Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Va fi doctorul Ponta “de-doctorizat”?

Vladimir Tismaneanu noiembrie 6, 2015 Politica & Doctrine, Societate/Life
15 comentarii 2,651 Vizualizari

Odata zburat de la carma guvernului, mega-plagiatorul mitoman nu mai are, vreau sa sper, protectia asigurata in raport cu decizia Senatului Universitatii din Bucuresti. Sunt convins ca “doctorul” Ponta va fi de-doctorizat. Tine de salubrizarea spatiului public din Romania. Am scris in repetate randuri pe platforma “Contributors” pe acest subiect. Este, sunt convins, la fel de actual ca si in 2012, 2013, 2014. Faptul ca Ponta a renuntat la titlul de doctor nu schimba catusi de putin datele chestiunii. A furat, trebuie sa plateasca.

Public mai jos un articol-sinteza pe subiect aparut in decembrie 2014. Gasiti aici linkuri legate de momentele cheie ale acestui scandal politic, intelectual si moral.

“Victor Ponta a renuntat, in fine, la un titlu obtinut prin furt. Din clipa in care, in iunie 2012, revista “Nature” a demascat plagiatul premierului uselist, am scris fara oprire, uneori si de doua ori pe zi, pe aceasta tema. Am considerat si consider ca Victor Ponta trebuia sa renunte la titlul de doctor inca de atunci. Dar mai ales cand a fost comunicata public decizia Senatului Universitatii din Bucuresti. In locul demisiei, Ponta a declansat atacul impotriva IICCMER si ICR. Principalii sai sustinatori au fost Crin Antonescu, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Dinu Zamfirescu, Andrei Marga, Andrei Muraru. A urmat Avocatul Poporului. Mult-trambitata “revolutie a bunului simt” era, vorba lui Dan Tapalaga, revolutia borfasilor. Sau, cu cuvintele fostului disident, doctorul Ion Vianu, era asaltul faradelegii.

http://www.nature.com/news/romanian-prime-minister-accused-of-plagiarism-1.10845

Chestiunea plagiatului a fost una din cauzele–probabil cea mai importanta–a atacurilor isterice ale lui Ponta impotriva lui Traian Basescu, socotit culpabil de revelarea infractiunii. Cine va dori sa scrie istoria acelei veri ingrozitoare, nu va putea separa scandalul plagiatului de cascada de abuzuri care a dus la suspendarea presedintelul tarii. Victor Ponta a jurat atunci sa se razbune. A gasit complici, intre care conducerea PNL si pe acolitii acesteia. L-au sustinut ministrul educatiei si comisia ministeriala largita in chip arbitrar, condusa de fostul redactor al “Erei Socialiste”, revista teoretica si politica a CC al PCR, actual profesor la SNSPA, Paul Dobrescu. Din acea comisie care s-a pretat in mod rusinos la “albirea” lui Ponta face parte si nou-numitul ministru al educatiei. Victor Ponta a maculat in onoarea educatiei românesti., a desfigurat tot ce inseamna incredere, cinste, integritate academica. Victor Ponta nu are ce cauta in fruntea guvernului acestei tari. Intreaga cariera din ultimii 11 ani a lui Ponta, nu doar cea politica, dar si aceea de cadru didactic, de jurist, se intemeiaza pe nerusinata minciuna din 2003.

http://blog.itmorar.ro/dottore-ponta-banii-pe-doctorat-inapoi/

Acum doi ani, pe 8 noiembrie 2012, scriam aici: “Acolo unde-i plagiatu-n floare, statul de drept este in primejdie. Romania nu este zguduita doar de efectele puciului parlamentar uselist, ci si de cele ale batjocoririi de catre persoane proeminente ale vietii publice a ideii insasi de onoare intelectuala, de cinste academica. In revista “Nature”, o publicatie de varf a lumii stiintifice internationale, a aparut un nou articol care porneste de la cazul premierului-plagiator Victor Ponta si semnaleaza lansarea unui site (integru.org) construit de cercetatori romani pentru care onestitatea academica este un principiu universal valabil, la fel de non-negociabil pecum libertatea umana.” Nu am de modificat nici macar o virgula.

http://www.contributors.ro/cultura/cunosti-tu-tara-unde-i-plagiatu-n-floare/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/plagiatorul-ponta-versus-dna-pentru-cine-bat-clopotele-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/megaplagiatorul-ponta-campionul-prapadului-institutional-18398.html

http://www.contributors.ro/cultura/respectul-pentru-adevar-grigore-pop-eleches-alin-fumurescu-si-maria-bucur-despre-plagiatul-lui-ponta/

Public mai jos articolul meu aparut pe “Contributors” pe data de 20 iulie 2012, in plina lovitura de stat. Din fericire, puciul parlamentar a esuat. Acum se termina o alta secventa din cosmarul numit pontocratie.

“Salut aici decizia Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, o institutie care, in pofida enormelor presiuni vizibile si invizibile, a ales onoarea impotriva infamiei. Orice ar spune din acest moment premierul Victor Ponta, stigmatul unui plagiat demascat dupa toate regulile academice, recunoscute si codificate international, il va urmari intreaga viata. Fofilarea dupa penibile “argumente” de genul ca ar fi o “decizie politica” nu face decat sa probeze faptul ca Victor Ponta nu cunoaste sensul cuvantului cinste. Universitatea nu s-a implicat in niciun fel in dezbaterile politice. Comisa de Etica, perfect legitima, este formata din universitari de prim rang, intre care, cel putin unul, s-a manifestat constant ca un critic al lui Traian Basescu (ma refer la profesorul Adrian-Paul Iliescu de la Facultatea de Filosofie).

In urma acestei decizii, transanta, ne-echivoca si irevocabila, Victor Ponta ar trebui sa-si dea neintarziat demisia. Un plagiator dovedit nu are ce cauta in fruntea Guvernului Romaniei. A promis acest lucru in interviul cu ziarul “El Pais”, este cazul sa se tina de cuvant, sa-si onoreze angajamentul. Fiecare zi de amanare a demisiei este o proba in plus ca omul acesta nu are respect pentru nici o valoare morala, ca respira prin minciuna si ca dispretuieste statul de drept.

Rectorul Universitatii din Bucuresti, profesorul Mircea Dumitru, a aratat ca “pentru ca UB sa emita o diploma de doctorat e nevoie de un ordin de ministru. Pentru a putea retrage diploma, e nevoie de retragerea acelui ordin de ministru. Pe acel ordin de ministru sunt mai multe nume de persoane care si-au luat titlul de doctor.” Mingea a ajuns acum pe terenul Ecaterinei Andronescu, deci pe un teren hiper-politic si prea putin obiectiv. Sugerez aici ideea unei petitii online care sa-i ceara doamnei Andronescu sa semneze cu maxima celeritate retragerea titlului de doctor premierului plagiator. Ce putem astepta de la doamna Andronescu nu este un mister. Iata o declaratie a celei care ar trebui sa-si faca datoria si sa aprobe imediat retragerea titlului de doctor al lui Ponta de catre chiar insitutia care i l-a oferit in 2003: “Sincera sa fiu, daca as fi in locul domnului Ponta, eu l-as da in judecata pe cel care ma calomniaza. Aceasta este, insa, pana la urma, decizia domniei sale”, a conchis Andronescu…

Nu Comisia de Etica a UB este politizata, ci aceea creata intr-adevar ad hoc, prin dictatul fostului ministru interimar Liviu Pop, pentru a-l salva pe premierul plagiator. Pana acum am scris despre presupusul plagiat al lui Victor Ponta, intrucat am asteptat verdictul forului competent de la o Universitate pe care o respect. De azi incepand, pot si putem vorbi despre un plagiat dovedit. Victor Ponta a sfidat o intreaga traditie a integritatii academice, a lucrului bine facut, a straduintei de a excela in plan intelectual. Generatii de doctori in stiinte s-au format prin truda, onestitate, acuratete si creativitate. Nu insa si Victor Ponta. Generatii au lucrat asiduu pentru tezele doctorale, respectand munca altora, citand si discutand critic alte opinii, deci nu preluindu-le ca si cum le-ar fi apartinut. Nu insa si Victor Ponta. Rusinea sa, trebuie adaugat, este si a conducatorului stiintific al tezei, Adrian Nastase, care a inchis ochii la aceasta grava frauda. Comisia care i-a acordat, in 2003, titlul de doctor lui Victor Ponta a cautionat, prin neglijenta ori complicitate activa, aceasta imensa frauda. “Dupa fapta si rasplata” suna un proverb intelept. Victor Ponta a comis o fapta abominabila, rasplata trebuie sa fie pe masura.

Mi-am sustinut teza la Universitatea din Bucuresti in 1980, intre membrii Comisiei de Etica se numara si un fost coleg (mai mare) de la Sociologie. Stiu ce eforturi a facut Dumitru Sandu pentru a-si scrie si sustine teza, mai ales in conditiile unui dosar de cadre care nu-l favoriza in acei ani intunecati. Nici in ruptul capului nu cred ca profesorul Sandu, unul dintre cei mai competenti sociologi ai Romaniei, a fost motivat de ratiuni politice ca membru al Comisiei de Etica a UB. Asemeni colegilor si colegelor din Comisie, a sanctionat, cu deplina responsabilitate, o abatere extrem de grava de la etica cercetarii academice. Despre acest lucru este vorba in propozitie, domnule Victor Ponta, despre onoare, bun simt si responsabilitate intelectuala.

Vocile societatii civile trebuie auzite. Pentru cei care socotesc ca este imperativa retragerea titlul de doctor premierului plagiator, iata linkul la petitia online:

http://www.petitieonline.com/retragei_titlul_de_doctor_al_prim-ministrului_plagiator

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18848314-victor-ponta-intr-scrisoare-catre-rectorul-universitatii-din-bucuresti-scriu-pentru-notifica-renuntarea-titlul-doctor-drept-acordat-anul-2003-catre-universitatea-bucuresti.htm

Update. Chiar daca gestul mitomanului galactic e histrionic si diversionist (si nu neg ca este), ar putea avea consecinte neasteptate, ceea ce sociologia numeste efecte perverse sau unintended outcomes. Chestiunea plagiatului a revenit puternic in actualitate la cea de-a doua dezbatere dintre Victor Ponta si Klaus Iohannis. Am urmarit cu maxima atentie discutia, a fost limpede ca din clipa in care dl Iohannis s-a referit la cei care copiaza, aluzie uber-stravezie la preopinentul sau, premierul si-a pierdut siguranta de sine, a capatat un rictus speriat. Nu stiu cine l-a sfatuit sa trimita scrisoarea catre rectorul Universitatii, dar in mod cert nu-si va atinge obiectivul ieftin-propagandistic. Iata raspunsul trimis de rectorul Universitatii, dl profesor Mircea Dumitru. Oricum am privi lucrurile, prin renuntarea la titlul de doctor, Ponta admite ca a furat si a mintit. Nu o zi, nu o saptamana, ci ani si ani de zile. Infractorul cabotin nu mai are multe zile ca premier.

Este demna de retinut declaratia presedintelui Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, profesorul Marian Popescu, legata de scrisoarea premierului-plagiator:

“Citesc scrisoarea dlui Victor Ponta adresată domnului rector al Universității din București prin care anunță că renunță la titlul de doctor în Drept primit în 2003. În 2012, după apariția dovezilor privind plagiatul comis prin teza cu care și-a obținut titlul, două comisii academice dovedesc plagiatul. Domnul Victor Ponta nu le-a luat în seamă atunci. A fost orchestrată o adevărată operațiune de mușamalizare și de “albire” a acestei “afaceri”. În 20 iulie 2012, Comisia de Etică a UB prezenta, în conferință publică, dovezile plagiatului și verdictul fără dubiu. Prima reacție a domnului Ponta a fost: “comisia e politică”. Dânsul dădea tonul la ceea ce astăzi consideră că “a devenit în timp o temă eminamente politică”. Nu mai menționez alte fapte petrecute atunci. În acea conferință de presă, la întrebarea unui ziarist (“Ce-ar trebui să facă acum dl. Ponta?”), spuneam, și nu eram singurul, că ar trebui să facă ceea ce și alții făcuseră la vremea lor (președintele Ungariei, ministrul german al apărării ș.a.), și anume să recunoască faptul indubitabil al plagiatului și să își dea demisia din funcția publică. Nu s-a întâmplat. Se întâmplă acum. Dar parțial. În scrisoarea sa, dl. Victor Ponta nu pomenește odată cuvântul plagiat și faptul că o treime din teză e preluată din alți autori și surse necitate.”

http://www.revista22.ro/exclusiv-22-marian-popescu-presedintele-comisiei-de-etica-a-universitatii-bucuresti-cred-ca-ub-va-cere-anularea-diplomei-de-doctor-a-lui-victor-ponta-51494.html

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18849656-raspuns-universitatii-din-bucuresti-scrisoarea-lui-victor-ponta-privire-renuntarea-titlul-doctor-universitatea-intreprinde-toate-demersurile-necesare.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. kodak spune:

    Si ceilalti, Oprea & comp?

  2. HC spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Ar merita mentionata si petitia impotriva ordonantei de urgenta promovata de dl Cimpeanu Sorin, rector, recent ministru al educatiei si actual premier interimar:

    http://civitas.dogaru.net/nu-modificarii-legii-educatiei-care-va-face-posibil-ca-doctorii-sa-poata-renunta-la-titlul-de-doctor/

    O alta remarca ar fi ca individul viorel e mai putin important in zilele care urmeaza; a venit in schimb timpul de-a lovi fara mila in Mitläufer-ii din asa zisa “comisie de etica”, cei care i-au spalat pe ponta, pe oprea si pe alti citiva potentati ai zilei de ieri. De taiat in carnea acelora care-au distrus cnadtcu, au batjocorit abilitarea, au tinut sus stindardul contrareformei.

    Viorel n-a fost decit o batista murdara, vinovatii adevarati sint inca bine camuflati.

  3. cric spune:

    Primul ministru al educatiei numit sub era Ponta a fost Mang, plagiatorul care a copiat dintr-o nota de aplicatii a unei firme americane, pe care a transpus-o cu tot cu engleza din catalog in articolul semnat de el in revista universitatii “cotata”, nu a adaugat decat numele lui la titlu si la sfarsit afirmatia ca lucrarea merge – normal, ca firma nu era sa se faca de ras. Mang este si acum profesor la o Universitate de la Oradea care primeste bani de la stat pentru leafa lui de profesor marita.

  4. F. P. spune:

    Ce simplu si, mai ales, ce linistitor si ce acoperitor ar fi ca Victor Ponta sa fie tapul ispasitor pentru toate neimplinirile ultimului sfert de veac. Sa credem ca l-am descoperit pe impostorul ideologic, pe ideologul fara ideologie. Ar fi, volens nolens, o ironie usturatoare pentru sfarsitul sau nesfarsitul ideologiilor. Sa ne iluzionam ca l-am aflat pe urmasul social-democratilor totalitari. Am oferi, gratuit, un deliciu pentru fascisti si comunisti, care s-ar tavali pe jos de ras sa afle cat de innobilati sunt de o asemenea comparatie sau invecinare. Sa ne involburam ca am dat in vileag progenitura ideologica si dictatoriala a lui Ceausescu, care a platit cu viata, iar Ponta, iata, plateste macar prin demisie, cum ricanam democratic. A mai ramas ca cineva sa scrie cu de la sine putere intr-un act de acuzare, cum a facut Silviu Brucan in decembrie 1989, ca Victor Ponta are miliarde in banci straine si ca se pregatea sa fuga din tara. Pai daca protestele astea din noiembrie au drept cauza declansatoare tragedia de la Clubul Colectiv, ce magician nevazut a potrivit atat de bine toate detaliile macabre, care ele si numai ele au facut ca premierul Ponta sa-si dea demisia? Cand nici motiunile si nici dosarele penale nu au reusit acest lucru? Intelege cineva ce vreau sa spun? Cat de bezmetica este ideea politica, pentru ca nu din civic vine, ci din politic, ca e dinafara sau dinauntru e mai putin important, ca Victor Ponta ar fi vinovat de hazardul sau planificarea evenimentului pentru care si-a depus mandatul de premier? Pentru ca e limpede, fara vinerea arsa Guvernul Ponta ar fi ramas la locul sau, iar pana la urmatoarele alegeri mai era doar o azvarlitura de bat.

  5. O nouă petiție este în pregătire pe platforma Civitas, ce pe care au mai fost și alte petiții, una dintre ele de succes (cea cu OUG pentru renunțarea la titlul de doctorat).

    Aștept să se instaureze noul guvern

  6. Roland Park spune:

    Bravo actiunii de curatire a conducerii societatii romanesti de personaje necinstite,cu grave carente de morala, de dreptate; trebuie pedepsiti si cei care au actionat public pt “äcoperurea” plagiatului d-lui Ponta, adica d-na Andronescu-ministru+Comisia de la Min.Edu.,etc

  7. sile spune:

    Pai ramane in continuare deputat. Deci inca mai are protectie.

  8. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Nicolae Ceauşescu = Victor Viorel Ponta ?

    În luna mai 1978, la o reuniune la care a participat conducerea Ministerului Industriei Constructoare de Maşini, Nicolae Ceauşescu a declarat astfel: „Eu nu am pretenţia ca totul să fie unicat, să fie o creaţie de 100% nouă. De altfel, nimeni nu face aşa! Să ne uităm la ceea ce avem în ţară şi, dacă reuşim să le facem mai bine, cu atât mai bine, dacă putem să le copiem, cel puţin să le copiem, să le facem la fel. Ştiţi bine că trebuie copiat începând din clasa I-a, până când se termină facultatea se tot copiază! Aşa că sunt toţi obişnuiţi! Şi nu numai la noi, în toată lumea, tovarăşi! În toată lumea, aşa se face. Toţi copiază. Să nu credeţi că japonezii au inventat totul! Sau americanii sau alţii. Fiecare a copiat. Dar, când am fost în Japonia, mi-au şi arătat: uite, am luat presa asta din Franţa şi acum am 20. Toate le-am făcut eu. […] Ca să nu mai stea să facă calculul, o ia pe aceea, se uită la ea şi o copiază. Sigur, i-a schimbat ceva, i-a pus denumirea Mi Ci Ci Sin, nu ştiu ce, i-a mai schimbat culoarea şi gata!”.
    Sursa: Luminiţa Banu, Ofiţerul de lângă tine. Consideraţii sumare privind conspirarea ofiţerilor de Securitate în anii ’70, în „Caietele CNSAS”, anul II, nr. 2 (4)/2009, p. 17.

    Exasperat de solicitările miniştrilor, Nicolae Ceauşescu a declarat la 6 iulie 1971, în şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.: “Rog ca în sensul acesta să revedem toate problemele. Cu [Ioan] Avram am tot vorbit pe drum. Am spus ce trebuie să facem în construcţia de maşini: autodotarea, copierea, cum face toată lumea. Să nu ne fie frică de nimic. Când o să exportăm, atunci o să vedem ce modificări facem ca să nu zică că am copiat. Ce facem pentru noi, copiem şi pe mama dracului”.

    • Alt Anonim spune:

      Raspunsul la intrebarea din capul comentariului Dvs. este un clar NU ! Pai cum sa punem semnul egal intre Nicolae Ceausescu si Victor Ponta ?!? Ceausescu a spus ca pentru PRODUCTIE se pot si copia , dupa nevoie , tehnologiile si utilajele. Pe Ponta nu l-am auzit vreodata sa incurajeze investitiile pentru a face PRODUCTIE , chiar si cu copycat. La fel din 1990 nimeni din premieri nu a incurajat aparitia unor unitati productive, dimpotriva , au sprijinit importul si imprumuturi pt. import. Si atunci, al cui e pacatul mai mare ? Eu visez la ziua cind RO va avea iar niscaiva unitati productive unde un premier sa stimuleze “furtul tehnologic” .

  9. Am lansat o petiție nou pe platforma Civitas, referitoare la plagiat.
    Petiția precedentă, mentionată de HC, a fost de succes.

    http://civitas.dogaru.net/salubrizare-in-educatie-fara-plagiat/

  10. Anonymous spune:

    Bine, pe Ponta il de-doctorizam, dar ce te faci cu rudele mele care, aproape toate, au doctorate destul de proaspete.
    Doar pentru CV, bineinteles, zic eu tendentios si putin rautacios.
    Nu stiu ce si cum, dar toti au firme si job-uri la stat, iar unii dintre ei au publicat si carti.
    Este adevarat ca, mai intai, acestia au dovedit ca sunt afaceristi de succes.
    In cazul meu, este cumva vorba de chestia aia cu capra vecinului?

  11. Apelul lansat de Grupul pentru Dialog Social propune verificarea tuturor lucrărilor de doctorat din 1990 încoace. Curățenia trebuie sa fie totala. Dacă se începe cu numele răsunătoare (ponta, Oprea, Mang, Andronescu, etc), apelul va deveni mai vizibil și va căpăta forță mai mare

    http://www.revista22.ro/apelul-universitarlor-doctorat-fara-plagiat-58978.html

  12. Bordan spune:

    E vreunul dintre noi original?

    Eu personal m-am chinuit să văd un cuvânt de-al meu, dar n-am găsit nici un gând. Poate este careva dintre dumneavoastră autor al vreunui cuvânt. Asta ca să avem dreptul să aruncăm cu piatra …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)