vineri, martie 29, 2024

Presa de gang și sancțiunile obligatorii

Noi liste negre, cu nume deja uzate în campanii de denigrare, au fost vehiculate într-o emisiune de la RTV, televiziune de ne-știri, purtând în fibră și în program antecedentele penale ale patronului său, fugarul Sebastian Ghiță. Derbedei de pe centura presei așezați în scaunul moderatorului au reluat refrenul „rețeaua lui Soros” care ar plăti tot ce sună critic la adresa derbedeilor politici pe care îi servesc. Refren fiindcă aceleași aberații au fost debitate repetat Dragnea, Tăriceanu et.Co. la RTV, Antena 3 și în alte medii subordonate. Ciutacu a înșirat într-o emisiune difuzată la RTV în 10 iulie nume de intelectuali, oameni de cultură, jurnaliști, participanți la proteste, publicații, organizații și institituții împărțite pe căprării stigmatizante ca „agenți de influență” ai lui Soros, „ideologi sorosiști”, „organizații sorosiste” și jurnaliști plătiți de Soros. Comentariile au fost livrate ca de obicei de Cristoiu, unul din stâlpii „trinomului manipulării de presă, alături de Bogdan Chireac și Cornel Nistorescu”, așa cum îi numește Mădălin Hodor care i-a găsit pe listele Securității. Cristoiu vorbit cu siguranța sa peltică de comentator ruginit despre „violența rețelei sorosiste”, completat de cercetatul penal Andronic, care a continuat manipulările postate pe EvZ cu fantasmele „binomului”, cu „mecanismele fricii” induse de cine alții decât de protestatari, de intelectuali, de instituțiile care fac curat între corupți. Schizofrenia este că, de la tribuna propagandei televiziunilor de știri amintite, toate vocile critice sunt numite „propagandă”. Țuțuianu de la PSD declara ritos că e vorba de „structuri” bine organizate, agresive, capabile să răstoarne ordinea politică. Adică Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile-FDSC, Freedom House, GDS, Fundația pentru Parteneriat, Funky Citizens, Centrul pentru Resurse Juridice, Institutul de Politici Publice, Asociația Salvați Bucureștiul sau chiar o agenție de publicitate ca Papaya Advertising reprezintă armatele cu care Soros vrea să cucerească România. În „trupele de asalt sorosiste” sunt nominalizați Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, Oana Pellea, Laura Ștefan, Cristian Pârvulescu, Oana Dobre, Mircea Toma, Raluca Feher, Mălin Bot, Marian Godină, iar cu alte ocazii Rareș Bogdan , Oreste Teodorescu ș.a. La aceste grave derapaje, CNA rămâne impasibil, deși primește sesizări peste sesizări, preferând să rămână în slujba politicienilor, nu al publicului.

Într-o evaluare a situației mass-media din România, Iulian Comănescu amintea de acest fenomen periculos și dificil de eradicat:„Câinii pentru care Soros plătește și focul pus de Iohannis cu premeditare la Colectiv sunt doar primele simptome ale unei avalanșe de minciuni și răstălmăciri aruncate în piață mai ales de PSD și ALDE și rostogolite cu spor de mediile prietene, fără contextualizare critică. E o specie de spin doctoring rudimentară, dar cam la fel de lipsită de subtilitate ca acrobațiile de pe Twitter ale lui Donald Trump…E clar că asistăm la o implozie a instituției numite media, în sensul de câine de pază al democrației, de sistem influent cu un public masiv. Presa legacy se transformă în simulacre și tribune de propagandă, iar cea nouă nu-și poate găsi decât o audiență premium, nișată. Sub aceasta e domeniul vast al victimelor electorale, care votează în cel mai bun caz cu stomacul. Și care vor determina oriunde democrația așa cum va fi – sau ce va mai rămâne din ea”, scria pe comanescu.ro

Repetarea seară de seară a aceluiași discurs, așa cum scrie în manualele de manipulare, consacră minciuna. La Antene și la RTV marii actori sunt calificați ca „actorași” fiindcă stimulează semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”, filosofului Mihai Șora i se rezervă tratament separat pentru a-i fi batjocorite vârsta centenară, trecutul și prezentul, intelectualii cu operă solidă, ca Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Horia Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu sunt bălăcăriți într-un serial nesfârșit de invective. Jurnaliștii care nu-și bat joc de meserie sunt și ei o țintă permanentă: Liviu Avram, Cristian Tudor Popescu, Ioana Ene Dogioiu, Moise Guran, Andreea Pora, Dan Tăpălagă, Ionel Stoica, Alex Costache, Mircea Marian, Vlad Petreanu. Cei chemați să înjure la Antena 3 și la RTV, sau în emisiunile dedicate stigmatizării Laurei Codruța Kövesi de stridenta Sorina Matei, fac parte din garnitura de ratați avizi de notorietate și bani: generali scoși la pensie, pușcăriași, agenți de influență deghizați în jurnaliști, comedianți fără scenă, indivizi fără altă meserie decât să dea din gură în beneficiul puternicilor zilei. Lanțul nu se închide pe televiziunile de știri, cărora li se adaugă televiziunea publică subalternă, ci se distribuie pe publicații online și intens pe rețelele sociale, devenite cutii de rezonanță a campaniilor de manipulare pornite în audio-vizual ca DC News, Cotidianul, Evenimentul zilei care a tranformat „bulina roșie” într-o baricadă de apărare a infracțiunii și a infractorilor politici.

E periculos să apară obișnuința, e grav dacă publicul și persoanele denigrate nu se mai indignează, e grav dacă se trece cu nepăsare pe lângă aceste campanii mizerabile care nu pot să rămână nesancționate. Ce trebuie făcut: promotorii campaniilor, realizatorii, comentatorii abjecți trebuie dați în judecată de fiecare dată, de către fiecare persoană insultată. Să li se adune sute de procese. Să li se ceară daune. Vadim Tudor avea la un moment dat vreo optzeci de procese și despăgubiri serioase de plătit, pe care le-a lăsat moștenire familiei după moarte. Ion Cristoiu a pierdut procese și a avut de plătit daune morale consistente. Există precedent, trebuie continuat.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Ufff! dur articol. Si indreptatit in mare parte.
    Caci printre „Jurnaliștii care nu-și bat joc de meserie” s-au strecurat si nume mai putin credibile.
    Va dau un exemplu de giruete jurnalistice.
    Prin anii `90, Nistorescu era de partea buna a baricadei, pe cind CTP aplauda minerfii care sadeau panselute in Bucuresti.
    Azi, l-am racolat pe CTP ca fiind de-al nostru si, meandrele concretului, l-am pierdut pe Nistorescu.
    Ale vietii valuri ar zice unii.
    NB,
    multi sint „buni” pentru ca sint de partea noastra; dar multi sint giruete ca Cristoiu si altii.
    Iar cind giruetele astea, printre care si Sorina Matei, spun si adevaruri, caci mai spun si asa ceva, doare.
    Si inca ceva: e foarte dureros cind oameni de cultura sint improscati cu noroi de catre niste
    „Derbedei de pe centura presei „, cum zice autoarea. Dar exista o vorba: cind intri in laturi, te maninca porcii. In lupta politica nu te poti astepta la „dupa dvoastra, domnilor gentilomi!”
    Vom mai pierde batalii atita timp cit si noi sustinem persoane care au greseli, dar le ascundem sub covorul „noi avem dreptate!”

  2. Buna sa va fie ziua, doamna!
    O simpla intrebare din partea unui cetatean incapabil sa se indigneze [si un pic rusinat de nepasarea lui]:

    A afirma despre o persoana ca este ‘agent de influenta al lui Soros’ este mai grav, mai ofensator decat a califica un jurnalist drept ‘derbedeu de pe centura presei’? Si daca da, de ce?

    Si o rugaminte: daca veti catadicsi sa raspundeti, va rog frumos, se poate sa o faceti intr’un registru diferit de cel publicistic? adica, fara epitete, fara hiperbole, fara divagatii si fara amintirea unor dusmanii de clasa, eventual strict cu argumente logice/juridice. Aveti mila de timpul si ochii nostri, va rog.

    Va multumesc.

    • @EuNuke – intrucit autoarea, cu siguranta si pe buna dreptate, nu va “catadicsi” sa va raspunda – din respect pentru timpul ei – ,cu mila, o voi face eu, avansind ideea ca va puteti exersa ochisorii si pe alte directii, decit pe paginile contributors.ro. Pe frumusetile patriei, de pilda. Caci lumea ZIARISTICA va este complet straina, pare-se, considerind ca un articol trebuie sa fie un fel de baletism verbal: “ fara epitete, fara hiperbole, fara divagatii” – poate, mai apropiat de continutul unei tapiserii policrome cu caprioare… de sufragerie…

      Intr-un alt articol, autoarea – ZIARISTA (nu jurnalica!!!), scoate in prim plan alte manifestari de grobianism ale acestei adunaturi de autointitulati “politicieni” (e-o jignire folosirea aceluiasi termen – politician – prin raportare la ADEVARATII politicieni, precum primul ministru suedez, care vine cu bicicleta la serviciu!!!!! Si mai sint niste exemple pe la Croatia, pe-acolo!!!). Prin urmare, aplicind nenorocitul slogan stalinist “Cine nu-i cu noi e impotriva noastra!”, puteti considera ca atitudinea acestei hidre rosii care-i la conducere ACUM si AICI are aceeasi gindire stalinista: “Cine nu-i cu noi, e de-al lui Soros!!!”. Tot asa cum bascalia mioritica lansase, cu niste ani in urma, expresivul dialog: “- Iar ploua!!! / – Basescu e de vina!!!” Toate numele de “jurnalisti” vehiculate in articol au fost “giruete” permanente, fie ca-i vorba de Nistorescu, Cirstoiu sau Popescu C.T., la care s-au adaugat hienele contemporane (dar cu legitimatii, unii, de prin mileniul trecut). Hidra rosie are slugile ei ultradevotate in presa – dedicate pina la finalul final, dar primeste un sprijin neprecupetit si din partea neostenitelor „giruete”. Care, in afara de-o nemasurata si perpetua scirba, nu merita NIMIC!!! Va e limpede sau vreti, la ceiuc, si niste biscuiti cu crema, pe terasa de la Capsa?!?!?!?!?!?

      Iata preluarea unui fragment din amintitul articol, spre lamurirea completa:
      “Conferințele de presă sunt pline de aluzii contondente la adresa jurnaliștilor care pun întrebări incomode. Dragnea se eschivează la întrebările care nu-i convin, punându-l la colț pe reporter, așa cum se întâmplă frecvent cu corespondenta Realității TV la Camera Deputaților. O făcea adesea și președintele Băsescu la Cotroceni cu Antenele sau cu televiziunea lui Ghiță. Tăriceanu, umflat în aroganță, are permanent un aer patronal față de jurnaliști. Nicolicea, înainte de a fi îngropat de istorie ca un accident nefericit al politicii românești, rămâne un exemplu al huliganismului politic manifestat în direct într-o emisiune din 2016 a canalului de știri Digi 24, când l-a înjurat pe un jurnalist reputat, adresându-i-se cu „vorbești prostii cu gura plină“, „râzi ca fraierul“ și făcându-l „obrăznicătură“, „sicofant“, „prost… pregătit“, „mare șmecher“. A fost dat afară de moderator. Pagina de Facebook este o altă platformă de invective pentru politicieni. Printre corigenții la bună purtare publică este Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în Guvernul Ponta. Isprăvile sale trec de agresiunea verbală spre agresiunea fizică în direct, într-un studio de televiziune. Printre campionii luptelor de mahala cu jurnaliștii sau cu adversarii politici trebuie înșirați, într-o salbă a rușinii, Codrin Ștefănescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Olguța Vasilescu, Nicolae Bacalbașa. Lista e mai lungă. Mai nou, pe pagina de Facebook a ministrului de Finanțe Teodorovici au apărut jigniri la adresa cetățenilor. El zice că a fost atacat de hackeri, dar știm că golăneala e epidemică în partid”. Dixit!

      • „avansind ideea ca va puteti exersa ochisorii si pe alte directii, decit pe paginile contributors.ro.”

        Buna seara, doamna

        Inteleg ca dumneavoastra considerati a fi un gest de buna cuviinta sa’mi raspundeti in locul stimabilei autoare si…sa ma trimiteti la plimbare, un sfat pe care l’am urmat inca din momentul in care am dat peste pasajul citat, dar strict in ceeea ce va priveste [da, pentru mine nu sunteti decat o pagina de contributors care ma roaga s’o ignor].

        Va multumesc pentru atentie si pentru tentativa de dialog.

        • Rugati-va pentru ce vreti dv., domnule. Aici, ati nimerit printr-o eroare de sistem (error of system). Si nu e prima data (de cit timp cotrobaiti – de mult timp – , pe paginile contributors.ro, mai bine v-ati ocupa de caprioarele din tapiseria din sufragerie… V-ati exersa vederea intr-un mod muuult mai util!!!). ZIARISTICA e-o meserie grea, foarte grea si complexa, in care tot felul de AMATORICI NEAVENITI isi baga bocancii!!! De prea multi ani!!!!! DIALOGUL implica, obligatoriu, cunoasterea “Bibliei” EI!!! Ca la piloti! Cunoasteti “Biblia” pilotarii unui avion?!?! Daca nu, stati blînd in preajma caprioarelor si savurati-va ceiucul cu biscuiti, pe terasa de la Capsa!! Dixit! (trebuie sa va traduc?!?!)

    • @euNuke: Nu sunt un mare admirator al articolelor patetice, dar simt ca pot sa aduc un argument in favoarea autoarei: in functie de cat de adevarata/potential adevarata consideram ideea de a fi „agent de influenta al lui Soros”, putem stabili daca este admisibila sintagma „derbedeu de pe centura presei”. Daca suntem de acord ca este o prostie si o minciuna sfruntata chestia cu „agentii”, este limpede ca propagatorii respectivei idei sunt niste gunoaie umane, oameni fara caracter, in niciun caz jurnalisti in sensul nobil al termenului. In aceasta ipoteza, expresia „derbedeu pe centura presei” este pur eufemistica. Daca in schimb avem banuiala ca dl. Soros finanteaza oameni ca sa sustina miscarea „fara penali in functii publice”, desigur ca putem aprecia drept exagerate aprecierile ale autoarei.

      • „pot sa aduc un argument in favoarea autoarei”

        Pai puteti sa aduceti, binenteles, dar nu vad de ce priviti intrebarea mea ca fiind o pozitie in dezacord cu pozitia imaginata a autoarei pe o chestiune juridica inca neelucidata.

        Poate nu a fost destul de clara exprimarea mea. Reiterez: „agent de influenta al lui Soros” este oare o sintagma mai insultatoare decat „derbedeu pe centura”?

        si continui pentru a va demonta ‘argumentul’: legea -e vorba de Codul Civil- nu distinge intre replicile vexatorii la prima mana, neprovocate si cele din categoria -ma scuzati- „ba p’a ma’tii”, adica cele ce curg intr’o polemica nu prea civilizata, asa, ca pe malurile Dambovitei. Legea e neutra, impersonala, nu tine seama de justificarile cu aparenta morala de tipul „ei au fost primii”. Ca atare, in fata instantei admisibilitatea are cu totul sens decat pentru dumneavoastra; iar impresiile de forum raman simple opinii.

        Ziceti apoi ca formula „agenti de influenta” ar fi o prostie, dar insasi autoarea o foloseste in acelasi text la adresa opozantilor din studiouri, cu conotatie evident peiorativa. Deci, se pare ca pentru unii oameni -in special din mass media- a fi agent de influenta este ceva grav, ceva ce ar putea dauna cumva reputatiei cuiva ce practica cu buna credinta aceasta nobila profesie.

        Ca atare, va rog sa ma iertati ca iau in serios lamentatiile autoarei si inclin sa cred ca acuza „agent de influenta” ar putea fi un temei pentru o actiune civila de obtinere a unor despagubiri pentru afectarea reputatiei insulta/calomnie [pentru ca pasamite acesti „agenti” acuzati pe nedrept ar putea fi declasati in ochii publicului si priviti ca propagandisti, nu ca jurnalisti]. Problema care se pune in instanta va fi doar de a dovedi veridicitatea acestei asertiuni, adica de a se stabili daca reclamantul chiar a actionat in scopul raspandirii unor idei/mesaje extrase din opera filosofului Soros ori in scopul manipularii autoritatilor/pietelor pentru a sluji interesele financiare ale corporatistului bursier Soros. Daca paratul nu va fi in stare sa’si sustina cu probe acuzele atunci sansele de a fi sanctionat de catre judecatori vor fi substantiale.

        „Daca in schimb avem banuiala ca dl. Soros finanteaza oameni ca sa sustina miscarea “fara penali in functii publice”, desigur ca putem aprecia drept exagerate aprecierile ale autoarei.”

        Aici, sincer, nu v’am inteles: este ceva rau ca filantropul Soros sa sustina idei/miscari neinitiate de domnia lui? De ce ar fi un cetatean cu spirit de initiativa agent de influenta al cuiva daca, dupa initierea unei miscari ce promoveaza idei/deziderate politice ce’i apartin, primeste donatii de la diversi indivizi, printre care s’ar afla si un oarecare Soros? Nu putem degrada o miscare/convingere doar pentru coincidenta de a fi sustinuta si de personaje nu tocmai agreabile.

        Si inca ceva, ceva ce am remarcat si in textul comentat: e ceva rau, ceva infamant in a fi platit de Soros? Nu stiu de ce o multime de personalitati publice se simt atat de lovite de asocierea lor [fortata sau nu] cu magnatul filosof Soros. Adica, deh, inteleg de ce pentru plebeii ciuruiti de tiradele nationalist-populiste ale antenelor Soros&co ar fi un soi de grup conspirativ iudeo-capitalist cu valente demonice, dar pentru ceilalti, pentru cei educati si cu scaun la cap, nu vad de ce ar trebui sa fie Soros un soi de paria a carui simpla pomenire sa afecteze demnitatea/onoarea oricarui coleg de panou cu tinte.

  3. Subscriu la tot ce descrieti, cu exceptia parerii despre LCK. Nu stiu ce spune Sorina Matei, dar s-ar putea sa aiba dreptate (a cam avut dreptate si intr-un articol despre maretul Hellvig). Daca doriti sa aflati unele amanunte despre modul de actiune al DNA si LCK, puteti citi comentariul meu la articolul curent al colegei dvs., Sabina Fati, despre LCK.
    LCK nu a facut decit sa fie parte din conspiratia de a prelua Statul, condusa de Securitate-SRI. Dinsa a indeplinit rolul care i-a fost distribuit, fara nici un fel de mustrari de constiinta asupra nedreptatilor uriase si incalcarii legilor la care a contribuit.

    • Domnu’ Plesoianu, inca nu e timpul, acuma e stindard, Jeanne D’Arc locala. Mai tarliu, cand se aseaza apele si reincep oamenii sa gandeasca.

  4. De la relativismul moral la presa de gang

    Dupa trei decenii de la Revolutie este din ce in ce mai evident ca una din marile probleme ale societatii societatii romanesti este resetarea valorilor culturale si morale urmata in mod inevitabil de degradarea comunicarii publice.
    Presa de gang , respectiv mass-media de gang analizate recent in Contributors.ro ( BrandusaArmanca – Presa de gang ) sunt cele mai elocvente exemple de involutie culturala si sociala . Din nefericire, diagnosticul pus in acest caz pentru instantele si indivizii care incalca de fapt in mod constient normele civilizate si europene este unul incomplet deoarece face abstractie de gravele incalcari deontologice ale unor profesii publice, incalcari care ar trebui judecate si sanctionate in primul rand de breslele profesionale implicate :

    „ La aceste grave derapaje, CNA rămâne impasibil, deși primește sesizări peste sesizări, preferând să rămână în slujba politicienilor, nu al publicului.”
    „ E periculos să apară obișnuința, e grav dacă publicul și persoanele denigrate nu se mai indignează, e grav dacă se trece cu nepăsare pe lângă aceste campanii mizerabile care nu pot să rămână nesancționate. Ce trebuie făcut: promotorii campaniilor, realizatorii, comentatorii abjecți trebuie dați în judecată de fiecare dată, de către fiecare persoană insultată. Să li se adune sute de procese. Să li se ceară daune.”
    Brandusa Armanca

    http://www.contributors.ro/media-tech/presa-de-gang-%C8%99i-sanc%C8%9Biunile-obligatorii/

    Corect, dar nu suficient. Inainte sa reactioneze publicul si CNA-ul , trebuie sa actioneze breasla ! Ce lipseste in acest caz este autoreglarea breslei jurnalistice , respectiv respectarea obligatorie a unui cod deontologic in exercitarea profesiei cu sanctiuni progresive care merg pana la excludere din breasla pentru cei care incalca respective norme.
    Ce se intampla in realitate ? Nici publicul , nici ziaristii nu fac diferenta intre un ziarist onest ( care respecta un cod deontologic ) si un mercenar de presa ,etc. care poate fi oricine si orice .
    Rezultatule este un melanj SF intre ziaristii onesti si intre sarlatanii care debusoleaza si publicul, si societatea in ansamblu , iar pentru acesta confuzie sunt vinovati in primul rand ziaristii pentru ca nu se delimiteza in mod hotarat de cei care incalca normele deontologice.
    Exemplu dat de autoare :

    „ Ion Cristoiu a pierdut procese și a avut de plătit daune morale consistente.” .

    In acest caz, intrebarea nu pentru CNA, ci pentru pentru breasla ziaristilor este una punctuala . De ce nu s-a delimitat de acest jurnalist care a pierdut procese pentru calomnie si insulta , si ce mai cauta acesta in presa la a n-a incalcare a normelor deontologice ?!
    Mai mult, cum este posibil deontologic si moral ca unii ziaristi , piese de baza in propaganda comunista inainte de 1990, sa devina varfuri de lance in presa democrata dupa 1990 ?
    Dincolo de codul deontologic mai exista si un cod moral care asigura credibilitatea breslei si a ziaristului , dar si in acest caz aveam aceeasi ambiguitate pentru ca daca breasla nu sanctioneaza unele derapaje , publicul le vede si nu le iarta niciodata .
    Mai clar ( si sunt suficiente exemple care prin schimbarea periodica a taberei contureaza chiar un fel de strategie de grup ) in ce fel si-au respectat profesia , standardele deontologice si morale unii jurnalisti si formatori ( sau mai exact deformatori ) de opinie care si-au reevaluat in mod subtil si optiunile politice , si standardele morale si financiare ?
    Pe cale de consecinta , CNA-ul ( care ar trebui sa reprezinte interesele publicului , dar nu o face ) este o cauza necesara , dar nu si suficienta a degringoladei din mass-media care refuza ( prietenii stiu de ce ! ) sa separe presa de informatie de presa tabloida si/sau de dezinformare/manipulare exact cum in viata sociala comportamentul decent este separat de pornografie si obscenitate.
    O cauza ascunsa este apatia breslei care de trei decenii refuza sa-si faca ordine in propriul domeniu pentru a putea separa graul de neghina si pentru a recredibiliza profesia ( de fapt, nici nu are interesul pentru ca unii dintre corifeii ei mai vechi sau mai noi , sub acoperire sau nu , joaca la doua capete , merg si calare si pe jos si sug la doua oi ) .
    Probabil ca peste inca vreo trei decenii de acum incolo , vor putea vedea si cetatenii romani dezbateri civilizate la televizor , vor putea citi si ei articole scrise intr-un limbaj civilizat dincolo de tendintele moderniste de astazi care pledeaza pentru obscenitati si eliminarea bunei-cuviinte ( https://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/povestea-vorbe-rusine-1_53ad40ac0d133766a8f0e88d/index.html ; https://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/cand-buna-cuviinta-nu-cauta-1_53a4283a0d133766a8bfaabd/index.html) si vor putea citi articole despre faptele lumii reale ca sa-si poata forma si propria lor opinie , nu numai opiniile unora despre aceste fapte si despre aceasta lume .

  5. @ Dan Plesoianu

    Vinovatia (sau nevinovatia) unei persoane le hotaraste o instanta judecatoreasca.
    Daca instanta hotaraste ca o persoana este nevinovatia, acea persoana este libera sa plece acasa.
    – Sunteti dintre cei care cred ca persoane pentru care s-au dat sentinte ca sunt nevinovate au fost trimise la inchisoare?
    – Credeti ca aceste situatii inexistente sunt abuzuri reale?
    – Daca persoana X este judecata pentru viol, inainte de a se pronunta sentinta in proces putem avea certitudinea ca X este vinovat de viol, ori ca X este nevinovat de viol?

    • @ Cornelia Neagu,
      „Vinovatia (sau nevinovatia) unei persoane le hotaraste o instanta judecatoreasca.”
      – Presedintele tarii a fost gasit vinovat ca si-a insusit o casa prin acte false, nu prin meditatii; e dator Statului Roman sute de mii de euro.
      – LCK a primit o decizie de la CCR ca a incalcat Constitutia; aveti nevoie de o hotarire judecatoreasca?

      • Absolut corect, Victoras. Aplicam si la Mihaileanu? Nu? Hei dar cum se face ca nu faci promotie la botosica europarlamentara? Sau la super-ministreasa usor taiata din tara. Ai uitat ce ai cantat, ce-ai preamarit, ce-ai glorificat? Cam cum te simti acuma? Ai vre-un pic de rusine?

  6. @ Victor L.

    Art. 424 Noul Cod de Procedura Civila precizeaza ca hotararile judecatoresti au trei denumiri:
    – incheieri,
    – sentinte,
    – decizii.
    1. Deciziile date de judecatorii Curtii Constitutionale SUNT hotarari judecatoresti.
    2. Afirmati ca „Presedintele a fost gasit vinovat”. Puteti preciza in ce proces (penal, invocati acte false) o instanta judecatoreasca a dat o astfel de Hotarare? Cu siguranta ca nu. O astfel de Hotarare nu exista.
    Afirmatia este de valoare nula daca provine din alta sursa (televiziune, de exemplu) si nu de la o instanta judecatoreasca.
    DA, este nevoie de o hotarare judecatoreasca!

    Nota: Popescu este judecat pentru crima. Nu s-a pronuntat inca o sentinta.
    Intrebare: Este Popescu criminal (vinovat)?

    Raspuns: Nu se stie, instanta va hotari.
    A afirma in aceste moment ca Popescu este criminal inseamna nerespectarea prezumtiei de nevinovatie a lui Popescu fata de acuzatia de crima.
    Am explicat clar?

  7. @ Victor L.
    Sa presupunem ca sunteti acuzat de pedofilie. Cei din jurul dumneavoastra se impart in doua tabere:
    – Cei care cred ca sunteti nevinovat si
    – Cei care cred ca sunteti vinovat (ca sunteti pedofil). Unii dintre acestia ar dori sa va dea o lectie.
    Va protejeaza prezumtia de nevinovatie, care impune tuturor sa presupuna ca sunteti nevinovat. Pana cand? Pana cand o instanta judecatoreasca va hotari in acest caz.
    Hotararea instantei (vinovat sau nevinovat) va trebui sa fie obligatoriu acceptata de toata lumea.

    • @ Cornelia Neagu,
      deviati de la discutie insirind copiind texte de lege
      Dadusem ca exemple doar doua spete, reale, si deodata ma faceti pedofil; va simtiti bine?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro