vineri, martie 29, 2024

5 puncte după respingererea propunerii de premier Sevil Shhaideh si probabila desemnare a lui Sorin Grindeanu (Actualizat – 2)

Kaizerul nemțesc a zburat de pe mămăliga românească fix în a treia zi de Crăciun. Mămăliga nu va exploda, însă forfotă va fi, iar discuții se vor stârni cu duiumul. Era imposibil pentru actorii politici ai momentului sa fie altceva decât iresponsabili. Doar în această săptămână teritoriul României a fost traversat, se pare ilegal, de către Rogozin, Dondon dă jos steagul UE de pe clădirea Președinției, Marea Neagră e tixită de nave rusești, noua administrație americană nu se știe ce semnale va da față de NATO. E cel mai “potrivit” context pentru o mini-criză politică sau măcar pentru o criză de nervi. Ce e pasionant este că spiritul Constituției  a zburat pe fereastră în această confruntare – este evident că orice Constituție poate fi gândită să opereze cu actori politici care nu merg la absurd, cu gesturi politice care să nu fie ultimative (cazul Dragnea) sau complet ne-explicate (cazul Iohannis).
1. Președintele nu are dreptul moral (îl are legal) de a respinge o propunere nemotivat

De fapt, Președintele nu are dreptul de a respinge, punct. Are dreptul  pozitiv de a numi pe cine dorește, după consultarea forțelor politice reprezentate în noul Parlament.  Articolul 103 e destul de clar, Președintele are dreptul  de a desemna pe cine dorește după consultarea partidelor reprezentate în Parlament.  Dar nu a făcut vreun alt anunț, nici nu a dat soluție, nici nu a anunțat noi consultări, cum ar fi fost normal. A spus doar că nu e de accord cu numirea doamnei Shhaideh. Nici măcar într-o oarecare corelație cu obligațiile pe care le-ar avea dacă ar fi respins un ministru nu a explicat de ce a respins-o pe doamna Shhaideh. Nu a anunțat nici măcar vag capitolul de puncte negative pe care le-a considerat demne de a fi luate în seamă – probleme de integritate (eu nu le cunosc, dar doamna a lucrat ani buni în administrația lui Nicușor Constantinescu la Constanța), probleme de siguranță națională (soțul susținător al regimului de la Damasc) sau alte tipuri de probleme (de pilda, medicale, doamna are un diabet acut).  A dat senzația de “nu a numit-o și punct, ghinion”, ori acest lucru este nedrept față de votanții aproape majoritari ai PSD, Johannis este sau are obligația de a se comporta ca președintele tututor românilor. Nici transmiterea motivelor doar catre Sevil Shhaideh si Liviu Dragnea nu e mulțumitoare, explicația era datorată tuturor, nu doar pe surse.

ARTICOLUL 103

Învestitura

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.


2. Chiar dacă are o largă majoritate, Dragnea nu are dreptul de a deveni ultimativ, mai ales în raport cu președintele

Declaratia de mai jos este pur și simplu neinspirată, ca să nu mai spun mai mult. Dragnea nu cred că își dorește să arunce țara în aer pentru o doamnă musulmană, oricât i-ar fi de loială. De asemenea este evident că nu poate face Guvernul altcineva decât PSD-ul, având în vedere scorul din alegeri.  Pe de altă parte, îmbățosarea unui condamnat penal care nu poate el însuși nici măcar să fie ministru (îl împiedică articolul 2 din Legea 90/2001, de organizare și funcționare a guvernului)  este cumva nelalocul ei.

„Eu nu voi mai veni cu o altă propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte. (…) Am spus de la început că noi vom avea o singură propunere. Punct. Nu vom veni cu o altă propunere. Dacă această propunere va fi refuzată neexistând niciun motiv constituțional sau din punct de vedere al drepturilor fundamentale să fie refuzată, atunci vom înțelege că nu s-ar dori ca cei care au câștigat alegerile și au majoritate să facă Guvernul. Nu are rost să venim cu a doua propunere”

Evident, Dragnea va veni cu o altă propunere sau cu măsurile pentru declanșarea unui referendum de suspendare (dar motive nu sunt, iarăși Constituția prevede clar ce și cum cu suspendarea președintelui, motivele trebuie să fie nerespectarea Constituției sau înaltă trădare), altfel va părea un hopa-mitică ușor penibil al politicii românești, departe de pretenția de a fi ancora unei majorități care să conducă România.  Prima variantă e cea corectă, evident.


3. Președintele nu poate ocoli noi consultări, fără a ieși din cadrul constituțional

Este evident că nu se poate denumi “din pix” majoritatea PSD- ALDE fără a se consulta formal și celelalte forțe politice reprezentate în Parlament (a se reciti textul constituțional de mai sus), în noul context. Spre deosebire de USL, aceasă nouă majoritate nu a participat ca atare, pe liste comune, la aceste alegeri. De asemenea, părerea tuturor actorilor de pe scena politică e importantă și trebuie auzită direct de președinte, în spatele ușilor închise – nu doar prin intermediul mass-media. De pildă poate PNL-ul și-a revenit din stupoarea post-electorală și are o idee de premier după de a defilat, pe rând, cu Predoiu și Cioloș (egal de ineficient cu ambele variante).
4. Legitimitatea democratică nu este luată în calcul

Putem începe cu legitimitatea președintelui votat de niște milioane de oameni, mai mulți decât au votat toate partidele din noul arc guvernamental, pare-mi-se. Deci, puțin respect. Pe de altă parte, Palatul Cotroceni trebuie să ia în calcul că doar PSD-ul s-a apropiat de majoritatea absolută, în urma votului dat de electorat (mai lipsesc vreo 13 parlamentari). Acest lucru trebuie să se reflecte în deciziile viitoare, momentan fără o explicație o majoritate a propus un premier și președintele l-a respins fără explicație (alta decât cea privată oferită dlui Dragnea). Mai trebuie să se reflecte ceva: legitimitatea lui Iohannis s-a construit prin prisma faptului că s-a anunțat a fi un altfel de președinte decât Traian Băsescu.
5. O nouă desemnare a unui premier

România are nevoie de guvern, până la urmă….S-au tot mestecat niște nume, pana la urmă probabil că tot “cei care se aud la televizor” vor fi, ca să-l citez pe Dragnea, cu sens opus celui afirmat de el. Mihai Fifor, Sorin Moisa (membru in delegatia de prietenie cu SUA  a Parlamentului European) sau dl Grindeanu. Or mai fi și alții dispuși la titlul de emisar-șef din Kisselef la Palatul Victoria. Problema principală este că noul premier trebuie să accepte continuarea unei linii prudente față de justiție, iar persoana noului Ministru al Justiției trebuie să fie fără pată.  Premierul trebuie desemnat de Partid, sperăm că va fi o decizie colectivă, nu doar a Lui Insuși, cum a fost prima dată. Apoi premierul (din păcate se pare un bărbat) trebuie desemnat oficial de Președinte, iar în alte 10 zile vom avea Guvern (tot din Constituție citim). Apropo, reducerile de taxe din Codul Fiscal, inclusiv scoaterea taxei de stâlp se vor produce toate, nu mai  e timp pentru o altă decizie, e singura veste bună ce poate fi anunțată.

Update 1 Nicolicea lanseaza o petarda fâsâitoare

Nu m-aș obosi dacă nu ar fi vorba de liderul grupului PSD din Camera Deputaților cu referire la o posibilă procedură pe care o putem denumi de alba-neagra în stil parlamentar, vezi aici http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21497145-scenariu-lansat-eugen-nicolicea-tehnic-putem-suspenda-iohannis-parlament-punem-guvernul-apoi-revocam-hotararea-suspendare-nu-mai-facem-referendumul-demitere.htm

„Putem suspenda presedintele, dar fara sa mergem la referendum de demitere. Tehnic se poate si asa: il suspendam in Parlament, punem guvernul (prin decret al presedintelui interimar – n.red.), apoi revocam hotararea Parlamentului de suspendare a presedintelui si nu mai facem referendum de demitere”.

În această declarație nu se știe unde se sfârșește izvorul țâșnitor de prostie și unde începe necunoașterea Constituției sau reaua voință. Președintele nu poate fi suspendat doar pentru respingerea unei candidaturi la funcția de premier, iar orice astfel de aventură trebuie să primească și opinia Curții Constituționale, care va fi apoi citită cu lupa de la Kremlin și până la Departamentul de Stat la Washington. Motivarea trebuie să fie beton, plus că succesul electoral anti-  Iohannis nu e clar. Ca sa fiu cât de bland – Nicolicea  ex-UNPR-istul ar putea încerca alte meserii poate dă dovadă de un mai mare talent.

UPDATE 2 :

Scriam mai sus despre : ” Mihai Fifor, Sorin Moisa (membru in delegatia de prietenie cu SUA  a Parlamentului European) sau dl Grindeanu”. Pana la urma a fost dl Grindeanu, Sorin Grindeanu de la Timiș, fost viceprimar al Timișoarei.Nu pot sa spun ca ma da pe spate faptul ca a fost membru al Comisiei de Control al activitatii SRI, întrucât nu îmi amintesc să fi fost remarcat pentru vreo inițiativă de răsunet sau pentru lupta pentru libertățile cetățenești.  Poate îl întreabă cineva ce părere are de faptul că ultima dată Sebi Ghiță a fost văzut la o chermeză cu diverși potentați, inclusiv din SRI, conform “surselor” neinfirmate până în prezent, mai ales ca Sebi Ghiță însuși era coleg în comisie până la un moment dat. Mă încântă mai tare faptul că a avut interpelări punctuale în Parlament legate de situația Timișoarei, inclusiv a cinematografului Studio, cunoscut ca o problemă pe plan local. Mi-aș dori totuși ca SRI-ul ca instituție să nu se apuce să călărească toate proiectele IT ale României, ca s-a văzut ce ispravă a ieșit cu SII de au țipat toate organizațiile non-guvernamentale și probabil se vor sesiza responsabilii cu fonduri UE, daca nu cumva DLAF-ul este și el controlat total.

Intr-o altă ordine de idei, România va avea din nou un premier acceptabil, cu dublă comandă cum le e pe plac instituțiilor noastre de forță, în a căror logică pare a fi intrat în ultima vreme și președintele Iohannis. Fiți liniștiți, va fi acceeptat fulgerător de rapid. Dimensiunea blatului va fi clară doar când se va anunța Ministrul Justiției, al IT-ului și cel al Internelor.”

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

  1. „Președintele nu are dreptul de a respinge, punct”
    „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru”, punct.
    Asa spune articolul 85 din Constituție. După consultări, poate propune pe cine dorește în cazul în care nu exista o formațiune politica (partid ori alianță) care a câștigat alegerile cu majoritate absoluta. De ce n-ar avea dreptul sa…?! Oricât de atașați de PSD am fi, asa zice legea.

    Apoi, nu prea este nici legitima burzuluiala d-lui Dragnea la decizia Președintelui Republicii. Nu l-am văzut în campania electorala împreună cu d-na Shhaideh, astfel încât sa susțină acum ca a fost dorința legitimata prin vor a cetățenilor ca aceasta sa devina prim-ministru.

    Apoi, se așteaptă din cate am înțeles, un candidat propus de PSD+ALDE, nu desemnează dl Iohannis, deși Constituția-i permite, pe dl Tomac, bunăoară. Adică, tine cont de rezultatul alegerilor. Grupul infracțional de pe lângă d-nii Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre cu siguranță mai are și alte persoane apropiate care pot fi propuse pentru funcția de prim-ministru al României.

    • Sa le luam pe rand. Nu e problema de grup infractional organizat, pt. ca altfel DNA-ul imaculat care este ireprosabil si hiperprofesionist ar fi inculpat-o pe dna Shhaideh, ori acolo a fost inclupat doar presedintele Consiliului Judetean, dl Nicusor Constantinescu. PSD+ ALDE poate desemna doar dupa ce s-a consultat si cu celelalte formatiuni, daca vrea sa respecte litera Constitutiei.

      • Cer scuze dacă exprimarea mea a fost neclară și din pricina aceasta textul meu a fost, poate, greșit înțeles. Pentru inculparea cuiva este necesar ca procurorii să dețină probe că a comis o infracțiune. Ori, eu NU am spus așa ceva despre d-na Shhaideh și n’am habar dacă a încălcat cumva vreo lege.

        Am scris, însă, despre alte persoane condamnate penal, și cercetate pentru mai multe infracțiuni. Unele dintre aceste infracțiuni au fost comise cu ajutorul, ori știința altor persoane, după cum spun procurorii, în baza dovezilor pe care le dețin, ceea ce ne permite să vorbim despre existența unui grup. Deși, poate, din textul meu s-a înțeles acest lucru, NU am scris (recitirea cu atenție poate fi de ajutor) că d-na Shhaideh face parte dintr-un grup infracțional. Prin urmare, nu știu să existe motive pentru ca DNA, pe care dumneavoastră cu generozitate îl caracterizați ca fiind „ireproșabil și hiperprofesionist” (eu m-aș mărgini la a spune că este doar instituția care acționează cel mai eficient împotriva actelor de corupție ce caracterizează kleptocrația românească), să o inculpe.

        Prin natura slujbei domniei sale, d-na Shhaideh s-a aflat în apropierea grupului infracțional menționat. S-au mai aflat și alții, fără îndoială, însă faptul acesta nu este nicidecum o crimă în sine. Dar, în sistemele economice oligarhice de tip kleptocratic, asemănătoare celui românesc, cei care sunt numiți în funcții administrative importante (cele care decid modul de alocare a resurselor) sunt apropiați ai Sistemului, de obicei persoane care să câștige încrederea cetățenilor, care nu au comis infracțiuni samd., însă care să-l servească ulterior, inclusiv prin decizii ilegale. Unele ilegalități sunt descoperite de DNA, altele, nu. Nu este vorba despre un proces de intenție, ori revelarea vreunei tentative de comitere a unei infracțiuni, ci despre o practică obișnuită a regimurilor politico-economice precum cel românesc.

  2. Unii spun, guri rele, bineinteles, ca „a treia zi de Crăciun” nu exista.
    In 27 decembrie e ziua sfintului Stefan; asa scrie la Calendar: „27 M † Sfantul Arhidiacon Stefan”.
    Dar sa trecem, ca nu sint bisericos :P
    !- „De fapt, Președintele nu are dreptul de a respinge, punct.”
    Ba, tocmai ca are drept: sa accepte propunerea sau sa o respinga; chiar nemotivat. Dupa Constitutie.
    2 – „(dar motive nu sunt, iarăși Constituția prevede clar ce și cum cu suspendarea președintelui, motivele trebuie să fie nerespectarea Constituției sau înaltă trădare)”
    Ati fost plecat din Romania in 2007 si 2012? Pacat ca ati sters din memorie anii aia!
    Asa ca de la PSD si Ginerica ma astept la orice.

    „3. Președintele nu poate ocoli noi consultări, fără a ieși din cadrul constituțional”
    Presedintele dupa refuzul primei numiri, a cerut aliantei PSD+ALDE o noua propunere. Daca PSD-ul refuza presedintele are doua variante: sa propuna el un nume de premier sau, da, sa repete consultarile daca nu isi asuma o propunere proprie.
    Oricum, parerea mea este ca Klaus este in corzi!
    Pesedistii nu cunosc ce e legea, Constitutia, stat de drept. Sint capabili si de suspendare. Ii duce mintea.

    • Ca uitati ce le debiteaza neuronul:
      „Scenariu lansat de Eugen Nicolicea: Tehnic, il putem suspenda pe Iohannis in Parlament, punem guvernul, apoi revocam hotararea de suspendare si nu mai facem referendumul de demitere”.
      :P :D

      • Nu se impune numarul rundelor. Desigur ca Presedintele nominalizeaza dar nimic nu-l impiedeca sa solicite cate propuneri vrea dlui de la partidul pe care-l considera potrivit si daca vrea sa recunoasca si o coalitie post electorala nu este de nimic impiedecat. :)

  3. Sunt sigur ca dl Johannis nu ar avea nici o obiectiune daca Dragnea va veni cu o noua propunere, DAR REZONABILA. Singura propunerea rezonabila pentru dl Johannis este dl DANCU. Dragnea nu va accepta niciodata sa il propuna pe DANCU si se va ajunge la negocieri dure in care Johannis va fi obligat sa accepte rezultatul extraordinar obtinut de PSD in alegeri. Oricat nu I-ar conveni Johannis se va resemna sa il numeasca pe Ciolos. Apoi , vor uramprotestele Ralucai Turcan.

    • PS Dar trebuie sa adaug ceva ce devine important in baza unor discutii: In baza art 89 Presedintele Interimar nu poate declansa alegerile anticipate daca guvernul nu se formmeaza in acele 60 de zile asa ca pe cale de consecinta de logica juridica nu se poate ocupa nici de formarea unui guvern care sa ceara vot de investtura in parlament.Punct. CCR ar confirma ce spun eu chiar daca o prevedere explicita in acest sens nu se prevede asaa ca ar trebui atrasa atentia PSD sa termine cu aventurile si sa devina serios.

      • Cand am scris ce este mai sus nu observasem ce spunea dl Nicolicea si nu stiam ca chiar dlui ii raspund. Halal jurist penca asta tot un analfabet functional macar in materie de Constitutie pare a fi :)

        Ps Oricum lucrurile acum cred ca sunt rezolvate. Johannis va desemna ca premier propus pe cel indicat de PSD.

  4. #1. „Președintele nu are dreptul moral (îl are legal) de a respinge o propunere nemotivat”

    prezentarea motivelor înseamnă articularea unor argumente și prezentarea unor argumente înseamnă începerea unei discuții. Iar o discuție contradictorie în politică înseamnă negociere.
    Nu numai că nu scrie nicăieri că trebuie să se întâmple așa dar ar fi și contra-productiv. Era acum un iureș de „ba pe’a mă’tii” in spațiul public de nu ne vedeam. Mai ales că urmează noi consultări nu pot fi ocolite pare’se. #3.

  5. Interesante puncte de vedere, nu ma indoiesc ca chestiunea numirii primului ministru va fi rezolvata relativ repede.
    Problema e insa alta. Ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze cu-adevarat e ca PSD si ALDE sint mai degraba grupuri infractionale organizate, cu sefi condamnati sau cercetati de justitie. In realitate, avem justitia contra votului popular majoritar in favoarea infractorilor. A fost si in America o vreme in care mafiotii erau rasfatati de presa si chiar de public, iar acestia dadeau cu tifla justitiei care nu avea decit arareori dovezi directe impotriva lor. Si totusi, daca justitia si-ar fi facut cu adevarat treaba, unele dintre organizatiile astea mafiote care trec drept partide ar fi fost deja destructurate. N-ar fi trebuit sa ajunga sa ceara oamenilor votul. Sigur ca e nevoie de partide, insa nu poti avea democratie cu mafioti in parlament, fiindca vor ajunge nu doar sa schimbe legile care-i defavorizeaza, dar chiar sa blocheze justitia, iar atunci chiar nu vom mai putea avea pretentii de la justitie.

    • Sunt de acord, insa vreau mafiotii din toate partidele sa se intalneasca cu legea. Bunaoara, pe langa baronii de care vb. foarte elocvent, mama dlui Chereches.

    • din cele ce cunosc, cam peste tot intreprinzatori cauta sa influenteze politicul ; cu cit democratia e mai avansata si gradul de civilizatie mai inalt, influenta celor cu multi bani este mai dificila
      romanica e un caz mai special ; acolo exploatati, stapini de azi ai acelui pamint sint in curs de imbogatire economico-politica si tara in curs de dezvoltare

  6. Potrivit articolului citat presedintele propune un candidat pentru postul de premier. Ori pina acum nu a facut-o. S-au consultat (dialog de surzi), PSD-ALDE a scos porumbelul… O doamna devotata lui Dragnea, deci se poate presupune Dragnea premier prin interpusi, presedintele n-a acceptat. N-am vazut in text ca respingerea trebuie argumentata. Exista parca o decizie CCR cum ca poate respinge o data, argumentat o numire de ministru, dar nu sunt convins ca se aplica pentru premier, deoarece premierul are de trecut obstacolul formarii echipei, al audierilor parlamentare si al votului in plen. (Da, cu majoritatea e acum obstacolele sunt teoretice, dar le enumar ca principiu). In plus, in acest caz, al votarii in Parlament presedintele nu are decit rol de decor de a le primi juramantul. Punctul de vedere al CCR este pentru remanieri, cind ministrii nu mai sunt audiati in comisii…
    Cred ca inca de la inceput s-a plecat de pe pozitii de forta de ambele parti, ceea ce in politica nu se prea face. Si acum cine face pasul inapoi isi pierde „cinstea obrazului.”
    In respingerea propunerii de catre presedinte este un pic de compromis, fiindca a solicitat o noua numire.
    Conform art 103, putea numi un premier de la PSD-ALDE, fara probleme, altul decit cel nominalizat de ei. (Contacte discrete si sigur s-ar fi gasit cineva in PSD care sa accepte.)
    Este absurd ca sa se incerce o struto-camila PNL-PMP-ALDE-USR-UDMR-minoritati. Trebuie sa aduci pe acceasi banca practic tot parlamentul. Este suficient numai un acord de colaborare parlamentara cu ALDE sau UDMR si PSD va avea un guvern minoritatr extrem de puternic si va trece destule legi.
    Chiar pentru sefia camerei au existat voturi de la opozitia reprezentata de PMP-PNL-USR.
    Exista destui liberali cu nostalgii USL-iste.
    Problema este insa ca Dragnea nu poate fi nici premier nici ministru. Si vocile spun ca o lege se poate modifica. PENTRU UN OM!!!
    Romania se face de risul curcilor cu o a treia suspendare consecutiva in ultimele 3 mandate.

    • Corect: „Conform art 103, putea numi un premier de la PSD-ALDE, fara probleme, altul decit cel nominalizat de ei” dar nu era obligat si daca nu a facut-o dovedeste ca are mult bun simt cac nu a dosrit sa apara ca un diversionist fata de PSd si le lasa lor optiunea pe care daca din nou nu o va considera OK o va respinge. E mai elegant si mai de nivelul unui Presedinte aceasta cale. :)

      PS. Repet ce i-am scris si lui Dragnea si lui Iohannis: atentie la art 89. :)

      • ARTICOLUL 89
        (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

        Deocamdata acest articol nu se aplica. Suntem in NO MANS LAND.

        • Scuze, ceva s-a intimplat si a plecat fara voia mea precedentul.

          Sa continui. La ora actuala suntem la faza de consultari. Nu exista nici un termen in Constitutie pentru numirea premierului, dupa cum nu exista nici termen cit poate sa mai ramana actualul guvern. El este considerat demis fiindca noul parlament e format, si deci administreaza trebile curente, dar poate sa dea OUG si altele.
          In toata povestea singurul cu termen este premierul desemnat de presedinte, care are 10 zile sa ceara investitura de la Parlament. Abia dupa ce premierul desemnat (vom vedea care va fi acela) va cere votul Parlamentului se poate incepe numararea celor 60 de zile, dar si respingerea a 2 cereri de investitura.
          In plus, premierul desemnat o cere el votul, dar Parlamentul n-are nici un termen in a discuta chestia asta. (A nu se uita 2009, guvernul BOC picat, guvernul Croitoru respins, guvernul Negoita cerut votul, dar nediscutat in Parlament si depus mandatul abia dupa rezultatele finale ale turului II (15 dec.) si guvernul Boc II trecut imediat, desi guvernul Boc I era demis din 13 octombrie.)
          Constitutia Romana e plina de astfel de ambiguitati si neclaritati.

          • Cuvantul operativ este poate , pe care eu il inteleg ca pe o optiune, nu ca pe o prescriptie imperativa. Ca atare, chair si daca de 2 ori ar cadea un premier in Parlament, tot nu s-ar impune masura.

        • Nu ati inteles ce spuneam .Daca nici Dragnea si Iohannis nu au inteles inseamna ca nu stiu sa explic. Eu spuneam doar ca din acel art 89 rezulta ce nu poate face un presedinte interimar la esecul formarii unui guvern si ca prin logica juridica daca nu poate constata si sanctiona imposibilitatea formarii guvernului nu poate nici decide cine trebuie sa formeze guvernul.

          • ARTICOLUL 98
            (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

            (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

            Este prevazut ce nu se poate face pe durata interimatului.
            Ori daca asta este prevazut, inseamna ca toate celelalte atributii le poate exercita, inclusiv desemnarea premierului si primirea juramintului cabinetului.

            Dar se pare ca la PSD-ALDE e foame mare, desi au stat numai un an pe margine si sigur n-au fost decuplati de le resurse, ca doar au avut primari, presedinti de consilii judetene…
            In 2 zile vor face si audieri si program si vot in plen si juramint si prima sedinta de Guvern!!!

  7. „România are nevoie de guvern, până la urmă…” oare ?
    io zic ca poate si pe pilot automat, numa ca asa s ar fura ilegal

    • MA puneti pe gand serios daca singura diferenta intre existenta sau inexistenta unui guvern ar fi hotia legala sau ilegala. Nu spun ca nu aveti dreptate, sunt atat de uluit de aceasta teza incat imi iau un timp de reflectie.

      • Dle Orasanu, dusu cred ca glumea, insa cu siguranta ati auzit si dvs de ultima aberatie legislativa, prin septembrie 2016 parca, o lege cum ca daca infractorul dovedit de coruptie isi cere iertare, demnitar fiind, in fata parlamentului, e iertat si lasat liber. Mie mi s-ar parea o lege buna ;) Macar, daca tot furam, macar sa nu mai si mintim ca porcii. Zic, nu dau con paros ;)

    • Asta chiar e bună!
      Trebuie să recunoasteţi însă că, dacă nu am putut fi conduşi de un pilot automat pentru că maşinile încă nu pot candida, ne-am îndreptat către cea mai apropiată alternativă, respectiv un neamţ :)

  8. Dragnea își va propune altă slugă, are destule. Este un om care nu acceptă alte păreri (Stalin reîncarnat). Astfel, s-ar putea să facă o propunere în bătaie de joc. Nu m-ar mira să-l propună ca prim-ministru pe șoferul lui personal.

  9. 1.,,Premierul trebuie desemnat de partid”, este o ,,axioma politica” nerespectabila in partidele romanesti, cu atit mai putin in P.S.D.Niciunul dintre numele vehiculate sau dintre potentialii P.Ministri ai oricaror partide nu au idee de economie si dezvoltare economica, nu au calificare si proiecte ,,de tara” care sa impuna (partidelor) aceasta logica democratica in numirea lor.Criza de fata pare doar complicata, fiind datorata situatiei speciale a sefului partidului: castigator dar ,,nenumibil” ca P.Ministru.Totul pare complicat in raport cu modul simplu in care a fost acceptat fostul presedidinte al partidului, V. Ponta ca P.Ministru, de un presedinte (mai)altfel decit actualul.
    2.Sint sigur ca d-l Dragnea intelege foarte bine ca nu are decit o solutie, aceea de a propune un P.Ministru acceptabil, fiind (mai mult decit) probabil ca un nou rind de alegeri nu l-ar mai prinde in pozitia de sef al P.S.Democrat…

  10. Ceva din încrâncenarea ultimilor zile s-ar mai fi diluat dacă erau avansate în public niște propuneri concrete și pentru alte funcții, de pildă ministrul justiției, cum precizați, sau guvernatorul bnr (dacă procedura permite demiterea de către parlament, analog unei moțiuni de cenzură). Răspunsul „sec” al președintelui concordă propunerii „seci” a majorității. Ca în tenis.

  11. In context, KI a procedat bine.
    Motivele refuzului, stiute de toata lumea, nu puteau fi anuntate public, de seful statului (!!!), si „pe sleau”, fara sa declanseze o criza diplomatica sau macar o jena importanta, ambele total neavenite, si cu consecinte complexe asupra imaginii si credibilitatii României pe plan extern.
    E adevarat ca PSD este cel mai mare partid românesc, cum e la fel de adevarat ca are si cea mai mare problema dintre toate partidele : un sef condamnat penal!
    Aceasta este anomalia care trebuie, urgent, reparata, iar PSD-istii ar avea acum o ocazie unica sa-si faca ordine in propria ograda!

    • @Ela nu stiu in ce bantustan, satra sau trib traiti dvs insa in Romania nu exista functia sau demnitatea de „sefu’ statului”. Statele moderne nu au sefi iar organul SUPREM de reprezentare in Stat a poporului SUVERAN este Parlamentul Romaniei. Cu riscul de a va da o veste proasta , va aduc la cunostinta ca noi nu avem nici bulibasa, nici ayatolah nici rabin-sef. Avem republica parlamentara.

      • Nu am gasit articolul din Constitutie in care este specificat ca Romania este republica parlamentara. Dar, despre deficientele Legii fundamentale s-a mai discutat, iar Comisia de Revizuire condusa de dl Antonescu probabil ar fi adus lamuriri. Insa, din cele citite de mine in Constitutia actuala, am inteles ca cele trei puteri democratice se echilibreaza reciproc. Desigur, exista opinia d-lui A Severin, care spune ca daca sunt foarte multi cei care intra in conflict cu legea (furand, spre exemplu) solutia este modificarea legii.

        I-am auzit, de altfel, pe domnii Dragnea si Tariceanu, inspirati probabil de dl Severin, spunand ca unele modificari ale legilor care incrimineaza jaful din banii mei (publici) sunt avute in vedere in noua legislatura. Este posibil, astfel, sa se ajunga (dupa cum s-a mai incercat) la o dictatura parlamentara, in care executivul se afla la dipozitia parlamentului (despre asta dl prim-ministru desemnat a zis ca e OK, ba chiar se pune la dispozitia d-lui Dragnea personal), iar Justitia va judeca doar infractori extrem de periculosi social, precum controlorii de bilete de tren.

  12. Mde…personal vad doua (fireste sunt mai multe !) fracture logice in comportamentul d-lui Dragnea.
    1. Presedintele Romaniei, nu este notar. asta ca raspuns la „De fapt, Președintele nu are dreptul de a respinge, punct”. Ba are tot dreptul.Pe scurt, fara sa divaghez, nu orice propunere, trebuie sa fie musai aprobata.Depinde de decident.(Nu imi apartine, dar presupun ca se poate identifica autorul acestei asertiuni);
    2.”vom înțelege că nu s-ar dori ca cei care au câștigat alegerile și au majoritate să facă Guvernul”. Pai…daca vorbim de majoritate, inseamna ca vorbim de o numaratoare.Deci cati votanti au votat presedintele (conform rezultat alegeri) si cati au vota actuala majoritate (conform rezultat alegeri).Mai adaugam si faptul ca un guvern cu toata majoritatea, poate sa cada si dupa o luna….presedintele are un mandat pe un numar de ani. (fireste pana nu e suspendat, scaderile in popularitate..nu conteaza….constitutional vorbind).Si aceasta speculatie are acelasi autor de la punctul unu;
    3. De mai bine de un an de zile s- a tot tunat si fulgerat impotriva a ceea ce se numeste technocrat (nu e cazul sa mai amintesc si de originile „nesanatoase”, ce rezida din numele d-lui Ciolos).Cei ce vor citi CV-ul doamnei Sevil Shhaideh….vor avea o mare surpriza ( nu intram in speculatii de competenta, si sau..siguranta nationala, pe mine cel putin ma depasesc);
    4.”Eu nu voi mai veni cu o altă propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte.”. Interesanta dispozitie pentru dialog si consultare.M-a facut nostalgic, dupa vremurile in care demonstram pentru pace, impotriva bombelor atomice sub sloganul ” Nu cedam santajului atomic, ei dau una…noi dam doua ” (bombe..fireste).

    • @ Iosif Ciosif,
      cind spui „Toti sunt ticalosi si unii si altii”, tu parafrazezi cretanul „toti cretanii sint mincinosi, eu sint cretan!”

  13. Sincer sa fiu m-am oprit din citit la fraza „teritoriul României a fost traversat, se pare ilegal, de către Rogozin”. Interdictia de intrare in UE nu are nicio legatura cu survolul, si nici macar cu aterizarea. Este permis atat survolul de catre curse comerciale (conform conventiilor internationale), cat si aterizarea in situatii de urgenta. Intrarea in tara se face pe la punctul de frontiera din aeroport. Atata timp cat nu s-a trecut de acest punct nu se considera intrare in tara, deci nici vorba de incalcarea vreunei interdictii.

  14. Inteleg ca agricultura este locul unde izvorul de prostie este „admisibil”? Sau, si mai rau, locul unde se (pot) aduna prostii? Aveti cunostinte, macar decente, in domeniu pentru a putea da un verdict atat de …ahmmmm, categoric? Sau vi s-a parut de bonton sa-i jigniti pe tarani considerand ca Dragnea e la nivelul lor? :P
    Votul pare sa va contrazica, urbanul o fost mai PSD-izat decat ruralul, asta nu va spune nimic?
    Si apicultura ar fi tot un fleac, locul in care prostia nu doare? Pffff..
    Domnule, ca fermier va spun in cunostinta de cauza ca un program fantezist ca al dlui Dragnea l-ar duce la faliment in orice domeniu economic din cauze evidente pentru orice taran, altele decat harjoana cu presedintele. Aici e baiul, nu la ce fite face unul sau altul. Harjoana asta de prostovani cu ifose domnesti nu tine nici de foame nici de sete…chiar daca face rating.
    In rest, de acord! :P

  15. @ nnm (28/12/2016 la 10:58)

    Am remarcat si eu aceasta si mi presupun ca este intentiot strecurata ca „o soparla” (a se vedea Toma Caragiu).

    Relativ la “teritoriul României a fost traversat, se pare ilegal, de către Rogozin”, chestiunea este clarificata de comunicatul MAE (din Romania) si nu cred ca autorul, cel putin in pozitia sa de Director Executiv al Institutului de Studii Populare, nu le-a citit.

    • Aveti dreptate si dvs, se va corecta prin omitere sintagma „se pare ca ilegal” …omul pur si simplu a traversat.

  16. Nu va mirati de aberatia lui nicolicea..este obisnuit sa produca asemenea inversiuni legale si rastalmaciri asa cum a invatat scoala politica de diversiune publica..o face mereu..Daca merge,merge.. Si se pare ca merge, ca romanii habar nu au ce fac ei acolo,ca li se permite incal;carea Constitutiei,ori de cate ori vor muschii lor ,in timp ce televiziunile mafiotilor fac propaganda mincinoasa si zgomotaosa de sustinere.Au trecut neobservate erorile lui Dragnea si Tariceanu ,poate pentru ca presa stia si obedienta fiind a trecut peste sau pur si simplu pentru ca habar nu aveau de Constitutie.. Tariceanu a declarat ca avem republica parlamentara ,cu convingere si tarie ,iar Dragnea a tinut sa ameninte cu suspendarea presedintelui ,avand grija sa mentioneze ca puterea in stat o are Parlamentul .. Ori au instituit de la sine putere dictatura,confiscand rolul altor puteri (mai ales ca au vechime ) ori habar nu au pe ce lume traiesc ,nestiind ce prevede CARTA ..cu toate ca toate legile emise trebuie sa nu incalce principiile date de Constitutie.. Ca romanii sunt neinformati si de-a dreptul idioti ca suporta abuzul si forta manifestate pe functii de decizie , o stim si cu alte prilejuri cand fostul presedinte a fost suspendat de doua ori ,nu pe motivatie tehnica a Curtii,ci prin decizie politica .. _total ilegal ,avand in vedere ca presedintele este ALES ..prin ignorarea suveranitatii poporului ,in urma rezultatului referendumului cu privire la numarul de 300 parlamentari , cand tot prin incalcare cu buna stiinta o ordonanta de guvern a permis unor primari sa treaca de la alte partide la PSD..si asa au ramas ,desi Curtea a dat decizie de neconstitutionalitate..Oamenii astia care ,PE MINE,ma umilesc si pentru statutul lor de penali cocotati ,in primele functii de decizie ,dar si pentru modul in care ABUZEAZA de reguli,de functie ,de ilegalitatile cinice si fara fereala pe care le fac ..pentru modul in care confisca atributii ale altor institutii ,pentru dezinformarea ce o produc si minciunile pe care le spun.,si mai ales prin lipsa de RESPECT fata de prevederile CONSTITUTIEI .
    NU CRED CA ROMANIA POATE AJUNGE LA UN NIVEL DE DEGRADARE MORALA MAI MARE CA IN ACESTE MOMENTE!

    • Multumesc ca mi-ati reamintit de ordonanta primarilor, o voi cauta sau daca o aveti la indemana poate puneti un link sau un nr. aici.

  17. Sper ca dl.Iohannis sa aiba spinarea dreapta si sa se tina de cuvant:nici un premier psd- ist! Accepta procedurile de suspendare si nu considera o catastrofa alegerile anticipate.Daca vrea binele tarii, asa cum a jurat lainvestiresa rupa odata pisica in doua asa cum

  18. Asa ar trebui sa faca dl Iohannis cum a promis daca vrea sa aiba spinarea dreapta:fara premier psd-ist!Sa accepte procedurile de suspenda ,re,referendum daca va fi cazul si alegeri anticipate.Daca vrea binele tarii,asa cum a jurat pe biblie,sa rupa odata pisca in doua si sa vedem ce hotarasc romanii la ananghie: stg. sau dreapta.

    • Baza democratiei sunt alegerile, adica VOTUL.
      In urma alegerilor, romanii au VOTAT pentru un partid care urmeaza sa conduca pana la urmatoarele alegeri.
      ………………
      Restul sunt aberatii!

      • @bugsy ei, lasati si dvs, in afara de vot mai exista si fundatii, ong-uri, saituri, maidane, rebeli moderati colorati….. stiti dvs, societatea civila care-si ia tara inapoi….anumite ambasade care le ofera suport financiar si mediatic pentru victoria democratiei….

  19. Citez doua propozitii de la punctul 1. al articolului:

    „De fapt, Presedintele nu are dreptul de a respinge, punct.
    Are dreptul de a numi pe cine doreste…”.

    Compar textele urmatoare, despre mine si despre Presedinte:

    Prin LEGE:
    1. Eu am DREPT de vot. – / – Presedintele „are DREPTUL de a numi pe cine doreste”. (NOTA: Este al doilea citat din articol)

    Concluzie logica:
    2. Nefiind obligatie, am dreptul sa nu votez. – / – Nefiind obligatie, Presedintele are dreptul de a NU numi o persoana, adica ARE dreptul de a respinge persoana, (NOTA: In primul citat din articol se scrie, CATEGORIC, ca „Presedintele nu are dreptul de a respinge” !?!).

    Nu se dau explicatii privind exercitarea unui drept:
    3. Nici o lege nu ma obliga sa motivez de ce nu m-am dus la vot. – / – Nici o lege nu-l obliga pe Presedinte sa motiveze de ce a respins o persoana.

    • Este o subtilitate juridica pe care o datorez Eleninei Nicut. Presedintele nu a respins-o pe Shhaideh, cum s-a tot spus, ci si-a exercitat dreptul de a NU o desemna. Presedintele are dreptul de a desemna (sau de a nu desemna) un candidat la functia de premier. Asta este sensul constitutional. Ca atare, nu respinge, ci isi exercita un drept pozitiv (acela de a desemna). Nu de alta, dar practic nu exista procedura de repingere (deci doamna nu are ce contesta si unde) ci procedura de desemnare.

      • Domnule Razvan Orasanu,

        Apelez la logica (manualul de matematica pentru clasa a IX-a – implicatii: daca…atunci…).

        1. Mi se ofera sa iau o prajitura. Urmatoarele doua propozitii sunt adevarate:

        IMPLICATIA: Daca accept prajitura, atunci iau prajitura.
        CONTRARA RECIPROCEI IMPLICATIEI: Daca nu iau prajitura, atunci nu accept (adica resping) prajitura.

        2. Presedintelui i s-a propus o persoana pentru a fi desemnata. Urmatoarele doua propozitii sunt adevarate:

        IMPLICATIA: Daca Presedintele accepta persoana, atunci Presedintele desemneaza acea persoana.
        CONTRARA RECIPROCEI IMPLICATIEI: Daca Presedintele nu desemneaza persoana, atunci Presedintele nu accepta, respinge acea persoana.

        Asadar, faptul ca Presedintele nu a desemnat persoana propusa inseamna ca Presedintele a respins acea persoana.

        NOTA: Este o obligatie morala a tuturor sa cunoasca si sa foloseasca logica.

        Si inca ceva: Logica nu se contrazice nicicum, nici macar cu pretinse „subtilitati juridice”.

        • Mai degraba optiunea din Constitutie e restransa. Sunt doua etape : i se ofera o prajitura si poate opta sa aleaga o prajitura.

          Daca suntem absolut rigurosi optiunile sunt : poate sa i se ofere prajitura si sa opteze sa ia prajitura sau poate sa i se ofere prajitura si sa anunte ca si-a manifestat optiunea de a nu alege respectiva prajitura. Evident se mai poate sa nu i se ofere prajitura, dar nu discutam aici.

          Aici tocmai, NU este cu contrara, pt. ca nu exista un mecanism prin care sa anunte cineva ca ii ofera o prajitura iar el sa o respinga, respectiv nu exista juridic notiunea de respingere formala a unei propuneri de desemnare. Nici nu s-ar putea, pt. ca atunci s-ar incaleca etapele. Ulterior, Parlamentul decide, intr-o etapa urmatoare, daca admite sau respinge propunerea de Cabinet. Deci si aici aveti urmatoarea etape : se prezinta un premier, el poate fi acceptat sau respins.

          Oricum, m-ati starnit si va promit ca am sa desenez un traseu logic (un „decision tree”) pentru toata procedura Constitutionala :) Multumesc pt. insistenta :)

          • LOGIC: Pentru a desemna o persoana, Presedintele trebuie sa accepte acea persoana. De acord?

            Recitesc declaratia Presedintelui din 27.12.2016:
            „Am decis sa nu accept propunerea coalitiei PSD-ALDE, doamna Sevil Shhaideh,
            pentru functia de Prim-ministru

            Analiza pe text:

            1. Propunerea coalitiei PSD-ALDE = Sevil Shhaideh.

            2. Presedintele a decis sa nu accepte propunerea coalitiei, ADICA pe Sevil Shhaideh, adica Presedintele a decis sa nu accepte o PERSOANA. Neacceptand-o, nu a desemnat-o.

            Dumneavoastra scrieti insa in comentariu (paragraful 3): „Nu exista juridic notiunea de respingere formala a unei propuneri de desemnare. Adica nu exista temei juridic de respingere a unei persoane?
            Puteti explica asta?

            • Rog recititi articolul 103. Trebuie urmat indeaproape. Presedintele are atributie de a desemna un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidelor. Adica trebuie sa desemneze si trebuie sa se consulte. Nu a respins-o pe Shhaideh, a anuntat public (iar scrisoarea trimisa catre Cotroceni la care s-a raspuns public printr-o interventie de 45 de secunde este nula juridic, e postura politica) ca doreste sa desemneze pe altcineva. Ar fi trebuit (dpdv moral, dar nu are obligatia legala) sa explice, dar a ales sa nu explice. L-a desemnat pe dl Grindeanu, nu se stie in urma caror negocieri pt. ca la negocierile initiale au fost propusi Shhaideh si Eugen Tomac. Regret, dar practic se pare ca nici cei de la Palatul Cotroceni nici de la opozitie nu se mai obosesc sa fie in litera Constitutiei, ori eu pt. asta militez aici, in modesta opinie de pe contributors, este necesar intr-un context politic complex sa tinem la textul fundamental care este sinngurul care arata calea institutionala de urmat. Pana la urma despre asta vorbea si prof Iancu, fostul avocat al Poporului, daca nu sareau ca arsi cei care l-au urmarit….

            • V-am intrebat daca puteti sa explicati ceva. Daca nu puteti, nu schimbati subiectul.

    • Exista o decizie a Curtii Constituionale care il obliga pe presedinte in cazul unui ministru sa explice motivele pentru care nu da curs unei propuneri a premierului. Nu exista undeva obligatie legala (cum scrie si in text), insa avea o obligatie morala de a da cateva minime explicatii, mai ales in urma unui vot atat de categoric PSD.

  20. Ideea era sa ramana Ciolos pina-n Ianuarie ca sa poata preda inventarul si sa intre-n aplicare programul de guvernare abia prin Februarie caci stam sa vedem daca intra Trump in piine sau nu. Aminarea a fost convenita si implementata in forma de circ caci romanii iubesc conspiratiile , vezi numele propus si religia si Siria etc. Facem ce este necesar dar trebuie sa pastram niste aparente tehnice de legalitate , formale , asa e jocul politico-diplomatic international si european. Pulimea nu stie, crede ca se cearta Iohanis cu Dragnea sau ca sint niste motive religioase sau ceva cu Siria etc. Ma intreb daca pe saitul asta exista numai autori platiti de SRI.

    • Fiecare raspunde pt. sine. Eu nu sunt platit de nimeni pentru aceste articole – deci nici de SRI, CIA sau cine o mai fi. Ah, si refuz sa merg si cu vaca la raze. Nu am nici vaca, iar daca prin absurd as avea nu vad de ce as duce-o la raze. Parca expresia era cu curca la raze, ma rog….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro