vineri, martie 29, 2024

Șamanism peronist și principii democratice: Klaus Iohannis, Vasile Blaga și avatarurile PNL-PDL (Actualizat plus bonus)

Formațiunea „PNL-PDL” (Alianţa Creştin Liberală) este o entitate ambiguă, încă incertă ca identitate doctrinară. Propunerea domnului Klaus Iohannis drept candidat prezidențial este o chestiune care trebuie examinată cu seriozitate, mai ales ca nu a avut loc o discutie publica referitoare la diferentele si similitudinile dintre viziunile domnilor Iohannis si Catalin Predoiu. Este în joc viitorul democrației constituționale din România, continuarea luptei pentru statul de drept, rezistența la populism, corupție, faradelege, la derive autoritare. Devine limpede că strategia d-lui Vasile Blaga a dus la acest deznodământ. Imi pare că sondajele au contat mai mult decât principiile.

Dinspre liberali, oricât aș încerca să descopăr un nume marcant de „king-maker”, îmi este imposibil. Că doar nu despre domnul Quintus este vorba aici. A fost dat câștig de cauză, din câte înțeleg, unui sondaj de opinie interpretat în sensul unor șanse mai mari pe care le-ar avea dl Iohannis în fața d-lui Cătălin Predoiu de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Diferența mi se pare totuși mică, in zona unei margini de eroare de 3-5 la suta și, evident, recuperabilă. Nu este pentru nimeni un secret ca exista o forta persuasiv-manipulatoare a sondajelor, mai ales atunci cand sunt fetisizate si hiperbolizate in scopuri mai mult ori mai putin personale. Se induce ideea de inevitabilitate acolo unde este loc pentru reflectie, actiune, constructie, dezbatere si viziune. Un sondaj, mai mult sau mai putin credibil, ofera date. Oamenii care iau decizii transforma acele date in fapte sociale. Cu consecintele de rigoare.

http://www.revista22.ro/sondaje-manipulatorii-predic355ii-paradoxuri-351i-ironii-6084.html

În plus, un tur doi nu seamănă niciodată cu turul întâi, fie și pentru faptul că „finala competiției” aduce invariabil cedări de voturi, alte posibile alianțe de conjunctură politică, mobilizarea/motivarea unor noi segmente de electorat, și așa mai departe. Turul doi (cel puțin asta ne-au demonstrat momentele electorale post-decembriste) este eminamente unul al votului negativ (el înclină balanța într-o parte sau alta), situație în care, actualul sondaj, la diferența minusculă dintre cei doi virtuali candidați de dreapta numiți aici, devine mai degrabă un pretext intern de partid și nu o formulă de calcul științifică, infailibilă.

Chestiunea însă ține de principii. Cătălin Predoiu și Monica Macovei nu și-au ascuns pozițiile în chestiuni esențiale: continuarea bătăliei pentru statul de drept; rezistența la asaltul grupurilor mafiotice precum cel al recent condamnatului Dan Voiculescu, care a proclamat clar că dorește „cucerirea justiției”, adică anihilarea ei; garantarea propriei identități anti-autoritare prin delimitarea lipsită de orice ambiguitate față de lovitura de stat avortată din iulie 2012; orientarea categorică și ireversibilă a României spre Occident, în cadrele instituționale ale UE și NATO. O fuziune care are loc prin ignorarea acestor valori, non-negociable din punctul de vedere al celor ce susțin societatea deschisă, miroase de la o poștă a peronism, adică a populism, a demagogie, a oportunism radical.

Între mai și august 2012, PNL a fost vârful de lance al USL în lupta pentru acapararea (a se citi distrugerea) IICCMER și ICR. A fost buldozerul atacului împotriva statului de drept. În fruntea IICCMER au fost numiți liberalii Dinu Zamfirescu și Andrei Muraru. În fruntea ICR-ului „protocronizat” a fost instalat „caloriferistul” Marga. Dl Muraru, protejatul de-odinioară al actualului pușcăriaș Relu Fenechiu, este azi consilier personal al d-lui Iohannis.

În clipa de față, există trei oameni politici care îmi par a întruchipa aceste valori non-negociabile: Monica Macovei, Cătălin Predoiu și Cristian Diaconescu. Lista este, neîndoios, mai lungă, i-am amintit doar pe cei direct implicați în actuala cursă electorală. În ce mă privește, îi consider credibili și onorabili pe aceștia.

Când PNL-ul a acceptat, pe vremea lui Crin Antonescu, alianța cu partidul felixiot, am protestat public și am anunțat că returnez premiul „Ion I. C. Brătianu”. Era în ianuarie 2011. Cred că merită să republic mai jos articolul apărut atunci pe platforma „Contributors”. Este, din nefericire, la fel de actual. S-au schimbat doar unele măști.

„Din rațiuni pe care le-am explicat în articolul despre «Șamanismul peronist», privesc alianța dintre actualul PNL și PC drept o capitulare a lui Crin Antonescu și a colegilor săi în raport cu un partid-televiziune cu certe rădăcini și afinități în zone pe care le consider responsabile pentru dezastrul țării în veacul douăzeci și în acest veac. Mai mult, formarea iminentă a unei «Alianțe de Stânga-Dreapta» care să includă și PSD-ul condus de Victor Ponta, anulează, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale.

Un premiu îl definește și pe cel care îl conferă, dar și pe acela care îl acceptă. Am fost extrem de onorat, în 2001, când mi s-a acordat această distincție. Nu cred că mai exista vreo rațiune ca eu să figurez printre cei premiați câtă vreme conducerea actuală a PNL, fără vreo sfidare, fără vreo contestare profundă, într-o buimăcitoare unanimitate, a decis să fraternizeze cu formațiuni care au boicotat decomunizarea țării și s-au opus vehement condamnării dictaturii comuniste din România. Mărturisesc că acest gest de renunțare la un premiu, atât de prestigios în clipa când l-am primit, mă costă sentimental și intelectual. A nu-l face ar însemna să mă fac vinovat de complicitate cu travestiul și impostura.”

La data de 14 mai 2001 primeam din partea PNL, cu semnătura președintelui din epocă, Valeriu Stoica, următorul mesaj:

„Partidul National Liberal conferă anual Premiul «Ion I. C. Bratianu» personalităților care, fără a fi membre PNL, au contribuit constant și eficient la afirmarea valorilor liberale în societatea românească. Am onoarea și bucuria să vă anunț că juriul alcătuit din Dl. Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, președinte; Dl Acad. Ștefan Augustin Doinaș, Dl Neagu Djuvara, Dl Alexandru Paleologu și dl Valeriu Stoica, membri, a hotărât cu unanimitate de voturi ca Domnia Voastră să fiți laureatul din acest an al Premiului «Ion I. C. Brătianu». Prin activitatea Dvs editorială și pedagogică ați contribuit decisiv la punerea bazelor politologiei românești și la configurarea și aprofundarea în societatea românească post-comunistă a unui sistem axiologic în centrul căruia se situează drepturile cetățeanului, libera concurență, economia de piață, denunțarea oricărei forme de discriminare. Fără studiile politice comparate purtând marca Vladimir Tismăneanu, sensurile tranziției românești ar fi fost mult mai greu de descifrat, iar drumul ideilor liberale, mai dificil”.

Am recitit de câteva ori acest mesaj, am reflectat îndelung la ce se scrie în el și am ajuns la această decizie irevocabilă. Constat cu tristețe că între acel PNL și actuala formațiune nu mai există altă legătură decât numele. Voi returna cât de curând, conducerii actualului PNL, Premiul «Ion I. C. Brătianu» pe anul 2001.” Premiul a fost returnat la sediul PNL în săptămâna care a urmat.

Epilog: Acum câteva săptămâni mi-am dat demisia din Consiliul Academic al Institutului de Studii Populare, think-tank al PDL. Am fost un timp președintele acestui board științific, deci câtuși de puțin politic. Sunt fericit că, împreună cu domnii Valeriu Stoica și Sever Voinescu, am putut să particip la organizarea vizitei în România a cunoscutului filosof politic, Roger Scruton. Tot acolo, la ISP, am lansat cartea de dialoguri cu Mircea Mihăieș, „O tranziție mai lungă decât veacul”. Demisia a fost adusă la cunoștința doamnei Sulfina Barbu, președinte al ISP, și a domnilor Valeriu Stoica, președinte de onoare, Cătălin Predoiu, membru în consiliul de conducere, și Răzvan Orășanu, actualul director executiv al ISP. Din câte știu, și-a dat demisia și dl Gabriel Liiceanu. Dixi et salvavi animam meam.

Update Dl Vasile Blaga a declarat: „Așa cum am hotărât, inclusiv prin protocolul de fuziune, (…) l-am desemnat pe domnul Cătălin Predoiu ca și prim-ministru desemnat al alianței noastre, al partidului nostru. Am convingerea că vom putea construi alături de dânsul, de dumneavoastră, de noi toți ceilalți cel mai puternic partid de centru-dreapta din România. Așa cum spuneam, nu atât ca o contrapondere la PSD, și asta este important, ci pentru a fi vehiculul în stare, în sfârșit, să promoveze valorile noastre”. Tocmai despre acest lucru este vorba, de ceea ce numim valorile noastre, de definirea lor clara si de refuzul ambiguitatilor oportuniste. Astept, ca atatia altii, precizarile domnului Iohannis exact pe tema acestor valori, nu generalitati vagi, ci pozitii precise in raport cu institutiile care garanteaza continuarea asanarii spatiului public din Romania: DNA, ANI etc Astept, ca si atatia altii, o solidarizare cu declaratia domnului Catalin Predoiu pe tema luptei impotriva caracatiei mafiot-cleptocratice.

Despre aceste valori pe care, in articolul de mai sus, le-am definit drept non-negociabile, despre importanta transparentei, a responsabilizarii si a increderii, premisele unei democratii reale, viabile si robuste, vorbeste Monica Macovei in declaratia politica de azi: „Klaus Iohannis – un candidat slab, care nu a dovedit încă nimic în politica națională și internațională. ACL a formalizat astăzi o decizie cu care toată lumea era de mult timp la curent. Domnul Iohannis este acum în mod oficial rezultatul negocierilor de culise și al unui proces de selecție lipsit de transparență în interiorul celor două partide. Domnul Iohannis nu îi poate mobiliza pe nehotărâți și pe cei dezamăgiți de politică și nici nu a fost confirmat în vreo luptă electorală majoră pentru dreapta. A recunoscut acest lucru astăzi, declarând că ACL nu are voie să piardă alegerile cu o echipă de mii de aleși locali. Îi reamintesc că funcția de președinte al României se obține obținând încrederea și votul românilor, nu aducând oamenii cu autobuzele la urne. Actualul președinte al PNL este un candidat slab, fără experiență politică relevantă la nivel național sau internațional. Astăzi a susținut că nu vrea să fie parte a jocului politic, pentru că vrea să schimbe regulile jocului. Să nu uităm însă că este contrazis chiar de propriul CV – a fost desemnat premier, în 2009, de către PSD, PNL şi Voiculescu. Domnul Iohannis nu reprezintă cea mai bună soluție pentru a ne asigura că Ponta va fi învins în lupta pentru Cotroceni, iar România va evolua în bine.”

https://www.contributors.ro/cultura/o-decizie-inevitabila-voi-returna-premiul-%E2%80%9Cion-i-c-bratianu%E2%80%9D-al-pnl/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/samanism-peronist-alianta-%e2%80%9cnoii-drepte-stangi%e2%80%9d-din-romania/

http://www.gandul.info/politica/iohannis-a-castigat-in-fata-lui-predoiu-va-fi-prezidentiabilul-aliantei-crestin-liberale-13068863

http://www.evz.ro/plimbarea-libertatii-badea-walker-si-amintirea-usl.html

Bonus: O invitatie la suras, „Suntem aici, Suntem Antena”, „Vom face un spagat, Toti cei care-am ramas cu sufletul INTACT”, genial!

Distribuie acest articol

78 COMENTARII

  1. Eu unul voi vota Monica Macovei. Domnii aceştia se tot dau pe lângă piersic şi se tot învăluie în valtrapuri de fum generat de bălării care în majoritate sunt de furat din grădinile vecinilor. Nemţii sunt oameni simpli dar temeinici şi direcţi. Asta mi-ar fi plăcut să văd la Iohannis.

  2. Urmare a „manevrelor” lui TB in acest moment nu exista niciun contracandidat al lui V. Ponta. Monica Macovei si Catalin Predoiu sunt departe de a avea anvergura necesara, Cristian Diaconescu nici atat. Johannis s-ar putea sa nu poata candida, pana la alte considerente. Cred ca modelul Putin/Medvedev inca ii fluiera prin cap, cu mentiunea ca in cazul lui TB „Medvedev” poate fi inlocuit oricand, in orice moment de timp cu o alta „clona”. PSD-ul nu a construit in sens politic ceva extraordinar – nu a facut altceva decat sa asiste de-a lungul timpului la incapacitatea organizatorica a celorlalti.
    PNL-ul este pulverizat, PDL-ul la fel. Viitorul apropiat nu are semne bune.

    • scuze,
      dar imi pari coautor la panseul asta: „Ştiu unele informaţii despre faptul că suntem manipulaţi energetic de Traian Băsescu si Elena Udrea”.

      • Interesant. Nu stiu cine e autorul, poate ma ajutati.
        Or fi avand si veleitati „violet”, pana atunci poate imi dati cateva argumente din care sa inteleg ca nu sunt (cei 2) coautori iar TB marele artizan mai mult sau mai putin vizibil in diverse momente al dezintegrarii dreptei. Puteti incepe din ianuarie 2005 cand a sarit la gatul PNL-ului.

    • Evident ca Basescu e de vina de toate si pentru tot.A zis si la televizor!
      domnu’ Gore , lasati-o mai usor!Latrina 3 nu se mai poarta de-o perioada…

  3. De ce as avea mai multa incredere in Diaconescu decat in Iohannis? Ce anume a realizat, concret, domnul Diaconescu pentru a ma convinge? Si-a inceput cariera in PSD, a virat la UNPR, a ajuns in final la PMP, partid condus de o nulitate vocala cu unghii portocalii. Reprezinta valori non-negociabile, intr-adevar … Altceva? Predoiu mai exact prin ce realizari de exceptie s-a distins pana acum? Iohannis a pus pe picioare un oras. A demonstrat ca se poate face dintr-un targ prafuit si mort un oras practic fara somaj, o destinatie turistica de top (vorbim de Romania), un loc in care calitatea vietii e net superioara majoritatii oraselor romanesti de dimensiunile Sibiului.

    Pana cand oamenii din tara asta nu vor incepe sa traisca mai bine si sa aiba ceva mai multa incredere in viitor o sa putem glosa la nesfarsit despre valori non-negociabile, IICCMER si altele de genul asta. Nu poti avea stat de drept viabil cu o populatie saraca si care nu mai vede alta perspectiva decat sa-si ia lumea-n cap. N-o sa faca nici Iohannis din rahat bici, dar macar nu-l vad tiganindu-se ca la usa cortului cu guvernul si nici vorbind la nesfarsit si sforaitor despre valori si principii non-negociabile in teorie si carpe de sters pe jos in practica. Ar fi asta un pas inainte.

    • Este clar ca vedem pasii inainte in chip diferit. Nimeni, ori cel putin nu eu, nu contesta actiunile de manager urban ale d-lui Johannis la Sibiu. Dar domnia sa nu a fost desemnat pentru functia de ministru al lucrarilor publice, ci pentru aceea de de candidat prezidential. Nu va impartasesc atitutdinea de dezinteres pentru ceea ce gandeste dl Iohannis la adresa tentativei de lovitura de stat. Pentru Dvs nu conteaza, pentru altii conteaza cum se raporteaza el acum la actiunea de subminare a statului de drept pe care a salutat-o si a sprijinit-o atunci si de care nu s-a delimitat nici pana azi. Cred ca este normal sa asteptam o delimitare a sa de acele actiuni si de acele forte anti-democratice. Dl Iohannis nu este un tehnocrat fara afiliere politica, un primar eficient nascut, ca Afrodita, din spuma marii. A facut parte din echipa Crin Antonescu, vine cu un bagaj biografic care nu poate sa fie ignorat.

        • In decembrie 2009, dl Iohannis a fost mentionat drept posibil premier din partea PSD si PNL daca Mircea Geoana ar fi castigat alegerile. Din acel moment, dl Iohannis a fost una din figurile principale ale aliantei care avea sa devina USL. Este irelevant daca era tehnic membru al PNL. Mutatis mutandis, nici Petru Groza nu a fost membru al PCR :) Accentuez ca nu-l compar pe dl Iohannis cu Groza, spun doar ca exista si categoria politica numita tovarasii de drum

      • Domnule profesor, in primul rand multumesc pentru raspuns. :)

        Intr-adevar, nu mi se (mai) pare important ce spun oamenii politici. Discursul lui Iohannis, pe care l-am citit acum pe Hotnews, suna convingator si sincer. Sa-l cred? Sunt tentata sa spun da, insa nu pentru ceea ce spune acum, ci pentru ceea ce a facut timp de 14 ani in Sibiu. Si pentru ca a reusit sa-l dea la o parte pe Antonescu de la sefia PNL, asa, fara vorbarie si fara scandal. Vorbele ma lasa rece. Se va dezice, daca e cazul, de aventura aceea nefericita prin ceea ce va face. Daca nu va face nimic, degeaba se dezice prin vorbe.

        • De acord, sa vedem cum vor decurge dezbaterile in continuare. Va inteleg pozitia, sper ca si Dvs o intelegeti pe a mea. Exista lucruri care trebuie spuse transant, valori care trebuie aparate fara urma de echivoc. Dl Iohannis a tacut in legatura cu „protestul” antenist de ieri. Nu a intrat, din cate stiu, in dezbaterea, esentiala, despre modificarea Legii Educatiei. S-a eschivat sa spuna ce semnifica sentinta de pe 8 august 1914 pentru destinul sistemului cleptocratic din Romania. Nu stiu sa-si fi exprimat revolta, da, revolta, in raport cu linsajele mediatice practicate de trustul lui Felix. Acestea sunt, dupa mine, taceri care striga…

          • Poate ca tace pentru ca pur si simplu dl Iohannis e mai putin vocal. Pe de alta parte, poate si pentru ca e precaut, asteapta sa se mai calmeze lucrurile si astfel sa adune voturi din partea nehotaratilor. Care nehotarati nu sunt neaparat pro Traian Basescu. Si eu cred ca e mai intelept sa taca putin acum, destul se-aud voci stridente, mereu aceleasi, cu care pozitia lui din acest moment ar fi asimilata. Si oricum, a spus deja ca deciziile instantelor de judecata nu trebuie comentate de oamenii politici. Ceea ce mi se pare corect. Sa spuna acum ce reprezinta condamnarea lui Voiculescu pentru destinul Romaniei…eu cred ca se pot spune multe, dar mai putin important e ce se face, si mai putin definitiile simbolice.

            • Politica e despre simboluri. Functia de presedinte este ea insasi un simbol. Genealogia politica a unui candidat conteaza. Va conta, negresit, si in celelate cazuri. Sigur, dl Iohannis este mai tacut din fire :), dar nu cred ca (doar) firea il impiedica sa se delimiteze de ceea doctorul Ion Vianu a numit, scriind despre vara anului 2012, „asaltul faradelegii”. Cei care au comis acel asalt sunt prezenti in viata politica. Unul e candidatul prezidential al PSD, megaplagiatorul Victor Ponta. Altul este Crin Antonescu. Altii sunt Mihaita Calimente, Puiu Hasotti, Sorin Frunzaverde etc Sper sa ma insel si sa auzim de la el ceea ce multi ar fi bucurosi sa auda.

            • Pe de alta parte, dle Tismaneanu, daca dl Iohannis ar veni acum si ar spune ca in 2012 colegii dumnealui de partid au facut o nemernicie, cat de credibil ar fi? Nu se poate intoarce omul la 180 de grade si sa ramana si credibil. Dumnealui nu a fost direct implicat in acele evenimente, deci cred ca tacerea de acum e salutara, mai ales daca vrea sa mai culeaga si ceva voturi si din tabara „dreptacilor” anti-Basescu, daca pot spune asa.

            • Sa nu facem si noi precum manipulatorii antenisti: zi jos basescu in fiecare de o suta de ori, altfel nu ne demonstrezi ca esti cu noi, pe cale de consecinta esti un basist nenorocit! Adica sa nu judecam oamenii dupa cat de vocal condamna ei lovitura din 2012. Mai ales daca in joc sunt si niste calcule electorale care nu trebuie neglijate.

          • De acord cu dv in privinta asaltului faradelegii, insa, cum va spuneam, eu cred ca dl Iohannis e mai prudent in declaratii decat multi altii. Poate ca a adoptat o strategie diferita si poate ca asta ii va aduce un plus de capital electoral in acest an important. Oricum, cu siguranta va trebui sa isi spuna parerea in campania electorala. Sunt sigura ca va fi intrebat.

            • Sunt de acord ca amnezia nu isi are locul intr-o democratie si modurile noastre de gandire converg mai mult decat va puteti da seama citind cele cateva randuri pe care le-am scris aici. Principial aveti dreptate, insa in momentul acesta, daca dlIohannis ar face marturisirile pe care le asteptati, eu cred ca ar fi o greseala tactica care l-ar costa destul de mult. Deja faptul ca a trecut in opozitie este ceva bun. Daca acum dumnealui ar veni si ar spune ca regreta pasul facut de partidul sau in 2012, monstruosul aparat de propaganda al antenelor si al PSD-ului l-ar face praf si pulbere si i-ar micsora sansele electorale, mai ales in randul nehotaratilor anti-sistem ori al dezamagitilor liberali. I-ar darui lui Tariceanu mai multe voturi pe tava si ar deveni carne de tun pentru propagandistii antenelor. Ei atata asteapta ca sa se dezlantuie si impotriva lui asa cum au facut-o impotriva altora. Pentru mine e mai important sa fie discret dupa ce au facut-o de oaie decat sa isi puna cenusa in cap in acest moment. Nu ar folosi nimanui. Si nici nu l-as crede.

          • Desigur ca va inteleg pozitia. Dar de ce sa fi spus Iohannis ceva despre dramoleta penibila de ieri? I s-a facut oricum prea multe reclama. De ce sa fi comentat o decizie a justitiei? Ce sa fi spus? Ca e bine ca niste judecatori si-au facut treaba intr-o tara europeana? Despre educatie sa vorbeasca atunci cand isi prezinta programul, concret si la obiect, nu ma intereseaza sa bata campii acum pe melodia „o sa fac si o sa dreg”.

            Nu e nevoie sa aiba pareri so solutii la absolut orice. Mi se pare important sa prezinte un program-cadru clar si concis despre ce-si propune ca viitor presedinte. Si apoi, daca va fi presedinte, sa faca. Gargara o poate lasa altora care oricum nu se pricep la altceva.

            • Un Presedinte nu are nevoie de program cadru pentru ca practic nu are parghiile prin care sa aplice un intern program.

              Aste este problema lui Basescu dupa ce Parlamentul a devenit 70% USList.
              (adica cu onor includ aici si pe PNLisitii care si ieri si astazi sunt alaturi, la bine si la rau, de PSD).

              Asadar si prin urmare Presedintele are doar parghia apararii nationale si pe cea a relatiilor internationale si miza este cu atat mai mare…

              De aceea Basescu a insistat pentru C. Diaconescu sa fie propunerea pe care pare ca o sustine pentru urmatorul Presedinte.

              Nici Ponta si nici Johannis nu pot asigura o politica internationala si mai ales una de apararii nationale care sa ne duca pe axa Washington- Londra – Bucuresti.
              Aici este buba cea mare pe care Dl Tismaneanu cred ca o resimte ca si expert si ca persoana care a condus comisia care a analizat starea comunismului in RO.

              In rest sunt multe povesti legate de taceri si actiuni marca Johannis.
              Intre punctele diferite de vederi nu se poate, de cele mai multe ori, decide impartial.
              Cele care confirma sau infirma punctele de vedere sunt istoria si timpul…

              O sa revin atunci cand lucrurile se vor limpezi – adica cand vor deveni pagini de istorie recenta!

      • Pana la urma, si pe basescu l-am votat cu o strangere de inima stiind cum dinamitase CDR-ul din interior. In ciuda acestui fapt, a facut totusi ce a promis, impotriva unei opozitii formidabile. Poate face si dl. Iohannis la fel (desi se spune ca fulgerul nu loveste de doua ori in acelasi loc).
        Dar in primul tur votez Monica Macovei. In turul doi, probabil oricine nu e (scuzati de expresie) Ponta.

    • Nu cred in buna intentie a lui Johannis ; stati de vorba cu angajatii din primaria Sibiu si veti afla ce atmosfera a construit sasul acolo. ( Johannis e SAS nu neamt , chiar daca este de origine germana). Tipul este excesiv de orgolios si va face orice compromis pentru a-si satisface ambitia de putere.Si la urma urmei de cand a devenit sasul atat de liberal in structura sa? De cand fraierii de liberali l-au ales presedinte de partid ei neavand un candidat mai putin penal si mai credibil. NU IL VOI VOTA NICIODATA PE IOHANIS!!!

  4. Klaus Iohannis pare a fi mai potrivit pentru functia de presedinte decat Victor Ponta. Ceilalti candidati de pana acum nu par sa conteze. „Neamtul” are toate sansele sa demonstreze ca Romania actuala nu mai are nevoie de presedinti de tip Basescu. Dincolo de viziuni si doctrine e nevoie de calm, cumpatare si intelepciune. Emil Constantinescu a fost cel mai compatibil cu fisa postului. Blaga a inteles ca PDL-ul fara tatucu Basescu si de ce nu, fara Udrea si Boc, este mort si ingropat si a facut ce trebuia sa faca. Nu ca as avea ceva cu „Varanul” si al lui PC, dar fara el esicherul politic romanesc ar fi aratat azi mult, mult mai bine…

  5. problema: ce trebuie facut sa nu ajunga Ponta presedinte?
    se dau: bazinul electoral cunoscut de la referendum, cu mass media neschimbata (doar antena3 un pic mai sucarita)
    solutii?
    a) dezbateri interminabile, ce candidat are o dizertatie mai interesanta depre constitutie, statul de drept, pt majoritatea gospodarilor deosebit de interesante si plictisitoare (stiu si ei ce e justitie, nu-s toti chiar asa prosti, chiar daca-s oameni „simpli”)
    b) intrebata lumea concret, statistic, profesional, ce asteapta de la un presedinte
    c) ?

  6. ‘”Între mai și august 2012, PNL a fost vârful de lance al USL în lupta pentru acapararea (a se citi distrugerea) IICCMER și ICR. A fost buldozerul atacului împotriva statului de drept. În fruntea IICCMER au fost numiți liberalii Dinu Zamfirescu și Andrei Muraru. În fruntea ICR-ului “protocronizat” a fost instalat “caloriferistul” Marga. Dl Muraru, protejatul de-odinioară al actualului pușcăriaș Relu Fenechiu, este azi consilier personal al d-lui Iohannis”’

    Asta mi se pare cheia acestui Articol, cheia temerilor privind o noua, nedorita, necontrolabila metamorfozare a acestei formatiuni politice. Cine stie ce omida sau alt produs nefast ar putea fi rezultatul acestei inginerii politice sau, mai rau, reintoarcerea fiului ratacitor oferind maestrului sau, pe tipsie, capul retezat la spectrului, inca nematerializat, al sperantelor democratiei romane.

  7. Cred ca, cel putin pentru aceasta etapa a primarelor sa-i spunem, Monica Macovei ar fi solutia sigura, ocazie cu care si-ar verifica si priza la popor si deci s-ar putea face un calcul mai exact pentru etapa finala.

    • Chiar si asa este nevoie de sustinere pentru MM.
      MM cred ca are un staff relativ mic…

      Cum sa te lupti cu monstrul PSD?
      Sau cu cel creat prin alianta ACL?

      Triste vremuri…

  8. Ati fost selectionat, pentru un premiu al PNL, de trei informatori ai Securitatii (Balaceanu-Stolnici, Paleologu si Doinas). Chiar si numai acest lucru ar fi fost suficient pentru a refuza sau inapoia distinctia.

    • Ceea ce sugerati Dvs se numeste determinism retroactiv, adica imi reprosati ca n-am actionat atunci pe baza a ceea ce stiu azi. La vremea aceea nu stiam (si banuiesc ca nici Dvs) trecutul celor mentionati. Dar, desigur, cand au inceput sa apara informatiile de la CNSAS, ar fi trebuit sa returnez premiul. Oricum, tema articolului, tin sa accentuez, nu este premiul „Bratianu”.

    • Ca participant la nu’s ce conges organizat sub ‘inaltul patronaj’ al megaplagiatorului mincinos, atunci cind totul era cit se poate de limpede in privinta „calitati intelectuale” si morale ale „patronului”, m-as fi abtinut la acest gen de reprosuri etice. Cind te-a „patronat” ponta, e greu sa mai ai prestanta si substanta critica…that’s a fact…sorry..

  9. Dle Tismaneanu, daca m-as fi dus la vot, l-as fi votat pe Catalin Predoiu. Am avut rabdare sa-l ascult si mi-a placut f mult ceea ce spune si cum spune. Mi se pare un tip destept si e singurul care se apropie de discursul lui Basescu. Adica dupa care ramii cu ceva. Blaga l-a vindut pe Predoiu, ca sa-si scape pielea. Asta este ! acum ce sa mai facem ? daca Predoiu nu mai candideaza o sa-l votez pe Diaconescu. Pacat ca Predoiu nu se lupta mai mult ! n-ar fi trebuit sa accepte ! daca scorul nu a fost semnificativ, trebuiau sa candideze amindoi, adica acest ACL trebuia sa aibe doi candidati si Predoiu trebuia sa insiste. S-a lasat pacalit de Blaga. Eu cred ca Predoiu ar fi cistigat. Johanis are niste problem. Dar poate Blaga are blat cu Ponta si nu vrea sa cistige ! mai stii ? vrea sa-si securizeze familia si primarii ca vor mai avea in continuare contracte cu Statul de milioane de euro. La umbra lui Ponta si PSD se vor face mari fuarciuni si ii va conveni si lui Blaga si ACL sa dea vina pe Ponta si PSD.

  10. Sigur ca ,in final ,tot electoratul de dreapta va vota cu acel candidat ce-l reprezinta si care va ajunge in turul al doilea.In momentul acesta,insa,judecand realist si logic,stim cu totii ca Monica Macovei nu va ajunge presedintele Romaniei.Popor mai traditionalist si,indraznesc sa spun,mai misogin decat altele romanii nu vor vota o femeie prea curand,si cred ca Monica Macovei stie si ea acest lucru.,Prin urmare ea accepta sa ne divizeze pe noi,cei ce am vrea sa votam cu Cristian Diaconescu sau chiar cu Catalin predoiu.Care este ratiunea unei asemenea atitudini ,mi-e greu sa inteleg.

    • De ce nu s-a facut masurarea fiecarui candidat prin sondaje suficient de elaborate incat sa contina sanse reale de confirmare de catre scrutin?
      Sunt trei candidati, Predoiu, Monica Macovei si Cristian Diaconescu, sigur, as vota, in final cu oricare, dar trebuia facuta o masurare a electibilitatii fiecarui candidat dupa care se putea decide fara teama de gresala.
      In schimb, s-a facut un simulacru de sondaj pentru ale carui rezultate nimeni nu poate pune mana in foc. Cui foloseste acest sondaj? Si Monica si Predoiu sunt eliminati iar Cristian Diaconescu este acum sprijinit de o forta insuficient de puternica pentru a da sanse reale candidatului.
      Cred ca dl. Basescu a fost primul care a gresit aici. Trebuia sa gandeasca in sensul oricarui candidat cu sanse si nu sa restrictioneze PMP la o alegere ce poate esua cu usurinta.
      Nici acum n-ar fi tarziu. Dl. Basescu trebuie sa devina un arbitru impartial iar calitatile si flerul sau politic l-ar ajuta cu siguranta in promovarea candidatului cu sanse maxime. Aceasta trebuie insa facut in vazul natiunii, in mod transparent, sa putem intetelege toti ce se intampla si incotro ne indeptam.

      • Nu s-a făcut pentru că nu avea de ce să se facă. Pentru că PNL și PDL deja aveau câte o propunere (apropo, Monica Macovei nu s-a revoltat că este Cătălin Predoiu candidatul PDL, s-a revoltat că nu e și ea inclusă în sondaje, lucru ce spune destul de mult, și nu de bine, despre dumneaei). Și ar fi fost total nefiresc să se gândească măcar la posibilitate de a susține un alt candidat potențial care să facă parte din alt partid. Ne place sau nu dar partidele, ca orice organizație, funcționează după niște reguli pe care normal ar fi să le respecte și membrii lor.

    • Poate ca „poporul roman” nu va vota cu Macovei,dar eu de-abia astept sa ii dau votul.Pina la momentul de fata ea e singura care a facut ceva care conteaza pentru natia asta ,in total (vezi activitatea din domeniul Justitie ,pe malul Dambovitei si la Bruxelles).
      Sincer sa fiu nu cunosc nimic despre Johannis.”lumea” spune ca a facut si a dres pentru Sibiu.Am trecut prin Sibiu deseori,mi s-a parut firesc ce s-a intamplat acolo.Nu m-a impresionat in mod deosebit : am vazut in Romania si orase mai bine administrate decat Sibiul(practic au renovat centrul Sibiului cu ocazia Capitalei culturale) ,dar si orase mult mai prost administrate.Personal nu as vota neaparat un bun primar pe post de presedinte.Si mai ales unul care practic a fost invizibil ca om politic.

  11. Candidatul perfect nu exista. Candidatul cel mai bun este cel care castiga.
    De 25 de ani tot alegem raul cel mai mic. Si asta pentru ca majoritatii covarsitoare a poporului roman ii pasa mai putin de principii. Ca sa te poata gandi la principii, omul normal are nevoie de burta plina. Cei care se gandesc la principii cu burta goala sunt exceptii.
    Cand societatea va fi gata sa voteze pe principii, va vota si un candidat ideal cu principii de cristal. Pana atunci, un astfel de candidat va fi respins de propriul partid sau propria alianta, pentru ca acel partid sau acea alianta va fi o oglindire a societatii.
    De la an la an societatea romana creste, cate putin, poate nu asa de rapid pe cat ne-am dori-o. Si asta datorita alegereii raului celui mai mic. Raul mai mic devine din ce in ce mai mic de la an la altul. O sa vina si acel moment cand o sa alegem binele cel mai mare, in vreo 10 sau 15 ani. Asta se poate intampla numai o data cu cresterea societatii, gradual, Fat-Frumos pe cal alb nu exista, si chiar daca ar exista, schimbarea ar depinde tot de societate.

  12. Tandemul Johannis-Predoiu e redutabil. PDL are o mașinărie de vot mai bună ca a PSD. Mulți plecați din cele două partide vor reveni la matcă și forța ACL va spori. Cred că și UDMR e tentat de o colaborare. S-ar putea să avem o moțiune de cenzură reușită cât de curând. Se repetă toamna lui 2009?

  13. Parearea mea este ca avem nevoie de un presedinte mai „bataios”. Sloganul „un presedinte pt. linistea noastra” (pt. Iliescu) a creat monstri, a destructurat statul/autoritatea (chiar daca nu era inca de drept).

    Nici K.I. si nici C.P. nu-mi par bataiosi. Ginditi-va ca PSD va sta inca multi ani la putere (migrarea spre PSD, UNPR, si spre partidul manechinului – Tariceanu- continua). Trebuie deci un echilibru. Un om orgolios (K.I) nu are nici un interes sa-si taie craca (precum Basescu, suspendat de 2 ori ca a dat cu gura in cine nu trebuie). Pentru orice cetatean al unei tari libere (indiferent de etnie, religie, culoarea pielii) functia de presedinte este summum-ul!

    Multi considera ca C.P. ca ministru al Justitiei a fost foarte „linistit” si ca nu ar fi facut mare lucru (fanii lui sa nu ma critice, este ceea ce am citit in cyberspace despre el, cu exemple concrete)

    Si mai este o problema. In zonele multiculturale (Sibiu, Cluj, Constanta) oamenii sint obisnuiti cu prieteni, vecini unguri, sasi, turci/tatari etc. In vechiul Regat oamenii „statistici” ii urasc pe „straini” (chiar daca stramosii lor sint de 850 de ani pe-aici).

    Iar PNL a involuat uluitor (ma gindesc la Mona Musca, prestanta ei…etc.), iar daca pronunta cineva PNL imi vin in gand: FenechIU, ChiuarIU, Adomnitei, Vlasov, Pivniceru, Eugen Nicolaescu, Silaghi, Crin in vara 2012, Tariceanu cu biletelul roz si apoi urcind scarile in Piata Victoriei dupa ruperea USL. Numai negativ. Este un partid lipsit de personalitati, cu oameni gregari, analfabeti functional (pt. politica in special), fara coloana vertebrala.. Deci ce ne poate oferi? Cu ani in urma un ziarist (am uitat care) l-a comparat cu o balamala (partidul balamala face usa sa se miste cum o impinge cine trebuie: PSD sau PDL?)

    Cit despre Monica M., stiti vorba olteanului (reprezentat actualmente de V.V. Ponta): „femeia nu e om”!

    „Viitorul suna prost”!

    • Pentru amatorii de poezie, un citat (zic eu, superb) din „Levantul” lui Mircea Cartarescu:

      „Pentru artist femeia nu-i femeie / ci mai degrabă seamănă-a bărbat / căci harul lui abia atunci scînteie / cînd de-un surîs se lasă fecundat.”

  14. Comentariile de aici sunt la obiect in raport cu articolul. Inclin sa cred ca articolul nu este la obiect. Induce ideea ca stanga nu are nicio responsabilitate, doar dreapta ar trebui sa faca asa si pe dincolo. Adica stanga actuala este non-democratica, democratia se dezvolta inauntrul dreptei.

    • Aricolul nu este nicii un program politic, nici o analiza exhaustiva a situtatiei politice din Romania cu cateva luni inainte de alegerile prezidentiale. Banuiesc ca nu vizitati des aceasta platforma, altfel ati fi stiut ca am scris si eu, si profesorul Ioan Stanomir, si alti autori, des si pe larg despre responsabilitatea stangii din Romania, daca stanga este PSD-ul :)

  15. Eu voi vota Macovei. Sper sa indemnati lumea spre acelasi lucru, este o persoana mult mai curata si mai putin supusa compromisului decat ceilalti candidati. De asemenea, sper sa il aduceti pe Traian Basescu inapoi pe linia de plutire cu un singur sfat, sa ii dea drumul Elenei Udrea (sa o sacrifice) si sa aduca in prin plan pe Macovei si Funeriu.

    • Cred ca ii cereti prea mult dlui Tismaneanu. Nu stiu din ce motive, dna Udrea este de neclintit, spre nefericirea partidului pe care il conduce.

      • S-a facut o dezbatere, pe Romania curata a d-nei Pippidi, despre sansele si oportunitatea candidaturii d-nei Macovei. Cine credeti ca a infierat-o mai tare? Exact! Sexul frumos. Eu n-am mai vazut si am umblat mult prin Europa, femei mai misogine decit romancele. Udrea nu face exceptie. Ele bat de departe, cu argumente absolut ridicole, misoginismul barbatesc, mai corect spus, cocosismul masculin.

        In rest, keep walking, Monica! :)

        • „Eu n-am mai vazut si am umblat mult prin Europa, femei mai misogine decit romancele.”
          Mais si, mais si, Mme du Recamier: frantuzoaicele!
          La alegerile prezidentiale din 2007, TOATE sondajele aratau ca femeile erau principalele opozante ale lui Ségolène Royal ;)

  16. Din lipsa de timp nu pot comenta pe moment despre balcanicul Iohannis. Vreau insa sa va semnalez ca Lucia Hossu Longin a scos o noua perla: a comparat Antena 3 cu Europa Libera. Deasemenea nu cred ca e intamplatoare prezenta in studiourile Antenei 3 a Monicai Ghiurco, angajata a TVR, pt. a-si sustine „colegii.”
    Restul, pe mai tarziu.

  17. Aveti dreptate, domnule Tismaneanu, dar, cu absolut tot respectul si stima va spun, in momentul de fata ACL este singura alternativa viabila impotriva ciumei rosii. Realist vorbind, stim bine ca Monica Macovei nu are cum sa intre in al doilea tur. Klaus Iohannis insa va fi sustinut de doua partide importante, cu un potential electoral mare, este un personaj cunoscut la nivel national, chiar daca a activat doar in politica locala a municipiului Sibiu, unde este primar, si de asemenea, domnul Predoiu ar ocupa functia de prim-ministru, care, dupa parerea mea, nu este putin lucru. Ba chiar putem spune ca la momentul 2012 Klaus Iohannis nici macar nu era membru al PNL.
    Sigur ca nimeni nu este imaculat( ca daca erau, nu se ocupau de politica), dar stim bine ca in acest moment Romania are nevoie de o structura politica puternica si redutabila care, prin candidatul sau, sa il invinga in noiembrie pe „micul Titulescu”(a se citi micul Petre Groza) si sa dea peste cap planurile clanurilor de baroni securisto-colectivisti si apoi, in 2016 sau mai devreme, in contextul unor eventuale alegeri anticipate, sa invinga partidul rosu la alegerile pentru parlament si sa formeze o majoritate de dreapta. Este indubitabil ca oprirea ascensiunii acestui lugubru Victor Viorel Ponta este prima necesitate pentru noi, cetatenii de buna credinta a acestei tari, iar in momentul de fata Alianta Crestin-Liberala, asa cum e, cu toate imperfectiunile ei, cu toti indivizii patati sau dubiosi prezenti in cadrul ei, este singura care il poate invinge pe Ponta in noiembrie. Niciodata nu vom gasi variante 100% perfecte, exact asa cum ne dorim, integri, verticali, extrem de competenti, fara nici un fel de capitol mai negru in trecutul lor. Eu personal as fi preferat ca alianta de dreapta sa il aiba drept candidat pe Mihai Razvan Ungureanu. Nu s-a intamplat asa, dar asta este, daca vrem ca baietii veseli ai lui Iliescu sa fie opriti din marsul lor spre acapararea totala a statului roman, sprijinim contracandidatii lor cu cele mai multe sanse si cu cea mai mare forta. Pentru ca a vota pe cineva despre care stii ca nu are nicio sansa de izbanda este aproape egal, ca rezultat, cu a-ti anula votul. Sunt adevaruri destul de triste acestea, e adevarat, dar lumea nu este un loc ideal, iar politica nu este un mediu al idealistilor.
    In concluzie: nici eu nu am uitat rolul jucat pe PNL in evenimentele sinistre din 2012, nici eu nu vad in Klaus Iohannis presedintele perfect pentru Romania, personal nu prea imi place acel „crestin” din denumirea aliantei(are un puternic iz populist), dar, in noiembrie ma voi prezenta la sectia de votare si voi pune pune stampila pe candidatul aliantei dintre PNL si PDL fara sa stau pe ganduri. Ponta si PSD-ul trebuie opriti cu orice pret, asta e primul lucru de care trebuie sa se tina cont!

    • Pentru ca pareti a fi sincer interesat de binele si viitorul natiei ,nu pot decat sa va recomand sa alegeti ce e mai bun !Din punctul meu de vedere intre KI si CP alegeti pe Macovei.
      Tocmai din cauza ca partidele respective sint pline de personaje dubioase(PNL-ul exceleza la acest capitol),tocmai din cauza ca Macovei candideata independent trebuie sa dat un vot anti-sistem si ,in acleasi timp ,alegeti si cel mai potrivit candidat.Solutia 2 in 1 ! :-)
      nu inteleg de ce atita defetism ! Eu voi vota Macovei si sper sa mai conving si pritenei/cunoscuti.Faceti acelasi lucru si surpriza se va produce.
      Nu uitati ca si actualul presedinte a castigat 2 mandate si a invalidat 2 tentative de suspendare ,desi parea ca nu are prima sansa (revedeti 2004,2009).Se poate!

  18. Domnule Tismaneanu, ceea ce este evident din articolul dumneavoastra este ca nu stati in Romania. Romania este locul acela in care antena 3 este cea mai populara televiziune. Este locul acela in care oamenii ies sa manifesteze pentru eliberarea hotului care le-a furat din buzunare. Este locul acela in care un prim ministru pe care istoria il va mentiona drept cel putin util, Emil Boc, a fost renegat de propriul partid. Dumneavoastra aveti scuza ca nu stati in Romania. Nu stiu ce scuza are Monica Macovei… Poate lucrurile se vad diferit de la Strasbourg… Chiar va imaginati ca Monica Macovei are macar umbra unei sanse? Stiti de cate ori a fost asasinata in direct si la ora de maxima audienta la antene? Stiti ca daca ma duc la parintii mei, oameni cinstiti care au muncit 40 de ani si au o pensie de 10 milioane din „procuroare comunista” n-o scot? Da, veti spune, e vina lor. Asa e, e vina lor, dar ca ei sunt 70% dintre romani. Din restul de 30%, 20% sunt direct interesati de un partid sau altul. In Bucuresti a fost un candidat la primarie, Nicusor Dan. Tot asa, era efervescenta pe net, omul macar venea din afara sistemului si isi daruise intreaga viata administratiei Bucurestiului. Stiti cat a luat? Sub 5%. Efervescenta pe net. Astia suntem: sub 5%. In Bucuresti. Nu vreau sa ma gandesc in restul tarii, ce dezastru o fi prin satele lui Dragnea. Veti spune ca si Basescu a castigat. Da, a castigat. Dar el nu era Monica Macovei. El a avut voturile oamenilor pro occidentali dar el a avut si el baronii lui. Pinalti, Frunzaverde, etc au contribuit din plin. Nu ma intelegeti gresit: vreau sa candideze Monica Macovei. Vreau sa candideze pentru ca mesajul ei trebuie auzit. Dar nu vreau sa-l acuze pe Iohannis de nimic. Daca vrea sa acuze pe cineva, Ponta, Ponta, Ponta si, ca sa mai variem, Ponta. Pentru ca Iohannis va fi presedintele Romaniei. Dar doar daca avem noroc.

    • In 1996 ,student fiind in Iasi, m-am dus voluntar in capanie electoral pentru CDR( din partea PNT).Mai stiti cum i se spunea lui Constantinescu ?”tapul”.Eu am facut acest lucru in Moldova anului 1996,departe de a fi un fief CDR; dimpotriva , era fieful PSD.
      Daca nu ma inseala memoria in acel an CDr a castigat chiar si in judetul Iasi ,e adevarat la limita.
      Si asta pentru ca am fost si eu acol unde trebuia si am facut ce trebuia.Si ca mine au mai fost si altii.
      Daca in anul de gratie 2014 imi spuneti ca nu reusiti sa convingeti pe cineva anume sa o voteze pe Macovei ,atunci e foarte grav !
      Eu cred ca fiecare poate sa isi aduca contributia pentru a face schimbarea majora de acre Romania inca are nevoie.
      Nu uitati ca si Basescu a castigat la limita de fiecare data.In 2009 la o diferenta „microscopica”.Fiecare conteaza.

      • Cred ca nu trebuie subestimata dinamica urmatoarelor luni. Indecisii se pot decide. Depince cu va sti Monica Macovei, de pilda, sa gestioneze imensul capital de simpatie care exista pentru ea mai cu seama in zonele urbane. Eu unul am mari probleme cu ideea ca, femeie fiind, nu ar putea obtine un mare sprijin popular. De ce? De ce in Chile si in Argentina, in Lituania si in Polonia (experienta Hanna Suchocka pe post de premier) si in Romania nu? Mi se pare ca avem de-a face cu un apriorism pagubos.

        E de mentionat si faptul ca, prin chiar desemnarea lui Catalin Predoiu, daca s-ar fi facut, acesta crestea instantaneu in sondaje. Sau ca, asa cum reaminteste Ioana Ene Dogioiu, dl Iohannis are cateva probleme inca nesolutionate, iar legaturile din trecutul nu atat de indepartat cu zona felixiota au dus la (nu stiu cat de meritata) porecla „premierul Grivco”.

        http://www.ziare.com/klaus-johannis/candidat-prezidentiale/incurcatele-cai-ale-candidaturii-lui-klaus-iohannis-1315961

      • Imi place idealismul dumneavoastra dar vreau sa va reamintesc ca in 1996 primar in Iasi era Constantin Simirad care, pe acea vreme, era in Conventia Democrata, ba chiar provenea din Alianta Civica. Plus ca Iasi-ul e un centru urban important in Romania. Poate ar fi fost mai bine sa incercati sa convingeti pe cineva din Vrancea (intrase deja sub tutela lui Marian Oprisan?) sau din Vaslui… In ceea ce priveste capacitatile mele de convingere, va impartasesc parerea ca este bine sa faca fiecare ce poate in jurul sau si de-a lungul timpului am avut ceva succes in acest sens. Dar imi place sa stau cu picioarele pe pamant. Eu o voi vota pe Monica Macovei dar stiu pulsul populatiei (asta e denumirea corecta) din Romania de acum. Ar fi bine sa nu reteze punti care se pot dovedi utile in turul 2. Altfel, 5 ani cu Ponta la Cotroceni… cred ca chiar plecam cu totii in Congo…

        • am vazut, cu scurt timp in urma interviewul luat de b1tv monicai, ca prezidentiabil.
          i s-a pus o intrebare: care a fost motivul despartirii de TB? Monica a vorbit minute bune despre calitatile ei, cat este ea de asa, de asa, cat de potrivita este pt fctia de presedinte, dar nici o vorba cu referire la intrebare. Parca nici n-o auzise. I se repeta intrebarea oarecum ultimativ si, in fine, ingaima ceva de genul eu nu privesc inapoi, eu privesc mereu inainte…

          Calitatea ideilor, dar de fapt nici nu puteau fi catalogate ca idei. Tot ce-a spus m-a facut sa ma rusinez de felul cum se prezenta.
          Intr-o competitie la acest nivel audienta este lamurita din primele secunde dupa care fie rade in hohote, fie pleaca…

          Nu incerc sa retractez cele afirmate de mine anterior acestui moment, cred ca este un om de calitate, are rezultate execeptionale, inspira incredere, etc. dar in relatii cu alti sefi de state nu stiu ce ar iesi. Imaginati-va, Obama o intreaba care a fost momentul de neuitat in viata sa si ea, fara legatura cu subiectul, ii raspunde ca este foarte capabila sa conduca tara spre succes. Dar ce sa vorbim de Obama, nici nu ajunge la acel moment. Ponta o devasteaza, o ridiculizeaza, ar fi o scena catastrofala ptr democratie.

          Ca atare, avand in vedere importanta extraordinara a acestor alegeri, prezenta Monicai ca si candidat va avea un efect toxic, invers celui dorit.

          Este bine sa se vina cu o propunere solida si toate fortele sa se alieze pentru a avea ceva sorti de izbanda…dar nu Monica.

          Iti vine sa inebunesti, nu altceva…

  19. Nu vă supărați dar chiar aș vrea să pricep; ce calități și valori îl recomandă pe Cristian Diaconescu să fie președinte sau, măcar, pus în aceeași comparație cu Cătălin Predoiu, de exemplu. Omul pare a fi oportunistul incompeten perfect dar aș vrea să cred că avem nevoie de mai mult.

  20. Buna ziua, la d-stra, buna seara, la noi! Transmiteti niste semnale si mesaje atat de discutabile, in care, intre altele, intrevad o schimbare de drum (dar despre asta, in final), incat mi-am zis ca trebuie sa las totul la o parte pentru a ma implica in discutie:
    1. “Samanism peronist”. Am vrut de mai multe ori sa va spun, dar acum am prilejul oferit de text, comparatiile dispretuitoare repetate dintre doua spatii spirituale diferite, dintre doua istorii si geografii incomparabile provoaca multe idiosincrazii, nemaivorbind ca sunt profund nedrepte.
    2. ACL este o alianta electorala, pentru a avea unidimensionalitatea doctrinara pe care o invocati ar trebui sa devina partid, daca va deveni, pana atunci insa va fi precum un bisexual, nu folosesc termenul peiorativ, ci pur analogic si constatativ.
    3. Intre democratie si principii cred ca este limpede ce trebuie ales. Evident, daca, realmente, sondajele exprima ceea ce pretind. Desigur, exista si principii care se nasc din democratie, dar ce ne facem cu cele care ies din mintea unui singur om sau care exprima interese extreme de inguste. Meritul democratiei este fara discutie, nu creeaza blocaje de interpretare, limbajul majoritatii este fara echivoc.
    4. Nu va inteleg reticentele, care sunt mai mult decat evidente, fata de Klaus Iohannis, omul a spus clar ca garanteaza mersul spre Vest. Probabil ca pe multi ii sperie ca, neamt fiind, va prefera mai putina galagie si mai multe fapte. E usor de ghicit ca intr-un astfel de concept speculatia nu-si prea va mai gasi locul, mai ales daca va schimba regulile jocului politic, asa cum a promis. Ma nedumereste ca atunci cand se iveste posibilitatea acelei “claritati morale”, despre care ati facut atata vorbire, o ignorati sau va faceti ca nu o vedeti. Dar cel mai tare ma uimeste ca dupa tam-tam-ul la afirmatia lui Victor Ponta despre faptul ca este roman si ortodox, va deziceti de sustinerea pe care, pentru a-l contracara, conjunctural, pe premier, i-o promiteati sau cel putin asa lasati sa se inteleaga, lui Klaus Iohannis, v-ati sucit dintr-o data, nu va mai place neamtul protestant, ci romanul si ortodoxul Catalin Predoiu.
    5. Legarea statului de drept de IICCMER si ICR este politizare curata. Nu am nimic cu cele doua institute, dar problema statului de drept trebuie sa revina pe teritoriul puterii judecatoresti, al discursului justitiei. Oricine vorbeste despre statul de drept din afara justitiei, despre cum ar trebui sa fie sau sa nu fie, o face pentru a politiza. Garantia justitiei independente, o spun cu tarie si sper sa se auda cat mai departe, este ca in numele ei sau despre ea sa nu vorbeasca oamenii politici, ci oamenii justitiei insisi.
    6. Decomunizarea tarii nu a depins de un Raport care condamna in masa si oferea un instrument de represiune pentru orice opozitie sau dizidenta, care tinea doar de vointa politica de a o aduce in bataia vanatorii de vrajitoare. Sa nu subestimam vointa de putere si nici sa nu insultam inteligenta politica. Decomunizarea a fost un proces institutional si relational care s-a incheiat o data cu integrarea in NATO si UE.
    7. Regret ca v-ati dat demisia din ISP, ati renuntat de buna voie la o parghie de influentare a dreptei. Asta in cazul in care nu ati hotarat sa incheiati toate conturile cu PDL si sa treceti cu arme si bagaje, cum se spune, la PMP. Este varianta pe care o cred foarte probabila, articolul prea are un aer de adio, spus PDL, dar cred ca este si cea care implica cele mai multe riscuri pentru un politolog. Ma gandesc ca abandonarea liberalismului si democratiei liberale, in formele ei institutionalizate, in favoarea unei “miscari populare’ firave si nediferentiate doctrinar nu prea pare un pas inainte, fie si pentru restrangerea deschiderii ideologice. Ma astept sa vad un alt Vladimir Tismaneanu de acum inainte, faptul ca ati recurs la expresia latina folosita de Marx la sfarsitul Criticii Programului de la Gotha arata in mod clar o ruptura ideologica. Dupa aceasta spovedanie, sper, si v-o doresc, sa va fi salvat sufletul!

  21. Am urmarit un interview luat de B1TV Monicai Macovei, ca prezidentiabil.

    Este o gluma… Parerea mea, nu are nicio sansa sa se apropie de fotoliul Prezidential.
    Are calitati de lucrator, nu de conducator. Asta este parerea mea, este o cauza pierduta pentru cei ce se pregatesc s-o investeasca cu increderea lor.

  22. Iohannis o fi el neamt de familie insa ca om este un pur sange balcanic. Se dau de ceasul mortii vad, cativa comentatori, ca ce-a facut marele edil in Sibiu. Ca sa-i desumflu putin le reamintesc ca si Funar a facut Clujul curat si Antonie Solomon a refacut centrul si parcul din Lunca din Craiova. Cherstiunea asta cu marele edil chiar nu tine. Pe mine ma intereseaza mai degraba declaratiile sale. Ori la acest capitol individul Iohannis e neaos de Dambovita. Chiar si acum nu si-a retras idioatele remarci fata de lovitura de stat din 2012; referitor la relatia cu Rusia, la fel, a zis ca noi trebuie sa mentinem relatii bune cu ei desi intrebarea era pusa, daca mi-aduc bine aminte, in legatura cu UE si NATO si diferendele dintre acestea si regimul Putin. De asemenea acesta il considera pe Basescu principalul vinovat pt. situatia politica actuala nerecunoscand defel meritul acestuia in reformarea justitiei si a serviciilor secrete. Chestiunea e ca nici cu Predoiu nu mi-e rusine. Eu unul m-am saturat de actori de prost gust care devin brusc democrati in preajma alegerilor si odata vazuti cu desagii in caruta, cum se zice, revin la adevarata lor valoare: zero. Monica Macovei o consider o solutie insa discursul ei politic e catastrofal. Eu cred ca in loc sa sustina ca se adreseaza electoratului de dreapta, dand astfel apa la moara celor ce-i imputa divizarea acestui electorat, mai bine spune ca sustine justitia libera si ca se adreseaza tuturor romanilor ce s-au saturat de politicieni ce fura si scapa cu NUP-uri. Adica sa aiba o campanie fara culoare politica bazata pe statul de drept si justitie. Asta cred ca o reprezinta cel mai bine. In orice caz, la aceasta ora eu sunt extrem de pesimist.

    • „Monica Macovei o consider o solutie insa discursul ei politic e catastrofal. Eu cred ca in loc sa sustina ca se adreseaza electoratului de dreapta, dand astfel apa la moara celor ce-i imputa divizarea acestui electorat, mai bine spune ca sustine justitia libera si ca se adreseaza tuturor romanilor ce s-au saturat de politicieni ce fura si scapa cu NUP-uri. Adica sa aiba o campanie fara culoare politica bazata pe statul de drept si justitie. Asta cred ca o reprezinta cel mai bine.”

      Este o solutie. Ar trebui sa fie constienta de raul pe care-l poate face, chiar din intentia de a face bine. Ce este mai rau, nu are un grup de analisti si experti care sa o indrume in aceasta complicata si delicata arta a prezentarii in fata electoratului. Pe de alta parte nu exista timpul material necesar „scolarizarii” dumneai.

      Sper sa revina, intr-un final cat mai apropiat, cu picioarele pe Pamant si sa se inhame in campanie cu ceva constructiv.

    • ca e neamt conteaza doar ca imagine externa (deci investitii intr-o tara open minded), intern conteaza ca e serios, calm si gospodar (cliseul ardeleanului, poate mai angajeaza pe cineva sa-i mai presare niste bancuri in discurs, sa fie si poltic show, sa prinda la public).
      tot aud de la basisti ca Iohannis are „probleme inca nesolutionate”, ca totusi, ca pe ici si pe dincolo.
      parca-s mai inteligenti oamenii „simpli”, care spun cand doi se cearta, al treilea castiga, sau unde-s multi(PSD), puterea creste

  23. M-am intors de curand din concediu, petrecut „la mosie”, la casa soacrei mele, pe valea Prahovei. M-am intalnit cu mai multa lume din sat si am mai discutat – cum altfel? – politica (la fotbal nu ma pricep). Concluzii:

    1. Plagiatul lui Ponta este contestat vehement de catre marea majoritate a interlocutorilor („Mai lasa-ma nene cu povestea asta!”).

    2. Monica Macovei este perceputa ca fiind antipatica si usor dezaxata („Pai n-ati vazut ce fata are, asta nu-i cu toti boii-acasa”).

    3. Despre Johannis s-a auzit, si inca suficient ca unii sa-l aprecieze iar altii sa-l critice (sau altfel spus, exista deja opinii bine conturate). Dupa cum banuiti, faptul ca nu a luat atitudine, nu s-a delimitat, nu si-a pus cenusa-n cap etc. re 2012 nu afecteaza pe nimeni, mai ales ca majoritatea satenilor au votat atunci pentru demitere.

    4. Catalin Predoiu este un ilustru necunoscut („Da’ asta cine pana mea mai e, alt golan de-a lu’ Blaga si Boc?”).

    Concluziile le trage fiecare…

    • iosiP, eu tin sa va multumesc pentru ca ne impartasiti observatiile dvs „de la fata locului”!
      Mi se pare indispensabil sa tinem cont de opinia reala a oamenilor si sa o respectam, chiar daca nu ne convine, daca vrem ca ea sa evolueze…!?
      Toata lumea stie, pentru ca am trecut toti prin asta, atunci cand ne simtim (chiar daca nu este intentionat!) dispretuiti sau desconsiderati, ne inversunam si mai tare impotriva celor care ne trateaza cu superioritate, chit ca este in defavoarea noastra!
      Pentru ca timpul este axtrem de pretios (3 luni pana la prezidentiale!), mi se pare urgent sa fim pragmatici si sa ne punem intrebarile „corecte”, adica numai acelea ale caror raspunsuri conteaza azi!
      Vrem ca Ponta sa ajunga presedinte?
      Putem schimba mentalitatea populara in 3 luni?
      In functie de raspunsuri, continuam sa intram in toate capcanele intinse de PSD (atacand sloganele „mandru ca sunt roman, superioritate ortodoxului”etc, in care poporul se identifica!) ori…ne (dreapta romaneasca!) modificam sensibil strategia!

      • Un vot in primul tur pentru MM risca sa transforme turul II intr-o competitie intre aceasta si VVP, in care nu-i acord lui MM mai mult de 20%.
        Motivele le-am mai enuntat, dar le reiau aici pe scurt:
        1. MM este „anti-carismatica”. Recunosc, si eu mi-am ridicat sprancenele a mirare urmarindu-i prestatia intr-o anumita imprejurare (nu precizez).
        2. Ceea ce a facut la Bruxelles nu este cunoscut si nici nu poate fi inteles de catre marea masa a alegatorilor.
        3. Este fundamental atacabila, prin faptul ca a „denigrat tara” si s-a ridicat impotriva vointei celor 7,4 milioane.
        Prin urmare, votati-o pe MM si feti ajunge sigur cu VVP la Cotroceni… desigur insa, veti avea constiinta impacata caati votat cu cine trebuie… si ce folos?

        P.S. In ultimul timp ma intreb daca cei care o promoveaza pe MM nu sunt, in realitate, sustinatori ai lui VVP.

        • „In ultimul timp ma intreb daca cei care o promoveaza pe MM nu sunt, in realitate, sustinatori ai lui VVP.” +1 ;)
          …si cum, nu prea cred in teoria conspiratiei, am impresia ca pur si simplu nu realizeaza consecintele unui asemenea vot, in ciuda „pregatirii” lor politice!?
          In pura judecata romaneasca, se prefera extremele: esti contra M.M., deci esti misogin! Nu-i trece prin cap niciunui sustinator al dnei procuror, ca sexul poate ca nu este chiar in cap de lista al criteriilor de selectie?
          Whatever! Mi-e teama ca se va rata si aceasta ocazie de distrugere a cercului vicios care a pus stapanire (temeinic!) pe tara noastra :(

  24. domnule Tismaneanau, respect in tara asta orice atitudine si orice opinie pentru suntem diferiti. Deci respect si decizia dvs de a returna premiul acordat si de a demisiona dintr-un post(onorific sau executiv) atnci cand se face atingere la principii, totusi am o singura intrebare-dilema: ce se intapla cu tara asta, cu tara noastra, daca toti isi dau demisia????? Raman doar ~adaptatii~ sa ne gestioneze destinele?? Stiti ce spunea George Orwell: ~un popor care voteaza, corupti, impostorihoti si tradatori nu este victima ci complice~ Si-atunci va intreb si ma intreb daca toti ne dam demisia in ce fel va continua lupta???

  25. Intotdeauna articolele,comentariile domnului Tismaneanu foarte pe gustul meu,dar nu intotdeauna de acord cu ce spune (probabil mult mai informat decit mine); eu doar un spectator la circul ‘politic’ de la noi.
    Am citeva comentarii referitoare la candidatii potentiali:
    Cristian Diaconescu a avut un impact pozitiv initial acum pt.mine mai putin credibil; a mai fost candidat ca apoi sa cedeze, acum se pare la fel ca va fi schimbat; parca mai este inca presedinte de onoare la UNPR sau…
    Catalin Predoiu a avut suficient timp si vizibilitate (in guverne,in PDL) ca sa se impuna dar se pare ca nu…; eu l-as considera slab asa cum dna Monica Macovei il considera slab pe Kalus Johannis!!!
    dna Monica Macovei, pina acum supravrrtical pt.neamul romanesc motiv pt.care nu prea are sanse, desi noi cei putini tocmai pt. acest fapt o apreciem; cu rezerva mea ca azi in Romania oricit am admirat si ne-am acordat increderea intr-un politician, a reusit la un moment dat sa-si dea cu dreptul in stingul si in consecinta suflam si in iaurt!!! si increderea greu de acordat…
    Klaus Johannis: Angela Merkel-Putin la nivel de Romania…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro