Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida »crestin-democratie/conservatorism » Citesti:

… Falca umflata a lui Ungureanu. Cum a murit al doilea Mesia sufocat din prea multa dragoste inainte de inviere

Alin Fumurescu iunie 15, 2012 Politica & Doctrine, Reactie rapida, crestin-democratie/conservatorism
13 comentarii 2,212 Vizualizari

… macar de asta si tot merita fiecare partid, la rastimpuri, cate o vivisectie – ca-si scoate dintr-o data pe masa toate maruntaiele. Ceea ce inainte se putea doar banui, se poate vedea de-acum cu ochiul liber. Pe masura ce detaliile despre discutia din Colegiul Director al PDL incep sa iasa la iveala, incep sa se si potriveasca precum piesele de puzzle. Or, oricine a rezolvat vreodata un joc de puzzle – sau macar a incercat, chiar daca n-a avut rabdare (sau timp) sa ajunga pana la sfarsit – stie cum se procedeaza : te uiti dupa margini, dupa colturi, si dupa liniile care se continua evident de la o piesa la alta. Odata reconstruita marginea, frama, restul merge mult mai usor.

Asa ca nu mai cautati nici ‘femeia’, vorba francezului, nici ‘amantele’, vorba Elenei Udrea si nici ‘delfinii’, vorba lui Vasile Blaga, ca va pot deruta. Concentrati-va pe piesele de pe margine, cele de la colturi si cele in care liniile se continua evident de la o piesa la alta. Aaaasa, sa vedem : [Nota : Toate informatiile sunt preluate din EvZ, mai putin replica « delifinilor ».] Incepem cu marginile.

-          Gheorghe Falca, primarul Aradului : “A fost cea mai frumoasă şedinţă. S-a luat soluţia corectă pentru ceea ce trebuie să existe în România, pentru zona de centru dreapta.”

-          Mihai Stănişoară, vicepreşedinte PDL şi liderul organizaţiei de Mehedinţi, i-a cerut acestuia să demisioneze. “Mă aşteptam să mă sunaţi de ieri şi să-mi cereţi să ne depunem mandatul împreună”, i-a spus el lui Boc. “Mai creşteaţi în ochii mei, căci, ca preşedinte de partid, nu vă mai respect de mult”.

-          Gheorghe Ştefan, primarul de Piatra Neamţ, către Emil Boc: “Trebuie să vă asumaţi eşecul partidului pe care l-aţi condus. Este nevoie de o reconstrucţie, să dăm semnalul că am înţeles de ce electoratul ne-a taxat.”

-          Si din nou Gheorghe Falca « “V-aţi bătut joc de Ungureanu. L-aţi lăsat din mână!”

Bun. Astea au fost marginile. Si-acum piesele din colturi, tot conform EvZ:  De altfel, Falcă, secondat şi de primarul Braşovului, George Scripcaru, a propus, în mai multe rânduri, ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie recuperat cât mai repede de PDL. La un moment dat, Vasile Blaga şi-a pierdut răbdarea şi a răbufnit: “În România au fost doi Mesia şi unul l-am avut noi“.

-          Atacată de unii dintre colegi, Elena Udrea le-a reamintit acestora că i-a sprijinit cu fonduri când era ministru al Dezvoltării: “Mulţi dintre voi mi-aţi cerut să vă numesc amantele în funcţii“, le-a mai replicat ea.

Si-acum sa vedem : Ce au in comun Gheorghe Falca, George Scripcaru, Gheorghe Stefan (Pinalti) si Mihai Stanisoara & Comp.? Ce linii evidente unesc aceste piese, in afara precuparii pentru salvarea dreptei ? Demisia lui Emil Boc, simpatia pentru Mihai Razvan Ungureanu si … faptul ca sunt baroni locali aflati cu totii sub lupa justitiei.

Ce ii uneste, dincolo de toate diferentele, pe Emil Boc, Vasile Blaga si Elena Udrea ? Faptul ca NU sunt baroni locali, au avut in stapanire centrul, nu « feudele »  si – cel putin deocamdata – nici sub lupa justitiei nu sunt. Ce ii desparte? Faptul ca Boc si Udrea au anuntat ca nu mai candideaza, Blaga inca se mai gandeste.

Aaasa – imaginea incepe sa prinda contur. Hopa ! Ca era cat pe ce sa mai uitam o piesa – una din mijloc : la pauza, Emil Boc il suna pe Traian Basescu si isi anunta demisia.

Este ca, privit asa, de la o oarecare distanta, puzzle-ul nostru capata forma, chiar daca ii mai lipsesc cateva piese ? (De completat dupa sedinta de duminica.)

Of, of. Si uite-asa, din prea multa dragoste a unora precum Falca, Stanisoara, Pinalti & Comp., al doilea Mesia al PDL, i.e., Mihai Razvan Ungureanu si-a ratat invierea neprihanita. Cu cine sa mai renasca PDL-ul acum? Cu Blaga?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. tzu spune:

    Cu Blaga vom avea o stabilitate a tarii de o sa ne tiuie urechile. Si o revenire la normal! Mi-as dori ca PDL sa se scindeze dar tare mi-e ca Emil Boc nu are curajul sa plece impreuna cu Monica Macovei, Cristian Preda, Paleologu, Voinescu, Boagiu si fara Pinalti, Blaga, Berceanu, Udrea, Videanu. Asa s-ar putea recupera si MRU si Noua Republica, desi personal nu il consider pe MRU un mare politician, dar daca cei alaturi de care ma situez(la dreapta), fie si cu MRU.

    • pehash spune:

      Cu Blaga, PDL intra practic in USL…

      “Scindarea” este utopica. Pe Boc l-ar urma cu siguranta politicieni buni de votat la iarna, dar noul partid nu ar avea nici o sustinere financiara. Europarlamentarii PDL ar trebui sa renunte la fotoliile lor din parlamentul UE ca sa… ce? Sa se apuce de campanie electorala pe banii lor? Ma tem ca nu sunt atat de bogati pe cat ar crede unii. Nici nu vor reusi sa stranga sustinatori ca Nicusor Dan.
      O struto-camila formata din acesti ghiocei? MRU, NR, ND si cativa reformatori din PDL?
      Poate, dar mai intai ar trebui sa-si potriveasca ideile, doctrinele… si sa-si gaseasca un lider adevarat, cu priza la public.

    • pam-pam spune:

      Pinalti cred că poate obține mai multe voturi decât Macovei, Preda, Paleologu și Voinescu la un loc. Omul a demonstrat că știe să administreze ceva. „Ingerașii” prizați de băieții subțiri din „societatea civilă” au arătat că știu doar să dea din gură și să scrie pe bloguri. Tztztztz, nu așa se câștigă alegerile.

      Scindarea e o prostie. Un partid mai mic, dar mai curat e o himeră. Fie nu se va putea constitui, căci e greu să apară o organizație cu mult diferită calitativ de restul socieții românești (dintr-un rahat nu ai cum să selecționezi o grămăjoară de diamante), fie nu va fi votat, căci cei care se identifică cu alde Macovei și Preda sunt puțini. Și țărăniștii au crezut că prin scindare unii se vor salva. Până la urmă au dispărut cu toții.

      PDL are o șansă la supraviețuire dacă rămâne unit și dacă își asumă deschis lucrurile bune, atâtea câte au fost, din guvernarea Boc. Va intra în opoziție și va aștepta întoarcerea curentului de opinie publică.

      • tzu spune:

        Pana ieri si eu gandeam ca tine. Acum sunt speriat de varianta Blaga presedinte PDL. Nu mai vreau sa sustin un partid de mase care sa guveneze neaparat (alegand raul cel mai mic), ci vreau un partid care sa ma reprezinte mai bine promovand idei clare de dreapta. Sunt de acord ca Pinalti stie sa aduca voturi, dar asta doar la nivel local, si cu ce fel de discurs?. inchipuieti-l incercand sa aduca voturi la nivel national.

        • florian spune:

          Nu este clar oricarui om ca PDL tb sa se desprinda de Basescu? Electoratul a votat impotriva lui Basescu, a lui Boc si a ministresei Udrea. Toate analizele indicau foarte clar votul poporului inainte de alegeri.
          Baroni, corupti si penali sunt mai multi la alte partide decat la PDL, si totusi electoratul n-a tinut cont de acest lucru.

          Intrebare: Cine tb sa fie lider PDL ca sa se poata desprinde partidul de Basescu? Raspunsul e simplu. Oameni ca Macovei, Baconschi, etc nu aduna voturi pt ca nu sunt oameni politici care sa se priceapa la asa ceva. Macovei se certa cu toata lumea cand era la justie.

          PDL ar tb sa se adune sub conducerea lui Blaga si sa-l sprijineasca pe MRU la prezidentiale. Si Radu Campeanu este de acord ca Antonescu nu castiga. MRU are credibilitate, dar trebuia sa colaboreze cu PDL cand a fost premier. Credibilitatea sa se poate duce daca nu ia distanta fata de Basescu.

  2. Andrei George spune:

    Constatăm, cu tristețe- că ne-a condus timp de 3 ani un circ. Circul clownului Bozo- pardon- Boc- despre care unii chiar și-au închipuit că e cel mai curat, cel mai cinstit și cu oamenii cei mai competenți. Care au dat din ministerele tăticului și mămichii- că așa reiese- bănuți la partid și care- deși ar fi vrut, n-au luat nici un ban acasă.
    Dacă n-ar fi jalnic, circul clownului Boc ar fi superamuzant. Cât despre ”al doilea Mesia” el încă mai co-există la Cotroceni….

  3. InimaRea spune:

    Alta imagine: Ce au in comun Boc si Udrea? Nu exista politic fara Basescu.
    Sau: Cum poate rezista PDL? Nu poate dar “garda” sa se poate reuni in alt partid, daca Basescu se grabeste s-o salveze. Insa Basescu n-are nici o graba.
    Ori: Poate MRU prelua stindardul Dreptei (de la Baconschi, Neamtu – eventual)? Poate daca face un triumvirat. Tot asa a pornit si Imperiul Roman, dupa Caesar.
    In fine: Unde se regasesc Monica Macovei, C Preda, S Voinescu (fie!), pe de o parte; si unde, Berceanu, Blaga, Videanu, pe de alta? Oriunde dar nu intr-un nou partid.

  4. CFG spune:

    Se vede bine de la distanta. Felicitari.
    Chiar daca va dau dreptate, sper ca anul acesta va urma un curs diferit (dar aproape oricum ai alege, MRU e nenascut) …
    Cum bine ati scris “De completat dupa sedinta de duminica.”.

  5. ovidiu spune:

    ///

    Cu siguranta ati avut si articole mai bune decat acesta.
    Faptul ca mai faceti cate un puzzle din cand in cand nu inseamna ca ceea ce ati scris aici este o analiza politica (poate ca nici nu v-ati dorit acest lucru).
    Daca tot ati facut puzzle-ul de ce nu ne spuneti si noua care este imaginea finala (chiar daca va mai lipsesc cateva piese).
    Parerea mea este ca ati citit EvZ si v-ati grabit sa scrieti un articol care ar vrea sa spuna multe, dar nu spune nimic.

    Astept de la dumneavoastra analize mai interesante, asa cum am mai citit.

  6. Goth spune:

    N-aveti ce astepta “de dreapta” din partea cuiva din PDL sau de la MRU. Politica de dreapta nu se face cu activisti utc sau beizadele de intelectuali sau nomenclaturisti comunisti. Aia dau, vrand nevrand , in forfetare si masacrarea clasei de mijloc. Singurii sinceri de dreapta par a fi acolo Cristian Preda si Paleologu, dar s-au lipit acolo fiindca sunt ca si voi, naivi. Dreapta in Romania, in intelesul deplin al cuvantului, a fost Coposu. Cum e irepetabil, singura sansa de opozitie de dreapta la USL poate veni de la ceva complet nou, fara nici o legatura cu clasa politica de pana azi. dar si asta pare o naivitate. Oameni ar fi, dar cum sa-i aduni, banii necesari la fel. insa nu-i chiar imposibil. Macar obtii ceva autentic, nu o facatura. Am avut destule.

  7. Ştefan Brăgărea spune:

    Domnule Fumurescu
    Stupid articol – în modul în care ne-aţi obişnuit. Mare păcat – tema merita o abordare serioasă (nu inorogi). Chiar nu găsiţi altceva de făcut?

  8. aciduzzu spune:

    poate printre cele mai realiste analize de pe contributors…restul de articole sunt doar propaganda,analize trunchiate si sperante desarte…
    felicitari ptr ca incercati sa fiti impartial!

  9. Vlad Ionescu spune:

    Eu cred ca aceasta interpretare este foarte departe de realitate. Parerea mea!
    Despre Mesia, sigur a fost vorba despre Iliescu si Basescu, nu despre MRU, inchipuitul!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)