Home » Politica & Doctrine » Citesti:

A fi creştin-democrat

Remus Tanasa iunie 23, 2015 Politica & Doctrine
22 comentarii 1,505 Vizualizari

O societate are viitor dacă se bazează pe oameni capabili să articuleze politic dinamica preocupărilor umane. Din acest motiv, este nevoie de idei şi de dezbateri tematice care să surprindă constantele şi să aproximeze variabilele dăinuirii în timp a comunităţilor omeneşti. Exerciţiul dialogului presupune existenţa mai multor matrice teoretice care să se îmbine în vederea unui sinteze coerente şi concrete. Aşadar, ce înseamnă a avea o cultură politică creştin-democrată?

O întrebare firească dacă ţinem cont de constatarea că valoarea empirică a unei asemenea orientări (meta)politice nu a putut fi încă observată pe teritoriul României, decât eventual tangenţial, la nivel individual şi oricum mai mult în mod declarativ. În plus, constituie un demers a cărui menire este de a contribui la rânduială cetăţii moderne şi de a sugestiona planuri de societate fundamentate pe experienţa trecutului, însă capabile de a face faţă provocărilor contemporane. Ordinea spontană are nevoie de principii atitudinal-doctrinare pentru a se manifesta politic şi economic în limitele acceptabilităţii consensuale, altfel existând pericolul derapajelor liberticide. Corpusul doctrinar identifică, codifică şi mediază o serie de comportamente umane care tind să se manifeste în mod expres pe piaţa ideilor şi care se concretizează politic prin reprezentarea intereselor şi valorile electoratului din anumite straturi sau grupuri sociale.

Ignorând perspectiva doctrinar-politică, consider a fi mai importantă trasarea profilului creştin-democrat prin evidenţierea succintă a nucleului ideatic.

Aşadar, care sunt valorile pe care le preţuieşte un creştin-democrat? Îndrăznesc să afirm că esenţa atitudinii creştin-democrate este oglindită de realitatea şi demnitatea persoanei umane. În cazul în care practica politică nu-şi va asuma nuanţat asemenea năzuinţe, caracterul lor imperativ va atrage după sine demagogia, astfel încât ar putea fi alimentat, precum în trecut, repertoriul propagandistic al tuturor grupările incapabile de dialog.

Pentru a evita orice gram de politicianism/populism şi pentru a premia „arta posibilului” în detrimentul utopiilor, activitatea politică trebuie să ţină cont de dubla dimensiune a persoanei umane, cea transcendentă şi cea imanentă. Nu doar nevoile fizice (≈economice) caută un cadru legal în speranţa eliminării lor, ci şi cele ce ţin de natura imaterială a existenţei umane; cu alte cuvinte, nevoia de spiritualitate şi/sau de identitate cere un mediu respectuos faţă de cei aflaţi în căutarea unor răspunsuri la astfel de dileme. Omul este preocupat nu doar de ziua de mâine, ci şi de destinul propriului suflet sau de „lucrurile permanente”[1] care vor determina modus-ul vivendi al urmaşilor, formele de manifestare ale spiritului echilibrându-le pe cele ale materiei.

Teologia creştină a avut meritul de a dezvolta o asemenea etică comunitară, concluziile datorându-se reflecţiei asupra omului şi a incertitudinilor sale individuale sau colective. Rolul central acordat fiinţei umane nu implică ÎNSĂ îmbrăţişarea creştinismului în plan privat, ci doar o atitudine publică care să denote respect faţă de variaţia persoanei umane.

De altfel, nu existenţa unor partide confesionale este vitală pentru societate, ci o viaţă comunitară care să nu neglijeze sau să lezeze natura umană. Politic, centralitatea omului înseamnă că statul şi instituţiile publice sunt menite să sprijine individul şi să susţină iniţiativa privată, şi nicidecum viceversa. Nu este vorba de marasm libertin, ci de un pact constituţional destinat să schiţeze conturul imaginar al convieţuirii dintre indivizi, şi să ordoneze legal parametrii îmbinării dintre exigenţa asocierii umane şi nevoia instinctuală de libertate individuală.

În concluzie, ce vrea un creştin-democrat? Un stat teocratic, unul cu o religie oficială intolerantă sau gratularea bigotismului şi a creştinismului-lozincă? Nimic din toate acestea! Ba chiar din contra, reclamă şi condamnă astfel de ipostaze. Idealul democraţiei creştine este de a permite sfătuinţa şi sfătuiala, libertatea responsabilă şi egalitatea parcelată, monologul transcendent şi dialogul imanent. In medio stat virtus!


[1] A se vedea conceptul de „lucruri permanente”, în Russell Kirk, Enemies of the Permanent Things: Observations of Abnormity in Literature and Politics, Peru (Illinois), Sherwood Sugden & Co, 1984.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Adrian spune:

    Un crestin democrat vrea macar o recunoastere oficiala a crestinismului ca realitate, un soi de Mos Craciun legalizat. Asta e o greseala suficient de mare incat orice om rational sa fie impotriva – nu pentru situatia de ansamblu, ci pentru un outlier de neignorat.

    Drept pentru care cred ca orice curent politic care include religie va fi pus la zid de orice persoana de alta religie sau fara religie. In Romania inca rezista pentru ca exista o omogenitate religioasa si o religiozitate extrema (fata de restul lumii crestine) a populatiei, dar daca privim spre viitor locul crestinismului e in muzeul istoriei religiilor.

    • Marian Grigore spune:

      @Adrian: daca va mai doccumentati, veti vedea rolul fundamental al crestinismului, si in special al celui vestic, in punerea bazelor conceptelor democratice despre societate, de care ne bucuram noi astazi.
      Va recomand pentru asta “The Origins of Political Order” de Francis Fukuyama, ca sa citez un autor cunoscut la nivel global si cu origini non-crestine.
      Pentru a va da un alt exemplu: partidul communist chinez si-a pus problema de ce europenii, in numar nu foarte mare fata de chinezi si indieni, au reusit sa ajunga sa avansul de civilizatie si tehnologic pe care il vedem azi. Un raport care a fost prezentat ca raspuns la aceasta problema a identificat morala crestina ca fiind un factor essential. Din memorie, daca nu ma insel, este un articol in The Economist in urma cu vreo doi ani.
      Greseala frecventa cand vine vorba de religie in societatile democratice (nu veti putea avea astfel de discutii in Orientul Mijlociu) este ca absolutizam imediat, ori esti pentru ori esti contra ideii respective, nu avem loc de nuante si interpretari. Or, experienta ne arata ca problemele complexe precum cele de care discutam, nu au solutii albe sau negre, ci comporta in general solutii imperfecte.
      O lucrare monumentala care dezbate aceste aspect este “A Conflict of Visions” de Thomas Sowell, care vorbeste de “constrained” si “unconstrained visions”.
      Aici dvs vedeti solutii transante (sa punem crestinismul in muzeul istoriei religiilor) variant “unconstrained”. Eu vad raspunsul in valorificarea unui patrimoniu cultural si civilizational, care include si religia crestina, pe care s-a cladit societatea in care noi traim azi si care ne permite sa avem acest schimb (varianta “constrained”) pe care, repet, nu il puteti avea in multe parti ale lumii.
      Acest bagaj de cultura, civilizatie, limba, religie este cel care ne defineste, si care este rezultatul unui process evolutiv istoric. A nega totalmente religia mediului in care traiti este a nega o parte din dvs. Nu spun aceste lucruri pentru a clama o suprematie iudeo-crestina, nu este vorba de a face ierarhii, ci doar de a vedea diferentele si a asuma elementele identitatii noastre.
      Pentru reflectie, puneti-va intrebarea daca v-ar fi la fel de usor sa traiti intr-o tara din Orientul Mijlociu. Faceti abstractie de temperatura. Eu traiesc intr-o tara occidentala si tot nu este usor.
      Nu sunt un religios, mai degraba agnostic, nu vreau nici eu sa vad un sobor de preoti la fiecare manifestare publica, dar nu pot sa nu recunosc ca si religia face parte din ceea ce ne defineste, fie ca vrem sau nu, e parte din mediul in care ne formam, din civilizatia careia ii apartinem.
      O lucrare apreciata la nivel global in aceasta privinta este cea a lui Samuel Huntington “The shock of civilizations”. Dupa ce o veti fi citit veti vedea lucrurile altfel.
      Crestin-democratia nu inseamna soboare de preoti la manifestari publice ci reuneste un set de principii precum familia, suprematia legii (“rule of law” si nu “rule by law”), responsabilitatea individuala pentru viata si actiunile proprii, respectul pentru comunitate, perspectiva pe termen lung in deciziile individuale. Intr-un cuvant, ceea ce s-ar numi o abordare “conservatoire”. Atrag totusi atentia de a nu lua abordarea superficiala in inteles de “mentinerea unui status quo” ci de a va documenta in privinta continutului profund al acestei filosofii politice
      PS: nu mentionez aceste lucrari pentru a lua un aer doct, ci pentru a promova lucrari appreciate la nivel global si care ne pot da o perspectiva mai solida si mai bine fundamentata asupra unor aspecte ale vietii noastre despre care nu invatam nimic la scoala ci doar absorbim propaganda din presa si media.

      • George Gafencu spune:

        Domnule Grigore,

        Nu contest că a avut creștinismul un rol civilizator în trecut, însă și-a dovedit propriile limitări deja de vreo câteva sute de ani cel puțin.

        Morala nu e a creștinismului cum nu e proprietatea nici unei religii.

        Trăim acum sau cel puțin ne îndreptăm către o societate post creștină tocmai pentru că religia creștină cum sunt și altele nu s-au putut dezbăra de niște arhaisme vechi de 2000 de ani care nu au avut niciodată cum nu au nici azi o tangență cu realitatea, ci mai mult cu concepțiile sociale ale timpului și locului. Un exemplu este promovarea sclavagismului și lipsirea femeii de orice fel de drepturi.

        Se vede și cu ochiul liber declinul creștin-democrației, pentru că este un fel de struțo-cămilă. Nu funcționează deplin după legile creștine și încearcă să împace și capra. și varza.

      • Florin Oprea spune:

        Etica protestanta a dus la dezvoltarea actuala a lumii! Nu toti crestinii; uitati-va la ortodocsi!

    • Remus Tanasa Remus T. spune:

      Creştinismul nu are nevoie de validare ca realitate pentru că el există indiferent de recunoaşterea oficială a vreunei autorităţi sau forţe cu drept coercitiv. La fel a existat şi în perioada prigoanei anti-creştine din Antichitate sau din secolul al XX-lea. Creştinismul, la fel ca alte credinţe religioase, are nevoie de a fi acceptat ca opţiune posibilă a sferei private.
      Un curentul politic serios nu trebuie să declare un creştinism de faţadă sau să afişeze unul de butadă (asemenea comportamente cauzând reacţii nedorite), ci trebuie să se ghideze în mod interconfesional după principii şi valori izvorâte sau dezvoltate de teologia creştină, fără a amalgama nevoia privată de spiritualitate cu necesitatea colectivă de asociere întru dăinuirea cetăţii (Quod Dei Deo, Quod Caesaris Caesari).
      Dacă locul creştinismului va fi în vreun muzeu de specialitate, nu se poate şti. Cert este însă că creştinii au dreptul şi datoria de a se implica în viaţa publică, nu pentru a-şi impune punctul de vedere, ci pentru îmbogăţi diversitatea umană cu propriul set de valori societale.

    • nemo spune:

      mie tocmai laicismul promovat agresiv in anumite tari mi se pare aberant. De exemplu in Franta biserica e separata de stat de multa vreme, dar in acelasi timp, de exemplu, zilele libere din calendar continua sa fie sarbatorile catolice. De ce sa fie libera lunea de dupa Paste si sa avem vacanta de Craciun ? De ce sa nu organizam vacantele scolare in functie de Ramadan, si sa avem liber de Aid El-kebir ? Mai mult, de ce sa avem zi libera duminica si nu vinerea, ca la musulmani sau la evrei ? De ce sa impartim timpul in saptamani si nu in decade de zece zile ? Daca statul francez e la egala distanta de toate religiile, conform principiului laicitatii, de ce n-ar cere si musulmanii zilele lor libere ? (Probabil ca asta se va si intampla conform evolutiei demografice).
      Chiar persoanele care nu sunt religioase trebuie sa recunoasca ca societatea noastra e impregnata de elemente care provin din crestinism. Crestinismul face parte din identitatea noastra culturala si e normal ca sa existe curente politice care sa mentioneze acest aspect. In Europa de vest problema identitatii a devenit destul de acuta (1/4 din adeptii francezi ai statului islamic plecati la djihad sunt convertiti)

  2. Kinga spune:

    Maca.r sa dea niste chestii simple de pentru nota 5. Chiar asa batuti in cap sunt cei ce fac subiectele?
    Da, sa nu devina critici literari ci persoane care stiu sa utilizeze bine limba romana in primul rand.

  3. Marian Grigore spune:

    @George Gafencu: nu stiu ce informatii aveti dvs, dar din ale mele nu crestinismul a promovat sclavagismul, ci chiar a reactionat impotriva, chiar fara actiuni radicale. Lucru important, sclavagismul nu a fost monopolul SUA, ci a fost cel putin la fel de prezent in lumea musulmana si la chinezi. Mai mult, in occident s-a initiat miscarea de desfiintare a scalavagismului, tocmai in baza moralei crestine.
    Ref lipsirea femeii de orice drepturi, iarasi nu pot fi de acord. Biserica catolica a fost cea care a promovat acum mai mult de o mie de ani dreptul femeii de a mosteni de plin drept sotul defunct, fara amestec din partea familiei sotului. Aceasta a fost radacina individualismului modern, in contrast cu, spre exemplu, practicile indiene unde vaduva era arsa pe rug impreuna cu sotul.
    Ca nu au avut drept de vot, da, sunt de acord. Dar sa nu uitam ca doar in lumea crestina ati avut Elisabeta I sau Maria Stuart sau Anne de Bretagne, acum niste sute de ani. In alte culturi inca nu se intampla nici azi.
    Tendintele societatii actuale includ intr-adevar o indepartare de religie, din pacate zic eu, dar nu cred ca din cauza religiei. Un factor important este ruperea solidaritatii inter-generationale prin sistemul actual de pensii. Ideea ca “statul” ( a se citi generatia urmatoare) ne va plati pensia introduce un hazard moral. Economisim mai putin, avem comportamente mai putin sanatoase, facem mai putini copii etc. Putem dezbate foarte mult pe acest subiect.
    Imi amintesc totusi ce spunea un filosof (regret, am uitat cine): atunci cand nu mai credem in Dumnezeu, credem nu in nimic, ci putem crede in orice. De aceea, prefer morala crestina, care este “atemporala”, unor religii mai pamantene, care se schimba dupa cum bate vantul epocii. Spre exemplu, si comunismul este tot o religie, sa credem neabatut in partid si in marele conducator.
    Din aceasta perspectiva, chiar simplista, crestinismul este mult mai stabil, peren decat curentele la moda.
    De aceea, cred in rolul social si civilizator al religiei, in speta al celei crestine.

    @Florin Oprea: sunt de acord, ortodocsii nu au avut acest rol. Au fost mai intai catolicii apoi protestantii. Diferentele fundamentale intre crestinismul oriental si cel occidental au fost bine puse in evidenta de Fernand Braudel in “Sfanta Rusie”. Esentialmente, biserica catolica s-a plasat intr-o pozitie de egalitate, intr-o ierarhie paralela cu cea seculara, cu statul, pe cand cea ortodoxa a fost de-a lungul istoriei tot timpul un instrument supus puterii seculare.

    • George Gafencu spune:

      Domnule Grigore,

      Iata numai cel mai recent articol pe care l-am citit pentru problema sclaviei ocrotite de biserica.

      Huffington Post e un blog foarte serios si respectat:

      http://www.huffingtonpost.com/2015/06/22/christian-confederate-slavery_n_7638676.html

      Daca dati o cautare cu numele “slavery Bible” o sa gasiti o gramada de materiale, inclusiv o intrare Wikipedia cel putin.

      Mai pe aproape, biserica Ortodoxa nu a spus nici un cuvant vreo cateva sute de ani la serbia taranilor si robia tiganilor. Ba mai mult, manastirile ortodoxe aveau propriile lor mosii cu tarani legati de glie si robi tigani.

      Nici pana in ziua de azi nu am auzit vreo scuza de la vreun Patriarh pentru faptul ca s-au dedat la sclavie.

      • Marian Grigore spune:

        @George Gafencu: cunosc Huffington Post, il citesc din cand in cand si am citit articolul pe care il mentionati. Asa cum mentionam, poate mai putin explicit, nu spun ca nu au existat si pareri pro-sclavie. Totusi, articolul mi se pare “orientat”. Sa spui ca razboiul civil nu ar fi existat in absenta pozitiei pro-sclavie a unei parti a bisericii mi se pare exagerat. Cred ca au primat interesele politice si economice in privinta razboiului civil.
        In plus, cred ça ar trebui sa fim mai prudenti in a generaliza de la acest articol pozitia bisericii. Va recomand sa consultati lucrarea lui Fukuyama de care vorbeam (nu o am la indemana acum pentru a va indica referinta cu exactitate). In privinta autoritatii sale intelectuale cred ca nu aveti indoieli. In plus, nu il puteti suspecta de a fi “de dreapta”.
        In privinta scuzelor bisericii ortodoxe, nu as face o discutie. Asa cum spuneam in comentariul anterior, biserica ortodoxa, in tarile romane ca si in celelalte tari, a fost doar instrumentul statului, deci nu am asteptari. In plus, de principiu, in acest caz ca si in altele, nu mi se pare o eroare de abordare sa judecam trecutul cu mintea si instrumentele prezentului.
        In privinta sclaviei, Thomas Sowell, la a doua sau a treia generatie libera si o autoritate intelectuala (nu este cuvantul lui preferat dar eu nu am altul), arata dimensiunea sclaviei pe alte continente si in alte culturi, unde a avut aspecte mult mai dure decat cea americana. Sa nu ma intelegeti gresit, nu apar sub nicio forma sclavia, oriunde s-a intamplat, dar cred ca trebuie sa analizam lucrurile nu numai in absolut dar si in relativ.
        Inca un lucru important: trebuie sa facem diferenta intre biserica si religie. Dvs vorbiti mai mult de biserica, eu incepusem “conversatia” cu gandul mai mult la religie.
        PS: nu pare ca avem aceleasi vederi, dar apreciez un dialog civilizat. De multe ori, chiar si pe acest forum, este deficitar.

      • AT spune:

        National Review este net superior fata de Huffington Post. Incercati-l si dumneavoastra din cand in cand. Eu am renuntat demult la Huffington Post. Nu poti crede nimic din ce scrie acolo.

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        @Gafencu: nu stiu de ce pomeniti de treaba cu robii. Chestiunea se pune altfel. Lucrurile trebuie privite in context. Biserica avea robi intr-o vreme cand notiunea de tigan liber era o contradictie in termeni. Probl pe care ar trebui sa v-o puneti atunci e daca viata robilor manastiresti era mai dificila decat a celorlalti. Personal cred ca nu. Astia care nu erau robi manastiresti erau mult mai expusi decat primii, vezi povestea lui M Stefanescu si intreaga durere care cade in capul unei familii de tigani care avusese nenorocul sa aiba o fiica frumoasa (Rapsodia tiganilor). Robii manastiresti aveau sigur parte de alte tratamente cel putin pe aceste teme.
        In orice caz, toti robii tigani erau ai domnitorului, indiferent in grija cui se aflau. Iar manastirea nu avea autonomie totala sub nicio privinta. Oricum tutela ei asupra robilor era prin delegare. Nu putea sa faca nimic fara acordul domnitorului.
        In orice caz, nici in Europa lucrurile nu stateau mai bine cu ei in epoca. La noi si in Rusia au format sate intregi. Nomazi au devenit cu adevarat dupa dezrobire. In Europa au fost in realitate doar nomazi; asta atunci cand nu erau pur si simplu vanati, http://www.descopera.org/originea-si-istoria-tiganilor/
        Nici azi lucrurile nu stau de fapt prea bine cu ei. Europenii au descoperit muzica lui Django, dar cei care o practica provin de fapt tot din rulote, suburbii, familii sarace, ca Bireli Lagrene, Angelo Debarre, fratii Stochelo Rosenberg etc. Europenii sunt totusi ambivalenti si cinici, vezi de ex sanctiunile cu care CE a amenintat Franta in cateva randuri din 2010 incoace ptr discriminare si rele tratamente.
        Bun, ortodoxia n-a fost in genere o credinta revolutionara. Eclesiologia ei, care permite ca cultura locala si diferentele sau divizarile social-culturale sa fie asumate si depasite in unitatea euharistica a trupului lui Hristos, a permis in genere dezvoltarea unor programe de asistenta sociala si medicala (comparatiile de azi intre biserici si spitale si contrapunerea lor sunt comparatii de gogomani, in realitate segmentul asistentei sociale si medicale din acest perimetru provine, al BO), dar nu a dus si la revolutii (cu o singura exceptie, in Balcani in secolul XIX, cand a fost nevoie de interventia unui Sinod ca filetismul si romantismul revolutionar sa fie respinse ca erezie, contrand dezvoltarea unei ortodoxii romantico-revolutionare; in lumea protestanta e altceva, e un egalitarism acolo subinteles credintei, care face din revolutie ceva constitutiv credintei, fie in mod violent (vezi Razboiul taranesc german), fie sub forma progresului -marea idee a Europei iluministe).
        Cred ca asa trebuie sa va puneti probl.
        Cele bune

    • AT spune:

      GK Chesterton este filozoful cu citatul.

  4. murfi spune:

    Exerciţiul dialogului presupune existenţa mai multor matrice teoretice care să se îmbine în vederea unui sinteze coerente şi concrete. Pus astfel în lumină, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului.

  5. Ela spune:

    “Omul isi face, intotdeauna, idei exagerate despre ceea ce nu cunoaste…” (A. Camus)
    Implicand ca am facut, din start, distinctia dintre “a sti” si ” a avea o opinie”, parerea mea (opinia, deci ;) ) este ca am fi, cu totii, si mai performanti si mai fericiti, daca ne-am simplifica existenta si ne-am preocupa, fiecare, mai mult de sine si mai putin de altii!
    Experienta reusita a altora (Elvetia, SUA, Australia) ne arata ca acest “egoism aparent”, este, practic, cea mai valabila dovada de generozitate.
    Cu cat mai multi oameni se respecta, inainte de toate, pe ei insisi, cu atat se formeaza, si se extinde, un cerc al respectului de sine care, generalizandu-se in mod NATURAL, evident ca este si reciproc! In aceasta dinamica, daca principala preocupare a unui individ este sa evolueaze si sa prospere, el si ai lui (!), in acelasi mod natural, acest obiectiv se extinde la toti membrii societatii. In consecinta, pentru atingerea unui scop “egoist”, se vor crea conditiile de viata de cea mai buna calitate – la care pretinde, egoist, fiecare! – pentru toti!

    Problema majora ;) ,care intervine aici, este ca omul educat, sanatos si prosper, devine autonom si are incredere in el, deci nu mai este, nici usor manipulabil, si nici temator!
    De aceea poate, unele religii, si chiar ramuri ale crestinismului, se impaca, mai bine ca altele, cu ideea de democratie, in cazul in care “demos” se emancipeaza…
    Daca, iezuitii (papa François) continua sa puna in centrul preocuparilor lor educatia si invatamantul de inalta calitate, iar majoritatea protestantilor continua sa militeze pentru rigurozitate si seriozitate personala (lucrul bine facut! ;) ) pentru binele intregii societati, solutiile concrete, la problemele noastre, la fel de concrete, pe care le propun ortodocsii, sunt, din pacate, inexistente!
    Probabil ca de aceea, nu exista partide puternice crestin-democrate in Romania, Grecia sau Bulgaria, ci in Germania si Elvetia…!?

  6. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Va faceti aici emisarul pietismului american in varianta neocona. Vorbiti de planuri si experienta trecutului, dar ce folos daca tot ceea ce ati reusit dvs sa descifrati ca baza a edificiului sau unitate ultima e individul si initiativa lui privata. Ar fi trebuit sa studiati mai mult ce are de oferit ortodoxia.
    Bun, vorbiti de demnitatea persoanei si nu stiu ce semnificatii sau monologuri transcedente, dar va faceti misionarul mai curand al confesionalismului, eventual al unui soi interconfesionalism limitat, decat a crestinismului in genere (chiar, ce e asta?). Pietismul gratuleaza individul si emotivismul dimpreuna cu cateva virtuti, adica un om complet in calitate de individ (cu demnitatea lui intreaga, monologand liber in sus sau dialogand cum pofteste in jos etc), in timp ce in ortodoxie, omul dvs constituie expresia cea mai inalta a caderii sau a separarii de Dumnezeu. Individul inseamna fragmentare si moarte. Natura umana pe care doriti sa o protejati e natura adamica, adica exact ceea ce se pierde prin botez. A vorbi de om cum faceti dvs inseamna a exclude din capul locului aceste credinte. Vorbiti in numele unora si impotriva altora (vocabularul dvs e probabil expresia acestei miopii). A privi un crestin ortodox izolat de biserica, adica a-l privi in afara comunitatii locale si/ sau a comuniunii cu Hristos in biserica si a vorbi din acest unghi de el ca de unitatea ultima nu doar a societatii, ci si a credintei lui ortodoxe si/ sau de drepturile lui, inseamna a-l privi in starea de cadere si cu totul in afara ortodoxiei. Persoana e eminamente un fapt eclesial in ortodoxie. Intreaga dvs metafizica se transforma intr-o simpla gogorita neocona in afara elementului decisiv al alteritatii si fiintei lui, care e biserica. Abordarea dvs e probabil corecta politic, dar e ontologic lobotomizata in perspectiva ortodoxa. Nu exista ortodoxie in acest areal al crestin democratiei dvs, doar cuvinte fara continut si evident o metafizica pietist-iluminista. Teologia dvs politica de factura neocona devine problematica de indata ce ati iesit din spatiul lucrat cu migala de iluminsm si pietism vreme de cateva secole. Si nu cred ca va puteti apara cu cuvinte ca teocratie, bigotism, liberticid etc.
    Dati-mi voie sa va livrez niste titluri
    Cele bune
    http://jbburnett.com/resources/yannaras/yannaras_orth&west.pdf
    http://www.oocities.org/trvalentine/orthodox/yannaras_politics.html
    https://www.dropbox.com/s/mewvsf21bppa4dr/Adevarul_si_Unitatea_Bisericii.pdf
    iar de aici, cap. XII, Douglas Knight, ‘Spirit and Persons in the Liturgy’, subcap: The Western Account (pp.187-190) https://books.google.ro/books?id=s0EhMmbRUdQC&pg=PT283&lpg=PT283&dq=douglas+knight,+persons+and+liturgy&source=bl&ots=4kCH7A_ryc&sig=7CebtXwOQxVul-CIyWgIHrPAncQ&hl=ro&sa=X&ei=h8OLVeW2M8WyUZKggMgN&ved=0CC4Q6AEwAg#v=onepage&q=douglas%20knight%2C%20persons%20and%20liturgy&f=false

    • Remus Tanasa Remus T. spune:

      Stimate domnule Bălăşoiu,

      voi începe prin a vă spune că numai viziune neoconă nu am şi nici nu doresc să promovez. Eventualele lecturi despre neoconi le am din studiul general al conservatorismului american. Restul supoziţiilor d-voastră despre material le-aţi dedus după cum aţi dorit; în nici într-un loc nu am sugerat un individualism creştin, adică un individ rupt de Biserică, şi nici vreo formă de creştinism în care să nu existe mediere între Dumnezeu şi credincios.

      Cu cea mai mare plăcere putem continua discuţia în privat, dar nu din frica de “dialog public”, ci pentru că d-voastră aţi făcut nişte supoziţii sofistice referitoare la poziţia mea doctrinară (implicit şi la persoana mea).

      Cu riscul de a-mi construi nedumerirea pe un sofism, aş dori să vă întreb la final, dacă nu cumva sugeraţi că democraţia creştină (creştin-democraţia), ca si teorie politică, este incompatibilă cu teologia ortodoxă?

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Crestin democratie in interiorul unei metafizici substantialiste e o contradictie in termeni. Dvs nu ati operat alt decupaj, nu stiu de ce ne contrazicem pe asta, oricum nu dispuneti de alt suport. Tipul dvs de om, asa cum l-ati profilat si ca individ, si in plan social si politic, are sens doar intr-o lume care desparte sacrul de profan si face din primul o afacere privata, iar din al doilea un teritoriu complet autonom, guvernat de alte reguli, de ex de consensualism. Ceea ce e sau pare crestin in vocabularul dvs e de factura individualist-pietista, altceva mai crestin eu nu disting in ceea ce spuneti. Ne contrazicem degeaba in acest punct.
        Iar la intrebarea dvs nu am cum sa va raspund in termenii sau in cadrul construit de dvs. Antropologia mea e dictata de o perspectiva care distinge intre natura si persoana (o stupiditate in logica unui substantialism ca al dvs), iar Unul si Multiplul sunt simultani sau reciproc constitutivi; adica alteritatea e in mod fundamental o chestiune de comuniune (libertatea de asociere sau psihologismul relatiilor n-are nimic de-a face cu asta, sa ne intelegem). A dezvolta o teologie politica separat de aceasta realitate umana, adica doar cu un om in varianta lui naturala sau perfect incapsulat (nici macar, asta e un naturalism obtuz de tip iluminist, care e contestat din multe unghiuri azi, psihanaliza, existentialism, etica post-structuralista etc) inseamna a sili acest om sa se comporte schizoid si a-l expedia in criza. Urmariti-mi si referintele, va rog. Mai mult nu pot sa dezv aici.
        Ma gasiti pe facebook sau twitter, daca aveti nevoie
        Merci ptr reply
        Cele bune

    • George Gafencu spune:

      Domnule Balasoiu,

      Nu sunt de acord cu Dv in multe lucruri, insa ma vad nevoit sa va dau dreptate in altele.

      Un partid care se declara pe fata crestin-democrat este o aberatie populista.

      Practic preia din doctrina bisericii numai ce le convine, atarna firma de crestin pe fatada sa atraga naivii si in rest lucru cum stiu ei mai bine. Mai dinioara incerca domnul Iordache pe forumul asta cum sta sa ne arate cum sta treaba cu partidele care se declara crestine si nu a mers prea bine discutia respectiva.

      Daca era un partid crestin-democrat autentic ar trebui sa lupte pentru interzicerea avortului si pentru alte teme dragi bisericii. Ori numai asta nu se vede cu crestin democratia.

      Daca e un lucru care mie nu imi place in lumea asta, nu imi plac ipocritii. Si un partid care se declara crestim democrat are o doza mare de ipocrizie.

      Mai degraba as avea incredere intr-un partid care zice ce face si face ce zice decat unul care se da dupa cires afisand niste valori pe care fapt nu le respecta.

      Asta nu inseamna ca daca ar apare un partid crestin autentic m-as repezi sa ii dau votul. Cel putin as sti cu cine am de a a face.

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        clar, daca erau niste crestini-democrati, ar fi spus/ facut ceva si in legatura cu probl pe care le mentionati. Din nou de acord
        cele bune

  7. Tara spune:

    O singură observaţie, în special pentru cel care juxtapun religia cu arhaismele ei progresului: absolut toate construcţiile şi constructele organizaţionale moderne, progresiste, futuriste, dacă vreţi, au un nucleu profund religios, prin arhitectură, structură şi atitudine. Ceea ce nu e de mirare, fiindcă, în principiu, ştiinţa modernă s-a dezvoltat pe fundamentul unor societăţi religioase – e o realitate antropologică.
    Încercarea asta de a îndepărta cu de-a sila ştiinţa de religie, care, de felul lor, se cam ţin în braţe şi împărtăşesc acelaşi nucleu, este cu precădere specifică persoanelor cu ochelari de cal, ignoranţilor, semidocţilor sau a celor cu o agendă propagandistică pe care se solicită asemenea atitudini sau implicaţii. Nu se vede pădurea de copaci, sau ce?

  8. Tara spune:

    Ce vreau să zic este că oricât s-ar blama religia în sine pentru chestiuni tangenţiale religiei, unele cât se poate de adevărate, religiozitatea nu e ceva care se poate separa şi scoate în general din om şi natură. La fel şi cu ştiinţa: curiozitatea, experimentul, capacitatea de a descoperi şi construi o bază de cunoaştere cât de cât obiectivă – interimară şi de fapt în permanentă transformare, nu pot fi separate de om. Ambele sunt ecouri ale aceloraşi frământări, în fond.

    Faptul că adesea se recurge la absolutizări penibile, divizări teoretice şchioape reprezintă probabil o tulburare adaptativă – care din păcate mai mult distrage şi te ţine în spate, atunci când nu e folosită ca un mijloc de control, de către oricare dintre tabere.

    Frumuseţea ortodoxismului nu o exclude pe cea a metodei ştiinţifice şi în general, dacă te afli pe o singură parte a baricadei, e foarte probabil că nu înţelegi foarte bine nici natura chestiei pentru care, chipurile, te lupţi :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Remus Tanasa


Remus Tanasa

Doctorand (frecvenţă), Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)