Home » Media / Tech » Citesti:

Niște jurnaliști

Brindusa Armanca februarie 21, 2018 Media / Tech
6 comentarii 1,776 Vizualizari

Paginile de Facebook românești s-au învolburat după cele două conferințe de presă susținute de șefa DNA și de președintele statului, mult așteptate de public, dar mai ales de jurnaliști. Spațiul politic stătea să explodeze pe partea PSD care cerea exasperat lichidarea Laurei Codruța Kövesi, iar televiziunile arondate, Antena 3 și RTV, țineau focul aprins cu înregistrări „epocale”, livrate în prime-time de niște penali (Vlad Cosma, Sebastian Ghiță etc.), în timp ce Evenimentul zilei le ținea hangul cu „bombe” tematice.Transmise live, conferințele de presă  n-au fost doar apariții relevante sau mai puțin reușite ale unor actori importanți ai scenei publice, ci și examene la vedere pentru practicanții profesiei de jurnalist. Audiența a fost mare pe mediile care au difuzat conferința de la DNA, s-a urmărit cu interes și apariția (atât de rară, totuși!) a președintelui Iohannis, iar dezbaterea despre întrebările puse și răspunsurile primite de jurnaliști a venit de la sine. Prima nedumerire a fost dacă oamenii de presă merg să pună întrebări sau să ia la palme.

Tolontan a luat apărarea dreptului inalienabil al jurnalistului de a pune întrebări, ieșind cu pieptul gol pe blog împotriva autorităților care nu răspund:Președintele Iohannis debarasează microfonul, ministrul justiției, Tudorel Toader, fuge la propriu, iar când ajungi să pui o întrebare la DNA afli că nu e o întrebare patriotică. Fuga de răspunsuri înseamnă o devalorizare a instituțiilor democratice”. Corect! S-a văzut recent că demnitarii de rang ministerial răspund în doi peri, cum face de regulă ministrul muncii, Olguța Vasilescu, sau agresiv, cum a făcut ministrul energiei, Anton Anton aruncându-i jurnalistului în loc de răspuns „Ești nesimțit!”.Tentativele de modificare și, mai mult, de abrogare a Legii 544/2001 a accesului la informația de interes public semnalate de PressOne subliniază intenția clasei politice de a opaciza activitatea instituțională și cheltuirea vbanilor publici.

Totuși, nu tot ce întreabă jurnaliștii este musai de interes public, chiar dacă ei se acoperă cu afirmația că reprezintă cetățeanul. Pentru asta profesioniștii se pregătesc, au informații pe care le verifică prin întrebări, relevă un fapt, o acțiune sau o nonacțiune a autorităților care îi afectează pe cetățeni. Altminteri, totul devine o hârjoană amabilă sau o hărțuire fără sens. Hârjoane vedem în fiecare seară la televiziunile care deservesc partide. Exemplul de manual este Dragnea la RTV, niciodată deranjat de vreo întrebare neîngăduită. Hărțuitorii citesc de pe telefon întrebările venite „de sus”, riscând să fie ironizați de colegi, așa cum a pățit reporterița de la Antena 3. Mona Dîrțu a ridicat pe blog problema legitimității întrebărilor puse de Tolontan la DNA. Au ajutat ele la clarificarea unor fapte/situații/decizii? Eu cred că despre asta-i vorba în primul rând; și că istoricul unui jurnalist, numele angajatorului etc. sunt chestiuni cu totul secundare”. Deși jurnalist cu experiență, ieșit pe teren Tolo n-a strălucit la DNA, a fost incoerent, a venit, a revenit fără să releve ceva nou, de mare interes public.

Costi Rogozanu-Vox publica decela „un tremur” în vocea unei jurnaliste îmbârligată în propriul narcisism” la discuția cu președintele, tremur interpretat ca o stare de frică.„Ați observat cât de intimidați erau ziariștii, și ăia buni și ăia slabi, la aceste conferințe de presă, IohannisKovesi? Voci tremurânde, fâstâceală, pierderea șirului. Mie mi-au dat ceva fiori aceste fâstâceli, era un fel de frică și neputință. Neputința venind din faptul că orice ai întreba, de fapt nu întrebi ci te expui ca fiind de o parte sau alta, și siguranța că orice ai întreba nu vei primi un răspuns, ci un performance”, zice Rogozanu. Dintr-o perspectivă diferită, da, apare uneori neputința, dacă jurnalistul e instruit ca provocator. Nu întotdeauna provocările reușesc și atunci apare frica de șefii redacționali sau de patron: nu livrezi, pleci din job. Timiditatea nu e un atribut al profesiei, iar bâlbâiala survine când lipsește suportul de informare, de pregătire și profesionalim. Cazurile extreme, când întrebări corozive provoacă persoane publice și le expun, silindu-le să reacționeze în direct și pe nepregătite – vezi cazul Mălin Bot live cu Dan Voiculescu și Adrian Năstase – nasc controverse fierbinți în interiorul breslei despre condiția de jurnalist.

Niște jurnaliști n-au ieșit bine la examenul public al conferințelor de presă recente: unii n-au fost suficient de pregătiți, alții au mers cu o agendă ostilă pentru a alimenta mașinile de propagandă supraîncălzite la Antena 3, la RTV, la B1 TV sau în emisiunea de import de pe TVR1, România 9, care a adus damful de closet al Antenei 3 în televiziunea publică. La întrebarea dacă jurnalistul iscodește sau dă pumni, un răspuns „bombă” a dat Mihai Gâdea miercuri seara când, aplecat asupra invitatului liberal în studio, aproape de a-i administra o palmă, a răbufnit în direct spunând „Pupați-o în c* pe Kövesi”. Peste o sută de sesizări se află acum pe masa CNA. Ghinion, tocmai în ziua când Gâdea e dovedit mincinos și de rea-credință și în procesul pierdut la Tribunalul București cu un diplomat.

Disputa despre conduita jurnaliștilor la conferințele de presă și la interviurile importante, de unde pot veni clarificări și informații noi (vezi cazuri pozitive ca Ramona Avramescu-TVR cu Trump, Alice Iacobescu-DIGI24 cu Marine Le Pen, Ovidiu Oanță-Pro TV, corespondent pe justiție și alții), e dată de amestecul indigest dintre jurnaliștii cinstiți, care cred în puterea independenței editoriale și propagandiștii aflați în soldă, mânați de complicități politice și interese patronale. Publicul vede niște jurnaliști la o conferință de presă. E o iluzie… optică. Mulți n-au nicio legătură cu jurnalismul, au alte misiuni, construind imaginea unei fracturi ideologice în interiorul breslei. Nu e o fractură ideologică, ci una morală, între cei care sunt dispuși să respecte deontologia profesiei și cei care o aruncă în derizoriu. Aceștia din urmă produc confuzie, se erijează cu cinsim în arhanghelii dreptății apărând penalii și lovind la temelia democrației. Se recunosc după întrebările puse, care nu iscodesc ci atacă sub centură cu tupeu și uneori cu furie turbată. Pentru ei a fost inventat un cuvânt descriptiv, inexistent în vocabularul limbii române:„propagandulăi”(CTP).

Articol apărut în revista „22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. cristina spune:

    felicitari pentru eleganta expresie “damful de closet.”

    • contributor spune:

      @ cristina
      Bunica mea, moldoveancă analfabetă, numea WC-ul din fundul curţii, drept “privată”. O analfabetă franţuzită!…
      Pe de altă parte, o călătoare dintr-un tren al CFR-ului, în dorinţa de a “a face impresie”, întreba candid daca nu ştiam unde erau “toiletele” (pronunţaţi fonetic).
      Dvs., Cristina, ce-aţi fi preferat ca expresie “elegantă” ?
      Dacă veţi fi văzut o “emisiune” R9, credeţi-mă că “danful de closet” e departe de a descrie adevărul!

  2. victor L spune:

    CTP pe linga „propagandulăi” mai are si alte realizari lingvistice, de genul coafura de pavian ori despre o jucatoare de tenis ” “O ţopârlancă umflată în pipotă” .
    In plus, ca tot s-a redeschie dosarul Mineriadei, inca ii mai aud aplauzele pentru minerii plantau panselute.

  3. contributor spune:

    Când ziariştii se privesc în oglindă, mai apare si câte un articol de acest fel : modest dar destul de sugestiv în demonstraţia sa.
    Din pacate, în România, voroava adevarului cade tot în mocirla ambianta, unde dispare repede în învalmaşagul cercului vicios al perpetrării mediocrului.
    Şi fiecare “ziarist” se crede îndreptăţit să continue pe acelasi drum al obedienţei pline de cupiditate, înfundat în credinţele şi “adevărul” său “de azi”, nevinovat şi insensibil la criteriile adevăratelor valori, oricum prea obscure pentru a clătina convingerea ignorantă.
    Şi de ce nu, pentru că “mâine” este o alta zi, iar uitarea–i omenească, nu-i aşa ?.
    Ne defulăm în buclă privind la magma pestilenţială şi corozivă ce mudăreşte pantofii, comandaţi “în străinatate”, cu care se întinează imaculatul utopic al mochetei Parlamentului dar şi pe cel de la noi, de acasă, mochetat sau nu.
    Noroiul e peste tot, iar noi nu mai avem pantofi de rezervă ci doar niste opinci grosolane creştin-patriotice făcute din pneuri “de iarnă”.

  4. Ciobanul Bucur spune:

    Pentru a nu stiu cata oara ma intristez vazand ca iderii de opinie importanti (in acest caz si d-na Armanca) nu indraznesc sa atace punctual manipularile haitei de la A3 si indeosebi cele produse de masculul Alfa al haitei. Se marginesc la cate o remarca in trecere asupra realitatii binecunoscute ca haita deserveste interesele Puterii pesediste.
    Astept sa se gaseasca un lider de opinie care sa aiba curajul de a demonta punctual metodele de manipulare folosite de haita A3, incepand cu cea mai uzuala dar in acelasi timp si cea mai performanta – cea a jumatatilor de adevar. Trebuie pornit de la recunoasterea faptului ca masculul Alfa al haitei A3 e un adevarat artist al manipularii, ca stie sa foloseasca impecabil gestica si intonatia vocii asa cum a invatat la scoala de predicatori protestanti pe care a absolvit-o cu nota maxima si ca prin felul in care isi foloseste aceste talente inascute spre a spala creierele populatiei el poate fi considerat inamicul public nr. 1 al progresului nostru.

  5. Sergiu Simion spune:

    Relaxarea codurilor profesionale, deontologice si morale

    In ultimele trei decenii societatea romaneasca a avut o evolutie care ilustreaza in mare masura o carte fundamentala despre „impactul foarte putin probabilului” ( Nassim Nicholas Taleb – Lebada Neagra ) chiar inainte ca aceasta carte sa fi fost scrisa.
    In cazul mass-media, presei si jurnalistilor s-a intamplat exact opusul asteptarilor, respectiv cea mai mare pondere si influenta in societate nu o au instantele si persoanele care respecta coduri deontologice si morale, ci exact opusul lor.
    Situatia este ilustrata perfect intr-un articol aparut recent pe Contributors.ro ( Brândusa Armanca – Niste jurnalisti) . Autoarea reuseste un excelent diagnostic al nivelului de profesionalism ( sau nu , in foarte multe cazuri… ) atins de jurnalistii romani in marele examen pe care il dau acestia in direct si in arena publica . Acest tip de examen obiectiv in care frauda este exclusa il dau si autoritatile , si jurnalistii, marele juriu fiind publicul care nu uita si nu iarta niciodata si care spre deosebire de autoritati si jurnalisti , are intotdeauna o busola morala cum au aratat marile demonstratii impotriva coruptiei.
    Intrebarea este ce facem cu presa si mass-media in general vinovate de riscul major ca „minciuna sa devina actiune ”, risc reliefat de autoare in articolul precedent (http://www.contributors.ro/media-tech/risc-majorminciuna-devine-ac%C8%9Biune/)
    In acest caz , marea problema a societatii, a breslei jurnalistilor ( dar si a altor bresle profesionale ) si de aproape trei decenii este ceea ce Aristotel numea „amestecul categoriilor”, respectiv (im)posibilitatea separarii graului de neghina .
    In cazul presei aceasta ar inseamna separarea presei de informatie (obiectiva ) bazata pe fapte de presa de opinii si comentarii , in mod special de presa tabloida care a otravit mass-media, dar in aceasta privinta este o liniste deplina de trei decenii pentru ca vorbim despre un mare tabu.
    Daca exista jurnalisti onesti ( si exista ! ) si daca exista jurnalisti compromisi ( si exista foarte multi ! ) iar publicul stie fara ezitare cine sunt acestia , care este atunci explicatia rationala a faptului ca ei nu se separa (moral) si in interiorul breslei ?
    Teoretic , breasla are un cod profesional, deontologic si moral care ( teoretic ) trebuie respectat pentru ca ( teoretic ) face delimitarea intre cei care apartin acestei profesii si cei care nu-i apartin. Teoria ca teoria , dar ce facem cu practica pe care o vad si jurnalistii , dar o vede si publicul ? Nu conteaza. Intre starea de drept si starea de fapt, ei prefera starea de fapt . Altfel spus , prin nedelimitare explicita de opozantii lor , jurnalistii onesti considera in mod tacit ca este profesional si moral ca ei sa fie colegi si sa stea in aceeasi oala cu jurnalisti compromisi.
    Totusi , in spiritul neutralitatii, obiectivitatii si transparentei sociale trebuie sa recunoastem ca reprezentantii acestei profesiuni liberale nu sunt singurii pe lume ( respectiv in societatea romaneasca ) aflati intr-o situatie de-a dreptul ingrata.
    La fel stau lucrurile si in breasla avocatilor in care membrii ei trebuie sa aleaga mereu intre grau si neghina , desi nu este clar cine este alb si cine este negru in aceasta ecuatie (https://www.luju.ro/avocati/barouri) in care de ani de zile exista legal doua barouri concurente care se bat cap in cap cu tarie si se contesta reciproc .
    Mai nou, aceeasi situatie a aparut si in breasla psihologilor unde, in sfarsit , a izbucnit un scandal monstru à la Caragiale, scandal care face sa paleasca si telenovelele , si comedia burlescă (http://cetateanul.net/fara-categorie/colegiul-psihologilor-abuz-monitorul-oficial/).
    Intrebarea finala este ce (mai) pot face cetatenii care privesc de trei decenii tot acest spectacol flamboaiant, atunci cand soarta lor depinde volens-nolens exact de ceea ce se intampla in mijlocul ringului social.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)