joi, martie 28, 2024

Autocratul Micului Bizant rosu: Mitul Gheorghiu-Dej

Bolsevic pana in maduva oaselor, Gheorghe Gheorghiu-Dej (noiembrie 1901-martie 1965) a fost principalul artizan al sistemului stalinist din Romania. Lipsit de cultura marxista, un autodidact inteligent, dar un leninist desavarsit prin instinct, Gheorghiu-Dej a lasat in urma o mostenire insangerata, plina de intrigi, vendete, persecutii si crime in masa. Principiul sau calauzitor era cel bolsevic: “care pe care”. In 1956, Dej spunea ca Imre Nagy, liderul Revolutiei Maghiare “ar trebui spanzurat de limba”. Canalul Dunare-Marea Neagra, proiectul faraonic initiat de Dej spre a-i face placere lui Stalin, a fost groapa comuna a elitelor politice si intelectuale romanesti. Era gelos, complexat, neindurator. Suporta intelectualii doar cand acestia il ascultau orbeste si il venerau (Traian Savulescu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ralea, Mihail Ghelmegeanu, Athanasie Joja, Ilie Murgulescu, Constantin Daicoviciu, chiar G. Calinescu). Nu se pretindea omniscient precum favoritul si urmasul sau, Nicolae Ceausescu. Se bizuia pe activistii specializati in domeniile pe care le supravegheau; Rautu in ideologie, Gaston Marin in economie, Draghici in teroare, Ceausescu in dosare de cadre. Razbunarile lui Dej erau ciudate. A avut conflicte dure la Targu-Jiu cu Alexandru Iliescu, a aranjat excluderea acestuia din partid. Ceea ce nu l-a impiedicat sa accepte, ba chiar sa patroneze, ascensiunea politica a fiului adversarului sau, Ion Iliescu. Suntem in Negruzzi? Suntem in tragediile istorice ale lui Shakespeare? Suntem in „Boris Godunov”?

Cand simtea ca un subaltern misca in front, Dej reactiona cu viclenie de felina. Asa a facut cu Iosif Chisinevschi cu care parea sa aiba relatii fraterne si pe care l-a nimicit politic. L-a facut “Erou al Muncii Socialiste” in 1956, l-a felicitat si l-a imbratisat cordial cand a implinit 50 de ani, dar, in culise, i-a pregatit umilirea definitiva si eliminarea la Plenara din iunie 1957. Vechiul camarad, cel care se credea “creierul partidului”, devenea peste noapte “Ioska sforarul”. A chemat-o pe Liuba si i-a spus ca daca divorteaza de Ioska o face “prima tovarasa a tarii”. Cum vechea comunista a refuzat, a devenit si ea tinta atacurilor propagandei dirijata de Rautu. Anul acesta Liuba Chisinevschi ar fi implinit 100 de ani.  Cantecele lui Jean Moscopol despre Dej, Liuba si Groza au captat perfect mizeria, turpitudinea, infamia, abisul moral al acelor timpuri.

http://webcache.googleusercontent.com/search?hl=en&gs_sm=s&gs_upl=3922l12032l0l13954l21l19l1l8l9l0l453l2344l2-3.2.2l7l0&q=cache:KYPMCOFGLeQJ:http://www.trilulilu.ro/lauvoi/1068be5d0789a9+jean+moscopol+liuba&ct=clnk

Rivalitatea personala cu Lucretiu Patrascanu s-a soldat cu asasinarea acestuia in urma unei inscenari judiciare. Erau doua sabii intr-o teaca si una din sabii a distrus-o pe cealalta. Pe Ana Pauker, alta comunista fanatica, a lichidat-o politic in iunie 1952, desi nu existau probe ca Ana ar fi incercat sa-l inlature. Simpla ei prezenta in Biroul Politic si in Secretariat, cu autoritatea ei in miscarea comunista mondiala, dar mai ales gratie relatei speciale cu Molotov, il inhiba. Degeaba ii spunea Ana Pauker „Ghitus”, soarta ei era pecetluita, inclusiv si mai ales cu aprobarea lui Stalin (am stat de vorba pe acest subiect cu Tania Bratescu, fiica Anei, dar si cu fostul meu coleg de clasa, nepotul infiat de Dej, Ghita Gheorghiu). A fost un comunist inflexibil, lipsit de ezitari ori remuscari, un stalinist de tipul Rakosi, Ulbricht, Cervenkov, Thorez sau Novotny, a carui despartire de Moscova a reprezentat de fapt sansa supravietuirii sale politice in conditiile dezghetului hrusciovist de dupa “Raportul Secret” (februarie 1956). Am scris pe larg despre personalitatea sa, despre cariera sa in secta ilegala comunista si despre responsabilitatea sa in actiunile criminale de dupa 1944, in cartea mea “Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (Humanitas, 2008). Autocratul stalinist din Romania stia foarte bine cum se ajunge de la autocritica la autoduba si in final la autopsie, spre a relua cuvintele cantecului lui Jean Moscopol, era specialist in a organiza pentru tovarasii si tovarasele sale care “deviau” asemenea “excursii”:

http://www.youtube.com/watch?v=Q9dIQODEW_A

Pentru Gheorghiu-Dej si membrii echipei sale, mitul grevelor muncitorilor ceferisti si petrolisti era unul menit sa le fondeze si sa le intareasca pretentia de a fi exponentii proletariatului romanesc. Ascensiunea grupului Dej a fost de fapt una prin care periferia a castigat batalia impotriva celor care se aflau, gratie relatiilor privilegiate cu Moscova ori vechimii in miscarea comunista, pe pozitii mai influente ori mai vizibile. Tema este insa mai larga si priveste relatiile dintre Dej si ilegalisti ori, si mai profund, deficitul cronic de legitimitate in structurile supreme ale comunismului romanesc.

Liderul PCR/PMR s-a simtit mereu vulnerabil la acest capitol. Impreuna cu acolitii sai care formau „grupul din inchisori”, Dej detesta pretentiile unor Dumitru Petrescu, Constantin Doncea ori Gh. Vasilichi de a fi priviti ca adevaratii eroi ai momentului februarie 1933. Cei trei, ca si Vasile Bagu ori Pavel Stefan (acesta fusese casatorit cu Elena Pavel, „eroina a clasei mmuncitoare”, sora Victoriei Foris), erau, in momentul grevelor, activisti comunisti. Dej abia intrase in partid, nu avea o pozitie de conducere. Ulterior, fostul responsabil al PCdR pentru Bucuresti, Gh. Stoica, avea sa rescrie istoria, mai ales la Plenara din noiembrie-decembrie 1961, incercand sa repicteze portretul revolutionar al lui Gheorghiu-Dej si sa-l prezinte drept strategul „marilor batalii de clasa”.

Un moment-cheie l-a reprezentat Plenara CC al PMR din iunie 1958 cand s-a declansat vanatoarea de vrajitoare imptriva ilegalistilor acuzati de fractionism. Intre altii, au fost stigmatizati Doncea si Petrescu. Primul fusese membru supleant al CC al PMR si presedintlele Comitetului de Stat pentru Colectari. Petrescu fusese seful Directiei Organizatorice, ministrul finantelor, vicepresedinte al Consiliului de Ministri. In mod cert, ca si petrolistul Vasilichi, fusesera, cel putin cat Dej, in fruntea grevelor. In plus, evadasera din inchisoare, aveau titluri de glorie din timpul Razboiului Civil din Spania (Doncea) si din maquis (Vasilichi). Doncea si Petrescu petrecusera anii razboiului in URSS. Puteau invoca faptul ca facusera parte din aparatul politico-militar ajuns in tara odata cu Armata Rosie. Vasilichi, mai prudent, a stiut sa stea de-o parte, nu s-a implicat in conversatiile private organizate de fratii Genad. Membru al Biroului Politic la Congresul de unificare din februarie 1948, a ramas in CC pe tot parcursul epocii Dej, vegetand ca presedinte al UCECOM. Descris ca un autodidact inteligent, mai putin oportunist decat multi dintre camarazii sai, Vasilichi nu s-a angajat in luptele pentru putere.

In anii lui Dej, mitul luptelor din 1933 era esential pentru educarea politica a pionerilor si utemistilor, se organizau vizite, adunari comemorative. Un cantec din epoca evoca „sangele lui Roaita” care „cheama-n zare/Spre culmile ce-avem de cucerit”. Pe urma, „martirul Vasile Roaita” a carui “inima cheama-n zare/Spre culmile ce-avem de cucerit” a fost complet uitat. Dej era liderul necontestat al Partidului, adulat de membrii “nucleului leninist” (Apostol, Maurer, Borila, Draghici, Bodnaras, Ceausescu, Moghioros, Rautu, Chivu Stoica, Salajan,Coliu). Partidul, la randul sau, era „parintele cel drag” care “in vremuri grele/ In lupte ne-a condus si ne-a fost scut./De-am sangerat, in rosul din drapele/Ard inimile celor ce-au cazut”.  Langa lider, multa vreme pe post de secund, alt ceferist, Chivu Stoica. Incult si vindicativ, dar obedient, servil si loial in raport cu „monarhul de drept dialectic” (spre a relua sintagma lui Belu Zilber). Cine contesta rolul lui Dej, platea prin excludere din partid (Doncea, Petrescu, Ovidiu Sandru, fratii Genad, Vasile Bagu) ori chiar arestare (generalul Eremia, Grigore Raceanu). Invesunatul dogmatic stalinist Mihail Roller a facut greseala sa stranga la Institutul de Istorie al PMR marturii, inregistrate pe banda de magnetofon, ale unor ilegalisti, intre care unii fosti ceferisti. Dej nu aparea in aceste amintiri drept arhitectul tuturor victoriilor, era redus la statura de unul dintre conducatorii grevelor, poate chiar nu cel mai important. Isteroidul Roller a fost acuzat ca a patronat aceasta tentativa de a submina prestigiul liderului suprem. N-a putut suporta criticile acerbe si s-a sinucis. Era exact ce aveau nevoie Dej si Leonte Rautu, supremul zbir al propagandei, pentru a face din Roller tapul ispasitor pentru campaniile anti-culturale si anti-patriotice din anii stalinismului dezlantuit.

Ajuns la putere in martie 1965, Nicolae Ceausescu intindea o ramura de maslin catre ilegalistii prigoniti de Dej. Peste doar doua luni, au fost anulate hotararile Plenarei din iunie 1958. A inceput o alta rescriere a istorie PCR, de data aceasta in interesul noului lider. Le roi est mort, vive le roi. Ilegalistii (multi dintre ei) traisera cu teama in anii lui Dej, erau deci gata sa salute reabilitarile initiate de Ceausescu. Grevele din 1933 paleau ca semnificatie, dispareau ca referential simbolic legitimator. Doncea, Petrescu, Pavel Stefan, Ofelia Manole, Ileana Raceanu (vaduva lui Bernath Andrei, ucis de Gestapo la Rabnita in 1944, sotia lui Grigore Raceanu), Vasile Bagu, erau reabilitati, dar numai Petrescu dintre fostii ceferisti a capatat o pozitie influenta in conducere. S-a stins rapid din viata, deci practic nu a contat in ceea ce se urzea la varf: monopolizarea completa a puterii de catre o clica din jurul lui Ceausescu, dominata de lider si de sotia sa. Steagul partidului continua sa fluture, amintind „de grele lupte proletare ce-n cant de slava se aprind”, dar dispozitivul legendelor oficiale isi schimbase continutul si obiectivele.

http://www.humanitas.ro/humanitas/fantoma-lui-gheorghiu-dej

Pentru intelegerea semnificatiilor Plenarei din noiembrie-decembrie 1961, un eveniment crucial in istoria PCR (pe atunci PMR), acea reuniune pe care a Dej anumit-o “cea mai frumoasa Plenara din viata mea”, dar si, mai larg, pentru intepretarea culturii politice a comunismului romanesc, sugerez urmatoarele surse:

Elis Neagoe -Plesa, Liviu Plesa, coordonatori, Dosarul Ana Pauker. Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 30 noimebrie-5 decembrie 1961, doua volume, cuvant inainte de Florin Constantiniu, Bucuresti, Editura Nemira, 2006.

Ghita Ionescu, Communism in Romania, 1944-1962, Oxford, Oxford University Press, 1964.

Michael Shafir, Romania. Politics, Economics, Society. Political Stagnation and Simulated Change, Boulder, Colorado, Lynne Rienner,1985.

Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere in istoria comunismului romanesc, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2006.

Stelian Tanase, Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej. 1948-1965, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998.

Nagy Imre, Insemnari de la Snagov. Corespondenta, rapoarte, convorbiri. Studiu introductiv de Ileana Ioanid. Iasi, Polirom, 2004. Am recenzat in „Times Literary Supplement” acest volum alaturi de cartea lui Adrian Cioroianu despre cultul lui Ceausescu.In numarul din 5 septemebrie 2008 al aceluiasi saptamanal intelectual din Londra, am recenzat cartea lui Paul Lendvai despre Revolutia Maghiara intr-un eseu cu titlul „By the Tongue”.

Vladimir Tismaneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc, traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, postfata de Mircea Mihaies, Iasi, Editura Polirom, 2006.

Vladimir Tismaneanu, Arheologia terorii, editia a III-a revazuta si adaugita, postfata de Cristian Vasile, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2008.

O carte interesanta prin anecdotica, simptomatica prin efortul de cosmetizare a imaginii lui Dej, a scris fostul sau sef de cabinet:

Paul Sfetcu, 13 ani in anticamera lui Dej, Bucuresti,Editura Fundatiei Culturale Romane, 2000.

Despre situatia ideologiei, a stiiintei si a culturii in acei ani, examinata memorialistic de un fost activist de frunte al CC al PMR, a se vedea:

Pavel Tugui, Istoria si limba romana in vremea lui Gheorghiu-Dej. Memoriile unui fost sef de Sectie a CC al PMR,  Bucuresti, Editura Ion Cristoiu, 1999.

O prima versiune a acestui eseu a aparut in revista Historia. Textul complet poate fi citit pe blogul meu:

Autocratul Micului Bizant rosu: Mitul Gheorghiu-Dej

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Nu stiu cum se face dar traiesc cu impresia ca autorul acestui material publicistic incearca sa regleze,sa razbune peste ani probleme si controverse trecute,orgolii nesatisfacute sau chiar meciuri neterminate dintre personalitatile acelor vremuri!
    Poate ma insel dar nu cred! Spectacolul continua,fraierii din tribune sunt altii,nu-i asa!?

    • Te inseli. Ce face dl. Tismaneanu e binevenit.
      Destul ca mor tortionarii fara sa vorbeasca despre propriile orori. Destul ca Iliescu vrea sa ramina in istorie drept salvatorul neamului.
      S-a pierdut destul timp. Se descopera cadavrele martirilor, iar calaii lor, fiindca sunt batrini, sunt si scutiti de a mai raspunde in fata justitiei. Ar trebui obligati sa vorbeasca, sa-si depene nelegiuirile.

      Amintirile, marturiile trebuiesc scrise, altfel reapare dragostea de comunism, iar cei ca tine vor crede ca e justificata.

      Am mai scris: ii invidiez pe nemti pentru acuratetea cu care si-au documentat istoria. La rece, fara sa ierte nimic, fara concesii. Trebuie sa-i copiem si sa ne salvam istoria reala.

      Continuati, d-le Tismaneanu!

    • Meciuri neterminate? Orgolii nesatisfacute? Ale cui, ale celor asasinati, reprimati, brutalizati, martirizati? Iuliu Maniu si Dinu Bratianu au murit la Sighet, Patrascanu a fost ucis in 1954, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu si Ioan Barbus au facut 17 ani de temnita, Mircea Vulcanescu a pierit in inchisare, elita tarii a fost distrusa, taranii au suferit violenta de nimic ingradita a colectivizarii fortate, studentilor li s-a impus o istorie rusificata, celor care deschideau gura li s-a administrat „pumnul de fier al revolutiei” etc etc A spune aceste lucruri nu semnifica „razbunari peste ani”. Niciodata nu este prea tarziu pentru aflarea si rostirea adevarului.

      • Ale cui!? Intrebarea este superba!
        Dar daca tot vorbim de cei asasinati, reprimati, brutalizati, martirizati sanu uitam ca personalitati ale acelor vremuri de jale erau si cei care au provocat sau au infaptuit asasinatele,reprimarea!
        Si faptuitorii respectivi aveau orgolii si meciuri,unele nefinalizate,nu?
        Cat despre amestecul mere cu pere sa iasa martiri,nu cred ca Maniu,Bratianu si Patrascanu fac parte din aceeasi categorie! De suferit au suferit toti dar crezurile si atitudinile,viata i-a despartit definitiv!

        • Viata i-a despartit, moartea i-a apropiat. Nu discut aici biografiile lor politice, extrem de diferite, ci faptul ca au murit cu totii ca efect al unui sistem criminal si ilegitim. Lucretiu Patrascanu (1900-1954) a servit initial acel sistem, a foist un intelectual indragostit de bolsevism (da, au existat multe asemenea cazuri, tot astfel cum au existat intelectuali fascisti), a crezut in comunism cu o incadescenta, auto-devoranta pasiune, cum a scris cumnatul sau, Petre Pandrea, alta victima a comunismului dupa ce, in anii ilegalitatii, ii aparase pe comunisti („Memoriile mandarinului valah” si alte carti de amintiri). Maniu, Bratianu, Mihalache, Jumanca, Flueras, Carandino, Nicolae Margineanu erau democrati convinsi. Patrascanu, Zilber, Koffler au luptat impotriva democratiei constitutionale din Romania. Nu exista vreo proba ca Patrascanu ar fi criticat alegerile furate din noiembrie 1946. A fost membru al CC al PCR, un scurt timp a fost membru al Biroului Politic. Ca ministru al justitiei a aplicat linia PCR. Era un leninist, nu un social-democrat. Acestea sunt fapte reale si trebuie recunoscute. Dar Patrascanu, Rajk, Kostov, Slansky n-au fost lichidati din acest motiv, pentru ca erau militanti devotati Cauzei, ori pentru ca ar fi „tradat” intr-adevar, ci ca urmare a unor acuzatii masluite, fabricate, in urma unor inscenari absolute. Acest lucru trebuie recunoscut de asemenea.

          • Toti romanii erau trogloditi, inculti etc.Cei care au venit cu tancurile sovietice erau idealisti, culti etc. Cum se face insa ca primul gest politic major al „idealistilor” a fost sa-i dea afara din case pe proprietarii de drept si sa se mute ei in ele? Cum se face ca au instituit imediat privilegiile pentru nomenclatura, de care Liuba Chisinevschi si nu mai putin Vladimir Tismaneanu s-au bucurat si in vremea lui Ceausescu. Dl. Tismaneanu „spala morti”- ilegalistii cominternisti. Dealtminteri, limbajul lui este asemanator cu cel din Scanteia anilor `50: Cutare capitalist a fost o fiara, inculta, care etc. etc. ,la moarte cu el! Acum vrea sa „omoare” istoric personajele care i-au deranjat familia spirituala si sa-i spele de pacate, partial, pe cominternistii pe care, de fapt, ii continua. In fond, este camuflat din nou adevarul! Nota bene! Daca incepe din nou cu vechile „scheme de gandire” xenofobie, antisemitism, mai bine sa se lase pagubas. Ar fi, ca de atatea ori, pe langa problema! Caliban, cauta drumul catre scoala! (o formula imbunatatita), desi nu asta iti lipseste intru-totul, ci altceva! Sa fii sanatos!

            • Nu, nu incerc sa exonerez un grup in defavoarea altuia. Nu eu, ci Arthur Koestler a scris despre dichotomia „yogi” (idealist) versus „comisar” (cadristii revolutionari, specialistii in dosare, incruntatii sacerdoti ai dogmei). Atat comunistii veniti din exil cat si cei din tara au participat la impunerea [e cale violenta (armata, politieneasca si simbolica) a sistemului stalinist, deci a unui regim criminal si ilegitim. Pe tancurile de la Moscova, ca sa folosesc imaginea Dvs, mai exact spus cu diviziile „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan” formate din prizonieri romani din URSS care au cedat operatiunilor de cooptare ale propagandei comuniste, au venit nu doar Ana Pauker, Vasile Luca, Petre Borila, Valter Roman etc dar si ceferistii Constantin Doncea si Dumitru Petrescu. Iosif Chisinevschi s-a aflat in tara, inchis alaturi de Dej si apropiatii acestuia, nu a facut parte nici el, nici sotia sa, al carei nume de familie l-a preluat, din emigratia moscovita. Familia mea spirituala este aceea a liberalismului civic, a centrului-dreapta democratic, in nici un caz a „FIAP”-ului ori a protocronismului. In 1971, la aniversarea PCR, Liuba Chisinevschi, in varsta de 60 de ani, primea, din partea lui Ceausescu, o inalta decoratie. Va asigur ca nu a fost cazul meu, aveam 20 de ani, eram student la sociologie, deci a ma compara cu veterana comunista din orice punct de vedere este, in cel mai bun, caz un tendentios anacronism. Oricum, daca ati asculta cantecul lui Jean Moscopol despre „Doamna Liuba” (la care, nu fara motiv, am oferit un link in textul meu) nu cred ca veti putea gasi vreo urma de „nostalgica tandrete”.

  2. As adauga cartea lui Pavel Campeanu despre Tineretea lui Ceausescu in care se descrie creerea nucleului comunist dela inchisoarea Caransebes si felul in care acest grup reuseste, dupa 1944, in lupta cu „moscovitii” , sa cucereasca puterea. Rolul lui Bodnaras mi se pare aici esential si este adesea trecut cu vederea. Prin el, prin influenta enorma pe care acesta a avut-o la Moscova reuseste Dej sa se impuna in cele din urma. Si probabil si Ceausescu. Toti cei 400 detinuti comunisti dela Caransebes reusesc mai apoi sa ocupe pozitii dominante in partid si in stat !

    • Aveti dreptate, cartea lui Pavel Campeanu este o mina de informatii privind underground-ul comunist. Este focalizata pe Ceausescu, dar contine si date extrem de importante despre Dej si camarila acestuia (din care Ceausescu a facut parte). As mentiona,fireste,si cartea lui Stelian Tanase, „Clientiii lui Tanti Varvara”. Selectia mea bibliografica se centreaza pe cartiler direct legate de domnia lui Dej. Despre personajul Emil Bodnaras ar trebui scrisa o monografie. Rolul sau in sovietizarea Armatei Romane a fost decisiv.

  3. Foarte interesant. Merita sa continuati cu aceste dezvaluiri si adevaruri istorice. Doar asa vom evolua si noi cei mai tineri. E important sa stim istoria corecta, exact asa cum a fost ea. Citesc cu interes toate aceste comentarii. Mult succes si continuati.

  4. Destramarea valului de intuneric si ceta, sub care sunt ascunse faptele si faptuitorii dictaturii comuniste, este necesara si bine venita in Romania postdecembrista. Fara a cunoste adevarul, riscam sa nu putem readuce poporul, tara in randul natiunilor civilizate ale Europei. Va stimez pentru obiectivitatea, logica si profunzime abordarii paginilor din istoria perioadei comuniste. Avand in vedere, complexitatea problemelor politice, social-economice , morale contemporane specific romanesti , ma intreb si va intreb de ce , dupa 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, orbecaim in scenarii, opinii, pareri mai mult sau mai putin reale despre – eu o numesc – mascarada revolutionara , prin care s-a realizat un transfer de putere catre o parte a nomenclaturii PCR !! Iata, de la finele celui de al II-le razboi mondial, milioane de romani au trait decenii cu basmul cu insurectia-revolutia, la care am adaugat in decembrie ‘ 89 basmul revolutiei romane ! De ce oare ? Pana cand ?

    • Istoria trebuie sa tina seama de documente, de marturii, sa respecte si sa lumineze explicativ faptele, nu sa serveasca unor interese apologetic-partizane. Comunistii erau obsedati de rescrierea, deci de falsificarea istoriei pentru a satisface vanitatile unui lider ori ale altuia. Este insa un fapt revelator ca PCR nu a putut sa publice, vreme de decenii, o mult promisa istorie a sa. Se schimbau conducatorii, se schimba si naratiunea oficiala despre trecut. Cum scria candva Orwell, in totalitarism nimic nu este mai imprevizibil decat trecutul. Mascarada despre care vorbiti (am scris impreuna cu Mircea Mihaies o carte intitulata „Balul mascat”) a fost, din nefericire, insotita de violenta represiva, de mesacrarea a peste o mie de oameni, de ceea ce unii numesc fratricid. Impostura (travestiul) noilor lideri avea nevoie de acest camuflaj simbolic. Tocmai de aceea se agata Ion Iliescu cu disperare de legendele tesute incepand cu primele ore de dupa plecarea din Bucuresti a cuplului Ceausescu.

      • Desi e partial, multumesc pentru raspuns d-le Tismaneanu. Sunteti printre putinii autori care purtati un dialog deschis cu cititorii, relatie ce ar trebui sa fie o conduita deontologica obligatorie a massmediei. Astfel s-ar putea ridica gradul de credibilitate al cetateanului fata de avalansa de informatii cu care este bombardat zilnic . E vorba in ultima instanta de profesionalism, calitate de care sufera din ce in ce mai mult presa, cu osebire cea audiovizuala, care s-a otevizat in mare masura.
        Lipsa unei comunicarii oneste si transparente, -dupa opinia mea – este una din cauzele neincrederii si ignorantei specifice perioadei de tranzitie. Analistii, istoricii, comentatorii de cele mai multe ori emit idei, formuleaza concluzii ce se vor drept postulate, infailibile ; devin cum spuneti d-vs. instrumente apologetic-partizane. Revin la scenariul si desfasurarea mascaradei din decembrie ’89 ; reluand filmul evenimentelor, cele intamplate se releva ca puse in opera, pas cu pas, dupa un soft politic-economic -militar elaborat stiintific de serviciile de informatii straine in colaborare cu segmentele constient-revansarde ale Securitatii si DIA , pe fondul situatiei limita social-morale de nemultumire a milioanelor de romani, rabdarea ajunsa la limita, frigul, foamea spaima , ura, speranta de mai bine.
        Iliescu, Magureanu, Brucan, Vlad, Victor Stanculescu, Gelu Voican Voiculescu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Sergiu Nicoleaesu, Dan Iosif , Mirel Brates, Darie Novaceanu si multi alti prim-solisti ai Decembriadei. Acestia, isi cunosteau dinainte locul in care trebuia sa fie prezenti si rolul ce trebuia executat. E clar ca lumina zilei ca N.Ceausecu, intuia, stia – imediat dupa intalnirea Bush-Gorbacoiv de la Malta si reuniunea frateasca de la Moskova – ca i se pregateste debarcarea ; a fost > scos pe tusa < fiind incurajat sa plece in Iran, ca in final oragnizarea mitingului din din 22 decembrie sa-i fie ultimul, penultimul pas spre rafala de gloante ucigase de la Targoviste. Ceausecu nu a plecat, nu a fugit din CC, a fost DUS, a fost ESCORTAT spre plutonul de executie ! A fost abandonat de membrii CEPEX , dezinformat de
        Curticeanu si ambitioasa consoarta, de cei apropiati, prins manevrele dintre sefii Securitati si Armatei, abandonat, tradat si omorat in cel din urma. Si-a meritat soarta, si-a facut-o cu mana lui.
        Da, domnule Tismaneanu, aveti dreptate si va citez : " Istoria trebuie sa tina seama de documente, de marturii, sa respecte si sa lumineze explicativ faptele, nu sa serveasca unor interese apologetic-partizane " Dar din pacate nici in trecut, si nici in prezent acest principiu-deziderat nu este respectat ; faptele, documentele sunt interpretate, masluite potrivit unor interese meschine, de mercenariat ideologico-financiar.Adevarul, adevarurile, realitatile sunt eludate, trunchiate, macelarite,falsificate, ascunse opiniei publice insetate de cunostiintele atat de necesare in avalansa epocii informaticii . Tobosarii timpurilor noi, cum ii definea Mihai Beniuc, pe apologetii ideologiei comuniste, s-au transormat in trompetistii-vuvuzea ai tranzitiei romanesti. La intamplare, cateva nominalizari : omniprezenti vorbareti atoate-priceputii Stan, Ciutacu, Badea, Gadea, Oana Stancu, Ursu. Mugur Ciuvica,Corina Dragotescu, Dana Grecu, Striblea, Turcescu, infantila G.Stoicescu. Sa nu-i uitam pe slujitorii condeiului Cristoiu, Nistorescu, Rosca-Stanescu, C.T. Popescu, Bogdan Chiriac si recent promovatii politruci-analisti Madalin Voicu, Mircea Dinescu alaturi de cinstitii si saracitii lideri lideri sindicali Marica, Costin etc. Evenimentele din decembrie '89, mai au un harnic . cercetator-interpret-falsificator Grigore Cartianu…
        De mai bine de doua decenii noi romanii vietuim in minciuni, in neadevaruri, in locul iubirii, intelegerii, tolerantei crestine, ne guverneaza indoiala, ura. G.Cosbuc scria :
        Ura, in cei mai buni se naste moarta / In cei cuminti, traieste un ceas / In semidocti, traieste luni / Trei ani in prostii cei de gheata / Iar in misei, viata toata…
        De ce nu constientizam maxima lui George Orwell : " O minciuna repetata, poate inlocui adevarul "
        Oare, dupa suferintele indurate in perioada comunista, nu avem in sfarsit dreptul de a trai intr-o lume intemeiata pe adevar, incredere si toleranta? Istoricul american George Santayama medita astfel : " Cine uita istoria, risca sa o traiasca "
        Hai sa credem in profetia din Evanghelia Sfantului Ioan : VETI AFLA ADEVARUL, IAR ADEVARUL VA VA ELIBERA !

  5. Am terminat recent de citit cartea d-voastra „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”…ca o impresie de student (al facultatii de geografie nu de istorie sau stiinte politice), ma asteptam sa vad mai multe capitole legate de cel care a fost Gheorghiu-Dej, insa abia intr-un final am inteles aluzia si anume ca fantoma lui Gheorghiu-Dej l-a bantuit in permanenta pe Ceausescu, avand in vedere dezicerea completa de fostul sau mentor in cadrul plenarei din 1968, cea in care au fost reabilitati Foris, Patrascanu, Penescu, etc…de asemenea, am gasit in aceasta carte si unele fraze amuzante, de genul celei care facea descrierea casei lui Bodnaras si anume „casa lui Bodnaras a fost largita si modernizata, luand proportii <>” -pag 141 (este un termen de comparatie foarte elocvent, desi nu cred ca Bodnaras ar fi apreciat foarte mult aceasta comparatie) …recomand cartea dumneavoastra tuturor celor care vor sa inteleaga mai bine „tragicomedia comunismului romanesc”, asa cum ati denumit d-voastra fenomenul…de asemenea, am vazut multe fraze pe care le-am intalnit anterior si in cartea d-voastra „Stalinism pentru eternitate” (daca nu ma insel, „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” a aparut inaintea cartii „Stalinism pentru eternitate” ceea explica acest fapt..

    in final, va adresez sincerele mele aprecieri si multimiri pentru faptul ca m-ati ajutat prin intermediul cartilor d-vostra sa inteleg valorile liberalismului si asta in contrats cu non-valorile comunismului!

    • “casa lui Bodnaras a fost largita si modernizata, luand proportii hollywoodiene” -pag 141 – nu inteleg de ce nu a aparut cuvantul acesta in cadrul propozitiei

    • Va multumesc pentru cuvintele calde. „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” a aparut in prima editie la Editura Univers, in 1996. Editia Humanitas, din 2008, include texte inedite, circa o treime din carte, plus o densa postafa de Cristian Vasile, un excelent istoric al comunismului romanesc.”Stalinism pentru eternitate” a fost scrisa in limba engleza, a aparut in 2003 la University of California Press, in 2005 a fost publicata traducerea romaneasca, de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, la Polirom. In 2004, a primit un important premiu („Barbara Jelavich”) din partea American Association for the Advancement of Slavic Studies pentru o „monografie exceptionala despre Europa de Est si Rusia incepand din secolul al XVI-lea”. Va apare anul viitor intr-o noua editie, revazuta si adaugita, la Humanitas. Publicul vizat era evident unul international (cartea a fost tradusa in poloneza si in albaneza), am folosit unele din articolele scrise in romaneste, dar este o lucrare de sine statatoare. Una este sa oferi detalii cu nume de strazi unui public romanesc, alta pentru cititoriii care nu cunosc si nici nu sunt in mod special interesati de topografia Bucurestiului. Oricum, o biografie analitica a lui Dej este necesara. Cand am scris „Fantoma”, arhivele erau greu accesibile, astazi sunt democratizate. Nu o voi scrie eu, sper sa o faca un istoric sau politolog din tara care poate conta pe deplinul meu sprijin. Oricum, biografia lui Dej se suprapune cu istoria PCR, mai ales dupa 1944,dar chiar si inainte. Omul avea o viata personala extrem de redusa, era de fapt un revolutionar de profesie. Iubirile, cate vor fi fost, si prieteniile, erau subordonate intereselor politice. Modul cum a tratat relatia fiicei sale preferate cu doctorul Gh. Placinteanu, spune destul pe acest subiect. Din cate mi s-a povestit (sursa fiind Aura Meszaros, o ilegalista basarabeanca, parasutata in anii razboiului din URSS, prietena apropiata a Licai, vicepresedinta a Crucii Rosii, arestata in legatura cu acea afacere, a fost eliberata abia in 1964 si avut cativa ani domiciliu obligatoriu la Piatra Neamt), Dej i-ar fi spus Licai: „Daca tu mentii aceasta relatie, eu va trebui sa-mi dau demisia din fruntea Partidului”. Dej tinea la Aura, sotul acesteia era colonel de securitate (de origine maghiara), dar nu i-a iertat ca in apartamentul ei de pe strada Herastrau se intalneau Lica si Placinteanu. Doctorul Placinteanu a fost inchis si a murit la Ramnicu-Sarat. In junetea mea a rulat un film cu titlul „Strazile au amintiri”. Ganduri bune.

      • Re. Aura Meszaros. Am studiat intreg dosarul anchetei Placinteanu intocmit de Secu –nu am vazut nici o referire la aceasta persoana,in multele declaratii olografe date de doctor. Nici una din transcrierile convorbirilor telefonice intre Lica Popescu si Tanta,intre Lica si Ginel ,precum si cu alte amice nu pomeneste de Aura Meszaros. Imi puteti spune la ce numar pe str. Herastrau au locuit ? Lica avea iesire si pe str. Herastrau si e greu de crezut ca cei din paza n-ar fi observat. Din dosar reiese ca toate intalnirile au avut loc in apartamentul lui Ginel din Calea Victoriei (in acelasi pat unde o aducea si pe babeta consulului belgian).
        Daca a iesit de la bulau in ’64 , probabil ca a fost la amnistia politicilor –dar astia parca nu au mai primit si domiciliu obligatoriu. O fi fost mazilit barbat’su la Piatra,dar ala nu e domiciliu obligatoriu ….
        Multumesc.

        • Informatia o detin din doua surse. Aura Meszaros era om de casa la Dej, amica buna cu Lica, Dej o simpatiza. Din cate stiu, locuia in prima casa (mai multe etaje cu cateva apartamente) pe Herastrau, cand veniti dinspre Primaverii, pe mana stanga, in aceiasi cladire cu familia Gheorghe si Leoni Stere (ar merita scris despre acest cuplu extrem de interesant, el era fiul lui Constantin Stere, a fost un comunist convins, a facut parte din primul „Prezidiu al Marii Adunari Nationale”, ea era avocata, in anii 70 a reprezentat-o pe Constanta Buzea in procesul de divort cu Adrian Paunescu) si cu Dolores Bancic, fiica Olgai Bancic si a lui Alexandru Jar. Nu stiu ratiunilepentru care in dosarul Placinteanu nu apare numele ei, probabil ca fiind vorba de o cunoscuta ilegalista s-a decis sa fie construit un dosar special (trebuie verificat si in dosarele Comisiei Controlului de Partid). Aura locuia la Piatra dupa 1964, abia prin 1966 a primit un apartament in Bucuresti, intr-unul din noile cartiere. Daca informatia nu se confirma, ramane de vazut totusi de ce a fost arestata Aura. Ganduri bune.

  6. Am vrut sa intreb:
    -Despre Dej cind ve-ti scrie?
    Nu mai este necesar, iar articolul este foarte concentrat si defineste perfect o epoca.
    Ciudat cum Dej a lasat mostenire lui Ceausescu partinici fractionari cu veleitati, Doncea, Iliescu.
    Interesanta refere la cameleoni fripturisti precum Ralea care a turnat si a efectuat recrutari de intelectuali pentru partid.El spunea, vino cu mine in partid, ne aranjam amindoi si aranjam si copii.

    Sigur ca Ceausescu a fost alegerea sovieticilor care il considerau destul de prost pentru a fi manipulat.Aceeasi parere a exprimat un fost detinut de la Targu-Jiu si care considera primavara ceausista de la Bucuresti o inscenare ruseasca.

    Concluzia este ca sefii de partid s-au mincat intre ei precum ciini.

  7. Caterva amintiri personale:
    1. Domnule Tismaneanu, vad ca il mentionati si pe Vasile Bagu printre victimele lui Dej.
    Prin 1947-48, copil fiind, am participat la o intalnire cu „Mos Bagu”, organizata la o biblioteca din cartierul Ferentari, pe care eu o frecventam pe atunci. Invitatul a povestit cu lux de amanunte cum a participat si el la organizarea grevei din 1933, cum a decurs greva, dar imi amintesc faptul ca a vorbit foarte afectuos si de Gh. Dej, „un tanar frumos, cu o mustacioara mica”. Mare mi-a fost mirarea cand dupa ceva timp am citit in ziar criticile lui Dej la adresa lui Bagu, pe care il acuza de demagogie. Atunci am refacut intalnirea mea si a altor copii cu Mos Bagu si am realizat ca Mosul a vorbit cu afectiune despre Dej, dar nu ca despre conducatorul efectiv al grevei.
    2. Despre Ilie Murgulescu:
    Intr-o discutie mai lunga cu el, prin 1978 cred, depanandu-si amintirile, despre Dej s-a exprimat asa: „Dej nu avea nici-un respect fata de intelectuali, pe care ii acuza cu vorbele: „voi nu sunteti in stare sa faceti nici macar o piulita!”. Inteleg ca pentru el demn de respect erau doar cei ce puteau produce ceva concret, nu o carte.
    3. Despre MIhail Ghelmegeanu:
    Un coseur excelent. L-am intrebat odata (el fiind deputat in Marea Adunare Nationala, eu functionar acolo), cum a ajuns el ministru in timpul lui Carol al II-lea. Raspunsul lui: „Era vremea capitanilor. Eu si altii ca mine l-am preferat ca (virgula) capitan pe Carol, care tot un capitan era”.
    4. Despre Vasilichi:
    Un batranel cumsecade, tot prin 1978, el fiind seful unei comisii permanente la M.Ad.Nat. (Ca sa scape de cei vechi, Ceausescu decisese intarirea rolului comisiilor permanente ale MAN., punandu-i pe Vasilichi, Bunaciu, Coliu, etc. sefi ai acelor comisii, dandu-le rang de ministri adjuncti, ei fiind prezenti permanent la MAN, cu Mercedes si sofer, cu secretara si cu cate 1-2 consilieri).
    Vasilichi despre el si alti activisti: „Noi am stiut sa daramam vechiul regim burghezo-mosieresc, dar ne-a fost foarte greu sa construim noua societate, ca nu ne prea pricepeam sa conducem tara”.
    5. Despre Coliu si Bunaciu: niste uraciosi, inabordabili. Nu-l puteau suferi pe batranul Stefan Voitec, presedintele MAN.
    6. Ce mi-a relatat Voitec despre intalnirea lui cu Stalin (nu mai retin cu ce prilej, probabil cand a fost cu delegatia condusa de Dej): In antecamera lui Stalin se aflau doua siruri de mese la care cunoscatori de limbi straine citeau principalele ziare occidentale si care, cand gaseau ceva deosebit, ii prezentau imediat lui Stalin articolul respectiv. Asta m-a impresionat si pe mine.

  8. Domnule Tismaneanu,

    vroiam sa va intreb daca veti publica in viitor despre Fenomenul Pitesti. Monstrozitatea comunismului in general e o lectie de psihologie teribila iar Pitesti, si in general inchisorilor comuniste sunt locurile unde trebuie cautata inima neagra a comunismului. Pana nu demult comunismul m-a interesat personal, civic insa de ceva vreme incoace am inceput sa vad legaturi cat se poate de directe cu o serie de probleme filosofice care ma preocupa de ani de zile. Puteti in acelasi timp sa-mi sugerati o bibilografie cu privire la Pitesti si in general inchisorile comuniste?
    Multe, multumiri

    • Fenomenul Pitesti a definit, de o maniera atroce, bestiala si terifianta, natura criminala a sistemului comunist. Nu e nicio hiperbola in aceasta fraza, este tristul adevar istoric. Recomand aici filmul „Demascarea” al regizorului Nicolae Margineanu, pe baza cutremuratoarei carti a istoricului Alin Muresan, cercetator la IICCMER. De asemenea, lecturi indispensabile raman, neindoios, cartile lui Paul Goma, Virgil Ierunca (aceasta din urma cu o prefata de marele istoric francez Francois Furet) si cele doua volume despre re-educare ca pedagogie terorista ale istoricului Mircea Stanescu despre care am scris in „Evenimentul Zilei” in 2010 (link mai jos). Au aparut carti remarcabile despre inchisorile comuniste, intre care dictionarele realizate de istoricii din cadrul IICCMER si de la Memorialul Sighet/Centrul International de Studii asupra Comunismului condus de Romulus Rusan. ) excelenta carte este „Totura pe intelesul tuturor” de Florin Constantin Pavlovici, publicata, in a doua editie, in 2010 sub egida Academiei Civice. Va recomand, in egala masura, Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii comuniste (editori Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Humanitas, 2007) si volumul de documente din arhive utilizate de membrii si expertii Comisiei, editat, tot la Humanitas, de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu. Informatii utile gasiti in „Lexiconul negur” al Doinei Jela, carte aparuta la Humanitas. La Polirom au fost publicate memoriile lui Costantin Ticu Dumitrescu, marturii esentiale despre universul concentrationar din Romania.

      http://www.crimelecomunismului.ro

      http://www.fenomenulpitesti.ro/

      http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1361_senatul_evz_pedagogia_criminala_evenimentul_zilei_vladimir_tismaneanu_31032010/

      • Multe multumiri. Am notat toate aceste informatii. O ultima intrebare daca-mi permiteti: exista carti, referinte, studii cu privire la teoriile psihologice care au fost puse in aplicare in cazul acesta? Mai precis, pe de o parte incerc sa obtin o imagine completa a universului concentrationar comunist pe de o parte incerc sa inteleg ce teorii psihologice au fost utilizate in special la Pitesti. Se pare ca Pavlov, B.F Skinner intra in categoria oamenilor de stiinta care sunt convinsi ca fiintele umane pot fi spalate in cap si transformate in cu totul altceva. Ori asta implica nu numai o intelegere a ceea ce s-a intamplat in Romania dar in general a unor teorii psihologice si educationale contemporane Tocmai aici e legatura cu studiul pe care-l fac in acest moment. Dealtfel ma gandeam sa va contactez pe email de la Universitatea din Maryland insa nu stiu daca aveti timp..
        Cu multa stima.

        • Regretatul Virgil Ierunca a discutat semnificatiile psihologice si antropologice profunde ale infernalului experiment Pitesti. Era vorba de distrugerea completa a sufletului, a ceea ce numim omul interior, de stergerea distinctiilor dintre victima si calau prin transformarea victimelor in calai. In cartile lui Mircea Stanescu se analizeaza conexiunea dintre pedagogia lui Makarenko si actiunile de tip Pitesti. Este posibil ca pavlovismul sa fi inspirat „filosofia” conditionarii mentale totale. Imi puteti scrie la universitate, va voi raspunde.

          • Inca odata multe multumiri. Am sa va trimit urmatorul mesaj pe adresa de la Universitate desi voi continua sa va citesc cu aceeasi maxima atentie pe Hotnews sau oriunde publicati.
            Cu multa stima.

  9. Bună seara, domnule profesor! Aţi folosit sintagma „Bizanț roșu” şi voiam să vă întreb de influenţa ideilor socialismului/comunismului creştin în BOR, dacă a existat. Nu ştiu foarte multe despre astfel de curente dar mă gândeam că totuşi a existat un grad de complicitate a oamenilor Bisericii în activitățile Securității şi o stare de pasivitate faţă de demolările lăcaşelor de cult.

    • Relatia Bisericii Ortodoxe Romane cu statul comunist este examinata, de o maniera echilibrata si documentata, in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale (editori Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, Humanitas, 2007). Veti gasi acolo si referinte bibliografice utile. Sintagma „Micul Bizant Rosu” este de fapt titlul unei parti din cartea mea „Arheologia terorii” (editia a III-a, Curtea Veche, 2008). Evident este o metafora si nu urmareste in niciun caz sa ironizeze formidabilul rol cultural al Imperiului Bizantin. Aluzia este la universul de intrigi,conspiratii si vendete adeseori desemnat prin termenul „bizantinism”. Ganduri bune.

  10. Apreciez foarte mult aceasta serie de articole despre comunismul in Romania, si astept cu mare-mare nerabdare relatari despre „viata si opera” unor comunisti care totusi inca ne bantuie si acum ca: Ion Iliescu, Traian Basescu, CV. Tudor.
    Intr-un fel simt ca trebuie sa-mi cer scuze fata de Adrian Nastase si Emil Boc, pentru neincluziune, nu vreau sa insinuez ca dansii au fost doar niste comunisti neinsemnati, ci doar ca „pradatorii supremi” au intaietate :).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro