Home » Media / Tech » Citesti:

Petiția online hrănește iluzii cetățenești

Brindusa Armanca iulie 12, 2016 Media / Tech
2 comentarii 1,032 Vizualizari

Printre miile de strigăte, giumbușlucuri, vise și trivialități lansate pe petițieonline.com, una recentă dă glas public unei indignări autentice: Demiteți-l pe Tudor Tim Ionescu-Tudy din funcția de viceprimar! Inițiatorul o motivează arătând că insul nu e demn să ocupe o asemenea funcție nașită de șeful său de partid, Călin Popescu-Tăriceanu, fiindcă îi lipsesc ”integritatea și bunul simț”, iar primăria capitalei nu e discotecă sau loc pentru mondenități, extravaganțe și exhibiționism. Apelul strânsese la patru zile de la postare peste 865 de semnături din 775 IP-uri diferite, precum și 211 comentarii aspre de genul ”Obsedații sexuali (sic!) nu au voie să devină viceprimar, dăunează grav sănătății” sau, mai elaborate, ca”la halul în care am ajuns, o astfel de personulitate nu face decât să ofere garanția unui drum fără întoarcere,un drum al imbecilismului, parvenitismului, perversiunilor și aberațiilor, fie ele și sexuale. Nu vreau să-mi mi mai fie rușine să fiu româncă și bucureșteancă. E destul! Până aici!”.

Pot cetățenii care semnează petiția să determine demiterea lui Tudy? Pot, dar nu prin petiția virtuală pusă pe platforma consacrată, care găzduiește zeci de mii apeluri de la înființare până azi*. Așa cum explica judecătorul Cristi Dănileț la cea mai populară petiție, care solicita cu peste 400.000 de semnături arestarea celor șapte violatori din Vaslui, petițiile online nu au valoare juridică. Ele pot exprima o atitudine cetățenească, o reacție civilă, un simptom social, dar atât. Seamănă cu scrisorile deschise publicate în presă. Ca să fie luată în considerație, petiția trebuie semnată fie olograf și însoțită de date corecte de identificare a semnatarului, fie cu semnătură electronică.O semnătură electronică este un pachet de date de identificare a utilizatorului integrat în documente sau mesaje trimise prin internet. Asta presupune obținerea unui certificat digital, care este valabil un an de zile, timp în care poți semna orice document, inclusiv petiții. Semnătura electronică este afiliată înscrisului sub semnătură privată în conformitate cu legea 455/2001. În cazul unui litigiu nu poate fi contestată în instanță”, a explicat juristul Mircea Jorj, vicepreședintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru ziardecluj.ro.  În plus, inițiativele legislative cetățenești sunt reglementate de Legea 215/2001. Urmând procedurile sale, oamenii pot depune propuneri de hotărâri la consiliile locale, județene, parlament etc. Așadar, referendumul cerut  pentru limitarea privilegiilor parlamentarilor nu va avea loc, deși argumentația din scrisoarea online adresată președintelui, cu aproape 18 000 de semnături, e justă iar măsura necesară.

Atunci de ce se reped oamenii să semneze petiții online? Fiindcă e simplu, e confortabilă descărcarea unei frustrări sociale prin exprimarea acordului cu un click, sau fiindcă e șic. Adeziunea la un apel poate fi o formă de amuzament, de etalare facilă a opiniei, un joc al libertății de exprimare. Presa serioasă nu difuzează decât rar așa ceva, însă mass-media de propagandă au descoperit un mod de a confecționa subiecte și de a răspândi mesaje de atac. Antena 3 a inițiat tot felul de petiții gen Cetățenii discriminați de președintele Băsescu îi cer demisia sau Abuzurile din România trec Oceanul adresându-se în acest caz secretarului de stat american, John Kerry, pentru a salva ”parcursul democratic” al României de abuzurile justiției. Emisiunile-fluviu rezultate au bătut monedă cu cinism pe inițitiva civică inexistentă, pe îngrijorarea oamenilor înfricoșați de dictatură. Întocmai ca rețelele de socializare, petiția virtuală nu angajează, nu există moderare, așa că orice e permis. Așa apar năstrușnicii ca Vrem un milion de dolari, Bubibubi, Tonete de masturbare în București sau petițiile care cer să se ia, sau să nu se ia în considerare la Bac subiectul 3-Moromeții.  Apare chiar petiția pentru interzicerea site-ului petițieoline. De ce? Fiindcă”oferă fiecărui prost senzația că opinia lui este relevantă și senzația că internetul este viața reală”. Ceva adevăr ar fi aici, dar să nu subestimăm rolul de barometru public al acestui instrument care formează întrucâtva societatea civilă într-o țară săracă în masă critică și în inițiative civice.

*Între timp numitul Tudy a demisionat dând vina pe presiunea pusă public pe viața lui privată. În fapt, partidele care l-au susținut, tot ele l-au împins afară. Nu petiția l-a demis, ci l-a lichidat politicianismul de conjunctură în care s-a bălăcit un pic.

Articol apărut în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. DanSu spune:

    Buna ziua,
    Petitia on-line, nu e neaparat un instrument juridic, aici aveti perfecta dreptate, dar cred ca nici nu-si propune treaba asta.
    In opinia mea, petitia on-line, da un trend, e un sondaj, o cercetare a opiniilor cetateanului. Si mai ales a cetateanului pe care-l intereseaza, sau are un interes in, respectiva problema.
    Faptul ca 865 de semnaturi distincte s-au trimis din 775 de IP-uri distincte – nu spune neaparat ca au fost cel putin 775 de indivizi pe care-i intereseaza problema. Dar spune ca “in jur” de 800 au fost. (unii chiar pot semna de la acelasi IP – a venit prietenul in vizita – si la invitatia mea a semnat si el, altii au semnat si de pe laptop, si de pe calculatorul copilului, si de pe tableta). Nu e juridic, dar arata o tendinta.
    Am vazut sute de mii de semnaturi trimise dintr-un numar de IP-uri mai mic. Asta arata alta tendinta: faptul ca cineva este interesat foarte mult in problema, preferand sa falsifice date.

    Cred ca numarul de semnaturi apropiat de al IP-urilor (cu 5-15% diferente) – arata ca nu este vorba de o incercare de “deturnare”/”intoxicare” – ci faptul ca exista un numar apreciabil de oameni pe care-i intereseaza problema – daca este pusa pe tapet.

    Nu este un instrument juridic, dar cei ce lucreaza cu publicul larg – (cei din media, precum si politicienii), ar trebui sa fie mai atenti la aceste “petitii”. Cu precautiunile de rigoare, normal.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)