Home » Media / Tech » Citesti:

Noua faza Microsoft/Linux. Tool-urile

Mihai Badici mai 10, 2015 Media / Tech
12 comentarii 1,478 Vizualizari

Acum câteva zile, Microsoft a a anunțat că Power shell DSC pentru Linux este disponibil.

Am de fiecare dată la astfel de anunțuri un zâmbet amuzat: acum zece ani, când lucram la o firmă care era partener Microsoft, cuvântul Linux avea interdicție la folosire; știu asta pentru că într-un studiu de caz ( care probabil că încă mai există pe site-ul Microsoft ) am vrut să mă laud cu o anumită soluție de integrare a celor două sisteme; textul scris de mine inițial era de fiecare dată “corectat” de cei de la ei; la un moment dat a trebuit să am o discuție directă și să le explic de ce e important și la ce folosește respectiva soluție, așa ca probabil că mă pot lăuda cu prima, dacă nu singura apariție a cuvântului interzis într-un studiu de caz din România.

Lucrurile s-au schimbat mult și la Microsoft, pentru că realitatea obișnuiește să nu țină cont de presiunile marketingului.

Lumea serverelor a devenit oarecum bipolară. Serverele Linux au câștigat neîncetat cotă de piață ( o mare parte din aceasta pe seama celorlalte sisteme Unix, lucru care poate părea fratricid, dar este logic: dacă  vreau să beneficiez de avantajele și arhitectura Unix e ok, dar nu are rost să întrețin mai multe sisteme de tip Unix la mine în grădină. Un fel de selecție naturală: cel mai viguros rămâne.)

Pe măsură ce numărul mașinilor de administrat crește ( și filozofia “cloud” a contribuit din plin la aceasta, fie că o adopți total sau parțial, ai nevoie de tool-uri de automatizare a operațiilor de rutină.

Microsoft are de multă vreme un set de instrumente puternice de instalare și administrare, cred că ultimul nume sub care le comercializează este System Center (ele au mai fost “reorganizate” de-a lungul timpului. Principala problemă a acestor “scule” este însă că sunt foarte scumpe.

E adevărat, clienții lor sunt obișnuiți să dea bani pentru a beneficia de calitatea produselor, însă în cazul tool-urilor de management ne confruntăm cu un paradox: managerul trebuie să dea bani ( și nu puțini) dar nu va beneficia de nimic.  Într-o simplificare, pe care o poți auzi prin România cel puțin, i se cer bani pentru a-i ajuta pe IT-ști să stea degeaba.

Nu e de mirare că acest gen de tool-uri nu se vând decât la companiile suficient de mari pentru a avea un buget propriu al departamentului de IT, suficient de mare pentru a și-l permite.

Am mai remarcat acest paradox legat de o altă categorie de produse, anume plăcile de management remote al serverelor. Într-o vreme acestea nu erau integrate ( cel puțin pe serverele pe care le vindeam noi) . Nu erau foarte scumpe, dar erau aproape imposibil de vândut, în afară de cazuri strict particulare, de exemplu locații izolate fără personal de IT local. Pentru că nu ofereau nimic suplimentar din punct de vedere al funcționalității, chiar dacă poate, la un moment dat, ar fi salvat niște ore de nefuncționare.

Ori, de ceva vreme există în lumea Linux astfel de tool-uri suficient de puternice, majoritatea  permițând și deployment/administrare de Windows. Situație care însă nu este prea convenabilă pentru Microsoft, măcar din punct de vedere al “blazonului”. Drept pentru care a apărut Power Shell DSC.

Mărturisesc că nu m-am jucat cu el încă, am aruncat doar o privire rapidă; cel puțin la prima vedere pare întru totul similar cu tool-uri din lumea linux, în special cu Puppet.

Ceea ce mai este specific unor astfel de tool-uri este diversitatea scenariilor posibile. Setup-urile unei rețele medii pot fi destul de complexe, este aproape imposibil pentru producător să realizeze un set de template-uri relativ complet. Deci utilizatorii vor trebui să le facă singuri. Sau… și aceasta este regula în zilele noastre, să  le ia de la cineva care a mai făcut. Ori asta înseamnă ca produsul să fie parțial sau total deschis.  Ceea ce nu prea se poate spune despre System Center.

De aceea probabil că Microsoft a făcut ceea ce trebuie. Probabil că va reuși să canibalizeze propriul produs comercial, dar mi se pare mai degrabă o “pierdere colaterală”. În plus, probabil că ar putea să adauge diverse interfețe și template-uri complexe care să se poată vinde. (un model de business cam neobișnuit pentru ei, dar fezabil) . Prin extinderea dramatică a bazei de utilizatori produsele pot câștiga în fiabilitate și se pot dezvolta prin contribuțiile publicului.

Nu e un model pe care să îl văd extins la produsele fanion Microsoft: serverele, MS Office etc. Dar există un portofoliu de produse “periferice” la Microsoft pentru care un astfel de model ar putea funcționa. Câtă vreme bariera psihologică a fost depășită… de ce nu?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Microsoft nu-și concepe strategia de marketing pentru piețe ca România. În lumea civilizată, costurile cu forța de muncă din IT sunt mult mai mari și nu există niciodată destui IT-iști și suficient de competenți. Astfel că nu se pune problema ca ”IT-iștii să stea degeaba”, ci se pune problema să angajezi doar 3 IT-iști în loc de 8, dacă se poate. Alternativa fiind să apelezi la o terță firmă, care te poate costa de 5 ori mai mult decât IT-iștii proprii.

    Am încercat să apelez la angajați români și pur și simplu nu merge. Ei nu reușesc să înțeleagă cât de mult valorează fiecare oră din munca lor, comparativ cu cât de puțin valorează hardware-ul și sofware-ul, pe care le cumperi o singură dată și le ai ani întregi. Tot timpul caută soluții care să presupună mai multă muncă umană și mai puține investiții, exact după mentalitatea din România.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Desigur ca aveti dreptate ; desigur ca si angajatorii romani au dreptate, pentru ca aici raportul de preturi e (sau era) invers. Sigur ca de exemplu o companie care are prezenta in multe locuri are un avantaj net din centralizarea suportului dar in multe cazuri s-ar putea sa dea totusi cu minus, pentru ca in multe situatii poti gasi alternative offline (apropo de preturi): computere de rezerva, metode alternative de deployment ( stiu o multinationala foarte mare, nu de la noi dar prezenta si aici, care se bazeaza pe imagini pe DVD; angajatul nu are nevoie de studii de specialitate pentru a introduce DVD-ul in computer si a da un “yes”. Oricum ne-am suci, softurile din categoria asta sunt greu vandabile. Nu imposibil, dar e dificil, pentru ca e dificil sa cuantizezi beneficiul in conditii reale.

    • Vlad spune:

      Cred ca romanii sunt mai boemi asa … ca si grecii … Omul nu e tratat decat in putine cazuri ca un om. Angajatii, cei din IT cel putin, sunt alesi de cele mai multe ori dupa specificatii, de parca cei care o fac ar cumpara un produs oarecare. La serviciu esti de multe ori tratat la fel ca si hardware-ul sau software-ul pe care il ai de gestionat. Ori omul e si el om … ca sa zic asa … uneori are o zi mai buna, alteori mai proasta … are si limitari firesti, umane. Nu cred ca e cineva preocupat de aspectele astea. Oricum sa stiti ca acest furt de munca pe care il specificati se simte la nivel de angajat si nu e deloc corect.

      • Harald spune:

        Există o regulă de bază în business, la care n-am întâlnit nicio situație în care să fie contrazisă, indiferent dacă angajatorul era sau nu conștient de existența ei: așa cum îți tratezi angajații, așa îi vor trata și ei pe clienți.

        Deci nu se pune problema să le ceri oamenilor mai mult decât pot face, nu se pune problema să-i tratezi ca pe roboți. Când vrea liber își ia liber; dacă într-o zi nu poate sta decât 3 ore, asta este, stă numai 3 ore; dacă el vrea să lucreze mai degrabă noaptea, asta este, vorbești cu cei de la pază că el să o să plece la 1:00 sau la 2:00 noaptea, când are chef, nu la 17:00 ca restul lumii și nu la 20:00 când se închide poarta etc. etc.

        Însă activitatea trebuie să fie cât de cât predictibilă, trebuie să poți să contezi pe ei că vor face ce zic ei că vor face. Iar la capitolul ăsta lucrurile nu stau prea grozav. Dacă unul zice că o chestie va dura 5 zile până e gata, de-obicei trebuie să înmulțești estimarea lui cu 2,2 și chiar și așa nu e sigur că va fi gata, dar măcar există o șansă reală ca în 11 zile să fie funcțională, în timp ce estimarea inițială de 5 zile avea exact 0% șanse de realizare.

        Iar o chestie declarată de ei ”funcțională”, de cele mai multe ori ar fi funcțională doar cu intervenția lor la fiecare câteva zile, ceea ce aici e inacceptabil: nu poți să-l trimiți mereu la client să mai modifice câte ceva, clientul chiar se așteaptă ca respectiva chestie să meargă astfel încât să uite de ea că există.

        • Vlad spune:

          Asta se intampla pentru ca estimarile reale in genere nu sunt acceptate :)

          Am facut si eu diverse estimari si la unele din ele s-a strambat din nas sau mi s-a spus direct ca nu se poate sa dureze asa de mult. La unele proiecte cerintele erau serios disproportionate in raport cu resursele disponibile, de genul ca trebuiau cativa oameni in plus ca sa obtina ce doreau. La altele specificatiile functionale sunt inexacte si cand se primea rezultaul muncii auzeam, a pai nu asa vroiam desi ii aratam negru pe alb ca satisface punct cu punct toate cerintele.

          Alta chestiune este ca nici in viata reala, credeti-ma nu mi se intampla prea des sa ma duc undeva si treburile sa mearga struna. Cred ca numai la operatiile cu cardul: extrageri si plati am intampinat in decurs de un an vreo 10, 15 probleme pe putin. De genul bancomat disfunctional, posul nu merge si asta la mai multe banci. Cand am fost ultima oara sa-mi iau pantofi, si desigur nu a fost prima oara cand mi s-a intamplat asta: aveti 43 modelul asta … a nu, dar va putem aduce pe miercurea viitoare.

          Exemplele pot continua. De exemplu informatiile despre un lucru anume, oricare ar fi acela, sunt atat de bine dosite incat trebuie sa faci adevarate investigatii ca sa le gasesti. Un exemplu care imi vine in cap sunt produsele software de la producatori cunoscuti care au zeci de versiuni disponibile.

          Alt exemplu dragut este incarcarea creditului pe cartela la Vodafone. Am optat pentru optiunea asta pentru ca mi se parea inacceptabil modul in care functiona abonamentul. Am zis ca pe principiul consum cat platesc n-am cum sa dau gres. Nimic mai fals. Daca bagi de exemplu 10 euro credit, incarci de 6 o optiune si o consumi, fara sa te anunte nimeni intri in cei 4 euro disponibili si ii papi la tarifele din afara ofertei. Bine 4 euro, ca 4 euro da daca n-ai vrea tu sa te freci toata ziua buna ziua incarcand bani si ai pune 100. N-ar fi frumos sa poti sa-ti alegi cum sa-ti consumi banii. Vodafone nu e de aceeasi parere …

          Cand le pui cap la cap dupa ce ai pierdut 4 euro acolo, 2 ore in plus la coada, 1 zi cautand software-uri, jumate de zi cautand nu stiu ce informatie obscura, o saptamana asteptand pantofii, cele 4 ore dus-intors de la magazinul de pantofi, 2 ore intarziere cu CFR-ul, juma de ora asteptand autobuzul care habar n-ai la ce ora ar trebui sa fie acolo si nu vine se aduna ceva.

          • iosiP spune:

            @Vlad

            Si cine te impiedica sa-ti controlezi utilizarea optiunii de 6 euro? Sau vre s-o faca Vodaphone pentru tine?

        • Fartat Cicero spune:

          @Harald, există şi reversul:
          Uneori pur şi simplu nu poţi scrie cod când toată lumea se plimbă de colo-colo, vorbeşte, te mai şi întrerupe din 10 în 10 minute cu te miri ce, aşa că preferi intervalele de timp mai liniştite, ca să faci treabă. Apoi, dacă dai ca termen 10 zile în loc de 5, ţi se spune că e inacceptabil, aşa că spui şi tu 5, dai zor şi scrii cod prost. Iar testul cel mai delicat este utilizatorul final, al cărui comportament e imprevizibil la momentul creării aplicaţiei – acţiunile sale aleatorii vor duce la un moment dat la un eveniment netratat, aşa că mergi la faţa locului, te minunezi şi cauţi să fixezi comportamentul rebel.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Coeficientul de 2.2 ( eu zic 2.5) il descoperim experimental, cu timpul. Deci: nu mai angajati incepatori :)
          Bineinteles, luati-o ca pe o gluma.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Se invata si asta in timp, probabil cu un pic de rabdare… Pe vremea cand am plecat din sectorul de stat la privat, adica de la 60 de dolari la 120 :) inca mai reparam tastaturi si mouse-uri :) Dar la anumite “scoruri” cred ca si firmele mari se gandesc de cateva ori, pentru ca s-ar putea sa nu dea de fiecare data cu plus sau sa existe alternati ve mai ieftine “semi-manuale”

  2. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Multumesc pentru apreciere. Eu sunt un cititor destul de fidel al domnului Tismaneanu si cred ca pana nu mergem pana la capat cu procesul vechii societati nu putem progresa; presupun ca problema raportului articole “tehnice” versus “umaniste” este si la noi, inginerii, care am cam uitat ca facem parte din societate; cam asta e principala mea motivatie să continui cu articolele astea, care altfel îmi consumă destul timp (cand am inceput aveam mai mult timp liber). Incerc sa verific celebrul adagiu conform caruia “daca nu stii sa explici simplu inseamna ca n-ai inteles bine” :)

    • Red Hat spune:

      Nu sunt IT-ist si habar nu am despre computere decat pana la faza de utilizator. Dar am lucrat o perioada intr-o “companie” care utilizeaza Linux Red Hat pentru o aplicatie interna de modelare si simulare care foloseste peste 80 de statii de lucru, cu mii si mii de sub-aplicatii, variante de lucru si scenarii (ce-i drept cu un server principal si cu unul back-up). Plus ca sistemul nu era susceptibil la rateuri si “inghitea” si folosea efectiv mii de baze de date. Am ramas uimit de puterea data de sistemul Linux, de fidelitatea si de fiabilitatea lui.
      Aud ca folosirea Linux se extinde in unele domenii guvernamentale care folosesc baze de date profesionale si profesioniste. Bravo lor !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Badici


Mihai Badici

Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) si doctorand al aceleiași facultăți. Administrator de sistem cu peste zece ani de experienț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)