Surprinzătoare e hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a-i permite lui Victor Ponta să dezbată public propriul dosar de cercetare penală. Decizia arată că se modifică unele condiții din controlul judiciar înlăturându-se ”obligația de a nu face declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum și la martorii audiați în cauză”. În general, magistrații sunt iritați când justiția se face la televizor, dar acum ICCJ pare că a dat prioritate libertății de exprimare. Nu-i mult timp de când premierul Ponta vitupera împotriva presei care își permite să dea informații din dosare de anchetă. Invitația de a face aprecieri la adresa procurorilor și a martorilor îi vine la fix lui Ponta, unul dintre cei mai toxici politicieni, care va profita să împroaște DNA cu lături. Nu strica puțină prudență în acest caz cronic de tupeu asezat la adăpostul imunităților croite de politicienii români pentru uz propriu. Ponta este, alături de președintele Băsescu, autorul moral al degradării grave a comunicării publice. Injuriile, jignirile, minciunile proferate în spațiul audiovizual și extinse în cel virtual via Facebook și Twitter, îl plasează pe Ponta în Pantheonul postdecembrist al indecenței românești. Exercițiul libertății de exprimare presupune, după definiția Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, numeroase responsabilități pentru a proteja reputația și drepturile altor persoane, precum și pentru a garanta autoritatea puterii juridiciare. Nerestricționat nici de pretenția că este procuror ”la bază” sau (încă) membru al Baroului de avocați intrat cu doctorat fals, și nici de măsuri judiciare, Ponta și-a permis multe. În 2011 primea o sancțiune de la colegii din Camera Deputaților pentru jigniri/calomnii la adresa lui Nicolicea, pe atunci la UNPR. Avertismentul nu l-a oprit. A continuat spunând ”Uitați-vă cât de mult seamană Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil”. Pentru asta n-a mai fost sancționat, s-a considerat ”declarație politică”, așa că a avut cale liberă să spună, în 2014, că jurnaliștii sunt”niște proști care publică știri”, iar în octombrie 2015, că președintele Klaus Iohannis ”merge la Bruxelles ca surda-n horă”. Cât de mult rău produce trivializarea limbajului politic, abjecția difuzată public, încă nu s-a măsurat, dar consecințele se văd. Parlamentul este preocupat să reincrimineze sentimentul de dispreț pentru însemnele autorității, adică revenirea în Codul Penal a ofensei aduse autorității de la art.238 CP, eliminat în 2009, însă tolerează disprețul la adresa cetățenilor. Minciunile din august 2016 ale lui Ponta despre dispora, care s-ar fi așezat ”de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”, calificate de Federația Asociațiilor de Români din Europa drept ”cea mai mare jignire care li se poate aduce românilor din diaspora”, n-au tulburat lumea politică.
Anchetat sub control judiciar, Ponta nu va ezita să atace justiția. E o tradiție a celor îmbogățiți prin corupție să se prezinte ca victime politice. A și început, pe FB, scoțând în târg dosarul care aduce o acuzație ”nu doar nedreaptă ci și defăimătoare” la adresa imaginii sale politice și, mai mult face praf imaginea țării în Occident, zice el. Umbrela imunității parlamentare, care i-a scăpat pe mai mulți penali, nu-l va proteja pe Ponta de procesul pe care actualul ministru al justiției, Raluca Prună, i-l va intenta pentru afirmații care trebuie demonstrate. Monica Macovei, jignită repetat, a ales să nu recurgă la instanță. Insultarea acestor persoane publice integre, care au promovat constant lupta anticorupție, n-ar trebui să rămână fără reacție din partea societății. Dar la noi masa critică se formează greu, de obicei când curge sânge. Bășcălia de pe pagina de FB a lui Ponta cu Memorialul Crimelor Securității și Stalinismului, unde s-ar face încăperi cu numele ”stalinistelor” Monica Macovei și Raluca Prună, terfelește nu doar personajele contemporane vizate, ci o întreagă istorie a rănilor produse de regimul comunist. Nici asta n-a fost prea mult. Instrumentalizarea mass-media și apetența pentru scandal fac posibilă difuzarea largă și zilnică a mesajelor politicienilor venali, deci Victor Ponta știe pe ce se bazează când face justiție la televizor. Sănătos pentru jurnalism și pentru patrie ar fi să se ignore mesajele acestor corupți, cum a îndemnat și ministrul justiției pe FB: ”Pe cei mulți, scârbiți de cum sunteți reprezentați, de aici și de aiurea de prin exilul global, vă invit la reflecție: nu cumva merităm mai mult decât un rebut intelectual de acest tip?! Hai să dăm delete, putem…”
Articol apărut în revista ”22”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
– „Surprinzătoare e hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a-i permite lui Victor Ponta să dezbată public propriul dosar de cercetare penală.”
Nu cred ca e surprinzatoare; parca a existat precedentul Olguta Vasilescu.
Ceea ce cred eu ca a cintarit in favoarea Olgutei si a lui Ponta, a fost faptul ca procurorii „scurg” informatii din dosare inainte ca ele sa fie publice.
Cred ca este reactia judecatorilor la incorectitudinea procurorilor. Judecata trebuie sa fie corecta si echitabila pentru ambele parti.
Asta nu inseamna ca am devenit avocatul celor doi.
Doua afirmatii care nu se deosebesc deloc:
– „”Uitați-vă cât de mult seamană Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil”.”
Ponta.
– „Ponta este, alături de președintele Băsescu, autorul moral al degradării grave a comunicării publice”.
Brandusa Armanca.
Pe cale de consecinta, vazind alaturarile Ponta-Boc si Ponta-Basescu, te intrebi „degradarea morala a ocolit jurnalismul?”
Ma indoiesc.
Presa este de vina caci ei ar putea sa-l ia in suturi pe acet domn prost crescut si fara cei 7 ani de acasa un plagiator si hot de titluri si b0onificatii materiae acrdate de aceste titluri astfel ca sa nu mai aiba curajul sa mai spuna ceva decat pe blogul dsale si acolo deasemeni sa i se replice pe masura dar in Romania unde „amorul nu-i amor si cuvantul nu-i cuvant ” ce pretentie sa ai de la neamul limbricilor cu care ne-am corcit indelung timp ? :)