Home » Politica & Doctrine » Citesti:

25 mai 2014:punct şi de la capăt

Ioan Stanomir mai 26, 2014 Politica & Doctrine
14 comentarii 1,836 Vizualizari

La două decenii şi jumătate de la alegerile din mai 1990, care au marcat apoteoza FSN şi a lui Ion Iliescu, PSD devine, o dată cu rezultatele euro- parlamentarelor,noul partid capabil să ducă mai departe vocaţia hegemonică a mişcării politice din care s-a ivit. Decalajul, dramatic, dintre blocul electoral neo-fesenist şi competitorii din opoziţie traduce abilitatea PSD de a fi ocupat, fără dificultate, poziţia pe care USL a lăsat-o liberă, cu câteva luni în urmă. Căci USL trăieşte, iar forţa ei politică nu poate fi subestimată. De la Antena 3 la România TV, un întreg conglomerat mediatic tentacular a transmis un mesaj al urii şi al manipulării. Impotenţa şi complicitatea CNA sunt factorii care au potenţat acest triumf al resentimentului.

Ziua de 25 mai 2014 a însemnat şi ocazia de a revedea, în prime –time, imaginea dezolantă a României rurale. În Teleorman, în domeniul în care Liviu Dragnea şi soţia sa domnesc satrapic, bunele obiceiuri de la referendumul din 2012 au fost rafinate. Sărăcia este dublată de mobilizarea ce contrastează cu apatia de dandy nihilist a celor care au organizat pe facebook boicotarea alegerilor. În ţara domnului Dragnea, abţinerea de la vot nu este o opţiune. Suveranii locali dispun de vieţile şi de sufletele locuitorilor, pe vecie.

Despre opoziţia politică, se poate spune că vanitatea ei este egalată doar de un simţ al iresponsabilităţii istorice. Fragmentată, prinsă în capcana confruntărilor intestine, ea poate fi socotită responsabilă pentru consolidarea poziţiei dominante a PSD. Discursurile din seara de 25 mai 2014 nu pot masca realitatea unei eşec.A aştepta demisii sau retrageri voluntare ar fi prea mult. Conducătorii providenţiali de partide nu pot admite eşecul. Ei pot doar persevera în eroare.

Dincolo de acest nivel al ascensiunii aparent de neoprit a PSD, se află principiile şi valorile de care depinde vitalitatea democraţiei constituţionale. Patriotismul evocat de vicepreşedintele Statelor Unite în vizita de la Bucureşti nu poate dispărea, decât cu riscul de a asista,impasibil, la eliminarea statului de drept şi a garanţiilor sale. Resemnarea nu este o opţiune. Un curaj al speranţei trebuie să trăiască, în continuare. Vocile noastre, ale celor care sunt încă fideli unui ideal al normalităţii, decenţei şi civilităţii, au datoria de a rosti adevărurile socotite irelevante sau incomode. Chiar şi în minoritate, chiar şi sub asediul trusturilor de presă, avem datoria de a nu tăcea, avem datoria de a nu consimţi la victoria totală a forţelor ce aspiră la consacrarea corupţiei şi cleptocraţiei ca temelii ale ordinii politice.

Într-un cuvânt, să nu cedăm cântecului de sirenă al demobilizării şi al retragerii. Există, în viaţa unei naţiuni, momente în care civismul devine ultima redută de apărare a libertăţii. După 25 mai 2014,rezistenţa este alternativa la laşitate şi la sclavie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Adrian spune:

    Scorurile înregistrate arată foarte clar că guvernul ar trebui să cadă dacă ar fi respectate și la votul moțiunii. Sigur că U.D.M.R. va avea discurs că trecerea moțiunii ar fi o aventură politică și va ieși ca forță politică mai consolidată, indiferent dacă pică sau nu guvernul. Pe de altă parte, toți liderii partidelor semnatare ale moțiunii ar trebui să demisioneze(și, toți semnatarii, de ce nu?), dacă aceasta nu trece..

    • Pigmeii spune:

      In 7 tari din Europa (6 sunt din Europa centrala, a 7-a e Portugalia) prezenta la vot a fost mai redusa decat in Romania, suntem in top10 la dezinteres fata de alegerile pentru PE si anarhistii hipsteristi din “unitisalvam” poarta o parte din vina, evident mai mare fata de mai numerosii absenteisti din mediile mai putin permeabile la argumente rationale pro-europene.
      In Romania, practicarea absenteismului ca “arma politica” in mediul urban ceva mai educat si mai conectat la Europa are ca rezultat pervers intarirea puterii politice a celor care dispretuiesc miscarile gen “unitisalvam”. De fapt, miscarea asta s-ar putea numi “unitisalvam PSD” sau “unitidistrugem-ca-nu-stim-altfel”.

      PSD a ratat insa o parte din demonstratia de forta, procentele obtinute de el si satelitii sai (37% se pare) sunt foarte clar total insuficiente pentru a castiga prezidentialele din toamna. Va urma o goana disperata dupa parlamentari si primari din alte formatiuni, percepute ca fragile (gen PPDD) si un nesfarsit si proteiform “cantec de sirena” pe langa curentul “social-liberal” din PNL, cu Tariceanu pe post de momeala.

      Orgoliosii lideri-pigmei ai dreptei vor fi obligati, macar din instinct primar de supravietuire, sa incropeasca o alianta cat de cat prezentabila alegatorilor in noiembrie. Asta daca vor sa nu ajunga colegi cu Vadim sau DD, in gunoiul istoriei jalnicei clase politice care paraziteaza Romania de atata vreme. Ceea ce ne va oferi un show dezgustator pe parcursul urmatoarelor 2-3 luni, fiind foarte putin probabil ca o astfel de structura sa devina functionala, viabila, inainte de septembrie.

      Merita analizat sociologic rezultatul lui Mircea Diaconu, mare artist, modest politician, receptacol al unui vot anti-sistem politic. A obtinut mai multe voturi decat PMP sau UDMR, chiar mai multe decat PRM, PPDD, PNTCD si FC la un loc ! Asa ca aceste partide merita din plin epitatul pus conducatorilor lor, de “pigmei politici” !

  2. Razvan spune:

    Cei mai buni agenti electorali ai PSD au fost liderii opozitiei.
    Asa ca ma astept ca “punct”-ul din titlu sa se refere la ei.
    Udrea punct ! Blaga punct ! MRU punct ! M. Neamtu punct !
    si multi altii din preajma lor. Si abia apoi de la capat.

    Nu mai vorbesc ca majoritatea acestor lideri au legatura cu FSN-ul invocat.
    Dar FSN-ul de azi nu e FSN-ul de ieri asa cum nici opozitia de azi nu e cea de ieri.
    Numai sa daca e sa ne amintim de calitatea revistelor si ziarelor din anii ’90…
    Astazi lectura lor este inutila. Nu este nimic interesant de citit. Mai mult efecte retorice si hei-rup-isme ieftine. Cu asa ceva nu se mobilizeaza electoratul.

    Unii vor ramane mai departe mobilizabili cu papuci si bere. Asta este blestemul votului universal.
    Dar batalia electorala a fost adusa in noroi (vorba presedintelui) … si electoratul nu i’a urmat pe acesti inglodati in ale politicii dambovitene. Cantece de lebada jalnice cum ca prezenta la vot ar avea lagatura cu demnitatea… nimeni ne amintind nimic de natura si calitatea reprezentarii politice. Se pare ca politicienii nostri considera ca pe ceva de la sine inteles faptul ca ei sunt sau pot fi reprezentativi. Adica nu au nevoie de principii si idealuri ci doar de simpla lor prezenta. Eh… e fals.

    Inceea ce priveste partea teoretica si/sau programatica… ca tot vorbim de idei si principii… si ea a ajuns in noroi. Ne rupem in figuri de stil si/sau exercitii de admiratie la adresa cutarui sau cutarui personaj dar nu suntem capabili sa afirmam un program politic articulat pe principii. Si asta pentru ca liderii politici si de stanga si de dreapta apreciaza mai mult pe cineva priceput sa rezolve o duba cu papuci si bere decat pe cineva priceput la idei si principii. E simplu… ei gandesc cu “stomacul” (adica cu urna de vot) dar au ajuns si ei la un “punct”…

    Asadar, astept cu nerabdare “punctul” mai intai si abia apoi am speranta unui nou “de la capat”.

    • dusu spune:

      ma nene,ce tat o datzi cu fsn !!? de ce nu i spui pe numele de botez ? pcr !!! tzi teama sa nu se simta lezatzi cei patru milioane ?

  3. dusu spune:

    am remarcat la constructzia articolelor dvs ca folositzi schema: intii prezentarea realitatzii crude dupa care la final o nota de optimism !! va cere cenzura asta ? ha ha

  4. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,25% din voturile exprimate, fiind urmată de PNL cu 14,86%, PDL cu 12,26%, independentul Mircea Diaconu cu 6,95%, UDMR cu 6,48% şi PMP cu 6,24% – potrivit rezultatelor parţiale anunţate de Biroul Electoral Central în această dimineaţă. Sondajele de opinie care indicau aseară un scor de 41-43% pentru PSD nu au fost confirmate de realitate. Trebuie mai multă circumspecţie în privinţa mesajelor transmise de propagandiştii plătiţi ai PSD, nu luaţi drept bun tot ceea ce îndrugă aceştia la televiziune. Scorul PSD este similar cu cel din 2009, deci nu există nici o ascensiune a acestui partid din punct de vedere electoral. Evident, lui Victor Ponta nu îi convine acest lucru şi încearcă prin propagandiştii săi de la TV să supraestimeze rezultatul, având ca obiectiv influenţarea morală a celor care se vor prezenta la alegerile prezidenţiale din toamnă.

  5. Roxana Enescu spune:

    “Deceniile de comunism au facut mai mult rau Romaniei decat au facut cele doua razboaie mondiale la un loc, intrucat acestea nu i-au denaturat spiritualitatea.”

    Corneliu Coposu

  6. Lupul Monarhist spune:

    Despre opoziţia politică, se poate spune că vanitatea ei este egalată doar de un simţ al iresponsabilităţii istorice. Fragmentată, prinsă în capcana confruntărilor intestine, ea poate fi socotită responsabilă pentru consolidarea poziţiei dominante a PSD. Discursurile din seara de 25 mai 2014 nu pot masca realitatea unei eşec.A aştepta demisii sau retrageri voluntare ar fi prea mult. Conducătorii providenţiali de partide nu pot admite eşecul. Ei pot doar persevera în eroare.

    Începe marea trezire la realitate… mai bine mai târziu decât niciodată.

  7. garibaldi spune:

    ceea ce domnul stanomir nu discuta este faptul ca ce competenta technocratica exista prin romania este predominant concentrata in psd. ca astia sunt mai interesati sa fure decat sa administreze este intr-un fel alta treaba. aici vreau sa spun ca acesta competenta este unul dintre factorii care explica intr-o anumita masura de ce psd este o formatiune atat de durabila. problema dreptei euroatlantice nu este faptul ca baronii psd locali “dispun de vieţile şi de sufletele locuitorilor, pe vecie” ci faptul ca nu prea are cadre competente. poate domnul stanomir va binevoi la un moment dat sa ne explice mai pe larg ce inseamna, in mod concret, apararea “libertatii prin civism”.stim deja ca pentru domnul stanomir asta inseamna sustinerea vehementa a unor intelectuali cu care impartaseste anumite valori. dar asta nu inseamna un program practic, fie si opozitional.

  8. Andrei A. spune:

    Dacă un lider politic de dreapta rostește formula magică „De vină sînt eu. Îmi asum toată răspunderea”- devine deja un personaj remarcabil.
    Cum traducem în românește „seppuku” ?
    Mi se par sterile discuțiile despre „paria” care votează PSD pavlovian- alții „care sînt de vină”.

  9. Pinno spune:

    Prea putin se discuta pe Contributors (in articolele de azi) despre o mare probabilitate ca noua conducere a PNL refaca USL (nu uitati, “USL traieste!”). Am vazut pe scroll-uri ce cuvinta R. Stroe, Chitoiu, mi se pare ca exista un curent consistent care vrea “restauratia”, in frunte cu penibilul Tariceanu!

  10. V.Dancu spune:

    Domnule profesor,
    va felicit pentru luciditate, realism si apelul la valori.
    Din pacate, citind azi tot felul de pozitii ale unor intelectuali
    de dreapta, sau mai precis autopozitionati la dreapta, aveam
    senzatia ca nimeni nu a intreles nimic din acest duș rece.
    mult succes!

  11. Razvan Iliescu spune:

    “La două decenii şi jumătate de la alegerile din mai 1990, care au marcat apoteoza FSN şi a lui Ion Iliescu, PSD devine, o dată cu rezultatele euro- parlamentarelor,noul partid capabil să ducă mai departe vocaţia hegemonică a mişcării politice din care s-a ivit.”

    Hegemonica? 88% e e in aceeasi clasa cu 37.6% ? La sectiile umaniste din Universitate e mai greu cu adunarea fractiilor si adusul la acelasi numitor …

    Boicotarea alegerilor in afara interesului PSD de a isi rotunji scorul, nu vine cumva si din lipsa unei legaturi a electoratului cu ideile si lipsa realizarile celor desemnati sa ne reprezinte la Bruxelles? De exemplu Cristian Preda a cistigat vreoi alegere “nominala”? Ce a facut el la Bruxelles pina acum? Daca nu ar fi avtu in spate PMPul cistiga singur?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)