Uitasem și anul ăsta că în ultima vineri din lună există un fel de zi a administratorului de sistem. Are chiar și o pagină oficială aici cu unele explicații despre ce și cum. Desigur, cum există ziua metalurgistului sau a mamei, musai că și administratorul de sistem are nevoie de una. Recunosc că nu prea am primit prăjituri cu această ocazie nici măcar pe vremea când eram administrator de sistem cu acte în regulă; în general sysadminul se aseamănă cu ministrul de finanțe: spune NU la cam tot ce îi ceri, ba mai și adaugă câte o regulă și mai draconică, bineînțeles pentru binele comun și tristețea tuturor. Cea mai mare satisfacție am avut-o mai degrabă de prin locurile de unde am plecat (“când erați dvs asta nu se întâmpla” ) . E și asta ceva.
Trebuie să recunosc că i-am invidiat dintotdeauna pe constructori. Rezultatul muncii lor e vizibil și exprimă mereu măreție atunci cănd treaba e bine făcută. Poți trece pe lângă podul Basarab sau Opera din Sidney si zice: uite, eu am proiectat asta. Sau: eu am zugrăvit parterul – după caz.
Îmi amintesc că la începuturi mergeam cu entuziasm la toate expozițiile de calculatoare. Numai că expozițiile astea au o problemă. Toate computerele sunt niște cutii paralelipipedice, mai mult sau mai puțin standardizate ca dimensiuni, care de obicei erau puse să ruleze o anumită aplicație care mergea invariabil bine ( pentru că evident era aleasă în acest scop) încât ceea ce rezulta era o imensă plictiseală. Desigur, sarea și piperul au fost dintotdeauna relațiile sociale; în ceea ce privește caracteristicile sau prețurile, cine s-ar duce la o expoziție ca să citească niste pliante?
Nu vreau să spun că ingineria calculatoarelor nu e un domeniu captivant; dimpotrivă, e poate prea captivant, atât de captivant încât a dus la apariția unei adevărate culturi specifice, la care nu au acces decât “inițiații”. Numai că totul se desfășoară într-un spațiu abstract, fără prea multe contacte cu lumea obiectelor înconjurătoare. Invers, constructorul modifică exact acest spațiu înconjurător, fiind o prezență publică prin excelență.
Nu e deci de mirare că, închis în cercul lui strâmt, administratorul de sistem simte și el uneori nevoia recunoașterii muncii sale; mai ales în firmele care se ocupă cu orice altceva decât IT-ul este greu pentru colegii lui de serviciu să spună măcar dacă e priceput sau nu; în general singurul criteriu fiind reprezentat de numărul zilelor de frustrare pentru că un serviciu nu a funcționat, dar trebuie să recunoaștem că nu e cel mai obiectiv criteriu din lume.
Mă gândesc mereu că probabil singurii mai oropsiți decât IT-știi sunt lucrătorii din sevicii, despre care nici măcar nu poți ști dacă au arestat spioni adevărați sau s-au ocupat cu dat telefoane de amenințare Doinei Cornea; măcar noi cât de cât ne mai știm între noi, ne apreciem, cum s-ar zice, intern.
Deci, deși tardiv, e momentul să folosiți arsenalul de cuvinte alese zilele astea, sunt sigur ca adminul dvs o să se bucure; nu stiu daca a fost glumă sau la bază ceva real dar pe Facebook a circulat la un moment dat și un poster cu nu mai țin minte care sfânt deschizător de fișiere corupte, așa că sper că și Patriarhia s-a gândit la mântuirea robilor lui Linus și ai lui Bill, dotându-i cu un patron ( eu fiind absolvent de Electronică presupun că l-aș mai avea și pe Mercur, protectorul (tele)comunicațiilor, în caz că respectivul sfânt nu ar da satisfacție)
Ca si in alte domenii „discrete”, sysadminul nu se simte cand este ci doar cand pleaca, iar totul se duce de rapa. E ca si cu apa calda: ti se pare normal sa curga „pe” robinet, nasol cand ajungi sa te speli cu apa rece :)
Nimic util in articolul asta. Si, totusi, are ceva care iti descreteste fruntea.
Ca sa parafrazez o gluma (cea cu asemanarea dintre un inginer si un caine) – si sper sa o luati intr-adevar ca pe o gluma, fara a va supara – va exprimati foarte bine pentru un inginer… :)
M-am gandit ca e vacanță. Daca m-aș supăra la comentarii n-aș mai scrie :)
@ minea
ce voiai sa gasesti (util/utilitarist) domnule ?
daca l citesti pe Eminescu te astepti sa te invete sa ti procuri felia de piine ? (nu l asociati totusi pe dl Badici cu poetul, conform logicii expuse de mine). sint destui predicatori daca vreti sa gasiti fericirea, marketeri care va invata sa vindeti bunuri si servicii sau analisti si economisti care sa va arate drumul. nu trebuie sa i cautati, va gasesc ei. a propos cei care au trimis prima racheta in spatiu au fost inginerii. nu incercati sa le patrundeti limbajul, nu i pentru gloata.
Intr-adevar sysadmin-ul (cunoscut ca „IT-stu”l) are o pozitie aparte intr-un colectiv. Este mai putin inteles de catre colegi, in cel mai bun caz, ba uneori este chiar detestat, indiferent de calitatile lui profesionale. In mod paradoxal, in momentele cand reteaua, serverele, statiile, imprimantele functioneaza fara repros, exista tentatia sa i se dea sarcini de utilizator (introducere de date, pregatire de rapoarte, de prezentari in ppt, sau chiar sarcini non-it) sysadmin-ului pe motiv ca nu face nimic. Pentru a face fata acestor situatii adverse, si a continua sa-si faca meseria in conditii optime, sysadmin-ul trebuie sa faca un fel de „social engineering” cu colegii, in sensul de a se face inteles. In primul rand trebuie sa convinga pe sefi ca in cazul sau particular performanta se masoara cu un indicator specific numit MTBF (timp mediu intre defectiuni) cat mai mare, adica este cu atat mai bun cu cat gradul de disponibilitate al sistemului este mai mare, si ca acesta are de suferit daca el se pierde in activitati de utilizator. Mai plastic, pe intelesul tuturor, sa se compare cu un mecanic auto, instructor auto si sef de garaj care are grija de parcul auto, masinile (statiile) sa fie in functiune, sa le aloce soferilor (userilor), sa ii asiste eventual in utilizare, si nu sa fie el sofer pe toate daca se poate. El trebuie sa isi ia in serios un rol de „server” pentru utilizatori, pe care trebuie sa-i trateze ca pe „clienti”. Aici apare un alt paradox, cu cat este mai amabil, saritor in a oferi solutii la problemele IT ale colegilor, cu cat este mai „server” cu atat este mai respectat de catre acestia. Atentie, „server” in sens de „servitor”, nu de „sluga”, daca se intelege diferenta. Cunosc un sysadmin care la inceputuri cand ii considera pe ceilalti „colegi” avea numai necazuri si conflicte cu acestia, iar mai tarziu cand i-a considerat „clienti” a devenit cel mai bun prieten cu ei, reusind astfel sa isi faca respectat profesionalismul.
In principiu nu ai nevoie de multa recunostere externa ca sysadmin (e suficienta cea intrinseca, care oricum e mai valoroasa decat cea a unui constructor de pod) – e suficient ca tu sa faci ceva extrem de util firmei, si e oarecum placut si sentimentul „priceless” ca dupa ce pleci ti se duce lipsa (ca in reclamele cu Mastercard).