„The Machine” si nevoia de solutii pentru stocarea de date

De curând, HP a stârnit ceva rumoare cu anunțul proiectului “The Machine”, un proiect destinat să revoluționeze ( a câta oară ?) computerele.

În general sunt sceptic în legătură cu acest gen de anunțuri. Pe de o parte sunt destul de convins că lumea computerelor a ajuns la o oarecare maturitate și deci prea multe revoluții nu mai sunt de așteptat; mai degrabă mă aștept la îmbunătățiri treptate și permanente. De asemenea mă aștept mai degrabă ca domeniul să progreseze “invadând” noi teritorii – din acest motiv urmăresc ce se întâmplă în domeniul roboților și al inteligenței artificiale.

Marile companii obișnuiesc să finanțeze astfel de proiecte mai degrabă pentru a beneficia de inovațiile conexe ( când aduni mai mulți oameni inteligenți la un loc și îi pui să lucreze la ceva nou, imposibil să nu rezulte niște lucruri utile) decât în speranța că proiectul respectiv va ajunge la un final fericit . Dacă însă chiar reușește, cu atât mai bine.

Problema pe care o pune în discuție HP este reală, și aici probabil că mai este cu adevărat destul de mult de făcut. Informația pe care o avem la dispoziție în acest moment tinde să devină mult prea multă pentru a putea fi prelucrată cu echipamentele pe care le avem. Pentru asta, HP vorbește despre transmitere fotonică ( folosind micro-diode laser) , despre memristoare, un nou tip de memorie, despre procesoare specializate. Si bineînțeles de un nou sistem de operare. Nu știu prea multe despre acest proiect, însă din start alăturarea celor de mai sus îmi pare ușor forțată. De multă vreme se discută despre trecerea de la circuitele electrice la cele fotonice; aceasta bate însă pasul pe loc pentru că nu prea știm cum să realizăm un element de memorie fotonică. Ori, în lipsa acestuia, viteza luminii nu ne ajută prea mult, pentru că va trebui să o transformăm în curent electric ca să o stocăm. Memristorul de care vorbește HP este un dispozitiv electronic, deci nu prea e clar la ce ne-ar trebui dispozitivele fotonice. Procesoarele specializate, da, pot fi o soluție ( de fapt placile video pe care le folosim sunt deja procesoare specializate, deci nici o noutate).

Așa cum spuneam, nu e de așteptat ca “The Machine” chiar să ajungă pe piață în viitorul apropiat. Însă e de așteptat să schimbe unele lucruri. Va putea deveni memristorul un produs industrial, vandabil? Dacă da, ar putea înlocui memoriile RAM actuale. Poate și pe cele permanente, caz în care ar putea deveni o alternativă la SSD-uri și ar înlocui harddisk-urile, unul din punctele nevralgice din punct de vedere al vitezei.

Am mai putea să așteptăm o altă arhitectură hardware, care să înlocuiască bătrânul design bazat pe IBM PC. Dar pentru asta probabil cheia ar fi dimpotrivă, să colaboreze cu Microsoft și cu comunitățile Linux, nu să scrie un nou sistem de operare pentru care nu există software încă. Un nou sistem de operare ar putea să fie util doar într-un caz de schimbare totală de paradigmă, în care computerul ar face cu totul altceva decât face acum. Dacă vrem să îl folosim la fel ca pe cele de azi, să plimbăm fișiere și să hostăm site-uri,  ideea unui nou sistem de operare e bizară, mai ales că HP nu ar fi la primul eșec în domeniu.

Computerele din ziua de astăzi au doar două probleme: stocarea de date și stocarea de date. Pe de o parte există limitări în lucrul cu datele “imediate”, care țin de transportul  datelor între procesor, memorie și periferice, iar pe de altă parte e vorba de stocarea propriu-zisă, de organizarea terabiților, petabiților și tot așa de informație pe care o accesezi ocazional, dar care trebuie să fie bine indexată și ușor accesibilă. Discutam acum ceva vreme cu un coleg la care backup-ul zilnic al datelor lua aproape toată noaptea, despre faptul că în eventualitatea că ar avea un incident , ar avea nevoie doar de o mică parte din acel backup, ar trebui să facă un restore complet, care să blocheze compania aproape o zi întreagă și eventual să și suprascrie mai mult decât s-a pierdut inițial. Nici nu vreau să mă gândesc la varianta în care un restore de câteva ore se finalizează cu eroare. Evident că el proceda corect, după manual, cu mijloacele pe care le avea.

Din toate componentele computerelor, îmi pare că tocmai această zonă a stocării permanente e cea în care e mult loc pentru progres. Ca și pe vremea lui Edison, ținem datele pe niște cilindri care se rotesc. Deocamdată memristorul s-a dovedit greu de făcut, însă poate că pînă la urma….