Home » Media / Tech » Citesti:

Religie, latina, computere

Mihai Badici ianuarie 24, 2016 Media / Tech
64 comentarii 2,758 Vizualizari

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îmi aduc aminte de parca ar fi fost ieri de prima oră de fizică din clasa a noua.  Simpatic şi plin de umor, cu mustăcioara oltenească de Marin Sorescu varianta „real”, domnul profesor Negrea era într-un fel opusul tipului de profesor cu care eram obişnuiţi, cel care îşi dictează monoton de la catedră lecţia pe care ţi-o scrii cu grijă în caiet. După oră, jumătate din clasă era la biblioteca liceului. Mecanica, acea ramură a fizicii care se studia atunci ( probabil şi acum) în clasa a noua, se bazează în mod esenţial pe operaţiile cu vectori. Ori, dintr-un motiv pe care nu îl ştiu, operaţiile cu vectori fuseseră eliminate din matematica pentru gimnaziu, drept pentru care eram cu toţii la bibliotecă, întrebând de „cărţi cu vectori”.

Programa şcolară avea destule hibe de acest fel, eram destul de blazaţi în legătură cu asta; în cazul de care povestesc se întâmplase să se întâlnească o disciplină care ne interesa ( liceul respectiv, atunci Nicolae Bălcescu, acum din nou Carol I, avea profil de matematică-fizică) cu un profesor charismatic şi nişte elevi care aveau pretenţia a fi cei mai buni din judeţ. Între timp, am învăţat să lucrăm cu vectori pe măsură ce orele de fizică progresau – ceea ce ne lipsea erau doar câteva noţiuni, pentru că, aşa cum ştim acum, studiul vectorilor e la bază instrumentul matematic pentru mecanică, chiar dacă între timp a devenit un capitol de sine stătător.

Întâmplarea asta mi s-a părut relevantă azi, citind discuţiile legate de programa de învăţământ.

Se discută destul de aprins, de exemplu, pe tema păstrării sau nu, a latinei în programă. A religiei. A educaţiei sexuale, a educaţiei rutiere. A şahului. Chiar şi eu am scris despre ştiinţa calculatoarelor.

Cred  că, aşa pusă problema, suntem pe o pistă complet falsă. Este evident că vrem ca şcoala să le dea copiilor cunoştinţe din cât mai multe domenii, şi este evident că, de bine de rău, avem posibilitatea asta „tehnică” ( pentru că dacă nu am avea profesori de latină, eliminarea latinei din şcoală ar fi o non-problemă). Dacă însă vom pune cap la cap toate disciplinele pe care ni le dorim pentru copiii noştri, vom constata că va trebui să trecem  la învăţământul de 20 de clase, sau la ziua de şcoală de opt ore. Ah, dar am uitat să va spun că nu există nici o disciplină în programă la care elevul să studieze Iliada şi Odiseea. Dar lingvistica? Poate că dacă s-ar studia în şcoală nu am mai citi atâtea stupidităţi în revistele dacomane. Fractalii?

Să revin puţin la exemplul anterior. Mecanica are o frumuseţe conceptuală clasică, lucru care nu e prea de mirare când bazele sale au fost puse pe vremea lui Arhimede şi au fost redescoperite în Renaştere. Această frumuseţe rezultă cel puţin în parte din împrumutarea aparatului matematic, îndeosebi a geometriei, de la care îi derivă rigurozitatea. Alte ramuri ale fizicii, de exemplul electricitatea, nu au acest dar, ele înglobează foarte mult material experimental.

Problema este că în vremea lui Arhimede, practicanţii fizicii erau aceiaşi cu practicanţii geometriei. Cele două au evoluat multă vreme împreună, până au devenit prea complexe şi s-au ramificat.

Ori, ceea ce cred că se pierde în şcoala noastră este tocmai această legătură organică între diversele discipline. Ele se predau ca şi cum nu ar fi avut niciodată legătură între ele, ca într-un bazar în care găseşti de-a valma ciorapi, piese de calculatoare şi butuci de yală.

Este însă ăsta rolul şcolii? Să transforme mintea copilului într-un fel de hard-disk pe care să punem, în foldere separate tot felul de informaţii fără noimă pe care la o adică le va accesa ( sau nu) atunci când va avea nevoie?   Să ne mirăm că eficienţa şcolii este atât de scăzută?

În şcolile noastre se face „prima limbă străină” din clasa a doua; Aşa este aproximativ „de pe vremea mea”; s-a constatat că învăţarea limbilor străine este mai uşoară şi mai eficientă la vârste fragede. Aşa că am făcut în şcoala de la Mârşani, Dolj, limba franceză din clasa a doua ( pe vremea respectivă era lipsă de profesori de engleză, iar rusa era deja puţin caducă). Ne-am aştepta ca satul meu natal să fie un sat de francofoni, nu? Mi se pare evident că studiul limbii franceze în acest fel ( doua ore pe săptămâna parcă) este complet ineficient; am învăţat franceza mult mai târziu, în mare parte de la RFI, pe care îl ascultam ca alternativă la Europa Liberă, pe unde scurte, şi din romane cumpărate de la anticariat. Nu mai zic de limba rusă, pe care am început-o în clasa a cincea, şi unde în afară de „buchisit” nu prea mai ştiu decât „Ada doma” , deşi chiar am avut o profesoară foarte bună în liceu, care ne punea casete cu Alla Pugaciova.  În acest sistem, o oră pe săptămână de latină este la fel de inutil, mai ales că scopul acesteia nici măcar nu e de a produce vorbitori de latină, ci de a realiza o introducere în această vastă cultură.

Mi se pare evident că e mult mai eficient, cel puţin în domeniul limbilor străine, organizarea lor în module de scurtă durată, bazate pe disciplinele fundamentale. Nu ar fi oare mai eficient un modul de lingvistică de, să zicem două săptămâni, în care să nu mai existe ore de matematică, ci doar de latină, română, franceză, poate istorie, poate şi religie, în aşa fel încât să se poată insista pe legăturile dintre acestea? Cum ora de latină e oricum marginală şi se predă de obicei de profesorii de română, mi se pare fezabil. Apoi un modul ştiinţific, în care să se insiste pe matematică, fizică ( o bună parte din matematică, ca să revin la exemplul iniţial, vectorii, se poate studia la orele de fizică)  , calculatoare, chimie etc. Apoi, unul „cetăţenesc”.

Varianta asta nu mi se pare utopică, pentru că se poate realiza cu profesorii actuali, în timpul actual, doar prin restructurarea programei.

Păcatul fundamental al programei actuale nu este, după părerea mea, nici numărul disciplinelor, nici conţinutul. Ci lipsa viziunii de ansamblu. Mi se pare edificatoare discuția despre absenţa evoluţionismului din cartea de biologie. Teoria evoluţionismului, dacă îmi amintesc corect, lipsea şi pe vremea noastră. Această lipsă nu este însă nici rezultatul vreunei conspiraţii bisericeşti, nici a incompetenţei autorilor programei de biologie. Este rezultatul caricatural al lipsei generale din   proiectul programei – şi implicit a proiectului de cetăţean pe care îl propune – a viziunii unificatoare a ştiinţei şi a cunoaşterii. A armoniei, dacă vreţi. Manualul e organizat evoluţionist, dar nu ştim de ce, nu ni se spune.

Iată deci programa, şi, uitaţi-vă pe stradă, iată omul, rezultatul ei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "64 comments" on this Article:

  1. VladB spune:

    Cred ca exista ca sa spun asa mai multi vectori privind reformarea educatiei din Romania, fiecare vector avand cel putin un reprezentant semnificativ din sfera publica. Unul din acesti vectori, probabil cel mai comun, este cel utilitarist, al carui reprezentnat este domnul Varujan Pambuccian. Al doilea vector este cel uman, al carui reprezentatn este domnul Solomon Marcus. Al treilea vector este cel spiritual, unde exista o polarizare haotica a politicului, societatii si bisericii, fara un reprezentant clar.

    Cumva toata lumea intuieste nevoia de reforma in educatie, pe de o parte pentru ca e un subiect relativ usor abordabil, toti cei care au copii si sunt in campul muncii putand participa la discutie, pe de alta pentru ca e ultimul pilon care justifica intr-o oarecare masura organizarea societala bazata pe institutii care functioneaza pe banii contribuabililor.

    Cred ca, in mod ironic, romanii vor reusi sa realizeze o reforma educationala, insa e neclar care va fi rezultatul ei concret in toate planurile mai sus mentionate in contextul economic si tehnologic global in care se prevede o automatizare aproape completa a productiei de bunuri si … servicii unde practic nu va mai fi nevoie decat pe ici colo de cativa oameni.

    Raman totusi filoane educationale eterne cum ar fi latinitatea, originea daco-romana.

  2. Carstea spune:

    Personal cred ca nu mai este nevoie de reforme in educatie. S-au tot facut si a iesit ce se vede.
    Invatatorii si profesorii si-au facut pe deplin datoria . Au fost constieni ca educa un material uman care nu mai are loc in tara, un tineret care este indemnat permanent sa-si paraseasca tara, chiar de conducatori si de mass media. Din aceasta cauza neavand nici un obiectiv concret, le-au fost implementate cateva cunostinte de engleza, de informatica; matematica si fizica de care vorbeste autorul articolului, nu mai sunt de actualitate. Unde sa se duca, institutele sau restructurat si nu mai au locuri.
    Cei care merg la olimpiade internationale vor, dupa terminarea studiilor, sa paraseasca tara, parca in Romania traiesc ciumati.
    Situatia din invatamant este destul de sumbra. Mai sunt putini parinti care vor ca odraslele lor sa termine o facultate. Pe vremuri era nevoie de latina. Astazi trebuie studiata numai in institute specializate : medicina, farmacie, biologie. Teoria lui Darwin la ce mai foloseste ? Omul, cand este dat afara de la slujba nu mai are timp sa se gandeasca la teorii. Este mai buna religia, sel putin are o speranta.
    Autorul articolului care, dupa parerea mea este un om instruit, inca nu si-a dat seama ca in Romania nu mai este un popor ci o populatie manevrabila si manevrata, iar la ordinea zilei sunt manelele, vilele si masinile de lux . Ce latina domnule ?

    • Harald spune:

      @ Carstea – fără supărare, în România chiar trăiesc ciumați. Toate absurditățile din legislație, toată fiscalitatea aberantă și toată corupția funcționarilor publici provine chiar din mentalitatea românilor. Toți asistații social vor ”legi aspre” și ”pedepse usturătoare”, așa că n-au decât să rămână să-și plătească salarii și pensii unii altora.

      Într-o lume normală, mai mult de câteva mii de oameni n-ar avea de ce să plece anual dintr-o țară ca România. Exact cum cehii, finlandezii sau austriecii nu-și părăsesc en masse țările de origine. În lumea reală, România e un uriaș spital de nebuni în care singura soluție pentru un om normal este să plece di țară.

  3. Harald spune:

    Și eu am învățat franceză din clasa a II-a, ba chiar am luat-o cam prea în serios: în clasa a IX-a mergeam la olimpiadă, iar profesoara nu mă credea că la noi în casă nu se vorbește franceză (asta și din cauza numelui de familie, dar deja e altă poveste). Realitatea e că în clasele mici copilul e foarte ușor de păcălit, ajunge repede să creadă că toate materiile pe care le învață sunt foarte importante. Doar oamenii mari știu întotdeauna ce e mai bine, nu?

    Evident că asta n-a folosit la nimic: în liceu aveam mulți colegi care făcuseră engleză din clasa a II-a, așa că s-a apelat la un fel de factor comun: ni s-a predat atât engleză, cât și franceză ca și cum toți le-am fi început pe ambele din clasa a V-a. Așa că astăzi înțeleg ce mi se spune în franceză, dar nu mai sunt capabil să formulez nici măcar o singură frază coerentă, iar engleza reală am învățat-o în UK ”din mers” de pe la studenți, unii dintre ei fiind de fapt australieni sau sud-africani. Iar eu presărând mereu expresii din filmele americane, spre amuzamentul și/sau nedumerirea britanicilor :)

    Engleza ar trebui predată absolut tuturor, chiar de la grădiniță, nu numai din clasa a II-a, iar celelalte limbi străine moderne pot fi abordate oricând mai târziu. Cât despre latină, poate la anumite licee de filologie-istorie ar fi utilă, însă nu în școala generală și nu pentru toată lumea.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Rectific, engleza acum chiar se preda si la gradinita, iar ideea ca la varste fragede se invata mai usor este cred destul de clar demonstrata. Problema este modul in care se invata; chiar daca dvs de exemplu mergeati la olimpiade, presupun ca din 30 de elevi cam 25 nu stiau “sa ceara paine” în aceasta limba. Ori, la asa procentaj de reusita…. parca si microprocesoarele se fac cu randament mai bun :)

      • Dedalus spune:

        Nu, nu este demonstrate!

        Este un mit, la fel ca multe altele in educatie.

        Se invata intr-adevaro limba straina mult mai usor din frageda puncie DACA SI NUMAI DACA pruncul foloseste limba (acasa, cu colegii etc.). Altfel nu!

        Copilul mic este puternic dependent de utilitate pentru a absorbi si apoi a invata ceva. Altfel, el nu va “abnsorbi” si nici nu “va invata” ci doar va avea mecanisme reflexe – altfel spus dobandeste un fel de reflx pavlovian. Asta tine cat e intretinut, adica ficx atat cat dureaza disciplina din scoala. Apoi el uita daca nu de a doua zi, macar dupa o luna, in ritm accelerat pierzind reflexul.

        Nu, copiii mici nici macar nu “invata” o limba straina ci o “absorb”. Este un mecansm complet diferit de dobandire de cunostinte si abilitati, nu e invatare.

        Aceasta absorbtie este insa dependenta de utilizare cu scop util. Prozaic, o absoarbe daca are nevoie de ea – sa vorbeasca cu parintii, cu prietenii sau sa intelega tutoriale la calculator (mai nou).

        Lipsit de aceasta utilitate, copilul mic nu va invata in veci “la varste fragede” o limba straina.

        Este insa atat de inradacinat acest mit incat este practic imposibil sa il scoti din mintea parintilor si mai ales din cea a strategilor..

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Credeam ca marturiile comentatorilor (Harald, George Gafencu) v-au convins deja :)
          Cam asta ziceam si eu, ca organizarea in module, pentru a se folosi intensiv macar o perioada ar fi mult mai eficienta. Nu indraznesc, pentru ca momentan pare destul de utopic, trebuie sa ai invatatori instruiti) sa ma gandesc la predarea unor lectii din alte domenii in limba straina studiata – de exemplu biologia in engleza sau franceza) Dar comasarea se poate face, pentru ca sunt aceleasi ore, dar facute in “pachete” , alternativ ( cand o clasa are modulul lingvistic, cealalta are modulul stiintific) Asa cum este acum, e pierdere de vreme, orice capsunar care sta trei luni in Italia vorbeste mai bine decat un elev cu 8 clase de italiana in regim de doua ore pe saptamana.
          La varstele mici chiar este un avantaj, pe de o parte pentru ca aparatul fonator nu este inca dezvoltat complet, deci accentul se poate prinde mult mai bine, pe de alta parte interesul fata de nou este mult mai mare. Era un avantaj cand exista si “interesul”, chiar am urmarit fenomenul “pe viu” ( pe vremea cand nu se dublau desenele animate :) ) dar nu ne putem pune cu globalizarea :)

    • George Gafencu spune:

      Domnule Harald,

      Am studiat franceza din clasa a doua și am fost olimpic național de franceza in liceu. Este singura limba pe care o vorbesc (poate in afara de spaniolă si alte limbi fonetice) în care nu port un accent. O vorbesc nativ.

      Engleza am invatat-o pe bucăți din vremea studenției încoace. Rezultatul este că nu o pot vorbi nativ nici după 15 ani de stat în SUA.

      • Harald spune:

        @ George Gafencu – dacă citesc cu voce tare un text scris în franceză, am un accent autentic francez, ăsta nu s-a pierdut. Însă nu sunt capabil să formulez singur o frază, după mai mult de 25 de ani de lipsă de utilizare a francezei. Soră-mea are cetățenie franceză, stă de peste 20 de ani la Paris, dar eu am devenit francofob în decursul timpului :)

        Și nu, n-am văzut niciodată Parisul. Am fost doar câteva ore la Strasbourg în urmă cu vreo 15 ani, acela a fost singurul meu contact cu Franța. Cu soră-mea mă văd la Londra, la Nottingham, la București sau la Iași, dar niciodată în Franța :P

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Ati devenit, cum s-ar zice, un adevarat englez in atitudinea fata de Franta :) Oricum sunt sigur ca dupa o saptamana de stat la Paris ati incepe sa vorbiti franceza ca si cum ati fi vorbit dintotdeauna.
          Ideea de a invata limbile straine de la varste fragede e foarte buna, problema e “cum”. Am constatat cu surprindere ca la Universitate exista chiar foarte multa experienta in domeniu ( de pe vremea studentilor straini din vechiul regim); aceasta experienta buna nu se vede insa in programa scolara si cu atat mai putin in rezultate. ( am si eu copii la clasele mici si vad rezultatele.O vreme Cartoon Network facea mai mult decat toate lectiile de engleza de la clasele 1-4, acum insa de cand s-a adoptat “dublarea” am pierdut acest ajutor pretios :) )

    • Walter spune:

      @Harald (24/01/2016 la 14:00)

      “Și eu am învățat franceză din clasa a II-a, ba chiar am luat-o cam prea în serios: în clasa a IX-a mergeam la olimpiadă, iar profesoara nu mă credea că la noi în casă nu se vorbește franceză (asta și din cauza numelui de familie, dar deja e altă poveste).
      Realitatea e că în clasele mici copilul e foarte ușor de păcălit, ajunge repede să creadă că toate materiile pe care le învață sunt foarte importante. Doar oamenii mari știu întotdeauna ce e mai bine, nu?………..

      ………..Așa că astăzi înțeleg ce mi se spune în franceză, dar nu mai sunt capabil să formulez nici măcar o singură frază coerentă, iar engleza reală am învățat-o în UK ”din mers” de pe la studenți, unii dintre ei fiind de fapt australieni sau sud-africani. Iar eu presărând mereu expresii din filmele americane, spre amuzamentul și/sau nedumerirea britanicilor :)

      Si eu ma studiat franceza in clasele primare, liceu si primii trei ani de facultate, e drept n-am participat la nici la o olimpiada. Am lucrat in Romania cativa ani cu francezi dar cu limitarea conversatiilor directe (doar prin translator, asa era regula); totusi acesti ani mi-a ajutat la perfectionarea versiunii tehnice (vocabular si scris).

      Fiul meu a invatat limba germana de la 5 ani pana la 14 ani (in gradinita si scoala germana), Sotia mea (profesoara si vorbitoare nativa de germana) folosea – exclusiv aceasta limba in toate ocaziile (acasa, la magazin, autobus etc.). Cu toate ca este mult mai usoara engleza, limba germana (in special vorbit) ii foloseste in multe ocazii.

      Cu toate ca am emigrat intr-o tara bilinguala, nelocuind intr-o zona francofona n-am reusit sa-mi imbunatatesc conversatia in aceasta limba; volens-nolens e un mare beneficiu (dpdv lingvistic) ca aproape totul este scris bilingual.

      Asa cum se spune in aceasta tara “to improve your language skills, you need to live in an area where you must speak that language and…… practice and…. practice and practice”.

      In concluzie invatarea unei limbi straine (asa cum remarcati si dvs.), in 2-3 (sau mai multe) ore pe saptamana, intr-o scoala din Romania ajuta dar nu este suficient; “fortarea” de a o folosi intr-un mediu in care nu se vorbeste decat acea limba, face minuni in primul rand in conversatie. O remarca in ce priveste “foreign accent”: acesta este remarcat de vorbitorii nativi daca limba este invatata la o varsta de peste 18 -20 de ani.

      • Harald spune:

        @ Walter – acum, mai depinde și ce fel de accent. În mod sigur n-o să vorbesc niciodată engleza cu accentul din East Midlands, dar când mi s-a spus ”you must be Irish” sau ”nice accent, is that South-African?” m-am simțit foarte bine. Adică se vedea că am un oarecare accent străin, dar părea să fie totuși dintr-o țară în care se vorbește nativ engleza. În niciun caz nu pronunț ca rușii și bulgarii, ”chiet” în loc de ”cat” sau ”hiepi” în loc de ”happy” :P

        • Walter spune:

          @Harald (24/01/2016 la 23:03)

          Cred ca n-am folos destul de clar: cand vorbeam de “foreign accent” ma refeream la “non-native pronunciations of English” adica accentul diferit pe care il ai comparandu-l cu accentul limbii vorbite de native speakers din tara in care te afli, in acest caz UK……….si vorbesc de limba literara nu slang sau dialect.

          Nu stiu daca aveti (sau nu) accent din East Midlands ( regiunea geografica din UK) unde presupun ca se vorbeste un dialect sau din Middle East countries (Israel, Turcia, Liban scl ?), Rusia, Bulgaria etc. dar probabil aveti accent romanesc (din “dulcele targ al Iesilor”?).

          Fie ca unii sau altii v-au “flatat” spunand-va ca aveti Irish sau South African accent (unii o fac din politete) nu inseamna ca aveti vreun avantaj fata de rusi sau bulgari (doar in cazul in care spuneti ca sunteti din Irlanda sau South Africa si nu roman).

          Inteferent ca va place sau nu, cand suntem intr-o “țară în care se vorbește nativ engleza” (ca sa va citez), avem – vrem nu vrem- “foreign accent” fie ca ne numim Harald din Iesi sau Walter din Kronstadt.

  4. Nautilus spune:

    Cu puţină vreme în urmă, nişte jurnalişti “din cei care dau cu PETul în asfalt” au făcut un reportaj într-un liceu. Unul din acele licee care pretindeau că aveau eficienţă sporită şi produceau olimpici.

    În acel liceu de olimpici, între 1990 şi 1992 s-au întâmplat nişte lucruri mai ciudate. Cum ar fi proteste împotriva unor profesori devotaţi nobilelor idealuri ale socealizmului. Sau faptul că elevii făcuseră o revistă, tipărită în condiţii primitive cu un xerox pagină cu pagină. Aşa cum în alte licee “dă olimpici, frăţioare!” elevii făceau lucruri la fel de ciudate, cluburi, asociaţii etc

    După care totul a crăpat ca o bulă imobiliară, în mai puţin de un an.

    Deloc surprinzător, în acelaşi an în care s-a stricat şi TVR, iar “Actualităţi” devenise un fel de Telejurnal comunist.

    Între anii 1995-2000, liceele deveniseră fabrici de spălat creierul. În care se făcea matematică prost, informatică deloc (doar se prefăceau că predau Turbo Pascal, care nu mai interesa pe nimeni), engleza era predată de nişte fosile cu sticla de Săniuţa-n bot şi latina de câte o doamnă care prezenta simptome de schizofrenie. Mai bine zis, dacă ar fi prezentat acele simptome la orice alt loc de muncă, oamenii ar fi trimis-o la Obregia.

    În provincie, aceste manii şi obiceiuri au mai ţinut încă 5, poate chiar 10 ani după 2000. Şi un număr impresionant de comentaci fac multă gălăgie în prezent cerând să fie aduse înapoi. O gălăgie care deviază de la Vlad Ţepeş la chinezii moderni, de la Ceauşescu la monarhie şi sună de parcă ar proveni de la doamna cea schizofrenică de la Latină.

    Lucrurile ciudate care s-au întâmplat între 1990 şi 1992 au o explicaţie. S-a trecut de la presiunea socială al ultimilor ani ai lui Ceaşcă la posibilitatea ca fiecare să se exprime potrivit cu drepturile sale legale. Dar presiunea socială a Epocii Raţiilor şi Cozilor nu afecta pe fiecare în mod egal. Cei care se credeau rebeli şi gemeau sub ea erau tocmai cei care ar fi avut cele mai puţine motive să se plângă. Cei mai devotaţi rockeri ai anilor ’80 erau copiii baronilor comunişti, ei îşi permiteau haină de piele de 3000 de lei adusă prin contrabandă. Ei aveau casete piratate şi instrumente electronice aduse din Vest. Cel care avea carte, a avut tot timpul ce mânca, note bune, calculator (HC şi CIP :D ) era şi cel care simţea presiunea. Altfel decât un ţăran ambiţios şi tocilar, care e gata să parvină prin metode cinstite sau nu, fiindcă alternativa e sapa; în timp ce primul îşi face de cap, al doilea toceşte.

    Astfel încât “posibilitatea ca fiecare să se exprime potrivit cu drepturile sale legale” a însemnat o formă de contestare insuportabilă pentru mai multe clase sociale de atunci. Din lumea foarte ierarhizată, în care niciodată, sub niciun motiv, nu era permis să pui la îndoială deciziile cuiva din clasa superioară.

    Şi atunci Rânjilă Minerescu a dat cu barosul. A făcut o ticăloşie de nesuportat, cu bătaie, oase rupte şi moarte de om, cu minerii. După care i s-a părut că nu a reuşit întru totul, şi a mai făcut-o o dată, ca în bancul cu şoferul care calcă un ungur şi dă înapoi.

    De la liberalismul revistelor tipărite la xerox s-a trecut la spălătoria de creiere.

  5. pro_fan spune:

    si la noi in sat, cu vreo 30-40ani in urma, se studiau muzica clasica si latina in gimnaziu si era clar ca vacile dadeau mai mult lapte pe muzica de Mozart, iar productia la hectar se dubla odata descoperite denumirile stiintifice ale cerealelor si legumelor;
    acum totusi, de fapt, nu e prea clar cine (“tehnic” vorbind) preda latina sau artele la sate si prin zonele monoindustriale, in conditiile in care posturile de regula sunt ocupate de suplinitori chiar si la materii de baza precum mate-fizica etc

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Despre limba latina in scoala s-a mai scris pe aici, n-o sa scriu tocmai eu care am fost o loaza la aceasta disciplina in facultate ( si din motive obiective, eram probabil singurul absolvent de “real” in anul meu, deci veneam exact cu cunostintele din acea unica ora din clasa a opta)
      Vedeti de exemplu aici:
      http://www.contributors.ro/cultura/despre-functia-politica-a-predarii-limbii-latine/

      Nu cred ca se pune problema resursei umane; la numarul de ore actual, insuficiente pentru o norma intreaga, probabil in afara de unele licee de filologie peste tot ora se tine de catre profesorul de limba romana. Latina nu se studiaza in scoala nici acum in scopul de a produce vorbitori de latina, cum ar trebui sa fie cu engleza sau franceza; rolul ei este sa iti ofere o deschidere in alte zone: istorie, cultura, religie, evolutia limbii romane si a celorlalte limbi romanice, inclusiv limba engleza, politica etc. Dar in povestea mea, latina e doar un exemplu. Actul de invatamant nu are coerenta. Stiinta are o coerenţă intrinsecă, cultura la fel, are o coerenţă data de multiplele influenţe între diversele forme ale sale; şcoala însă tinde să le prezinte din ce în ce mai fragmentat, ceea ce o face să devină un fel de talmeş-balmeş de neînţeles, cumplit meşteşug de tâmpenie, ca să recurg iar la cuvintele autorului cu care am început.

      • pro_fan spune:

        cu alte cuvinte, coerentza actualmente consta mai degraba in interesul comun al profilor de lb.romana de a-si rotunji veniturile;
        eu unul consider latina o materie specializata, comparabila astfel cu, sa zicem, antropologia;
        inteleg ca dvs. va referiti mai degraba la programele de liceu, unde, de bine de rau, e posibila definirea unor profiluri; la gimnaziu ora de sport trebuie sa fie in trunchiul comun, necesara indiferent de aptitudinile tanarului studios, dar latina nu are ce sa caute acolo tocmai din motivul lipsei de relevanta generala.
        in ce priveste modularea interdisciplinara, ma tem ca ea va ramane o utopie atata timp cat, atat din ratiuni matriarhale care ma ocolesc, cat si din rigiditatea sistemului, programul va fi faramitat in ore de curs dispersate, limitand orizontul de ansamblu si astfel, de fapt, restrangand si optiunile de acces interactiv la informatii;
        nu-mi aduc aminte de vectorii matematicii de gimnaziu, dar stiu ca laplacienii si hamiltonienii au capatat noima de-abia la cursul de fizica, cursul de matematici speciale rezumandu-se doar la asimilarea papagaliceasca a unor definitii si hieroglife mai straine decat limbile moarte sau extraterestre; faptul ca intai ni s-a predat suportul matematic nu a ajutat practic cu nimic; dealtfel si ordinea succesiunii istorice e cam acceasi: mai intai observatia determinismului si proportionalitatii fenomenelor fizice si apoi modelarea lor matematica in detaliu;

      • Walter spune:

        @Mihai Badici (24/01/26016 la 15:27)

        “Despre limba latina in scoala s-a mai scris pe aici, n-o sa scriu tocmai eu care am fost o loaza la aceasta disciplina in facultate (………..”

        Cred ca aveti o mica scapare cu privire la studierea limbii latine la facultatea de Electronica si Telecomunicații București pe care ati absolvit-o in 1991.

        Am terminat cu ceva timp inaintea dvs. si in primii trei ani de facultate, am studiat la nivel avansat franceza (sau engleza sau germana) cu accent pe limbaj/vocabular tehnic; alegerea era functie ce s-a studiat anterior in liceu/scoala generala. Am studiat limba latina doar in primii doi ani in liceu.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          La facultatea de electronica am avut ca limba straina rusa – cei care facusera fie si un an de rusa erau “vanati” pentru a completa o grupă şi pentru aceasta limbă, nu am avut posibilitatea să optez; am absolvit insa si Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti in 1996, specialitatea romana-franceza. Acolo am avut si un curs de latina, ba chiar si unul de slava veche ( la care m-am descurcat cu brio datorita limbii ruse din scoala :) )

      • D spune:

        Buna seara,

        Am facut scoala cam in acelasi timp cu autorul articolului si apreciez tema. Pe vremea clasei a opta, ca toti elevii, nu stiam unde sa ma ascund de ora de latina, … dar cu timpul, viziunea s-a schimbat. Am facut engleza din clasa a doua si franceza din a cincea. Acum traiesc in Franta, dar pana si copii mei rad de mine cand o vorbesc (dupa 24 de ani in tara lor). Noroc cu meseria (pe calculator) care-mi iarta greselile. In schimb latina, cu cat trece timpul cu atat ma ajuta mai mult inclusiv la limbile non-latine, sau chiar in limbajele specializate. Pe scurt eu chiar cred ca n-ar trebui renuntat la latina. In Franta, la colegiu si liceu copii pot alege latina ca o optiune, putini o fac, inclusiv ai mei (“prea mult timp pierdut”, da’ acum mari fiind ma tot intreaba ce inseamna cutare cuvant tehnic, philosofic, etc, … si se mira ca stiu … latina bat-o vina).
        Ai mei copii, se considera bilingvi, da’ vorbesc romana cu accent francez, de scris nu mai zic. Se pare, dupa ceva studii, ca urechea si coardele vocale se formeaza la varste mici si progresul se opreste cam pe la varsta de 11 ani. Eu aici tot dau exemplul cu filmele in versiune originala subtitrate pentru a explica usurinta cu care recunosc sunete din alte limbi, dar asta-i alta discutie, eventual un viitor articol?

        Cu aceasi placere de a va citi.

  6. VladB spune:

    La mejor educacion sexual e con una latina :) ))

  7. ana spune:

    Elevii au obligatii, nu si drepturi. Profesorii au de scris hartii, nu de predat. Parintii nu se implica in educatia propriilor copii pentru ca “d-aia i-au trimis la scoala.”
    In rural, aproape nu exista dotari materiale – cabinete, laboratoare, etc. Cel mult exista vreun laborator de “calculatoare” cu sau fara licente platite, cu sau fara programe ajutatoare gen AeL. Nu mai vorbesc de sali de sport sau toalete in scoala, sau de apa curenta prin unele locuri. Aud ca in varf de munte unele scoli n-au nici curent.
    Cu siguranta sunt exceptii pozitive, dar regula…

    Si apoi… numarul de ore, ca numarul de ore, dar continuturile sunt haotice. Imediat inainte si dupa revolutie, cand eram in scoala, continuturile erau aliniate. Invatam despre substantive si verbe si declinari si conjugari la romana, faceam acelasi lucru in paralel si la limbile straine – mult mai usor de fixat si aplicat cunostintele respective. Ce sa mai spun ca ne “”prinsesem” de radacinile comune ale multor cuvinte in latina, si in clasa a VIII-a o speriasem toti pe profesoara cu cat de usor ne descurcam (traducand prin interpretare libera a ceea ce ni se parea noua c-ar scrie acolo, prin analogie cu limbi deja cunoscute, de sorginte latina – in vreo 80% din cazuri aveam si dreptate!). La matematica, fizica si chimie, invatam si aplicam interdisciplinar – metode de rezolvare, de a gandi o problema, formule de calcul etc. Profesorii de la cele trei discipline – care probabil ca discutau intre ei in cancelarie, desi nu de asta ne pasa noua atunci – ne-au format mintile pentru a aborda orice problema, situatie, dilema, din mai multe puncte de vedere.

    Partea asta – formarea unui rationament critic – ar trebui sa fie la baza educatiei formale din scoala. Indiferent care-s disciplinele si cine le preda, rezultatul – elevul educat – trebuie sa poata gandi si demonstra ca gandeste, ca poate planifica ceva, ca intrevede efectele unei cauze pe care o intelege, etc. De multi ani, toata discutia pe educatie s-a transformat in “da’ la ce-i trebuie dom’le, asta sau ailalta?” si in “las’ ca n-are nevoie sa stie asta, ca gaseste pe Google!” Bine ca stie sa caute, ca tot nu stie sa interpreteze ce-a gasit. Bine ca “stie sa se informeze” ca e incapabil sa foloseasca informatia la ceva.

    Am taiat intai si apoi am tot carpit la educatia asta in scoala publica, ascultand de toti neavenitii si partinitorii, pana n-a mai ramas mare lucru. Au inceput sa aiba copii cei care au intrat – si iesit – din scoala de dupa destructurarea numita reforma, si se vede care e “materialul clientului.” Nu vad, personal, vreo iesire prea curand. Poate dupa ce se prabuseste complet ce-a mai ramas, cand plebea isi va da seama ca a dat cu piciorul, cum se spune, pe educatie poate stricta dar oferita gratuit (vorba sa fie, ca taxe platim toti) pentru mirajul auto-educarii sau a self-made-man-ului fara scoala, pentru o scoala manelizata, cu examene de admitere si absolvire trucate ca sa dea bine, care ofera acelasi nivel – la genunchiul broastei – pentru toti si care pregateste cu succes viitori someri in tara / forta de munca ieftina pentru straini, in tarile lor.

    Dar sa nu obosim elevul, ca are prea multe ore pe zi, ca profesorii il persecuta cand ii cer sa cunoasca tabla inmultirii pe de rost – e si asta pe Google si oricum, la ce-i foloseste – si in special, oricum ar trebui sa primeasca nota zece pentru ca-si pune fundul pe scaunul scolii.
    Sa nu obosim ministrii si secretarii de stat cerandu-le sa stabileasca intai ce doresc de la scoala, inainte de a incepe sa reformeze si ce mai mergea. Sau nu cumva sa le cerem sa nu mai aranjeze concursuri pe posturi de inspectori pentru oamenii partidului, ori sa nu mai numeasca directori cu dedicatie.
    Sa nu obosim profesorii ajunsi pe post din lipsa de alternative, sau cu aranjamente, ca doar e bine in scoala, timpul trece, banul curge, si ce, tanti Anemona nu poate preda si ea acolo niste discipline de-astea inventate alaltaieri, ca Educatie civica (ati vazut programa?) sau mai stiu eu ce.
    Si in special sa nu obosim parintele, care el munceste, dom’le si plateste taxe si are drepturi! Ca i se tot spune ca are drepturi, desi nu prea le cunoaste si nu prea stie cum sa le foloseasca. Dar stie ca la scoala e dreptul lui sa ceara note mari pentru copil, ca doar… ce stie profesorul? Sau sa i se motiveze absentele, sau sa nu fie sanctionat cand aduce tigari sau vorbeste la telefon in ora sau isi bate colegii la iesire – etc.

    Suntem o tara de oameni cu drepturi si care n-au nicio obligatie. Bine ca ne-o ia timpul inainte, ca nu ne-am mai schimba niciodata…

    • VladB spune:

      Nu plange Ana …

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Eu imi spun mereu ca expresia “pe vremea noastra” e un semn de batranete :)
      Dupa parerea mea “pe vremea noastra” invatamantul era la fel de prost, doar ca din lipsa de alternative ne descurcam cu el asa cum era. “Marile reforme” au revizuit, dar nu au schimbat mai nimic, avem acelasi invatamant comunist “cu fata umana” in care locul Socialismului a fost luat de Religie. Ceea ce s-a schimbat sunt vremurile.

      • ana spune:

        Nu cred c-a ramas cam la fel totul. Ati absolvit o facultate tehnica, cred ca am citit mai sus.
        Ce parere aveti despre predarea modulara in liceul tehnologic? (sau scoala profesionala, sau scoala de arte si meserii, sau cum s-au mai numit.)
        Fratele meu a urmat liceul la electromecanica, nu mai stiu cum se numea pe atunci specializarea. Avea un manual gros de electrotehnica (cred ca asa se numea, imi amintesc numai coperta galben-murdar) pe care il folosea pentru cinci ore pe saptamana (noi, la mate-fizica, aveam patru ore de matematica si erau cele mai multe la o singura disciplina; asta, pentru comparatie.) In rest, aveau cam aceleasi materii ca noi, doar ca in mai putine ore si cu mai putine teme.
        Acum, acele cinci ore s-au transformat in 10-11 module. Unele incep la jumatatea semestrului, unele au practica, altele nu. Cu alte cuvinte, o materie probabil bine structurata – sau cel putin adunata la un loc – s-a transformat in varza cu carne, cum zicea deunazi prim ministrul, parca, sau presedintele.
        Eu am amintiri placute din scoala, atat din gimnaziu cat si din liceu. Ba chiar si din facultate, desi atunci n-a mai contat atmosfera, eram deja niste mici individualisti. Nu stiu cat conta politica in perioada respectiva, dar la nivelul elevilor nu respira nimic – poate in familiile celor din invatamant ai caror copii erau in sistem, sau in familiile politrucilor vremii se mai discuta ceva. Noi restul habar n-aveam. Acum e numit politic de la director de mica scoala pana la inspector general. Si toti elevii stiu asta, si mai rau, toti parintii stiu asta, si mai stiu si ca parghiile sunt la politicieni pentru indiferent ce.

        Da, fara false amintiri placute, cred ca scoala acum a regresat puternic. Atat ca organizare, cat si ca respect reciproc intre partile implicate, cat si ca echilibru de responsabilitati si drepturi.

        @VladB: Ana lui Manole, ca nu stim cum se chema miorita din balada. Omul/oaia de sacrificiu :D

        @pro_fan: parintii trebuie sa dea copiilor aia 7 ani de-acasa. Dar parintii sunt la munca in strainatate sau nu au nici ei acea baza minimala de politete civica, necum sa fie in stare sa-i invete pe altii. Si atunci, tot scoala trebuie sa faca asta? Pai s-o transformam in Daycare, ca la americani, si sa platim bone pentru elevi.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Nu ma pot pronunta asupra scolilor tehnice pentru ca nu am mai urmarit subiectul.
          Da, scoala a regresat pentru ca :
          -societatea s-a schimbat, vechile echilibre s-au stricat si cele noi nu reusesc sa se stabileasca
          -pretentiile sunt altele azi ( si pe buna dreptate)
          -Resursa umana se imputineaza (si calitatea ei scade) din motive despre care nu e cazul sa insistam.
          - accesul la informatie ne-a luat pe nepregătite
          Si multe altele.
          Schimbarile aduse dupa sunt mai mult de suprafata. S-au inlocuit notele cu calificative, si acum invatatorii fac calcule ca pe vremea romanilor, cand nu se inventase scrierea pozitionala a numerelor: FB+FB+B impartit la trei egal minus FB, Asta este, in rezumat, esenta celor douazeci de ani de reforme. Programa s-a redenumit curricula iar consfatuirile se numesc training-uri, in rest totul e exact la fel.

          Scoala era insa “defecta” deja in comunism. Faptul ca a functionat se datoreaza mai degraba specificului societatii totalitare decat valorii sistemului de invatamant in ansamblu. Oricum, punerea problemei in acest fel nu are nici o utilitate, noi ne confruntam cu situatia de azi, nu cu cea de ieri, pe asta trebuie sa o schimbam.

          • ana spune:

            (Uite avantajele insomniei, poti sa trimiti comentarii în miez de noapte.)

            Scoala romaneasca avea probleme “de-atunci” (nu stiu cum era mult inainte de revolutie, eu atunci am prins-o, chiar inainte si dupa), dar nu cred ca neaparat era de vina sistemul totalitar. Cum se face ca in Coreea de Sud invata aia pe rupte si nu carteste nimeni ca e prea mult, si prea greu, si prea multi elevi in clasa, si ca de ce-i lasa repetenti? Caci Coreea de Sud parca e leul asiatic. Nu zic de China, ca ei sunt inca totalitari pe ici, pe colo, prin partile esentiale. (Nici nu ma apuc sa compar ce inseamna ca un copil roman sa invete alfabetul, pe langa ce invata un chinez sau un coreean ca sa poata sa spuna ca scrie corect in limba lui. Doar ma bucur ca nu m-am nascut pe-acolo.)

            Poate erau de vina, ca de obicei, punctual, oamenii. Cei care greseau, cei care persistau in greseala.
            Exigentele erau mari, da, si nu toti faceau fata. Multi pierdeau ritmul si poate ca nu li se potrivea tuturor scoala pana la ultimul an si / sau cu facultate cu tot. Dar scoala, ca sistem, era asezata. Concurs de admitere oriunde – ce e cu zapaceala asta de admitere computerizata? Cei cu pretentii de filologi ajung la mate-info, cei care vor sa se faca avocati termina tehnologicul, cei care au medii de admitere sub cinci tot intra in liceu si tot fara meserie raman! A ajuns bacalaureatul sa inlocuiasca un concurs de admitere la facultate – pai la mentalitatea romaneasca e chiar normal ca se frauda in asa hal inainte de camerele video – probabil ca si acum se fraudeaza, dar mai pe ascuns. Care e problema cu repetentia la clasele mici? La primar trebuie sa stie scrie, citi si socoti, si alte cateva lucruri. Ce cauta in gimnaziu daca nu stiu sa scrie, nu pot citi si nici n-au habar de aritmetica?

            Ce se preda nu cred ca s-a schimbat enorm de mult, dar s-a pierdut coerenta intre discipline diferite dar din aceeasi ramura. Am preluat de peste tot ce se putea prelua mai prost si in loc sa ne uitam de la bun inceput ce vrem sa obtinem de la banda asta de productie careia ii spunem invatamant,

            Nu pot fi de acord cu formarea elevului pentru a fi parte a mecanismului. Sa facem din ei tamplari, avocati, fierari, mecanici, doctori, etc… Invatamantul ar trebui sa le ofere baza pentru o specializare in orice domeniu, in orice moment au nevoie. Nu mai gaseste de lucru ca betonist? Se recalifica strungar. Nu mai are nici acolo loc? Se recalifica mecanic. Etc… Pentru asta nu-ti trebuie alti multi ani de scoala, iti trebuie o baza solida de cunostinte si abilitati, si e drept, putina minte. Multora le este prea greu sa faca minimul efort pentru a duce o viata mai buna. Asta din multe cauze – dar in principal din cauza mirajului lucrului obtinut fara efort – mai bine furi, cersesti, joci la noroc, si daca te prinde, poate tot ramai cu ceva (exemple nenumarate de astfel de “reusiti” intre oamenii “de afaceri” si politicieni) decat sa muncesti cinstit si cu satisfactia lucrului bine facut.

            Dar tot ma mir cum au reusit emigratii nostri prin alte parti – o buna parte din ei – sa faca ceva din viata lor, chiar muncind la muncile de jos, care nu necesita scoala ci spate bun, iar in romania aceiasi oameni trag mata de coada. Cum se explica? O fi ceva in apa in tara asta?

            • Mihai Badici Mihai Badici spune:

              “nu toti faceau faţă” e un eufemism. Exigentele erau atat de mari încăt scoala producea 10 % cetaţeni si 90% analfabeti functionali. Ori procentul asta era -exagerez, fireste- si la 1700, cand nu era invatamant de stat :) De unde credeti ca au iesit cei care nu isi vindeau tara, minerii, cei care stau acum si asteapta ajutoare la poarta primariei? Nu cumva sunt dintre cei care “nu au facut fata”? :) Merita sa tinem tot sistemul asta pentru acei 10% ( credeti ca acum e altfel?)

            • pro_fan spune:

              “Dar scoala, ca sistem, era asezata”

              parintii pe care anterior i-ati criticat sunt produsul acelui “sistem asezat”

              “Invatamantul ar trebui sa le ofere baza pentru o specializare in orice domeniu, in orice moment au nevoie”

              Psihologia, de exemplu, este o disciplina generala, care are multe ramuri specializate, dar n-as fi neaparat de parere (desi mie mi s-a parut util sa citesc lecturi tangentiale chiar si la o varsta frageda) ca ar trebui inclusa intr-un pachet obligatoriu, pe principiul ca poate ulterior va folosi ca baza de specializare.

              Un sistem modular este cerut de ratiunea de a capta interesul cursantilor, drept alternativa la ineficacitatea binomului indestructibil “asezat” pe acumulare cantitativa si disciplina autoritara; altfel, nu ne ramane decat sa incriminam elevul, ceea ce invalideaza meritul si ratiunea de a fi profesor.

              Sistemul actual e la fel de “asezat” ca si inainte, doar ca se mimeaza cate un pas inainte si unul inapoi, sa nu bata la ochi ca nu ar exista nici un interes pentru a sparge interesele deja bine asezate.

        • VladB spune:

          Au avut si orele de romana un rost :) da, cum zice si domnul Badici, e bine sa nu traim in reverii, angoase …

          Eu ziceam de melodie … frumoasa de altfel :) sa va mai inseninati …

          Mostenirea culturala populara … avem oameni care se ocupa … cat o mai fi ceva bruma de vremi apuse … Manole zideste prin Dubai … Ana cine stie pe unde plange, mioarele plang dupa cainii de stana … ciobaneiii se uita la stele, astrele zambesc si ele :)

    • pro_fan spune:

      cu critica de dragul criticii si disiparea responsabilitatii ne tot invartim mereu in jurul cozii;
      e o necesitate proprie a societatii sa lase mostenire cunostinte teoretice si practice tuturor copiilor care au nevoie de o sansa necesara supravietuirii si dezvoltarii personale, indiferent de originea sau “calitatea materialului clientului”;
      responsabilitatea parintelui (daca exista) se rezuma doar la educatia in ce priveste comportamentul in societate si asigurarea mijloacelor de existenta eventual printr-o mostenire de alta natura, care nu neaparat implica dobandirea de cunostinte savante

  8. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Nu exista o viziune unificatoare nici macar in interiorul unui domeniu. Poate doar in capetele celor care unifica (cand in realitate ei produc o noua dislocare), a ideologiilor si evident a idiotilor. Lasati bazarul la locul lui. Lumea asta e un bazar. V-a facut alte impresii? Or daca e asa, de ce ati vrea sa va livrati copilul cu altceva? Pe bune. Probabil ca sa-l tineti ocupat mai tarziu, cand va cauta sa se scuture de ea, ca nu se explica.
    Bun, legatura aia organica pe care o cautati e doar un alt pat al lui Procust. Daca nu sunteti Dumnezeu, n-aveti niciun motiv sa umblati cu asa ceva.
    Cele bune

    • Falstaff spune:

      “Nu exista o viziune unificatoare nici macar in interiorul unui domeniu. Poate doar in capetele celor care unifica (cand in realitate ei produc o noua dislocare), a ideologiilor si evident a idiotilor.” – ???
      Pentru simplul motiv ca s-ar putea sa nu va pricepeti chiar la toate domeniile.la care as adauga probabilitatea ca ideile dvs nu sunt universal valabile,va gasesc interventia irespectuoasa si gratuit insultanta.
      Eu unul,apreciez ideile constructive,oamenii pozitivi care cauta solutii, ca Mihai Badici,care merita mai multa consideratie si sustinere din partea intelectualilor ca dvs,care sunt sigur ca doriti ca si el, numai binele scolii romanesti!
      Intre cel care propune ceva,si cel care critica dispretuitor,fara sa propuna altceva si fara sa participe la avansarea discutiilor,care vi se pare mai demn de incredere pentru societate?

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Sub pseudonimul asta m-as fi asteptat sa gasesc altceva.
        Bun, dl Badici nu stie ce cere. Asta e. El apare cu probl de care oamenii au fost constienti din Antichitate. Faptul ca nu stie sau nu-si da seama, il declara din capul locului inadecvat ptr aceasta discutie. Nu poti aborda o astfel de probl fara o minima cultura filosofica. Domnia sa n-o are, e clar. Si am impresia ca nici dvs, daca imi apareti cu asa ceva.
        Cele bune

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Am evitat sa va raspund pentru ca in general oamenii care au pareri prea categorice ma descumpanesc.
          Tin totusi sa va contrazic, daca tot insistati : stiinta chiar are o tendinţă unificatoare. Einstein a cautat toata viata unificarea teoriei relativitatii cu cea a electromagnetismului. Poate că în realitate ele nu sunt legate ( desi m-as indoi profund) dar stiinta caută să le cuprindă în cât mai puţine formule. Cred, dealtfel, ca si Aristotel mi-ar da dreptate. Sau gânditi-vă la formula lui Newton, valabilă atât pentru celebrul măr ca şi pentru mişcarea planetelor în jurul soarelui.
          Totusi, miza articolului meu era mult mai simpla, nu are rost să o ducem în zone atât de abstracte, se referea la disciplinele scolare. In viziunea dvs nu exista legatura intre studiul limbilor romanice, latina si româna, istorie etc? matematică, fizică chimie etc? Posibil, nu ştiu ce să spun….

          • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

            O fi existand, dar nu e accesibila oamenilor. Orice unificare e o noua fragmentare. Asta-i tot. Poate ca puzderia asta de viziuni unificante ar trebuie sa va dea de gandit.
            Cele bune

          • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

            bun, poate sub raport etic ati putea realiza mai multa inclusivitate. Cei din zonele economica si ecologica de ex vor sa realizeze un fel de viziune holistica. Scopul e de a reduce impactul asupra mediului, de ea genera mai multa dezvoltare si mai putine disparitati atunci cand realizezi o crestere mai mare etc. Vor sa evite ceea ce ei numesc ‘viciu tehnologic’, un fel de progres tehno-stiintific bazat exclusiv pe ratiuni interne. Daca aceste domenii se vor informa reciproc si selectia inovatiilor, ideilor etc va fi mai buna sau mai sanatoasa. O selectia mai curand sub raport etic decat ontologic si epistemologic, sa ne intelegem. Dar nu e cazul dvs

            • Vlad spune:

              Suna interesant ce spuneti. Puteti, va rog, sa detaliati putin ‘Vor sa evite ceea ce ei numesc ‘viciu tehnologic’, un fel de progres tehno-stiintific bazat exclusiv pe ratiuni interne.”, in sensul de exista o preocupare activa in directia asta si ce inseamna mai exact ‘ratiuni interne’ si ‘viciu tehnologic’ ?

      • Mihai Apian spune:

        @ Falstaff – Dl Bălăşoiu are dreptate, dar nu poţi înţelege de ce are dreptate dacă nu-ţi este cunoscut conceptul de metafizică. Autorul scrie despre lipsa „viziunii de ansamblu”, a „viziunii unificatoare a ştiinţei şi a cunoaşterii”. Viziunea aceasta este un concept destul de vag, tocmai pentru că e o viziune, subiectivă şi limitată. Într-adevăr, cum scria dl Bălăşoiu, dacă nu eşti Dumnezeu (care le poate pătrunde pe toate), nu poţi accede la acea viziune unificatoare, pentru că ea ar aparţine cuprinderii absolute. Problema este că există un element unificator, dar nu în forma pe care o presupun unii oameni şi în mod clar prea puţin accesibil muritorilor ca să construiască vreo „viziune unificatoare”. Mesajul dlui Bălăşoiu nu este nerespectuos. Aşa pare doar celor care nu înţeleg sensul. Şi, tot cum spunea dl Bălăşoiu, unii au înţeles destul sensul încă din Antichitate.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Domnule Apian, miza celor de fata nu este atat de profunda; sigur ca despre existenta si esenta putem filozofa la nesfarsit. ( presupun ca nici unul din noi nu e Dumnezeu – cel putin de mine sunt sigur, despre dvs sau dl Balasoiu n-am de unde sa stiu :) Deci nu avem cum sa stim daca natura are sau nu o coerenţă ) Eu ma refeream la coerenta in interiorul actului stiintific, intr-un sens restrans cu alte cuvinte. Mi s-ar părea normal ca procesul de invăţământ să mizeze pe această coerenţă ( unitate de metode, de principii etc – un exemplu care imi vine acum in minte este că am aflat aproape întămplător despre deducţie, modus ponens , din cauză că am avut la un moment dat un profesor de matematică “pe stil vechi”. În mod normal, un elev poate termina zece clase fără să ştie ce înseamnă inducţie şi deducţie ( prin clasa a unsprezecea stiu că foloseam metoda inductiei dar doar la matematică, si era prima situaţie în care aflam ce înseamnă inducţia completă şi cea incompletă.)
          Acum, de obicei se spune că dacă cititorul n-a înţeles, autorul n-a explicat bine. Mă tem însă că domnul Bălăşoiu se luptă mai degrabă cu propriile fantasme, nu văd ce raţiune ar avea să duci o discuţie despre programa şcolară până la momentul creaţiei. Nici nu intenţionez, şi probabil că aici domnul Bălăşoiu are dreptate, îmi lipseşte terminologia filozofică adecvată unor asemenea discuţii. Dacă filozofia este mai indreptăţită decât fizica să vorbească despre raţiunea primă a existenţei e cu totul altă discuţie, de la care îmi veţi permite să mă sustrag, avănd în vedere că sunt “înrolat” în una din tabere….

  9. cinic spune:

    evident ca toti au dreptate. Dar saptamana scolara nu poate avea 80 de ore, indiferent ce rezolutii scot sindicatele sau ce marsuri organizeaza alde Hossu, Hadar, Nistor etc

  10. Nautilus spune:

    ana: “Exigentele erau mari, da, si nu toti faceau fata”

    E cam greu să vorbeşti de “exigenţele şcolii” când cel însărcinat să predea şi să corecteze lucrările de control ale elevilor nu e în stare să se ridice el la nivelul lor. Ca doamna schizofrenică de la Latină. Sau alt domn, căruia îi plăcea excesiv vodca, şi asta se vedea în timpul orelor de limba engleză.

    Aşa încât e mai simplu să acoperi totul. Vine câte o doamnă cu coc, care nu se numeşte neapărat Elena Ceauşescu, şi scuipă printre dinţi: “mârlanii de elevi şi curvele de eleve nu fac faţă exigenţelor învăţământului civilizat!”

    Ceea ce e mai aproape de adevăr decât ar realiza cineva care gândeşte logic, ca într-un joc de strategie pe calculator :)

    Un modern care gândeşte logic pune problema în termenii unor reguli neutre, aplicate în mod identic indivizilor anonimi. (Ca în acelaşi joc pe calculator :) ) Pentru el, există diferenţe fizice, sau de avere, sau de grad de educaţie între indivizi, dar omul nostru le vede aşa, ca pe nişte defecte minore şi corectabile. Dacă e unul mai slab fizic, îl băgăm la antrenamente, ia proteine pentru muşchi, aleargă pentru dezvoltarea plămânilor şi în câteva luni se schimbă el în bine. Dacă unul e profesor, asta nu ţine de vreo calitate misterioasă, magică, pe care o are; ci de faptul că el, când a ieşit din ASE, s-a dus să predea la Liceul X, iar eu am găsit oportunitatea să mă angajez altundeva; la fel de bine se putea întâmpla invers.

    Cum spunea John Steinbeck în revista Esquire: “nimeni nu voia să admită că ar fi proletar. Se credeau nişte capitalişti opriţi temporar pe drumul spre succes.”

    Ori, în realitate, asta e o iluzie. Antrenamentul, şcoala sau cariera nu rezolvă problemele de personalitate ale cuiva. Un tip care s-a făcut profesor – şi mai ales care a făcut asta în anii 1980, când oportunităţile de a scoate un ban pe lângă funcţia de bază erau mai mici – are o personalitate de profesor. Truism. Are alt mod de a gândi, mai conservator, restrictiv, legat de clasa socială, de programul fix de muncă şi de viaţă, de multe alte chestii. Nu seamănă la gândire nici cu inginerul, nici cu funcţionarul, nici cu omul de afaceri. Nici măcar cu poliţistul, fiindcă şi acela în anumite împrejurări e mai puţin conservator. Cel mai puţin dintre toţi seamănă cu artistul (real sau imaginar) care umple tabloidele. Sunt doamne care au plecat din învăţământ acum 20 de ani şi totuşi cum apar undeva în societate se vede de la distanţă de unde provin: le dă de gol pronunţia şi felul în care vorbesc.

    În zilele noastre se vorbeşte într-un mod obsesiv, ridicol, de calitatea de “olimpic”. Cum se întâmplă un incident în care e implicat şi un elev, hop, “era olimpic”. (Cum făceau evreii în “Lista lui Schindler”. Orice erau întrebaţi, răspundeau “I’m an essential worker”. Era singurul lucru care le garanta, temporar, că vor rămâne în viaţă.) Elevii sunt “nişte mârlani şi curve” şi trebuie să se agaţe în acest mod ridicol de note, diplome, olimpiade, pentru a se proteja de sâcâielile, umilinţele şi vexaţiunile din partea publicului. Dar asta nu mai funcţionează dincolo de un anumit punct. Începe să se vadă că, în ciuda tuturor diplomelor, premiilor şi notelor, au o personalitate de elev. Alt truism. Vor calculator, smartphone, citesc ce le place lor, vor să îşi ia permisul de conducere la 18 ani, chestii de-astea. Care au mai puţine legături cu conservatorismul sau prohibiţiile.

  11. Alin Stefanescu spune:

    Latina… calculatoare… limbi straine… Profetia mea este ca peste 10-15 ani traducerea automata live “speech-to-speech” va fi suficient de buna sa conversezi “față către față” cu un tailandez fara accent (avand si eu si el un telefon si niste casti in ureche). Deci din punct de vedere pragmatic, nu prea as investi in limbi straine. Bineinteles, invatarea unei limbi straine are avantajele ei: iti dezvolta vocabularul, perspectivele, cultura – v. latina, chiar si IQ-ul probabil, dar limitarea la o limba straina e suficienta, zic eu. Intamplator sunt fluent in engleza si germana, si eram fluent in liceu in franceza, dar inca o data, nu stiu daca acesta va mai fi vreun avantaj peste 10-15 ani.

    • Dedalus spune:

      De accord. Si acum exista traducere automata pe youtube, pe Skype (daca nu ma insel) samd.

      DEocamdata , engeleza e lingua franca si avantajul ei este ca te ajuta sa te inforamezi cu o viteza foarte mare, ceea ce nu va atinge traducerea automata probabil nici in urmatorii 40 de ani.

      Adica, traducerea conversatiei sau a documentului va fi probabil posibila in cam 5-10 ani, intr-adevar. Dar fara engelza va fi foarte greu sa inveti, din simplul motiv ca translatorul automat nu poate asigura viteza citirii directe a textului.

      Limbile straine au insa intr-adevar si dimensiune culturala, de care multi au uitat. Nu inveti doar “engelza: inveti si cate ceva despre cultura respective, la franceza , spaniola – la fel.

      DE-asta spun ca vremea disciplinelor a trecut, a venit vremea domeniilor. O disciplina a deveinit o culegere de domenii,,,,

  12. Dedalus spune:

    AM mai sspus-o si in ale parti, dar o repet: vremea disciplinelor scolare a trecut! Acum, ar trebui sa vorbim despre domenii iar discpinele sa fie schimate la fiecare semestru, nu la fiecare an.

    Manualele electronice ar trebui sa primeasca o structura de tip web, nu liniara, si sa contina trimiteri (link) la web-site-uri, pe care sa le deschida direct.

    Scoala ar trebui sa se reduca la 1/2 din timpul acordat acum, in timp ce extracurricularul ar trebui sa primeasca o programa similara fostului curricular, prelunind evident si din functiile acestuia.

    Parintii ar trebui instrujiti sa contribuie direct la educatie.

    Scoala, ca modalitate de invatare a murit. Tot facem respiratie artificiala unui mort. Dar, la fel ca un dinosaur decapitat, mai trebuie sa treaca ceva timp pana cand isi va da seama ca e moarta…

    • Vlad spune:

      Corect … Totusi abordarea pur informationala a educatiei, de genul piramidei DIKW nu ne duce neaparat la cunoastere (Knowledge) si intelepciune (Wisdom) … cred ca e nevoie de inca ceva …

      • Dedalus spune:

        Intelepciunea urmeaza si Traditia, etosul, idealul (cum vrei sa-i spui).

        Nu am amintit de asta, e un subiect delicat. Dar educatia nu se poate realiza in afara natiunii, este expresia comuna a statului, a natiunii in devenirea sa. Nu poti avea o natiune fara educatie, iar educatia nu exista daca nu e nationala. Sa nu confundam educatia cu invatamantul profesional…

        Dar din pacate si Idealul trage sa moara in ROmania. Apartenanta la natiune este necesara pentru a avea un sistem de invatamant de success, dar despre asta nimeni nu vorbeste.

        Asta e perspectiva filosofica a reformei educatiei, dar prin faptul ca e filosofica nu ar trebui sa intelegem ca e mai putin necesara decat organizarea programei sau programa-cadru sau modalitatea de evaluare.

        • VladB spune:

          Viziunea e necesara si utila … fara o viziune nu cred ca s-ar infaptui nimic … aderarea la viziune sigur trebuie sa se faca in deplina libertate … Legat de un Ideal identitar … asta e in esenta conceptul Statului contemporan construit in jurul ideii de Etnie separata de etnia biologica … si care sta la baza formarii uniunilor pan-nationale sau a democratiilor moderne. De aici porneste multi-culturalismul … Oricum centrala acestui tip de Ideal in contextul global e o doza de propaganda … intrucat acest Ideal nu se poate separa de ideea de Stat si astfel Idealul nu lasa loc libertatii de constiinta.

    • Ion Pop spune:

      @Dedalus: O lista de aprecieri facuta de un om matur, care a trecut prin scoala si acum, la maturitate, are o perceptie gresita, influentata de aparitia Internetului – Sufleurul exhaustiv care “sta” la indemana oricui apasa zece taste. Ce se va intamla cu cei 99,99% din oamenii care au in posesie un dispozitiv cu conexiune la Internet, dar nu mai au baterie ? Pariez ca nici nu ar sti sa incropeasca una artizanala, chiar la 30% din eficienta uneia comerciala!

      • Dedalus spune:

        Internetul e peste tot, nici nu se poate pune problema sa existe personae care sa nu il poata folosi. Paote, persoane care nu vor, asta e altceva. Exista culte religioase care interzic televizorul….

        Cat priveste “pana de current” – asta e doar o vorba, o scuza pentru lenea de a invata. Sa ne intrebam cate pene de current am avut in ultimele 12 luni?

        Si nu, nu, nu ! Internetul nu este “un sufleur”. Este astazi unealta de baza a cunoasterii.

        Numai ca presupune o implicare active in actul de cunoastere, in contrast cu manualele si articolele din era tipariturilor, cand prezena unui articol intr-o revista de renume te scutea sa te intrebi daca si cat de real este continutul iar manualele erau un fel de Biblii, nu doar de necontestat, dar si suficiente lor. Sigur , mai erau si culegeri, dar acestea serveau manualul.

        Dar aceasta vreme a trecut. Interesant este ca oricum copiii traiesc in mediul digital, s-au ascut cu el si traiesc in el. Ei inteleg despre ce e vorba, in proportie de 90% probabil, in timp ce adultii se complac in falsul adapost al afirmatiei ca “internetul e plin de prostii”. In realitate, vechea generatie nu are apacitatea de a discerne informatia de pe internet si nici capacitatea de a-l utilza macar 10%

  13. cel care are indoieli spune:

    Din pacate discutiile in mare parte s-au axat pe problematica limbilor straine.
    Intr-un articol recent legat de Forumul Economic Mondial de la Davos se vorbeste despre cea de a patra revolutie industriala, despre faptul ca “65% din copiii care încep acum școala primară vor profesa în bresle inexistente astăzi”.
    In aceasta situatie se pune automat intrebarea scoala de azi pentru ce pregateste? Din ceea ce stim azi ce va ramine asa cum e si va fi folositoare si peste 50 de ani? Nu numai cunoastere ca depozit de date dar si ca modul de a intelege lumea si de a se integra in mediul care ne inconjoara in societatea viitorului. Pe linga bagajul de cunostinte trebuie sa fim educati sa fim deschisi pentru schimbare, sa stim sa reactionam si sa traim cu ea. Adaptarea la noile cerinte cere pe linga reinprospatarea cunostintelor si acumulare de cunostinte noi. Si acest lucru in mod permanent. Invatarea nu se termina cu scoala, si in viitor si mai putin.
    Nu trebuie sa invatam ca sa acumulam si sa aratam cit de bine stim sa reproducem cele invatate, invatam ca sa intelegem mai bine ce se intimpla cu noi, ce se intimpla in jurul nostru. Numai intelegind putem sa reactionam, dovedind utilitatea noastra, pentru noi si pentru cei din jurul nostru. Acest jurul nostru nu mai este un cerc restrins fiindca traim, cum spunea deja in 1962 Marshal McLuhan, intr-un “sat global”. Like-urile din Facebook n-au limite geografice. Ce sa intimpla in capatul celalat al pamintului ne influenteaza starea noastra sentimentala, vezi familia Bodnariu, dar ne pune sa gindim la ce se intimpla la noi. Reactiile referitoare la starea sistemului de protectia copilului de la noi.
    Am dat mai multe exempla la sisitemul social, dar pot veni exemple si in alte domenii. Becurile cu LED nu sint numai o moda si trendi. Pot influenta esential consumul de curent pentru intreaga omenire. Totodata au influenta asupra bugetului familiei. Poate trebuie sa intelegem care este diferenta intre o lumina “calda” si “rece”. Ce insemna timpul de viata a unui bec si ce inseamna folosirea acestui bec in plata facturii de curent, cit este timpul de amortizare. Nu stiu unde se invata asa ceva, dar noi fiecare trebuie sa luam si in acest caz o decizie care are influenta nu numai asupra noastra. Poate sa influenteze mult mai mult daca toti stim sa reactionam rational, corect, intelegind despre ce este vorba.
    Pentru acest lucru trebuie sa ne pregateasca scoala, societatea si nu la urma si politicul.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Nu a fost intentia mea sa duc discutiile in zona limbilor straine, dar le-am folosit, recunosc, pentru a da un exemplu evident de ineficienţă Tocmai pentru că nu stim ce va fi ( forumul de la Davos e format şi el din oameni, poate va fi aşa, poate nu; ca şi la prognoza meteo, pe termen scurt probabil ca o nimeresc, pe termen lung mai degrabă nu) şcoala trebuie să cultive (cred eu) ceea ce obisnuim să numim “valorile perene” şi nu utilitarismul imediat (
      “la ce ne foloseşte?”) pentru că sunt mai importante capacităţile de a intelege si formula o demonstratie rationala, poate chiar de a organiza un discurs – retorica a fost eliminată complet, deşi cred ca ar avea locul ei măcar în cadrul orelor de română – decât informaţiile tehnice . Un exemplu despre care am scris tot aici intr-un articol mai vechi: regimul comunist a intuit corect că domeniul calculatoarelor e de viitor. Dar introducerea programarii în liceu a fost un fiasco, pe de o parte pentru că nu a avut resursa umană -profesorii- de unde să iei profesori de informatică în anii 80? dar mai ales pentru că aproape nimeni in ziua de azi nu foloseste calculatorul programând, ci foloseşte programele gata scrise pentru meseria sa. Deci, paradoxal timpul ala era mai bine folosit înainte. O predicţie corectă cu consecinţe greşite.

  14. Ela spune:

    “Iată deci programa, şi, uitaţi-vă pe stradă, iată omul, rezultatul ei.”
    Aceasta fraza ar trebui sa declanseze, spontan, un brain storming national! Sa impuna abandonarea luptei de suprematie a ego-urilor, mult prea paguboasa pentru Ro, si gasirea unui consens national pentru educatie, indispensabil oricarei licariri de speranta pentru un viitor mai bun! Este un semnal de alarma care cere o sinteza urgenta a dialecticii românesti! Tin sa subliniez asta, si sa multumesc autorului, deoarece in media romaneasca nu se atinge suficient de clar acest stadiu, esential, al analizei.
    Totalitatea energiilor romanesti par sa se epuizeze in antiteza fara sfarsit a unei teze care, paradoxal, pare clara si chiar unanim impartasita : suntem in impas!
    Nu mai conteaza de unde provin neajunsurile, sunt prea multe si diversificate ca sa aiba o singura sursa, de ex comunismul, trebuie sa judecam cu luciditate faptele:
    absolventii scolilor romanesti din ultimii 25 de ani seamana, sau nu, cu societatea romaneasca contemporana, accea despre care spunem ca este in impas?
    Daca nu, putem sa continuam ca si pana acum, si sa credem ca nu oamenii, ci soarta care ne-a adus in colaps, ne va si salva!?
    Daca da, putem sa fim de acord cu autorul si deschiderea pe care o propune, catre o tipologie de solutii constructive si, mai ales, adaptate aspiratiilor legitime ale românilor!

    Parerea mea ramane, deocamdata si din nefericire, neschimbata : principala problema a României este mentalitatea! Schimbati-o, si veti schimba si calitatea vietii, si aspectul tarii!

    • Vlad spune:

      Corect, lucrurile treneaza intrucat e dificl sa se ajunga la un consens, pe de o parte, pe de alta parte intrucat educatia e structurata intr-o maniera centralizata, adica e nevoie mai intai de consens politic pentru a se schimba ceva. Inspectoratele au libertate doar in masura in care politicul a creionat o strategie educationala, profesorul are libertate doar in masura in care poate sa-si organizeze cumva programa iar elevul nu are practic niciun fel de libertate.

      Dorinta de a atinge acest consens incetineste mult procesul.

      Lucrurile s-ar putea misca putin mai repede daca s-ar lasa niste grade mai mari de libertate si s-ar lasa mai multa putere de decizie la nivelul inspectoratelor, profesorilor si in cele din urma al elevilor si parintilor.

      Optionalele ar putea asigura un start bun, in felul acest elevii si parintii ar putea opta pentru un numar de optionale si in felul acesta si profesorii ar avea o deschidere mai mare spre a putea atrage elevii printr-o curicula nu neaparat standard.

      Ideea de a realiza totul deodata tine tot de politic, procesul se poate etapiza, prin deschiderea platformei educationale spre una colaborativa si deschisa in care materialul inclus sa aiba in vedere si optiunile inspectoratelor si ale profesorilor, precum si a altor oameni care pot contribui activ la materialul educational.

      Astfel se poate crea o dinamica in care lucrurile se primenesc din mers. Profesorii si elevii avand un grad de libertate vor putea avea si ei un cuvant de spus in ceea ce ‘ramane’ in materialul educational.

      • Ela spune:

        La aceasta incercare de explicatie “… lucrurile treneaza intrucat e dificl sa se ajunga la un consens…”, as propune 2 alte abordari:
        1.Ceea ce este dificil se rezolva imediat, numai imposibilul cere mai mult timp :)
        2.Sa ne inspiram si de la oamenii exceptionali din istoria umanitatii, nu numai de la franari pretentiosi si negativisti, ca prea multi dintre intelectualii români, si sa incepem prin a elimina din vocabularul cotidian, cuvantul “imposibil”!

        De cate ori ma duc la piata, trec pe langa o cladire pe al carei frontispiciu scrie “utopia este un adevar care nu s-a descoperit inca”…Cu timpul, pentru ca-mi place sa fac piata, m-a convins :) Prefer, deci sa ma insel din exces de optimism, decat sa am dreptate fiind pesimista…

        • Vlad spune:

          Mi-e ca daca va inselati va aflati intr-un demers distopic. E timp irosit … Proiectele utopice devin invariabil distopii.

          • Mihai Badici Mihai Badici spune:

            Doar daca esti constient ca sunt utopice :)

            • Vlad spune:

              Pai si daca esti inconstient tot distopice devin … Exemplul cel mai clar e comunismul si post-comunismul pe care il traim acum prin inconstientul colectiv de care nu ne-am debarasat complet.

            • Vlad spune:

              Persoanele constiente nu se angajeaza in proiecte distopice. Cei care gresesc dintr-o pornire volitiva si se ancoreaza in acest fel de proiecte stiind ceea ce fac ajung in subconstientul cosmic.

            • Mihai Badici Mihai Badici spune:

              Era o observatie a unui teoretician, nu mai tin minte numele, ca orice utopie devine distopica in momentul in care devii constient de ea. In sensul ca daca esti in interiorul utopiei dar nu esti constient, poti fi fericit, dar daca ai devenit constient ca e utopie, devine automat distopie. Mi s-a părut interesant, la asta făceam aluzie.

          • Ela spune:

            Multumesc pentru avertizare ;)
            Deocamdata viata pe care o descopar in fiecare zi ma pasioneaza, poate si pentru ca nu caut sa o calific, sa o compar cu a altora, sau sa o definesc, ci doar o traiesc !
            Daca-mi pot permite o remarca, folosirea de termeni atat de categorici ca “invariabil” mi se pare o autolimitare pe care v-o impuneti, si care, daca poate fi ok pentru dvs, nu sunt sigura ca merita statutul de adevar absolut. In orice caz, eu nu cunosc niciun adevar absolut, de aceea continui sa aleg ce vreau sa cred ca e posibil…

            • Vlad spune:

              Pacat ca nu cunoasteti … Exista multe adevaruri absolute. Adevarurile absolute sunt adevaruri imuabile. Unul, cel mai simplu poate este ca toti ne nastem si murim. Altul este ca eu sunt barbat si dumnevoastra femeie si amandoi suntem oameni.

  15. Vlad spune:

    Corectie: inconstientul cosmic …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Badici


Mihai Badici

Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) si doctorand al aceleiași facultăți. Administrator de sistem cu peste zece ani de experienț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)