”Dragă Mark Zuckerberg, eu te urmăresc pe Facebook, dar tu nu mă cunoști. Sunt redactorul-șef al cotidianului norvegian Aftenposten. Îți adresez această scrisoare pentru a te informa că nu mă voi conforma solicitării tale de a înlătura fotografia documentară a lui Nick Ut realizată în războiul din Vietnam. Nici azi, nici în viitor”. Așa începe scrisoarea de protest a jurnalistului norvegian Espen Egil Hansen, parte a unei înfocate dezbateri provocate de stergerea de pe FB a unei imagini dramatice care a luat premiul Pulitzer. Fotografia reprezintă o fetiță vietnameză de nouă ani dezbrăcată, cu corpul ars de napalm, urlând de durere, urmată de alți copii în lacrimi și de soldați înarmați. Fotografia lui Nick Ut din 1972 este considerată simbolică pentru suferințele produse de războiul din Vietnam și a făcut înconjorul lumii în presă încă înainte ca Internetul să fie vehiculul predilect. Iată însă că Facebook a cerut ștergerea acestei imagini iar administratorii platformei digitale au trecut la acțiune, în numele unor standarde de conduită digitală care interzic nuditatea în general și nuditatea infantilă în special. Deși discuțiile în jurul subiectului sunt mai vechi, mai ales de când YouTube permite distribuția liberă de videograme, iar măsuri împotriva pornografiei pe Internet au fost cerute insistent, totuși reacțiile împotriva manierei de intervenție a gigantului digital asupra conținutului au fost dure. ”Cred că abuzezi de puterea pe care o ai… În declarația savde credință Facebook spune că obiectivul este să facă lumea mai deschisă și mai conectată. În realitate face asta extrem de superficial. Dacă nu distingi între pornografia infantilă și o fotografie documentară de război, înseamnă că promovezi stupiditatea și eșuezi în misiunea de a aduce oamenii mai aproape unii de alții”, îi reproșează lui Zuckerberg redactorul-șef norvegian.
Supărarea internauților vine din întrebarea căreia i se caută răspuns de o vreme încoace: este Facebook o platformă, gazdă a unor conținuturi de care este răspunzătoare în mod limitat, sau a devenit în timp un ”publisher” cu putere de decizie? Pot giganții digitali să hotărască ce e voie și ce nu e voie să apară pe platforme? Pot șterge fără grijă tot ce nu le place sau nu le convine fiindcă patronează rețelele? Discuția ajunge în zona sensibilă a libertății de expresie și a drepturilor omului, la obligația statelor de a veghea asupra respectării lor prin legi, reguli, recomandări. Facebook se apără în dispută arătând că își urmează propriile reguli etice, concordante cu cele general-valabile în democrație. Presa însă are propria sa misiune și responsabilitate:”Această datorie și drept pe care îl asumă fiecare editor din lume, nu pot fi subminate de algoritmul codificat în biroul tău din California”, este avertismentul către Facebook din scrisoarea publicată de Aftenposten. Codurile de conduită digitală, cum este cel elaborat de țările Uniunii Europene, sunt necesare. Ele stipulează cel puțin trei condiționări acceptabile și anume respectarea libertății de expresie în termenii și condițiile legislației europene, claritatea și transparența, precum și răspunderea civilă limitată a rețelelor digitale. Un studiu interesant a EU-Code of Conduct a realizat Universitatea din Amsterdam pe www.ivir.nl, analizând limitările autoreglementării în domeniul conținutului online. Mai clar decât în dezbaterile furtunoase de pe Internet se vede în această cercetare academică până unde se pot întinde statele în reglementare și ce forță au marile companii ca Google, Microsoft, Facebook etc. care învârt lumea pe degete.
Dupa umila mea parere, toate argumentele sint de fapt false.
Fie ca ne place sau nu, Facebook este inainte de toate platforma lui Mark Zuckerberg si el are dreptul sa decida ce se publica si ce nu pe platforma lui, asa cum un proprietar de pub englezesc are dreptul sa decida pe cine primeste si pe cine nu in pub-ul lui. Si exemplele pot continua in aceasta directie.
Sigur, eliminarea din continut a acestei fotografii-document spune mult despre gindirea, probabil nu a patronului, dar a vreunui functionar din administratie care a luat aceasta decizie. Probabil nascut mult dupa razboiul din Vietnam, pentru el toate ororile acelui razboi sint doar „niste lucruri pe hirtie” asa cum sint probabil si cele ale celui de-al doile razboi mondial.
Asa ca, la pachet cu alte probabil 100 de poze cu continut intr-adevar nepotrivit, decizia parea sa fi fost corecta la acel moment. Restul este istorie pe care n-ar trebui sa o uitam.
Omenirea se automatizeaza, se sistematizeaza, se inregimenteaza, se uniformizeaza, se banalizeaza, se virtualizeaza…
Pentru un „bot” (in sensul de „web robot”), un nud e un nud si gata. Nu conteaza al cui e si/sau daca e o opera de arta. Daca a fost programat sa nu accepte fotografiile nud, „bot” -ul va sterge toate fotografiile nud pe care le gaseste in cautarile sale iuti si neobosite. „Big data” face parte din viata noastra (chiar daca nu se manifesta vizibil), iar automatizarea proceselor de cautare/sortare/sistematizare/analizare a datelor e musai sa fie automata, pentru a fi eficienta. Daca incepi sa-i programezi „bot” -ului exceptii de la regula si-l incurci in dileme, n-ai facut nimic. :)
Asa ca eu cred ca trebuie sa ne aclimatizam la obtuzitatea tehnologiei informatiei – oricat de artificial-inteligenta ar fie ea, nu vad prea curand momentul in care sa poata fi banuita de inclinatii artistice sau de cultura artistica (in sensul adevarat al notiunii).
Imi aduc aminte de „Terminator” si nu pot sa nu ma gandesc ca, desi nu pare prea aproape, ziua in care masinile preiau controlul de la oameni nu pare nici foarte indepartata. Copii ce se nasc zilele-astea, e posibil sa traiasca o astfel de experienta (nu neaparat atat de dramatica precum cea din filmele seriei „Terminator”, dar o varianta a ei).
Cat despre libertate, in primul rand conteaza cum percep oamenii libertatea si care este pretul pe care sunt pregatiti sa-l plateasca, pentru ea.
Chiar nu va inteleg. Vreti arta, mergeti la galeria de arta. Va plangeti de „automatizare” ? Dati fuga tot la muzeu sau la galerie unde va va intampina un om, un ghid. Cat se mai poate, ca la ce salarii au…
Exibarea unor astfel de lucruri pe retelele sociale, inteleg ca e un copil gol si ars sub pretextul „artei” chiar mi se pare daca nu grotesc, cel putin o mare prostie si un mare prost-gust. Cine decide ce e arta si ce e grotesc ? Fiecare din noi, dar nu bagandu-ne altora pe gat chestiile astea. Tocmai din cauza celor ca mine ( probabil vazuti de altii ca ingusti la minte si retrograzi dar nu imi pasa ), aceste lucruri nu trebuie lasate „la liber” pe retelele de socializare. Puteti sa le vedeti intr-un cadru mai restrans ca sa zic asa, daca simtiti ca va imbogatesc cu ceva.
Chiar nu m-ati inteles. :)
Linistiti-va, luati o gura de apa si mai cititi o data ce-am scris. Nu ma plangeam de ceva, ba, mai mult, am spus ca trebuie sa ne aclimatizam la o societate ultra-informatizata.
facebook este masina de facut bani a lui Zucka. eu incerc de o luna sa-mi sterg contul si este imposibil. pot sa-l dau in judecata?
De cand Facebook a inceput sa accepte identitati false (contrar politicii oficiale de a accepta doar numele reale ale utilizatorilor) si a ajuns sa capteze si pleava utilizatorilor de pe internet, a inceput sa se duca de rapa asa cum s-a intamplat si cu celebrul (mai ales prin Romania, acum vreo 5 ani), Hi5: dezgustati de nivelul in cadere libera al calitatii continutului, utilizatorii au abandonat platforma.
Deja printre cunoscuti nivelul postarilor e la 10% fata de acum 3-4 ani, in maxim 1 an nu stiu daca va mai fi cineva prezent pe Facebook. Conform unui celebru filozof: „pentru ca automobile”. Platforma va ramane pentru o vreme, e prea mare ca sa pice brusc, dar trendul e clar si ceea ce se face sau nu se face – cenzura, transfer de date personale (vezi WhatsApp si problemele legale in Germania), eficienta reclamelor (mult supraestimata in trecut, au recunoscut recent) – nu mai conteaza.
Probabil ce a deranjat nu a fost nudul ci faptul ca s-a precizat ca este vorba de razboiul din Vietnam…