    Stimati spumeganti victimizati…democratia nu e dreptul absolut de a spune /face ceva in mod absolut in urma unui vot. Exista chestii care chiar votate democratic tot total gresite sunt.
    Sa nu uitam ca Hitler a ajuns la putere “democratic”.
    Sa nu uitam ca oricit ar vrea Dragnea sa mareasca salariile si pensiile…doar votindu-ne pensii si salarii de 5000 euro nu asigura deloc sa le si primim in realitate…
    Democratia e un mod de validare a compromisului in societate, ca sa nu ajungem impartiti pe triburi care se omoare intre ele pt resurse primare gen lemn de foc, teren de vinatoare sau apa de baut …
    Dar democratia nu e un sistem prin care sa putem valida orice timpenie…de ex nu e “democratic” sa votam democratic gazarea tuturor persoanelor cu miopie (dau doar un exemplu) ..chiar daca s-ar intruni magicul numar democratic 50 % + 1 in favoarea deciziei…

    • victor L spune:

      Ce se faceau cititorii Contributors fara lectia ta?! se sparie gindul in ce intuneric traiau.
      Esti binevenit, cite un zimbet pentru descretirea fruntii nu a omorit pe nimeni.

    • Captain Pebune spune:

      Well..nope. Democratia este FIX aia .Exact chestia aia se cheama democratie .
      Demos si kratos . De fapt este definitia democratiei.
      Ca dumneavoastra aveti probleme cu democratia este absolut evident , nu recunoasteti rezultatele votului DEMOCRATIC dar iesiti in strada si faceti petitii – pana si asta este dovada a democratiei.
      Absolut fascinant si vomitiv in acelasi timp cum exact inamicii democratiei se erijeaza in aparatori ai ei. Semn de apocalipsa ,daca ma intrebi pe mine.

    • Tanase S spune:

      Ar fi bine sa citim comentariile celorlalti inainte sa le combatem.
      Era vorba de cadrul si substanta dezbaterii, nu de nr de voturi (care, intre altele, e rezultatul calitatii acestei dezbateri). Daca unii spun ca dezbaterea nu a fost onesta, nu inseamna ca sunt amicii lui Le Pen. Inseamna ca Le Pen s-a folosit de acest deficit de onestitate pentru a avansa tezele sale, deci, ca Le Pen sa nu mai castige teren, trebuie ca dezbaterea sa se amelioreze.

  8. DanC spune:

    Ah, doamna Armanca to the rescue, sa ne sugereze cum sa gandim! :) Exact vorba astora de la PeoplesCube:

    Does the candidate believe that his/her country should subjugate itself economically to a massive bureaucracy, and open its borders to huge numbers of violent, unvetted immigrants? If Yes, then your candidate is “reasonable.”

    Does the candidate believe that his/her country should have a degree of economic sovereignty, and that it should protect its citizens by carefully vetting immigrants? If Yes, then your candidate is an “extreme, right-wing Nazi.”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Reforma educatiei din China a cunoscut 2 etape succesive: a) selectia celor capabili pentru a mer...

de: Dedalus

la "Bule, scriitori vii şi bucurii pentru copii"

Cauta articole

iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)