vineri, aprilie 19, 2024

Shopping cu Gigi Becali

Nu o dată presa a semnalat limbajul inadmisibil folosit de Gigi Becali, europarlamentar (iată una din culmile ridicolului românesc), în emisiuni tv și în împrejurări publice, cu presa de față. Jurnaliștii au avut parte din plin de mârlănia sa groasă, venită din educația precară, din opulența imposibil de justificat, dar mai ales din lipsa consecințelor legale: autoritatea statului a cedat intimidată de fișicurile de euroi fluturate ostentativ  în văzul lumii. E plin YouTube de astfel de secvențe, iar pe Internet circulă antologii de injurii. Lăsate fără sancțiune, aceste gesturi incalificabile au dat un semnal preluat de politicieni și potentați ai momentului. S-a înțeles că se poate, că e voie, că publicului îi place. Standardul dezbaterii politice a coborât până la genunchiul broaștei, mocirlind spațiul mediatic. Antenele cu întregul trust și OTV cu partidul agățat în coadă și-au făcut din linșajul mediatic grosolan cea mai imundă politică editorială de la reinventarea presei libere în decembrie 1989.

După ce jurnaliști de la Ziua Veche, Antena 3, Adevărul ș.a. au fost înjurați grosolan, iar unui distins profesor universitar, Radu Carp, i-au fost aduse recent ofense în platoul RTV, la fel liderilor Romani Criss, la fel Monicăi Tatoiu, după ce moderatori și comentatori tv au fost îmbrânciți în emisiuni de sport de Gigi sau scuipați de Giovanni, după ce asociațiile media au condamnat public comportamentul și au cerut comunității jurnalistice să își recapete demnitatea punând embargo pe aparițiile mitocanului, Gigi Becali a continuat să apară peste tot, cu cohorte de reporteri pe urme, întrecându-se să culeagă perlele. Cum se explică interesul maladiv al presei pentru personajul acceptat în lumea politică drept ”exotic” sau ”sincer”, cu prețul de a fi dezonorată? Explică Becali însuși vineri, în emisiunea Newsroom de la Realitatea TV, unde a declarat că îl costă 25 milioane de euro candidatura pe listele PNL. Întrebat de moderatoarea Ema Zeicescu ce vor face liberalii cu banii, Becali a răspuns fără ezitare „Te cumpără pe tine!”. Becali știe din proprie experiență. Shoppingul practicat cu deșanțare pe piața media, coruperea jurnalismului prin patronii companiilor media insetați de putere, concubinajul cu politicul dornic să controleze cea de-a patra putere în stat,  la care se adaugă scăderea nivelului de educație a publicului, gustul coborât pentru senzațional, justifică prezența nefastă dar de nimic întreruptă a lui Becali în mass-media. Nici intervenția Coaliţiei Antidiscriminare, formată din nouă ONG-uri în apărarea drepturilor omului, care au cerut liderilor USL să retragă sprijinul acestui ”politician misogin, homofob şi rasist” nu i-a impresionat pe liderii USL și nu i-a descurajat pe jurnaliști să-i țină trena.

Fenomenul e contagios, becalismul face pui: Cristian Rizea și-a dat în petic urât în emisiunea Aktualitatea de la B1TV din 18 octombrie cu un atac imund la adresa deputatei PDL Raluca Turcan, silită să părăsească din decență platoul. ”Atacul la persoană este singura soluție”, și-a dezvăluit Rizea crezul politic, binemeritând un șut afară din emisiune. ”Nu-l vom mai invita pe Rizea în emisiunile noastre”, s-au solidarizat câțiva jurnaliști împotriva nesimțirii. Robert Turcescu, Nadia Ciurlin de la B1TV, precum și Paula Rusu de la Realitatea TV au decis să ia atitudine. Tolerarea mahalagismului politic expus în presă compromite jurnalismul ca profesie.Toleranța pe bani transformă mass-media într-o casă de toleranță. Exact cum a dispus europarlamentarul, acum liberal de frunte, Gigi Becali: ”O să sugeți voi televizorul”.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „Becali ripostează ori de câte ori i se oferă prilejul și face rating”, interviu cu Christian Mititelu

    În ultima vreme, proaspătul candidat în alegeri parlamentare din partea Uniunii Social Liberale (USL), Gigi Becali, a avut apariții televizate în care și-a atacat violent interlocutorii. Am stat de vorbă pe această temă cu Christian Mititelu, membru al Consiliului National al Audiovizualului (CNA).

    Î. Există sesizări la CNA privind intervențiile televizate ale lui Gigi Becali?

    R. Există, firește. Intr-o vreme, sesizările erau chiar destul de frecvente pentru o țară în care nu există o puternica mobilizare civică.

    Î. Schimbă ceva dobândirea statutului de candidat în alegerile parlamentare al lui Becali în privința regimului aparițiilor sale audio-vizuale?

    R. Candidatura a stârnit reacții, chiar în cadrul PNL. La acestea, Becali ripostează ori de câte ori i se oferă prilejul. Cum se consideră că „face rating”, este solicitat frecvent de televiziuni, inclusiv împreună cu ONG-iști, pe care îi tratează în stilul caracteristic.

    Î. Dan Diaconescu și Corneliu Vadim Tudor vor fi și ei candidați în alegerile parlamentare. Întrevedeți probleme cu aparițiile lor la TV?

    R. Dan Diaconescu a organizat un partid, i-a făcut propagandă (în afara campaniei electorale), fiind patron sau director, moderator, comentator, intervievor etc. Pentru propaganda în afara campaniei, CNA l-a sancționat de trei ori cu înjumătățirea licenței. A contestat sancțiunile tribunal și a câștigat toate procesele.

    Corneliu Vadim Tudor face adesea afirmații sau acuzații grave la adresa celor pe care nu îi agreează în momentul respectiv. CNA a sancționat posturile la care moderatorii au reacționat inadecvat la declarațiile invitatului și nu cerut dovezi în mod convingător.

    Recent CVT a proferat insulte de nereprodus la adresa a două VIPuri, ambele invitate frecvent la emisiunile de bârfă și scandal.

    Î. Ce spune prezența lui Becali în special, dar și a celorlalți doi, în primul plan al vieții publice din România după 23 de ani de democrație?

    R. Prezența acestor personaje în emisiuni reflectă politica posturilor comerciale de radio/TV din România de a invita, fără temei editorial și doar cu scopul de „a face rating”, oameni care șochează prin comportament și limbaj. G. Becali a fost principalul beneficiar al acestei politici, începând cu emisiunile de sport și terminând cu cele politice.

  2. Mai exista un mircea badea cu „suge sosetele” si … bip, …bip, … bip .
    george stanca, trivial pana la obscen
    sorin ovidiu balan – grobian, dar fara trivialitati / obscen
    condurateanu …
    ……………………………

    Iertarea (lor) cere noi pacate …

  3. Problema este in mare parte a mediei pentru ca a continuat sa invite indivizi de acest gen la televiziune sau a acceptat interventia telefonica in direct, in ciuda antecedentelor acestora. Probabil pentru publicitate, rating, senzational. Ar trebui sa existe un mecanism intern de auto-reglare in cadrul fiecarei institutii media, care sa ia ceva masuri cu privinta la astfel de iesiri colorate. Ei bine, nu exista sau daca exista nu isi justifica rostul. Oricum de ani de zile se aplica reteta perfecta pentru cultivarea prostului-gust si mitocaniei generalizate. Efectele se vor vedea peste cativa ani cand cei foarte tineri -aflati acum la varsta specifica cand absorb totul precum un buretel- care au modele pe prostituatele si cocalarii ce trec drept vedete pe canalele de televiziune romanesti, vor deveni oameni maturi, nevoiti sa ia decizii si sa faca alegeri.
    Pana si sportul in sine este afectat…am deschis pagina online a unei publicatii sportive si am notat ca stirile care abundau erau de natura mondena…legate de vietile private ale sportivilor, de implanturile cu silicon ale colaboratoarelor lor, de vizitele in cluburi de noapte si natura consumatiei de sambata seara, si mai putin cele legate de activitatea sportiva in sine…pe undeva este normal, performanta lipseste, se practica blatul.

    • Trist, dar adevarat !
      Si cand te gandest ca asemenea „specimene” sa ne reprezinte si sa ne hotareasca soarta prin parlament/senat, etc., e de plans, cu toate ca radem de ei !!!

  4. În ziua în care Becali devenea membru al Partidului Naţional Liberal poliţia făcea percheziţii în locuinţele clanului Brătianu… Ale istoriei ironii!

  5. Doamna profesor,
    lucrurile stau exact invers: exista o sete neostoita de becali, de dd, de vadimi…presa nu face decat sa faca bani din asta.
    Ceausescu a invins, degeaba sunt toate discutiile aici si in alte parti. „Omul nou” este prezent peste tot, pe strada, la televizor, in case, in noi. Tot ceea ce este stramb, minicinos si imund se vinde imediat..Ce este demn, drept, onest, expira in rafturi.
    Anii 90′ erau momentul in care se putea face ceva.s-a facut, dar doar rau.. lumea a mers inainte si educatia inapoi…mult inapoi, cam prin evul mediu – partea lui intunecata..
    Sunt doi vinovati : puterea politica, o clica de rebuturi intelectuale – FARA exceptie – si sistemul de invatamant, lipsit de demnitate.
    Rezultatele se vad acum, suntem o adunatura de „destepti”, care le stiu pe toate, ne dam cu parerea la fel de bine despre agricultura, politica, medicina sau fizica cuantica, cu aplomb si suficienta, dar oricum, nu conteaza..
    In schimb, aia, ” prostii” si ” incultii” din America si Europa traiesc vieti decente si nici nu isi pot imagina ca becali nu e un personaj din Bram Stoker si ca ei trebuie sa se bage in seama in toate domeniile.
    Si, culmea ipocriziei, se gasesc indivizi care sa critice pe cate un rizea, becali sau ceva asemanator de prin vechile carti de zoologie..Pai daca va uitati la ei, ca ei veti ajunge…
    Mediul modeleaza omul, mai ales cand omul nu e determinat sa faca ceva…
    Nu va uitati, ignorati, invatati-i pe toti sa fie ocolit un astfel de comportament, si posteritatea va va aprecia,. Pana atunci, regret, e doar ipocrizie.

    • Stimaţi doamne şi domni, vă mulţumesc că mă informaţi în privinţa adevăratei feţe a politicii autohtone,pe care eu, la cei aproape 34 ani ai mei, nu am timp să o descopăr decît în mersul zilnic al vieţii mele în cadrul societăţii/lor şi din apariţiile televizate, ale unor personaje, deci nici din ziare(cele Romîneşti, mai cu seamă). În cazul în care veţi citi de mai multe ori pe săptămînă, exact aceleaşi lucruri pe care le-am postat deja, pe blogul meu recent myproblemsinromaniaandabroad.wordpress.com, veţi înţelege că sunt aceleaşi probleme cu care eu m-am născut, care se repetă identic în cursul zilei şi care m-au adus în pragul deznădejdii. Cu toate acestea, din experienţa mea recentă de viaţă(acel celebru program de 2 ani de Master în cadrul Academiei Bucureştene de Studii Economice) am realizat că mediul a devenit mult mai important înaintea educaţiei, în sensul în care dorim să schimbăm mentalitatea individului. Cu toate că aduceţi acuze asupra extremismului unor lideri politici(majoritatea), în cazul în care deţineţi capacitatea de stocare a unei empatii, atît de necesare clădirii unei experienţe valoroase şi îndelungate de viaţă: veţi înţelege că este firesc ca şi eu, în situaţia mea, să fi dezvoltat o atitudine mai extremistă asupra vieţii. Cu toate acestea, situaţia mea este unică sau printre cele mai unice deşi nu puţine, şi totodată diverse, în Romînia şi în întreaga lume. Astfel încît, oricum m-aţi judeca-ca persoană politică independentă-ca jurnalistă-sau ca membră a societăţii-lor, vă pot dovedi oricînd că eu personal numai, am dreptul să fiu extremistă şi chiar să simt nevoia-deşi nu simt nimic de genul acesta-să îi extermin pe restul care compun corupţia.
      Cu alte cuvinte, mi-aş fi dorit extrem de mult să pot să fiu spioană şi să îi ucid-cu arme de foc-pe toţi netrebnicii şi tîrfele de care pomeniţi..şi care nu au nici măcar un Masterat real, care să le permită să continue apoi, cu Doctoratul. Dar nu am fost niciodată lăsată să procedez în felul acesta şi nici măcar să mă exprim liber, în teza mea de Master în limba Engleză, pe care eu am dat-o în comunicare diplomatică şi de afaceri internaţionale(adică spionaj şi securitate). Şi nici nu îmi este permis să mă desfăşor politic, comercial şi în niciun alt fel, de ani de zile şi tot ce am voie să fac este să nu fac şi să nu îmi doresc nimic: ce faceţi dumneavoastră ca să îmi schimbaţi mie viaţa , aşa cum eu mi-am clădit.o, la nivel mental dar şi birocratic? De ce mă lăsaţi, de una singură, de ani de zile?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro