Home » Politica & Doctrine » Citesti:

A fost un politruc şi a ajuns nomenklaturist. Metamorfoza unui fost „anticomunist în privat”

George Mioc martie 21, 2016 Politica & Doctrine
43 comentarii 11,989 Vizualizari

„Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat”, mărturisea, candid, domnul Klaus Iohannis, la câteva zile după ce a fost votat preşedintele României. Fără îndoială, 99% dintre români erau nişte „anticomunişti în privat” şi doar o mână dintre aceştia au avut curaj să se lupte cu Securitatea. Nu-l blamez pe domnul Iohannis pentru că a făcut dizidenţă din bucătărie, unde probabil că asculta posturi de radio din străinătate şi înjura regimul cu voce scăzută, ca să nu-l audă vecinii. Dar aş fi dorit ca, în momentul în care a ajuns cel mai puternic om din România, să urmeze, cumva, crezurile enunţate în cartea sa de căpătâi, „Pas cu pas”. „Uităm crimele în masă, de faptul  că nu puteam să ne spunem părerea cu voce tare, uităm de viaţa gri, uităm de martiri”, scria, foarte frumos, domnul preşedinte.

Şi iată că el însuşi a uitat.

A uitat de crimele în masă, a uitat de martiri. Dosarul Revoluţiei a fost închis, fără ca preşedintele României să fi protestat măcar o secundă. Peste 1.100 de morţi, domnule Iohannis! Peste 3.300 de răniţi şi sute de oameni arestaţi şi bătuţi cu bestialitate de Securitate şi Miliţie. Pierdem proces după proces la CEDO pentru că nu vrem să găsim vinovaţii. Contribuabilii vor plăti daune de zeci sau sute de mii de euro, nu securiştii şi nomenklaturiştii PCR. Ion Iliescu nu a ajuns nici azi în faţa judecătorilor, nici pentru crimele din decembrie 1989, nici pentru mineriada din iunie 1990.

Partidul preşedintelui Iohannis, PNL, a votat cot la cot cu PSD o neruşinată lege a pensiilor „speciale” pentru militari, de care beneficiază mai toţi securiştii şi miliţienii regimului Ceauşescu. Un general de securitate primeşte, într-o lună, pensia pe un întreg an a unui profesor sau a unui medic. Este umilitor şi degradant. Şeful statului român a promulgat legea pensiilor speciale pentru militari, deşi putea să sesizeze Curtea Constituţională – şi cred că s-ar fi constatat neconstituţionalitatea, aşa cum s-a întâmplat cu pensiile speciale pentru primari – sau putea să o retrimită la Parlament. Nu a făcut-o.

După noiembrie 2014, nu numai că nu s-a manifestat ca un anticomunist, ci dimpotrivă, în jurul lui Klaus Iohannis s-a constituit un sistem de privilegii care seamănă izbitor de mult cu cel de care beneficia fosta nomenklatură PCR. Salarii uriaşe, disonant de mari faţă de restul populaţiei, doar pentru preşedintele României şi un grup de demnitari care fac parte din noul Comitet Politic Executiv. Maşină de lux, cu masaj, nu un banal Duster de producţie autohtonă. Vilă renovată cu un cost de 900.000 de euro. Lungi vacanţe în străinătate cu familia, camuflate sub denumirea de „vizită oficială”. Acum, guvernul Cioloş îi cumpără nu un avion, ci „trei sau patru” – aşa s-a exprimat ministrul Transporturilor, devoalând o discuţie din CSAT. Pe amicii săi politici i-a lăsat să primească escortă militarizată – nu ştiu dacă trebuie să râd sau să plâng când îl văd pe domnul Gabi Oprea la DNA cu agenţii SPP făcându-i loc printre ziarişti – şi să-şi strecoare în buzunar banii publici prin tot felul de şmecherii, de exemplu indemnizaţia pe viaţă acordată membrilor Academiei de Studii de Securitate Naţională, între care se află consilierii prezidenţiali Mihalache şi Teodor Frunzeti. Numirile în poziţiile de ambasador se acordă menestrelilor care i-au cântat în strună, nu e loc pentru diplomaţi tineri, cu studii temeinice. Steaua României s-a dat ba unui membru al conducerii PCR, ba unei secretare cu merite misterioase. Nu s-a atins de corupţii şi turnătorii care fac parte din acest ordin, deşi legea îi permitea. Toate relele regimului ceauşist – corupţie instituţionalizată, acoperită prin legi nedrepte şi neconstituţionale, întărirea aparatului de securitate, care a devenit un adevărat cancer pentru bugetul de stat, sau un sistem de privilegii tip „Gospodăria de partid” – au fost preluate şi, eventual, adaptate, în ultimele 15 luni. Anticomunist? Poate. Dar acum, precum Faust, personajul lui Goethe, şi-a vândut sufletul diavolului: securiştii şi nomenklaturiştii de ieri şi de azi. Dar nu pentru vreun ideal, ci pentru niscaiva comfort material.

Societatea Timişoara a cerut să fie tăiate pensiile securiştilor şi nomenklaturiştilor şi să fie retrase toate decoraţiile acordate unor personaje condamnate penal sau unor foşti turnători ai Securităţii, precum Rodica Stănoiu. De la Cotroceni, nici un răspuns. În martie 1990, nici Ion Iliescu nu s-a deranjat să răspundă Proclamaţiei de la Timişoara.

Când, în august 2014, declara „sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, am crezut că domnul Iohannis glumeşte. Din păcate, se pare că, în acea zi, ne-a spus adevărul. Au trecut 26 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, iar punctul 8 rămâne de actualitate. Eu cred că România trebuie să iasă din comunism şi să se despartă de toţi politrucii, începând cu Ion Iliescu şi terminând cu Klaus Iohannis.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Am inteles!
    Nimic din K.Iohannis nu va este pe plac, il criticati abundent indiferent ce spune, ce face sau nu face, orice tine de actualul presedinte al României este subiect de polemica si controversa!
    Clasic.
    Imi place sa cred, totusi, ca atasamentul dvs la România, respectiv dorinta ca situatia sa se amelioreze, si românii sa traiesca mai bine, sunt mai puternice decat dispretul fata de K.I.!?
    Or, articolele dvs imi par doar instigatoare la revolta contra presedintelui…adica nu tocmai constructive!
    Nu mi se par fair-play nici rastalmacirea spuselor sale, nici supozitiile dvs carora le conferiti calitatea de adevaruri, si nici ironia gratuita.
    Mai important decat omul KI, cu slabiciunile si defectele sale, probabil si cu cateva calitati, mi se pare ca este Romania!
    Ce ar avea de castigat daca presedintele ar fi demis astazi?
    Cred ca NIMIC, ba di’mpotriva, sunt aproape convinsa ca ar avea numai de pierdut!

    • Alius spune:

      Cam ce ar avea de pierdut? Care este diferenta ca Iohannis este sau nu presedinte?

      • Falstaff spune:

        Pai,demiterea implica haos politic,perioada intermediara adica debandada,campanie electorala anticipata,accelerata,exagerata,asa cum stim f.bine ca se procedeaza in Ro si care deserveste profund tarii,pe plan intern SI international!!!
        Ok,o facem si p-asta daca e nevoie,si pe cine punem in locul lui KI?Ce om politic vi se pare apt pentru functie?
        Si pe mine m-a dezamagit KI,cred totusi ca e cel mai bun dintre toti,si asta nu-i neaparat o calitate a lui,cat un defect major al celorlalti :(

        • victor L spune:

          Me-mo-ra-bil: “Si pe mine m-a dezamagit KI,cred totusi ca e cel mai bun dintre toti”.
          Corolar: ceea ce te dezamageste pe tine este “cel mai bun” :P
          Nu esti pretentios ;)
          Admiti ca altii sa aiba alte criterii?
          Că “dezamagirea ta” nu le poate parea si altora “cel mai bun”?

        • Alius spune:

          Repet intrebarea: conteaza ca este Iohannis sau nu presedinte? Conteaza cine vine in locul lui Iohannis? Vine omul PSD-ului, sa zicem … Asa si? Care o sa fie diferenta in rau?

          • Ela spune:

            Pentru mine “conteaza”, pentru ca a fost ales democratic intr-o tara care se vrea democrata!
            In acest context, exista proceduri de demitere in cazul in care incalca legile si are dreptul sa demisioneze in cazul in care considera ca nu-si mai poate indeplini functia, cam atat!
            In rest, ca nu raspunde asteptarilor unora, altora sau chiar tuturor, ca nu vorbeste destul sau ca vorbeste prost, ca se inconjoara de consilieri “ciudati”, etc., face parte din decor sau, altfel spus “ghinion”!
            Ca sa nu ne amuzam de-a schimbat presedintii la fiecare 2 ani, cum s-a tot incercat (cu cheltuiala, imagine ridicola, dar rezultat NUL!!!) in ultimii 10 ani, as propune ca fiecare sa-si vada (gaseasca!) de treaba lui, si sa o judece pe cea a presedintelui fara isterie, daca se poate, si in deplina cunostinta de cauza!
            Important este sa invatam din greselile trecutului!

            • Tara spune:

              “A fost ales democratic” – ha, ha, haaa!

              Manipularea a fost atat de mare incat nu puteai sa deschizi gura aproape oriunde mergeai, caci erai automat catalogat drept un comunist imputit si se presupunea automat ca ai sustine contracandidatul.
              A fost ales de o multime de mielusei creduli si oi care simteau vinovate ca au dat cu votul in Iliescu, dupa o intensa si eficienta campanie de manipulare si culmea, miscari de strada care nu au nimic in comun cu posibilitatea de a da un vot la rece, fara vreo presiune de orice fel.

              Banuiesc ca picarea guvernului din noiembrie anul trecut nu a adus instabilitate politica, aia era ok, fiindca era Ponta.

              Cat de ipocrit poti ajunge, cat de chior?

          • Falstaff spune:

            Sincer,nu sunt atat de dornic sa aflu cat de “mai rau” poate fi,mi-e clar ca sa o iei mereu de la capat nu-i prea inteligent.ma uit si eu la altii,Obama,Hollande,Merkel,care nu-s mult mai apreciati de ai lor in cursul mandatelor,dar americanii,francezii sau nemtii nici nu evoca ipoteza sa plece inainte de termen! Numai noi suntem categorici:sa plece,ca sa facem bine pe urma! Si de 26 de ani facem din ce in ce mai bine!!!Ajunge!

            • Alius spune:

              Eu nu ma refer la demitere. Nu am fost si nu sunt de acord cu demiterea presedintilor. Eu ma refer la situatia cand isi va fi incheiat mandatul.

    • Yoda spune:

      Nu il critica abundent “indiferent ce spune”, ci il critica pentru ca are motive intemeiate sa o faca. Ce ai vrea, sa-l laude? Pentru ce?

    • Hans spune:

      Ne e vorba de demiterea lui Johannis doamna, nu rastalmaciti spusele autorului! E vorba ca nu face (mai) nimic si nici macar nu spune cate ar trebui sa spuna. Cand despre teama sa patologica cum ca l-ar imita pe Basescu, s-o lase odata deoparte, ca nu asta i-au cerut votantii sai. Ci dimpotriva, sa-l imite in ceea ce facea bine – dar nu in proportie de 1% cat face dumnealui astazi!

      • Ela spune:

        Deocamdata, adica in 2016 pentru un presedinte care mai are 2 ani de mandat, nu inteleg altfel concluzia autorului :
        “Eu cred că România trebuie să iasă din comunism şi să se despartă de toţi politrucii, începând cu Ion Iliescu şi terminând cu Klaus Iohannis.”
        Se poate insa ca dvs sa aveti dreptate, si aceste articole sa fie doar incurajatoare pentru români si constructive pentru România :)

        • Alius spune:

          Mai are doi ani de mandat si o sa mai vrea inca un mandat. Are acum mai mult sens pentru dumneavoastra ce spune autorul articolului? Daca e constructiv sau nu, depinde de ce fel de politician roman va doriti.

          • Ela spune:

            Daca ar depinde de mine profilul presedintelui Ro, sau tipul mesajului autorului, stimate Alius, n-ar fi tocmai rau :)
            Deocamdata insa, dl Mioc scrie cum ii permite propria constiinta, iar votantii romani aleg, tot dupa propria lor constiinta, dintre politicienii care se prezinta…
            Astfel, daca acest tip de incitare, care s-a tot practicat in ultimii 26 ani, ar fi contribuit la sporirea luciditatii si la responsabilizarea oamenilor, astazi am fi avut o, cu totul alt fel, de elita politica! Or, nu e cazul!
            Deci, constructiv sau nu, eu judec dupa rezultate concrete, nu dupa presupozitii imaginare…

            • Alius spune:

              Corect! Si care sunt rezultatele acelea fantastice pe care le judecati?

    • Horia spune:

      Am inteles ca aurorul comentatiului anti Iohannis traeste in strainatate ,tocmai de aceea vreau sa-i amintecs ca doamna Merkel a fost secretara cu propaganda al P.C. din RDG si nimeni in Germania nu-i reproseaza nimic ,oamenii isi vad de munca si nu fac toata ziua politica cum se intampla la noi .

      • Falstaff spune:

        Exact! Foarte bine punctat!
        Pentru ca vorbiti despre “facutul politicii” am mari rezerve ca ceea ce intampla in Parlament,in primarii si in marile partide se poate numi astfel!Este o cacofonie,si-mi cer scuze tuturor celor care s-ar simti ofensati de acest tremen violent.Fiecare trage pe spuza lui,nu-i nicio diferenta de ideologie intre stanga si dreapta,toti au acelasi scop:sa traga un tun, cat sunt la manete!
        Nici presa nu-i mai de calitate,n-are cum;si ei au familii de hranit!

      • Alius spune:

        Ia de vezi si citeste ce i se reproseaza doamnei Merkel. Tocmai problema e ca oamenii nu-si mai vad atat de linistiti de munca, asa cum crezi tu. In alta ordine de idei, daca cei din Germania ar fi avut aceiasi politicieni ca la noi, probabil ca si ei ar fi facut la fel de multa “politica”. “Noi muncim, nu gandim”, era sloganul lui Iliescu. Bine ai revenit printre noi!

        De asemenea, vad ca in loc sa muncesti, esti pe site-uri aratand cu destu’ la altii care fac “politica”.

  2. victor L spune:

    Va felicit pentru insistenta de a ne reaminti pentru cine, si chiar dece, am votat:
    – “„sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”;
    – “„Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat”.
    Iar intr-o viata anterioara visa sa ajunga in Israel; si a ajuns, dar nu oricum.
    NB,
    parafrazind o sintagma astept sa vi se atraga atentia ca “pe Basescu nu il vedeti, ci aveti ceva cu Klaus”.
    Cibd iti dai seama ca ai gresit ori ai fost inselat, e foarte greu sa recunosti, si vei cauta tot felul de sofisme, doar-doar, poate-poate :P
    Vuia mass media, si nu este o exagerare, cind cu cazul “casa din Mihaileanu”; pina la urma Justitia nu a gasit nimic ilegal. Acum, cind Justitia a gasit ca o casa obtinuta, de alt primar ajuns presedinte, din banii de meditatii, a fost obtinuta de fapt cu acte false, si a pierdut-o definitiv, e chiar o tacere de ne doare ;)
    Cit despre inchiderea dosarelor din vremea cind unii s-au imbatat si au facut “scandaluri”, hai la revulutie, Veto, ori cind au trebuit sa vina minerii la sa le sadeasca flori golanilor de bucuresteni, tacere. Dar nu doar din partea presedintelui, fost “anticomunist in privat”, ci chiar a Justitiei, tacerea este o palma adresata cetatenilor din Romania.
    Spre readucere aminte:
    https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/videos/vb.361235817223309/1138744929472390/?type=2&theater

    • Cornelia Neagu spune:

      Corect, Preşedintele spune şi face (sau nu face). Este suficient pentru o bună percepţie.

  3. mihai spune:

    Victor L, daca tot ai amintit de Basescu, hai sa nu uitam de “sofisme” gen Udrea, Cocos, Bica, H.Georgescu, Crinuta, Oltean, Videanu, G.Sandu, Pinalti, Bercea Mondialu, fratele lui basescu, ginerele lui basescu, celalalt ginere al lui basescu etc etc etc… Daca suntem atat de intransigenti, sa fim pana la capat nu?

    • victor L spune:

      @ mihai,
      lasi impresia ca nu ai observat: nu e vorba despre cei amintiti de tine, ci despre presedintele in functie :P
      Paralela mea intre doi primari/presedinti era doar in cazul unor case; stiu ca doare, dar e o realitate :P

  4. adrian petreanu spune:

    @ victor L
    Duminica 20martie a.c. in ziarul cotidianul.ro a aparut un articol intitulat “Republica Moldova, pazea!” semnat de Ioan Vistea. Contine numeroase cuvinte de lauda la adresa fostului presedinteTB. Nu ar fi rau sa-l cititi. Degeaba incearca unii sa-l compare pe KWI cu presedintele anterior. Acela a fos si va de neegalat. Puteti sa stati fara griji.

  5. sivuca spune:

    Am si eu o intrebare. De ce nu vreti sa aflati ori sa stiti CINE ESTE SOCRUL domnului presedinte! S-ar putea sa intelegeti de ce se comporta asa.

  6. Yoda spune:

    Felicitari, domnule Mioc! Inca un articol foarte realist si foarte bine scris, ca de obicei.

    Am un singur argument in apararea lui Iohannis: daca ajungea Ponta presedinte, ne-ar fi fost mult mai rau. Aici e cam aceeasi situatie ca in cazul Trump vs. Hillary. Amandoi sunt niste rai, dar Clinton ar fi un dezastru.

    • emigrant spune:

      Except is the other way around..Dezastrul ar fi Trump!

    • Lincoln spune:

      Matale esti serios cand spui ca Hillary ar fi un dezastru ?!Rasismul precum prostia au un aliat comun… Ignoranta…
      Nu stiu de ce cred ca sunteti un sustinator si al senatorului Rubio ,care a negat dreptul altor refugiati economic / politic/ umanitar
      Ce credeti ca este rau in discursul lui Trump:rasismul,discriminarea persoanelor cu handicap,interzicerea unei anumite religii,sexismul,aprecierile la adresa zicerilor lui Musolini,constructia unui zid la sud ,minciunile sfruntate,sunt doar cateva enumerari din platforma electorala a acestui mitoman american.
      #Yoda peace&love,peace&love

      • Yoda spune:

        Nu, nu sunt sustinator al lui Rubio, sunt al lui Cruz.

        Si da, sunt foarte serios: Hillary ar fi un dezastru mai mare chiar si decat Obama. Poate incercati sa nu mai luati de bune toate gogosile din Puffington Post. Dar nu asta era subiectul articolului, si nici al discutiei. Pana la urma, noi nu votam in State.

        • Lincoln spune:

          #Yoda Cruz spune aceleasi lucruri #Trump,insa le spune codat.Daca Obama a fost un dezastru se pare ca traiesti in Fox News buble vezi Antenele mioritice.Peace&love.

  7. cetatean spune:

    eu sunt un cetatean nemultumit – Toba este in guvern si Iohannis si Ciolos nu au nici o problema, Mihalache este in varf si li se pare normal , plagiatele inca plutesc in aer cu tot cu guvern tehnocrat si presedinte fost profesor, naveta la Sibiu un mare tupeu, academiile cu academicieni fara valoare cu salarii pe viata, revolutionari gen Nicolicea si altii cu salarii pe viata, pensii pentru fostii activisti uriase , …………..despre ce presedinte vorbim si despre ce guvern tehnocrat ?! Umilinta omului de rand este maxima intr-o tara in care se fura orice o teza, o casa, o fabrica, constiinte, ……..
    Sperati care mai puteti …………….

  8. Lincoln spune:

    Klaus Johannis o ironie a istoriei cu premeditare…

  9. MC spune:

    Din pacate mult asteptatele procese sau judecari nu vor mai veni…
    Din pacate aceste joc penibil al pensiilor de stat in care au fost inclusi toti cei care au jurat pe drapel este o mistificare a istoriei tocmai pentru a ascunde marii profitori adica fosti securisti si aghiotanti iar ei se vor apara cu metodele numai de ei stiute si minciunile vor continua…
    Din pacate soarta diplomatiei si armatei inca este jucata de catre reprezentantii vechilor structuri care premediteaza cum bine zicea cineva astfel incat nici sa nu moara dar nici sa nu creeze probleme interne..
    iar observatia cu pensiile nesimtite raportate la salariile indecent de mici este extrem de corecta si nu face decat sa divizeze parerile ca sa se poata merge la fel ca inante.

  10. boris marian spune:

    Din cei patru președinți „niciunul nu a fost bun”, asta ar fi concluzia pentru un om neutru politic.
    Cauza? Evident, sistemul semi-prezidențial . Nu se știe bine ce dorim – un Parlament bun, un Guvern bun sau un Președinte bun, puternic? Poate un rege? Cea mai slabă verigă este Parlamentul. Criteriile de alegere a deputaților, senatorilor sunt nesigure, un analfabet care știe numai să fure are șansa să intre în Parlament .Câți ani vor trece până când vor fi aleși oameni de valoare în Parlament? De ce ne trebuie două Camere – Senat, Deputați? De ce ne trebuie un Președinte ales prin votul populației, când el, Președintele nu are aproape nicio putere? Să-l aleagă Parlamentul, dar alt parlament, nu acesta de acum. Premierul trebuie să fie motorul politic, împreună cu Guvernul. Singurul pas mai bun a fost activizarea Justiției. Dar mai trebuie arestați cel puțin 10.000 de pungași, de la care să se recupereze TOȚI BANII FURAȚI. Iohannis beneficiază de un sistem slab, noi ne-am obișnuit cu nea Nicu care făcea și desfăcea. Ajunge, că bine zicea grabnic împușcatul – voi răspunde în fața Marii Adunări Naționale. Gura păcătosului adevăr grăia. Hai să reformăm partidele și să alegem un Parlament bun, restul vine de la sine. Nu avem nevoie de un tătic-Președinte. Asta știe și Iohannis, dar râde singur.

  11. ana spune:

    Nimic nu poate contrazice argumentele din articol si nici macar perspectiva ca Iohannis sa demisioneze maine nu-l disculpa de ceea ce a facut rau cu voie sau fara de voie.Oamenii iarta ,dar nu uita.Cei care nu vor sa vada lucrurile in fata n-au decat sa-l scarpine pe spate in continuare,dar ar fi o umilinta sa-ntoarcem si celalalt obraz sa ne mai traga palme doar de dragul “sa fie liniste”.

  12. victor L spune:

    Ultimele declaratii despre ce s-a intimplat la Bxl ale dlui Iohannis:
    – daca se adevereste ca a fost un atentat :P
    - urmaresc cu atentie si ingrijorare ce s-a petrecut ;)
    -

  13. Mihai I Turcu spune:

    Klaus Iohannis a fost un simplu profesor de fizica la Liceul Brukenthal. Cariera lui administrativa (adjunct si apoi inspector sef se desfasoara dupa 1989. primar a ajuns neasteptat. FDG, o organizatie etnica a sasilor, fara statut de partid, a propus (ca de regula) un candidat pentru functia de primar al Sibiului, act pur simbolic. Candidatul a fost ales primar. Deci unde este “nomenclatura” (termenul are definitie precisa si priveste organizarea politica a sistemului puterii sovietice si satelitilor ei. Iohannis n-a fost nici macar membru PCR)?

  14. debora spune:

    Am si eu o intrebare, chiar două. . Oare in toată Romania asta nu există un om care să nu aiba dosare in justitie atunci cand il alegem presedinte (Iliescu-Revolutia, Băsescu – Flota, Johannis – Casele) ?Oare am prea mari pretenţii dacă vreau ca in fruntea ţării sa nu fie un “penal” ?
    Dacă asta alegem de ce apoi îi mai comentăm faptele?Culegem ce am semănat.

  15. John Morris spune:

    Fiindca tot ne pricepem noi la etichete, in opinia mea, actualul presedinte roman ar putea fi etichetat drept “Presedintele marilor Desamagiri”. gresesc?

  16. catperson spune:

    Alo?! Alo?!

    Mai e careva sincer cu sine, pe platforma asta?!
    Hai sa nu ne mai smiorcaim de dezamagire si deziluzie si sa privim cu atentie si onestitate in urma, in nov 2014. L-am votat noi pe KI pt ca ne sedusese proiectul lui de tara, pt ca ne vrajea cand ne vorbea, pt ca ne-a convins ca stie pe unde s-o luam, etc?!?!?!
    Fiti sinceri cu voi: l-am votat (si inca iesind pe strazi!) ca sa nu iasa nemernicul plagiator. Am votat, ca de-un sfert de veac incoace, IMPOTRIVA cuiva, si nu mortis PENTRU cineva.
    Sa ne asumam asta, sa nu ne mai vaicarim, sa acceptam ca neavand atunci iluzii nu putem avea acum deziluzii. Si cand ne mai apuca amocul negasirii de calitati sclipitoare la actualul presedinte, sa ne amintim de o calitate minunata, incantatoare: nu e Ponta…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

George Mioc


George Mioc

George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mech... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)