joi, martie 28, 2024

Rachete. Competitia preturilor

Statele Unite au lansat o cerere preliminară de informații referitoare la înlocuirea motoarelor rachetelor Atlas 5, fabricate până acum de ruși. Sancțiunile la adresa Rusiei au dus deja la încetarea vânzării acestor motoare către americani și probabil că au identificat și o vulnerabilitate în modul de aprovizionare a armatei, care se bazează pe furnituri de la fostul inamic, devenit, în urma politicii de dupa anii ‘90 prieten.

Nu numai americanii au recurs la tehnologia rusească; ESA are de asemenea o colaborare cu ei pentru folosirea lansatoarelor Soyuz la centrul de lansare din Guyana Franceză ( tocmai ne-am reamintit acest lucru cu ocazia eșecului lansării a doi sateliți din programul Galileo). Ieftine și fiabile, rachetele rusești proiectate în anii ‘50 începuseră să devină pe piața spațială ceea ce produsele chinezești au devenit deja în domeniul bunurilor de larg consum. Agențiile spațiale care contează dezvoltă propriile programe în continuare, cu fonduri… după buget, dar când vine vorba de lansat sateliți, operațiune de rutină, apelează la un Soyuz. Mai ales lansat din Guyana, unde din cauza apropierii de ecuator consumul per kg e mult mai mic decât în Kazahstan.

Se pare însă că aplicarea economiei de piață în domeniu a dus la un impas. După cum știm pe propria noastră piele, Rusia nu face niciodată comerț fără politică. Economia de piață funcționează acolo unde sunt suficienți jucători pentru a putea evita monopolul  sau cartelurile, ori, în domeniul spațial, avem trei “granzi” finanțați de la buget și câțiva jucători care abia au început să experimenteze: India, China, plus doua firme private americane. Eventual, pentru amatorii de exotism, Coreea de Nord.

Incă destul de puțin pentru a forma o piață liberă, mai ales că noii intrați sunt lipsiți de experiență și nu prea îți vine să experimentezi pe sateliții proprii.

Americanii au însă avantajul că tot programul lor spațial s-a bazat pe colaborări cu firme private. Se poate spune că marea majoritate a know-how-ului este deja în proprietatea celor cățiva contractori printre care Lockheed Martin și Boeing au format “baza”. Chiar dacă probabil vechile planuri tehnice sunt acoperite de praf și paianjeni, perspectiva unor contracte serioase îi va determina să  mobilizeze urgent resurse în domeniu.

Ce ar fi de observat (și de luat exemplu pentru noi) este modul în care Air Force procedează. Mai întâi lansează această cerere de informații, pentru a investiga ce variantă ar fi mai bună ( ar fi mai multe variante, de la cumpararea licenței pentru respectivul motor până la adaptarea unuia vechi sau proiectarea unuia nou) . Cum generalii știu despre rachete doar unde e butonul de lansare, au inițiat o discuție în care cer părerea industriei. Din această discuție pot rezulta lucruri interesante, pentru că fiecare firmă va căuta să propună o variantă care să îi asigure eventual și o dezvoltare ulterioară; din păcate economic vorbind nu e un moment perfect, dar oricum e mai bine ca în anii trecuți, așa că ar putea fi o oportunitate pentru a da un impuls și programului spațial american, și el în mare suferință.

Prin contrast, la noi se trece direct la licitație; instituțiile noastre fiind de drept divin, ele sunt atotputernice și atotștiutoare, așa că soluția tehnică nu mai trebuie discutată, ea apare prin revelație divină direct în caietul de sarcini, dictată de porumbelul sfânt în persoană.

Revenind însă la rachetele noastre, chiar dacă “privatizarea” domeniului a fost văzută ca o soluție rapidă de a rezolva constrângerile bugetare, se pare că încă sectorul privat nu e “copt”. Deși pe unele segmente lucrurile evoluează nesperat de bine ( am scris deja despre asta mai demultișor) sunt zone care încă nu pot fi acoperite, în special cele care se referă la misiunile cu echipaj uman. În plus, în domeniul apărării se vede treaba că e bine să ai grijă de la cine cumperi gloanțele dacă vrei să ai cu ce să tragi în caz de conflict.  Surprinzător, tocmai Air Force a blocat un megacontract acum câțiva ani pentru că a fost câștigat nu de o firmă americană, ci de Airbus. Rușii au fost ceva mai norocoși, pentru că acel contract a fost semnat oarcum în ideea de a da o reprezentare concretă deschiderii.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „Prin contrast, la noi se trece direct la licitație; instituțiile noastre fiind de drept divin, ele sunt atotputernice și atotștiutoare, așa că soluția tehnică nu mai trebuie discutată, ea apare prin revelație divină direct în caietul de sarcini, dictată de porumbelul sfânt în persoană.”

    Chiar nu e adevarat. La noi, cine trebuie sa cistige licitatia face si caietul de sarcini, iar institutia statului chiar nu intervine deloc. Sa mai ziceti ca industria nu-si da cu parerea ….

    • Firmele mari de IT au un departament de pregatirea ofertelor si unul de pregatirea caietelor de sarcili. La rachete nu ma pricep (nici macar la cele de tenis), stiu doar ca nu as instala vreo aplicatie Microsoft pe ele, nu de alta dar poate primesc mesajul „Security update is under way. You can continue to bomb as usual while installation runs in the background”… Sau ceva pe-acolo, ca eu am trecut la OS X de ani buni. :)

  2. Vă mulţumesc pentru descrierea pe scurt a problemelor din acest domeniu. Subiectul este foarte interesant şi merită studiat în detaliu.
    Dacă tot aţi amintit despre exotismul nord-coreean, nu s-ar putea găsi un miliardar excentric în România care să-l instaleze pe Victor Viorel Ponta drept copilot pe o navă spaţială şi să-l lanseze în Cosmos ca pe Laika? Şi să se tot ducă …

    • Fiind copilot, ar insemna ca e cineva pilot, si in afara de Bruce Willis nu vad pe nimeni dispus sa salveze omenirea in asemenea conditii :)

      • Îl poate lua pe Călin Popescu-Tăriceanu, ca pilot. Care ar fi diferenţa dintre o motocicletă şi o navă spaţială, din moment ce nu se oferă bilet de întoarcere? :)))))))))))))))))

  3. Situatia nu este chiar asa de dramatica. USA are licenta de productie pentru RD-180 care este motorul pentru Atlas V dar considera pregatirea productiei prea scumpa. Pratt & Whitney are o societate mixta cu NPO Energomash inca din 1997 (RD Amross) pentru productie si distributie, dar nu au produs niciun exemplar. De altfel nici nu au nevoie – pe 20 august au primit de la rusi inca doua RD-180 noi noute (http://spaceflightnow.com/news/n1408/20rd180delivery/#.VAIDDqOmxX8). Ce vreti, dusmani, dusmani dar contractele sint pe bani (ca si incalcarea lor)! Oricum nu este ceva nou – Opel, care este controlata total de General Motors inca din 1931, a produs componente de tancuri si avioane pentru Germania pina in 1945.

    • Comparatie fortata si nefericita (Opel fiind o firma germana cu sediul si fabricile in Germania, GM nu avea cum sa se opuna), dar totusi relevanta – din know-how-ul furat din fabricile Opel din Germania de Est de catre rusi a rezultat Moskvitch 400.

      Cu sau fara RD-180, SUA se va descurca, dar problema cea mai mare este transportul personalului de pe ISS… doar China si Rusia avand momentan navete capabile de asa ceva – Shenzhou, respectiv Soyuz. Pare destul de clar in acest caz ca atuul rusilor nu este de ordin tehnologic. Pe americani i-a invins coruptia – numita si ‘lobby’ in state – in timp ce Rusia a reusit sa tina costurile scazute in propriul program spatial.

      • Nu e vorba doar de productia uzinelor ci si de fluxurile financiare care au continuat toata perioada razboiului fiind intermediate de … J.P. Morgan. Ca sa nu credeti ca am ceva cu OPEL si Ford a facut aceleasi lucru la fabrica din Koln (ba chiar a produs si componente pentru V-2). Dupa razboi au primit compensatii de la guvernul USA pentru ca fabrica a suferit niste avarii in timpul bombardarii Koln-ului. Asa ca relatiile comerciale sint mai importante decit razboaiele. Cine are timp poate sa caute si alte exemple. Cit priveste know-how-ul – invingatorii au carat ce au putut si i-a interesat. Nu degeaba racheta Saturn construita de von Braun are radacini in programul nazist V-2. CIOS va spune ceva (prietenii stiu de ce)?

      • Pe tema echipajului ISS am scris ceva mai demultisor, nu am mai reluat ideile. De fapt… cate echipaje umane au transportat chinezii? Singura alternativa viabila sunt navele rusesti, restul e cam … ruleta ruseasca … Mie mi se pare mai rezonabil sa construiasca o naveta noua dupa modelul celor pensionate, un nou vehicul ar necesita ani de teste pana sa rivalizeze cu acestea.

  4. E .. e… e vorba de motorul RD-180 .. care are alta „filozofie” decat motoarele americane.. Cestie de „scoala” .. A da rusii mai au un motor extra : NK-33 !! Tot cestie de „Scoala” ca rusii chiar visau la spatiul cosmic (poa o fi ceva in legatura cu „mesianismul” de care sunt acuzati !)
    Asa ca in momentul de fata rusii nu pot fi inlocuiti nu numa din cauza banilor si „economiei de piata” (de fapt in faza de proiectare motoarele astea au avut destui „critici” si in URSS… Dar se pare ca tov Brejnev si KGB ul erau mai „ineficienti” decat directorii de la diverse firme occidentale!! Ca in SUA cine avea idei din astea – tehnice! – ajungea sa vanda masini de ocazie!)

    Insa va asigur ca unii generali stiu despre rachete mai mult decat stiu ingineri de calculatoare despre calculatoarele pe care le monteaza (de ex germani de la Simens care monteaza Fujitsu. Ca niponii zic „da Geldu ia piesa si in rest” cam nimic!) Nu generalii de infanterie desigur. Aia de aviatie -ca e domeniul lor .

  5. De fapt alta e problema,tehnologia ruseasca de fabricare a rachetelor cu circuit inchis a fost considerata de americani imposibila,americanii ar putea incerca sa o copieze dar va dura cativa ani si cateva miliarde de dolari sa faca o copie dupa rd 180.Inca un domeniu unde rusii sunt mai avansati ca americanii dupa spionaj,motoarele de racheta,yankeii se pot oftica cat vor dar asta e.

  6. Ar mai fi de mentionat si SpaceX care are deja la activ 4 lansari catre ISS (fara echipaj) si cativa sateliti in orbita GTO cu Falcon 9. Ce-i drept, sunt finantati indirect de statul american si au esuat pana acum sa livreze contractele acordate de USAF pentru ca nu le iese inca Falcon Heavy-ul, dar in ritmul asta au sanse destul de mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro