Home » Analize »Politica & Doctrine » Citesti:

Absenta civica a viitoarei clase politice

Ovidiu Voicu decembrie 16, 2013 Analize, Politica & Doctrine
22 comentarii 844 Vizualizari

„Reforma clasei politice” este laitmotivul ultimului deceniu. Problema de care ne lovim nu este doar că trebuie să fie oameni noi, ci că acești oameni noi trebuie să fie structural diferiți de cei vechi. În fapt, rata de schimbare a membrilor parlamentului, spre exemplu, este destul de rapidă: 53% dintre cei aleși în 2012 sunt la primul mandat, iar în 2008 procentul era de 63%. Am schimbat trei sferturi dintre parlamentari în același deceniu al „reformei clasei politice”, ceea ce nu a împiedicat Parlamentul să adopte săptămâna trecută, în „marțea neagră”, legile scandaloase ce statuează așa-numita „super-imunitate”. Am schimbat fețele, nu și năravul.

Reforma clasei politice se împotmolește mereu pe undeva. O parte din problemă stă în legile care reglementează activitatea politică, cele ce privesc organizarea și finanțarea partidelor și cele referitoare la alegeri. Împreună, aceste legi creează o fortificație aproape de netrecut pentru cei „din afară”, înțelegând prin aceasta altcineva decât cele câteva partide ce sunt dintotdeauna în prim-planul politicii (excepția care confirmă regula o reprezintă partidul lui Dan Diaconescu, dar acesta merită o discuție separată). Am mai scris despre deficitul de democrație și voi reveni la subiect. Însă astăzi vreau să discutăm puțin despre a doua parte a problemei: oamenii.

1. De ce ar intra oamenii în politică?

Nu căutăm super-eroi, ci niște politicieni „mai buni”, adică mai cinstiți, mai integri, mai înclinați să facă unele concesii personale pentru a ajuta progresul cetății. Presupunând că sistemul de partide ar fi foarte permisiv, care sunt șansele ca oameni de calitate să se asocieze pentru a forma un partid nou? Tendința majorității dintre noi este către un răspuns pesimist: șanse mici. Politica este asociată cu ceva rău, murdar, o mocirlă care trage la fund pe oricine intră cu gânduri curate (nu o spun doar eu, e o concluzie ce rezultă din studiile Fundației Soros). De ce ar intra oamenii în așa ceva? Din experiența de cercetare, am identificat trei tipuri de răspunsuri importante.

(i) Rechinii: pentru a controla resurse. Sunt oameni care fac politică pentru a avea acces direct la resurse: bani, putere, relații. Sigur că niciunul nu spune deschis că acesta este scopul. Dar aceștia sunt cei mai vizibili, cei mai detestați politicieni, dar și cei mai invidiați politicieni. Mulți i-ar vrea eliminați cu totul, dar nu sunt puțini cei care ar vrea asta doar ca să le ia locul. Sunt și cei mai nocivi politicieni, pentru că amestecul de motivație pur egoistă și lipsă de scrupule este unul devastator pentru binele public.

(ii) Profesioniștii: pentru o carieră. Până la urmă, politica e o meserie. O întrerupere de patru ani pentru a ocupa o funcție publică poate afecta serios orice altă carieră. E legitim să vorbim de politicieni profesioniști, cei care renunță la alte profesii. Aceștia ar trebui să fie elita politicii. Apar însă numeroase efecte secundare. În primul rând, numărul de posturi plătite pentru un politician profesionist este limitat, ceea ce face să fie dificil pentru o astfel de persoană să se întrețină exclusiv din politică. Așa se face că asistăm la acapararea unor poziții tehnice (șefi de instituții publice, directori de școli, diplomați, diverși experți și specialiști în administrația publică etc.) de către politicieni rămași fără slujbă, fie că au pierdut alegerile, fie că pur și simplu sunt prea mulți. Este calea cea mai bătută prin care politicienii de profesie renunță la standardele etice și profesionale și ajung să închidă ușile politicii pentru a-și menține privilegiile, iar scopul lor devine accederea în prima categorie.

(iii) Voluntarii: pentru că doresc să se implice în viața cetății. Politica este pentru acești oameni voluntariat. Au viața lor personală, locurile lor de muncă și, în timpul liber, fac politică: sunt membri de partid, participă la dezbateri, organizează acțiuni, își trag la răspundere reprezentanții politici (cei profesioniști), decid asupra promovării în interiorul partidului, astfel încât să ajungă în funcții publice cei merituoși, pe scurt sunt sufletul partidelor. Nu au un câștig material direct, ci doar satisfacția că își promovează propriile valori și participă la o bună administrare a treburilor publice. Accentul cade pe voluntariat: desigur că unii dintre acești cetățeni vor deveni la un moment dat politicieni profesioniști, dar cei mai mulți vor continua să facă politică în timpul liber.

La acest moment, politica în România se face preponderent cu politicieni din primele două categorii. Numărul voluntarilor nu este neapărat mic (spre exemplu, la alegerile interne pentru candidatul PDL la președinție au votat peste 130.000 de oameni), dar influența lor este insignifiantă. Chiar și în formațiuni cu un exercițiu permanent al voturilor interne, cum e UDMR, deciziile importante rămân apanajul unui cerc restrâns de rechini și profesioniști. Cei mai ambițioși și activi dintre voluntari sunt cei ce își doresc de fapt să ajungă măcar profesioniști. „Reforma” politicii a însemnat până acum schimbarea rechinilor între ei și reașezarea cercurilor de profesioniști în jurul acestora.

O schimbare reală ar însemna reconfigurarea profundă a partidelor, cu creșterea numărului și influenței voluntarilor. Dincolo de piedicile legale, ajungem din nou la întrebarea anterioară: unde îi găsim pe acești oameni? Unde sunt cetățenii români dispuși să aloce o parte din timpul lor pentru voluntariat politic?

2. Societate civilă, cu bune și rele

Am stabilit că esența unei schimbări reale a politicii este creșterea voluntariatului. Introduc încă o ipoteză: mă aștept ca cei care deja s-au implicat voluntar, în alte cauze, să fie primii care să facă pasul către politică. E puțin probabil ca cei care până acum nu au făcut nimic să înceapă brusc cu politica. De aceea trebuie să căutăm bazele unei noi clase politice în rândul celor ce anterior au voluntariat în cauze sociale, ecologice, civice sau de alt fel. Aici avem unele cifre.

Săptămâna trecută, la Forumul ONG, am fost rugat de organizatori să prezint datele unui recent sondaj de opinie cu privire la percepțiile populației despre organizații neguvernamentale. Am elaborat chestionarul alături de Mircea Kivu (partea noastră de voluntariat), iar datele au fost culese pro bono de IRES (partea lor de voluntariat). În documentul alăturat (vedeți caseta de la finalul articolului) este prezentarea pe care am făcut-o (nu are prea multe cuvinte, dar cifrele vorbesc de la sine. Graficele marcate cu sigla IRES sunt preluate direct din prezentarea firmei, celelalte sunt prelucrate de mine).

Găsim în răspunsurile la acest sondaj deopotrivă optimism și de îngrijorare. Partea bună este că percepția asupra rolului și utilității organizațiilor neguvernamentale este una fundamental pozitivă. Două treimi dintre români spun că cele mai multe dintre organizațiile neguvernamentale au un rol pozitiv în societate. Pe domenii specifice, respondenții evaluează pozitiv implicarea ONG-urilor în toate tipurile de activități enumerate (social, protecția mediului, educație, sănătate, activități civice, politici publice, drepturile omului și prevenirea abuzurilor, cultură, sport). Mai mult de jumătate dintre cei intervievați cred și că ONG-urile joacă un rol important în realizarea bunei guvernări, la nivel local și național. Indicatorul de încredere subliniază însă o problemă: doar 23% dintre respondenți spun că au multă sau foarte multă încredere în ONG-uri, unul dintre cele mai scăzute scoruri din ultimii 15 ani (nu intru acum în discuția despre motive). La prima vedere, putem spune că românii înțeleg rolul important al societății civile, dar au tot mai puțină încredere în actualele organizații, un lucru ce ar trebui în același timp să bucure și să îngrijoreze sectorul neguvernamental.

Nu doar încrederea, ci și participarea este redusă, și aici mă întorc la subiectul articolului. Doar 6% dintre respondenți spun că au făcut sau fac parte din organizații neguvernamentale. Este un procent „încremenit” de 15 ani. Niciodată mai mult de 5-7% dintre români nu s-au implicat în activitățile societății civile și trebuie să ținem cont că această cifră include și „oengiștii profesioniști”, adică cei ce fac o carieră din asta. În ușoară creștere sunt procentele celor ce spun că au făcut muncă voluntară (31%), respectiv au donat (35%); totuși, din experiența anterioară, aceste răspunsuri sunt afectate de erori nestatistice (răspuns dezirabil) și trebuie luate cu circumspecție.

Intuitiv, aș spune că procentul potențialilor voluntari este cuprins între nucleul de 5% care se implică consecvent și 25%, cei care participă ocazional. Vorbim despre adulți, probabil că se adaugă tinerii sub 18 ani cu astfel de preocupări. Chiar și așa, cel mult un sfert dintre cetățeni au arătat până acum disponibilitate să facă voluntariat pentru binele colectiv.

3. Absența civică a viitoarei clase politice

Să ne întoarcem la reforma clasei politice. Indiferent dacă se face în cadrul partidelor actuale sau prin formațiuni politice noi, trebuie să includă o infuzie masivă de voluntari în organizațiile locale. Aceștia trebuie să impună noi criterii de promovare internă, recrutând profesioniști merituoși – fie din rândurile lor, fie dintre cei deja aflați în politică – pe care să-i propulseze, prin alegeri, în funcții publice. Desigur, rechinii trebuie izolați, ceea ce este o problemă în sine. Doar astfel putem să ajungem la o schimbare reală.

Doar că viitoarea clasă politică strălucește prin absență civică. Înclinația spre voluntariat este foarte redusă. Numărul celor dedicați cauzelor civice poate conduce cel mult la o nouă clasă de profesioniști, dar haideți să fim realiști: fără sprijinul constant al bazei partidului, nu au nicio șansă în alegeri libere împotriva unor grupuri politice atent organizate de către rechini.

Rămân pesimist în legătură cu reforma politicii atât timp cât nu schimbăm tendințele de participare la acțiuni civice. Cred că este unul dintre marile eșecuri ale societății noastre (și mai ales al organizațiilor neguvernamentale), că după atâția ani nu am reușit să convingem oamenii să aloce puțin din timpul lor liber pentru treburile publice. Pesimist nu înseamnă imposibil. Doar că până găsim un răspuns adecvat problemei, rămânem condamnați să alegem periodic ceea ce pare răul cel mai mic, iar apoi să ne luptăm zilnic cu el, ca să nu se dopeze cu putere și să se transforme în răul cel mare.

Articol aparut pe blogul Fundatiei Soros

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Politicienii de carieră sunt cei mai dăunători sistemului, inclusiv în Anglia și în Germania, nu numai în România. Sunt oameni care nu știu să facă nimic altceva și toată activitatea lor se rezumă la ”abureală”. Salariul de parlamentar e doar o glumă proastă, la fel ca și cel de primar, așa că un politician de carieră va trebui să se implice în tot felul de aranjamente cel puțin imorale, dacă nu de-a dreptul ilegale, pentru a-și obține cele necesare traiului.

    Ideal ar fi ca oamenii să intre în politică pentru a obține recunoaștere publică, după ce au performat într-un domeniu profesional autentic. Dar mai e nevoie de 2-3 generații pentru asta, fiindcă în România nu existau averi legitime în 1989. Ca să ai timp de voluntariat și de acțiuni civice, trebuie ca traiul de fiecare zi să-ți fie asigurat. Ori, ca român, neavând limbă maternă engleza, e foarte greu (virtual imposibil) să scrii cărți de succes sau să ții conferințe de succes la nivel mondial, ca să poți fi la adăpost de grija zilei de mâine și să faci politică pentru binele public.

    Chiar și în vest, gașca de petroliști din jurul lui Bush jr. (Rumsfeld, Cheney) a ajuns să domine timp de două mandate peisajul politic, bazându-se pe personaje sinistre gen Karl Rove, ca dovadă că democrația nu e niciodată definitiv câștigată.

  2. Cetatean spune:

    “Salariul de parlamentar e doar o gluma proasta”?! Ce parere ai despre salariul mediu din Romania (ca sa nu mai vorbim de salariul minim)?

    • Cetatean spune:

      Comentariul de mai sus este adresat lui @Harald (se pare ca platforma “contributors.ro” are uneori o problema cu afisarea corecta a pozitiei comentariilor).

    • Harald spune:

      Salariul mediu reflectă productivitatea muncii din România, însă asta de multe ori fără ca România să aibă vreo vină. Același produs se poate vinde la preț dublu din Germania, comparativ cu vânzarea lui din România. Pentru că România e la marginea Europei civilizate, iar Germania e în centrul ei. La același salariu brut, salariul mediu net ar putea fi cu vreo 20% mai mare, dacă guvernul nu ar taxa furibund munca.

      • Cetatean spune:

        Ai evitat intr-un mod manipulator sensul intrebarii mele (“Ce parere ai despre salariul mediu din Romania?”), care era o reactie la afirmatia ta: “Salariul de parlamentar e doar o gluma proasta”.

        Daca admitem ca “salariul mediu reflecta productivitatea muncii din Romania”, atunci trebuie sa admitem si faptul ca salariul de parlamentar trebuie sa reflecte realitatile din Romania, adica sa fie corelat cu salariul mediu (“productivitatea muncii”) din Romania (nu din Germania, de exemplu). Din acesta perspectiva, salariul de parlamentar NU “e doar o gluma proasta”, poate doar daca il consideram prea mare raportat la eficienta si calitatea muncii majoritatii parlamentarilor romani. Nu acesta a fost (insa) sensul afirmatiei tale.

        • Harald spune:

          Am evitat să explic lucruri simple, pe care orice persoană cât de cât educată ar trebui să le înțeleagă, însă niște explicații sunt totuși necesare, din câte se pare. Salariul mediu are la origine bani reali, adică societățile comerciale trebuie să ofere produse și servicii reale, pe care clienții chiar să dea banii. Și din acei bani își plătesc angajații, ajungându-se astfel la salariul mediu pe economie.

          Salariul de parlamentar e altceva. Munca parlamentarilor nu poate fi evaluată în bani și-atunci salariul lor reprezintă o sumă ”de bun simț”. Însă demagogia din România face ca, în realitate, această sumă să nu fie suficientă pentru un trai decent. Nu te poți aștepta ca un parlamentar să-și trimită nevasta la piață cu sacoșa, după cartofi. Dacă tu crezi că salariul unui parlamentar trebuie corelat cu salariul mediu și că actuala corelație e corectă, n-ai decât să te mulțumești cu actuala clasă politică. Majoritatea parlamentarilor actuali n-au nevoie de salariu, unii dintre ei ar aduce bani de-acasă, numai să fie în continuare parlamentari. Pentru că nevoie de funcție, ca să-și desfășoare combinațiile personale, din care obțin de sute de ori mai mult decât salariul

          Însă un om cinstit și cât de cât educat și care ar fi interesat de binele public, nu poate trăi din salariul de parlamentar, chiar dacă educația ta comunistă bazată pe un egalitarism de paradă te face să învoci salariul mediu. Acum ești fericit, cu actuala clasă politică? Te simți egal cu ei, fiindcă salariul de parlamentar e ”rezonabil” în raport cu salariul mediu?

          • Cetatean spune:

            Tu ori nu intelegi esenta ideii, ori incerci sa ne manipulezi. Cum poti sa spui despre veniturile parlamentarilor ca nu asigura un trai decent, in timp ce nu ai nici o problema cu imposibilitatea de a trai sanatos (nu decent) dintr-un salariu minim (poate chiar din cel mediu) pe economie?! Spui ca: “nu te poti astepta ca un parlamentar sa-si trimita nevasta la piata cu sacosa, dupa cartofi”. Ba tocmai asta trebuie sa se intample, deoarece este evident ca parlamentarii sunt rupti de realitatile economice si sociale ale Romaniei si asta influenteaza deciziile economice si sociale pe care le iau. Corelarea salariului parlamentarilor cu salariul mediu dintr-o tara duce la motivarea acestora pentru sprijinirea dezvoltarii economice sanatoase si echilibrate care sa fie in beneficiul intregii societati (marirea salariului mediu), nu doar a unor grupuri de interese egoiste. Iar daca parlamentarii incalca legea prin “combinatiile personale”, solutia este DNA nu marirea salariilor (sau o lege a lobby-ului care legalizeaza coruptia). Se pare insa ca indoctrinarea ta neoliberala te face sa vezi comunisti la tot pasul, chiar daca nu ai argumente. Corelarea salariilor parlamentarilor cu salariul mediu nu are nici o legatiura cu “egalitarismul” ci cu echitatea, notiuni complet diferite.

            • Harald spune:

              Pentru fiecare parlamentar corupt pe care (să presupunem) că DNA ar fi capabilă să-l trimită la închisoare, există alți 10 gata să-i ia locul. Cum faci să aduci în Parlament oameni cinstiți, preocupați sincer de binele public? Ți-i aduce și pe aceia tot DNA-ul?

              Ești educat în comunism și ai impresia că totul se poate realiza prin constrângere. Uite că nu se poate! Nu poți convinge un om cu bun simț să devină parlamentar, dacă nu-i oferi condiții decente de trai și independența deciziilor. Chiar dacă excludem combinațiile (din care nu toate sunt ilegale, cum ai tu impresia) parlamentarii actuali depind de partid și de conducerea grupului, așa că votează cum li se dictează. Cu rezultatele care se văd.

            • Cetatean spune:

              @Harald

              1. Nu prin constrangere trebuie rezolvate problemele societatii romanesti ci prin educatie. Constrangerea este insa necesara (invers proportional cu gradul de educatie – moralitate), cu atat mai mult in cazul parlamentarilor care incalca legea, si care ar trebui sa fie primii care o respecta (ei sunt cei care fac legile, pe care ulterior le incalca – se pare ca vor sa iasa din acest cerc vicios pri modificarea, cu auto-dedicatie, a legii penale si prin legea “lobby”-ului).

              2. Spui ca: “pentru fiecare parlamentar corupt pe care (sa presupunem) ca DNA ar fi capabila sa-l trimita la inchisoare, exista alti 10 gata sa-i ia locul”. Daca justitia functioneaza eficient si parlamentarii infractori ajung dupa gratii, cei care vor sa ajunga in parlament cu intentii necurate se vor gandi de zece ori daca merita. Acest fenomen se intampla astazi tocmai datorita “constrangerii” insuficiente, nu datorita excesului de “constrangere” (a se citi condamnari penale) care a creat (in timp) sentimentul impunitatii in randul oamenilor politici. Este insa nevoie si de o sustinere masiva si vizibila din partea populatiei a luptei anticoruptie la nivel inalt (atitudine care tine tot de educatie).

              3. In momentul in care cetatenii cinstiti vor vedea ca parlamentul este un loc al dezbaterii deschise si nu al combinatiilor subterane intre gasti cu interese ascunse, se vor gasi destui oameni capabili si cinstiti (care dispun si de o doza de patriotism) dispusi sa devina parlamentari, pentru binele intregii natiuni (din care si ei fac parte).

              1. Nu prin constrangere trebuie rezolvate problemele societatii romanesti ci prin educatie. Constrangerea este insa necesara (invers proportional cu gradul de educatie – moralitate), cu atat mai mult in cazul parlamentarilor care incalca legea, si care ar trebui sa fie primii care o respecta (ei sunt cei care fac legile, pe care ulterior le incalca – se pare ca vor sa iasa din acest cerc vicios pri modificarea, cu auto-dedicatie, a legii penale si prin legea “lobby”-ului).

              2. Spui ca: “pentru fiecare parlamentar corupt pe care (sa presupunem) ca DNA ar fi capabila sa-l trimita la inchisoare, exista alti 10 gata sa-i ia locul”. Daca justitia functioneaza eficient si parlamentarii infractori ajung dupa gratii, cei care vor sa ajunga in parlament cu intentii necurate se vor gandi de zece ori daca merita. Acest fenomen se intampla astazi tocmai datorita “constrangerii” insuficiente, nu datorita excesului de “constrangere” (a se citi condamnari penale) care a creat (in timp) sentimentul impunitatii in randul oamenilor politici. Este insa nevoie si de o sustinere masiva si vizibila din partea populatiei a luptei anticoruptie la nivel inalt (atitudine care tine tot de educatie).

              3. In momentul in care cetatenii cinstiti vor vedea ca parlamentul este un loc al dezbaterii deschise si nu al combinatiilor subterane intre gasti cu interese ascunse, se vor gasi destui oameni capabili si cinstiti (care dispun si de o doza de patriotism) dispusi sa devina parlamentari, pentru binele intregii natiuni (din care si ei fac parte).

              P.S. Dupa Revolutie eu nu am votat niciodata cu FSN, PDSR sau PSD, tocmai pentru ca aceste partide au fost mostenitoarele (ideologic + cadre) fostului PCR. Am votat intotdeauna “raul cel mai mic”, adica cu “dreapta” (care are si ea destui corupti).

            • Cetatean spune:

              Scuze pentru repetarea (involuntara) a mesajului (poate insa ca nu este rau sa il citesti de doua ori, pentru o intelegere mai buna – “repetitio mater studiorum est” :-) ).

      • iosiP spune:

        Harald, parlamentarii nu traiesc din salariu (si nu ma refer la afacerile colaterale).
        Sau cel putin, nu traiesc din salariu in felul in care o facem noi ceilalti: au cazare gratuita, mese la calitate de restaurant dar la pret de cantina, benzina decontata, telefonul mobil la fel etc.

        Incearca sa scazi aceste cheltuieli dintr-un salariu mediu si vei vedea ca “subit” te poti descurca.

        • Harald spune:

          Acele facilități sunt disponibile numai la București și numai pentru persoana parlamentarului, nu și pentru familie. În orașul de domiciliu mai are niște cheltuieli pentru casă și familie, copiii lui trebuie să meargă și ei la școală, menajera sau bona trebuie plătită ș.a.m.d.

          O persoană educată e conștientă de toate aceste cheltuieli și nu e interesată de a intra în politică, deși i-ar plăcea recunoașterea publică pe care ar obține-o astfel. Știu profesori universitari în RO care obțineau 10 – 11.000 de euro pe lună și care s-ar fi implicat în politică, dacă n-ar fi trebuit să renunțe la cea mai mare parte din aceste venituri.

          Oricum, replicile primite pe tema asta demonstrează că aveți exact Parlamentul pe care îl meritați :P

          • Cetatean spune:

            Spui ca viitorul parlamentar ar trebui sa fie constient ca: “menajera sau bona trebuie platita” … “copiii lui trebuie sa mearga si ei la scoala (saracii copii de parlamentari!)” … “o persoana educata e constienta de toate aceste cheltuieli”.
            Culmea cinismului neoliberal. “O persoana educata” ar trebui sa fie constienta si de faptul ca salariul minim pe economie pentru o norma intreaga este mai mic decat “cosul minim de consum” (calculat realist), adica de faptul ca in Romania aproape un sfert dintre angajati nu isi pot asigura PRINTR-O MUNCA CINSTITA nici macar o alimentatie decenta (nu sanatoasa!). Ce sa mai vorbim despre “bone”! In ceea ce priveste copii “plebei”, statistica arata ca “rata abandonului scolar in Romania a fost de 17,4% anul trecut”.

            http://tinyurl.com/oafj3uf

            “Romania este singura tara in care aproape un sfert dintre angajati au salariul minim, restul tarilor avand procente cuprinse intre 8 si 10 la suta”.

            http://tinyurl.com/pezlzkx

            Suntem tara cu cea mai redusa putere de cumparare din UE (pana si bulgarii ne-au depasit): “Romania a trecut pe ultimul loc in clasamentul european al nivelului de trai, in varianta consumului individual efectiv. Consumul individual efectiv reflecta mai bine bunastarea unui cetatean dintr-o anumita tara decat Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (20.6.2013)”.

            http://tinyurl.com/ksu4xoq

            In plus, “avem un coeficient de inegalitate cu peste 40 la suta mai mare fata de media europeana si dublu fata de tinta formata din statele scandinave, Slovenia si Slovacia”.

            http://tinyurl.com/c45vl4x

            Singurul lucru care ne lipseste este rasplatirea parlamentarilor cu salarii “de bun simt” (necorelate cu salariul mediu din Romania – dupa cum ai afirmat mai sus), “salarii nesimtite” conform unei logici elementare, avand in vedere rezultatele de exceptie (daca le punem in modul, ca la matematica) pe care le-au avut pana acum.

            • Harald spune:

              Chiar ai impresia că se poate stabili prin lege că munca ta valorează o anumită sumă? Chiar crezi că poți suspenda piața liberă și efectele ei dând o lege cu privire la salariul minim?

              Există o anumită utilitate a salariului minim, aceea de a împiedica unele abuzuri. Dacă n-ar exista salariul minim, în mediul rural sau în orășelele de sub 20.000 de locuitori s-ar găsi imediat ”întreprinzători” care ar plăti salarii de 300-400 lei pe lună și s-ar găsi și angajați care să accepte așa ceva, neavând alte soluții. Însă asta nu înseamnă că salariul minim trebuie să acopere coșul tău zilnic, nu există nicio legătură între cele două. Ți-am spus deja că ești educat în comunism și nu faci decât să confirmi asta la fiecare postare.

            • Cetatean spune:

              Se pare ca ai ramas fara argumente, asa ca ai trecut la manipulare. Trebuie sa iti reamintesc ca discutia era despre corelarea salariului parlamentarilor cu salariul mediu pe economie.

              Salariul minim pe economie pentru o norma intreaga TREBUIE sa acopere “cosul minim de consum” (calculat realist). In caz contrar, putem sa vorbim despre o politica de genocid prin infometare (cam asta a facut si Hitler in lagarele de exterminare, cu alta “motivatie”, bineinteles). Angajatorii care nu pot sa asigure aceasta cerinta minimala trebuie sa dea faliment, ei nu ajuta economia ci o incurca, provocand evaziune fiscala, supapa prin care unii cetatenii carte castiga pe hartie salariul minim pe economie reusesc sa “se descurce” (sa supravietuiasca). Repet: se pare insa ca indoctrinarea te face sa vezi comunisti la tot pasul, fortand logica pentru a se potrivi cu teoria (extremista) neoliberala.

            • Cetatean spune:

              Exista si o fractura logica in argumentatia ta. Spui ca: “Exista o anumita utilitate a salariului minim, aceea de a impiedica unele abuzuri. Daca n-ar exista salariul minim, in mediul rural sau in oraselele de sub 20.000 de locuitori s-ar gasi imediat «intreprinzatori» care ar plati salarii de 300-400 lei pe luna si s-ar gasi si angajati care sa accepte asa ceva, neavand alte solutii. Insa asta nu inseamna ca salariul minim trebuie sa acopere cosul tau zilnic, nu exista nicio legatura intre cele doua”.

              Sa presupunem ca cosul minim de consum este de 1000 lei pe luna. Sa presupunem ca salariul minim pe economie este stabilit la 600 lei pe luna, pentru a “impiedica abuzurile” celor care “ar plati salarii de 300-400 lei pe luna”. In acest caz, si statul se comporta la fel ca si cei pe care ii “impiedica sa comita abuzuri”, comitand un abuz la randul sau. Daca “nu inseamna ca salariul minim trebuie sa acopere cosul minim de consum”, care este procentul (arbitrar calculat) din “cosul minim de consum” pe care trebuie sa il acopere, pentru a nu intra la categoria “abuz”? Intrebare retorica, evident.

  3. Adi spune:

    Dar ce parere aveti despre implicarea directa a populatiei in stil elvetian, adica prin referendumuri mici si dese pentru problemele importante? Asta ar reduce rolul politicienilor din categoriile “rele” si ar reduce si derapajele posibile.

    Un prim subiect de referendum ar fi statulul parlamentarilor, pe langa imunitati (ce nu isi au rostul) reglementand si beneficiile (salarii, bani de cabinet si personal) si prezenta si activitatea in Parlament. S-or fi crezand “alesi” si “inalti functionari”, dar sunt de fapt functionari in slujba poporului si nu stapanii poporului.

    • Catalin N spune:

      Am avea numai de castigat daca ar fi cum spui tu, Adi. Insa mai intai trebuie sa “ne luam inapoi” tara din mainile acestor parlamentari care se considera pe Mosia lor.

    • Harald spune:

      Da, România chiar are populația educată capabilă să decidă prin referendumuri :P

      Dacă ar fi guvernată prin referendumuri, România ar reintroduce urgent pedepsa capitală, ar legaliza corupția și ar deveni un stat fundamentalist ortodox. Iar asta în mai puțin de 10 ani și în mod absolut democratic :P .

  4. Victor Savu spune:

    Imi pare rau, dar sunt prea multe confuzii si iluzii in acest articol. Totusi, subiectul este extrem de actual si de important. Cand vorbim despre activitatile ONG-urilor trebuie sa nu uitam ca acestea depind de existenta unei finantari. Cand vorbim despre participare sa spunem clar la ce fel de participare ne referim si mai ales unde, cum si pentru ce? De balbaieli continue si de exercitii de autosugestie m-am saturat de mult timp.
    O simpla sugestie: am avut peste 20.000 de oameni in strada la un moment dat. Avem persoane si organizatii active si exista o participare importanta in mediul virtual. Haideti sa ne organizam si sa generam ceva mult mai consistent cu ceea ce avem deja acum. Exista astazi un mare potential pe care nu reusim sa-l fructificam.

  5. Mihai Popa spune:

    Sunt evidente dezechilibrele din societatea romaneasca. Fiecare grup social s-a blocat intr-un fund de sac in care se complace a trai limitat la resursele care i se aloca fiind lipsit de de speranta schimbarii.
    Pensionarii asteapta pensia, Politicienii asteapta oportunitatile, Salariatii bugetari asteapta ordinele sefului pentru a demonstra ca-si merita salariile, micii buticari asteapta clientii fideli cu ochii pe “caietul datornicilor”.
    Toate aceste asteptari depind de un singur soare: Bugetul.
    Prea putini dintre acestia mai constientizeaza ca si Bugetul asteapta ceva: Veniturile.
    Cu atat mai putin se gandesc toate aceste persoane la faptul ca Bugetul este o chestie legata de ceva mult mai mare si anume STATUL. Aceasta chestie numita STAT este ultima lor grija. Doar daca s-ar intampla ceva grav care le-ar zgudui lenea inconstienta si-ar pune intrebarea, retoric desigur: Dar unde este Statul ? Pai nu statul trebuia sa se ingrijeasca de asta ? Remember: inundatiile, viscolele, alunecarile de teren, seceta, ambuteiajele, stalpii uitati in centrul proaspat-inauguratei autostrazi, ezplozia conductei de gaze care lasa in fundul gol, in plina iarna, locatarii unui intreg bloc, samd.
    Dar daca l-ai lua deoparte pe un astfel de pensionar si l-ai ruga sa se gandeasca ceva mai mult la problema lui: de unde crede el ca vin banii pentru pensia lui ai avea sansa, in opt cazuri din zece, sa fii scuipat in obraz: -Cum adica ba, de unde-mi vine pensia ? Ce, nu am muncit o viata, nu am dreptul ?
    Daca ai alege un politician pentru a purta aceasta conversatie atunci, dupa ce s-ar uita prudent in stanga sau in dreapta, te-ar inhata de gat si ti-ar scrasni printre dinti: -De ce te iei de pensia mea ba, nenorocitule !
    Bugetarul s-ar ingalbeni instantaneu si ar ingaima: -De ce intrebi, stii cumva ceva, ni se reduce pensia ?
    Micii buticari, care pun in acte salariul minim deci nu asteapta decat tot o pensie minima, te-ar privi cu ochii goi, si te vor ignora deindata ce-si vor da seama ca nu ai intrat ca sa cumperi ceva.
    Spuneti-mi, chiar credeti ca este posibil sa se fi nascut acesti viitori oameni politici ?

    In acest scenariu apocaliptic exista un paragraf, consistent, cam 50% dintre cetatenii cu drept de vot, in care aceste spaime nu exista: salariatii corporatiilor cu capital privat.
    El, Salariatul la privat, are o viata confidentiala, asa cum este si salariul Sau. Ar sti sa-ti construiasca o fraza despre Stat dar numai pentru a-si exprima nemultumirea ca acest nasparliu de Stat taie prea mult din salariul care i se cuvine. Eventual, maxima lui implicare sociala ar fi exprimarea compasiunii pe care o resimte pentru angajatorul Sau pe care Statul il taxeaza nepermis de mult. Daca ai incerca sa-i induci ideea ca la urmatoarele alegeri ar putea sa schimbe situatia asta prezentandu-se la vot si punand stampila pe candidatul care a promis reducerea taxelor, in sase cazuri din zece ai primi urmatorul raspuns: -A, nici o sansa prietene, eu plec la schi in Alpi !
    Deci, despre ce Viitor al carei Clase Politice vorbim ?

    • iosiP spune:

      Domnule Mihai Popa, va raspunde un fost angajat la multinationale, actualmente “buticar” (in fine, echivalentul in domeniul IT) si viitor pensionar: eu unul nu astept nimic de la stat – mai putin pensia, dar asta consider ca mi se cuvine, conform contributiilor pe care le-am avut de-a lungul anilor. Si chiar nu ma intereseaza de unde o “scoate” statul, asa cum nu ma intereseaza de unde sacoate banca banii atunci cand decid sa ii retrag din cont.

      In rest, astept ca statul sa-si vada de treburile lui si sa ma lase pe mine sa-mi vad de ale mele: pentru catastrofe (naturale sau artificiale) am asigurare, stalpul din mijlocul autostrazii trebuie “rezolvat” de catre cel care a construit autostrada.

      Desigur, ma veti intreba care sunt treburile statului. E simplu: apararea nationala (pe timp de pace, prin SRI si SIE, si pe timp de razboi, prin armata), reprezentarea internationala (prin ministerul de externe), activitatea de legiferare (prin parlament) si… cam atat! De restul se ocupa mine-merci piata privata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ovidiu Voicu


Ovidiu Voicu

Absolvent al cursurilor universitare de știința calculatoarelor și științe politice. A urmat cursurile școlii naționale de statistică organizată de FSR și s-a specializat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)