joi, martie 28, 2024

Silicesti Vale

Un comentariu la articolul meu precedent se referea la posibilitatea unui Silicon Valley românesc. Nu mă pricep la macroeconomie ( nici măcar cea micro nu e chiar punctul meu forte) dar m-am gândit că subiectul este suficient de generos ca să merite câteva considerații bazate mai mult pe experiența mea și a colegilor mei din domeniu.

Am terminat Politehnica în 1991 când încă toate păreau posibile și poate chiar erau; am fost prima generație care nu a mai avut repartiții de stat, dar am “prins”  aproape un an de lucru la IEMI, o întreprindere azi defunctă dar reprezentantă perfectă a vechii industrii. Pe vremea aceea Pipera încă mai  semăna cu un astfel de Silicon Valley autohton, unde erau masate cam toate fabricile comuniste în domeniu, de la Electronica și Fabrica de Cinescoape ( alb-negru) pẫnă la ICE Felix sau IIRUC.

Problema e că toate acestea erau într-o cădere abruptă din cauza modificării drastice a contextului economic: clienții tradiționali dispăruți, cererea pieței orientată spre altă direcție ( la ce bun să mai faci televizoare sau cinescoape alb-negru în 1991?) .

În general angajații acestor întreprinderi aveau un nivel bun de educație și problemele astea erau vizibile cu ochiul liber; de fapt deja în 1991 o  parte din specialiști plecaseră deja, atrași de salarii mult mai bune în abia apărutul domeniu privat. Numai că deși toți vedeau și știau ce se petrece, în scurt timp  a devenit clar că nu prea e nimic de făcut. Pur și simplu aceste întreprinderi nu erau suficient de flexibile pentru a se adapta. Cel puțin în cazul IEMI, al carei client tradițional era  armata , lipsa de adaptare era evidentă. Era imposibil pentru ei să lanseze un produs fără o comadă fermă, or acea comandă nu avea de la cine să vină atunci când vrei să faci ceva nou.

Evident, copiii ai Revoluției, am visat cu toții să înființăm o afacere, să inventăm ceva nou , într-un cuvânt să urmăm modelul american de succes al perioadei. Câțiva chiar au reușit să valorifice unele nișe pentru o vreme ( vă mai amintiți convertoarele de sunet pentru TV bandă est-bandă vest, sau contoarul de impulsuri pentru telefon, sau adaptoarele de linie pentru telefoanele “cuplate”).

Însă lucrurile erau destul de complicate pentru a putea construi o afacere pe termen lung. Iar principalele doua probleme erau lipsa unei industrii orizontale adaptate la acest tip de afacere ( evident că trebuia să cumperi diverse accesorii, ori după cum spuneam, dacă le cumpărai de la fabricile de stat acestea așteptau comenzi de mii de bucăți, iar din import erau scumpe și pierdeai tocmai avantajul competitiv al prețului) și mai ales piața: piața românească era precară, slabă și instabilă.

Dacă piața este astăzi mult mai previzibilă decât în anii ’90, ea este însă și azi la fel de precară și slabă. Dincolo de toate celelalte probleme, de lipsa sprijinului economic al statului, acesta este principalul motiv al lipsei unui Silicon Valley: aș putea să îmi imaginez un Sillicon Valley european în București, dar în nici un caz unul românesc.  Pur și simplu piața noastră este prea mică pentru a susține un startup.

Prin 2000 am instalat primul server de mail al firmei la care lucram atunci. La un moment dat am avut nevoie de un antivirus; cum RAV tocmai apăruse, am instalat o versiune de trial. După care le-am dat un e-mail ca să îi întreb cât m-ar costa o licență ( chiar era bun)  pentru serverul nostru. Primul răspuns a fost de genul: “uite, prețul e … ( nu mai știu cât era, vreo 200 de dolari) dar știm că nu ai să cumperi” . Totuși, până la urmă l-am cumpărat ( evident metoda românească era să folosești trial-ul o lună după care să reinstalezi) , dar ceea ce vreau să subliniez e că lucrul bun pentru Gecad a fost că s-au adresat pieței globale, nu celei locale.

Din păcate, pe piața locală singurele afaceri avantajoase în IT ( pentru că după anii ’90 de electronică nu prea mai putea fi vorba, piața globalizându-se și uniformizându-se)  au rămas cele cu statul. Statul e un client în general comod, deoarece din păcate nu prea știe ce vrea, din lipsă de specialiști ( uneori cred că faptul că firmele își scriu caietul de sarcini singure e un avantaj, dacă mă gândesc la alternativa ca acesta chiar să fie scris de funcționarii din ministere) și nu prea știe să își urmărească interesele. Însă acest lucru e mai degrabă rău pentru cei care fac afaceri cu statul, pentru că îi împiedică să își conștientizeze problemele și astfel îi împiedică să fie competitivi. Deci produsele lor au un singur cumpărator; în perioadele de criză cumpărătorul respectiv se cam codește, oricâtă prietenie  politică ar fi la mijloc.

Contractele cu statul ar fi fost un bun prilej pentru o firmă locală să își dorească mai mult. Conform biografiei, și Bill Gates a instalat semafoare pentru municipalități. Insă nu s-a limitat la asta; a folosit capitalul și experiența să se dezvolte. Pentru noi, dezvoltarea ar însemna obligatoriu piața globală, ori pentru asta trebuie să fii competitiv. E un pic mai complicat, dar eu cred că ar merita.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. E adevărat că piața românească e foarte mică, însă legislația e și foarte ostilă mediului privat. Adică în România ai costuri fiscale și para-fiscale mult mai mari. În plus, credibilitatea firmelor din România e foarte redusă. Dacă aș încerca să vând ca firmă românească aceleași chestii pe care le vând azi ca firmă britanică, probabil că ar dispărea inclusiv clienții din Grecia și Slovenia, nu doar cei din Germania sau Italia.

    Astfel că România rămâne doar o colonie cu forță de muncă ieftină pentru firmele germane de componente auto. Un întreprinzător român care ar încerca aceeași activitate ar trebui să fie ori foarte bine conectat politic (gen Tăriceanu sau Vlădescu, asta ca să nu mai vorbim de Ghiță) ori ar fi vânat non-stop de funcționarii puși pe șpagă sau trimiși de politicienii favorabili concurentului bine conectat politic. Rezultatul fiind că România e o țară de care merită să-ți fie dor,. dar ca să-ți fie dor, trebuie să fii departe. O țară unde merită să revii din când în când, ca să nu uiți de ce-ai plecat :P

  2. Stimate Domn, eu vad o piata imensa ! As face un soft care sa interconecteze bazele de date ale fiscului, politiei, sanatatii, pensionarilor. Infrastructura, servere, soft le-as pune pe linux. Toata administratia romaneasca este de dactilografe. pe la personal au mai facut ceva, cu acele carti de munca, in rest este un sifon urias. ma gandesc ca ar fi „o firma de semafoare” a la Gates

    • Pai… problema e ca pentru a fi piață, trebuie să existe cererea ( că oferta s-ar găsi). A existat din cate stiu o initiativă de a uniformiza formatul datelor între instituțiile guvernamentale, dar a picat ( era „băsistă”). Necesitatea de informatizare reală în administrație e imensă, însă nu există capacitatea administrativă și politică a managementului acestui proces deci nu, această piață nu există (încă) . Această „piață” va exista formal doar daca vreuna din firmele implicate politic „de partea corectă” crede ca are capacitatea de a o implementa. Aceasta o va transforma în proiect și abia atunci va exista o cerere de ofertă pe care… fatalitate… o va câștiga. Iar în ceea ce privește implementarea pe Linux… sunt mai multe motive pentru care e greu să se întămple, printre care șiu acela că nimeni nu a fost concediat pentru că a cumpărat Microsoft, daca îmi permiteți o parafrază.

      • o sa o face tot asesoft sau siveco sau altii ca ei, dar, doar in momentul in care, cineva de sus, o sa o ceara. le convine acuma ca este deranj intre bazele de date, pentru ca acum se poate sifona mai usor………..

    • Există deja infrastructura proiectului e-românia, numai că nu se conectează nimeni la ea. De aceea avem zeci de „sistemul unic integrat”, care sunt insule ușor de exploatat sezonier.

    • O asemenea informatizare a institutiilor statului nu se va intampla din motive politice si sociale:

      – cei cu putere de decizie in ministere sunt ministrii si secretarii de stat; interconectarea cu alte ministere, insa, nu poate fi decisa nici macar de un ministru, trebuie o colaborare care nu exista sau trebuie decizia unui prim-ministru

      – cei cu putere de decizie habar nu au ce inseamna asta, iar cei care lucreaza cu datele respective habar nu au sa scrie specificatii tehnice pentru interconectare; IT-ul din ministere e compus in mod cert din indivizi care nu sunt in stare sa lucreze in mediul privat pe salarii cel putin duble si oricum pentru un asemenea proiect un analist cu experienta castiga in mediul privat minim 6-8.000 de lei net, un arhitect de sisteme minim 10.000. Se poate incerca si cu altii necalificati, esec sigur, bani la partid. Au mai fost proiecte de milioane de dolari care au esuat desi in practica se puteau face cu un sfert din costul lor, mare parte din ele pentru ca cerintele erau sumare si ambigue incat un asemenea contract nu putea fi livrat si receptionat tocmai din cauza ca se putea interpreta totul in favoarea oricui

      – o asemenea interconectare ar crea cel putin cateva zeci de mii de someri care nu ar mai avea ce face; de fapt informatizarea administratiei si aparatului central ar elimina minim jumatate din personalul cu munca de birou. Suntem un „stat social” in care somajul se scade prin angajari la stat, cum sa dai afara atatia oameni? Ce o sa faca oamenii aia care nu sunt in general capabili de nimic, doar de plimbat o hartie dintr-un birou in altul (daca erau mai buni decat atat castigau sensibil mai mult in mediul privat).

      Lema: majoritatea angajatilor cu munca administrativa la stat (adica ministere si institute, nu politie sau ambulanta) sunt incompetenti si muncesc pe un salariu prost pentru ca nu sunt capabili sa isi gaseasca un serviciu mai bun in mediul privat; in Bucuresti, unde sunt concentrati cei mai multi oameni din ministere, salariile din mediul privat pentru un om competent sunt duble fata de ministere.

  3. Cred că Silicon Valley nu ar fi ceea ce este azi fără „venture capital”- posibilitatea de a finanța o idee viabilă. Dacă sînt convins de existența talentului românesc în materie de IT, am dubii în ce privește latura financiară.
    Am trecut și pe la Fabrica de Calculatoare și IIRUC, în perioada când dumneavoastră erați încă în liceu. Un peisaj dezolant- nu ca element uman ci în ce privește dotarea materială. La înființare, a fost cream of the crop- nu s-a precupețit nimic- de la osciloscoape la trusele de șurubelnițe, totul era de import. Obsesia ceaușistă de a nu cheltui valută a venit foarte repede de hac acestei întreprinderi. În plus, nu știu câți înalți activiști de partid știau ce este obsolescența în materie de echipament IT. Am cunoscut tineri și tinere deosebit de dotați și care ar fi făcut meserie din entuziasm și nu neapărat pentru bani. Tot acest potențial uman a fost risipit… În ce privește condițiile de lucru, nu știu dacă mai țineți minte că România era nu doar sub o stare de asediu energetică- chiar și când se furniza curent la marile platforme industriale, nu se respecta frecvența de 50 de Hz. Din cauza asta, așa cum e românul „descurcăreț”, întreaga platformă de testare pentru modele mainframe care se făceau pe vremea aceea era dotată cu detectoare de frecvență a curentului de rețea și sistem de închidere automată. Undeva între 47 și 48 Hz, alimentarea cu cu curent era întreruptă și apoi toate testările trebuiau reluate de la început. Plăcuțele de circuite imprimate trebuiau să folosească circuite integrate făcute local, care nu corespundeau. În schimb, bancul de testare era Hewlett Packard și le respingea fără greș. Controlorul de calitate le returna iar oamenii, nevoiți „să-și facă planul”, le retrimiteau pentru testare, sperând poate la clemența inspectorului. În cele din urmă, omul exasperat și-a adus un briceag de acasă și scrijelea o cruce pe circuitele refuzate. Deci vorbim aici de o zonă de delir industrial, ruptă din literatura absurdului.
    Acest traseu nord-coreean al IT-ului în anii ‘80, putea fi văzut și la IIRUC. S-a „trasat o directivă” de a nu mai importa piese de schimb și a obliga IIRUC să producă elementele mecanice. Vă dau un exemplu- un ax de imprimantă. De la strung și după tratament termic ieșeau strâmbe. Abia în acel moment era chemat un maistru „acordor”, menit să-și arate măiestria cu un ciocănel de alamă care să corecteze problema.

    • E destul de comic modul în care multă lume interpretează evenimentele „epocii raţiilor şi cozilor”.

      De obicei, când se iscă o astfel de discuţie, pe forum, blog, site de ziar etc după 10-12 comentarii discursul se transformă în material didactic pentru studiul schizofreniei: „ceauşescu era rău, dar plătea datoriile, pe care le-a făcut fiindcă aşa au vrut occidentalii, industria noastră era cea mai tare, dacia era peste bmw şi se vindea în canada, industria electronică era vârful în lume, aşa încât occidentalii au sabotat-o şi l-au dat jos pe ceauşescu, care nu avea datorii şi le era frică de el şi acum ne-au colonizat cu băsescu care e beţiv şi cu tinerii care sunt inculţi etc etc”

      Fiindcă aici nu e site de ziar, se păstrează un limbaj ceva mai apropiat de realitatea pe care o descrie.

      Deficienţele materiale / tehnice pot fi depăşite: Ceaşcă e mort, epoca întreruperilor de curent a trecut, circuitele integrate pot fi importate şi / sau fabricate sub licenţă, controlul de calitate poate fi făcut mai atent.

      Şi, cu toate astea, epoca 1990-1996 a văzut o duşmănie isterică din partea tuturor factorilor de decizie, de la ministru până la ultimul profesoraş dintr-o şcoală de ţară, faţă de tot ce era electronic şi avea tastatură. (Campania electorală din 1996 a PNCŢD a făcut şi nişte aluzii la îmbunătăţirea accesului publicului la IT. Motiv pentru care Emil Constantinescu a fost ironizat de alde Florin Călinescu şi ai lui drept „E-mail Constantinescu”, iar alţii dintre cei ajunşi atunci la putere drept „hacherii go.ro-coadă-de-maimuţă”. Lucru care azi e trecut sub tăcere.)

      Astfel încât „nord-coreeanismul din IT” nu a fost doar rezultatul incompetenţei sau al deficienţelor tehnice.

      Foarte probabil a avut legătură cu dorinţa „unora” de a menţine un sistem de relaţii sociale şi o ierarhie socială conservatoare, pe care le ameninţa accesul unor categorii de public „mai tinere şi mai puţin conservatoare” la afaceri, bani şi reputaţie.

      Aşa s-ar explica atitudinea profilor mei din 1995-1996 faţă de bătrânul 486 cu CD-ROM: parcă era o cobră veninoasă gata să-i muşte.

      • E de înțeles fenomenul (dar și nu de acceptat). Cei care se aflau în poziții de putere, dar nu stăpâneau calculatoarele, se simțeau amenințați atât de ele, cât și de cei care le stăpâneau. Abia rețelele de cartier au impus calculatoarele în toată societatea românească, dar asta s-a întâmplat după anul 2000.

        În rest, la paragraful cu ”Deficienţele materiale / tehnice pot fi depăşite …” se impune o completare: … însă ostilitatea legislației și a funcționarilor publici corupți nu poate fi depășită. Am mai dat exemplul ăsta, e exact ca și cu pașaportul pe vremea lui Ceaușescu: atât timp cât era păstrat la Miliție și oricum nu puteai ieși din țară decât după ce aveai viza românească (!) în el, în calitate de cetățean onest nu aveai ce schimba. Ori treceai ilegal frontiera, ori rămâneai în țară și suportai condițiile. La fel e acum cu întreprinzătorii privați, mingea nu e în terenul lor.

  4. Stimate,
    d-le Badici,
    Daca puteti – urmare a experientei profesionale – sa-mi comuncati (mai in detaliu), cum s-ar putea face si in ce conditii (enumerate}, la nivelului judetului in care traiesc, o ,,echipa IT” si cum ar putea fi e articulata/coordonata de un Parc tehnologic/industrial sau de o firma de domeniu, din tara. Este vorba de o initiativa locala, sustenabila prin sprijin politic si privat, local.
    Cu multumiri,
    [email protected], tel. 0761196940.

    • Am sa va trimit adresa de mail ( dealtfel o puteți găsi ușor) pentru a-mi descrie mai pe larg la ce vă gândiți însă sunt în mod clar doua ingrediente care nu pot lipsi: resursa umană și clienții. IT-ul e un domeniu vast, deci probabil că o echipă locală ar trebui să se plieze pe niște oportunități locale specifice sau, dimpotrivă, o persoană/echipă care are niște abilități cu adevărat competitive pe un anumit domeniu ar putea să le promoveze pe piața globală.

  5. Nu este intenția mea de a dovedi de ce un anume sistem economic nu funcționa- e un fapt istoric :). Dar dacă este să revenim la aberațiile acelor timpuri ca fapt divers, exista nu numai o economie subterană în materie de produse dar și o piață industrială a utilajelor nefuncționale. La sfârșit de an fiscal, dacă rămâneau bani la buget, trebuiau cheltuiți și în acel moment survenea trocul: Fabrica de calculatoare avea un stoc de echipamente nefuncționale- la sfârșit de an, începea plasarea lor, prin înțelegeri inter-directori. Cumperi două mainframe I1024- bine, atunci iei și tu niște freze cu comandă numerică. Era una gigantică în dotarea fabricii, n-a funcționat niciodată. Împăratul era în fundul gol nu numai în ce privește condițiile de trai mizere ale populației, dar segmente întregi din industrie deveniseră o potemkiniadă. Pe de altă parte, fabrica de calculatoare avea director un colonel, absolvent al secției tehnice a Academiei Militare. Iar în sânul fabricii exista un segment militarizat și off limits pentru o anumită categorie de angajați (din care făceam și eu parte:)). De fapt, când spun militarizat, cred că ar trebui mai curând să folosesc termenul de securizat. Nu știu ce arme secrete se făceau acolo, menite să aducă în ultimul moment victoria comunismului asupra imperialismului. Dar piesele lor nu proveneau din industria autohtonă, tot așa cum Aro cu care Ceaușescu făcea vizitele de lucru avea motor Perkins :).
    Deci fabrica funcționa cu două viteze și în ce privește penuria de valută, cred că nu afecta „proiectele preferențiale”. Secția avea un inginer șef care pentru „necesitățile proiectului”, pleca în Occident cu aviz de 48 de ore. Deci erau „occidentalizați” :).
    Cred că una din condițiile asanării capitalismului autohton ar fi totuși reducerea procentuală a afacerilor cu statul- există nu rareori o suspiciune de „necurățenie”. Și evident, ar fi nevoie de o piață internațională. Țări ca SUA sau China au o piață internă imensă- pe de altă parte, firme cum ar fi Skype (pornită cu capital scandinav și programatori estonieni) au plecat de la o brumă și au ajuns să fie vândute cu 8.5 miliarde de dolari lui Microsoft.
    Prostia nu este apanajul exclusiv al activiștilor de partid :). Amintiți-vă că Bill Gates și colaboratorii, aflați la începuturi, au vrut să vândă DOS lui IBM. Hewlett Packard avea un proiect jucărie pentru un calculator personal. Steve Wozniak, cel care alături de Steve Jobs a fondat Apple, a cerut să facă și el parte din colectiv. I s-a spus că au nevoie doar de ingineri, sînt destui tehnicieni la bord :)

    • Legat de proşti, activişti şi Steve Jobs, am mai scris cele de mai jos în mai multe locuri. Răspunsuri n-am primit, doar nişte voturi pozitive. Aşa încât fac copy-paste ca Primul Sinistru al ţării:

      Cu vreo 25 de ani în urmă, Tony Robbins îl dădea ca exemplu pe Jobs, cum a făcut el în garaj computerul Apple cu 500 USD, pe care i-a obţinut amanetându-şi microbuzul VW. Pe vremea epidemiei crack-ului, a peisajului demn de Robocop al oraşelor americane, oamenii tindeau să se agaţe de orice exemplu pozitiv, fiindcă le dădea o speranţă.

      Ceea ce e greşit în exemplul lui Tony Robbins e faptul că el se limitează la a spune “Steve Jobs a amanetat un microbuz, a obţinut 500 USD şi a construit un computer”.

      Varianta corectă este: Steve Jobs trăia în 1977 într-o societate în care cu 500 USD se puteau obţine piesele, sculele, cărţile, timpul şi alte resurse necesare pentru a construi şi vinde un computer.

      Fiindcă, evident, în 1977 în România nu se putea face aşa ceva.

      Nu banii reprezentau problema. 500 USD erau 6000 de lei ai epocii comuniste, 12 lei = 1 USD la „cursul necomercial” stabilit de Stat. Dar de unde să îţi procuri piesele, atelierul, timpul necesar lucrării, informaţiile, fără să te ia nenea Secu’ de guler?.. Cum să aibă un român care ajunsese la maturitate în 1977, adică nu trăise niciodată altundeva decât în comunism, iniţiativa şi ambiţia? Când toţi îţi spuneau să nu faci nimic altceva decât să înveţi lecţia pe dinafară ca să îţi dea 9 tovarăşu’ prof? Fiindcă 10 nu ţi-ar fi dat, 10 lua cel care strângea castane şi maculatură?

      (Poate că ăla care NU a fost Steve Jobs când ar fi trebuit să fie, în 1977, avea motive să creadă în 1995 că Internetul e pentru golăneală şi porno, iar 486 e un fel de cobră care sare să-l muşte. Dar eu eram elev şi trebuia să-l suport pe caraghios, că ierarhia socială era de neatins.)

      • După cum ați observat, eu mă refer la perioada de după ’90 dar în mare parte ceea ce ziceți era în continuare valabil. Una din dilemele mele nerezolvabile pe atunci era: daca fac un aparat oarecare, de unde iau carcasa? :)

        • Pai ti-o faci tu singur ca si Steve Jobs in 1971:)))
          iei un fierastrau si 2 bucati de lemn si lucri
          adica muncesti cum se zice la voi
          :)))
          Sau iei 2 bucati de aluminiu si mai bine

          • Un aparat cu carcasa de lemn in ’90 nu cred ca mai cumpara nimeni, iar aluminiul – in afara de pret ajungi la discutia anterioara: ca sa nu il indoi „din ciocan” trebuie sa existe o „industrie orizontala” care sa te ajute. Dar era doar un amanunt, în ’90 exista doar o singura linie de serigrafie pentru circuite imprimate, la ICE, trebuia sa le faci manual pentru serii mici de exemplu, nu existau nici alternativele de azi cu tot felul de polimeri fotosensibili… erai un fel de Robinson pe o insula pustie :)

  6. Au fost mai multe probleme care au dus la dispariția
    industriilor de electronică și IT din România. În primul
    rând industriile respective nu s-au adaptat la condițiile
    noii piețe (marketiking). În ciida unui învățământ avansat
    de specialitate, din firme lipseau sectoarele de R&D.
    Mai mult izolarea din anii `80 când nu se mai cumpărau
    nici măcar reviste de specialitate a avut un efect dezastros.
    Apoi să nu uităm că privatizarea a fost făcută de anumite
    persoane dubioase care nu aveau în omun nimic cu partea
    tehnică a lucrurilor.

    În România s-a și dus un fel de campanie contra inginerilor
    care au fost in anii `90 acuzați nejustificat de decăderea economică
    a țării. Dar se uită că speciaiștii plecați în afară s-au descurcat
    foarte bine. Poate ce lipsește în România este spiritul întreprizător
    și cum poți comercializa (monetiza) ideile tehnice. În România
    nici nu s-au menționat nume de succes entreprenoriale de succes
    din domeniul tehnic cum ar fi Steve Jobs, Larry Page, Sergey Brin
    sau nume de români de success, presa românescă preferând
    `vedetele de maidan și de doi bani`. De aceea 2 milioane absolvenți
    de liceu s-au înghesuit la facultățile de profil economic că acum toți stiu
    să calculeze 16% din X, dar nimic altceva … la fel și cei 500,000
    de abdolvenți de drept din România în ultimii 20 ani!!
    Și ne mai întrebăm de ce România stă prost la capitolul inovații.

    Oare de e se vorbește numai despre Silicon Valley … sau despre
    Corea de Nord. Oare de ce nu se înteabă nimeni despre cum de
    a apărut Samsung și LG în Corea de Sud. Vedem produsele lor
    peste tot în România, dar nimeni nu întreabă cine sunt cei care
    le fac. Nu existî nimeni care se facă un reportaj pe aceadtă temă.
    În anii `60 când în România aparea industria electronica, Corea
    de Sud încă avea ateliere ca în Evul Mediu … și totuși …

    Avem multe de învățat, și ar trebui msi mulți specialiști trimiși
    în afară la cursuri și specializări. Așa a făcut Japonia și Corea de Su
    și China. Să nu uităm că IT -ul prezintă o gamă foarte largă
    de aplicații posibile, de Apps-uri pentru iOS și Android (pentru dispozitive
    mobile), wearable technology pâna la soft specializat. Firme mici și mijlocii
    care ar dezvota astfel de produse necesită investiții relativ mici.
    Însă trebuie creată o cultură a dezvoltării și implementării ideilor
    noi, și apoi o sursă de monetizare pentru acestea.

    • Când s-a terminat războiul din Coreea, americanii au pretins că Nordul, bogat în minereuri şi cărbune, se va industrializa rapid şi va depăşi Sudul. Realitatea demonstrează că uneori ar trebui să nu mai creadă în prezicerile Babei Omida.

    • Problema e ca atunci cand vorbim de Coreea de Sud sau China vorbim (si) de muncitori care se multumesc cu un castron de orez pe zi, ceea ce la noi nu e cazul ( si nici nu trebuie). Singura noastra varianta este sa ne orientam spre domenii de tehnologie mai avansata, in care avantajul productiei ieftine sa fie nerelevant, pentru ca a te bate cu ei in preturi e un nonsens.

      • Poate că se mulţumeau cu un castron de orez imediat după război, când era foamete.

        În prezent, Coreea de Sud e între primele 15 economii din lume şi salariul minim pe economie e cam 3,6 EUR/oră (deci un angajat care ar lucra un program normal ar rămâne cu 642 EUR la sfârşitul lunii, cam la fel ca în Spania).

      • Poate cei din munca necalificata se multumesc cu un castron de orez pe zi. Chinezii sau indienii din IT au costuri per angajat similare cu Romania (asta din sursa sigura – managerdin multinationala care lucreaza si cu noi si cu ceva chinezi si cu ceva indieni, deci stie preturile la toti).

    • Romania e buna pentru forta de munca ieftina acolo unde e ieftina, adica cea necalificata; pentru forta de munca calificata e o tara prea scumpa din cauza impozitelor uriase – mai mult decat duble fata de USA, iar cand discuti de inalte tehnologii nu convingi un inginer sa lucreze pe salarii de 5 ori mai mici decat in USA cand pot lua primul avion spre California. Ca sa ii dai unui inginer in Romania 5000 de dolari e atat de scump incat e mai ieftin sa il muti in California si sa ii dai 6000, iar cu 5000 oricum va fi prea putin incantat de traficul si golania din Bucuresti ca sa vrea sa stea aici.

    • Nici la ei nu era asa de usor la inceput. A trebuit sa se imbogateasca vreo cativa din asta ca sa se ajunga sa dea navala investitorii. Bine, e adevarat ca eu nu stiu nici o firma de la noi care si-a finantat investitiile prin bursa, care in felul in care functioneaza acum pare complet inutila :)

  7. Stimate dl. Badici,

    Ati omis un detaliu din expunerea d-voastra, altminteri bine argumentata: calificarea oamenilor de pe ‘piata’ IT din RO, in anul de gratie 2014.
    Toate ziarele si stirile catalogheaza oamenii din IT din RO ca find niste mici genii regionale, carora li se acorda (in consecinta) tot felul de facilitati – inclusiv financiare, etc..etc..
    Dar oare asa este ? In afara de programe de numarat si adunat (contabilitate), in afara de aplicatii marunte (gen Google aps.) sau de lucru in cohorta la companii IT care-si externalizeaza partea de programare in RO (salarii mai mici decit in India sau China, nu mai vorbesc de EU)..pe unde se afla competentelele noastre novatoare si creative si ‘paradigm-changing’ in IT ?
    Citi din IT-istii din RO pot sa faca si altceva in afara de scriere de cod si programare ‘dupa manual’ ? Citi stiu sa creeze valoare adaugata din perspectiva creativitati si a abordarii stiintifice a muncii din IT ? Luati Mathematica de ex. – Wolfram Research -. Citi din RO sint capabili sa conceapa nu aplicatii, ci algoritmi noi (ce implica performanta in matematica, informatica, fizica, statistica, inginerie, etc) intr-un astfel de mediu ? Dar in LabView ? Dar in Maple ? Dar in Matlab ? Dar in Adobe ?
    Aceste sint doar citeva exemple de schimbari de paradigme facute pe palierul respectiv, de oameni care nu doar bat din taste (programeaza..), dar si concep ce a anuma sa programeze.
    Din acate, asa-zisa ‘piata IT’ din RO se rezuma la ce spuneam la inceput (programare, aplicatii de ATM, de contabilitate – sa nu uitam de ‘premiantii’ de la firma lui Ghita) si mai putin stiinta si concepere de noutata in domeniu. Altfel spus, mai mult emulam si copiem decit dezvoltam stiintific.

  8. Silicon Valey e preponderent despre circuite integrate, comunicatii, si mai putin despre Soft. Pe de alta parte Silicon Valey e despre Research and Development, nu productie fizica. Acolo se poriecteaza circuitele integrate, productia se face in Taiwan (cu citeva exceptii gen Intel, IBM- care apropos, nu e in Silicon Valey…).

    Ca sa creem un Silicon Valey romanesc ar trebui doar sa generam absolventi de facultate competitivi. Atit. Deficitul de personal calificat e imens, doar ca nu e forta de munca. Pentru ca pina la urma Silicon Valey e formata din citeva sute de mii de ingineri, nu din firmele care-i angajeaza. Personalul super-calificat e comoara din Silicon Valey.

    • cand zici silicon valley te gandesti in primul rand la start-up, care sunt acolo enorm de multe, doar cateva au norocul sa aibe succes, de la facebook la whatsapp, restul dau faliment si o iau fara sa-si piarda entuziasmul de la capat.
      europa abia se poate lauda cu skype sau angreebirds (incredibila cifra de afaceri) , ceva e totusi special in cafenelele din silicon valley.

      • Ca unul care a trecut pe acolo, iti pot spune ca in proportie covirsitoare Silicon Valley e formata din giganti ai semiconductorilor, si mai nou si de partea de soft. Start-up-urile exista, e adevarat, dar nu reprezinta foarte mult din numarul de angajati sau din cifra de afaceri. Dupa parerea mea, cind zici Silicon Valley te gindesti la densitatea de firme din domeniul tehnologiei informationale pe km patrat. Da’ na, fiecare se gindeste la ce vrea.

  9. În ce privește Sillicon Valley, nu trebuie neglijat faptul că majoritatea produselor sînt gândite acolo și fabricate în Taiwan sau undeva în Asia. Iar aportul părții de soft nu trebuie uitat, fie că e vorba de o companie cu un profil mixt (hard/soft) sau dedicată exclusiv programării. Uite : Apple, Sun, Oracle, Adobe, Intuit, Autodesk. Proximitatea față de centre universitare cu tradiție nu este o întâmplare, evident (Stamford, Berkeley). În genul ăsta de industrie este necesară o doză sănătoasă de non-conformism :). Xerox, pe care astăzi o asociem cu mașinile de fotocopiat sau faxul (ce vremuri :)), este compania care a introdus noțiunea de „Park”, în sensul unei „rezervații” unde tinerii „dăștepți” vin și crează, nu pontează cartela. Acolo a apărut prima oară noținea de interfață grafică pentru utilizator. Se vede însă că directorii de la Xerox nu au trecut prin acel „Park”. Industria de IT nu iartă- 5 ani sînt o veșnicie.
    Fără ca s-o spun pe un ton peiorativ, nu cred că în România se poate vorbi de înființarea de industrii de hard- investițiile sînt colosale iar dacă e vorba de asamblare care nu e complet automatizată, nu se poate concura cu zonele low-cost din Asia. În afară de asta, ar trebui să existe și o piață care să justifice investiții de talia asta iar concurența e acerbă- e greu să vii din urmă acum în acest domeniu. În ce privește softul însă, lucrurile stau altfel.
    S-a vorbit pe bună dreptate despre capitalul uman care există în Silicon Valley- dau un alt exemplu, minuscul în comparatie dar reprezentativ pentru ideea care se discută aici: zona Boston- în jurul metropolei există un beltway (centură) de companii cu profil de hard/soft, care după câte știu eu este cel mai important de pe coasta de est a SUA. Faptul că orașul în sine are atâtea universități (în afară de Harvard și MIT), iarăși nu este întâmplător.

  10. vorbiti de sinesti sau silistea gumesti ?
    nu l mai amagiti pe domnul Caliman ca se lasa de industrializare si se apuca de informatizare.
    valea siliciului s a bucurat de un cadru adecvat, un cult al riscului si succesului neegalat.
    tarile est asiatice au la rindul lor ambitie si un fanatism al muncii. unde se situeaza romania ? vaduvita de elite si forta activa, plina de academicieni si doctori (nu medici) inutili, avocati, economisti, cirmuita de hoti si analfabeti.

    • Eu nu il amăgesc pe domnul Caliman, dumnealui se amăgește, eu pot cel mult să îl ajut :)
      Părerea mea despre cultul riscului și succesului e diferită, cunosc și pe la noi destui care și-au început afacerile vânzând Oltcit-ul familiei, nu „visătorii” de acest gen sunt cei care lipsesc. Deși obositori și inoportuni, nici măcar cei de la Finante nu sunt problema principala. Primele PC-uri se vindeau pe la 1000 USD, presupunand ca acest echipament incă nu s-a inventat și l-am inventa noi acum, câte bucăți ați vinde pe piața locală azi?
      De fapt am abordat subiectul mai mult pentru că apare invariabil în discuțiile despre IT și m-am gândit sa il epuizăm ca să putem trece mai departe :)

      • Asta nu conteaza cate vinzi,desi pe piata actuala a disparut gloria de odinioara
        in anii 90 faceai un calc cu 500 de dolari si il vindeai cu 2000 in Romania:)
        in state…da…numai Apple putea sa faca asta
        avand in vedere ca Windows-ul orice versiune e un rahat
        singura iesire e sa pui un Zorin OS ultimate sau ceva asemanator
        si sa lucri mult pe el sa-l faci user friendly
        nu deodata..si Apple adica Steve Jobs a lucrat 45 de ani pe sistemul de operare si nu l-a gatat pana a murit

  11. @Adam: „În România s-a și dus un fel de campanie contra inginerilor
    care au fost in anii `90 acuzați nejustificat de decăderea economică
    a țării”

    În acei ani ’90 inginerii nu prea aveau cum „să producă” în economie.

    Nişte (co)mu(n)işti de inspiraţie sovietică au venit cândva, pe vremea lui Ghiţă Dej, cu ideea grupării inginerilor şi cercetătorilor în „institute centrale”, aşa cum era ŢAGI sovietic.

    Adică în loc să se facă activităţi de cercetare în fiecare întreprindere şi în specialitatea ei, mii de oameni bine pregătiţi erau „la institut”, unde nu prea aveau ce face.

    Cum a căzut Ceaşcă, în anii 1990-2004 multe institute de cercetări au rămas fără bani, fără clienţi din industrie, trăgeau să moară cu anii, ţinute în viaţă de perfuzii de la Stat. Membrii lor nu primeau salarii cu lunile, utilajele se degradau, mâncau ciorbă de cartofi şi veneau la serviciu cu costumul tocit în coate.

    Însă în toţi aceşti ani, 1990-2004, niciunul dintre ei nu a participat la mecanismul pieţei: adică niciun şef de institut nu a acceptat să facă lucrări pentru firme sau public, contra cost. Niciun inginer mecanic de la Stat nu a făcut cercetare pentru firme de tuning auto, niciun electronist dintre cei vechi nu a construit instalaţii la comandă şi nu a scris soft pentru firme private, niciun specialist în aerodinamică nu a proiectat kituri de caroserie. Dacă venea un Gigel întreprinzător la uşa „institutului” şi întreba: „am nevoie de X, Y, şi Z produse, putem colabora?”, şeful (co)mu(n)ist îi trântea uşa în nas.

    Ca şi cum ei erau un fel de aristocraţie, care nu putea să lucreze decât pentru Stat, ideea că un cocalar „buticar-privatizat” (porecle foarte răspândite în presa din 1990-1996) le comandă ceva era o insultă.

    În schimb, firmele româneşti care chiar produc şi vând în IT, ca Softwin / Bitdefender, au fost înfiinţate de unii care au plecat din sistemul cercetării (co)mu(n)iste trântind uşa. Fiindcă ştiau că printre fosile şi dinozauri nu faci nimic.

  12. De ce dacii mei simt atata indoiala in suflet incat nu au incredere in ei insisi si in altii
    si fura si mint si ucid si sunt escroci si curve si nu fac nimica si se plang toata ziua?
    pt stiinta voastra,nu mai conteaza ce si cata putere ai in calculator
    conteaza ce faci,ce publici
    eu acuma fac filmul complet Legenda Vietii
    gasit apoi probabil dupa procesare si incarcare pe adresa
    http://youtu.be/bIUYHPQdrwk

  13. Deocamdata singura bresa unde suntem competitivi este cea a programarii pure. In parte si datorita diferentei de salarizare. Eu lucrez intr-o firma de tip „offshore programming” – o firma cu capital integral strain si sediu social in strainatate, dar cu punct de lucru Romania si cu angajati exclusiv romani. Ei bine, ca tot vorbim de piata romaneasca, de 6 ani n-am avut nici un client din Romania. Absolut toti clientii nostri au fost si sunt firme vest europene. Presupun ca principalul motiv sunt banii – tarifele noastre sunt de nivel UE. Dar nici cererea interna nu e suficienta. Ca sa faci un „Silicon Valley” autohton e musai sa ai si capital romanesc si clienti romani. Nu cred ca am atins inca masa critica capital + clienti necesara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro