Home » Justitie/Ordine publica »Media / Tech » Citesti:

Ziarul „Libertatea” dezinformează despre Gelu Voican Voiculescu

Marius Mioc iulie 19, 2016 Justitie/Ordine publica, Media / Tech
5 comentarii 2,067 Vizualizari

În 16 iulie 2016 pe saitul „Libertatea” a apărut articolul nesemnat „EXCLUSIV / Cioloș l-a angajat pe cel care l-a împușcat pe Ceaușescu. Gelu Voican Voiculescu câștigă lunar 2.600 de lei” (linc), care se dorește o demascare atît a primministrului Dacian Cioloș cît și a lui Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprimministru FSN-ist, care în prezent este consilier la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Lupătorilor Împotriva Regimului Comunist.

După „Libertatea”, o mulțime de alte surse de (dez)informare în masă bucureștene au preluat aceeași știre.

Prima minciună din articol e că Cioloș l-ar fi angajat pe Gelu Voican în guvern. De fapt omul a fost angajat pe vremea guvernului Ponta și a rămas angajat în continuare. Cioloș n-a făcut nici o schimbare.

Angajarea lui Gelu Voican Voiculescu a fost pe funcția de consilier la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC). Secretariat de stat pentru problemele revoluționarilor nu mai există din 2014, dar ziariștii de la „Libertatea” încă n-au aflat de asta.

Principala minciună din „Libertatea” este însă că „în iulie 1985 [Gelu Voican Voiculescu] este arestat din nou și condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare în baza articolului 166 din Codul penal de la acea vreme – „propagandă împotriva orînduirii sociale“, fiind acuzat de difuzare de manifeste anticomuniste”.

O minciună sfruntată! Condamnarea din 1985 a lui Gelu Voican Voiculescu a fost doar pentru înșelăciune în paguba avutului obștesc. De mai bine de 1 an, hotărîrile judecătorești din procesul din 1985 a lui Gelu Voican Voiculescu, au fost publicate integral pe internet blog (linc). Este vorba de sentința penală nr. 1383 / 18.11.1985 a judecătoriei sectorului 1 București (judecători Alexandra Pandrea și Iuliana Popescu) și, la recurs, decizia penală nr. 2119 / 20.12.1985 a tribunalului București (judecători Nicolae Lăzărescu, Cornelia Popescu și Nicolae Dumitriu).

Mai mult, după apariția legii 221/2009, Voican Voiculescu a cerut instanței să constate că a fost prigonit de regimul comunist, cerînd și despăgubiri. Instanța a constatat că Gelu Voiculescu a fost urmărit de securitate, dar capătul de cerere în care acesta ceruse să se constate că condamnarea din 1985 ar fi avut caracter politic a fost respins (linc). Așadar, și după revoluție, justiția a confirmat că osîndirea lui Gelu Voican Voiculescu din 1985 a avut doar caracter de drept comun.

Pentru a avea credibilitate în dezinformarea întreprinsă, ziarul „Libertatea” scrie tot articolul pe un ton aparent ostil lui Gelu Voican Voiculescu: „Voiculescu bagă lunar în buzunar din banii românilor peste 2500 de lei, la care mai adaugă și pensia de 2000 de lei”. Adică, înțelegeți, jurnaliștii sînt preocupați de banii românilor, iar românii trebuie să fie indignați că Gelu Voican Voiculescu ia bani de la ei.

De fapt, nu e nimic compromițător pentru domnul Voiculescu că e plătit pentru postul pe care-l ocupă, iar dacă ar fi dat afară ar fi angajat altcineva pe acel post, cu aceeași leafă. Și tot din banii românilor. De la Iohanis și Cioloș pînă la femeia de serviciu de la guvern, toți salariații statului sînt plătiți din banii românilor. Nici faptul că încasează pensie nu e compromițător din moment ce are vîrsta și îndeplinește condițiile de pensionare.

Adică: Lucrul cu adevărat compromițător pentru Gelu Voican Voiculescu, faptul că a falsificat niște deconturi (10 cazuri dovedite în instanță), care ar pune la îndoială oportunitatea ocupării de către dînsul a unor funcții în guvern (dar a ocupat el în trecut funcții mult mai importante – viceprimministru și ambasador – decît azi), este tăgăduit și se pretinde că întemnițarea sa din 1985 a fost politică (chestie care, în România postcomunistă, ar trebui să fie motiv de laudă). Dar apoi, cu vehemență și referiri populiste la „banii românilor”, „Libertatea” înfierează faptul că un salariat primește salar și un pensionar primește pensie. Nimic concret însă despre activitatea de salariat a domnului Voican Voiculescu. Poate sînt lucruri criticabile acolo, dar nu de la „Libertatea” le vom afla.

Stilul ăsta de fraze aparent ostile dar care în fapt nu compromit cu nimic pe cel atacat sînt folosite pentru cîștigarea credibilității pentru minciunile sfruntate prin care lui Gelu Voican Voiculescu i se atribuie întemnițare pentru luptă politică anticomunistă și fapte precum răspîndirea de manifeste anticomuniste, despre care n-a fost vorba deloc la proces. E tehnică de manipulare standard. „Dacă un ziar ostil lui Gelu Voican Voiculescu, cum e Libertatea, recunoaște că acesta a fost întemnițat în 1985 pentru răspîndire de manifeste anticomuniste, înseamnă că e adevărat”, vor gîndi mulți.

Ziarul „Libertatea” nu este original în folosirea respectivei tehnici de manipulare. În decembrie 2011 Cristian Delcea publica în „Adevărul” articolul „Revoluția între prieteni” (linc), în care se spunea (fiind citat Cazimir Ionescu) nici mai mult nici mai puțin că motivul întemnițării din anii ’80 a lui Gelu Voican Voiculescu a fost faptul că ar fi încercat să-l împuște pe Ceaușescu! Parcă cineva care ar fi dorit să-l împuşte pe Ceauşescu ar fi scăpat cu doar 11 luni de închisoare. Atît Cristian Delcea cît și „Adevărul” au afișat deseori în articolele lor un ton vehement antifesenist, dar prin cele expuse în articole, atribuind (fără temei) fapte de luptă anticomunistă unui reprezentant de marcă al FSN, nu face decît să legitimizeze preluarea puterii de către acest grup în 1989.

Principalul lucru nu este însă pe cine legitimizează sau nu asemenea articole de presă. Principalul lucru e că asemenea articole falsifică istoria.

Mai citește:
Tribunalul Bucureşti confirmă că Gelu Voican Voiculescu a fost un borfaş de drept comun. Noi aberaţii conspiraţioniste în “Adevărul”
Osîndirea lui Gelu Voican Voiculescu din 1985. „Inculpatul a falsificat deconturile prezentînd în 10 cazuri acte justificative nereale”
Hotărîrea Tribunalului Bucureşti cu privire la Gelu Voican Voiculescu, în procesul celor 748000 de euro
Gelu “748000 de euro” Voican: “Despre faptul că falsific deconturile, în afară de şeful meu, mai cunoşteau majoritatea colegilor mei”
“Inculpatul Voiculescu Gelu Voican a dat dovadă de sinceritate în timpul urmăririi penale”
De aniversarea revoluţiei, Gelu Voican ne serveşte minciuni proaspete
Agenda Zilei: Un ziar care refuză să dea dezminţiri (între timp ziarul respectiv a dispărut de pe piaţă)
Gelu Voican Voiculescu: Gîndul meu se îndreaptă spre cei disimulaţi sub infracţiuni de drept comun. Să se revizuiască situaţiile judiciare! TVR decembrie 1989 (video)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. sile spune:

    Nu GVV a aparut la revolutie la TVR sustinand ca vine direct din beciurile Securitatii? Sau confund eu personajul?

  2. dusu spune:

    si io am vrut sa l omor pe ceausescu ! vreau sa l omor si pe iliescu ! is revolutionar ?
    cum umbla individu voiculescu cu pistol la briu ca haiduci rominilor, atunci la revolutia intregului popor !
    ce as fi vrut atunci sa am si io macar un pistolash sa omor macar un comunist transformat peste noapte in revolutionar ce vroia moartea lui ceausescu
    bravo autorule ! asa trebuie aratate manipularile
    si apropo de manipulari ; intr o fituica mare de romanica era mai zilele trecute un articol despre cit de multi emigranti are UK; vreo 3-4 milioane parca zicea articolul si ca is numiti expati ! ha ha,asta lasind sa se inteleaga ca dejaba se pling ei de romini ajunsi in UK
    populatia UK este de vreo 60 milioane



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Mioc


Marius Mioc

Scriitor. In decembrie 1989 a participat la revoluţie. Prezent în 16 decembrie 1989 în mulţimea de lîngă casa pastorului Laszlo Tokes. Arestat în noaptea de 16/17 decembrie ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)