vineri, martie 29, 2024

A fost demisia și strada. Acum soluții, domnilor!

Câștigătoarea premiului Pulitzer, Barbara Tuchman, în una din ultimele sale cărți The march of Folly. From Troy to Vietnam prezintă felul în care elementele de decizie politică reușesc – contrar tuturor argumentelor logice, faptelor și sfaturilor, să ia cea mai proastă decizie politică. Referindu-se la Papii anteriori Reformei, la administrația americană în timpul războiului din Vietnam sau la clasica Troia, dânsa arată cum lipsa înțelegerii reale a percepției populației, înconjurarea factorului decizional cu sfătuitori identici în păreri, neasumarea greșelilor (deoarece este mai simplu să continui un eșec spre soluții utopice viitoare decât să îți asumi un nou curs al lucrurilor), incapacitatea de a reforma sistemul chiar și atunci când toate vocile avertizează asupra pericolelor continuării unui curs prezent duc la dezastre ce puteau fi demult evitate.

Azi, guvernul României și-a depus mandatul. Premierul Boc, în fața unui val de antipatie generală, care unește pentru a nu știu câta oara români de orientări diferite, cu interese diferite – divergente chiar, renunță să mai fie calul de bătaie al propriului partid și în același timp al opoziției. Identificarea inamicului comun este facilă, înlăturarea lui firească, problemele care decurg mai departe însă, imposibil de rezolvat. De la soluția tehnocrată pe care colegii editorialiști uită să o asimileze procedeelor mai puțin democratice, cum de altfel ar trebui să facă (Imaginați-vă o țeavă spartă în apartament, apa peste tot și doua tipuri de proprietari – cel care suna un instalator priceput și îi spune: repara cum te taie capul, ia câți bani vrei din casă numai repara! și cel care suna un instalator priceput și îi spune: repară, dar vezi că eu te-am chemat, te plătesc atâta și vreau problema rezolvată), la remaniere, un guvern al opoziției etc. , propunerile aruncate au fost multiple, în ton cu bombardamentul mediatic al datului cu părerea.

Deși nu există un răspuns salvator, încercările nu lipsesc, iar vocile blocate intr-un trecut proiectat în viitor par a răsuna mai tare ca oricând. A vrea să fie ca înainte – ca în perioada guvernărilor post-decembriste, ca în interbelic, ca pe vremea lui Ceaușescu, a lui Cuza, a lui Țepeș – nu ajută deloc cetățenilor care ar trebui să privească spre viitor. Lor mă adresez pentru că, deși nu mulți politicieni cred asta, electoratul are darul rar de a ști, atunci când trebuie, să aleagă.

Președintele a reușit paradoxul de a da și a lua mulțimii elementul catalizator, creând probabil un caz clasic de folly (eng.) . Cu darul impulsivității de care a dat dovadă de atâtea ori (de care se pare că suferă și Blaga, Udrea sau Baconsky), a atacat un simbol al unei umanități percepute, la nivelul Ardealului cel puțin, ca exemplară – doctorul Arafat. Trebuie să fie o performanță demnă de cartea recordurilor să pierzi într-o noapte și ultima brumă de electorat din câteva județe, aici mă refer la Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, și o parte a Clujului, unde oamenii își amintesc de tristul accident de elicopter în care a fost implicat un echipaj SMURD, de doctorii și infirmierii aflați la limita epuizării de pe mașinile Arafatului, și de faptul că dacă pățești ceva grav vin ei și te rezolvă, electorat care vedea că cei condamnați zilele astea – Năstare, SOV etc. făceau parte din altă structură politică. Dar talentul de jucător al președintelui a ieșit ca bula de oxigen la suprafață, scandalul a fost subtil mușamalizat sub masca cooperării iar piața revoltată și-a pierdut elementul catalizator primordial. Nu știu daca această pierdere este bună sau rea (a oferit șansa punerii pe tapet a unor probleme alternative?), cert e că un altul nu a mai existat după. De la protecția animalelor și suporterii deranjați de ultimele reglementări pe stadioane, la demiterea președintelui, guvernului, fiecare subiect ridicat a reprezentat o supapă a unei refulări mocnite care abia aștepta să răbufnească. Faptul că s-a reușit acest lucru într-un mod violent ridică și mai multe semne de întrebare referitoare la capacitatea de gestiune a unor crize în România.

Acum Opoziția. Nu știu cine consiliază cele două partide principale aliate, cert e că fie vocile care ar trebui să facă asta sunt sublime dar reușesc bară după bară. Gesturile penibile de asociere cu protestatarii, terminate de câteva ori în busculade și îmbrânceli, mitingurile paralele și discursurile axate pe dictatura președintelui, pe corupție și doar tangențial pe incompetența celor de la guvernare (adevărata problemă, dar când te legi de incompetența altuia, lumea are tendința să aștepte competența proprie), au fost cât se poate de periate de Antene, deși impactul public a rămas, cum bine realizează și dânșii, inexistent. Electoratul este mult mai atent la prezentarea greșelii pentru că a. este identificabilă, b. oferă șansa unei soluții alternative, și c. educă. Cu toate astea Opoziția a refuzat să urmeze acest argument, propunând în schimb eternele promisiuni românești, sortite de la bun început eșecului, cel puțin în percepția publică. Lumea va vota USL, pentru că nu vrea să i mai vadă pe ăștia, nu pentru platforma program a Alianței, ceea ce ne aduce din nou la varianta celor două rele între care alegătorul va trebui să se decidă.

Dacă președintele suferă  de impulsivitate, opoziția este tributară gesturilor romantice. Revoluție, Jos Tiranul, Uite demisia din Parlament, nu e demisia din Parlament, sunt idei într-un du-te vino decis parcă dimineața la cafea. Percepția gesturilor de acest tip este una ironică, același folly prezentat la început se pare că afectează în egală măsură pe cei ce se vor viitorii factori decidenți în România, deși de data asta sub forma perpetuării, contrar tuturor semnalelor, a unei interesante mascarade politice.

Se pare că singurul lucru pe care fiecare tabără uită să îl folosească  este chiar politica: acea arta care implică convingere, compromis, dialog, critică. PDL-ul ar trebui să încerce câteva soluții, altele decât tăieri salariale și taxe suplimentare, poate cine știe, chiar reușesc, nu de alta dar electoratul nu cred ca a ales actuala putere pentru capacitatea de a administra bugetul (cum bine a observat dl. Badea într-o emisiune mai veche a dânsului), ci pentru rezolvarea unor probleme ușor identificabile. Iar USL-ul ar trebui să înceteze să mai vadă votantul ca pe un etern cetățean turmentat ușor de dus de mâneca și să propună ceva, orice pe lângă Demisia! Demisia! Riscul și de o parte și de alta s-ar putea să dea roade, pentru că stagnarea, reciclarea ideilor și  incompetența în mod clar nu dau.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Faceti o greseala fatala in analiza. Aici nu mai e vorba doar de dialog, intelegerea celeilalte parti . Aici e vorba de o realitate crunta, Adrian Nastase, Ponta, Iliescu, Antonescu, Voiculescu incearca sa fure inca o data Romania.

    Daca le spunem frumos ca nu-i mai vrem, am vaga impresie ca nu le pasa!!

  2. Nota 10 pt articol .
    Politicieni nostri fac orice mai putin politica , Lumea e satula de aceeasi inculti, lenesi, hoti sa nu uitam cum a iesit Iliescu a doua oara ca sa nu fie votat Vadim , acum o sa iasa iar tabara care in ultimele doua dati a fost „ii votam pe ceilalti numai sa nu mai iasa astia” . Din pacate asa se pare . Iar daca asta se intimpla putem stinge linistit becul nu mai are rost sa asteptam pina la ultimul care pleaca.

  3. „incompetența celor de la guvernare (adevărata problemă, dar când te legi de incompetența altuia, lumea are tendința să aștepte competența proprie)”

    Fain, aveti talent. Scrieti mai des :)

    • teoretic , e corect .. dar sa ne amintim de solutiile pompoase propuse de PDL in campanie , si acum sa revizuim ultimi ani si sa vedem cat de reale au fost …

      si solutiile sunt la fel ca si promisiunile din campania electorala … se alege 0 de ele , important e sa avem oameni care sa vrea intradevar sa faca ceva , in rest sunt sigur ca se gasesc milioane de oameni capabili in tara asta .

  4. cam slabut articolul….falco !!! solutia e regionalizarea….cu cativa ani in urma la Sibiu nu o fost guvernul German ci GUVERNUL BAVAREZ…..!?

  5. solutia nu este la partidele politice, toti sunt prizonierii constitutiei iliescience; dupa consultari, presedintele propune parlamentului un premier, atit timp cit nu exista un partid majoritar. o sa urmeze lovituri in palament, balacareala pina la toamna. instabilitate politica, nu neaparat economica, aici suntem oricum varza. solutii de limitare a avariei, cu o europa in deriva, nici noi nu prea putem face multe. asteptam sa vedem ce o fi, in orice caz nimic bun nu se contureaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Muresan
Mihai Muresan
Doctorand, an terminal, la Universitatea Babeș-Bolyai în cotutelă cu Universitatea Sapienza din Roma. Lucreaza la o teză asupra spațiului public în România Comunistă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro