Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Adevărata lor victorie: manifestul anarhiei apatice

Liviu Alexandrescu iulie 13, 2012 Politica & Doctrine, Societate/Life
37 comentarii 2,812 Vizualizari

Trebuie să mărturisesc de la bun început că sunt genul de revoluționar de canapea. M-am bucurat mai mult din telecomandă, la începutul anului, când am văzut oamenii adunați în Piața Universității, gata să se ia la trântă cu establishment-ul. Nu m-am umectat feciorelnic când s-au ars câteva chioșcuri de ziare. Nici n-am sperat vreo clipă că un uragan neomarxist amplificat la puterea a 21-a a istoriei și turbat de stricăciunea neoliberală a vremurilor o sa mătrășească ordinea lucrurilor și o să paveze calea către o lume mai bună, în care puterea să se așeze cuminte în mâinile oamenilor. Cred că am trăit deja suficient de mult pe planeta asta ca să mai cred în așa ceva, deși îmi vine foarte greu să mă justific în fața generației mele și a ethosului progresist importat pe ruta universităților occidentale.

N-am fost însă nici ultrasceptic. Am ridicat o sprânceană, plăcut surprins, când într-una dintre puținele seri în care am mers în stradă, când obosiseră agitatorii de serviciu și anarho-ultrașii plictisiți își goliseră ghiozdanele de pietre (sau demantelaseră deja trotuarele), au rămas câteva sute de oameni (cei mai mulți tineri) care au strigat într-o voce împotriva întregii clase politice. Moștenirea simbolică a acelor zile o rezumă, dacă mă întrebați pe mine, două pancarte: cea cu „PDL=USL=aceeași mizerie” și cea cu caracatița genealogică a partidelor postdecembriste, care sugera perfect originea și agenda lor comune.

O jumătate de an mai târziu, scena pare schimbată. În stradă, trista fostă putere inflamează mulțimile cu discursuri de apărare eroică a democratiei. Piața Universității este ocupată de adunătura de simpatizanți-figuranți USL-iști, înveninați de imaginea-far a răului lor, simbolul scaunului la care idolii (angajatorii) lor salivează de atâta vreme. Pe Facebook, aceeași imagine a aceluiași om se lipește la poze de avatar, în semn de susținere, uneori cu subtextul „adevăratul președinte al României”. Se postează, din cealaltă parte, mesaje vitriolante de trezire a conștiinței naționale, care amintesc că momentul schimbării nu trebuie ratat și că dictatura trebuie sufocată înainte de finalul celui de-al doilea său mandat, dacă ne mai rămâne vreo fărâmă de rațiune și demnitate. Mulți dintre oamenii ăștia nu sunt postaci de meserie. Îi cunosc și nu ar avea nevoie de vreun al doilea job, mai ales de unul ca ăsta. Altădata pasivi, acum se raliază la tabere. Ce s-a întâmplat?

„Cea mai bună cale de a zdrobi statul este să îl ignori și să speri, pur și simplu, că o să dispară”, scrie Tom Hodgkinson în cartea sa Cum să fii liber, un soi de manual al anarhistului epicurian rasat, ce repudiază violența și ridică mâna doar ca să-și acopere gura când cască de plictiseală. La mijlocul anilor ’90, jurnalistul și eseistul englez lansa revista de cultură alternativă The Idler, între paginile căreia aveau să-și dea întâlnire mai târziu, ca autori sau intervievați, unii dintre cei mai cunoscuți artiști și intelectuali ai avangardei londoneze, de la Damien Hirst si Will Self până la Alain de Botton. „Ne interesa să intervievăm pe oricine care a reușit să se descurce în viață fără sa aibă o slujbă serioasă”, își prezintă Hodgkinson declarația de război împotriva eticii capitaliste a muncii și a economiei corporatiste, care în viziunea sa nu creează decat anxietate și o fericire mereu amânată , incompatibilă cu bucuriile clipei. Am putea, crede el, sa încercăm să devenim autosuficienți, să evităm sclavia financiară a creditelor și a schemelor de pensii, să deprindem cât mai multe abilități practice, să facem mai multe noi înșine pentru noi ca să depindem cât mai puțin de produse și servicii specializate plătite la prețuri aberante. Am putea să nu ne lăsăm târâți în mizeria morală a competiției mărunte, pentru câteva firimituri în plus la salariu, să plătim cât mai puține taxe și, nu în ultimul rând, să dăm cu flit cât de des și de mult putem guvernanților, care oricum acționează mai mult împotriva noastră decât pentru noi. Nu în ultimul rând, am putea să nu votăm și să transformăm lenevia într-o formă de protest.

Mai mult instinctiv decât cu vreo filozofie articulată în spate, ce a reușit să facă mișcarea din ianuarie a fost chiar sa pună oficial primele cărămizi la temelia unui zid care să-i separe efectiv pe oameni de bullshit-ul saltimbancilor politici din prime-time. Respingerea și negarea grosso modo a politicului, fără culori și fără discriminare, au devenit noua platformă. Ce a reușit să facă circul mediatic de la începutul lui iulie a fost să dărâme acea temelie și să-i readucă în viețile, în gândurile și în preocupările noastre. Asta este adevărata lor confruntare și adevărata lor victorie. Problema alegerii este prin definiție falsă. Cele două părți combatante au nevoie una de alta ca în vechiul exemplu al simbiozei dintre crocodil și pasărea care îi ciugulește mizeriile dintre dinți. În joc este ceva mult mai important și acel ceva este legitimitatea existenței lor propriu-zise. Un referendum, într-un astfel de context politic, înseamnă manifestarea forțată a unei adeziuni la una dintre cele două tabere, la fel cum violența simbolică arătată în arenă, scoaterea artileriei grele din depozit și așezarea ei fățișă în mâinile jucătorilor creează un sentiment de panică, o responsabilizare chinuită și încurajată de perspectiva unui absenteism mult prea periculos ca să poată fi asumat. Spre deosebire de alegerile locale, acum doar ei însumnează plaja de opțiuni. Nu mai există candidați independenți, nu mai există un Nicușor Dan în spatele căruia o clasă de mijloc educată și scârbită peste masură să se poată alinia cu conștiința împăcată. Aici și acum, prin tot ce-au făcut în ultima vreme, ne pun ștampila cu de-a sila în mână, ca să-și câștige din nou dreptul ca luni și ani de acum încolo să rămână în mințile și în grijile noastre, să își verse nimicul și mediocritatea sfertodoctă în seri nesfârșite la „realități” și „antene”, cu noi pe post de burete, de masă anonimă cu gura căscată și imbecilizată fără măsură.

Sunt revoluționar de canapea. Nu sunt de stânga. Nu sunt de dreapta. Poate că Hodgkinson este un dandy blazat si iresponsabil. Poate că lumea lui nu are nicio legătură cu a noastră. Poate ca și eu sunt iresponsabil pentru că scriu rândurile astea. Poate că e prea târziu și poate că momentul e nepotrivit pentru ca apatia să poată deveni un refugiu. Văd însă din ce în ce mai clar că singura cale de a-i confrunta este de a-i nega cu toată puterea nesimțirii noastre. Și de undeva tot trebuie să începem. Protestați închizând televizoarele și ignorând știrile politice de pe site-uri! Protestați deschizând cărți frumoase și închizând coperta cu cheia, în spatele vostru, pentru câteva ore, fără ca gargara lor să vă poata deranja o clipă! Protestați admirând cerul senin de vara și zâmbind celor dragi, ca și cum n-ar mai exista nimic altceva pe lume! Protestați căscând lung și din cale afară de leneș când auziți de ei și de faptele lor, pentru că efortul neuronal și biomecanic de a ridica degetul mijlociu și de a-l îndrepta către ei ne-au arătat că nu îl mai merită.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Scuze, ramineti pe canapea.
    C-asa va sta bine, impartial. Si dispretuitor fata de toti.
    Cu asemenea atitudine ma intreb oare ce asteptati?

    • it_s__not_news spune:

      Un comentariu plin de inteligenta de la tine, obviously

      • victor L spune:

        @ it_s__not_news,
        inca nu ai aflat ce li se intimpla celor ce se baga in seama neintrebati? asa, ca musca in gaura calului.
        Tu preferi acolo, altii pe canapea.

  2. Fain și deștept articol despre oamenii care transcend sistemele și epocile.

    Pe mine nu m-au păcălit. Eu am observat că „uciderea” lui Băsescu este un basm electoral despre zmeu și Fă-Frumos, altceva domnii cu „mari șanse de reușită” neavând ce oferi. Și nu e niciun pericol să pierdem statul de drept și democrația, dacă pleacă Băsescu. Pentru că nu le avem.

  3. eu fac revolutie doar cand am stampila in mana

  4. Gabriel TM spune:

    din pacate, cunosc oameni “idealisti” ca si d-vs si care s-au trezit contempland cerul la Canal…

    • Masa lu' Antipatic spune:

      Cata dreptate aveti! Tot respectul meu! E mai usor intr-adevar varianta asta… cu statul pe hemoroizi… dar asta e fix ce vor politicienii.. deci cum o dai tot prost(!) pica…

  5. Iliescu reloaded spune:

    Ma scuzati ca va trezesc domnu’ , dar din cite stiu “somnul ratiunii naste monstri”.

  6. Leeview spune:

    Multe succesuri (n.a.) pe canapea. Oricum, ce iti pasa !! Canapeaua ta se afla intr-o zona ferita de acest gen de pericole.
    Cu un doctorat in M.B. sunt convins ca nu ai nevoie de traducere.
    http://www.fff.org/freedom/fd0403a.asp

    “The judiciary under Hitler

    One of the most dramatic consequences was in the judicial arena. Shirer points out,

    Under the Weimar Constitution judges were independent, subject only to the law, protected from arbitrary removal and bound at least in theory by Article 109 to safeguard equality before the law.

    In fact, in the Reichstag terrorist case, while the court convicted van der Lubbe of the crime (who was executed), three other defendants, all communists, were acquitted, which infuriated Hitler and Goering. Within a month, the Nazis had transferred jurisdiction over treason cases from the Supreme Court to a new People’s Court, which, as Shirer points out,

    soon became the most dreaded tribunal in the land. It consisted of two professional judges and five others chosen from among party officials, the S.S. and the armed forces, thus giving the latter a majority vote. There was no appeal from its decisions or sentences and usually its sessions were held in camera. Occasionally, however, for propaganda purposes when relatively light sentences were to be given, the foreign correspondents were invited to attend.

    One of the Reichstag terrorist defendants, who had angered Goering during the trial with a severe cross-examination of Goering, did not benefit from his acquittal. Shirer explains:

    The German communist leader was immediately taken into “protective custody,” where he remained until his death during the second war.

    In addition to the People’s Court, which handled treason cases, the Nazis also set up the Special Court, which handled cases of political crimes or “insidious attacks against the government.” These courts

    consisted of three judges, who invariably had to be trusted party members, without a jury. A Nazi prosecutor had the choice of bringing action in such cases before either an ordinary court or the Special Court, and invariably he chose the latter, for obvious reasons. Defense lawyers before this court, as before the Volksgerichtshof, had to be approved by Nazi officials. Sometimes even if they were approved they fared badly. Thus the lawyers who attempted to represent the widow of Dr. Klausener, the Catholic Action leader murdered in the Blood Purge, in her suit for damages against the State were whisked off to Sachsenhausen concentration camp, where they were kept until they formally withdrew the action.

    Even lenient treatment by the Special Court was no guarantee for the defendant, however, as Pastor Martin Niemoeller discovered when he was acquitted of major political charges and sentenced to time served for minor charges. Leaving the courtroom, Niemoeller was taken into custody by the Gestapo and taken to a concentration camp.

    The Nazis also implemented a legal concept called Schutzhaft or “protective custody” which enabled them to arrest and incarcerate people without charging them with a crime. As Shirer put it,

    Protective custody did not protect a man from possible harm, as it did in more civilized countries. It punished him by putting him behind barbed wire.

    On August 2, 1934, Hindenburg died, and the title of president was abolished. Hitler’s title became Fuehrer and Reich Chancellor. Not surprisingly, he used the initial four-year “temporary” grant of emergency powers that had been given to him by the Enabling Act to consolidate his omnipotent control over the entire country.”

  7. Gavroche spune:

    Somnul implicarii naste monstri!

  8. gabriel fagarasanu spune:

    Protestati inchizand….
    Protestati deschizand…
    Protestati admirand…
    Protestati cascand…
    Protestati dormind, as adauga eu. Felicitari onorabilului, pana acum, Contributors.ro!

  9. euNuke spune:

    Ma manca destele sa scriu, sa combat si io la gazeta, chiar daca in acelasi timp ma torpileaza o lene de nedescris. Sub amurgul asta minunat pe bune daca’mi vine sa va povestesc uluitoarea poveste a unui anarhist nomad, nascut pe aceste meleaguri de basm. Ar trebui sa incep marturisindu’mi lipsa totala de partizanat precum si incapacitatea rusinoasa de a adera la vreun ideal revolutionar. Asta e, in lentoarea mea turbata, nu am reusit niciodata sa fiu sau sa ma simt revolutionar, nici macar de catifea. Dupa halimaiul din 89, am asteptat ca socialismul sa puna iarasi mana pe democratie si pe averea familiei mele, pentru ca apoi, ramas in curul gol, fara niciun bruiaj materialist, sa ma pun pe treaba in sensul cautarii unei pozitii cat mai confortabile in ierarhia sociala, precum si’n sufrageria maturii unde ma aciuasem. Am descoperit iute lehamitea milioanelor de anarhisti, care, ca si mine, cautau linistea si consensul social, in diferite directii, de pilda in filme, telenovele si carti frumoase. Cu ajutorul de inmormantare al bunicii, sterpelit intr’o frumoasa zi de alegeri libere, am achizitionat un scuter sh cu care am inceput prima mea afacere anarhista [pentru ca nu plateam nicio taxa la stat] – traficul de telecomenzi universale, raspunzind astfel unei cereri imense, tipica societatilor anarho-socialiste, activitate subversiva ce a functionat bine cativa ani in care am vandut cateva milioane de asemenea dispozitive de autosatisfacere, insa oamenii erau tot mai disperati in cautarea frumosului si armoniei sociale; atunci, intr’o noapte agitata, in mod miraculos tot dupa un tur de alegeri libere, am inventat maneaua, chiar in clipa in care ispraveam de citit jurnalul lui Nicu. Fericirea vine din zgomot si nepasare, invelite intr’un ambalaj cat mai frivol, asta am invatat io de la calugarul Nicu, si am vandut-o pe bani buni fara sa mai ies cu scuterul printre blocurile gri. Acum is miliardar, toti manelistii imi platesc dreptul de a utiliza termenul si armonia unica, care de curind a prins si un iz libertarian [ati vazut vreo paranghelie neaosa doritoare sa respecte normele emise de statul roman?]. maneaua a prins atat de bine incit abia de au mai ramas in tara cativa zanateci prinsi in galceava asta futila a alegerilor si in general a partizanatului politic; dar sint pe punctul de a’i rezolva si p’astia: lucrez la neurocolacelul cu grasime magic, adica la o ustensila care’ti transforma radical perceptia asupra buricului personal usurind metamorfoza animalului social in ganganie digitala. Pentru ca mai sint si alte genii puse pe capatuiala din nimic planul meu merge ca pe roate. Cu articole de genul asta -si tin sa multumesc autorului- am asigurata publicitatea gratuita. Stati aproape, sfarsitul lumii asa cum o stiati -dementa, hidoasa, sangeroasa- e pe cale sa se intample! E pe vine minunata lume noua in care nu va fi cazul sa va bateti capul pentru nimic, iar cuvintul ‘politica’ va disparea din dictionare! Urrrraaaa!

  10. vib spune:

    In orice alt moment as fi salutat articolul. Politicienii intr-adevar nu merita foarte multa atentie. Totusi, in contextul actual mi se pare cam ciudat indemnul la neimplicare in viata politica. Mai ales ca vine un referendum national cu niste reguli foarte speciale. Nu de alta, dar si neprezentarea are efect in cazul asta particular. Domnule Alexandrescu, daca intentiile d-voastra sunt complet impartiale, prost v-ati ales momentul sa publicati acest articol.

  11. Max spune:

    @Liviu Alexandrescu: vorbesti niste tampenii incredibil de mari. Boema nu salveaza Romania in momentul de fata. E nevoie de implicare ca sa nu ajungem sa ne para rau pentru zacutul pe canapea. Nu o sa mai fie loc de citit carti frumoase daca astia reusesc sa-si duca planul la indeplinire. Si nu o sa mai ai la ce te uita la TV.
    Un sfat: lasa-te de scris articole despre teme importante. Scrie despre flori roz. O sa ai mult mai mare succes.

  12. Ion Marcu spune:

    Toti acesti intelectuali subtiri si blazati carora Basescu li se parea prea grobian pentru gusturile lor cosmopolite isi vor uda canapelele atunci cand in piata argumentele politice se vor aplica direct pe teasta cu partea lemnoasa.
    Nu pot sa fiu cu nici un chip intelegator pentru ca filozofia fundului in doua luntri are efecte extrem de triste; Zilele acestea un coleg cu 20 de ani mai tanar imi explica de ce nu se simte deloc reprezentat de unul ca Basescu: pentru ca un presedinte trebuie sa fie mult mai “diplomat”, asa ca Ion Iliescu, de pilda.
    Faptul ca fostul presedinte “diplomat” pana in panzele albe are de fapt mainile patate de sange nu parea sa conteze. Pentru ‘telectuali conteaza sa fii baiat de lume si sa nu te hahai…..

  13. Angela spune:

    Domnule,cred ca ,doar in rai ti-ai putea relaxa astazi creierul.Doar acolo poti sa-ti lasi viitorul in mana altora,pentru ca,doar acolo,nu mai conteaza.

  14. Cristi spune:

    Somn usor, vise placute si Putin sa te sarute.

  15. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Daca tot ne referim la justitia din vremurile lui Hitler hai sa vedem ce spune scenaristul Aby Mann (Abraham Goodman-nota bene EVREU) prin gura lui Burt lancaster si Spencer Tacy in faimosul film “Proces la Nurnberg”.

    E LUNG, DAR MERITA CITIT. V-O JUR !

    Burt Lancaster -Ernst Janning (jurist german de top)
    “În ţară bîntuia febra. O febră a ruşinii, a umilinţei, a foametei. Aveam o democraţie, da, dar era subminată din interior. Deasupra tuturor era frica. Frica de ziua de astăzi, frica de mîine, frica de vecini şi frica de noi înşine. Numai cînd veţi înţelege asta, veţi putea înţelege şi ce a însemnat Hitler pentru noi.
    Dar cum rămîne cu noi ceilalţi care ştiam mai multe ? Cei care ştiam că vorbele respective erau minciuni, ba chiar mai rău decît minciuni ? De ce am tăcut ? De ce am participat ? Fiindcă ne iubeam ţara ! Ce conta dacă vreo cîţiva extremişti politici îşi pierdeau drepturile? Ce conta dacă unele minorităţi rasiale îşi pierdeau drepturile ? Era doar o fază trecătoare. Era doar o etapă pe care trebuia să o parcurgem. Urma să ne lepădăm de ea, mai devreme sau mai tîrziu. Mai devreme sau mai tîrziu urma să ne debarasăm chiar şi de Hitler. Patria este în pericol. Vom ieşi din întuneric. Vom merge înainte.
    Şi într-o bună zi, privind în jur, ne-am trezit într-un pericol mult mai grav. Oribilele metode, reînviate în această sală de judecată, au măturat ţara precum o boală turbată, clocotitoare.”

    Spencer Tracy – Judecătorul american Dan Haywood
    “Mărturia şi soarta lui Janning pun în lumină un adevăr cutremurător reieşit din acest proces. Dacă el şi ceilalţi inculpaţi ar fi fost cu toţii doar nişte perverşi vicioşi – dacă toţi liderii celui de-al Treilea Reich ar fi fost doar nişte monştri sadici şi maniaci – aceste evenimente ar fi avut tot atîta semnificaţie morală cît un cutremur sau alte catastrofe naturale. Dar acest proces a demonstrat că, sub presiunea unei crize naţionale, oamenii – chiar cei mai capabili şi excepţionali – se pot auto-amăgi pînă la săvîrşirea unor crime şi atrocităţi atît de enorme şi oribile încît depăşesc orice imaginaţie.
    Şi la noi sînt unii care astăzi vorbesc cam la fel despre “apărarea” ţării. Despre “supravieţuire”. Răspunsul ar fi: “supravieţuire CA CE ?”

    O ţară nu-i o stîncă. Şi nici prelungirea cuiva sau altcuiva. Este ceea ce rezistă atunci cînd a rezista pentru ceva este cel mai greu.

    În faţa popoarelor lumii să spunem prin sentinţa noastră care sînt valorile pentru care rezistăm: dreptate, adevăr şi însemnătatea fiecărei fiinţe umane.

    SPER CA NU V-AM PLICTISIT PREA TARE.

  16. cititor spune:

    Tind sa dau dreptate autorului. Nu prea merita politicienii, “n-ai cu cine bre”, decat sa dea paine mai bine circ, ca e mai ieftin. Totusi concluzia pe care s-au grabit sa o traga altii, “nu te prezenta” nu e buna. De bine de rau, pana in momentul de fata fiecare a putut sa identifice care dintre ei e cel mai mic rau, dupa parerea proprie. Pai atunci sa-i(l) radem pe celalalt(i) dar sa nu le acordam mai multa atentie decat merita. Doamne fereste, ar putea la concluzia ca sunt importanti.

  17. andrei spune:

    Bun indemn. Dar parca nu merge. Ca ar insemna sa nu ne mai certam ca chiori convinsi ca doar noi detinem adevarl absolut. Si cum sa adormi noaptea dupa ce ai citit o carte in loc sa adormi dupa ce ai scris comentariu la un text in care ai scris ca Basescu e cel mai bun si toti care cred altfel sunt niste inculti lenesi. Sau invers, depinde ca unora le place Antonescu.

  18. Ce aer de sictireala, de abulie, de lene. Si ce putin iti trebuie ca sa fii un filosof din asta: ai nevoie doar de cateva carti destepte, o canapea si o telecomanda.
    Intr-un sens, textul asta e un nonsens, ca si doctoratul ala in sociologie. :)

    • Alex spune:

      Draga Balasoiu, am impresia ca esti usor rautacios in comentarii. De unde aceasta idee ca doctoratul in sociologie este un nonsens?
      Ai face bine sa te gandesti inainte sa deschizi gura sau sa te apuci sa tastezi orbeste.
      ENGAGE BRAIN!!!!!!
      Nu cred ca oamenii trenuie judecati in functie de ceea ce s-au hotarat a face in viata. Unii decid sa isi duca existenta marunta in multinationale sau firme de apartament, in timp ce altii au hotarat ca vor sa isi duca existenta in mediul academic.
      Poate ca de asta suntem unde suntem: prea multi oameni marunti ca tine isi duc existenta in aceasta Romanie in agonie.

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        adica doar io engage brain, tu esti scutit. Pai, uita-te mai bine la ce a scris. Pare o forma ceva mai fitoasa, mai british daca vrei, de epicurism politic sau asa ceva. Textul lui scartie din toate incheieturile de atata cascat, plictiseala, sictir si gaurile pe care trebuie sa le fi dat prin canapea de atata intins, extins, scurs etc. Oricum, n-ai cum sa nu vezi intre filosofia asta si articol, ca sa nu mai spun de doctoratul ala in sociologie (daca era in Epicur, poate era altceva, desi nu sunt sigur deloc), o simpla contradictie in termeni. Asta fara sa mai pun la socotela ca era sa cad de pe scaun cand am vazut ca si-a facut colegi de canapea printre Gandhi, Iisus.

        • Alex spune:

          Am citit de vreo 3 ori textul…si tot nu imi pot da seama de ce ai atitudinea asta. Dincolo de articolul in sine, pe mine ma intereseaza comentariile oamenilor. Le-am citit de si mai multe ori si doar la tine am remarcat o rautate exagerata si total gratuita. Mai jos ai scris ca pe canapeaua lui doar Lennon isi gaseste loc….hai sa ne insultam ca la piata asa. Care e mai tare in ironii si care si-a petrecut mai mult timp dupa blocuri.
          Tu ai lasat niste comentarii in care textul a fost pus pe locul 2. Te-a interesat mai mult cine este aceasta persoana, decat ce a scris. Eu abia dupa ce ti-am citit comment-ul, m-am uitat la info furnizate despre acest tip. Insa nu as indrazni niciodata sa comentez pe marginea pregatirii profesionale a unui om pe care nu il cunosc.
          Inchei aici ca ma plictisesc teribil discutiile de acest gen.
          Iti urez succes in viata si sa o lasi mai moale cu comentariile de gen indiferent de persoana pe care o vizezi…si da…ENGAGE BRAIN! !!again

          • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

            Vezi dle, macar primele 2 paragrafei. Adica vrei sa-ti citesc eu textul? Nici macar nu trebuie sa-ti citesti tot textul. In primele 2 paragrafe ai intreaga esenta a filosofiei lui revolutionar-aumectate nefeciorelnice complet superioara de canapea. Si lasa insultatul mai la urma, daca tot ma iei cu oameni marunti ca mine care distrug tara si mai stiu eu.
            Intre noi, n-ar strica sa inventariezi si comentariile inca odata. De ex din primii 8 semnatari de sus in jos, 6 interventii ii erau nefavorabile. E clar cum stam, daca ai probl din astea cu un text ca asta :)

            • Alex spune:

              Alex, vine de la Alexandra, dle! am citit comentariile, dar nu vreau sa mai incerc sa va explic nimic.

  19. Vali Plesca spune:

    „singurul lucru ce permite raului sa reuseasca e ca oamenii buni sa nu faca nimic”. citatul (aproximativ) din burke demanteleaza sofistica de aici. ca multi altii, antonesi a fost visceral impotriva vechii „dictaturi”, iar in fata oligarhiei prezente nu are de pus pe masa decat o delasare jenanta

  20. Liviu Alexandrescu Liviu spune:

    Multumesc tuturor pentru comentarii! Mai mult decat un indemn concret la absenteism in acest moment al istoriei noastre electorale, textul ar fi trebuit sa exprime speranta unei lumi in care noi, cei mici, sa nu ne mai inversunam orbeste unii impotriva altora din cauza culorilor politice si a foamei patologice de putere si de atentie a unei clase demne de tot dispretul, care isi urmareste doar propriile nevoi, ignorandu-le cu desavarsire pe ale noastre. Si vad ca, inevitabil, la asta s-a ajuns, intr-un fel, si in sectiunea de comentarii a acestei pagini. N-am pretins ca apatia este o solutie oricand si oricum, indiferent de context. Insa inversunarea hraneste ura si violenta, iar pasivitatea le delegitimeaza uneori. Fara sa fiu hipiot sau habotnic, cred ca personaje ca Iisus, Gandhi sau chiar Lennon au inteles perfect asta.

    • Cu exceptia lui Leonon, clar, Iisus si Gandhi nu sunt potriviti pt canapeaua si telecomanda dvs. :)

      • Liviu Alexandrescu Liviu spune:

        La cat de activ observ ca sunteti pe acest site si de prompt in a lansa mici ironii usor nepotrivite, dupa umila mea parere, tind sa cred de-a lungul zilei pe canapeaua dvs. nu prea mai are loc nimeni altcineva in afara de distinsa dvs. persoana. Iar asta, ca va place sau nu, va face sa pareti chiar consecvent cu cele enuntate de mine, ocazie cu care va multumesc. Toate cele bune! :)

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          Pai, daca activismul meu se inscrie in enunturile dvs, nu stiu ce mai cauta canapeaua mea pe acolo. Trebuie sa va decideti. Canapeau si revolutia sau se exclud reciproc, evident aumectant, sau se impaca. Din text se vede bine ca se exclud. Daca se impaca, mi se pare ca sunteti intr-o situatie tare complicata filosofic.
          Oricum, chestia cu Gandhi si Iisus a fost tare. Am simtit cum se clatina scaunul cu mine. Ce treaba au figurile astea ilustre cu apatismul ala, e un secret pe care doar dvs si/sau Dumnezeu (desi de Dumnezeu nu sunt prea sigur) il stiti
          Numai bine :)

          • Liviu Alexandrescu Liviu spune:

            Tin sa va redesenez contextul. Urmariti tranzitivitatea textului (comentariului) care va amuza atat de tare. Am spus ca pasivitatea (non-actiunea) poate delegitima ura si violenta si ca personaje ca Iisus sau Gandhi (pe Lennon l-ati acceptat) au facut uz de acest principiu in sustinerea cauzelor lor. Nu stiu cat rafinament intelectual reclama stabilirea legaturii logice intre cele doua enunturi si referirea implicita la doctrina non-violentei, dar e clar ca interpretarea dvs. (indiferent care ar fi aceea, pana la urma..) a fost fracturata intr-un oarecare punct. Nu am sugerat ca cele doua personaje ar fi lenese in sensul epicurian al adjectivului, ci doar ca au inteles ca ripostand violent (fizic, politic, simbolic si in orice alt sens doriti dvs.) ar fi hranit fortele care se dezlantuiau impotriva lor si ca, pe cale de consecinta, au decis sa nu faca acest lucru. Cam in sensul asta apar cei doi in comentariul meu si mai simplu de atat chiar nu stiu cum sa va explic.
            Va mai dau un sfat si cu asta ma voi retrage din mica noastra “dezbatere”. Ridicati-va de pe canapea si bucurati-va, totusi, de cerul ala senin de vara, pentru ca petrecerea prea multor ore in fata monitorului si concentrarea excesiva a atentiei, pasiunii si ironiei dvs. pe forumurile Contributors.ro o sa va uzeze mental mai repede decat ar fi cazul. Ca sa nu vorbesc de riscul de a va prabusi cu scaunul de atata ras. Daca vi se pare ca persoana mea e nedemna sa va faca o asemenea sugestie, va puteti imagina ca vine de la insusi Epicur (sau Lennon, ca de ceilalti doi trebuie deja sa ma feresc) si poate ca o s-o acceptati mai usor.
            Inchei aici ultimul meu comentariu la acest articol. Multa sanatate si succes la postat, in cazul in care hotarati sa nu-mi urmati sfatul.

            • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

              Ooooo, dar aveti confuzii grele in minte. Confundati non-violenta lui Gandhi cu non-actiunea/pasivitatea epicureica a vreunui destept fitos de pe acolo si omiteti nu stiu de ce rolul crucial, evident apatic si aumectat, al canapelei din miezul filosofiei dvs (sa puneti mana sa vedeti filmul, e cu Ben Kingsley si are o groaza de Oscaruri, daca de citit nu cititi nimic -asta pt ca tot ne dam sfaturi). Nu inteleg de ce va recuperati atat de selectiv.
              Intre noi, Gandhi a fost teribil de activ, inclusiv cand statea jos (facea ceva oricum: daca nu postea, sigur isi tesea o panza).
              Postarile mele sunt de 5 la 3 pana acum, eu 5 dvs 3. Nu va situati prea bine. :)

          • Liv spune:

            Tin sa va redesenez contextul. Urmariti tranzitivitatea textului (comentariului) care va amuza atat de tare. Am spus ca pasivitatea (non-actiunea) poate delegitima ura si violenta si ca personaje ca Iisus sau Gandhi (pe Lennon l-ati acceptat) au facut uz de acest principiu in sustinerea cauzelor lor. Nu stiu cat rafinament intelectual reclama stabilirea legaturii logice intre cele doua enunturi si referirea implicita la doctrina non-violentei, dar e clar ca interpretarea dvs. (indiferent care ar fi aceea, pana la urma..) a fost fracturata intr-un oarecare punct. Nu am sugerat ca cele doua personaje ar fi lenese in sensul epicurian al adjectivului, ci doar ca au inteles ca ripostand violent (fizic, politic, simbolic si in orice alt sens doriti dvs.) ar fi hranit fortele care se dezlantuiau impotriva lor si ca, pe cale de consecinta, au decis sa nu faca acest lucru. Cam in sensul asta apar cei doi in comentariul meu si mai simplu de atat chiar nu stiu cum sa va explic.

  21. Nora spune:

    Pentru mine, articolul a fost ca o gură de aer. După atâtea partizanate, după atâtea voci sigure că se află în posesia adevărului absolut, aveam mare nevoie de o altfel de perspectivă. Atâta tot.

    Şi da, părerea mea despre evenimentele din iarnă a fost aceeaşi. Tot cu tristeţe, constat faptul că acea mică victorie, dar care promitea, a fost acum confiscată şi aruncată în lupte de care mi-ar fi plăcut să rămână străine.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Liviu Alexandrescu


Liviu Alexandrescu

Liviu Alexandrescu este un fost jurnalist de presa scrisa si televiziune. In prezent lucreaza la o teza de doctorat in sociologie, la Universitatea din Lancaster, Marea Britanie Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)