Home » Media / Tech » Citesti:

TVR schimbă legea, dar năravul ba

Brindusa Armanca martie 7, 2017 Media / Tech
2 comentarii 915 Vizualizari

Dezbateri și iar dezbateri în jurul modificărilor aduse Legii 41/1994, lege de organizare și funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune. Schimbările propuse încă din legislatura trecută de Georgică Severin, pe atunci șeful comisiei de cultură și mass-media, au trecut tacit de Camera Deputaților și au ajuns la Senat care, fiind cameră decizională, va definitiva documentul legislativ. Ce s-a schimbat în vechea lege, nu este rău: s-au separat și  s-au precizat funcțiile de președinte al consiliului de administrație și de director general, s-au stabilit câteva criterii obligatorii pentru componența CA, cum ar fi interdicția de a fi membri de partid, competență, experiență și capacitate decizională, prestigiu profesional (ia, auzi!) etc. Directorului general, ca reprezentant legal al societății, i se vor putea stabili condiții de eficiență prin contractul de mamagement. S-au inclus și câteva prevederi pentru asigurarea transparenței instituționale. Ce nu s-a putut obține în discuțiile dintre senatori, sindicate, conducere și organizațiile media, a fost tăierea lanțului. S-a păstrat respingerea raportului anual ca instrument politic de demitere a consiliului de administrație, se perpetuează numirile politice în CA, după algoritm, și nu s-a ajuns deocamdată la niciun acord pentru numirea în CA a unor reprezentanți ai societății civile. Dealtfel, informații din interior, dar neconfirmate oficial, susțin că lui Georgică Severin i se rezervă o funcție, ceva, fiindcă nu a primit voturile cetățenilor pentru a intra în parlament: dacă nu președinte la TVR, atunci cel puțin președinte la ICR. Distanța între ce va spune legea și cum se aplică ea se profilează de pe acum.

Ce a mai rămas nerezolvat, este că nu s-a ajuns la o concluzie privitor la statutul mediilor publice, definite în prezent  ca”servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial”, aflate sub controlul Parlamentului. Un statut incert, care nu se potrivește nici cu jurisprudența europeană, nici deplin cu cea românească, o struțo-cămilă utilizată pentru a nu da socoteală pentru eșecul economic și mediatic. Aspectul a fost semnalat la dezbaterea publică din 1 martie de reprezentanții ActiveWatch, CJI, AZIR/AEJ, care au cerut, pe lângă „redefinirea misiunii serviciilor publice de media și a obiectului de activitate a acestora, în acord cu evoluțiile sociale, tehnologice și economice”, mandate decalate, pentru a evita suprapunerea cu ciclurile politice și deschidere față de producțiile independente.

În vreme ce organizații media, sindicate, parlamentari din comisiile de specialitate își bat capul cum să facă să fie bine (ca să nu fie rău), TVR 1 se aliniază încetișor stilului Antenei 3, cu unele talk-show-uri politice căzute într-o rână, cu ”analiștii” de multiplă folosință plimbați de la Antena 3, RTV și B1 TV, acum și la TVR, pentru o propagandă pro-PSD securizată. Amestecul cu emisiuni corecte dă televiziunii publice posibilitatea de a arăta că editorial se află în perfect echilibru. Mai este și incompetența la vârf. Proiectul de grilă a TVR 3 ilustrează crasa inaptitudine a directorului Zgabercea, omul lui Nicușor Constantinescu, cercetat penal, care face din canalul televiziunilor regionale un talmeș-balmeș greu digerabil pentru public și imposibil de realizat ca producție de către studiouri. Radioul public se dă și el în stambă cu orice ocazie, fiind, probabil, instituția campioană a incompatibilităților, de la PDG Miculescu, declarat definitiv incompatibil prin sentință și obligat, tot prin lege, să plece de la conducerea SRR, până la membri ai Consiliului de Administrație și la alți membri din conducere, de zici că incompatibilitatea a devenit criteriu. Iar calitatea emisiunilor este invers proporțională cu veniturile: cei mai slabi redactori, dar oportuniști, gata de compromis, au salarii grase și sunt, de preferință, șefi. Sindicatul SUS România și supervizor.ro semnalau anul trecut că Laura Sgaverdea, director la Radio Reșița, avea un salariu lunar de12.000 lei, pentru programe și management mediocre.

Nu putem uita ce zbateri și dezbateri a iscat eliminarea taxei radio-tv, terminate cu o concluzie generală, venită de la TVR și SRR, din societatea civilă, de la președinție, de la majoritatea partidelor, și anume că taxa trebuie păstrată ca o garanție de independență a serviciilor publice și ca o legătură cu cetățenii. Nu s-a ținut cont de nimic, actul normativ fiind votat în regim de urgență de majoritatea parlamentară. Ziua, ce-i drept, nu noaptea, dar tot la comanda lui Dragnea. Astfel, clasa politică a mai aplicat un șut societății civile și cetățenilor, în semn de respect.

Articol apărut în revista ”22”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Unde sunt sindicatele? Niciunde în estul continentului nu mai e vizibil cea ce pînă 1900 era în ascensiune în Mitteleuropa: sindicatele „internaționale” (Victor Adler, Viena, …. …. solidaritate între etnii numai pînă 1914?). La nivel UE 1957 – 2017 sindicatele sunt invizibile. De ce? Solidaritate? Multinaționalele? Internaționalismul…

    In occident modelul francez al sindicatelor (greve lungi, paralizarea căilor ferate etc).e confruntarea. Politica franceză preferă confuntarea. In Bundesrepublik D. compromisul e preferat grevelor lungi. Gewerkschaften sunt organizații foarte mari (au pierdut enorm de mulți membri) și ajung de regulă la arangamente tarifare (libertatea tarifară) pentru 2- 3 ani. Scăderea salariilor în ultimul deceniu a dus la nemulțumirile care îl plasează pe Martin Schulz SPD la parlamentarele din toamnă în poziția de concurent serios. O surpiză… în vest ceva nou. Vom vedea. Olanda, Franța, Germania 2017….

    Perioada lungă 1949-1989 în estul continentului, cu sindicate ca „sluga” partidului, a ruinat sindicatele. Ce rol au azi în România? Cu ce pot contribui în serviciile publice, Radio-TV, învățămînt, sănătate, la țelurile dorite de citoyenii de pe stradă? Oamenii știu ce vor, se vede pe stradă 2017.
    Cum se pot realiza dorințele enumerate în textul de față?

  2. sese spune:

    Desi finalul articolului aseaza bomboana pe coliva tvr (eliminarea taxei PUBLICE), nu-i limpede de ce autoarea toooot pomeneste in cuprins de “televiziunea publica” si “radioul public”. Vorba bancului: “a murit Dumitru!” Ele sint (si ramin, fara nici un dubiu) institutii DE STAT!!!!! Adica, BUGETARE!!!! Adica niste SLUGI OFICIALE ale PUTERII!!!!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)