marți, martie 19, 2024

Niște jurnaliști

Paginile de Facebook românești s-au învolburat după cele două conferințe de presă susținute de șefa DNA și de președintele statului, mult așteptate de public, dar mai ales de jurnaliști. Spațiul politic stătea să explodeze pe partea PSD care cerea exasperat lichidarea Laurei Codruța Kövesi, iar televiziunile arondate, Antena 3 și RTV, țineau focul aprins cu înregistrări „epocale”, livrate în prime-time de niște penali (Vlad Cosma, Sebastian Ghiță etc.), în timp ce Evenimentul zilei le ținea hangul cu „bombe” tematice.Transmise live, conferințele de presă  n-au fost doar apariții relevante sau mai puțin reușite ale unor actori importanți ai scenei publice, ci și examene la vedere pentru practicanții profesiei de jurnalist. Audiența a fost mare pe mediile care au difuzat conferința de la DNA, s-a urmărit cu interes și apariția (atât de rară, totuși!) a președintelui Iohannis, iar dezbaterea despre întrebările puse și răspunsurile primite de jurnaliști a venit de la sine. Prima nedumerire a fost dacă oamenii de presă merg să pună întrebări sau să ia la palme.

Tolontan a luat apărarea dreptului inalienabil al jurnalistului de a pune întrebări, ieșind cu pieptul gol pe blog împotriva autorităților care nu răspund:Președintele Iohannis debarasează microfonul, ministrul justiției, Tudorel Toader, fuge la propriu, iar când ajungi să pui o întrebare la DNA afli că nu e o întrebare patriotică. Fuga de răspunsuri înseamnă o devalorizare a instituțiilor democratice”. Corect! S-a văzut recent că demnitarii de rang ministerial răspund în doi peri, cum face de regulă ministrul muncii, Olguța Vasilescu, sau agresiv, cum a făcut ministrul energiei, Anton Anton aruncându-i jurnalistului în loc de răspuns „Ești nesimțit!”.Tentativele de modificare și, mai mult, de abrogare a Legii 544/2001 a accesului la informația de interes public semnalate de PressOne subliniază intenția clasei politice de a opaciza activitatea instituțională și cheltuirea vbanilor publici.

Totuși, nu tot ce întreabă jurnaliștii este musai de interes public, chiar dacă ei se acoperă cu afirmația că reprezintă cetățeanul. Pentru asta profesioniștii se pregătesc, au informații pe care le verifică prin întrebări, relevă un fapt, o acțiune sau o nonacțiune a autorităților care îi afectează pe cetățeni. Altminteri, totul devine o hârjoană amabilă sau o hărțuire fără sens. Hârjoane vedem în fiecare seară la televiziunile care deservesc partide. Exemplul de manual este Dragnea la RTV, niciodată deranjat de vreo întrebare neîngăduită. Hărțuitorii citesc de pe telefon întrebările venite „de sus”, riscând să fie ironizați de colegi, așa cum a pățit reporterița de la Antena 3. Mona Dîrțu a ridicat pe blog problema legitimității întrebărilor puse de Tolontan la DNA. Au ajutat ele la clarificarea unor fapte/situații/decizii? Eu cred că despre asta-i vorba în primul rând; și că istoricul unui jurnalist, numele angajatorului etc. sunt chestiuni cu totul secundare”. Deși jurnalist cu experiență, ieșit pe teren Tolo n-a strălucit la DNA, a fost incoerent, a venit, a revenit fără să releve ceva nou, de mare interes public.

Costi Rogozanu-Vox publica decela „un tremur” în vocea unei jurnaliste îmbârligată în propriul narcisism” la discuția cu președintele, tremur interpretat ca o stare de frică.„Ați observat cât de intimidați erau ziariștii, și ăia buni și ăia slabi, la aceste conferințe de presă, IohannisKovesi? Voci tremurânde, fâstâceală, pierderea șirului. Mie mi-au dat ceva fiori aceste fâstâceli, era un fel de frică și neputință. Neputința venind din faptul că orice ai întreba, de fapt nu întrebi ci te expui ca fiind de o parte sau alta, și siguranța că orice ai întreba nu vei primi un răspuns, ci un performance”, zice Rogozanu. Dintr-o perspectivă diferită, da, apare uneori neputința, dacă jurnalistul e instruit ca provocator. Nu întotdeauna provocările reușesc și atunci apare frica de șefii redacționali sau de patron: nu livrezi, pleci din job. Timiditatea nu e un atribut al profesiei, iar bâlbâiala survine când lipsește suportul de informare, de pregătire și profesionalim. Cazurile extreme, când întrebări corozive provoacă persoane publice și le expun, silindu-le să reacționeze în direct și pe nepregătite – vezi cazul Mălin Bot live cu Dan Voiculescu și Adrian Năstase – nasc controverse fierbinți în interiorul breslei despre condiția de jurnalist.

Niște jurnaliști n-au ieșit bine la examenul public al conferințelor de presă recente: unii n-au fost suficient de pregătiți, alții au mers cu o agendă ostilă pentru a alimenta mașinile de propagandă supraîncălzite la Antena 3, la RTV, la B1 TV sau în emisiunea de import de pe TVR1, România 9, care a adus damful de closet al Antenei 3 în televiziunea publică. La întrebarea dacă jurnalistul iscodește sau dă pumni, un răspuns „bombă” a dat Mihai Gâdea miercuri seara când, aplecat asupra invitatului liberal în studio, aproape de a-i administra o palmă, a răbufnit în direct spunând „Pupați-o în c* pe Kövesi”. Peste o sută de sesizări se află acum pe masa CNA. Ghinion, tocmai în ziua când Gâdea e dovedit mincinos și de rea-credință și în procesul pierdut la Tribunalul București cu un diplomat.

Disputa despre conduita jurnaliștilor la conferințele de presă și la interviurile importante, de unde pot veni clarificări și informații noi (vezi cazuri pozitive ca Ramona Avramescu-TVR cu Trump, Alice Iacobescu-DIGI24 cu Marine Le Pen, Ovidiu Oanță-Pro TV, corespondent pe justiție și alții), e dată de amestecul indigest dintre jurnaliștii cinstiți, care cred în puterea independenței editoriale și propagandiștii aflați în soldă, mânați de complicități politice și interese patronale. Publicul vede niște jurnaliști la o conferință de presă. E o iluzie… optică. Mulți n-au nicio legătură cu jurnalismul, au alte misiuni, construind imaginea unei fracturi ideologice în interiorul breslei. Nu e o fractură ideologică, ci una morală, între cei care sunt dispuși să respecte deontologia profesiei și cei care o aruncă în derizoriu. Aceștia din urmă produc confuzie, se erijează cu cinsim în arhanghelii dreptății apărând penalii și lovind la temelia democrației. Se recunosc după întrebările puse, care nu iscodesc ci atacă sub centură cu tupeu și uneori cu furie turbată. Pentru ei a fost inventat un cuvânt descriptiv, inexistent în vocabularul limbii române:„propagandulăi”(CTP).

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

    • @ cristina
      Bunica mea, moldoveancă analfabetă, numea WC-ul din fundul curţii, drept „privată”. O analfabetă franţuzită!…
      Pe de altă parte, o călătoare dintr-un tren al CFR-ului, în dorinţa de a „a face impresie”, întreba candid daca nu ştiam unde erau „toiletele” (pronunţaţi fonetic).
      Dvs., Cristina, ce-aţi fi preferat ca expresie „elegantă” ?
      Dacă veţi fi văzut o „emisiune” R9, credeţi-mă că „danful de closet” e departe de a descrie adevărul!

  1. CTP pe linga „propagandulăi” mai are si alte realizari lingvistice, de genul coafura de pavian ori despre o jucatoare de tenis ” „O ţopârlancă umflată în pipotă” .
    In plus, ca tot s-a redeschie dosarul Mineriadei, inca ii mai aud aplauzele pentru minerii plantau panselute.

  2. Când ziariştii se privesc în oglindă, mai apare si câte un articol de acest fel : modest dar destul de sugestiv în demonstraţia sa.
    Din pacate, în România, voroava adevarului cade tot în mocirla ambianta, unde dispare repede în învalmaşagul cercului vicios al perpetrării mediocrului.
    Şi fiecare „ziarist” se crede îndreptăţit să continue pe acelasi drum al obedienţei pline de cupiditate, înfundat în credinţele şi „adevărul” său „de azi”, nevinovat şi insensibil la criteriile adevăratelor valori, oricum prea obscure pentru a clătina convingerea ignorantă.
    Şi de ce nu, pentru că „mâine” este o alta zi, iar uitarea–i omenească, nu-i aşa ?.
    Ne defulăm în buclă privind la magma pestilenţială şi corozivă ce mudăreşte pantofii, comandaţi „în străinatate”, cu care se întinează imaculatul utopic al mochetei Parlamentului dar şi pe cel de la noi, de acasă, mochetat sau nu.
    Noroiul e peste tot, iar noi nu mai avem pantofi de rezervă ci doar niste opinci grosolane creştin-patriotice făcute din pneuri „de iarnă”.

  3. Pentru a nu stiu cata oara ma intristez vazand ca iderii de opinie importanti (in acest caz si d-na Armanca) nu indraznesc sa atace punctual manipularile haitei de la A3 si indeosebi cele produse de masculul Alfa al haitei. Se marginesc la cate o remarca in trecere asupra realitatii binecunoscute ca haita deserveste interesele Puterii pesediste.
    Astept sa se gaseasca un lider de opinie care sa aiba curajul de a demonta punctual metodele de manipulare folosite de haita A3, incepand cu cea mai uzuala dar in acelasi timp si cea mai performanta – cea a jumatatilor de adevar. Trebuie pornit de la recunoasterea faptului ca masculul Alfa al haitei A3 e un adevarat artist al manipularii, ca stie sa foloseasca impecabil gestica si intonatia vocii asa cum a invatat la scoala de predicatori protestanti pe care a absolvit-o cu nota maxima si ca prin felul in care isi foloseste aceste talente inascute spre a spala creierele populatiei el poate fi considerat inamicul public nr. 1 al progresului nostru.

  4. Relaxarea codurilor profesionale, deontologice si morale

    In ultimele trei decenii societatea romaneasca a avut o evolutie care ilustreaza in mare masura o carte fundamentala despre „impactul foarte putin probabilului” ( Nassim Nicholas Taleb – Lebada Neagra ) chiar inainte ca aceasta carte sa fi fost scrisa.
    In cazul mass-media, presei si jurnalistilor s-a intamplat exact opusul asteptarilor, respectiv cea mai mare pondere si influenta in societate nu o au instantele si persoanele care respecta coduri deontologice si morale, ci exact opusul lor.
    Situatia este ilustrata perfect intr-un articol aparut recent pe Contributors.ro ( Brândusa Armanca – Niste jurnalisti) . Autoarea reuseste un excelent diagnostic al nivelului de profesionalism ( sau nu , in foarte multe cazuri… ) atins de jurnalistii romani in marele examen pe care il dau acestia in direct si in arena publica . Acest tip de examen obiectiv in care frauda este exclusa il dau si autoritatile , si jurnalistii, marele juriu fiind publicul care nu uita si nu iarta niciodata si care spre deosebire de autoritati si jurnalisti , are intotdeauna o busola morala cum au aratat marile demonstratii impotriva coruptiei.
    Intrebarea este ce facem cu presa si mass-media in general vinovate de riscul major ca „minciuna sa devina actiune ”, risc reliefat de autoare in articolul precedent (http://www.contributors.ro/media-tech/risc-majorminciuna-devine-ac%C8%9Biune/)
    In acest caz , marea problema a societatii, a breslei jurnalistilor ( dar si a altor bresle profesionale ) si de aproape trei decenii este ceea ce Aristotel numea „amestecul categoriilor”, respectiv (im)posibilitatea separarii graului de neghina .
    In cazul presei aceasta ar inseamna separarea presei de informatie (obiectiva ) bazata pe fapte de presa de opinii si comentarii , in mod special de presa tabloida care a otravit mass-media, dar in aceasta privinta este o liniste deplina de trei decenii pentru ca vorbim despre un mare tabu.
    Daca exista jurnalisti onesti ( si exista ! ) si daca exista jurnalisti compromisi ( si exista foarte multi ! ) iar publicul stie fara ezitare cine sunt acestia , care este atunci explicatia rationala a faptului ca ei nu se separa (moral) si in interiorul breslei ?
    Teoretic , breasla are un cod profesional, deontologic si moral care ( teoretic ) trebuie respectat pentru ca ( teoretic ) face delimitarea intre cei care apartin acestei profesii si cei care nu-i apartin. Teoria ca teoria , dar ce facem cu practica pe care o vad si jurnalistii , dar o vede si publicul ? Nu conteaza. Intre starea de drept si starea de fapt, ei prefera starea de fapt . Altfel spus , prin nedelimitare explicita de opozantii lor , jurnalistii onesti considera in mod tacit ca este profesional si moral ca ei sa fie colegi si sa stea in aceeasi oala cu jurnalisti compromisi.
    Totusi , in spiritul neutralitatii, obiectivitatii si transparentei sociale trebuie sa recunoastem ca reprezentantii acestei profesiuni liberale nu sunt singurii pe lume ( respectiv in societatea romaneasca ) aflati intr-o situatie de-a dreptul ingrata.
    La fel stau lucrurile si in breasla avocatilor in care membrii ei trebuie sa aleaga mereu intre grau si neghina , desi nu este clar cine este alb si cine este negru in aceasta ecuatie (https://www.luju.ro/avocati/barouri) in care de ani de zile exista legal doua barouri concurente care se bat cap in cap cu tarie si se contesta reciproc .
    Mai nou, aceeasi situatie a aparut si in breasla psihologilor unde, in sfarsit , a izbucnit un scandal monstru à la Caragiale, scandal care face sa paleasca si telenovelele , si comedia burlescă (http://cetateanul.net/fara-categorie/colegiul-psihologilor-abuz-monitorul-oficial/).
    Intrebarea finala este ce (mai) pot face cetatenii care privesc de trei decenii tot acest spectacol flamboaiant, atunci cand soarta lor depinde volens-nolens exact de ceea ce se intampla in mijlocul ringului social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro