Generația de jurnaliști care avea în 1989 între 30 și 40 de ani își amintește cât entuziasm a alimentat producția de presă timp de zece-cincisprezece ani. Sute de publicații efemere se nășteau și dispăreau după câteva numere, iar publicul avid de știri stătea la coadă după ziare, mai apoi cu ochii lipiți de televiziunile abia apărute care, toate, vorbeau despre enigmele Revoluției și despre viitorul democratic al țării. Între timp, foștii propagandiști ai ziarelor PCR s-au convertit și au pus mâna pe patrimoniul acestora, devenind jurnaliștii bogați ai cețoasei tranziții. Aflăm azi din listele publicate de istoricul Mădălin Hodor că unii „elefanți” fuseseră investiți cu încredere de fosta Securitate care nu i-a uitat nici după 1989 transformându-i în cei mai vizibili formatori de opinie, gata oricând să schimbe baricada politică. Grosul jurnaliștilor s-a profesionalizat cum s-a putut, prin intermediul trainigurilor organizate de parteneri mediatici occidentali, prin vizite în străinătate sau din primele cărți de media traduse în românește în anii ’90 la editura Polirom, grație unui program finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă. Tot în acei ani s-au fondat primele facultăți de jurnalism după modele occidentale, profesorii fiind instruiți în Europa de Vest și în SUA. Nimeni n-ar fi negat în acei ani de efervescență încrederea în valorile și standardele consacrate ale jurnalismului, când profesia avea încă o aură eroică: adevăr, corectitudine, respect pentru public, responsabilitate, integritate etc.
După aproape trei decenii, bilanțul este mai puțin optimist. Modelele occidentale în mass-media au eșuat în practica majorității țărilor din fostul bloc comunist. Aceasta este concluzia la care au ajuns participanții la Conferința CEECOM, ediția a XI-a, organizată la Universitatea din Szeged. Din complexul explicațiilor, prof. Epp Lauk (Finlanda) a subliniat incongruența dintre tipul democrațiilor din cele două blocuri, dintre democrația participativă vestică și democrația hibridă a tranziției din țările CEE. Memoria culturală, elemente psiho-sociologice ce țin de traversarea unor epoci istorice diferite, au împiedicat consolidarea comunităților mediatice din țările Europei Centrale și de Est, care nu au avut parte de stabilitate. La început, imediat după căderea simbolică a comunismului, presa s-a urcat pe valul de emoție generat de revoluții și pe visul libertății presei, un fundament fragil care n-a putut susține o dezvoltare solidă a presei. S-a văzut în anii crizei financiare din 2008-2010 când industria media, confruntată și cu apariția noilor tehnologii, a făcut implozie. De la misiunea salvatoare a presei până la dezvoltarea modelului modern de business pasul a fost prea mare și schimbările prea abrupte. Jurnaliștii au fost expuși după diverse rupturi – ruptura dintre generația veche și cea nouă, între ideologia trecutului și democrație, între cultura obedienței și libertate, între presa de stat și cea privată, ulterior între presa clasică și New Media etc. – să experimenteze noi identități, noi loialități și standarde, pe fond cultural/religios/etic diferit de cel vestic. Asta a produs mai degrabă o mimare a valorilor vestice, clamate teoretic și trădate în practică. Este de notorietate invocarea modelului BBC de către unii șefi ai televiziunii publice din România, care însă a involuat în direcție contrară, spre o televiziune de stat, falimenară și obedientă. Ambiguitățile deontologice și deruta comunității jurnalistice a permis instalarea mogulilor implicați politic care și-au subordonat o bună parte a presei comerciale în toate țările CEE, atât pentru a le servi interesele de afaceri, cât mai ales pentru a le instrumentaliza pe cele politice. Se întâmplă la fel în Bulgaria, în Ungaria, în Slovacia, în Cehia, în România etc.
Digitalizarea a adus alte provocări. Sabina Mihelj de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie propune un alt criteriu în analiza mass-media din spațiul central și est european și anume statutul public al presei. Dacă până în 1989, presa avea o misiune informativă, educativă și culturală, iar proiectul ei era de a partaja cunoștințe și valori, în era digitală mass-media primește un rol de monitorizare, iar statutul public este dat de vizibilitate. Azi este fundamental schimbat raportul între reprezentare și notorietate, cultura adevărului în epoca fake news și a postadevărului este abandonată, jurnalismul de investigație este inhibat, mediile publice le imită pe cele comerciale, televiziunile comerciale se eschivează de la orice misiune publică, iar libertatea presei devine un subiect secundar în absența vizibilității. Cine nu poate avea o voce publică devine invizibil, într-un teritoriu mediatic acaparat de politicieni și de pseudostaruri. Iar Facebook și rețelele sociale nu pot compensa acest handicap.
Ba pardon.
Presa si-apoerdut credibilitatea.
In 1990-94 cumparam cca 4-5 ziare.ma mai uitampe alte 3-4 (facut schimb de ziare …. ) apoi ma redus cota.Nu de lata dar erau ziare care stiam dinate ce o sa scrie … fiindca nu erau ziare de stiri ci ziare in care se gacea propaganda politicanelimitatta. Am avut si bizareria ca ziraul Dreptatea al PNTcd era depasot de Romania Libera si ca in PNTcd aparuse sio „aripioare” Roxana Iordache!!!!
Apoi a fost si „reforma” din epoca Constantinescu… De acum ziarul era cam scump cand banul era atat de putin. Un singur ziar pe zi !!!
Apoi au scumpit ziarele care in contrapartida au devenit tot mai neinteresante. Adica mereu si mereu aciasi ciorba politica (ca era de drepta sau stnga conta mia putin .. asa cum e ciorba de la resyarantele ieftine unde daca ceri de vacuta pun o bucatica de vacuta si daca ceri de porc un oic de carne de porc. In rest aceiasi zeama). Eu cumprama ziareptr informatii nu ca sa citesc ce crede un jurnalist imberb vs ce crede un batran cronicare de fotbal bursc rfeprofilat pe justitie, banci si astronomie!
Si daca TVR a ajuns falimentara .. pai normal! La ce programe au ….. insa cati sunt pe statu de plata si ce lefuri?! Eu as sfera ceva ce in anii 60-70 se numea „restricturare” (adica aiai in plus sa isi caute lat loc de munca! Si da.existau restructurari in RSR! Pana in 1974!!! )
ce model occidental ? o presa ramasa fara tiparitura, transformanta n „click here” sa afli de ce si a botoxat eba buzele si si a bretonat udrea parul, o numiti presa ? sa colportezi minciunile gasite pe net si sa te ntreci in breking news uri idioate o poate face oricare analfabet functional c un smartphone la cingatoare. mai slabiti ma cu can can ul cocalarilor pe care i numiti jurnalisti. e saturata (pina la exasperare) romania de academii, analisti si deontologi. lipseste bunul simt si inteligenta.
Produc ce se cere. Chiar nu am nici o problema cu cancan-ul. chiar, sunt fair oamenii: vrei sa vezi poze cu botoxatele, dai click si cumva le vezi. Dincolo de titlurile inselatoare, in general primesti ce te astepti.
Problema e cu stirile, alea care conteaza. Aici jurnalismul si-a luat-o rau de tot: economic vorbind, sa produci stiri ( adevarate ) nu mai e rentabil. Ca si artistii din Renastere, ziaristii au devenit dependenti de un patron cu multi bani. Acest tatuc cu bani va avea mereu interese politice, economice, care se rasfrang negativ asupra populatiei si a democratiei. Si uite asa vorbim de mogulii care controleaza acel trio care ii face invincibili: media, economicul si politicul. Iar mogulii 2.0 controleaza din umbra de fapt adevarul. Nu mai are rost sa va spun ca vor controla pe cine iubim, pe cina uram si ce votam… Modelul rusesc as zice.
Revenind la presa, este esential sa cautam adevarul. Problemele sunt multiple, nu numai ca nimeni nu mai are interes sa ni-l ofere. Suntem prea scarbiti, prea plictisiti, daca dam de el, habar nu avem daca mai e adevar sau una din multele minicuni si manipulari. Si, de ce sa nu fim sinceri, adevarul nu prea ne mai „coafeaza”. Adevarul vine la pachet cu o oglinda in care vezi cat esti de prost, tu ai votat prost, tu esti cel ne-educat sau prost educat, te-ai nascut intr-o tara care e ultima in Europa la mute capitole, nu ai emigrat cand putea, etc. Nu mai bine punem o muzica buna, ceva intre Salam si Beethoven, o bautura buna, ceva intre bere la pet sau un wiskey rar, si un snack, ceva intre samanta si caviar toate dupa caz, si invariabil povestea aia cu „mandri ca suntem romani” ?
Am încredere în tineri. Sunt mai PUTIN OBSEDATI DE TEORII decât generația amintită care avea 1989 între 30 și 40 de ani. Erau tari la vorbe după eliberarea 1989 și slabi la „participare“ înainte de 1989. „De ce e România e altfel“ cred că are aici un răspuns în această generație din care fac parte. Puțini am fost, mulți am rămas …. gluma tovarășilor 1945 e valabilă și 1989?
…. „… Cine nu poate avea o voce publică devine invizibil, într-un teritoriu mediatic acaparat de politicieni și de pseudostaruri. Iar Facebook și rețelele sociale nu pot compensa acest handicap….“……
Fiecare tânăr poate fi, e azi receptor și emițător în era digitală: Facebook, Twitter. De ce îi trebuie azi unui tânăr „indicații prețioase“ a unor „profesioniști“ care degustează înainte ?
E deajuns să vedem cine e după 1989 în Timișoara în Uniunea Scriitorilor ca funcționar. Cam aceiași care au exclus 1984 din Uniunea Scriitorilor fără nici cea mai mică întrebare pe scriitorii tineri din Aktionsgruppe Banat (ei u trimis so scrisoare deschisă către Uniunea Scriitorilor după ce securiștii l-au șantajat și l-au lovit pe Helmut Frauendorfer. Au semnat Herta Müller, Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet, etc. Nu au primit răspuns până azi ….).
Au fost batjocariți încă o data de aceași funcționari după 1998: au fost re-încadrați fără să fie întrebați (fără o cerere de reprimire) și iar excluși ca „membri suspendați“. Atât despre generația pe care o cunosc.
La TM2021 se prezintă cultura 1717-2021 din 300 de ani, fără o limbă (cultură) literară locală (1717-1919-1989) care are acum cu această generație de scriitori în limba maternă peste 150 cărți publicate, mai nimic tradus ( Patria mea a fost un sâmbure de măr, Stau pe treptele vântului, Viena Banat, Constrângerile memoriei)?
În era digitală tinerii au acces cu un clic la un patrimoniu universal în cultură, artă, literatură, muzică, film, știință, tehnologie, sport. Cred că tinerii de azi în țară, în UE se văd „Menschenkinder“, mai întâi om de omenie și după aceia la întâmplare (Zufall/ Erwin Wickert in Der Spiegel, Identität) o limbâ maternă, etnie, religie.
Zuerst Mensch, dann citoyen.
„Die Menschenwürde ist unantastbar“, în limba maternă (Grundgesetz).
Cred că e o cale în UE pentru a depăși populismul drag pensionarilor și budgetarilor de pretutindeni.
Life is life.
Omnis cultura ex cultura.
S. Halimi, «Les nouveaux chiens de garde», era o lectură utilă.
Sa ma ierte autoarea dar articolul e cam superficial. Modelele occidentale de jurnalism au eșuat în tarile sursa asa ca nu aveau cum să fie mai solide în Est. Jurnalismul independent este o rara avis chiar și în țări cu solide tradiții in domeniu. Cand The Times a ajuns sa fie cumpărat de Murdoch nici ca se putea altfel. Fiul meu a făcut niste cursuri de jurnalistică intr-o tara occidentală și ele se rezumau cam asa: what sells ă newspaper are blood, fear and local news. Numărați folosind Ctr+F de cate ori apare cuvântul Fear in titlurile dintr-un ziar occidental, si nu ma refer la The Sun.
Singurul jurnalism independent este cel de pe platformele online și se cheamă blog. Chiar și platformele online au o anumită limita in tolerarea unor vederi opuse proprietarului respectivului spațiu virtual.
Jurnalismul independent este mort, lasati-l sa se odihnească în pace.
Spre deosebire de alte articole, pe acesta autoare pare să-l fi scris în grabă. Nu conține erori gramaticale, ci de abordare. Îndrăznesc câteva observații asupra unor chestiuni care se pare că au fost ignorate în elaborarea textului.
Presa este parte din mass-media, iar problemele identificate de autoare cu privire la presă (influența din partea foștilor membri ai PCR și ai Securității, folosirea ca instrument de manipulare șamd) pot fi analizate și li se pot stabili cauzele și găsi modalități de rezolvare doar dacă sunt abordate ca probleme ale tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ale tuturor modalităților de informare și influențare a opiniei publice.
Apoi, analiza poate fi obiectivă doar privind lucrurile în context. Unul un pic mai larg decât cel avut în vedere în articol. În condițiile în care instituțiile democratice ale statului au fost capturate de cleptocrație, mass-media reprezintă instrumentul de manipulare a electoratului care permite menținerea la putere [politică] a unui grup de persoane care le apără interesele (marionete, aparținând diverselor formațiuni politice). Adică, NU este [doar] o problemă de „fatalitate fatală”, nu este o chestiune de profesionalism al jurnaliștilor, ori de „rătăcire deontologică”, ci este un fenomen caracteristic statelor conduse de regimuri de tip oligarhic, sau autoritare. Este un proces complex, iar despre el s-a scris mult, atât în studiile despre instaurarea regimurilor comuniste în Europa de Est, cât și în analizele asupra oligarhiei din Rusia, sau a autoritarismului din Turcia etc.
Ceea ce a eșuat este mai mult decât mass-media, este proiectul de stat democratic. Iar cauzele trebuie căutate în erorile Occidentului mai degrabă decât în vinovățiile locale. Era de așteptat (și se știa foarte bine, cum logic ni se pare și acum) că cei care dețineau resursele (materiale, informaționale, relaționale etc.) aveau să formeze noua clasă conducătoare post-comunistă. De aia ne-am strâns un ilion de protestatari pe 28 ianuarie 1990, de aia ne-au fugărit minerii prin Piața Universității, pentru că anticipam foarte clar că aveam să ajungem exact aici! Dar Occidentul a spus că gata! Am devenit democrați! A fost desființată Europa Liberă și a început o frăție de neînțeles pentru persoanele raționale cu Rusia.
Astăzi, conceptul autoritar care călăuzește societățile din Est nu vine din presa „eșuată”, ci dinspre un model social ce promovează interesele fratelui dinspre Răsărit, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Funcționează atât în România, cât și în Ungaria, atât în Italia, cât și în SUA șamd. Și este funcțional pentru că este promovat eficient, cu alocare masivă de resurse, în timp ce noi stăm și ne întrebăm oare ce „ne-a lovit”. Nu cumva a fost vreun ziarist care și-a rătăcit deontologia?!
Capitalismul are defecte sociale, socialismul are defecte capitale. Să lăsăm gluma.
VESTUL nu există ca o instituţie/putere dogmatică centrală, ca o dictatură 1989. VESTUL nu poate impune ceva locuitorilor ţării 1990. Poate oferi aderarea. Mai bine observat: 1990- 2007 au trecut 17 de ani până la aderea la UE. Perioada de tranzitie e o tranziţie „autohtonă specifică „ spre „democraţia originară” FSN/Iliescu. Subvenţii UE nerambursabile….
Adereare la UE se face 2007 în interesul românilor nu al VESTULUI. Acceptarea condiţilor de aderare 2007, drepturi și obligaţii rămâne de discutat. VESTUL are 1957-2017 un proiect care la început e un proiect occidental. După 2004 e un proiect continental cu cântec. La Bratislava 2016 scindarea e proclamată în est. Sper ca conceptul francez (F. Hollande 2016: două viteze) E. Macron 2017 cu ZE mai puternic integrată fără ceilalţi să dispară repede. A. Merkel sprijină un singur budget UE, o singură apărare UE (E. Macron vrea in afara UE!). Nu vom avea un „stat federal” în viitorii 30 de ani a spus E. Macron la Aachen 10 Mai 2018. Am probleme cu logica: Paris vrea budget central ZE, o UE care se apără în lume dar se decide în stil Napoleon Macronlon la Paris.
Curat murdar…
Din pacate, modelul occidental al presei a esuat chiar in Vestul Europei..inainte de a capota lamentabil in Est.
Mai ramane America, deocamdata.