Home » Energie »Politica & Doctrine » Citesti:

Când copiii devin experți și în schimbări climatice…

Constantin Crânganu septembrie 22, 2019 Energie, Politica & Doctrine
269 comentarii 11,918 Vizualizari

Vineri, 20 septembrie 2019, milioane de copii din întreaga lume au organizat greve și demonstrații pentru a cere guvernelor lor acțiuni mai viguroase împotriva schimbărilor climatice antropogene.

De-a lungul timpului, noi, cei trecuți de vârsta copilăriei, am fost martorii unor demonstrații ale copiilor, deveniți experți în nazism, comunism sovietic, comunism chinezesc, comunism ceaușist ș.a. Vineri, copiii secolului al XXI-lea au demonstrat că sunt experți și în schimbările climatice.

Sub conducerea activistei suedeze Greta Thunberg, copiii de azi declară că lumea în care trăiesc este „o casă în flăcări” și pretind că nu mai are nici un rost să mai învețe în școli pentru că, nu-i așa, „viitorul nu va mai exista în curând pentru ei”.

Ceea ce copiii din categoria Grete Thunberg nu știu (probabil că au făcut greve atunci când s-au predat noțiunile respective) este că omenirea nu numai că avut de-a face cu schimbările climatice de-a lungul a multor sute de ani, dar a dovedit și că știe foarte bine cum să se adapteze la aceste fenomene ciclice.

În anii 1920, aproximativ o jumătate de milion de oameni mureau anual din cauza problemelor legate de climă, dar de atunci, numărul acesta a scăzut la 20.000 pe an. Și nu pentru că dezastrele au devenit mai puțin frecvente, ci doar pentru că noi am devenit mai bogați, material și tehnologic, ceea ce face să nu mai fim afectați la fel. Unii spun, de exemplu, că Shanghai-ul va fi inundat în câțiva ani din cauza creșterii nivelului mării, dar, în realitate, chinezii combat această situație de sute de ani.

Ceea ce, iarăși, copiii de azi, experți în schimbări climatice, nu știu prea bine, este că reducerea drastică, chiar la zero, a emisiilor de carbon în viitorii 12-30 ani, nu este o soluție viabilă. Nevoile fiziologice ale oamenilor (asigurarea hranei, sănătății, apei potabile, igienei etc.) și a celor socio-economice (joburi, învățământ, infrastructuri funcționale, eradicarea corupției și a violenței etc.) necesită fără nicio discuție surse de energie ieftine, abundente, fără intermitențe, disponibile și scalabile pe suprafețe naționale. Iar aceste surse de energie, deocamdată, sunt în principal cele care ard combustibili fosili.

Copiilor, deveniți anul acesta și experți climatici, ar trebui să li spună, de către părinții și adulții responsabili, că după 30 de politici climatice eșuate, noi greve și demonstrații nu reprezintă soluția dorită de ei. De la Earth Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, consumul nostru de energii regenerabile a crescut doar cu 1,1% – de la 13,1% în 1992 la 14,2% astăzi. Și după mult trâmbițatul Acord Climatic de la Paris (2015), majoritatea națiunilor nu și-au îndeplinit obligațiile asumate de a reduce emisiile de carbon. Și atunci, ce vor obține copii demonstranți de vineri? Noi promisiuni demagogice din partea șefilor de state care se vor aduna săptămâna viitoare la sediul ONU din New York.

Sunt cumva de vină acești lideri politici pentru situația actuală? Aș spune că motivul principal pentru situația politico-climatică în care s-a ajuns actualmente nu se datorează, cum vor unii, președintelui Trump, care a retras Statele Unite din mai sus-pomenitul Acord climatic. Explicația este mult mai simplă: Energiile regenerabile au crescut atât de puțin pentru că ele rămân în continuare incapabile de a satisface toate nevoile pe care le asigură acum combustibilii fosili. A înlocui energiile fosile – abundente, ieftine, mereu disponibile, cu alternative regenerabile – mai scumpe și de mai mică încredere, ar frâna funcționarea economiilor și le-ar micșoara creșterile. Cunoașteți vreun politician care să-și facă o campanie electorală, promițând scădere economică ?!

Potrivit Băncii Mondiale, există o legătură directă între sărăcie și energie, în sensul că cei săraci vor avea mai puține șanse să folosească o energie verde, mai scumpă și mai puțin disponibilă decât una fosilă, și sunt susceptibili să rămână săraci până când nu vor avea acces la energiile clasice. În plus, aproape 3 miliarde de persoane depind în întregime de combustibilii fosili. A le cere să reducă utilizarea combustibililor fosili este același lucru cu a le cere să înceteze să facă lucrurile care le permit să scape de sărăcie, ceea ce în mod clar nu va funcționa politic și social.

Acordul de la Paris nu poate înregistra progrese semnificative, la fel ca și precedentele sale (Rio, Kyoto). Pentru că și acest ultim pact climatic cere țărilor bogate să accepte privațiuni economice viitoare în speranța unor efecte climatice neconcludente. Deoarece, marea problemă a emisiilor de carbon din secolul al XXI-lea nu sunt țările bogate: Dacă, începând de mâine și până la sfârșitul secolului, fiecare națiune bogată a planetei va stopa emisiile sale de CO2 – adică, zero zboruri cu avionul, zero consum de carne, zero mașini cu ardere internă, zero încălzire și răcire cu combustibili fosili, zero îngrășăminte artificiale – diferența în încălzirea globală va fi de doar 0,4°C până în 2100.

O reducere semnificativă a emisiilor de carbon va necesita ca mari emițători, precum China, India, Brazilia și alte țări în curs de dezvoltare – să renunțe la combustibilii fosili și să treacă la energii regenerabile. Va fi posibil un astfel de scenariu? Până în prezent, nu întrevăd speranțe întemeiate. Și atunci, despre ce vorbim ?!

Soluționarea actualei crize climatice (mai mult sau mai puțin reale) este inovația: Cei care sunt așa de îngrijorați de emisiile de carbon să propună și să susțină dezvoltarea acelor tehnologii „verzi” care să surclaseze energiile fosile ca preț, abundență, disponibilitate și scalabilitate. În acel moment, sunt convins că toată lumea se va repezi să le folosească și să arunce la lada de gunoi a istoriei combustibilii fosili.

Poate că acesta ar fi trebuit să fie mesajul copiilor experți în schimbări climatice…

i Lomborg, B, 2019, A climate of burning money, The Weekend Australian, September 21, 2019.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "269 comments" on this Article:

  1. adrian spune:

    Copiii nu pretind ca sunt experti, Greta Thunberg a spus in fata Congresului american ca politicienii trebuie sa tina cont de concluziile oamenilor de stiinta. A mentinat chiar raportul IPCC.

    Don’t listen to me, listen to the scientists
    https://www.youtube.com/watch?1=&v=9h0tB0RrqQA

    Observ ca atunci cand se face prea putin, atunci se folosesc aceste realitati pentru a se sustine ca nu se poate face nimic. Cand se depun eforturi consistente, atunci se ameninta cu pericolul ecologistilor extremisti care chipurile vor sa puna lumea in pericol. Cel mai bine e sa nu facem nimic, pentru ca nu-i asa, asta convine de minune industriilor poluatoare si emitatoare de CO2. In plus daca incalzirea globala e o “farsa a Chinei” de ce sa ne agitam?

    • Absurdistan spune:

      https://www.youtube.com/watch?v=q-_iXaXrUtM

      Chestia asta cu miscarea chipurile spontana a copiilor minunati “noi in anul doua mii cind nu vom mai fi copii” este la nivelul moral al pedofiliei.

      Prin +- 1980 se anula scoala sa iasa copiii romani la ovationat de Ceausesti.

      Astazi se face aceasta porcarie ordinara, exploatarea nerusinati a copiilor de dragul propagandei.

      Orice “stiinta” are nevoie de acest gen de manipulari idioate n-are nici o legatura cu stiinta.

      Are legatura cu “arta” lui Joseph Goebbels.

      • adrian spune:

        Faptul ca in Congresul SUA unii politicieni in anul 2019 se intreaba de ce trebuie sa tinem cont de stiinta sau ca presedintele SUA considera ca un fapt stiintific este o farsa a Chinei, sunt dovezi clare ca acesta initiativa admirabila a tinerilor din zilele noastre este justificata si necesara. Este si dovada ca tinerii sunt mai lucizi si mai maturi decat unii politicieni.

        Cand compari initiativa libera a unor tineri din societati democratice, care sustin un lucru dovedit de stiinta, cu comunismul sau nazismul ai pierdut deja polemica, e dovada cea mai solida ca nu ai nici un argument. Singura ta logica este: orice nu-mi place este comunism sau nazism.

        • Razvan A spune:

          Dovezile stiintifice a unei comunitati self-fullfilling prophecy. de aia 10% care au alte pareri ne indoim? De ce? stiinta e democratie?

          • adrian spune:

            Aveti dreptate, au pareri si nimic mai mult. Stiinta nu se bazeaza pe pareri.

          • Prototipescu Fanel spune:

            Sunt totusi prea multe dovezi materialist dialectico-stiintifice ce converg spre confirmarea teoriei unificatoare a unui renumit savant care a gasit rezolvarea tuturor fenomenelor contradictorii cu o solutie de consens universal. „Savantii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri, important este însă a o schimba”

        • Absurdistan spune:

          Acest “fapt stiintific” este o minciuna pura, pe acelasi plan cu marxismul dialectic si cu “alimentatia stiintifica” a lui Ceausescu.

          Presedintele Trump este un om de mare curaj pentru ca, printre altele, nu pune botul la minarelile pseudo-stiintifice ale unei cete de escroci sadea.

          Nu se lasa intimidat de pechinezi si malti latrai.

          • adrian spune:

            Ati auzit de sindromul “tot ce nu-mi place mie e comunism sau fake news”? Il practicati cu voluptate. Ne intoarcem in Evul Mediu cu gandirea asta obscurantista care ataca stiinta si o inlocuieste cu ideologia politica.

            • donquijote spune:

              Aparent, preferati intoarcerea la revolutia culturala.
              Evul mediu pe care il evocati nu are nicio legatura cu argumentele stiintifice pe care le combateti pentru ca nu sunt aliniate cu doctrina trasata de vizionari.

            • Absurdistan spune:

              Nu intelegeti ce inseamna STIINTA.

              Regurgitati fara nici o jena cretinisme ideologice pe care le-ati inghitit de la escroci si le numiti “stiinta”.

              E rusinos. Nici macar demn de Evul Mediu.

        • Pau Popescu spune:

          Ti se pare ca chiar este dovedit de stiinta? Indubitabil? Sunt foarte multi oameni de stiinta care sustin contrariul!

    • crs spune:

      Multi zic “oamenii de stiinta”. Care ?
      Ca nu se dau nume.
      Sunt ei o entitate aparte, o tagma care gandeste pentru binele tuturor ? Ca aceia din sssr care faceau rosii cubice ?
      Recent o ECHIPA de cercetatori din China a descoperit, in urma unui studiu efectuat pe parcursul a CATORVA ZECI DE ANI de monitorizari ca, mai degraba, clima s-ar raci, urmand o glaciatiune, ale arei efecte pline se vor resimti abia peste cateva sute de ani, cand va incepe inghetul strasnic.

      Deci balivernele cu incalzirea sunt de domeniul valizei lui flaushat.
      In nici un caz un organism viu precum o planeta, bunaoara a noastra, nu poate avea nucleul afectat de niste mizerabile uzine. Speciile dispar ca urmare a vanatorii pentru hrana/amuzament/alte cauze, tocmai pentru ca sunt specii. Niciodata insa nu dispar de tot, vezi cazul Thylacinus, Coelacanthus si observatiile de pleziozauri si mozazauri.
      Insa cum astia nu-nvata la scoala decat despre revolutia de gen-sex… culegi ceea ce seamana altii.

  2. Xan spune:

    Articol de bun simt despre lucruri care ar trebui sa fie evidente. Care insa va fi ridiculizat, blamat, atacat, pentru ca trompetele progresiste sunt doar instrumente oarbe in mainile unora care inteleg doar lupta pentru putere, in care argumentele logice sunt irelevante.

  3. victor L spune:

    “Sa salvam clima sa scapam de capitalism” este una dintre pancartele cu care se “lupta” impotriva incalzirii globale la recentele demonstratii ale copiilor :D
    Cum nu vii tu, Doamne, sa le dai o iepoca de aur unde nu transpirai ci dirdiiai de frig in apartament.
    NB,
    la o recenta expozitie auto in Germania se scanda “Ardeti capitalismul, nu carbunii! :P
    Nu de incalzirea globala le e teama unora, ci de vesnicia capitalismului ajuns la marginea prapastiei ca sa ii priveasca pe fundul ei. Pe cineva care nu vrea sa moara.

  4. NewLevel spune:

    Eu cred ca problema e mult mai complexa si are multe aspecte de o ipocrizie uriasa. De exemplu, acum citiva ani ziaristii au descoperit ca Germania, cea care a inventat der Gruene Punkt si plateste 25 de centi garantia la pet-ul de plastic, pur si simplu colecta aceste pet-uri, le compacta si le trimitea in China. Unde, probabil, erau aruncate in mare si ajungeau sa sugrume delfinii.
    Tu, ca mic copil ecologist, nu poti sa ceri mai marilor planetei sa faca ceva, in timp ce bei apa dintr-un pet si te imbraci cu un tricou “made in China” pentru ca e mai ieftin.
    Copiilor astora ar trebui sa le spuna cineva ca daca fac greva de la invatat asta nu le aduce automat o cariera in ecologism. Nisa e foarte ingusta iar postul e ocupat de Greta.
    Totusi, nu sint total contra acestor ecologisti, fie ei copii sau adulti. Problema e ca daca cineva ar implementa fie si numai o parte din cerintele lor, s-ar putea sa nu le placa absolut deloc. Cum ar fi sa fie interzise pet-urile de plastic si sa mergem iar dupa sifoane sau sa avem in casa 4-5 navete de sticle goale, una pentru Cola, una pentru apa minerala, una pentru lapte, samd?
    Sau cum ar fi sa coste un tricou 200 de euro pentru ca e facut cu zero emisii de carbon iar cel facut in China, aceeasi calitate, dar la un pret de 5 euro a fost scos de pe piata complet?

  5. ionas spune:

    Schimbarile climatice severe in parte provocate de om incepind cu anii 1950 sunt o certitudine.
    Poate ca va fi o binefacere sa consumam peste doua sute de ani banane din Norvegia sau Alsaka sau portocale din Ontario.
    Nu se pune problema a abandona imediat combustbilii fosili- petrol si gaz ( ei ar ajunge poate pentru citeva mii de ani la nivelul actual al consumului).
    Problema este accelerarea descoperirilor stiintifice care sa permita aparitia de noi forme competitive de energie regenerabila- fotovoltaica, eoliana, geotermala, mareele, curentii marini si poate altele. Este un proces care consuma infinit mai multa inteligenta decit foratul si prelucratul petrolului.
    O alta problema este eficienta consumului de energie.

    • Mihai spune:

      Panourile fotovoltaice si morile de vant distrug mediul. Ce faci acum, distrugi mediul ca sa salvezi climatul???

      • Stefan spune:

        Am mai auzit ideea asta cu parcurile fotovoltaice și eolienele, cum că distrug mediu. Exact, in ce consta aceasta distrugere?
        Pe drumul care părinții mei este pe un deal in parc fotovoltaic. Destul de mărișor. Are iarba, floricele, albinuțe …probabil și cârtițe. Nu înțeleg la ce distrugere va referiți. Cat despre eoliene, le-am văzut și pe câmpurile austriece cu grâu, și pe marea Nordului. Despre ce distrugere a mediului vorbiți?

          • Stefan spune:

            @Razvan A, thx! Inteleg ca “amprenta de carbon” apare mai ales in procesul fabricarii acestor panouri fotovoliaice. Si, va aparea si in momentul dezasamblarii/reciclarii lor.
            Probabil ca orice dispozitiv utilizat pentru extractia de carbune sau gaz are la randul lui o amprenta de carbon datorata procesului de fabricare. Fiecare plastic fabricat si utilizat 1 data, are propria amprenta de carbon. Chiar si eu, ca persoana consumatoare de resurse, am o amprenta de carbon.
            Ar fi interesant un studiu comparativ intre “amprentele de carbon” datorate obtinerii unei puteri de 1MW prin hidraulic (costul barajului, stramutarea populatiei, impactul asupra mediului samd), cel datorat otinerii de 1MW prin nuclear (cumpararea tehnologiei, constructia, intretinerea, reciclarea samd), cel datorat obtinerii de 1MW prin ardere de gaz (extractia, conductele de transport, instalatiile de facut si pastrat presiunea in conducte samd), 1MW prin panouri fotovoltaice si 1MW prin eoliene. Nu un studiu economic, al cheltuielilor: cat costa alea, alea, tehnologii si cei care sapa santurile. Ci impactul de mediu al fiecarul MW, chestia asta numita “amprenta de carbon”.

            Ar fi chiar interesant sa ni se explice mai clar si mai stiintific in ce consta aceasta “amprenta”. Asa, ca pentru neinitiati: “Se fabrica 10m de teava pentru a se extrage gaz de pe mare. Noile tehnologii de fabricatie folosesc nu stiu ce minereu. Se arde in cuptoare. In susul furnalelor de ardere exista captatoare electrice/chimice/bla, bla, care nu permit evacuarea in atmosfera a metalelor x, y, z. Astfel ca amprenta de carbon datorata fabricarii celor 10m de teava este de x. (exista o unitate de masura pentru aceasta amprenta de carbon?). Apoi, pentru un panou fotovoltaic, se folosesc x, y, z materiale. Procesul de fabricatie este prin depunere? si sunt emanate in timpul acestui proces reziduuri de tipul k1, k2, k3. Acestea duc la o amprenta de carbon de marimea y.”

            E usor sa fim nemultumiti. Dar exista atat de mult loc pentru cercetare si progres in acest domeniu! Cei din cercetare/universitati sunt privilegiati pentru ca viitorul apartine (si) proiectelor de acest fel, pe care le pot accesa foarte usor datorita cunostintelor care exista deja. Doar sa se doreasca. Sa nu fie vazuta lumea doar alb si negru, ci in oportunitati.

            • Harald spune:

              @Stefan – in materie de energie, nu ai nevoie doar de 1MW oarecare, de asta cei care citeaza statistici nu inteleg nimic din ele. Ai nevoie de o combinatie de surse care sa-ti asigure la orice ora din zi si din noapte acel MW. Chiar si atunci cand nu ai nevoie de el, el tot trebuie sa fie acolo, disponibil pentru orice eventualitate.

              Cu ce te incalzesti in februarie, cu megawatt-ul ieftin din iulie? Vii cu idei la nivel de scoala primara, ar trebui sa intelegi mai multe despre functionarea sistemului energetic.

            • Stefan spune:

              @Harald, hai sa nu mai începem aceeași discuție despre energie și că “nu se poate face nimic”. Exact asta este manifestul acestor “greve” (eu le-as numi “exerciții civice”), sa se investească în cercetare și tehnologii noi. Asta este ideea, sa se mai renunțe la venituri mari și să se investească în “alternativele” costisitoare.
              De aceea se și numesc “alternative”, pentru că nu este nevoie că și iarna/noaptea sa te încălzești tot cu panouri solare. Dar vara, alternativ, da. Nimeni, eu in nici un caz, nu spun că trebuie renunțat la gaz, la nuclear, la carbune. Ci, că trebuie suplinit, pe cat posibil, cu alternative “curate”.
              E o discuție fără sfârșit, și știți asta. :|

            • Harald spune:

              @Stefan – ce se poate face în materie de energie este treaba companiilor energetice, nu treaba militanților. Veniți cu povești de școală primară, ”hai să vedem care MW emite mai mult CO2”, de parcă fiecare MW nu s-ar transforma tot în căldură!

              Dacă o companie energetică ajunge la concluzia că e profitabil să instaleze moriști pe dealuri, e treaba ei, n-are decât să le instaleze. Dar nu e treaba guvernului să pună taxe pe carbon pe care le plătește consumatorul, iar banii să-i dea nemților și cehilor pentru instalat acele moriști pe dealuri. Despre asta e toată povestea, nu despre CO2.

              Până una-alta, termocentralele pe cărbune sunt obligate să cumpere certificatele de carbon, iar asta deja le alterează viabilitatea economică, deși sistemele energetice actuale încă nu sunt capabile să se dispenseze de acele termocentrale pe cărbune. Iar dacă tot v-a interesat ce făceam eu la 15 ani și ce făceau copiii mei când erau între 12 și 18 ani, vreo activitate profesională autentică aveți? Sau vă ocupați cu sfaturi pentru oameni de bine, cum făcea Ion Iliescu?

            • Stefan spune:

              Aha, deci în final, treaba este despre guverne și taxa de carbon pe care o plătim noi, consumatorii. Nu despre un adolescent, Greta.
              Nu ne oprește nimeni sa facem o companie românească care sa instaleze aceste moriști pe dealuri. De ce nu se face o astfel de companie românească? Pentru că avem cazul panourilor solare, (programul adresat persoanelor fizice și firmelor românești de execuție), unde sunt ‘jde probleme legislative! Dacă legislația ar fi clară și ușoară, sigur s-ar găsi investitori români și pentru montat eoliene. Firme sunt, doar că nu își permit lucrări așa de scumpe
              Mda, din păcate mă ocup doar cu sfaturi pentru oamenii de bine și de crescut adolescenții. M-au forțat să mă fac vegan, sa stau cu ei acasă să le schimb/spăl scutecele de bumbac biodegradabil și să merg doar pe jos, sa nu poluez atmosfera. Le confecționez pancarte și îi duc cu vasul cu vele pe Dunăre. Astăzi m-au obligat să ii apar in aceasta disputa, a adulților contra adolescenților. Postez atât de greu pentru că mi-au impus cenzura și corectează ei textul. Mă rog de ei pentru ceva mâncare și zic saru’mana că mă lasă la net. Damn, noroc de ajutoarele sociale! ;)

            • Stefan spune:

              @ Harald

            • Harald spune:

              @Stefan – vechea ieșire din situație a oricărui self-righteous, ducerea în derizoriu a orice.

  6. ion adrian spune:

    E foarte corect ce spuneti dar ce mi se pare foarte important este ca dati o cifra care ar putea fi corelabila cu cea pentru toate tarile adica inclusiv sarace. Adica daca cele bogate ar scadea doar cu 0,4°C până în 2100 am avea o cifra in care incalzirea globala (nu emisii de CO2 si alti parametri ar fi indicati ci chiar modificarea temperaturii.) sa fie data in °C Asadar daca toate tarile ar face ce spuneti in articol ref la cele bogate adica zero ardere combustibili fosili cu cat s-ar reduce cresterea temperaturii pana in 2100?

  7. cetățeanul turmentat spune:

    Un copil cu probleme este băgat în față de oengeurile de șomeri care salvează tot ce prind, mai ales dacă din afacerea asta ies ceva bănuți din care pot trăi fără să-și ia un job real. Metoda țigănească de a face bani bazată pe exploatarea copiilor ridicată la nivel superior.

  8. Leo spune:

    De acord cu dvs aproape in totalitate. Voi sublinia cateva puncte unde nu sunt de acord:

    - mediatizarea – mai importanta ca oricand
    - constientizarea sau awareness-ul, cum e vorba romgleza. Copiii de azi sunt studentii si votantii de maine
    - tendinta. Faptul ca masina merge prea repede si n-o prea putem controla nu e un motiv sa calcam si mai tare acceleratia, ci mai degraba sa incercam timid frana.

    Desigur, realitatile economice si politice sunt cele pe care le aratati, Astazi.

  9. Hantzy spune:

    Găsesc nefericită prezentarea copiilor atât ca experți în nazism și în varii forme de comunism, cât și cea a lor ca experți în schimbări climatice. Se dorește probabil contaminarea oricărui concept ce presupune o legătură între expertiză și copilărie. Se spune că la naștere orice copil este genial. De pierderea genialitatii lor sunt responsabili doar adulții care se pricep mai bine.
    Regele Mihai al României spunea în Parlamentul național că această lume este una pe care am luat-o împrumut de la copiii noștri. Dacă suntem de acord cu realitatea aceasta, atunci trebuie să fim de acord și cu dreptul lor de a cere să le fie respectată proprietatea, pentru a o putea și ei la rândul lor folosi ca adulți, împrumutând-o de la proprii copii.

    Câteva clarificări :
    Pentru că nu am cunoștință de vreun curent ce promovează “chiulul școlar” pentru că nu ar mai exista viitor, am căutat pe internet. Nu am găsit nimic relevant, decât multă ură și batjocură din partea contestatarilor acestor acțiuni. Copila suedeză se pare că ar fi absolvit cu note stralucite cele nouă clase obligatorii conform legii educației din Suedia, iar anul pauză este intercalat înaintea înscrierii la un studiu gimnazial. În Germania majoritatea școlilor acceptă participarea elevilor la proteste, dar cu condiția ca părinții lor să își exprime în scris acordul, iar elevii nu sunt scutiți și de actualizarea cunoștințelor și nici de temele pentru acasă.

    Se vorbește de inovație. Dar oare nu asta e soluția pentru obiectivele propuse?! Vă așteptați cumva ca vreun jucător economic sau vreun lobby-ist să spună “nu ne cere legea, dar vom purcede noi înșine să dezvoltam noi tehnologii și să le implementam”. Nicidecum! Chiar și în cazul nedorit al vreunei catastrofe ecologice, cei mai apărați de efectele crizei ar fi chiar cei ce o provoacă. Așteptând să se petreacă minunea vor mai trece încă două generații pentru un alt 1% în ponderea tehnologiilor verzi. Astăzi umanitatea are suficiente instrumente pentru impulsionarea cercetării în direcția dorită, este necesară doar voința politică.
    Alinierea țărilor în curs de dezvoltare și preluarea unor noi tehnologii nu ar fi o problemă, așa cum reiese și din articol *, decât atâta vreme cât întârziem și ne tot codim să căutăm soluții, motivând că tehnologiile noi nu se pot ridica la eficiența celor existente. Știm însă să gândim complex și trebuie să studiem comparativ tehnologiile prin prisma mai multor criterii, nu doar cel al eficienței momentane.

    *În acel moment, sunt convins că toată lumea se va repezi să le folosească și să arunce la lada de gunoi a istoriei combustibilii fosili.

    • Prototipescu Fanel spune:

      ce dragutz si inocent…
      dar tot nu ma pot lamuri cui se adreseaza si ce anume cer in mod concret aceste manifestatii: cumva se adreseaza guvernelor europene care deturneaza accizele la combustibili in alte scopuri decat cercetare si invatamant ? sau nu subvetioneaza suficient regenerabilele ?
      sau se adreseaza cetateanului obisnuit care produce codoi chiar si fara sa consume combustibili fosili ? de exemplu pentru ca pur si simplu mananca si respira; si daca n-ar manca si n-ar respira ce avantaje ar obtine ?

      • Harald spune:

        @PF – cei care îi manevrează pe copii vor să arate lumii întregi că au sprijin popular, asta e semnificația politică al actualelor ”greve”. Exact cum face și PSD-ul când organizează mitinguri. Iar dacă peste 10-15 ani unii dintre acești copii vor lua în serios propaganda de azi, asta nu poate fi decât în beneficiul organizatorilor. Chiar printre comentatori se pot vedea foști vajnici uteciști, e clar că pe vremuri unii au luat în serios politica partidului. Altfel n-ar avea simpatiile politice de azi.

        La un articol de pe Yahoo UK dedicat acelorași manifestări de vineri, un tip explica într-un comentariu ce măsuri concrete a luat pentru salvarea planetei, când și-a văzut copiii atât de încântați de ”greve”: de-acum nu-i mai duce la școală cu mașina, vor merge 45 de minute pe jos în fiecare dimineață și în fiecare după-amiază. Ca să salveze planeta pe pielea lor :)

      • Absurdistan spune:

        Dl. Prototipescu, spuneti ca e “dragut si inocent” . . . si stiu ca spuneti asta la modul sarcastic.

        Din pacate tipul de retorica bolnava, ucigasa, continuta in truisme distorsionate de genul

        ” Se dorește probabil contaminarea oricărui concept ce presupune o legătură între expertiză și copilărie. Se spune că la naștere orice copil este genial. De pierderea genialitatii lor sunt responsabili doar adulții care se pricep mai bine. ”

        sint tipice pentru fenomene de genul Pavlik Morozov, copilul progresisto-genial care si-a denuntat parintii reactionary.

        Dat fiind faptul ca sisteme de invatamint fundamental- si putrefacent-stingiste sint la radacina tuturor minciunilor pe care acesti copii le absorb fara discernamint, “parerea” lor, in masura in care exista, este o reflectare fara digerare a acelor minciuni.

        Incalziristii au fost deja numiti, pe drept cuvint, eco-fascisti.

        De ieri, pot – si TREBUIE – numiti violatori de copii. Pentru ca asta este ceea ce sint.

        • Hantzy spune:

          Absurdistan,
          Nu știați cum să îmi dați dreptate? Doar scrisesem că “de pierderea genialitatii copiilor sunt vinovați adulții, care știu mai bine”. Sau voiați doar să îl convingeți pe pf că n-are dreptate.
          P.S. Doar stalinistii dădeau verdicte, acuzându-și indezirabilii, în lipsa altor evidențe, că ar fi fasciști.

      • Hantzy spune:

        Nu sunt interesat de aceste proteste, deci nu vă pot ajuta. Dar acum că a apărut și colajul, remarc o deosebire esențială între primele trei fotografii și cea de-a patra, anume că în primele copiii sunt îmbrăcați în uniforme, stau aliniați și salută. Nimic din toate astea nu apare în ultimul instantaneu. Autorii colajului nu prea au fler când manipulează.

        Despre LGBT în acest context, poate recitiți prima remarcă a d-lui Crânganu din următorul comentariu .

        • Prototipescu Fanel spune:

          dar am remarcat ca erati foarte interesat de sechestrarea carbonului in pamant
          vi se pare in regula sa ni se interzica sa sechestram carbonul in paiele de plastic ?

          • Hantzy spune:

            Sechestru în aer! În utecenicia lor, unii au rămas cu imaginea coșului fumegand, prezentă în majoritatea “operelor” preaslăvirii ssmd, dar până și pe bancnotele și monezile perioadei. Copșa Mică, o cură de aer definitivă!

          • Prototipescu Fanel spune:

            @Hantzy
            la combinatele de celuloza si hartie era mai altfel ?
            materialele biodegradabile ar fi de preferat plasticului reciclabil sau macar nedegradabil ?
            ca e problema de viata si de moarte a planetei, intr-atat de delicata incat orice tantar poate deveni oricand armasar, la cat de fragil ni se prezinta echilibrul ecologic

  10. Paul Butoi spune:

    Stiu si eu …
    Parca – in Realitate – demonstratiile copiilor “experti ” in nazism & comunisme erau organizate de adultii care detineau Puterea in Statele respective .
    Dv ne informati ca vineri s-a intamplat acelasi lucru ?
    Sau ati facut doar ( inca ) o paralela usor fortata ?
    ” … milioane de copii … au organizat greve si demonstratii pentru a cere guvernelor lor actiuni mai viguroase impotriva schimbarilor climatice antropogene ”
    De unde rezulta ca ( si ) copiii se considera ” experti ” ?
    Sau asta este doar o ( alta ) presupunere a dv ?
    Poate copii actioneaza doar in calitate de cetateni si sunt preocupati – in mod legitim , nu ? – de viitorul lor .
    Copiii par sa manifeste oarece responsabilitate ; dv considerati ca asta este ceva gresit / rau ?
    Apoi , nu este usor exagerat sa asteptam / cerem de la copii solutii pentru o problema atat de vasta ?
    Nu avem deja la dispozitie expertiza adultilor lipsiti de complexe / dileme in fata problemelor globale ale omenirii ?

    • Absurdistan spune:

      Problema nu este copiii ci violatorii in massa ai mintilor acestor copii – criminali fara scrupule, pesti pseudo-intelectuali.

    • crs spune:

      “Milioane de muncitori si de tarani… au infiintat soviete… vor progres si conditii de trai… cer moartea impilatorilor si rapacilor burghezo-mosieri, care ii tin in tenebre… samd”
      Suna cunoscut.
      Milioane de copii or fi iesit in strada sa schimbe clima, o idiotenie in sine, dar alte sute de milioane au avut creier si l-au folosit.

  11. Ela spune:

    In Pacific, undeva in largul Barierei de Corali e o insula cu copii tristi, agresivi, obezi, prost educati si saraci, ai caror parinti au facut, totusi, tot ce stiau ei mai bine, pentru un viitor confortabil.
    Niciun adult dupa insula Nauru nu a dorit distrugerea pamantului pe care traiau si care, generos, le daduse fosfatii prin exploatarea carora ajunsesera sa aiba PIB mai mare decat SUA! Nu au dorit, dar exact asta au obtinut…
    Intre supra-exploatarea ecologica, falita economica inevitabila si hiper-consumersmul care insoteste, “de obicei…”, cresterea spectaculara a nivelului de trai, Nauru reprezinta exemplul perfect al visului care se transforma in cosmar!
    Milioanele de copii care au manifestat vineri, nu au facut-o pentru ca sunt experti, ci pentru ca nu vor sa traiasca modelul de viitor pe care adultii il pregatesc. Nu le place. Simplu!
    E dreptul lor, asa cum era si dreptul tinerilor din Nauru sa traiasca astazi asa cum le convine, doar ca ei n-au avut niciun cuvant de spus, si acum suporta consecintele…

    • Namaste spune:

      Excelent, comentariul Dvs., felicitari!

    • Harald spune:

      Încă nu s-a văzut vreo națiune care să realizeze ceva de pe urma exportului de resurse naturale și materii prime. Avem Rusia ca exemplu perfect, dar chiar și Olanda a dat-o în bară după ce a început să exporte gaz.

      O națiune care trăiește din export de resurse naturale nu creează nimic și nu învață nimic.

    • Absurdistan spune:

      Vai dar ce geniali acesti copii, care inteleg “modelul de viitor” si, in deplina cunostinta de cauza, “nu vor sa traisaca in el”. Hai sa lasam emotionalismul ieftin si echivalentele de doi bani.

      Exista manipulari, manipulari complexe si manipulari cu adevarat diabolice, la nivelul moral al pedofiliei.

      Ceea ce fac maestrii sinistrii ai “eco”-fascismului este din ultima categorie.

      Rusine, criminalilor!

  12. monk spune:

    1. Articolul incepe prin decredibilizarea sursei (“copiii [...] noi, cei trecuți de vârsta copilăriei [...] probabil că au făcut greve atunci când s-au predat noțiunile respective”) inainte de a incepe sa dezbata ideea.

    2. Autorul nu neaga rezultatele reducerii emisiilor de carbon, ne spune doar ca “a înlocui energiile fosile – abundente, ieftine, mereu disponibile, cu alternative regenerabile – mai scumpe și de mai mică încredere, ar frâna funcționarea economiilor și le-ar micșoara creșterile”. OK, iar mesajul “copiilor” este ca poate a venit momentul sa depasim obiectivul asta ca valoare absoluta. De la un punct incolo, cresterea economica nu merita costurile umane (pana la urma, cresterea economica nu-i un scop in sine, nu-i asa, ci trebuie sa ne serveasca noua, tuturor).

    3. Articolul pune, tendentios, in contrast, doua solutii: reducerea emisiilor de carbon si inovatia, ca si cand protestatarii se opun inovatiei si cer doar reducerea emisiilor de carbon. Absurd, evident ca avem nevoie de ambele.

    4. “Sub conducerea activistei suedeze Greta Thunberg” e o formulare care tradeaza Weltanschauung-ul autorului – organigrama militaroasa, eminentele cenusii care manevreaza armate de subalterni, etc. E mai facil decat sa dai o sansa protestatarilor ca indivizi cu liber-arbitru si IQ respectabil, care s-au auto-sesizat organic.

    5. Domnul Crânganu ne spune ca in acelasi timp “dezastrele au devenit mai puțin frecvente [...] pentru că noi am devenit mai bogați, material și tehnologic”, si “cei săraci vor avea mai puține șanse să folosească o energie verde, mai scumpă și mai puțin disponibilă decât una fosilă, și sunt susceptibili să rămână săraci până când nu vor avea acces la energiile clasice”. Undeva aici e un mic adevar: “noi” nu suntem toti, pe masura ce pentru cei mai norocosi schimbarile climei au devenit o problema mai mica (pentru ca ne permitem aer conditionat, masini mai putin poluante, etc.), pentru cei saraci lucrurile s-au inrautatit, pentru ca aerul asta conditionat consuma energie (ieftina, murdara, care creste economiile), si saracii nu-si permit mult-trambitatele inovatii (ba mai mult, tarile cele mai sarace sunt cel mai afectate de poluarea industriala cauzata de productia noilor tehnologii).

  13. Daniel B spune:

    Vazand semnele timpului, eu cred mai avem 10 -15 ani maxim, dupa care va veni o lume gen Mad Max, dupa care va veni sfarsitul filmului, daca nu schimbam TOTUL acum. Nu mai e nimic altceva de facut. Nu exista adaptare la o catastrofa planetara prin inundari masive si temperaturi insuportabile pt om si biosfera. Avem 200 de centrale nucleare care vor face meltdown de la lipsa de intretinere, cand haosul si anarhiva se vor instala si nu vor mai exista guverne. Exista doar extinctia cu iz radioactiv si este aberant sa sustineti balarii despre adaptare.

    • Harald spune:

      @Daniel B – in directia in care te indrepti tu, in 10-15 ani tarile europene vor avea guvernari gen Franco sau Salazar, iar cateva zeci de mii de activisti vor disparea fara urma. Keep up the good work! :)

    • Ibi spune:

      DanielB. V-ati luat pastilele azi? Nu de alta, dar poate vine MadMax in vizita.

  14. Ovidiu spune:

    In sfarsit cineva care ia atutudine! Eu unul m-am saturat deja de istericalele astea cu climate change, nu ca nu am avea si noi o contributie, dar politizarea discutiei e atat de mare incat nici nu mai poti aduce un argument rezonabil in discutie. Si ca tabloul sa fie complet, au aparut si debagogii si ideologii la orizont, profitant in mod ipocrit de situatia asta.

  15. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    PRECIZARE IMPORTANTĂ

    Articolul de față a fost scris având ca punct de plecare o fotografie-colaj, reprezentând patru grupuri de copii demonstrând în situații istorice diferite. Titlurile celor patru fotografii sunt următoarele:

    These children were experts on National Socialism

    These children were experts on Soviet Communism

    These children were experts on Chinese Communism

    These children are experts on Climate Change

    Fotografia-colaj a fost incorporată în articol după al doilea paragraf, cu legenda următoare:

    Copiii de ieri erau experți în nazism, comunism sovietic ori comunism chinez. Copiii de azi sunt experți în schimbările climatice (Sursa)

    Din motive necunoscute mie, nici fotografia, nici legenda nu au fost publicate. În lipsa acestor date, tema articolului despre copiii experți în multe domenii își pierde sensul.

    Ideea folosirii copiilor în scopuri care au puțin de-a face cu vârsta lor biologică e veche, dacă ne gândim doar la Cruciada copiilor din 1212. Se pare că istoria se repetă, pentru că adulții au uitat (convenabil) eșecurile falimentare ale trecutului.

    Colajul fotografic poate fi accesat la: https://pbs.twimg.com/media/EE9-ffyXUAAM512.jpg

    • monk spune:

      Lasand la o parte respectabilitatea unui “Internet meme” (singura sursa pentru poza dvs. pe care am putut-o gasi fiind https://realclimatescience.com/2019/04/socialist-child-abuse/) ca punct de plecare pentru o discutie tangential stiintifica, as puncta doua diferente dintre tinerii comunisti din “poza” si tinerii care au protestat recent (sunt suficient de batran cat sa fi fost pionier, dar din fericire n-am fost niciodata in Hitlerjugend):

      1. Noi nu eram experti in comunism (sau, mai bine spus, eram experti in neajunsuruile si teroarea lui – aproape nimeni nu aparea in pozele alea din convingere). Eram obligati sa fim acolo. Tinerii care au protestat recent doreau sa fie acolo.

      2. Alt aspect “one of these is not like the others”: tinerii preocupati de schimbarile climei pot fi, eventual (daca au noroc), inceputul unei noi paradigme. Cei din celelalte fotografii erau deja cateva generatii de indoctrinare mai departe.

      • Harald spune:

        @monk – hai sa mai lasam povestile, in realitate e vorba doar de preluarea puterii politice prin metode “revolutionare”. Faptul ca tu folosesti astazi clima ca pretext, in timp ce bunicii tai foloseau “burghejii” sau “chiaburii” ca pretext, e o diferenta nesemnificativa.

        Lucrurile astea s-au mai intamplat o data in Europa, in 1920 – 1930, iar “revolutionarii” au ajuns repede martiri, cand dreapta a ripostat asa cum se cuvine. Stanga e foarte eterogena, nu-ti imagina ca poti sustine un conflict armat bazandu-te pe ecologisti, pe anarhisti, pe feministe si pe minoritatile sexuale. Chiar presupunand ca o asemenea combinatie ar ajunge la putere, s-ar intoarce imediat unii impotriva altora. Pentru comparatie, dreapta e organizata, disciplinata si foarte incantata sa foloseasca arme. Asa incat conflictul se va transa tot ca in 1920 – 1930.

        • marian spune:

          Cite certitudini! Si deci excludem total varianta ca chiar exista in societate multi oameni care vad lucrurile altfel decit dumneavoastra si care isi exercita dreptul de a le cere politicienilor actuali sa abordeze diferit domeniul energetic, fara sa vrea sa ii inlocuiasca in mod revolutionar.
          Indiferent daca au sau nu dreptate, daca e realist sau nu ceea ce cer (eu, personal, cred ca nu e si nu as participa la o asemenea manifestatie), oamenii astia se manifesta democratic si nu vad pe ce ne bazam cind spunem ca e o conspiratie in spatele lor.
          Ok, de data asta au fost copii si adolescenti (naivi, usor manipulabili, de acord) dar in lunile si anii trecuti au fost multe astfel de manifestatii, mai mari decit cele de acum, la care participau adulti. Copiii se iau unii dupa altii, dar de asemenea sint influentati de parinti (si cred ca nimeni nu considera ca e nelegitim ca un parinte sa vrea sa ii transmita copilului lui valorile sau crednta lui religioasa – plus ca in orice caz opereaza automat mimetismul).

          Sa infierezi si sa demasti niste oameni care se exrpima democratic pentru ceva cu care nu esti de acord aminteste mai mult de regimurile totalitare decit ce fac ei.

          • victor L spune:

            @ marian,
            “înfieratul” e in mintea ta. Copii aceia sint compatimiti pentru ca sint manevrati politic: ardeti capitalismul, nu carbunele!
            Si in timp ce isi “exprima democratic opiniile” se folosesc de toate binefacerile capitalismului. De toate, nu renunta la nimic.

      • crs spune:

        Tinerii in cauza nu doreau sa fie acolo.
        Si nici in alta parte dealtfel.
        Doreau doar sa-si faca norma la partid.
        Maine ii vei vedea manifestand pro-Palestina.
        Poimaine pro-Tibet.
        Dupa care anti-Trump si pro-China.
        Nu pro-Hong Kong, ca aia-s satane capitaliste.
        In primul rand nu-s tineri ci copii, spalati pe creier de stangisti.

    • monk spune:

      In plus, sa inteleg ca putem imputa acelasi lucru parintilor care si-au dus copiii (foarte mici) la protestele anti-PSD? Sau tinerilor care au iesit la protest in 10 August? Sunt cei sub 18 ani doar marionetele celor “trecuți de vârsta copilăriei”?

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Din păcate şi la Varşovia au fost învăţătoare care au implicat copiii în acţiunea respectivă. Concret, copiii au primit pancarde cu texte în favoarea activistei suedeze Greta Thunberg. Oribil!

      • Hantzy spune:

        Oribil să fie “în favoarea activistei”?! Atunci probabil că e înălțător să se manifeste unii împotriva ei. Mai ales când respectivii sunt adulți, cu carte și experiență de viață, nefiind manipulați de învățătoare.
        https://climatechangedispatch.com/fck-you-greta-stickers-climate-activism/

        • Absurdistan spune:

          Ceea ce este oribil este ca adulti cu mentalitati si moralitate de pedofili nu au nici un fel de scrupule in a folosi copii manipulati si dezinformati pentru oportunitatea trista a unui spectacol mediatic desantat.

          • Hantzy spune:

            Reiau și pentru dumneata:
            “Dar acum că a apărut și colajul, remarc o deosebire esențială între primele trei fotografii și cea de-a patra, anume că în primele copiii sunt îmbrăcați în uniforme, stau aliniați și salută. Nimic din toate astea nu apare în ultimul instantaneu.”
            Hitler, Stalin sau Mao or fi fost pedofili în sensul afirmat de dumneata. Tipic este pentru contestatarii în căutare de legitimitate să asocieze lucruri care nu se potrivesc.

            • victor L spune:

              @ Hantzy,
              stiu ca ma repet (cica rtepetitia e mama invataturii!) : ce faci tu personal impotriva incalzirii globale/ schimbarilor climatice injafara de a fi protestatar si activ la articolele dlui profesor Cranganu?
              Caci daca te folosesti in continuare de toate binefacerile capitalismului (care ar trebui ars :D ) si predici ca popa, atunci esti ipocrit rau de tot.

            • Hantzy spune:

              Victor L, repet și eu:
              1. Eu nu predic nimic. Dacă îmi poți arăta unde aș fi scris eu vreodată “nu faceți ca Victor L” sau “Fumptruck este un scelerat, ipocrit și retardat”, așa cum scriu comilitonii dumitale, atunci poți afirma că aș predica.
              2. Ce fac eu, mă privește doar pe mine, dar te asigur ca fac destule. Nu văd nicio contradicție între o societate de consum și ecologie, atunci când totul este făcut cu responsabilitate. Posibilitatea de a folosi un bun este dublata întotdeauna și de aceasta responsabilitate de a-l utiliza adecvat. Asta n-are legătura cu ideologia.
              3. Nu militez nici împotriva încălzirii globale, dar văd o problema când se încearcă a se îngrădi dreptul la liberă exprimare. Tinerii care protestează știu mai multă fizica decât unii comentatori de aici și se pot documenta singuri. Chiar dacă juridic sunt minori, sunt suficient de maturi sa înțeleagă și sa decidă ce vor sa ceara. Presupunerea ca ar fi manipulați , fără vreun indiciu in acest sens, o văd ca pe o încercare de discreditare de tip Sputnik sau vocea Rusiei.

            • victor L spune:

              @ Hantzy,
              probabil ca ai fost la multe manifestatii pe stadioane, in Iepoca de Aur, si ti-ai manifestat opiniile. Nu ai fost manevrat, ai mers de bunavoie, cu cravata fluturind in vint. Caci doar stiai ce faci :D

            • Hantzy spune:

              Am fost o singura data pe stadion și o singura data pe marginea drumului la aplaudat coloana. In ambele cazuri am fost obligat sa o fac. Așa cum scrisesem mai sus, tinerii care au vrut sa protesteze, au făcut-o cu aprobarea părinților, iar nu sub presiunea școlii. E o mică mare diferența, iar ca sa insiste cineva văzând similitudini in aceste cazuri e dovada de rea credință, așa ca nu mai răspund la trolling.

  16. Harald spune:

    Copiii nu organizeaza singuri asa-zisele greve. Aveam in scoala profesori care se ocupau de activitatile noastre “cultural-educative”, gen repetitii pe stadion pentru spectacolele omagiale dedicate “tovarasului”. E clar ca mecanismul e acelasi si e clar ca totul se desfasoara cu binecuvantarea autoritatilor neo-marxiste. Macar PSD-ul are bunul simt sa organizeze mitinguri cu adulti, nu cu copii. Implicarea copiilor e exact ca pe vremea PCR, aspect subliniat excelent in articol.

    Intr-o lume normala, profesorii-activisti ar trebui sa paraseasca sistemul de invatamant. Dar asa se intampla cand invatamantul e al statului, ajunge inevitabil politizat de comunistii mai vechi si eco-marxistii mai noi.

    • donquijote spune:

      PSD n-ar avea curaj sa organizeze o manifestatie indreptata pe fata impotriva capitalismului. (ah, multinationalele sunt altceva, sunt doar concurenta la capitalismul autohton, practicat de noi, socialistii de pamant, cei mai buni capitalisti din univers)
      Totusi, nu au trecut decat 30 de ani de cand comunismul, in schimbare de faza, a varsat sange pe strazile Romaniei, de frica capitalismului.
      Doar ca lumea vestica are himere cu comunsimul bun, ca pe vremea lui G.B. Show care-i facea propaganda lui Stalin bucurandu-se deplin de binefacerile capitalismului.

      Prin Paris inscriptii pe afise: Pe 21 septembrie asaltam Elisee / Si terminam Capitalismul pentru totdeauna (ceea ce va rezolva si extinctia – pemenita pe alte afise indemnand la acelasi protest, drept consecinta).
      Nu ca Parisul ar fi un exemplu de cumpatare cand e vorba de a protesta contra a nu conteaza ce.

  17. George Petrineanu spune:

    Multumesc pentru articol si timpul afectat pentru analiza! Speranta noastra si a copiilor tot in cercetatori este.
    Despre Greta, compatrioata mea, spun ca nu o pot aproba. E tinara si e normal sa-si incerce ideile. Faptul ca a obtinut un asa ecou e si el remarcabil.
    Avem totusi ceva de invatat de la ea, in afara discutiei despre climat. Anume, cit de capabili si de plini de intentii bune pot fi copiii, tinerii, daca îi respectam in general si îi invatam in spiritul acestor respect, adica nu sa-i bruscam si sa-i luam de prosti. Admir in interviurile ei date in engleza, care nu e limba ei materna, spontaneitatea, calmul ei si carisma veritabila. Poate cind va creste va trage foloase si vom mai auzi de ea intr-un fel pe care nu va trebui sa-l mai contestam, pentru ca acum si-a luat pe ea chiar o haina prea mare.

  18. Jean Drapeau spune:

    Despre Greta, care o sa fie prezenta la Montreal in 27 septembrie , o sa las Wikipedia sa isi dea cu parerea :<>

    Da, Greta sufera de Asperger, nu e cu toate tiglele pe casa si este probabil manipulata.
    Problema nu este ca un copil e manipulat de grupurile eco-militante, problema este ca grupurile ( in general partide de dreapta, vezi AfD, conservatorii in Australia, Maxime Bernier, oh, là !, UKIP $ co.) ba chiar si unii experti, care neaga schimbarile climatice nu se dau inlatuturi deminem” la atacuri ” ad-hominem” , vezi, iarasi Wiki)

    Writing in The Guardian, Aditya Chakrabortty said that columnists including Brendan O’Neill, Toby Young, the blog Guido Fawkes, as well as Helen Dale and Rod Liddle at The Spectator and The Sunday Times had been making “ugly personal attacks” on Thunberg.[86] As part of its climate change denial, Germany’s Alternative for Germany party has attacked Thunberg “in fairly vicious ways”, according to Jakob Guhl, a researcher for the Institute for Strategic Dialogue.[87]”
    Fact: Pana una alta, Greta a venit intr-un vas cu panze ( sau electric, ma rog) in America de Nord si nu cu avionul.

    Desigur, putem cu totii sa spunem : copii sa stea la scoala, femeile la cratita iar negrii sa munceasca pe plantatie
    Din cand in cand , din pacate, se mai trezeste cate unul sa ne avertizeze ca poluam ca niste disperati, fara nici un fel de plan pentru generatille urmatoare, se mai gaseste cate o femeie sa ia premiul Nobel ptr stiinta iar cate un negru , din pacate ptr ceilalti ajunge presedinte .

    Problema, inca o data , nu e cu cine o manipuleaza pe Greta, problema este ca asa-zisii experti impart lumea in EI si NOI, raii, comunistii, activistii si socialistii, iar noi astia, care producem petrol, ingrasaminte si plastici ptr ei ipocritii.

    Da solutia este inovatie si un salt technlogic, care nu se va realiza niciodata atat timo cat intre aceste 2 grupuril este un dialog (???) al surzilor.

    • Absurdistan spune:

      Realitatea este ca intr-adevar lumea se imparte, in aceasta privinte, in oameni productivi, creativi, folositori, care fac posibila prosperitatea si energia societatilor functionale contemporane, in vreme ce cealalta parte se reduce la manipulatori maoisti, abuzatori de copii, kibitzi nerusinati care folosesc TONE de “fossil fuel” pentru a se deplasa si a prosti lumea, in vreme ce incearca sa sufoce “prostimea” cu pacatul paielor de plastic.

      Profitorii, parazitii si porcii care predica impotriva “nedreptei orinduiri” in vreme ce traiesc intr-un lux desantat nu merita respect ci oprobiu.

      • Leo spune:

        @ Absurdistan: Nu spun ca nu sunt si cazuri precum prezinti tu.

        Dar hai sa ne punem nitel capul la contributie: *in medie*, *statistic*, cum castigi mai multi bani? Incurajand consumul sau dimpotriva?

        Despre ce vorbim? Hotul care striga hotii?

        • Absurdistan spune:

          A cistiga bani nu inseamna neaparat a fi hot.

          A cistiga bani nu prin producerea a ceva util si necesar ci prin prostirea propagandistica a oamenilor este hotie, tilharie de-a binelea.

          Adica exact ceea ce fac eco-fascistii.

  19. Sorin spune:

    Un articol destul de bine documentat despre încălzirea globală modernă, adică de la finele micii ere glaciare (1870) până în prezent:
    https://judithcurry.com/2018/02/26/nature-unbound-viii-modern-global-warming/

    • Harald spune:

      @Sorin – mai bine citește despre Younger Dryas, ca să vezi ce se întâmplă când natura face lucrurile cum știe ea. Oamenii nu ating nici 0,1% ca influență asupra climei, comparativ cu evenimentele naturale. Platon vorbea despre Atlantida, Vechiul Testament vorbea despre Potopul lui Noe, dar în esență e vorba de aceleași evenimente.

      • dinu b spune:

        @ Harald : Natura sau Dumnezeu ?

        • Harald spune:

          @dinu b – în Vechiul Testament, ideea de bază e că societatea umană degenerase atât de mult, încât a devenit preferabil să nu mai existe deloc, așa a ajuns Dumnezeu să trimită potopul. Dar nu ți-l imagina pe Dumnezeu ca fiind o persoană. Dezastrele naturale sunt rezultatul unor corelații ale evenimentelor care depășesc capacitatea (actuală) de înțelegere a oamenilor, așa că pot fi puse la fel de bine pe seama lui Dumnezeu.

          Are Jordan Peterson o analogie foarte convingătoare între potopul biblic și uraganul din New Orleans. Ideea lui e că dezastrele sunt ele naturale, dar corupția și degenerarea societății umane duc la urmări mult mai grave ale acelor dezastre. Pentru România, cutremurul din 1977 e un bun exemplu. Cutremurul ar fi venit oricum, dar construcțiile socialiste necorespunzătoare dpdv tehnic au fost cele care au dus la un număr atât de mare de victime. Nu știm de ce se produce un dezastru natural, dar putem face ca urmările lui să fie cu-adevărat catastrofale, asta se întâmplă când politicienii se cred ei înșiși zei.

          • donquijote spune:

            Inteleg ideea cu cutremurul din 77 dar, nici asa sa tot dai in comunisti :-) ca nu se mai pot apara.
            Cel putin in Bucuresti si Ploiesti majoritatea cladirilor prabusite in martie 77 erau din interbelic, bun prilej pentru ceasca sa mai infiereze o data regimul burghezo-mosieresc. (eu stiu in Bucuresti doar un bloc pe la Lizeanu care a cazut in subsol si cred ca si cele din Zimnicea erau dintre cele socialiste dar daca ar fi fost asa cum zici, era chiar de groaza…)
            Partea buna, intr-adevar si in spiritul ideii pe care o enunti, este ca, dupa cutremur normele de securitate seismica (securitate in sensul bun al cuvantului) in constructii au fost drastic revizuite, astfel incat gradul de risc al constructiilor ridicate dupa dupa 77 au fost mult inferior celor din alte tari, unele reguli chiar mai ceva decat in Japonia.
            Din pacate dupa ce ceasca s-a lipit de zidul de la Targoviste, normele astea au fost tratate ca-n Turcia si, fereasca Dzeu de un cutremur de aceeasi intensitate… ne vom trezi cu blocurile noi construite in ultimii ani, rasturnate cu fundu-n sus cum vedem la fiecare cutremur din Turcia.

            • Harald spune:

              Nu locuiam nici in Bucuresti, nici in Zimnicea la vremea aceea, dar impresia mea a fost ca s-au prabusit si blocuri moderne. Cele din interbelic le mai triase si cutremurul din 1940, ca sa nu ziceti ca as avea ceva special impotriva comunismului :)

            • dinu b spune:

              In Bucuresti dupa cate stiu, a cazut doar o scara (o “plomba”, 10 etaje, B-dul Pacii cu Rasaritului) alipita unui bloc nou: era legata de restul blocului doar prin “mustatile” sudate la structura blocului. Locuiam la urmatorul bloc la etajul 9.

            • Harald spune:

              @dinu b – daca tu stii de blocul de pe Pacii (OD16), altul stie despre cel de pe Lizeanu, iar altul despre Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor, ce zici, asta face deja 3 cladiri noi prabusite?

            • Prototipescu Fanel spune:

              din cate am aflat pe cale orala (asa era comunicarea in socialism), la centrul de calcul s-a concluzionat ca a fost viciu de executie, prin segregarea betonului la stalpi
              in ce priveste proiectarea, la noi mai degraba functioneaza principiul supradimensionarii structurii si minimizarii deschiderilor pentru suprafetele utile; au grija proiectantii sa fie mai catolici decat standardele, ca nu dau de la ei

            • Harald spune:

              @PF – cei peste 1500 de oameni chiar au murit în București, egal când fusese construită fiecare clădire. Se poate găsi câte o explicație pentru fiecare clădire în parte, dar rezultatul final e cel care contează: consecințele dezastrelor naturale sunt amplificate de incompetența și corupția oamenilor, de la ideea asta pornise discuția.

            • donquijote spune:

              Harald:
              Astea 3 (or mai fi) explica cateva zeci de victime, poate o suta-doua (centrul de calcul era pustiu la ora 21.25). De fapt, ca sa fim obiectivi, diferenta o face tehnologia timpului. Nu se compara nici pe departe, cu ce s-a intamplat la Istambul la ultimele seisme.
              In anii comunismului s-a folosit din plin betonul, care era, de departe mai rezistent de unde si diferenta. Plus, ca asa cum mai zice comentatorul Prototipescu Fanel marja de siguranta pe care o luau proiectantii romani era mult mai mare;dupa martie 77 normele au fost inca o data modificate, mai ceva ca-n Japonia. Industria cimentului in plina inflorire avea de castigat. (*)
              Ce putem sa-i reprosam ne-defunctului pcr este faptul ca nu a facut nimic pentru reabilitarea constructiilor interbelice (asa cum nu face nici acum) desi s-a instalat cu aroganta in vilele burghezo-mosierimii. Cele care au scapat de la cutremurul din ’40 au scapat doar pentru ca nu a mai durat inca 10-20 de secunde.
              (*) Ca sa fim siguri ca nu gresim, indiferent de domeniu, prevedeam mai multe redundante decat reiesea din calcul, tocmai fiindca nu aveam incredere ca “dorel” va face toate sudurile (vezi centrul de calcul) si exact acolo unde e pus in proiect. (ex; nu gaseai doua dacii sudate la fel, deci testele de crash erau lipsite de relevanta)
              In context, dupa Fukushima am auzit diverse comentarii ca centrala nucleara de la Cernavoda este mult mai bine asigurata decat si-au prevazut japonezii… de ce? pentru ca japonezii au fost siguri ca executia unei lucrari este conforma cu proiectul (o fi la ei) si fara greseala … ceea ce proiectantii romani cu capul pe umeri si cu constiinta treaza, nici nu viseaza. “Hai, mai pune 2-3 bare de otel in armatura ca nu costa o avere :-) din 10 tone de otel pe cap de locuitor, se poate.”

          • dinu b spune:

            Eu am intrebat foarte clar. Citeste pana intelegi intrebarea ne spunea invatatorul in clasele primare.

            “Dar nu ți-l imagina pe Dumnezeu ca fiind o persoană. Dezastrele naturale sunt rezultatul unor corelații ale evenimentelor care depășesc capacitatea (actuală) de înțelegere a oamenilor, așa că pot fi puse la fel de bine pe seama lui Dumnezeu.”

            Dar BOR parca asa il prezinta pe Dumnezeu care a facut OMUL dupa chipul si asemanarea lui; le cam bolmojesti ba natura /dezastre naturale ba incapacitatea oamenilor ………..numai sa-ti iasa la vopsea.

            Tine-o asa ca sa-ti iasa numarul de postari: mai castigi un ban cinstit ! Succesuri ca le meriti !

            • Harald spune:

              @dinu b – m-ai demascat, sunt un postac BOR platit de rusi, care nu intelege distinctia intre Dumnezeu si natura :)

              Ai mai folosit si altadata “acuzatia” ca as fi “crestin devotat”, dar asta demonstreaza doar lumea dementa in care traiesti, daca tu ai impresia ca o asemenea acuzatie ar trebui sa manjeasca reputatia cuiva. Stiu pe-aici niste romani “pocaiti”, habar n-am din ce cult fac ei exact parte, dar sunt de departe mai onesti si mai decenti in manifestarile lor decat orice manifestare de-a ta.

              Daca vrei un subiect de meditatie si scandal :) idealul meu e mai degraba Noe, deci e pre-crestin. De asta nu merg eu la biserica, acolo ii invata sa intoarca si obrazul celalalt. In timp ce Noe a facut o multime de lucruri cam nelalocul lor, dar “mergea cu Dumnezeu” si asta a fost tot ce a contat. And guess what? El a construit arca, iar asta inainte de potop :)

      • Sorin spune:

        Am citit, ba chiar m-am dus putin mai incolo.. in Pleistocen. Mi se pare interesanta teoria cum ca nivele foarte scazute a concentratiei CO2 au stat la baza desertificarii, iar apoi la acumularea de praf pe calotele glaciare, iar impreuna cu celelalte efecte ale cicului Milankovich la generarea interglaciatiunilor.

        http://clivebest.com/blog/?p=8656

  20. r2 spune:

    (repostez la articolul corect de data asta) Din pacate partea cea mai interesanta a articolului de azi e si cea mai scurta, si anume cea care spune ca tot carbonul emis in tarile dezvoltate contribuie cu doar 0,4°C la incalzirea globala pana in 2100. Asta lasand la o parte faptul ca nu exista o temperatura medie semnificativă fizic pentru întreaga planetă în contextul problemei încălzirii globale, cum spunea cineva – sau poate ca exista? Nu stiu. In orice caz, astea sunt lucrurile interesante. Pozele si pancartele cu fascistii si cu comunistii are cine sa le promoveze si sa le distribuie.

    • Absurdistan spune:

      Draga R2, sint de acord ca o discutie mai serioasa se poate avea pe baza “scientific claims” mai degraba decit pe slogane si pancarte, iar autorul (profesorul Cranganu) a demonstrat in zeci de ocazii ca stapineste acea lume a ideilor mult mai bine decit copiii spalati pe creier (de oricare virsta ar fi ei).

      Motivul pentru care acest articol in particular s-a axat pe lumea pancartelor este miscarea propagandista pedofil-”ecologica” care a debutat sinistru in aceasta saptamina.

      Sint convins ca viitorul articol va reveni la subiect pe alte coordinate.

  21. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    OFF Topic

    Când un președinte de stat este un expert în comedie…

    The Ukraine president trolled every world leader with a hilarious WhatsApp presentation

    https://youtu.be/CaL9Qe7B9Ls

    • dinu b spune:

      Apropo de acest presedinte comedian.
      Azi pe Fox News, la emisiunea lui Chris Wallace, s-a vorbit despre acel presedinte caruia presedintele Trump i-ar fi telefonat recent (vineri pare-mi-se).

      Unii spuneau ca dl. Trump ar fi cerut acestui presedinte sa dispuna accelerarea investigatiilor privind niste afaceri din domeniul petrolulului/gazelor naturale in care ar fi implicat fiului unui fost vicepresdinte actualmente candidat la presedentie USA.

      Altii spuneau ca prin aceasta actiune dl. Trump incearca sa amestece alte tari in alegerile viitoare din SUA.

      Grea politica chiar si cu expertii in politica care erau chiar adultii (peste 50 de ani). Ce sa mai vorbim de “expertiza” (ghilimelel imi aprtin) copiilor in schimbari climatice sau orice altceva.
      Deh, vorba romaneasca, despre copii care, cateodata, spun cu seninatate : Eu sunt mic nu stiu nimic. Tata in pod jupoaie o oaie.

      Si unii ii considera experti (fara ghilimele).

  22. Namaste spune:

    Acestor copii minunati, desigur, admirabilei Greta Thunberg li se cuvine Premiul Nobel pentru Pace!

    • Absurdistan spune:

      De ce nu – a luat premiul Nobel pentru pace Kissinger dupa genocidul din East Timor si Pol Pot, l-a luat teroristul pedofil Arafat, pina si Affirmative Action-sceleratul de Baroque Hussein Obola l-a luat, inca inainte de distrugerea Orientului Mijlociu cauzata de el in echipa cu Hellary . . .

      hai sa fim drepti, in acest context il merita si Pavlik Morozov din Suedia, retardata ipocrita de Greta.

      • dinu b spune:

        Umbla vorba prin targ (mai acadametic spus in unele cercuri inalte ) ca si alti politicieni in functie au aspirat dar nu le-ar displace un asemenea “cadou” mai ales ca si cei doi enumerati l-au primit.

  23. Stefan spune:

    Suntem de moda veche și avem impresia că tinerii, adolescentii, copiii, nu prea știu ce vor. E adevărat, poate că uneori nu știu. Dar, lumea e a lor, nu mai este a noastră, a bătrânilor. Copiii au dreptul să își dorească o lume a lor. Copiii sunt liberi.
    Nu le înțelegem libertatea, pentru că suntem născuți și crescuți intr-o tara in care copiii nu au avut drepturi. Și ni se pare firesc ca ei sa nu aibă libertăți mari.
    Sunt puțin surprins de articolul dumneavoastră. Dar va înțeleg și va respect opinia. In schimb, mă bucur că eu incep sa mă schimb. Că vineri am gândit cu invidie la copiii din vestul Europei care au ieșit la greva ecologica, in timp ce copiii mei o “ardeau” la școala. As fi vrut că și la noi, macar sa se discute in clase despre asta, despre putina ecologie, despre plasticul de pe câmpuri, despre micro-plasticul din mâncare și despre neglijenta noastră. As fi vrut ca profesorii să le sugereze să meargă la cumpărături cu plase reciclabile, sa ii îndemne sa vina pe jos dimineața sau cu bicicleta. Mi-aș fi vrut că și în Ro sa se pună mai mult accent pe ecologie.
    Detest sentimentul reîntoarcerii acasă din vacante, când privesc la campurile pline cu plastic și mizeria din parcări. Da, numai copiii ne mai pot pune la treabă/ecologizare, pentru că noi, generația “veche”, ne-am cam obișnuit cu mizeria.
    Mă așteptam la un articol/o discuție pe teme ecologice. Nu o “înfierare” a protestului. Awareness, cum spunea cineva mai sus. Să constientizam. Și să facem.

  24. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Decalajul crescând dintre retorica climatică și acțiunea climatică

    Într-un raport publicat pe 19 septembrie 2019, firma PricewaterhouseCoopers (PwC)din Anglia a anunțat că decarbonizarea globală – rata de reducere a raportului emisiilor de dioxid de carbon și PIB – a fost de 1,6% în 2018. Această cifră este identică cu rata medie de decarbonizare din 2000 până în 2018.

    Pentru a pune aceste cifre în context, PwC mai spune că realizarea unor reduceri de emisii în concordanță cu o țintă de 1,5 grade Celsius ar necesita o rată anuală de decarbonizare de 11,3% pe an pentru restul acestui secol și 7,5% pe an pentru a atinge un o țintă de 2 grade Celsius creștere a temperaturii globale.

    Evident, lumea nu este deloc aproape de îndeplinirea acestor rate de decarbonizare, ba chiar mai rău, nu se vede nicio dovadă de accelerare a acestei rate în era politicii climatice, care a început din 1992 (Earth Summit-ul de pe Rio, amintit în articol). De fapt, cercetări publicate indică faptul că rata decarbonizării globale în cele două decenii anterioare anului 1992 a fost identică cu rata actuală. Politicile climatice au obținut multe lucruri, dar aparent accelerarea decarbonizării nu este unul dintre ele.

    Și, în ciuda creșterilor semnificative ale energiilor regenerabile, decalajul dintre obiectivele climatice asumate prin Acordul de la Paris și situația actuală continuă să crească.

    Pentru detalii,

    The Low Carbon Economy Index 2019

    • Hantzy spune:

      Articolul arată deci cât de necesare sunt acțiuni mai hotărâte din partea guvernelor care, interesate doar de scurtele lor mandate, au mai ales grija continuității, mai puțin a obiectivelor multianuale.

      • Absurdistan spune:

        Nu mai vorbiti cretinisme – auzi, “actiuni hotarite ale guvernelor”.

        Guvernele sint compuse din idioti care duc tarile la faliment – gen Macron si altii. Sa nu mai faca ei “actiuni hotarite” pe banii altora, precum Obola cu a lui Solyndra falimentara.

        Mai era unul cu regenerabilele in faliment prin Germania care explica pe aici ca ce datorie au guvernele sa se bage in lumea energiilor.

        Toate aceste “marete deziderate” sint bazate pe minciuni.

        • Hantzy spune:

          Teza asta atinge nihilismul. Deși optez oricând pentru individualitate, extremele de orice fel îmi repugnă. Iar dacă la acest fond mincinos de-a binelea se adaugă și vehemența deșantata, se obțin deja ingredientele tipice ale trotkismului. Respingător!
          Go argue with your wife!

          • Absurdistan spune:

            Ca de obicei folositi cuvinte pe care nu le intelegeti.

            O plictiseala cumplita. De aceea de obicei va sar “contributiile”,

          • JB spune:

            @Hantzy
            Chiar nu înțeleg vehemența unor comentatori de pe-aici. Poate că Greta&co au problemele lor, dar chestiunea climatică/poluării e ceva serios ce nu poate fi ocolit decât propagandistic și curea credință.
            Serios, nu știu de ce ar fi așa de râu o asemenea gaură in cer, ca (par exemple) US să doteze cu panouri solare quasi-totalitatea acoperișurilor locuințelor, malls, business buildings din
            (par exemple) California…. Ziua să producă electricitate, surplusul să fie folosit la producerea de hidrogen prin electroliză. Noaptea hidrogenul să fie folosit la producerea electricității necesare. Ce e rău in asta?!?! Ah, acum nu e foarte, foarte eficient?!? Ok, o să fe. Orice tip de producție nu a fost extraordinar de eficient chiar de la inceput.
            Cam cât ar costa chestia?!?! 700-800 mld.$?!? 1 trilion?!? Păi…..TARP, Q.E.1,2,3, etc au depășit cu mult 2 trilioane. Dezvoltarea F35 a fost 1 trilion. Comparativ, Merită?!? Poate că da. Dar oricum si impulsionarea solar, wind, hydrogen merită din pllin. Beneficiile sunt evidente.

            Poate că hidrogenul va fi si combustibil (pe scară largă) ptr.autovehicule. Tehnologia e promițătoare și pare că face pași repezi.

            • Hantzy spune:

              Așa cred și eu: problema cea mai mare a energiei solare, fie direct sau indirect (vânt, maree) este posibilitatea limitată de acumulare a acesteia. Pentru casnic se fac însă pași rapizi, iar eficienta transformării depășește deja pe cea a termocentralelor construite acum jumătate de secol. Eu sunt încrezător în viitor.

  25. Anghel spune:

    Comentariul meu exprima o nedumerire.
    Am vizitat în 2016 ghetarul Briksdal (Norvegia). In lugul drumului de acces erau plasate panouri care indicau limita aval a ghetarului de-a lungul timpului. Poate sa-mi spuna cineva cauza (cauzele) care a (au) dus la retragerea ghetarului între 1770 si 1800?
    Sa citim https://ro.wikipedia.org/wiki/Perioada_cald%C4%83_medieval%C4%83. Vreo parere asupra cauzelor?
    Sigur ca ar fi bine sa reducem poluarea. Dar sa nu încurcam lucrurile…

  26. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Cinci decenii de băgat frica în oasele și mintea populației

    1970-80: Noua eră glaciară
    1980-90: Ploile acide
    1990-00: Gaura de ozon
    2000-10: Încălzirea globală
    2010-19: Schimbările climatice

    Cinci decenii în care s-a încercat să fim cât mai înfricoșați de tot soiul de catastrofe (cele mai multe imaginare sau imaginate) pentru a le ceda politicienilor controlul asupra noastră. De ce oare unii uită așa de repede trecutul? Nu se știe oare că cine uită trecutul este condamnat să-l retrăiască? Asta se dorește?!

    Hai la demonstrația cea mare
    Rob cu rob să ne unim
    Internaționala (glaciară, ozonică, climatică etc.)
    Prin noi s-o făurim ???

    • Hantzy spune:

      Aceeași oameni care susțineau în 70-80 iminența unei noi ere glaciare, sunt cei ce astăzi suspectează schimbări climatice? Altfel spus, Petrică de ieri e același cu cel de azi? Povestea sa are, până la urmă, o morală cu dublu sens, căci lupul a venit. Bine – bine, tot Petrică a fost vinovat, dar păgubiți au fost cu toții.

    • victor L spune:

      In ultima perioada se intercaleaza si
      2016… pina la Apocalipsa dupa Trump.
      Ce conteaza ca acum 1000 de ani temperatura medie globală a fost cu până la 3 °C mai mare decât în prezent?
      Avem treaba cu capitalismul, care trebuie ars :P
      Daca se accepta folosirea copiiilor in asemenea manifestatii, in curind vom avea alte Ode despre marile manifestatii de pe stadioane. Din vremi crezute apuse.

      • Ela spune:

        N-are absolut nicio legatura modificarea ciclica a temperaturii globale si a climatului, in general, cu necesitatea modificarii mentalitatii consumeriste si de supra-exploatare a resurselor, clamata de milioane de tineri adolescenti din intreaga lume!
        Evident ca omul n-are cum sa influenteze “mersul” universului, dar la fel de evident este ca el e, in mare masura, responsabil de degradarea vietii pe Pamant, si fix asta cer guvernelor copiii care manifesteaza : responsabilizare si politici respectuoase fata de viata, sub toate formele ei. Ceea ce ignorati, dupa lozincile pe care le tot repetati, este ca ecologia nu este incompatibila cu capitalismul! La Zurich, recentele alegeri legislative au fost castigate de un partid care este pur liberal, dar SI ecologist, in acelasi timp. Pentru ca se poate.
        Multe se pot face, daca exista vointa politica!

        • Absurdistan spune:

          “politici respectuoase fata de viata”

          Ce lozinca ipocrit-dezgustatoare ascunzind un apetit pentru distrugerea civilizatiei moderne.
          O lozinca din categoria “grija fata de om”.

          Alte masti, aceeasi piesa.

        • victor L spune:

          @ Ela,
          memorabil: “un partid care este pur liberal, dar SI ecologist, ”
          Cam ca in China, un partid comunist capitalist. Pentru ca se poate :D :P

        • Hantzy spune:

          Ela,
          Există o strategie a negării, a scuipatului din mers, a înveninării apodice, cu efecte asemănătoare celor cauzate de târâtoarele ubicuitare care, precum hidrele mitice, mușcă de peste tot, compromițând prin analogii forțate intervenții reușite, atât prin formă, cât mai ales prin fondul lor, precum aceasta.

    • Dana spune:

      Gaura de ozon nu s-a extins tocmai pentru că factorii de decizie au ascultat oamenii de știință și au introdus noi reglementări, interzicând substanțele care provocau distrugerea ozonului. A fost un pericol real pe care omenirea a reușit să îl evite.
      Sintagma „încălzire globală” a fost înlocuită cu „schimbări climatice” după ce s-au acumulat mai multe date despre fenomenele complexe care se întâmplă în vremea noastră. „Schimbări climatice” este un concept mai amplu, care include și creșterea în timp temperaturii atmosferice medii.

      • Absurdistan spune:

        Spanac. In realitate, eco-fascistii misca poarta dupa cum le convine, ca sa intre mingea in ea oricum.

        Cind unul din pericolele inventate este demantelat, se zice ca noroc tot de ei, ca l-au evitat. Si dupa aceea se indreapta spre urmatoarea Minciuna.

        Paraziti nerusinati – marxisti, ecologisti, maoisti – singurele entitati pe care le regenereaza sint buzunarele proprii.

  27. Stoian Gh.Dorin spune:

    Felicitări pentru articol,ați mers drept la țintă!Domnule profesor,puteți să ne numiți site-uri care abordează pragmatic problema schimbărilor climatice?Apreciez deosebit remarca dvs. referitoare la importanța inovației

  28. Ghita Bizonu' spune:

    Scuze ptr off….

    Da.. da ce rau este domn Crânganu , ce rau sunt si eu si altii care nu intelegem ca Suntem de moda veche și avem impresia că tinerii, adolescentii, copiii, nu prea știu ce vor. E adevărat, poate că uneori nu știu. Dar, lumea e a lor, nu mai este a noastră, a bătrânilor. Copiii au dreptul să își dorească o lume a lor. .
    Saracii juni si copii inocenti pe care ii violentam fara mila! Asa cum in mai 1968 brutele SS iste ale Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) au matracat si gazat fara mila pe junii care doreau sa faca o “revolutie culturala” cf preceptelor lui Mao si sa contruaisca … un “socialism” adevata nu ….

    Ah! Daca reuseau Con Bandit, Glucksmam si BHL ! sa vezi fericire universala si libertate!!
    Da din pacate CRS-SS au ascultat oprdinele fascistului de Gaulle ! Nu, nu am inebunit subit .. insa astea erau acuze comune “revolutionarilor” din 68!!! Insa azi nici unu din nesfanta treime din mai 68 nu mai zice nimic da nimic … despe cum ei denuntatu PCF ca fiind prea .. burghez!

    • Stefan spune:

      Nu am spus că ar fi rău, domnul Cranganu, sau că ați fi rău, sau că generațiile noastre ar fi rele. Pur și simplu am incercat sa am o alta perspectivă asupra acțiunii. Nu cred doar in alb și negru, ci cred în a treia cale.
      V-ati gândit că nu e neapărat vorba de bine și rău, de știu ei, sau noi, mai bine?
      Poate este vorba doar (și) de un exercițiu civic și de “awareness” (Leo, sunt nevoit să vă folosesc termenul, thx!). Daca este vorba de o tendință/miscare de educare/conștientizare a adulților? De ce sunteți așa sensibil când vine vorba de educarea adulților? Sensibil, sau auto-suficient!? “Cum îndrăznesc ăștia micii sa ne ceară socoteală!?”
      Fumatul in public (și în spații închise) era normal in America anilor ’50-’60-’70. Ceva de nepermis astazi. Îmi amintesc de deodorantele tinereții, cu chestii ce afectau ozonul. Bun, poate nu de la acele substanțe apăruse gaura in ozon, dar erau toxice și s-au scos. Și din frigidere. Îmi amintesc de parabenii din șampoane, care sunt aproape nepermisi in lumea civilizată.
      Awareness. Despre asta este vorba. Conștientizarea și găsirea unor soluții alternative. Nu alb. Nu negru. Ci alternativ.
      Dar sigur, puteți alege sa vă simțiți rănit. Puteți alege sa generalizați, sa bagatelizată, sa ironizați, sa ridiculizați. Puteți alege sa desconsiderați tinerii și hei-rupismul lor tineresc. Cu toții știm, le va trece și se va atenua cu fiecare rata lunara de platit. Pentru că, așa le pregătim lumea, sa fie înghițiți de sistem. Se răzvrătesc? Damn, “daca noi nu am murit, vor putea trăi și ei!?”.

      • Ghita Bizonu' spune:

        OLALALLA !!! Exenplul murican in anii 60! Da ce aveti domnule cu RPR ul ?Ca eu , in copilarie, am vazut fumandu-se in tramvaie, magazine , pana si in farmacii.

        Si cine sa ma “educe” pe mine (67 ani, destule lecturi inclus mai tehnice) ? O adolescenta cu probleme de sanatate mintala? Niste juni ecologisti care saliveaza atunci cand vad un Lamborghini ( Lambo nefind chiar ecologic nici macar de “bun simt” Bine mie imi place dar imi plac excesele!)

        Si nu ii desconsider ci doar imi aduc aminte! Imi aduc aminte si de “inteligenta” cu care tinerii intelectuali au ridicat ode maoismului.
        Imi aduc aminte ca in urma cu cca 52 de ani citeam ca automibilul “clasic” era kaput ! ca viitorul era a masinii electrice cu baterii de sulf lichid (da, da ati citit bine :sulf lichid! trebuia rezolvata numa mica problema a coroziunii) si sigur sigur ca in anul 2000 pila de combustibil va fi gata!!! A da.. viitorul clculatoarelor nu era microprocesorul ci … memoria cu bule magnetice (in 1970!) ! Ma amuz ca in anii 60 se visa la videotelefon insa azi can nimeni fu foloseste optiunea videomesaj .
        A da. Si nu (mai) exista avioane de pasageri supersonice .
        Insa azi mi se pormite cu tot atat larghete pila de combustibil, automobilul electric si alte vechituri de care citeam acum +50 de ani!!!!

        Nou ar fi modul in care se face economie de gandire .. Ce ? Zero emisii de CO2? Da?

        Adica …. adica o sa va apucati de pascut ?! Nu o sa va mai imbaiati decat vara? Acceptati sa muriti inghetati ca temperatura a scazut la minus 20 grade? Va reintoarcerti la tehnica solutrreana?! Fiindca asta presupune cota de emisie zero - fara foc! Adica fara apa cald, fara paine, cafeluta , metale. Adica si fara energie electrica si smartphoneuri! Ca anergia electrica fie ea si “verde” are nevoie de metal! Care metal are “amprenta energetica mare” …
        La asta v-ati gandit ?

        Nu? Aveti macar scuza varstei prea tinere si a unui handicap ?!

        A da ! Stiu! Sunt “reactionar” ba chiar “facist” . Ei si?

        • Stefan spune:

          :)) nu sunteți nici reacționar și nici fascist. Doar ați încetat să fiți tolerant.
          Adică dumneavoastră, că tânăr, (generația dumneavoastră), aveati dreptul, acum 40-50 de ani sa va revoltați, sa vă răzvrătiți, sa visați, să ieșiți în piața liberi (bun, nu în Ro). Dar generațiile actuale nu! Ele nu au dreptul! Chiar așa, cum îndrăznesc!?
          Adică acum 40-50 de ani se putea vorbi de memorii magnetice cu bule și telefon cu videochat, dar acum nu, nu se poate vorbi despre emisii și tehnologii alternative/curate. Nu!
          Drepturile la răzvrătire au fost doar pentru generațiile trecute, ăștia micii, tineri și “salivatori” după Lamborghini nu au nici un drept! Nici măcar să se revolte!

          Haideți să fim realiști! Să gândim rațional, dincolo de “lupta dintre generații” care există doar in partea estica, pentru că doar aici au fost copii nedoriți, și deci “nu ne spun ei cum trebuie sa facem noi, adulții, lucrurile!?”

          V-ați gândit că poate nu susțineți această mișcare a adolescenților pentru că nu ati respectat/tolerat părerile/razvrătirile copiilor adolescenți ai dumneavoastră? V-ați gândit că în țările civilizate, părinții sunt atenți la nevoie copiilor și le acorda mai multa libertate, chiar libertatea de a se protesta organizat daca doresc?
          Apoi, v-ați gândit că toate acestea sunt vorbe și awareness, restul de fapte depinde de cercetare și economie? Pot să dorească luna de pe cer acești adolescenți, daca nu se poate realiza dpdv tehnic, restul e istorie!? Nici măcar să demonstreze nu le permitem?

          Ce credeți că face guvernul german relativ la aceste demonstrații? Susține trecerea la automobilul electric. Trecere care oricum avea să se facă, era inevitabilă! Mai interzice niste autoturisme prin centrele orașelor. Ce înseamnă asta dpdv tehnic? Echipe de cercetători care schimba mașini și motoare, bani pentru muncitorii din fabricile care se convertesc in electrice samd.

          Sa nu amestecam lucrurile. Și să nu le dam o importanta mai mare decât o au. Îmi amintesc perfect articolul domnului Cranganu in care ne demonstra sec că trecerea la regenerabile nu e chiar asa ușoară și că va mai dura. Mi-a plăcut, rece, calculat, stiintific, fără sentimentalisme.
          Haideți să fim raționali și nesentimentali! Nu ne da “lecții” o tanara de 16 ani! Dar sigur, fiecare știe pentru sine. :|

          • victor L spune:

            @ Stefan,
            “Ce credeți că face guvernul german relativ la aceste demonstrații?”
            Din cind in cind se face ca nu vede cum sint falsificate emisiile de gaze la milioane de masini.
            In plus, guvernul german a sistat constructiile de noi conducte de gaz si petrol din Rusia.

            • Stefan spune:

              @Victor L, a sistat? Pai nu era scandal că își face NordSteamul doar pentru ei? Că Germania și Rusia .. bla, bla cu aceasta conducta?
              Cat despre rapoarte, asta este viața și economia. Niciodată dreapta/corecta. :)

            • victor L spune:

              @ Stefan,
              scuze ca n-am precizat: era o ironie. La cum lupta guvernul german contra incalzirii globale :D
              Iar daca astfel vrei sa-i scuzi pe unii ” asta este viața și economia. Niciodată dreapta/corecta. :) “, las-o jos, ca macane!

            • Stefan spune:

              @Victor L, sunt surprins.
              Exact asta doream sa subliniez, că dincolo de pancarte și vrajeli este viața și economia reală. Cu problemele și nevoile lor, condusr de profit. Nu mi-am imaginat că vreun investitor ar fi dispus să își scadă marja de profit doar pentru că au ieșit niste adolescenți in stradă.
              Dar, nu mai “macan”. :|

          • Ghita Bizonu' spune:

            Dragul meu io, Bizonu’ zic cam asa :

            - de la copii nu am pretentii. Sunt minus habet
            - adolescentii is chinuiti de hormorni, deci tampiti prin definitie
            - tinerii au dreptul sa fie nitel prostovani. Nitel si numa prostovani
            - maturii, adica persoanele de minim 25 de ani nu mai au nici o scuza !!!!

            Eu si amicii mei am parcurs aceste stadii .. insa pe la 25 ne-am desteptat . Azi, cu un acces mare la informatii este musai ca la 25 de ani sa te maturizezi si sa nu te comporti ca un pustam chinuit de hormoni.

            Doi .. povestea cu memoria cu bule magnetice.. este un avertisment : numai timpul va valida “solutiile minune” . Cele mai multe … vor fi uitate!!!
            Crdeti-ma .. eu am trait o epcoca in care promisiunile si sperantele erau mai mari. Am vazut aselenizarea.. .. cf proiectilor de atunci azi trebuia sa existe statii permanente pe Luna, staiti permanete in jurul Terei ba si sa fi fosdt minim 2 misiuni martien. Si motoru atomic! Motor atomic nu se facu… ar cu Marte stim cum este (si prin anu 2000, matusa mea nascuita in 1909 care nu a fots nicodata amatoare de SF ma inteaba brusc acru-dezamagita “auzi da nu era vorba sa se ajunga pe Marte pana acu ?”)
            Deci e un sfat pritenesc – mai astepqata vreo 30 de ani si daca ai bafta o sa vezi!
            Insa prostia ramane prostie – zero emisii carbopn inseamna ca nu faci focu!

            Drept la razvartire? serios|?C e ar fi sa cauti materiale despre anul 68 si CRS ? Sa veiz acolo drpet de a fi bine imblatit! Vezi ca spa reeditat Miliardarul de Michel de Saint Pierre …

            A si sa stii ca si eu salivam dupa un Lambo – Miura, facea doar 20.000 !!!! ENORM adica . Toti salivam …. sau macar un Mustang V8 !

            Cat despre givernu nentesc care doreste trecerea la automobilul electric .. mersi eu ca batran nu pun botu! Adica sustin prostia asta ptr ca s-au facut de bacanie cu diesele , Rau de tot ..

            Dragul meu cum sa iti zic. Fiecare generatie va face un numar de prostii. Insa fiti originali .. nu repetati prostiile noastre !!!!
            Asa ca fa bine si inregistreaza ce iti povestesc despre prostiile mele!
            Ca sa te pot plange apoi de prostiile tale absolut originale!!!

            • Ghita Bizonu' spune:

              A da. Voi suntei generatia virtualului.
              Noi am fost genratiile concretului!!!

            • Razvan A spune:

              Solutia pentru 0 carbon by 2050 e nuclearul. Adik avem solutie…doar ca vor sari iecoactivistii din nou…

            • Harald spune:

              Emisiile de carbon sunt o țintă falsă, folosită cu scop politic. În realitate, impactul omenirii asupra planetei constă în emisiile de căldură, nu în emisiile de carbon. Se poate lua exemplul unei hidrocentrale, aceea nu produce emisii de carbon, dar toată energia electrică generată se transformă în cele din urmă în căldură, care ajunge în atmosferă.

          • crs spune:

            Tolerant cu cine Stefan, cu tampitii care vor sa-mi dea foc la casa ?
            Nu cumva ma indemni sa ma sinucid ?
            Da exemplu.

            • Stefan spune:

              :))) cu niste adolescenți care au ieșit, cu școala, la niste proteste.
              Realist vorbind, pentru aceste acțiuni s-a cerut acceptul părinților. Școala a cerut acceptul părinților. Și părinții au fost deacord.

              Chiar nu am înțeles de ce s-a prezentat aceasta “greva” a tinerilor că pe ceva “uau”, de care trebuie sa ne fie frica sau de care trebuie sa ne indignăm. Dpmdv este doar un exercițiu civic, acceptat de către părinții acelor copii.

              Desigur, nu înțeleg nici ideea de radicalizare între “ei” (tinerii, adolescenții) și “noi” (maturii, părinții, clasa muncitoare). “vin ei sa ne învețe!?” De unde ideea aceasta? Cred că mai periculoasa decât aceasta “greva” este tocmai aceasta intoleranta indusa de presă și de adulți/auto-suficienta. Protestele copiilor/tinerilor ar fi trebuit tratate doar cu îngăduință și înțelegere. De ce mai mult?

              Sincer, de la niste tineri într-un exercițiu civic, până la “tâmpiți” și “sinucidere”, e mult prea exagerat. :| Și exagerarea nu e de partea adolescenților, ci a noastră, a adulților.

      • Harald spune:

        @Stefan – nu e vorba de “gasirea unor solutii alternative”, e vorba de impunerea unor teme absurde de discutie si a unor solutii nesustenabile. Ce a construit un pusti de 15-20 de ani, ca sa se convinga ca functioneaza dupa ideile lui? Intr-adevar, creativitatea e la cote maxime la varsta asta, dar viitorii Bill Gates nu sunt dintre cei care se intind pe asfalt in Londra ca sa obstructioneze traficul auto.

        La varsta asta complexul mesianic e la cote maxime, de asta vor toti sa salveze planeta. Orice activitate practica necesita niste cunostinte reale si se loveste imediat de contactul cu realitatea: functionarea sau nefunctionarea solutiei alese e dovada clara a competentei sau incompetentei in domeniul respectiv. Salvarea planetei nu necesita nimic, ofera doar satisfactia de a face parte dintr-un grup. Pentru ca si spiritul de turma e la cote maxime tot la varsta asta.

        Pentru salvarea planetei nu au nevoie sa gandeasca, e destul sa-si repete unii altora prostiile auzite de la adulti. Intrebarea interesanta ar fi alta: profesorilor-activisti care au 40-45 de ani sau chiar peste, ce scuze le mai gasiti? Astia n-ar cam trebui sa gandeasca si singuri? Ei ce scop si ce scuze au cand scot copiii la “greva”, directivele primite pe linie de partid?

        • Stefan spune:

          @Harald. Serios!? E o obsesie cu “linia de partid”!
          Ce naiba ați vrea să facă niște tineri de 15 ani? Să fumeze iarbă și să și-o tragă în vene? De curiozitate, sunteți părinte? Dacă sunteți, știți (sau veți ști) că perioada 12-18 ani este una dificila, de răzvrătiri și nemulțumiri. Nu mai bine, că părinte, îl lași pe “cel mic” să își consume energia in astfel de organizații ecologiste și la proteste inocente? Nu mai bine îl lași să iasă cu grupul sa discute “schimbarea lumii” decât să iasă cu grupul și să fugă de acasă sau sa se lase de școală?
          Serios, au înnebunit adulții cu tema asta și cu copiii aceștia!
          Chiar nu credeți că peste 10 ani acești copii vor deveni adulții din sistem, cu familie, cu rate, cu joburi, cu copii? Le va mai arde lor de idealism?
          Chiar nu adolescenții aceștia sunt problema, adultii/adolescenți care ii baga in seama și la dau importanta mai mare decât ar trebui.
          Aseară citeam că de fapt a fost un grup de 12 copii la ONU, nu doar Greta. De ce nu se scrie nimic și de ceilalți 11. Cine sunt ei, ce au spus ei, in ce panel au vorbit, cine a vorbit înaintea lor și după samd.
          Vreau sa ies din subiectul acesta toxic, manipulat de mass-media doar pe Greta, modul ei de a vorbi și problemele ei de sănătate.
          Nu, nu copiii sunt manipulați, noi, consumatorii de media suntem manipulați când nu ne mai punem și alte întrebări și înghițim doar ce nu se arată urât in media.
          Dumneavoastră puteți crede ce doriți.
          Domnul Cranganu este o decepție pentru mine. Ca om de știință, mă așteptam să vorbească despre alți oameni de știință care au fost invitați la aceasta conferință, despre ce au vorbit ei – cei care cunosc problema și au/sau nu, soluții. Și, poate in treacăt, o mica frază de final, ar fi putut aminti de cei 12 copii invitați. Dar, că adult și om de știință, sa iri dintr-o conferință de x zile doar discursul de 3 minute al unui adolescent, e urât! Neașteptat! Frate, nu suntem tabloid! Aveți și ceva știință din conferință asta!?
          E clar, o problema de adulți și maturizare!

          • Harald spune:

            @Stefan – la 15 ani reparam deja aparate de radio din acelea mari, care erau adevărate obiecte de mobilier (Pacific, Traviata). Și dădusem deja capacul jos la primele televizoare, chiar dacă trebuia să întreb pe unul și pe altul despre ce-ar putea fi defect într-un etaj sau altul. Am și acum resentimente :) la adresa baleiajului orizontal cu lămpi cu care mă luptam în anii ’80 :) Iar la transformatorul de linii dădeam jos cu bomfaierul bobina arsă, dar e drept că asta era abia pe la 17-18 ani.

            Mai în vremurile noastre, perioada de la 12 – 18 ani trecea destul de ușor când ”răzvrătirea” se manifesta în a-și face singur upgrade de procesor la un desktop sau a întinde cabluri până la prietenii din bloc cu care vrea să joace jocuri în rețea. Însă pentru strigăte isterice la o adunare ONU e clar nevoie de organizare din partea adulților. Eu zic să o puneți pe Greta președinte :)

            • Stefan spune:

              “însă pentru strigăte isterice la o adunare ONU e clar nevoie de organizare din partea adulților” Mulțumesc, Qed.

            • dinu b spune:

              @ Harald (25/09/2019 la 11:06)

              ” la 15 ani reparam deja aparate de radio”

              Un an-doi mai tarziu ati avut probleme cu bonfaierul la taiatul trafo linii.

              Deci ati fost mai precoce – in lucruri practice- decat Greta.

              Ea, abia a reusit, un an mai tarziu (ca varsta), sa tina doar o cuvantare si a devenit cunoscuta pe mapamond.

              Ghinion de nesansa! Daca mijloacele de informare de acum 50 de ani erau similare cu cele de astazi !!!!

  29. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Recomandare de lectură

    Dl. Alexandru Lăzescu publică azi în Ziarul de Iași un articol pe care îl recomand spre lectură și meditație.

    Deși toată intervenția domnului Lăzescu merită atenția și discernământul adulților, câteva pasaje rezonează puternic cu articolul meu:

    Cultul Schimbărilor Climatice şi apostolii săi

    La sfârşitul anului trecut am publicat în Ziarul de Iaşi un articol despre “Religia Schimbărilor Climatice“. Iată că între timp cultul are şi o mare preoteasă, Greta Thunberg, o puştoaică suedeză de 16 ani, care de câteva luni este neobosită în a da indicaţii unor audienţe selecte, parlamentari, elitele lumii adunate la Davos, privind măsurile urgente pe care trebuie să le ia pentru a salva planeta şi civilizaţia umană de efectele catastrofale provocate de creşterea temperaturii globale.

    La început s-a vorbit despre “Încălzirea Globală“. Însă, cum evident multă lume preferă căldura în locul frigului şi cum datele culese ani în şir nu prea corespundeau aşteptărilor s-a trecut la termenul de “Schimbări Climatice“. Între timp însă s-a găsit ceva mai percutant, mai înfricoşător, “Climate Emergency” (Urgenţa Climatică), termen adoptat entuziast de multe dintre marile canale media internaţionale, care sunt majoritatea de stânga. Între timp un adevărat bombardament mediatic a pus pe seama acestor schimbări climatice toate nenorocirile din lume, uraganele, alunecările de teren, inundaţiile, incendiile (aşa după cum s-a întâmplat recent cu cele din regiunea Amazonului). Cam asta lasă să se înţeleagă şi un documentar intens difuzat, realizat de Sir David Attenborough, care de la tribuna conferinţei ONU de la Katowice dedicată impactului schimbărilor climatice, ne avertiza că ne confruntăm cu “cea mai mare ameninţare din ultimele mii de ani care riscă să provoace colapsul civilizaţiei noastre”. Este vorba de o fraudă cu iz ştiinţific des utilizată care creează confuzie, voit sau neintenţionat, între vreme şi climat. Fenomenele respective nu au nici o legătură cu climatul care descrie tendinţe pe termen lung, e vorba de sute sau mii de ani. În fapt, recunoaşte şi Sir David că nu se poate face o legătură clară între schimbările climatice şi fenomene extreme precum uraganele, dar menţiunea respectivă este făcută foarte discret în documentarul amintit mai sus.

    O altă mare fraudă este aceea de a prezenta ceea ce se întâmplă acum drept ceva nemaiîntâlnit de când există Pământul. Ceea ce este complet fals. Dar dacă nu este de aşteptat ca Greta Thunberg, care oricum nici nu mai merge la şcoală fiind prea ocupată cu salvarea Planetei, să ştie aceste lucruri, e surprinzător ca o persoană ca Sir David Attenborough să ignore această realitate indubitabilă. În lunga perioadă în care am evoluat de la Homo erectus, din Epoca de Piatră, cu sute de mii de ani în urmă, până la omul de astăzi, au avut loc cel puţin 60 de glaciaţiuni, 60 de epoci de gheaţă. În multe dintre acestea s-au înregistrat variaţii de temperatură de 18 grade în doar 20 de ani. Însă în urmă cu 12 mii de ani, scrie Howard Bloom în Wall Street Journal, “foile de gheaţă în umbra cărora ne-am făcut viaţa timp de două milioane de ani s-au decojit, lăsând o nouă grădină luxuriantă a Edenului. În acel Eden am inventat agricultura, banii, electronica şi modul nostru de viaţă actual”.

    Asistăm în fapt la una dintre cele mai ample şi sofisticate campanii globale de comunicare al cărui scop este, spune chiar Greta Thunberg, “schimbarea sistemului”, care combină retorica legată de schimbările climatice cu cea anti-capitalistă a stângii radicale. Ea, în fapt cei din spatele său, ne îndeamnă să renunţăm la voiajul cu avionul sau automobilul, să renunţăm la combustibilii fosili, să închidem fabrici, să ne schimbăm radical obiceiurile alimentare etc. În documentul circulat de activiştii americani care au demonstrat săptămâna trecută se vorbeşte despre comunităţile marginalizate, despre LGBT, despre crearea unor bănci de stat, locuri de muncă garantate, case ieftine şi de calitate pentru toţi, încetarea oricăror lucrări de infrastructură pentru combustibilii fosili, precum gazoductele sau terminalele de gaze lichefiate etc. Saikat Chakrabarti, unul dintre creierele mişcării socialiste din interiorul Partidului Democrat, fostul şef de cabinet al promotoarei New Green Deal, Alexandria Ocasio Cortez, recunoaşte că scopul iniţial a fost schimbarea întregului sistem economic şi social american, dar că pe parcurs au realizat că este avantajos să asocieze aceste propuneri de schimbări revoluţionare în plan economic şi social cu mesajele legate de schimbările climatice.

    Iată de ce mulţi se tem că asistăm la un asalt fără precedent asupra libertăţii şi economiei de piaţă. Unele pasaje din discursurile Gretei Thunberg care, este fabricată în acelaşi tip de laboratoare ideologice ca şi Alexandria Ocasio Cortez, par extrase dintr-un manifest revoluţionar bolşevic: “Am venit să vă spunem că schimbarea vine, indiferent dacă vă place sau nu, pentru că puterea aparţine poporului“. Ea a fost extrem de bine aleasă. E foarte greu să ataci un copil de 16 ani, mai ales unul care a avut în trecut probleme mentale. Şi este aproape perdant din start să te lupţi cu argumente, oricât de solide, cu mesaje emoţionale percutante, bine proiectate în culise, de grupări cinice care nu au nici un fel de scrupule să utilizeze copii pentru a-şi atinge obiectivele ideologice radicale.

    • adrian spune:

      Articolul d-lui Lazescu are puternice note conspirationiste si este scris din perspectiva ideologiei conservatoare, care din pacate in vremurile noastre a ajuns sa se identifice cu pseudo-stiinta, interesele industriei poluatoare, a producatorilor de arme si a unei elite ultra bogate careia ii sunt protejate privilegiile.

      Sa ajungi sa afirmi ca schimbarile climatice sunt rodul unei conspiratii de stanga este nu numai fantezist dar si umoristic. Domnul Lazescu, probabil din cauza lipsei de expertiza, perpetueaza un mit cultivat in mediile celor care resping consensul stiintific in privinta incalzirii globale, anume ca motivul pentru care s-a schimbat denumirea din incalzire globala in schimbari climatice este lipsa dovezilor si o dorinta de a mentine in viata o farsa.

      In realitate dovezile acumulate dovedesc cu si mai multa putere fenomenul incalzirii globale cu cauze umane, iar explicatia pentru schimbarea denumirii este una care tine de o mai buna descriere a fenomenelor care se extind dincolo de simpla incalzire si cuprind multe alte efecte.

      • Absurdistan spune:

        “Comentariul” lui Adrian este bazat pe absolut nimic – deseuri socialiste reciclate dar inca toxice.

        Articolul dlui Lazescu este excelent – multumesc pentru recomandare, dle profesor.

        In special punerea in perspectiva istorica a evolutiilor climei pe termen mediu-lung este extrem de graitoare.

      • victor L spune:

        @ adrian,
        “Sa ajungi sa afirmi ca schimbarile climatice sunt rodul unei conspiratii de stanga”.
        Mai citeste odata ce scrie dl Lazescu. Nu spune “ca schimbarile climatice sunt rodul unei conspiratii de stanga”. ci ca isteria privind schimbarile climatie vine din partea stingii. Caci ea spune “ardeti capitalismul”. Ca sa scapam lumea de incalzirea globala.
        Tu personal cum lupti impotriva incalzirii globale? sau urgentei climatice?

        • adrian spune:

          Ati numi isterie si lupta impotriva coruptiei sau lupta impotriva traficului de persoane? Ma indoiesc, iata insa ca o faceti cu demersul impotriva efectelor negative ale incalzirii globale. Scopul este discreditarea unei miscari civice sugerand ca este rodul unui demers irational, isteric. De fapt e rodul extrem de serios al muncii a mii de oameni de stiinta care sustin acelasi lucru.

          • Prototipescu Fanel spune:

            cand orice comentator, fara vreo calitate cat de cat relevanta, macar printr-o acuratete a exprimarii, logicii sau barem vreo licarire de bun simt, demasca pe net coruptia sau ancheteaza si judeca traficul de persoane, iar in final chiar decreta sumar sentinte si modificari legislative sau procedurale, chiar se poate simti de la o posta isteria

          • Harald spune:

            @adrian – da, exista in Romania si o isterie justitiara, concretizata si printr-o isterie impotriva coruptiei. Cei ca tine au impresia ca mai mult etatism, mai mult control din partea statului si mai multe pedepse cu inchisoarea vor reduce cu ceva coruptia. Epoca lui Adrian Nastase nu a fost decat in urma cu 15 ani, ar trebui sa stii cum mergeau lucrurile in realitate.

      • @Adrian

        Hmm, foarte ciudată rațiune de a explica unele lucruri…

        Pe de o parte, domnul Alexandru Lăzescu, un adult, absolvent al unei facultăți, profesor al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, „probabil din cauza lipsei de expertiza, perpetuează un mit cultivat in mediile celor care resping consensul stiintific in privinta incalzirii globale”.

        Pe de altă parte, d-ra Greta Thurnberg, 16 ani, chiulangiță de la școală, cu studii abandonate în favoarea activismului politic, este considerată de unii ca fiind „expertă” în climatologie numai pentru că interpretează melodia preferată de cei care „acceptă consensul științific”. Hmm…foarte ciudat. Eu credeam că știința nu se face prin consens, ci doar politica…

        În știință, consensul nu are relevanță. Ceea ce este relevant sunt rezultatele reproductibile. Cei mai mari oameni de știință din istorie sunt mari tocmai pentru că n-au fost de acord cu consensul. Nu există nici un fel de știință consensuală. Dacă există un consens, aceea nu este știință. Dacă este știință, nu există un consens. (Michael Crichton) (A se vedea și Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă)

        • Absurdistan spune:

          …Mai apare si mascariciul de serviciu care ne “esplica” cum ca milioanele de bieti copii manipulati si trimisi in strada la “greva ecologica”, intr-o noua editie a “Revolutiei Culturale a lui Mao, sint genii in fizica si au studiat climatologia, asa ca au chiulit de la scoala in cunostinta de cauza . . . (-:

          Dar destul despre mascariciul care minte si scrie nazbitii diluate la fiecare articol.

          Imi pare rau de comentatori pe care ii stimez care se uita cu admiratie la “greva ecologica”…. nu ASTA este Vestul demn de stimat. asta este partea bolnav-stingista a Vestului care il proclama pe Mao, precum Jean Paul Sartre (may he rot in peace), drept exponent al unei “violente revolutionare profund morale”.

          …Nu exista a treia cale. Exista adevar si minciuna. Exista “bine”, imperfect si ameliorabil asa cum este, si “rau” care se mascheaza in false virtuti.

          • adrian spune:

            Atacul la persoana este recunoasterea faptului ca nu aveti argumente. Si ce argumente sa aveti cand repetati pana la saturatie: “tot ce nu-mi convine mie e comunism sau nazism”.

            • Absurdistan spune:

              Nu dv. erati mascariciul de serviciu, acea slujba e acoperita de prolificul/poluatorul H., dv. sinteti mai mult propagandistul robotic care repeat aceleasi clisee nesarate, profitind de ospitalitatea autorului, pe care sinteti nedoritor sa il cititi si incapabil sa il intelegeti. Educati-va, nu mai repetati Tezele de partid ca papagalul.

        • adrian spune:

          Sa lamurim lucrurile. Domnul Lazescu nu are nici o expertiza in domeniul pe care se pronunta si nici Greta Thunberg. Diferenta fundamentala intre ei este ca tinara Thunberg reitereaza pozitia oficiala a oamenilor de stiinta si nu pareri personale (in Congres a spus foarte clar, asculati nu de mine, ci de oamenii de stiinta) in timp ce sustinerile domnului Lazescu sunt lipsite de fundament stiintific si sunt incadrabile la pseudo-stiinta.

          Consensul in stiinta este intotdeauna relevant cand se bazeaza pe dovezi, cum este in cazul de fata. Exista lucruri bine stabilite in stiinta care nu sunt disputate de nimeni. Oamenii de stiinta sunt mari nu pentru ca adera sa nu la un consens, ci pentru ca prezinta dovezi care sunt valide dpdv stiintific.

          Problema celor care neaga cauzele actuale ale incalzirii globale este ca nu au prezentat dovezi care sa le valideze sustinerile, nu pot rasturna muntele de cercetari care s-a acumulat in sprijinul actualului consens. Acest consens s-a cladit pe mii de studii, nu pe opinii sau politica asa cum sugerati. De fapt cei care neaga aceste dovezi sunt in pozitia de a sustine o pozitie care nu are nimic de-a face cu stiinta, ci cu ideologia politica, majoritatea fiind pe partea conservatoare a spectrului politic, cel putin in SUA.

          • victor L spune:

            @ adrian,
            Nu despre cercetari e vorba, ci despre faptele petrecute si care par a nu se mai termina.
            Nu ai citit ce scria autorul?

            “Cinci decenii de băgat frica în oasele și mintea populației

            1970-80: Noua eră glaciară
            1980-90: Ploile acide
            1990-00: Gaura de ozon
            2000-10: Încălzirea globală
            2010-19: Schimbările climatice”.
            Nu trebuie sa ai expertiza lui @ adrian ca sa iti dai seama de escrocheria stingista, a celor ce vor sa arda capitalismul
            NB,
            in perioada noii ere glaciare din anii 1970-1980 era in toi si isteria cu epuizarea rezervelor de titei.

          • Harald spune:

            @adrian – nu de experti climatici duce lipsa omenirea, de oameni cu simt practic duce lipsa. Si de oameni cu viziune de ansamblu. Daca emisiile de CO2 sunt rele pentru ca genereaza incalzire, atunci emisiile directe de caldura ale tuturor activitatilor economice or fi bune? :)

            Exact din asta se vede ca miza reala e obtinerea puterii politice, din “expertiza” selectiva. Se inventeaza arbitrar o tinta si se promite o solutie falsa. De care in realitate nu doar ca nu e nevoie, dar va crea noi probleme insurmontabile. De unde mai obtii taxe, daca elimini combustibilii fosili? Pui taxe pe regenerabile? :) Sau promiti ca vei reduce taxele, daca preiei puterea politica? :)

            In realitate e vorba de vechea “solutie” marxista, mai mult control politic asupra economiei pentru a obtine mai mult control asupra societatii. Niste politicieni si niste functionari care nu se pricep la nimic concret si traiesc doar din bani publici mai vor sa dicteze si solutiile economice, la fel ca inainte de 1989.

        • Peter Manu spune:

          “Nu există nici un fel de știință consensuală. Dacă există un consens, aceea nu este știință. Dacă este știință, nu există un consens. (Michael Crichton) ”

          Poate nu exista consens in geologie, specialitatea dumneavoastra. Dar in medicina, de exemplu, ca tot il citati pe Michael Crichton (care a absolvit, dar nu a practicat medicina) consensul exista, este urmarit cu staruinta si este acceptat de practicieni. Vorbim, desigur, despre consens actualizat (“current consensus”), nu despre consens istoric sau despre unanimitate. Unul dintre miile de exemple ar fi valoarea therapeutica a homeopatiei; exista un consens ca ea este nula, chiar daca “medicamente” de acest fel mai sunt inca prescrise. Exista clar in stiinta medical consens in legatura cu Un altul este consensul in legatura cu tratamentul dupa infarct miocardic, sau al ulcerului gastric perforat, sau al hematomului subdural acut cu deficit neurologic. . .

          • Absurdistan spune:

            Sa nu uitam, chiar si in medicina, de ce bine isi gasesc adapost sarlatanii si escrocii, in “stiinta” psihiatriei de exemplu.

            Nu numai in psihiatria sovietica si maoista dar chiar si in lumea libera.

            Sa ne zica Rose Marie Kennedy, sora presedintelui, ce mult a ajutat-o “consensul stiintific” al vremii.

            Cam la acelasi nivel de pseudo-stiinta precum gaunoasa escrocherie incalzirist-apocalipsista.

            La nivelul moralitatii, multi psihiatri sint mai corupti, mai mincinosi, mai parazitici chiar decit avocatii.

          • r2 spune:

            consensul privind tratamentul dupa infarct miocardic sau al ulcerului gastric perforat nu au valoare de stiinta pt ca nu pot fi falsificate conform Popper…
            mai glumim si noi.

            • Prototipescu Fanel spune:

              de fapt, consensul pentru tratarea incalzirii globale e similar celui din medicina:
              nu fumati, nu beti
              dar suspectez ca exista si consensuri nedeclarate, care nu prea dau bine la public, cum ar fi de pilda: nu respirati
              ca oxigenul e criminalul perfect care ne omoara lent dar sigur si nu iarta pe nimeni

          • marian spune:

            Pe de alta parte, si in medicina exista mari controverse. De exemplu, una relativ recenta priveste statinele, medicamente care reduc colesterolul LDL. Desi majoritatea cardiologilor si a neurologilor le considera medicamente esentiale pentru a preveni infarctul si AVC-ul, exista voci care sustin ca sint ineficiente, administrate in exces si ca efectele lor secundare nocive sint trecute cu vederea in mod nejustificat.
            Acuma, tu, ca pacient cu LDL relativ mare si risc cardiovascular la fel, ce faci, inghiti statine sau nu?
            Aici as relua ceea ce a zis, foarte judicios dupa parerea mea, r2 mai jos: de ce ar fi rational pentru nespecialisti sa aleaga tabara minoritara intr-o disputa stiintifica purtara intre specialisti?

            • Absurdistan spune:

              Pe baza aceluiasi “consens” (sau majoritate de opinie “specialista”) multe victime au cazut prada lobotomizarii.

              Alte cretinisme, freudiene sau yungiane, au tarat viata multor altor victime pina s-a lamurit lumea ca freudianismul era o escrocherie pseudo-stiintifica.

              In citiva ani / citeva decenii multe alte abuzuri farmacologice ale psihiatriei vor fi revelate.

              Cine asculta ca o leguma de falsii specialisti fara sa gindeasca cu bostanul propriu isi merita soarta.

            • marian spune:

              @Absurdistan – eu nu exclud posibilitatea ca, peste 100 de ani, sa fie evident ca tratamentul cu statine a fost o mare greseala. Dar, pina atunci, un nespecialist nu este “echipat” corespunzator pentru a se descurca intr-un domeniu foarte complex (iar medicina sau climatologia sint domenii foarte complexe), ca nu mai sintem pe vremea lui Leonardo da Vinci sa ne putem pricepe foarte bine la orice iar Ceausescu, care pretindea asta, stim unde ne-a dus.
              Sigur ca puteti gasi multe exemple in care consensul stiinrific majoritar a dat greș, dar exista si mult mai multe exemple in sens contrar.
              Eu nu spun ca trebuie sa ne abolim spiritul critic si sa urmam ca oile vocea “autoritatii”. Dar nu e ok nici sa privim faptele (adesea complexe, cum ziceam) prin prisma unor prejudecati ideologice.
              Faptele seci nu ar trebui sa fie antrenate in razboiul cultural care se poarta acum – or asta se intimpla si e clar ca ambele tabere fac lucrul asta: unii se isterizeaza ca va pieri lumea de la incalzirea globala, uitind ca planeta a trecut prin repetate cicluri de incalzire/racire, si ii acuza pe privilegiatii imbuibati ca lasa lumea sa arda, altii neaga ca ritmul scimbarilor climatice e fara precedent si ca se explica cel mai probabil prin activitatile umane exvesive si vad peste tot un complot al “neomarxistilor” care vor sa le schimbe lumea traditionala care le convenea lor.

            • r2 spune:

              Da, Absurdistan, dar sa-i vezi si pe aia care se opun consensului ce o bine nimeresc. De exemplu cei care vor sa se vindece de diabet prin post si rugaciune. De-aia spuneam ca exemple se gasesc pentru orice, in functie de agenda vorbitorului. In schimb eu nu pot sa spun ca cei care mor refuzand tratamentul si alegand sa astepte in schimb interventia divinitatii isi merita soarta pentru ca au ales sa creada povesti cu miracole. E o judecata mult prea aspra si nu cred ca e cazul sa apreciem noi ce soarta merita sau nu merita oameni despre care nici nu stim mare lucru. Poate ca meritau o soarta mult mai buna, ca oameni, daca ma intrebi pe mine.

              Revenind la discutia de azi, asa se intampla cand propaganda e combatuta tot cu propaganda. Se agita spiritele, se lanseaza acuzatii, iar fiecare se baricadeaza si mai tare in spatele convingerilor pe care le avea deja. Isi mai varsa lumea oful, dar pe ansamblu e un pas inapoi.

            • Absurdistan spune:

              ” De exemplu cei care vor sa se vindece de diabet prin post si rugaciune. ”

              Si la asta se aplica “Cine asculta ca o leguma de falsii specialisti fara sa gindeasca cu bostanul propriu isi merita soarta.”

              R2, nu trebuie sa imi predicati despre respectul pentru stiinta. Il posed.

              Ce aveti nevoie este discenamint in a decela escrocheriile mascate drept stiinta. Nimeni nu il are perfect, nici eu, dar macar incercati.

              Dl. profesor v-a oferit de-a lungul timpului sute de usi reale spre intelegerea acestor fenomene complicate. Deschideti-le, fiti mai harnic.

              A apela papagaliceste la un fals consens stiintific (“colegii mei academicienii”, vorba lui coana Leana) nu arata respect pentru stiinta, ci un fel de credinta de batrina sarmana cu duhul care se roaga si posteste pentru planeta, dupa cum a invatat-o Sfinta Greta.

              Cit despre credinta ca paiele de suc provoaca incalzirea globala, asta este intelectual la nivelul sectelor care cred ca pacatul sodomiei il va face pe Dumnezeu sa explodeze planeta intr-o furie apocaliptica.

              Nu vorbiti de propaganda in vreme ce puneti botul la ea.

            • r2 spune:

              Acuma nu putem fi chiar toti reperul obiectivitatii. Fiecare dupa posibilitati. Dar, pentru ca tot a venit vorba, spuneti-mi candva (nu neaparat acum, ca nu am vreo graba) cum vedeti lucrurile mai exact. Exista incalzire globala, nu exista, contribuie activitatea umana, nu contribuie etc. Sau nici nu putem pentru ca sa stim daca exista sau nu, pentru ca idea de temperatura medie globala in sine este prea vaga, cum spunea domnul profesor intr-un articol mai vechi. Macar sa stim pe ce ne contrazicem :) E ciudat ca lucrurile astea sunt mentionate cel mult in trecere, dar e plin in schimb de povete pentru bostan, filozofia stiintei, pancarte cu hitler si cu stalin si alte asemenea chestii mai putin utile, if you ask me.

          • Harald spune:

            @Absurdistan – povestea cu Sodoma și Gomora pare să fi fost interpretată tendențios de ambele tabere. În textul original, nu practicile sexuale propriu-zise par să fi atras pedeapsa divină, ci faptul că vizitatorii nu au fost în siguranță în casa în care înnoptaseră. Ce făceau localnicii între ei era treaba lor (și așa e normal să fie) dar mulțimea care se adunase în fața casei și voia să profite de cei găzduiți nu prea credea în libertatea de alegere. După unele opinii, încălcarea legilor ospitalității a fost cauza pedepsei divine, iar mesajul educativ e evident: un oaspete trebuie să fie în siguranță în casa unde înnoptează, iar siguranța lui e responsabilitatea gazdei.

      • crs spune:

        Ei Adriane, daca are puternice note conspirationiste…

  30. Pelux spune:

    Buna ziua domnule profesor,

    Doresc sa va lansez o provocare.
    Sunt interesat de opinia unui specialist cu privire la cateva aspecte ale tehnologiei existente si in acest sens doresc sa va solicit un articol sau o serie de articole documentate in care sa prezentati si sa explicati cateva teorii stiintifice. In contextul unei societati care inca considera horoscopul, astrologia si homeopatia ca stiinte, cred ca este benefica interventia dvs.

    Temele pe care le propun sunt:

    1) De unde vine titeiul? Principalele Teorii si explicatii pe intelesul unor nespecialisti.
    2) Cum se estimeaza rezervele de petrol si care este precizia acestor estimari. Sunt regenerabile sursele de titei?
    3) Introducere in principalele produse petroliere, aplicatii si efectele lor asupra mediului.
    4) Metode de neutralizare a deseurilor de mase plastice. Solutii existente si teorii aflate in studiu. – La acest punct, precizez ca opinia personala este ca poluarea cu mase plastice reprezinta o problema mult mai acuta decat incalzirea globala si in privinta careia se pot intreprinde actiuni mai eficiente.
    5) O opinie privind tehnologia de producere de carburanti utilizand carbonul din atmosfera. – https://www.descopera.ro/dnews/10245067-cea-mai-importanta-inventie-a-deceniului-o-companie-britanica-poate-transforma-aerul-in-benzina

    Va multumesc,

    • Harald spune:

      Dl.Cranganu are deja o colectie intreaga de articole care trateaza toate temele mentionate de tine. Ai citit macar 20 dintre ele? Crezi ca ai gasit vreo metoda originala de trolling, cu articole de pe descopera.ro?

      Inclusiv despre obtinerea de jet fuel din apa de mare s-a discutat pe-aici, CO2 are o concentratie de 140 de ori mai mare in ocean decat in atmosfera. Heather Willauer, cercetatoarea care se ocupa cu asta pentru US Navy, a incercat initial sa extraga CO2 si din aer, dar nu e destul. Orice cantitate de CO2 ai extrage din atmosfera, va fi instantaneu inlocuita din alte surse. De asta e lipsita de sens isteria impotriva CO2.

  31. FLORIAN D. MIREA spune:

    Cand copiii devin experti in schimbari climatice, sexomarxistii sunt buni de dus la balamuc.

  32. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Recomandare de lectură

    Un incitant și revelator articol, publicat de PhysicsWorld pe 20 septembrie 2019:

    Climate scientist or climate activist – where’s the line?

    Doar un singur citat edificator:

    …climate change does not threaten human extinction. This raises the question of the extent to which people are motivated by accurate facts and how much they are motivated by extreme, and very likely false, claims. I would not like to see us motivating people to do the right thing by making them believe something that is false.

    Ken Caldeira – Carnegie Institution for Science, Stanford, California

    https://dge.carnegiescience.edu/labs/caldeira-lab

    • Stefan spune:

      ““I am an academic research scientist and my role is to generate useful information, and not to opine about what should or should not be done.” :|

  33. In repaus spune:

    In repaus Simona Halep (sau o femeie de greutatea ei) produce prin respiratie cam 800 g codoi pe zi. Daca face efort probabil pe la 4 kile. Rafael Nadal? Aiurea, trebuie legat sa stea naibii linistit, produce vreo 6 kile.
    Sa interzicem, deci sportul de performanta ca li se-ncalzeste, dom’le, planetu-n cap unora.

  34. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Despre consens în știință

    Mă văd nevoit să reiau câteva paragrafe dintr-un articol mai vechi pentru a preciza poziția mea cu privire la știința consensuală:

    Consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

    În aproape orice discuție despre schimbările climatice contemporane, dacă încerci să articulezi o cât de mică propoziție sceptică, ești imediat pus la punct cu un argument teribil: „Dar există un consens!!! 97% din experți sunt de acord că schimbările climatice sunt, de fapt, încălzire globală datorată oamenilor! Chiar Președintele Obama ne-a spus pe Twitter în 2016 că 97% din experții climatici sunt de cord: Schimbările climatice sunt reale și sunt produse de oameni.

    În fața acestei poziții opun două tipuri de argumente.

    I. Argumente filosofice

    Acum circa 2.300 ani, Aristotel a alcătuit o listă cu 13 sofisme comune pe care le-a prezentat în textul Respingeri sofisticate (Sophistical Refutations) din cartea sa Organon. Multe din sofismele identificate de Aristotel sunt valide și astăzi și aplicabile dezbaterii despre încălzirea globală antropogenă:

    – argumentum ad populum sau sofismul consensului;

    – argumentum ad verecundiam sau recursul la autoritate;

    – argumentul ad ignoratiam sau argumentarea din ignoranță;

    – ignoratio elenchi sau sofismul concluziei irelevante ori a heringului roșu;

    – argumentum ad misericordia sau mila nepotrivită;

    – post hoc ergo propter hoc sau argumentul unei cauze false;

    – a dicto simpliciter ad dictum secundum quid sau sofismul accidentului ori a generalizării rapide;

    – a dicto secundum quid ad dictum simpliciter sau sofismul invers al accidentului;

    – argumentum ad hominem sau atacul la persoană;

    – argumentum ad baculum sau argumentul forței.

    Deși fiecare dintre aceste sofisme au merite incontestabile pentru discuția consensului celor 97%, din motive de economie a textului voi detalia numai pe primele două.

    Argumentum ad populum sau sofismul consensului:

    O afirmație trebuie să fie adevărată deoarece mulți sau majoritatea oamenilor cred asta. Ori, pe scurt, „Dacă mulți cred că este așa, înseamnă că este așa”.

    Da, spun ecologiștii, dar este vorba despre consensul oamenilor de știință și a societăților științifice. Aici avem de-a face cu argumentum ad verecundiam, sau recursul la autoritate.

    Ibn Al-Haytham (Alhazen), filosoful științei din secolul al XI-lea, considerat a fi părintele metodei științifice, a scris că cel care caută adevărul (i.e., omul de știință) nu pune nicio credință în consens, oricât de venerabil ar fi… Iar biologul englez Thomas Henry Huxley („buldogul” lui Darwin) a scris în 1866: Cel care sporește cunoștințele naturale refuză în mod absolut autoritatea cunoașterii ca atare… Pentru el, scepticismul este cea mai mare datorie, iar credința oarbă este un păcat de neiertat.

    Experții pot fi unanim incorecți, așa cum a fost cazul celor 100 de autori germani, care s-au opus teoriei relativității lui Einstein în 1931. Ei au fost incorecți pentru că regimul le-a cerut să-și aservească obiectivitatea lor științifică politicilor rasiale ale regimului.

    Gândiți-vă la miile de ani când consensul științific (probabil mai mult de 97%!) a impus că Pământul era centrul universului și că Soarele se rotea în jurul Pământului. A fost nevoie doar de o singură minte genială (Copernic) ca acel consens să dispară.

    Unul din motto-urile articolului reproduce afirmația lui George Bernard Shaw, care ne atrage atenția că „Toate marile adevăruri încep ca blasfemii”. Trebuie să nu uităm că știința și-a spus cuvântul de multe ori în istorie, ca apoi să vedem că experții au greșit.

    Când Louis Agassiz a încercat să explice comunității geologice europene că continentul a fost acoperit cel puțin de o glaciație, consensul experților de atunci, inclusiv celebrul Charles Darwin, nu l-au crezut. Dezamăgit de ignoranța Tip II, Agassiz a ales să emigreze în Statele Unite, unde a rămas până la sfârșitul vieții, ca profesor la Harvard University.

    Astăzi, consensul experților acceptă existența multiplelor episoade de glaciație-interglaciație.

    Peste câteva decenii, meteorologul german Alfred Wegener a publicat mai multe dovezi geologice și paleontologice, care atestau că, în trecut, continentele au fost unite într-un super-continent, pe care l-a botezat Pangea, înconjurat de un super-ocean, pe care l-a numit Panthalassa. Mai mult, a sugerat că ruperea și poziția actuală a continentele se pot explica printr-o glisare pe care a numit-o drift continental. Ce a spus consensul experților din Europa și Statele Unite după ce l-au ascultat pe Wegener și i-au citit cartea? „Așa ceva nu există…”, precum eroul lui Marin Preda la întâlnirea cu o girafă în grădina zoologică. Din nou, un clasic exemplu de ignoranță Tip II.

    Astăzi, consensul științific prețuiește la cea mai înaltă valoare dritul continentelor ca parte esențială a tectonicii plăcilor.

    În 1847, Ignaz Phillip Semmelweis a sugerat că spălatul mâinilor va reduce drastic mortalitatea nou-născuților, devenind astfel pionerul procedurilor antiseptice. Consensul științific de atunci l-a ignorat, l-a ridiculizat (Cum adică? Să ne învețe pe noi evreul ăsta că trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a participa la o naștere?!) și tratat cu dispreț până când Semmelweis și-a pierdut postul de doctor obstetrician în Viena. A trebuit să apară Louis Pasteur, Joseph Lister și o înțelegere a germenilor pentru ca noul consens să afirme validitatea argumentului lui Semmelweis.

    În știință, invocarea unui consens nu este o idee bună, deoarece în acest mod recunoaștem indirect că știința nu este suficient de solidă. Nu spunem niciodată că există un consens al experților care acceptă că E = mc². Nu spunem niciodată că există un consensul al experților care acceptă că Pământul este rotund și nu plat.

    Consensul nu este parte a metodei științifice. Avem de-a face cu o prezumție post-modernistă conform căreia adevărul se poate deduce prin măsurarea unui consens al experților. Richard Feynman, pe care l-am citat în primul motto (Știința este încrederea în ignoranța experților), a fost un promotor al științei văzute ca un scepticism constructiv. Motto-ul continuă astfel: Când cineva spune că ’știința ne învață asta și asta’, acela folosește incorect cuvântul. Știința nu ne învață; experiența ne învață.

    Știința nu se bazează pe și nu avansează prin consens; acesta funcționează bine doar în politică. Știința nu este un sistem de credințe (Cred în încălzirea globală). Știința se bazează pe repetabilitatea faptelor și pe testarea ipotezelor.

    Potrivit lui Karl Popper, criteriul de delimitare dintre știință și pseudo-știință este falsificabilitatea: În măsura în care o afirmație științifică se referă la realitate, trebuie să fie falsificabilă; și în măsura în care nu este falsificabilă, nu vorbește despre realitate. Gândiți-vă la falsificarea schimbărilor climatice. Ar fi posibil? Dacă da, cum?

    II. Argumente statistice

    Consensul celor 97% de experți care cred în încălzirea globală antropogenă a fost prezentat în patru articole. Pentru discuția față, mă voi limita să prezint doar pe ultimul (Cook et al., 2013), cel care a declanșat de altfel și reacția Președintelui Obama și a altor politicieni. (Restul articolelor suferă de probleme statistice asemănătoare)

    Cook et al. (2013) au utilizat trei definiții interșanjabile ale consensului:

    - Definiția necuantificată: Consensul înseamnă că oamenii produc încălzirea globală.

    - Definiția standard: Activitatea umană este foarte probabil cauza majorității încălzirii curente (încălzire globală antropogenă).

    - Definiția catastrofică: Intensificarea umană a efectului de seră va fi suficient de periculoasă pentru a deveni catastrofică.

    Niciuna din aceste definiții nu este suficient de precisă și suficient de cuantificată pentru a fi falsificabilă în sensul Popper. Iar datorită interșanjabilității lor, nu este clar care definiție au testat-o autorii. Mai rău, se remarcă ușor că cele trei definiții se exclud mutual.

    Chiar și climatologi proeminenți în domeniul schimbărilor climatice admit că nu există un consens. Phil Jones, fostul directorul al lui Climatic Research Unit de la University of East Anglia, când a fost întrebat de un reporter BBC dacă dezbaterea despre schimbările climatice este terminată, a răspuns: Nu cred că vasta majoritate a climatologilor cred asta. Acesta nu este punctul meu de vedere.

    O critică devastatoare a articolului lui Cook et al., 2013, a fost publicată de profesorul Mike Hulme, fondator al Centrului Tyndall (Institutul Național Britanic pentru Cercetarea Schimbărilor Climatice), profesor de geografie umană la Cambridge University, fost profesor de Climă și Cultură la King’s College din Londra și profesor de Schimbări Climatice la Școala de Științele Mediului de la University of East Anglia:

    Articolul despre “consensul celor 97%” este prost conceput, prost organizat și prost executat. El maschează complexitatea problemei climatice și este un indiciu al nivelului dezamăgitor de disperat al dezbaterii publice și politice din această țară… [Articolul] prezintă o împărțire a lumii în categorii “corecte” și “greșite” similară celei adoptate de studiul lui Anderegg et al., 2010…: împărțirea oamenilor de știință care publică despre climă în “credincioși” și “necredincioși”. Mi se pare că acești oameni încă trăiesc (sau doresc să trăiască) în lumea de dinainte de 2009 a discursului privind schimbările climatice. Nu au observat oare faptul că înțelegerea publică a problemei climatice a avansat?

    În 2017, șase experți climatici au publicat o altă critică substanțială a consensului celor 97% avertizând în modul cel mai serios că o campanie privind consensul științelor climatice ar putea să aibă efecte contrare celor dorite de propaganda ecologică.

    În mod clar, concluzia lui Cook et al., 2013 – „Printre [cele 4014] articolele care au exprimat o poziție față de încălzirea globală antropogenă, un procentaj covârșitor (97,1%) acceptă consensul științific asupra încălzirii globale antropogene” – este incorectă și, în consecință, contingentă Tipului III de ignoranță. Există toate premisele pentru a afirmă că mult invocatul consens asupra încălzirii globale antropogene este artificial și deliberat construit.

    Pentru restul argumentării, a se vedea articolul meu

    Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

    • Absurdistan spune:

      Cit vreti sa pariem ca atit propagandistii sinistri cit si mascaricii limbuti vor ignora pur si simplu aceasta pertinenta demantelare a asa-zisului “consens stiintific” de care se agata ca inecatul de paiul de plastic?

    • Hantzy spune:

      Am citit la momentul respectiv articolul propus și îl găsesc și astăzi remarcabil. Ca de obicei cadrul general, fixat pentru discuțiile aplicate, este bine conturat și argumentat. Hibele se întrevăd doar atunci când argumentele rezultate sunt utilizate doar într-o singură direcție, ignorată sau, pur și simplu, refuzată fiind universalitatea lor. Astfel, deși diverse intervenții “anti-propagandistice” sau “anti-ecologiste“ (după preferința fiecăruia) sunt și ele tributare pe rând câte unuia sau mai multora dintre sofisme prezentate de Aristoteles, se induce ideea că doar “propaganda” ar prezenta aceste simptome.
      Consensul ca argument definitiv în știință, evident, nu se susține. Dar într-o complexă problemă ca cea dezbătută acum, în care nenumărați factori își manifestă contribuția la rezultatul general, iar asta în proporții încă mai puțin cunoscute decât factorii înșiși, consensul poate constitui un punct de plecare, ca fiind efectul cel mai probabil al ansamblului de cauze. Deși prezumtivă, strategia aceasta este folosită adesea în cercetarea fundamentală, rezultatele obținute ulterior corectând în mod iterativ rezultatul prezumat inițial, nefiind exclus nici rezultatul contrar deci.
      Pe de alta parte, lipsa unui consens nu ar duce automat la negarea efectelor astfel susținute, nerezultând în fapt ca o dovadă a reversului consensual. Este logica fallacious de care se agață mulți dintre comentatori, respingând consensul respectiv numai pentru a putea susține contrariul, dar încă mai neconvingător. Exemplificări, precum “critica devastatoare” a profesorului Mike Hulme, nu contrazic acest consens decât cel mult ca strategie, ca metodă științifică, dar nu reușesc să ofere nici ele o soluție la dezbaterea propriu-zisă. Nu rezultă deci ca acei 97% (sau câți or fi) n-ar avea dreptate, chiar dacă există și alți 3% care ar putea să aibă. Dar e cool să conduci pe contrasens, iar ăsta e și el tot un motiv pentru care unii își încearcă puterile astfel.
      Mă întreb de multe ori cum diverși experți și cercetători ultraspecializați într-un anumit domeniu au viziuni, uneori diametral opuse, asupra aceluiași fenomen, fiecare dintre ei prezentându-și argumentele atât de convingător, încât, cunoscându-le, este imposibil pentru un neinițiat să decidă cine ar putea avea dreptate. Și totuși, în dezbaterile inițiate de articolele d-lui Crânganu există o multitudine de verdicte și acuze formulate cu aroganța unor experți consacrați, dar fără deferența ce ar necesita-o o asemenea discuție. În ambele sensuri!
      Ar mai fi multe de spus, dar vreau să închei, adăugând doar că viziunea experților este solicitată nu de puține ori chiar în sălile de judecată, acolo unde obligativitatea unui verdict final se bazează adesea și pe studierea declarațiilor contrare ale experților introduși de părți. Este, până la urmă, tot vorba despre probabilitate și consens, iar metoda este acceptată de societate ca fiind, în lipsa oricărei alteia, cea mai bună.

      • r2 spune:

        Sunt si eu de aceeasi parere, in mare. Da, consensul oamenilor de stiinta (in masura in care exista) s-a dovedit gresit de multe ori in trecut, si poate sa fie gresit si de data asta. De acord. Dar la fel de gresit poate sa fie si punctul de vedere al celor care se opun asa zisului consens. Nu ajungem niciunde daca ne duelam in liste de exemple si contraexemple din istorie, pentru ca exemple se gasesc pentru orice. Intrebarea e urmatoarea: de ce ar fi rational pentru nespecialisti sa aleaga tabara minoritara intr-o disputa stiintifica purtata intre specialisti. Eu nu cred ca poate exista vreun raspuns, dincolo de micile artificii retorice pe care le gasim la orice teorie anti-sistem, de la medicina homeopata la stiinta creationista.

        Plus ca, in dorinta de a combate tabara cealalta, se pare ca s-a creat pe forum o mare busculada in care nu prea mai e clar pe unde e mingea. Nu se mai vede cine ce punct de vedere sustine – in afara de ideea ca ceilalti sunt niste propagandisti sinistri – bine spus, Absurdy :) Mai exact, incalzirea globala exista pentru ca e demonstrata de masuratori, sau nu exista pentru ca era cald vara si pe vremea lui Caragiale. Sau nu se stie daca exista sau nu, pentru ca sistemul e prea complex, iar energia e una, temperatura e alta, contrar credintelor populare. Daca incalzirea globala exista, are si vreo componenta man made sau nu. Daca are, cat e de importanta, si de unde vine, mai exact. Si daca e importanta, ce ar fi de facut – sa mergem toti numai pe bicicleta, sau sa nu mai iesim din casa etc. Sau sa inlocuim, pana una alta, centralele pe carbune cu cele pe gaz, pana cand apar solutii tehnologice si mai bune etc. In loc sa vorbim despre asta, energia din sistem, carevasazica, se consuma pe tot felul de demascari, infierari, chestii :)

        Observ la colegii americani din modul cum interactioneaza ei intre ei ca polarizarea societatii e mult mai mare decat in alte tari. Cei care se stiu ca sunt din tabere diferite parca nici nu indraznesc sa deschida vreunul din lunga lista de subiecte controversate de frica sa nu se intample cine stie ce. Unii cred ca au si uitat cum e sa ai o discutie civilizata cu cineva care e de alta parere. Cred ca vedem lucrul asta si la colegii americani de aici, de pe forumul contributors, care vor sa ne bage si pe noi, restul, in categoriile cu care opereaza ei acasa. In Europa si in alte parti inca nu e asa.

        • Hantzy spune:

          R2, sunt și eu în mare de acord. Spui așa: de ce ar fi rational pentru nespecialisti sa aleaga tabara minoritara intr-o disputa stiintifica purtata intre specialisti. Aș mai adăuga ceva. Să ne închipuim următoarea situație: un grup de turiști se rătăcesc în deșert și e urgent să găsească cea mai apropiată oază. Cinci dintre ei au fost mai des în Sahara și sunt obișnuiți să recunoască indiciile ce arată direcția de urmat. Numai că indiciile respective nu sunt suficiente pentru a spune cu exactitate calea, astfel încât 4 turiști susțin că ar fi bine să meargă spre vest, pentru că acolo se vede ceva ceață și dintr-acolo aduce vântul umezeală. Cel de-al cincilea susține însă că e doar o iluzie optică, așa că la vest nu este nicio oază. Dacă aș fi în situația vreunui turist i-aș urma pe cei 4, nu atât datorită majorității, cât mai ales a lipsei alternativei: al cincilea nu spune “spre sud” sau “spre nord”, el susține doar că “spre vest nu e bine”. E posibil să aibă dreptate, dar chiar și alegând o direcție greșită, există o șansă în plus de a găsi calea cea bună. Tot astfel cum în urma consensului medical privind tratamentul ulcerului, dintr-un exemplu oferit mai jos, s-a descoperit adevăratul diagnostic.
          E ușor a face contestații, greu e să pui ceva în loc!
          La fel cum decupand două cuvinte dintr-un comentariu și, rastalmacindu-le sensul, se poate dezavua intervenția în totalitate. Joc de glezne. Împușcături de la șoldul stâng. Un fleac!

          Se reiterează teza manipulării copiilor, dar nimeni dintre cei ce o susțin nu reușește să ofere o informație simplă: cine face acest lucru? Cine sunt “stalinistii” care se folosesc de copii?
          Cei 97%? Sau poate ăia cu gaura din stratul de ozon. O fi Obama?! Sau guvernele care administrează școlile unde copiii învață să protesteze împotriva guvernelor. E mult mai ofertant să mizezi pe o conspirație incalzirista, să poți jongla la infinit cu concepte incerte și tenebrele conspirative.

      • victor L spune:

        @ Hantzy,
        am inteles perfect: tu esti pentru contra :D
        Cind la un articol pe care il gasesti remarcabil, tot tu ii gasesti hibe, atunci recolta de rapita chiar s-a dus naibii.

  35. Absurdistan spune:

    Un alt exemplu de fals consens stiintific din lumea medicinei (ma refer la medicina adevarata, nu la datul in bobi, la psihiatrie, tratementele cu lipitori, deochiuri si ulei de sarpe): chestiunea cu antibioticele care cica trebuie luate neaparat sapte-zece zile.

    https://www.bmj.com/content/358/bmj.j3418

    (Pentru a vedea intregul articol s-ar putea sa aveti nevoie de subscriptie.)

    De dragul respectului orb al unui “consens” nejustificat, trepadusii pseudo-stiintei ar fi gata sa iroseasca mii de tone de antibiotice prescrise redundant SI sa contribuie la stimularea bacteriilor rezistente, adica tocmai opusul a ceea ce se sconteaza.

  36. Absurdistan spune:

    În lumea dementă a “iexperților”-șarlatani se presupune că oamenii normali **trebuie** să se prosterneze în fata copiilor prostituați de adulți nemernici, în aplauzele unor “fani” la fel de corupți și de nemernici precum inițiatorii acestui spectacol jegos.

    Mai exista și reacții normale la circul bolnav.

    https://www.youtube.com/watch?v=UDXKTXuM2TY

    [Sky News host Chris Kenny has described it as “disturbing” the UN allowed “hysterical teenager” Greta Thunberg to speak at its Climate Change Summit in New York.]

    Comentariul lui Chris Kenny este excelent – circul grețos cu această fată bolnavă și manipulată este un aspect, dar adulții care aplaudă și susțin asemenea spectacole jalnice sunt adevărații criminali.

    Am avut impresia că văd o tinără Ana Pauker drogată cu halucinogenele cele mai tari, pentru distracția monștrilor din audiență.

    Printre comentariile absolut la obiect ale privitorilor – se pare că sănătatea mentala nu a dispărut cu totul de pe planetă.

    “People go to jail for child abuse.. Greta’s parents get chauffeured around by world leaders.”

    “Preaching from a self confessed mentally ill child. Who would’ve thought.”

    “Ahh using kids for there green commie agenda. Mao, Stalin and Hitler would be proud.’

    “The girl is using an iPhone to give her speech …. how can u take her seriously”

    “anyone who takes complicated global advice from a mentally ill tweener is more messed up than she is…”

    “Worldwide climate policy is now being made by a former bartender and a 16 yo girl from Sweden.”

    “This is the Western World’s version of a ‘Child Soldier’ ”

    “I see exactly what this is – UN Agenda 21/ 30 driven hysteria – Communism coming back to the masses in the disguise of the Green Movement. These kids are merely the “useful idiots” but are not smart enough to know they are being played.”

    Cit despre ignorantul măscărici de serviciu de pe forum, a reușit să repete în mii de cuvinte aceleași banalități incoerente: consensul, experții, bla-bla-bla.

    Suporterii acestei isterii – într-adevăr de natură medievală (amintiți-vă cum așteptau bieții oameni apocalipsa anunțată de “profeți” cu sutană) – sint printre cele mai depravate exemple de făpturi umane fără scrupule, fără suflet, fără minte. Pretind că îi animă iubirea și predică distrugerea.

    Vade retro.

  37. quovadis spune:

    Planeta nu este a voastra ,ci a urmasilor si urmasilor nostri , in veacul vecilor , ca sa il parafrazam pe Delavrancea . Acesta minunta fiinta (trist sa poti auzi sau citi, ce scriu sau spun, unii dintre noi ,despre acest seaman al nostru ) ne arata , fara tagada , cum priveste aceasta tinara generatie planeta si rostul omului pe pamint . Batrini, sau mai putin batrani, oameni ai acestei planete , incercati sa intelegeti , nu veti fi iertati in veci, daca nu acceptati acum , ceea ce va spune cu atita simplitate si acuratete verbala, aceasta tinara domnisoara . Impactul acestor cuvinte si urmarile deja incepute(mii si mii de tineri, de pretutindeni ,au inceput deja, o munca de curatire in fapt, a planetei ), este, chiar daca nu puteti vedea sau nu vreti sa acceptati, nimicitor si devastator . Conducatorii actuali ai omenirii ,deja si-au epuizat solutiile si verbale si faptele lor deja produc efecte , in noua forma de intelegere a notiunii de om si umanitate . GRETA le-a spus in clar :Cum de îndrăzniţi să continuaţi să întoarceţi ochii şi să veniţi aici şi să spuneţi că faceţi suficient, când politica şi soluţiile necesare nu se văd nicăieri la orizont

    Spuneţi că ne „auziţi” şi că înţelegeţi urgenţa. Dar, indiferent cât de mâhnită şi înfuriată sunt, eu nu vreau să cred acest lucru. Fiindcă, dacă aţi fi înţeles pe de-a-ntregul situaţia şi tot continuaţi să nu acţionaţi, atunci aţi fi malefici. Iar eu refuz să cred asta.
    Miliarde de tineri vor asocia aceste cuvinte, propriilor lor intelegeri si acest nou val ,ce deja are adepti ,chiar printre cei ce acum conduc omenirea ,nu va putea fi oprit . Noi toti nu vom putea sta pasivi ,fara sa ajutam , aceast nou concept, ce va zgudui omenirea . In fapt , nimic nu poate fi mai frumos , decit ceea ce aceasta tinara (condamnata imbecil de unii )incearca sa ne faca pe toti sa intelegem . Felicitari ,este un cuvint mult prea modest , pentru a califica acest OM , ce ne aduce in fata ADEVARUL si ce ne obliga sa acceptam cererea lui (omului Greta Thunberg)
    P.S. Presedintele Frantei, EMANUEL MACRON ,deja si-a asumat aceste spuse si deja a cerut acestor tineri ,de pretutindeni, sa incerce, in cel mai democratic mod cu putinta , sa ceara celor ce INCA ,spun INCA si iar spun INCA, nu percep si nu accepta spuselesi sa convinga , obligatia transpunerii in fapte a acestei necesara si atit de obligatorie , NOUA atitudine .In curind multi alti lideri , la nivel mondial , vor accepta .

    • victor L spune:

      Emotionant, induiosator pina la lacrimi :D
      Dar apropo de Macron: le va cere si vestelor galbene ajutorul?

      • Absurdistan spune:

        N-am stiut initial daca textul era parodie sau intentionat sa fie serios.

        Iata ca noi rideam de cei care pupa moastele Paraschevei iar dincolo fanaticii si exaltatii pupa picioarele Sfintei Greta.

        N-am mai vazut atita prostie in stare esentiala.

  38. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Problema activismului politic al Gretei Thunberg

    Abordarea ei radicală este în contradicție cu democrația.

    The Problem With Greta Thunberg’s Climate Activism
    Her radical approach is at odds with democracy.

    Poate ar trebui (re)citit acest articol publicat – surpriză! – de The New York Times pe 2 august 2019.

    Câteva extrase traduse:

    Activiștii climatici și-au schimbat tactica. Nu mai atrag sufletele pioase explicându-le ce se întâmplă când dioxidul de carbon crește la peste 400 de părți pe milion. Au decis că este mai bine să foloseacă spectrul iminentei auto-extincții pentru a aduna publicul în spatele acțiunilor precum interzicerea mașinilor din centrele orașului și oprirea noilor explorări petroliere.

    Această nouă abordare poate avea virtutea transmiterii unui sentiment de urgență. Dar asta va aduce protestatarii climatici în conflict cu democrația, indiferent dacă își dau seama sau nu.

    Simbolul acestei transformări este eleva suedeză de liceu Greta Thunberg, care se descrie celor cei peste 800.000 de fani de pe Twitter ca fiind „activist climatic în vârstă de 16 ani cu sindromul Asperger”.

    Politica ei se bazează pe două lucruri. În primul rând, simplificarea. “Criza climatică a fost deja rezolvată”, a spus ea la un TED Talk din Stockholm în acest an. „Avem deja toate faptele și soluțiile. Tot ce trebuie să facem este să ne trezim și să ne schimbăm. ”În al doilea rând, să semănăm panica, așa cum a explicat ea la Forumul Economic Mondial de la Davos, în iarna trecută.

    Democrația solicită adesea să așteptăm și să vedem. Răbdarea poate fi virtutea cardinală a democrației. Schimbările climatice sunt o problemă serioasă. Dar a spune „Nu putem aștepta” înseamnă a invita o problemă la fel de gravă.

    • Hantzy spune:

      Cred ca adolescenta suedeza face mai mult rău cauzei pe care o susține.

      Dar pe de alta parte fiecare Constituție modernă prevede o diminuare a democrației in situații de urgență. Se poate ajunge astfel la comanda unica, dizolvarea parlamentului, șamd. In viziunea ei, adolescenta suedeza vede aici o situație de urgentă, așa cum vedea Trump in Ianuarie la refuzul Congress-ului de a accepta bani pentru zid.

      • Prototipescu Fanel spune:

        bingo !

      • victor L spune:

        @ Hantzy,
        facind o paralela intre isteria Gretei si responsabilitatile lui Trump privind navala hoardelor de sud americani, ti-ai dat examenul. Sau mai precis ai spus pe ocolite: ardeti capitalismul! ca polueaza prea mult

        • Hantzy spune:

          Păi nu sunt amândoi blonzi?! Și bojo e blond, ba chiar și Dăncilă. Axa București Londra Washington chiar a luat ființă. ;-)

  39. Pe ganduri spune:

    Conditia umana are constante si variabile de toata gama.Mergand de la mirabil si coborand pana la mizerabil.
    Folosirea copiilor de catre adulti in luptele de putere este una din variabilele mizerabile ale
    conditiei umane.
    Se intampla de pilda in viata privata.Atunci cand copiii sunt instrumentati ca resursa de putere in disputele morale si patrimoniale iscate de destramarea unei familii.Uneorii sotii aflati in razboi isi antreneaza copiii in lupta dintre ei.
    Se intampla si se va intampla si in viata publica.
    In politica intrumentarea copiilor de catre adulti nu e un fenomen nou.Au facut si altii paralele cu intamplari mai recente, cu organizatiile de tineret revolutionare ale partidelor national-socialiste si comuniste, cu garzile rosii ale lui Mao sau cu miscarile din 1968.Toate acestea s-au petrecut in marja unor religii laice sau seculare.
    .
    Alte paralele cu miscarea carismatica a Gretei au fost facute relativ la cultele milenariste neo-protestante aparute in America in secolul trecut si la fenomenele religioase de la Fatima si Medugorje.La fel, miscari pornite de la viziunile unor adolescenti.
    Cu deosebirea ca in cazul in cazul ecologistilor radicali pare sa fie vorba despre o noua religie, una laica, avand o noua zeitate, Planeta.
    .
    Inca nu am citit de vreo paralela cu o instrumentare mai veche a copiilor , folositi ca resursa de putere.Este vorba despre fenomenele sociale cunoscute sub titulatura de asa numita Cruciada a copiilor din 1212.Tot asa, pe un fond difuz milenarist, pe asteptarea ca vine sfarsitul lumii (acum se numeste sfarsitul Planetei) zeci de mii de adolescenti s-au inregimentat sub calauzirea unor figuri carismatice de o varsta cu ei, si-au parasit familiile si comunitatile de bastina si au ratacit pe vaste teritorii europene in cautarea unui drum iluzoriu spre Palestina.In final multi au murit de boli si de epuizare, altii nenumarati au sfarsit vanduti ca sclavi in Tunisia.La 1212.
    .
    Precum in privat asa si in public, cum pe vechi asa si pe nou, in continuare copiii sunt utilizati ca formidabila resursa de putere in luptele adultilor.Si nu e vorba doar despre copiii-soldati din Africa, aceia care literalmente trag cu AKM-ul, uneori sub influenta unor substante psihotrope.
    E vorba ca in lumea civilizata tehnicile de instrumentare ale copiilor sunt mult mai subtile, neviolente fizic.
    Copiii sunt importanti in luptele pentru putere pentru ca ei isi pot convinge parintii.
    Asa cum in Romania la diverse alegeri si la referendumul pentru familie , copiii si tinerii pre-formatati si-au convins parintii sa nu voteze cu aia care, exact cum spune Greta, le distrug viitorul.
    .
    Ceea ce spune Greta, ca Planeta nu mai are viitor deci nu mai are nevoie sa mearga la scoala este un lucru gandit ca atare de mase de tineri din toata lumea.Lasand la o parte faptul ca majoritatea tinerilor din Romania cred, au fost invatati sa creada, ca Romania nu mai are nici un viitor, exact ca si insasi Planeta.
    Anul trecut, o studenta romanca dintr-o tara europeana civilizata, o tara a bunastarii, imi spunea ca are multi colegi si colege care spun ca ei nu vor face niciodata copii.Pentru ca nu vor sa aduca pe lume niste copii care sa sufere pe o planeta care dispare !
    Tinerii astia nu-si mai vad viitorul lor altfel decat ca pe un film catastrofal cosmic, ca pe un disaster-movie hollywood-ian.
    .
    Pentru luptele de putere politica, economica sau simbolica este util sa intrumentezi idealurile, naivitatile, temerile si nerabdarea tineretii in scopurile castigului de putere.Pentru ca tinerii in general nu prea au rabdare.
    Copiii au alta notiune a timpului.Daca isi doresc ceva, isi doresc acum, pe loc. Nu merge sa spui “ok, iti cumpar peste cateva zile”.
    De aceea tinerii sunt utili in impunerea urgenta a unor agende publice.Pentru ca ei nu au rabdare.
    Cu atat mai mult cu cat, la tineri si mai putini tineri, noile tehnologii ale like-ului au dezvoltat fara precedent reflexul contitionat al gratificarii instant, nu mege sa le spui “lasa ca stiinta va gasi mai devreme sau mai tarziu raspunsuri”.Gratificarea nu suporta amanare.Stiinta nu poate sa tina pasul cu dorinta.
    .
    Ei vor toat raspunsurile acum.
    Sau mai degraba nu vor raspunsuri, vor actiune.Acum.
    Uite de aia tinerii si copiii sunt un ingredient necesar in reteta oricarei revolutii.

    • Inca nu am citit de vreo paralela cu o instrumentare mai veche a copiilor , folositi ca resursa de putere.Este vorba despre fenomenele sociale cunoscute sub titulatura de asa numita Cruciada a copiilor din 1212.

      Am menționat pe scurt acest episod în comentariul meu de aici:

      Ideea folosirii copiilor în scopuri care au puțin de-a face cu vârsta lor biologică e veche, dacă ne gândim doar la Cruciada copiilor din 1212. Se pare că istoria se repetă, pentru că adulții au uitat (convenabil) eșecurile falimentare ale trecutului.

  40. Peter Manu spune:

    Dincolo de postulatele filosofice ale Dlui Cranganu, avem, in general, nevoie de consens pentru ca trebuie sa gasim o solutie inteligenta pentru problemele majore. Trebuie sa combatem antuisemitismul, de exemplu, asa ca nu putem dezbate cu cei care neaga Holocaustul. Trecem printr-o epidemie de pojar, asa ca nu-i putem lua in serios pe cei care se opun vaccinarii.

    Consecintele schimabrilor climaterice sunt deja atat de evidente, incat atat la nivel federal, cat si al statelor cu cele mai mari vulnerabilitati (Florida, Louisiana) sunt deja alocate resurse pentru scoaterea oamenilor din zonele care vor fi inundate (https://www.bloomberg.com/news/features/2019-09-20/america-s-great-climate-exodus-is-starting).

    • Absurdistan spune:

      Antisemitismul a fost combatut de oameni cu argumente si cu documente, nu cu mici satrapi sufocind libertatea cuvintului.

      A pune semnul echivalentei intre escrocheria incalzirismului apocalipsist si Holocaust este o insulta la adresa zecilor de milioane de evrei, tigani, poloni, ucrainieni, homosexuali, rusi, romani si altii asasinati de Hitler – fapt istoric dovedit cu un prisos de sute de milioane de documente si marturii.

      Cit despre mult cred in inevitabilitatea dezastrului marii ipocriti (parte ai mafiei democrate din SUA) se vede in ultima cumparatura facuta de sfintii Obama chiar pe marginea plajei care cica va fi printre cele inundate:

      https://pjmedia.com/trending/obamas-accused-of-hypocrisy-on-climate-change-for-buying-waterfront-property-in-marthas-vineyard/

      “If I genuinely believed in 12 years coastal areas would be under water, I wouldn’t buy a $15 million mansion on…Martha’s Vineyard.” comentau oamenii.

      Bineinteles, toate aceste insistente ca nu mai e ce dezbate, ca totul e “settled” vin de la acitivistii politici si de la cei din pseudo-stiintele “soft”, fara valoare obiectiva.

      PS Cineva mentioneaza ulcere mai sus. E un exemplu bine ales, dar pentru alte motive. Multa vreme s-a crezut, prin “consens”, prin “settled debate”, ca ulcerele vin de la stress si de la acidul din stomac. De fapt era in majoritatea cazurilor o afectiune bacterial.

      Daca oameni de stiinta falsi, opusi dezbaterii, ar fi reusit sa stopeze cercetarile, ar muri si astazi oamenii cu zile din cauza falsului diagnostic.

    • victor L spune:

      Pina aici s-a ajuns, incit sa se faca o paralela intre Holocaust si cei ce nu cred in isteria incalzirii globale.
      Bravo, dom` doctor.
      Daca v-ar citi evreii, nu cred ca va v-a fi usor; pentru mai putin a sarit in sus si CNCD-ul

  41. Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

    Paralela intre adversarii schimbarilor climatice si copiii fortati sa-i omagieze pe dictatorii secolului trecut este sinistra si complet deplasata.
    Cred ca putem combate o opinie contrara si fara sa jignim in asemenea hal niste copii, poate naivi, poate neinstruiti, insa cu siguranta animati de cele mai bune intentii.

    • Absurdistan spune:

      Ceea ce mi se pare cu adevarat sinistru este tupeul unor demagogi de a se ascunde in spatele unor copii degradati si manipulati intr-un mod criminal.

      Aveau si pionierii bune intentii si Hitlerjugendul vroiau si ei, nu-i asa, sa apere pretiosul Berlin.

      Avocatii acestor tactici maoiste/hitleriste de indoctrinare si exploatare a copiilor nu sint cu nimic mai morali decit niste pesti tailandezi.

    • victor L spune:

      Si Iadul este pavat cu cele mai bune intentii!
      Ati vazut un copil mic caruia i se da un pui de gaina in mina? are bune intentii stringindu-l dragastos in mina. Dar cind o deschide puiul e mort. Copilul ala nu poate fi acuzat ca a avut intentia de a omori puiul, ci doar de minte cruda.
      Copiii adunati sa omagieze dictatorii trecutului comunist erau si ei entuziasti si puri. Ca cei de azi. Doar ca in spatele lor sint minti diabolice. Nici acum nu e altcumva.
      Dece nu sint/nu au fost mobilizati copii pentru a manifesta impotriva partidelor comuniste care au omorit milioane de oameni? Ati auzit sa fi mobilizat capitalistii copii pentru asemenea manifestatii?.

    • CFG spune:

      Raspunzatori de omagiere, de actele copiilor folositi de regimuri dictatoriale, sunt adultii. Si in articolul acesta adultii sunt facuti raspunzatori, nu copiii. Comentariul dvs. foloseste ‘strawman argument’ si atat, fara alt argument.

      • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

        Eu am citit acest pasaj din articol:
        “De-a lungul timpului, noi, cei trecuți de vârsta copilăriei, am fost martorii unor demonstrații ale copiilor, deveniți experți în nazism, comunism sovietic, comunism chinezesc, comunism ceaușist ș.a. Vineri, copiii secolului al XXI-lea au demonstrat că sunt experți și în schimbările climatice.”
        Cred ca acest pasaj, precum si alaturarea imaginilor copiilor adusi sa-i omagieze pe Hitler, Stalin si Mao de cea a copiilor prezenti la manifestatiile de vineri sunt suficient de edificatoare pentru a demonstra, pentru orice om de buna credinta si cu o pregatire intelectuala medie, ca se face o comparatie intre acesti copii. Nicaieri nu se vorbeste de adultii din spatele lor, intregul articol e un atac dezlantuit impotriva unor copii.

        • Nicaieri nu se vorbeste de adultii din spatele lor, intregul articol e un atac dezlantuit impotriva unor copii.

          Așa se întâmplă când un text este citit cu ochelari ideologici. După ce vă scoateți ochelarii, veți găsi, sper, următorul paragraf despre părinții și adulții responsabili din spatele copiilor greviști și demonstranți:

          Copiilor, deveniți anul acesta și experți climatici, ar trebui să li spună, de către părinții și adulții responsabili, că după 30 de politici climatice eșuate, noi greve și demonstrații nu reprezintă soluția dorită de ei.

          • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

            Nu am nevoie de ochelari, ideologici sau nu, pentru a detecta incoerenta logica a comparatiilor dvs. dintre copiii manipulati in nazism/comunism si cei care militeaza astazi pentru salvarea planetei.
            Eu am trait in comunism si stiu ca acei copii erau dusi cu forta la manifestatiile omagiale dedicate “tovarasului”. Nu se adunau spontan, nici pe retelele sociale, nici in fata blocului, ca sa-l aclame pe “carmaci”, ci erau manati ca o turma de cadrele didactice si de activistii pentru pionieri si UTC la astfel de mitinguri. Asta ma face sa cred ca fix la fel se intamplau lucrurile in cazul nazismului, stalinismului si maoismului.
            Aici este cu totul altceva. Este o miscare generoasa si o mobilizare admirabila, in sprijinul naturii si a puritatii ei. Unde este ideologia, in acest caz? Poate doar in mintile infierbantate ale unor zelosi sustinatori ai exploatarii nelimitate a resurselor bietei planete.
            Acesti tineri, pentru ca pe multi nu-i mai putem numi copii, se solidarizeaza in mod constient, responsabil, pentru un scop comun si nobil: salvarea lumii in care vor trai. Nu sunt obligati sa o faca de un partid sau de altul, ci se aduna liber si neconstrans la asemenea manifestatii pasnice, in virtutea dreptului la libera exprimare. Ce asemanare vedeti dvs. intre bietii pionieri si UTC-isti de odinioara si acesti tineri? Aveam noi, in comunism, dreptul de a NU merge la asemenea manifestari?! Nicidecum.
            M-a deranjat ca le negati acestor tineri liberul arbitru si dreptul la libera exprimare, in numele unei asa-zise expertize climatice obligatorii. Cu alte cuvinte, nu ar avea dreptul sa-si dea cu parerea in domeniul climatic, pentru ca nu au studii de specialitate si mai sunt si mici, pe deasupra! Pai, un astfel de argument a fost folosit inclusiv de dl. Florin Iordache, in ianuarie 2017, cand i-a acuzat pe tinerii din Piata Victoriei de ignoranta in materie de legislatie! Este un fals argument al autoritatii.
            Nu este nevoie de studii la Yale si Harvard, pentru a vedea ca Pamantul se schimba in rau, iar factorul uman este printre cauze. Copiii acestia nu au venit cu solutii, pe care ei le asteapta de la oamenii mari si destepti ca dvs. si ca aceia care se intalnesc la New York, Paris si Rio de Janeiro, in costume elegante si cu parul carunt. Ei indraznesc doar sa traga un semnal de alarma si e foarte bine ca o fac.

            • Eu v-am răspuns punctual la o minciună pe care ați scris-o, cu subiect și predicat.

              În loc să vă recunoașteți minciuna scrisă și semnată și, eventual, să vă cereți scuze, dvs. perorați despre alte chestii. E tactica clasică de ascunde gunoiul (minciuna) sub preș și de a cârmi discuția în altă direcție.

              Îmi pare rău, dar cu astfel de comentatori nu pot dialoga. Punct.

            • Absurdistan spune:

              Un singur cuvînt schimbat, aceeași porcărie.

              “Este o mișcare generoasa și o mobilizare admirabila, în sprijinul națiunii și a purității ei.”

              Dl. Miulescu nu se poate abține și vorbește fie în clișee ideologice sărutate de rigor mortis, fie în noțiuni totalitare de care nu se poate dezbăra.

              “Aveam noi, în comunism, dreptul de a NU merge la asemenea manifestări?! Nicidecum.”

              Dl. Miulescu, cu toți adepții acestei porcării magistrale (abuzarea sistematică a cetelor de copii-marionete), se prefac că cred în spontaneitatea deplina a “luptei pentru natură” sau cum o fi denumind-o, în grețosul lor pseudo-ecologism.

              Da, sigur, copii s-au organizat, falșii dascăli și administratorii școlari la fel de timpiti precum proxeneții Gretei-Scleroza Luxemburg n-au avut nimic de-a face.

              Daca se adunau copiii să militeze spontan pentru securizarea granițelor și ținerea la distanță a invadatorilor criminali, sigur îi ajutau adulții și le dădeau zi liberă de la scoală, nu?

              Mai încet cu eco-fascismul pe scări.

  42. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Întrebare: Cum accelerezi o agendă care nu prinde viteză?

    Răspuns: Folosești copiii, femeile și tragediile. Cu siguranță, acul vitezometrului se va mișca mai repede.

    • victor L spune:

      Cica raspunsul lui Lenin, intrebat cind era in mausoleu, dece, cu toate eforturile, nu se inainteaza palpabil spre comunism, a fost scurt: folositi toata energia la claxon.

      • NHG spune:

        Nu, Lenin a evidentiat o alta cauza, ca toata energia este folosita la claxon, nu la partea motrica.

        • victor L spune:

          Am fost prea scurt, dar credeam ca se intelege. Da, Lenin le-a spus ca ei folosesc toata energia la claxon si nu le mai ramine energie pentru inaintare. Adica spre comunism in zbor :P

  43. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Celor care sunt șocați că am îndrăznit să critic un copil de 16, le recomand:

    1) Citiți din nou articolul și toate comentariile mele.

    2) Critica mea este adresată adulților, care, în lipsa unor argumente viabile și mobilizatoare, se folosesc de copii pentru a-și masca nepuntința argumentelor lor.

    3) Consider că grevele și demonstrațiile climatice ale școlarilor ar avea mai mult sens dacă ar fi rezolvate toate celelalte probleme ale copiilor și adulților. Însă anul acesta vom vedea 5,4 milioane de copii murind înainte de vârsta de cinci ani; un sfert de miliard de copii care au părăsit școala; aproape un miliard de oameni înfometați, iar peste două miliarde de oameni cărora le lipsesc apa curată și canalizarea.

    În ciuda entuziasmului pentru campania lui Thunberg în rândul editorilor de ziare liberale din Europa și SUA, schimbările climatice sunt ultima dintre prioritățile pentru cei mai săraci oameni din lume. ONU a întrebat aproape 10 milioane de oameni ce contează cel mai mult pentru ei. Și ei au spus că sănătatea, educația, locurile de muncă și nutriția sunt cele mai importante și au plasat schimbările climatice pe locul 16 din 16 priorități.

    Poate că aceste realități ar trebui cu adevărat să facă obiectul unor greve și demonstrații școlărești…

    • Harald spune:

      Ati vazut cum arata “copilul de 16 ani” cand striga “How dare you?!”. Estimarea mea de la un articol mai vechi, aceea ca va avea nevoie de tratament psihiatric peste vreo 10 ani, pare sa fi fost cam optimista. O paste internarea intr-un an – doi.

      • La 11 ani, Greta a devenit depresivă și a încetat să mai vorbească. În cele din urmă, a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, tulburare obsesivă-compulsivă (obsessive-compulsive disorder, OCD) și muțenie selectivă…

        Pentru a reduce amprenta de carbon a familiei sale, ea a insistat ca părinții ei să devină vegetarieni și să renunțe la zborurile cu avionul. Ea a mai spus că și-a convins părinții să renunțe și la consumul de carne, făcându-i să se simtă vinovați (Voi îmi furați viitorul!)…Mama ei a renunțat la cariera sa de solistă de operă internațională.

        Acesta este cazul unui deținut care administrează un azil. Acest copil – căci ea este un copil – a fost speriat de ceva, iar părinții ei îi permit să fie controlată de această frică, în timp ce o privează de o educație sănătoasă, astfel încât ea să poată da lecții adulților…

        Stânga aplaudă călduros acest lucru și pune la îndoială pe oricine are întrebări, îngrijorări sau îndoieli.
        Este o situație abuzivă și acest copil nici măcar nu-și dă seama. Ea este un copil eșuat din cauza adulților din jurul ei, dar este folosita de alții. Acest lucru nu se va încheia bine pentru Greta Thunberg și este într-adevăr trist. Ar fi putut avea o copilărie minunată, fericită. Dar adulții extrag beneficii din temerile ei iraționale…

        Jalnic.

        Citate din articolul The Left’s Abusive Use of Greta Thunberg, publicat de Erik Erikson pe 30 august 2019.

    • Stefan spune:

      Acestea ar trebui să facă obiectul unor astfel de discuții, intre adulți. Nu “demonstrațiile școlărești” au menirea asta, să atragă atenția asupra unor subiecte de adulți. Demonstrațiile școlărești cu copilăriile lor, adulții cu problemele de adulți.
      Dar sigur, e mai ușor pentru adulți, in loc sa dezbată probleme de adulți, sa dezbata jocuri de copii. :|
      Da, haideți să vorbim despre copiii care mor. Despre tari supra-populate. Despre controlul nașterilor. A, suntem tara creștină, sarim subiectul! Despre accesul la apa curata. Despre Fundația Bill Gates. Despre încercarea de a face toalete ecologice și eradicarea poliomielitei. A, suntem tara care ne opunem vaccinurilor, sărim și acest subiect.
      De curiozitate, la acest forum/conferință ONU, a fost prezent și Bill Gates cu Fundația lui? Warren Buffet care finanțează și el? Alte fundații ale vedetelor de cinema, parca tipul din Matrix avea una focusata pe ecologie. Și Din Caprio. De fapt, ce fel de forum/conferință a fost? Google este inundat de spamuri cu Greta.

      • Hantzy spune:

        Fiecare are criterii de evaluare și priorități. Și fiecare și le considera pe ale sale mai puternice decât pe ale celorlalți. Prin asta se aseamănă chiar și cei mai înverșunați contraopinenți: cu cât mai înverșunați cu atât mai asemănători in a-și apăra interesele.

  44. Prototipescu Fanel spune:

    masuri nu inseamna solutii
    solutiile vin la timpul lor, ca nu se poate vota pentru sau contra legii conservarii energiei;
    iar daca exista sanse de ameliorare, in aceeasi masura sunt si sanse de agravare;
    ca altfel am fi eradicat demult toate maladiile medicale si sociale si ajungeam si pe marte

    iar daca tot se vorbeste de necesitatea consensului, inainte sa ne emotionam de cosmarul unui copil alintat de binefacerile civilizatiei, ar fi cazul sa-i ascultam si pe copiii care chiar traiesc in zonele fierbinti ale planetei, dar si pe cei care cu-adevarat indura frigul;

    Domnul R2 se intreba ce-i motiveaza pe unii nespecialisti
    mai intai fac abstractie de orice cunostine si apreciez ca si cel mai aprig conservator pe care nu l-a propulsat tac’su a cochetat candva si cu nesupunerea si cu idealurile egalitariste si ca e imposibil sa nu recunoasca tot ceea ce tine de cultul eroilor justitiari; pot foarte bine sa inteleg un adolescent care ar simti nevoia sa se identifice cu un Che Guevara, insa problema e ca Greta reprezinta mult mai mult decat aspiratiile consensuale ce coaguleaza o anume categorie sociala, prin faptul ca, preluand rolul de apostol, isi asuma automat si inconstient povara insumata a tuturor pacatelor de ipocrizie de care e capabila intreaga lume; presupunand ca predictia apocaliptica ar avea un fundament stiintific fara cusur, tot nu se justifica imperativele la adresa liderilor decizionali, fara un consens social autentic, in care europenii eventual ar putea sa nici nu conteze; chiar si pe-aici unii comentatori nici nu fac distinctie intre poluare, biodiversitate si clima, dar nobletea ii obliga sa adere la tot ceea ce e pavat cu bune intentii; presupunand ca ar exista solutii de compromis in vederea obtinerii consensului, totul se reduce la propaganda in lipsa unui studiu de fezabilitate si impact, care ori e cam secretos, ori lipseste cu desavarsire, cu tot efortul celor 9X % savanti invocati, care, in ciuda numarului si reputatiei, se pare ca nu prea au destula autoritate cat sa fie luati in serios de guvernanti decat in campanii electorale.
    daca imi mai aduc aminte si de ceva cunostinte ordinare de prin scoli, din calcule larg estimative bazate pe ecuatia de stare termodinamica si legea Fourier imi rezulta ca daca s-ar elimina tot codoiul din atmosfera efectul ar fi de ordinul a circa 0,25C (cam 0,2C din scaderea presiunii si cam 0,05C din legea Fourier); desigur ca admit posibilitatea unor efecte sensibil mai mari din diverse cauze colaterale, motiv pentru care am fost interesat si de inregistrarile istorice care, surpriza, nu indica o reactie a temperaturii la cresterea accelerata a concentratiei codoiului;
    si aproape ma rog de comentatorii pasionati sa-mi furnizeze niste indicii cat de cat cuantificabile, dar nu ma aleg decat cu linkuri consensul indestructibil al celor 9X % savanti;
    apreciez ca cel mai argumentat indiciu ramane tot al indragitului @Hantzy, cu un studiu care ar fi constatat o usoara crestere a emisiilor codoiului in doua locatii diferite in decurs de zece ani; problema insa este ca masurarea emisiilor radiante e un indiciu inselator, cam pe principiul de nedeterminare al lui Heysenberg: daca inregistrezi mai multa radiatie la aparatul de masura, poate sa insemne ca de fapt mai multa radiatie de codoi reuseste sa sparga bariera celor 2500 molecule de aer ce inconjoara fiecare molecula de codoi, sau cu alte cuvinte, scade tocmai intensitatea radiatiei difuze, aia pe care se intemeiaza acuzatiile incriminatoare impotriva codoiului; care codoi, printre altele, reprezinta tocmai esenta vietii, intretine vegetatia si intreg lantul trofic, iar in conditii de convectie a aerului se poate comporta chiar si ca agent frigorific, R744 (http://www.linde-gas.ro/ro/products_and_supply/refrigerant-gas/refrigerant-gases.html), recomandat fiind de masa mai mare, care permite un transport de energie mai eficient.

    • Prototipescu Fanel spune:

      erata link R744: http://www.r744.com/knowledge/faq

    • Hantzy spune:

      Prototipescu: daca inregistrezi mai multa radiatie la aparatul de masura, poate sa insemne ca de fapt mai multa radiatie de codoi reuseste sa sparga bariera celor 2500 molecule de aer ce inconjoara fiecare molecula de codoi
      Doar pentru ca mi-am văzut nickname-ul la o citire pe diagonala a comentariilor, mă simt obligat să intervin. Comentariul la care răspund conține mai multe erori. Cea mai grosolana este cuprinsă in paragraful reluat mai sus. PF, cum probabil știi, fiecare substanța are un spectru propriu, inconfundabil, exact ca o amprenta digitală. Pe baza acestei reîmprospătări a cunoștințelor de fizica cuantica și spectrografie, ar trebui sa realizezi singur in ce consta greșeala ta. Apoi putem discuta și despre celelalte, dacă mai consideri necesar.

      • Prototipescu Fanel spune:

        da @Hantzy, ma refer la spectrul codoiului, iar tu te-ai referit la energia acestei radiatii, exprimata in watt; iar aparatul masoara aceasta energie; sau e nevoie sa precizez si definitiile termenilor, asa ca sa ai tu subiect de palavrageala ?

        ca tot veni vorba, oxigenul reactioneaza in spectrul vizibil, operand deci cu energii mai mari, in conditiile in care o variatie de 10% la codoi inseamna 40ppm (0,004%), la oxigen inseamna 20.000ppm la scara atmosferei (2%); si da, arderea consuma odoi, dar nu mai mult decat variatia la codoi

  45. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Extremiștii ecologiști au creat-o pe Greta Thunberg

    Comportamentul lui Thunberg și al copiilor pe care i-a inspirat este un produs al retoricii apocaliptice a extremiștilor ecologiști.

    Extremismul lui Thunberg este un rezultat direct al tacticii ecologiștilor care și-au dat seama că vor primi mai multă atenție dacă vor face predicții înfiorătoare despre infracțiuni planetare, vag legate de realitate, decât dacă vor purta mai multe discuții calme despre climă.

    Nimeni nu ar trebui să se mire că copiii se comportă în acest fel atunci când extremiștii îi învață că lumea va ajunge practic să-și dea sfârșitul și că toți ne vom prăji ca pedeapsă pentru păcatul de a beneficia de prosperitatea revoluției industriale și capitalismul pe care aceasta l-a creat.

    Citate din articolul Greta Thunberg Has No Patience For Democracy Or Your Lifestyle, publicat de Jonathan S. Tobin pe 5 august 2019 în The Federalist.

    • Stefan spune:

      Extremiștii ecologiști au creat-o pe Greata, ok. Dar eologiștii normali îi suflă în pânze!
      Realist vorbind, acești “ecologiști extremiști” au un nume, au făcut donații, au o pagină a lor de propaganda, au dorințe, idei, cereri. De ce nu se scrie nimic de ei, dar doar de Greta? Pe ea de ce nu o protejează nimeni, și pe ei toată lumea?
      Cat de ușor lovește lumea în cel mai slab, aruncat în fața!

      Serios! Și-a convertit părinții la veganism!? (Scria cineva mai sus). Ca adult și părinte, nu mă oprește nimeni sa merg singur la McDonald’s și să îmi iau un burger. Sau la un bistro normal sa iau o friptura. Serios, cei care scriu despre părinții Gretei, auziți ce spuneți!? Mama ei s-aa lăsat de meserie pentru că ea nu mai știu ce!? Frate, Suedia e o țară in care legea cere ca părinții să aibă grijă de copii până la 12 ani. Adică tu, că părinte, nu o poți “arde” prin lume cu concerte și copilul tau sa meargă singur la școala. Așa este legea, pe care părinții o știau când au conceput copilul. Damn, cat de multa mizerie! A, și Aspenger-ul este o boala din spectrul autist. Sigur are și Suedia teste de detectare a autismului pentru femei însărcinate. Oare nu a ieșit nimic la teste sau familia și-a asumat copilul, indiferent?
      Scuze domnule Cranganu, dar media și-a făcut efectul! Ce conferință, ce probleme, ce oameni de știință! Nimicuri! Și dumneavoastră ați dat apa la moara! :|

      • Absurdistan spune:

        O retea incredibil de bine organizata – facebucisti, ONUnisti, obamisti, obolisti, regenerabili cu interese economice NEsustinute de piata libera – a promovat-o isteric pe aceasta mica Ana Pauker from hell. . . si dv. il acuzati pe dl profesor. Un pic de rusine la obraz, zau asa, nu de alta, dar sa nu va invete si copiii “eliberati” sa se comporte in acelasi hal.

      • victor L spune:

        @ Stefan,
        esti nitel ridicol,.
        “Adică tu, că părinte, nu o poți “arde” prin lume cu concerte și copilul tau sa meargă singur la școala”.
        De bona ai auzit? sau e obligatoriu s-o duca ambii parinti la scoala?
        Nu doar ridicol, dar si putin crescut:
        “Serios! Și-a convertit părinții la veganism!? (Scria cineva mai sus)”
        “(Scria cineva mai sus)” e chiar autorul, la postarea caruia raspunzi.
        Esti si spartan:
        “Sigur are și Suedia teste de detectare a autismului pentru femei însărcinate. Oare nu a ieșit nimic la teste sau familia și-a asumat copilul, indiferent?”
        Adica copilul trebuia omorit, pen`ca nu era sanatos suta la suta :D
        Recunosti cine a scris:la articolul dlui Lazescu: “Acum citind, înțeleg pozitia domnului Cranganu, e mai mult decât Greata, e o chestie politica americană:”
        Unora ca tine orice li se flutura in fata ochilor aveti obsesia “chestiei politice americane” :D
        Apocalipsa dupa Trump.

        • Stefan spune:

          @Victor L, admit ca am fost puțin părtinitor, pentru că sunt părinte de adolescenți. Și știu că sunt idealiști și foarte hotărâti când au o idee în minte.
          Probabil sunt ridicol pentru țin partea adolescenților idealisti si nu îmi place să fie ridiculizati, chiar daca greșesc sub imboldul varstei.
          Ca adult, îmi doresc toleranță față de adolescenți. Au nevoie sa consume propriile idealuri și propriile greșeli. In 5-10 ani vor intra pe piata muncii și idealismul se va termina.
          Am auzit de bona, dar e clar că părinții Gretei au preferat să nu angajeze una. E alegerea lor și o respect.
          Da, admit că nu am fost imprecis și am fost nepoliticos cu autorul, îmi cer scuze.
          Nu sunt spartan, nici pe departe. Sunt chiar foarte tolerant. Nu eu m-am luat de familia Gretei, nu eu am scris că ea și-ar fi forțat părinții la ceva. Eu nu cred că un copil/adolescent își poate forța părinții la ceva. Cred doar că adulții accepta benevol anumite restricții sau limitări, de dragul copilului lor (sau nu).
          Da, după articolul domnului Lăzărescu am înțeles că de fapt e o problema mai mare. Nu a fost doar o Greata și o cuvântare discutabilă. Au fost și protestele dîn NY înainte care s-au corelat/completat cu “schimbările climatice”. Proteste puțin politizate. A fostt un forum ONU dedicat climei cu ‘jde prezentatori și invitați. Dintre care s-a vorbit doar de Greta. Cu toate că Greta a fost prezentă cu alti 11 tineri care au vorbit și ei. Printre multi alti prezentatori.
          Din toată treabă, sa reduci totul la un adolescent, la un discurs și la schimbările climatice, e putina cam nedrept.
          Doream sa înțeleg întreaga imagine și, cu fiecare știre citită, am inteles-o.
          Dar sigur, admit, sunt părtinitor cu adolescenții și caut sa mai degrabă responsabilitățile adulților decât idealismul adolescenților.
          Îmi cer scuze domnului Cranganu. Și celorlalți.

    • Stefan spune:

      “New York City mayor Bill de Blasio estimated 60,000 people marching through the streets of Lower Manhattan. Other estimates were as high as 250,000 people.”
      https://www.businessinsider.com/2-photos-show-how-greta-thunbergs-climate-strike-inspired-millions-2019-9?utm_content=buffercc456&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer&fbclid=IwAR2klxm1AVOKF77kV5cGQmGrCANAcft_kXfw4ug3igK7y3s_prYHne1oj0Q
      Vinerea trecută, pe 20 septembrie, a fost un marș in New York/Manhattan pe tema schimbărilor climatice și ecologie.
      Deci nu e doar Greta, au fost minim 60.000.
      Da, e acum o mișcare pe teme ecologice. De ce nu vorbim de ea? De ce un participant oarecare la mars, 1/60.000 e mai puțin important decât Greta? Pentru că așa a hotărât presa? A, și noi. :)

  46. Razvan A spune:

    In 1991 eram elev in clasa a sasea la Colegiul National Iasi (fost Sadoveanu). Ilieasca venea frecvent in piata Unirii la tot felul de manifestatii. Imi amintesc cum ne luau profesorii din clasa sa mergem acolo. Odata am refuzat…am zis ca e democratie (desi nu intelegeam ce e asta dar am facut-o mai mult ca forma de rebeliune). Profesoara (de desen) a apreciat alegerea mea si a zis sa raman in clasa. Bineinteles ca am ramas singur in clasa…a fost ciudat.
    In alta ordine de idei fratele meu (geaman) a mers la manifestatie si povesteste si acum cum a gasit in boschetii de langa national o ditamai pancarda cu un text. Au luat-o si s-au pus in prima linie. Iliescu chiar a remarcat: Iata, niste copii frumosi au aceasta pancarda citand-o. Si acum se intreaba si fratele meu si eu…de unde a aparut acea pancarda acolo, pe marginea drumului, numai cat sa o ridici si sa o inalti. Piata era plina de copiii scolii…ce frumos :). Ne-am “ales” viitorul de mici…

    • Absurdistan spune:

      Brilliant. “Ålbynna då køltsu” LOL

      Dar mi-a placut si comentatorul de la subsolul videoului, poet mult mai bun decit mascaricii nostri proprii – interminabili si incoerenti:

      Greta tare-i supărată că planeta-i devastată
      de urgii si uragane si de pungi si de bidoane!

      Arde dom’le-Amazonu, arde Doamne si Taigau,
      din Tighina-n Tanganica purta budigăi bunica.

      Azi se poartă chiloti tanga, Trump o tine danga langa.
      Vrea o țară dezvoltată iar planeta-i devastată.

      Nu va mai luati masina, hai cu totii la căruță.
      Cu 2 cai putere-n față veți trai o alta viață.

      Cam vreo 112.2 comentarii la acest articol au fost sintetizate intr-o poezie nemuritoare.

  47. bogdanb spune:

    O intrebare ar fi (importanta, zic eu) , unde tragem linie ? La ce varsta ? Greta facea greva de la 14 ani; nu se ducea la scoala vinerea si statea cu o plancarda undeva . Am o fetita de 15 ani, daca ar face asa ceva, ar fi pedepsita si i-ar sari cheful de greve. N-am nimic impotriva sa faca sambata , daca vrea , dar scoala e scoala.
    Ce urmeaza ? Pai maine vine un pustan de 10 ani, spune ca se simte amenintat de pedofili, ca statistica a aratat ca marea majoritate a pedofililor au peste 40 de ani si ca solutia ar fi castrarea chimica a tuturor barbatilor peste 40 de ani ! In felul asta, s-ar simti in siguranta (sansele sa fie agresat sexual ar fi mult mai mici). Pe de o parte , are o logica (statistic vorbind), pe de alta parte eu am mai mult de 40 de ani …

  48. CFG spune:

    Nu am vazut la nimeni dintre activistii noii ideologii climatice referiri la viitorul agriculturi, gen:
    https://economie.hotnews.ro/stiri-agricultura-23388877-agribusiness-prabusirea-anuntata-sectorului-agricol-zootehnic-industriei-aferente.htm
    Spicuiesc:
    “Mediul înconjurător
    În 2035, 60% din terenurile alocate pentru șeptel și producția de alimente vor fi libere pentru alte scopuri. Dacă suprafața ar fi alocată plantării de arbori pentru absorbția oxidului de carbon, va fi suficient pentru a elimina toate emisiile americane de gaze de seră.

    Contribuția sectorului bovin la emisia de gaze de seră din SUA va scădea cu 60% în 2030 și 80% în 2035. Producția modernă de alimente va reduce emisiile nete din sectorul agricol animalier cu 45% în 2030 și 65% în 2035.

    Consumul de apă pentru șeptel va scădea cu 50% în 2030 și cu 75% în 2035. Producția modernă de alimente va reduce utilizarea apei pentru zootehnie cu 35% în 2030 și 60% în 2035.”

  49. CFG spune:

    Vin cu o ipoteza (speculatie). Poate ca acest puseu de activism al noii ideologii climatice se datoreaza unor analize care arata ca urmeaza schimbari istorice in agricultura si producerea hranei. Acum este bataia pestelui, mai tarziu solutii viabile vor reduce producerea gazelor cu efect de sera …
    76 pagini despre ce se va intampla in agricultura pana in 2035: http://bit.ly/rethinkag
    Nu vad dezbateri pe cifre, date, din partea activistilor climatici.

  50. victor L spune:

    Toti fostii fraktivisti s-au reprofilat ca incalziristi. Nu sint chiar multi, dar sint foarte galagiosi si au in miini pet-uri cu care bat in caldarim.
    Ii voi crede sinceri cind vor bate cu pet-urile si in fata ambasadei Chinei. Ca in China nu vor fi primiti, nici ei, nici Greta.

  51. DanielS spune:

    N-am detectat succesul Gretei la adevarata dimensiune decat dupa ce-am perceput valul de ura impotriva unui copil si a responsabilitatii sale. Emotia unui copil a cutremurat munti de indiferenta omeneasca. Noi toti adultii, ingineri, experti, oameni de stiinta, milioane de adulti cu bun simt, n-am reusit sa sensibiizam, sa divizam lumea, pe cat a reusit Greta. N-ai cum sa n-o iubesti! A adaugat un potential extraordinar in favoarea responsabilitatii si actiunii climatice.

    • Absurdistan spune:

      Ce gunoi.

      Reacția absolut justificată a oamenilor sănătoși este determinată de pornografia infantilă scârboasă în care, cu jind și bolnavă patimă, se angajează încălziriștii apocaliptici turbați.

      • DanielS spune:

        Tabara ta citeaza in proportie de 99% stiri false despre incalziristi, sau radicalisme reale ale incalziristilor, desi astea sunt foarte rare. Tabara ta cauta asemenea argumente, iar algoritmii internetului va ofera ceea ce cautati.

        De ce nu-mi ofera mie spre lectura, Facebook-ul de exemplu, linkurile chipurile generate de tabara mea, pe care le distribuie insa doar tabara ta? Pentru ca algoritmul stie ce ma intereseaza. De aceea n-am de a face cu radicalismele taberei mele, decat din articolele taberei tale. Chiar si articolele taberei tale, imi sunt propuse doar daca au indicii de minima seriozitate.

        Deci cine are dreptate? Exista radicalism consistent in tabara incalziristilor? Perceptia mea este clara, nu exista. Nu citesc nicaieri (cu exceptia articolelor generate din tabara voastra) ca ar trebui interzisa politic extractia de hidrocarburi, inainte de instalarea unor surse energice regenerabile. Nu citesc nicaieri (cu exceptia articolelor din tabara voastra) ca ar trebui sa facem ceva nebunesc, sa ne intrerupem sursele de energie, sa recurgem la violenta (asa cum acuzati cu spume la gura), sa traim in standarde medievale, sa ne indoctrinam, sa abuzam ceva sau pe cineva, si asa mai departe.

        Poti sa constati si tu personal. Nimeni nu si-a instalat vreun echipament regenerabil care nu exista in realitate. Nimeni n-a cumparat vreun echipament regenerabil, in dauna producatorului. Nimeni nu e crezut doar pe promisiuni, trebuie sa arate fizic echipamentul, performantele si pretul.

        Dar tabara ta acuza numai chestii inventate special doar pentru tabara ta. Pana la urma, consumatorul de informatie e stapanul! Ceea ce vreti, vi se ofera. Ca informatie si concluzie. E dreptul vostru. Dar nu ne mai certati atata pe noi, incalziristii. Nu noi va trimitem linkurile care va aduc la disperare. Nu noi sustinem tampeniile pe care le lecturati voi. Nu noi va indemnam la solidarism si ura. Va radicalizati reciproc, vorbind mereu despre marfa culturala pe care voi ati cerut-o pietii, nu noi v-am vandut-o. Urmareste sursele, urmareste banii, puterea si interesele. Noi, tabara incalziristilor, n-avem NICI un interes sa va oferim eventualele radicalisme ale taberei noastre. Ceea ce se petrece e la mintea cocosului, dar v-a luat furia si disperare mintile. Bazat numai pe informatii si concluzii aiurite.

        • victor L spune:

          “Tabara ta” si “Tabara mea”.

          Sintagme aduse la zi, caci dupa al doilea mondial se spunea “lagarul socialist” si “Lagarul capitalist”, adica “tabara ta”, ma bombarda si atunci cu toate spaimele lumii despre infernul capitalist, despre epuizarea rezervelor de titei, despre iminenta inghetare a lumii… si despre situarea capitalismului la marginea prapastiei, ca sa
          “Tabara ta” ma ispiteste sa trec la 2 ore de vizionare tv, la alimente rationalizate, la caldura gen “sa masi puna o patura pe ei”, la curent oprit cind ti-era lumea mai draga, la rationalizarea benzinei, 20 de litri pe luna, si circulatia o duminica da, una stai…
          “Tabara ta” imi striga “ardeti capitalismul!” cind eu de-abia am prins gusturile unei vieti mai acatarai.
          “Tabara ta” a mai pierdut odata razboiul.
          Nu se poate face omleta fara sa spargi ouale si sa poluezi natura cu cojile lor :D

          • DanielS spune:

            Tabara ta a ales denumirile, incalziristi, conservatori, progresisti, sexo-marxisti, etc.

            Dar tot altii sunt vinovati pentru vocabularul inventat si folosit strict de voi, de tabara voastra. Imi reprosezi mie impartitul pe tabere, de parca as coordona eu potentialul dintre ele.

            • victor L spune:

              Nu iti reprosez, ci tu ai folosit sintagmele “tabara ta” si “tabara mea”. Sau nu mai sti ce ai scris? vezi mai sus si reciteste.

  52. Absurdistan spune:

    The Child Abuse Of Greta Thunberg

    https://www.youtube.com/watch?v=76LjhfI5ZaI

    Intr-o lume nebolnava, multi adulti cinici, lepre fara caracter, implicati in aceasta sarlatanie cu accente de tortura si de abuz, ar trebui sa infunde puscaria.

  53. Absurdistan spune:

    Harald ne-a amintit pe drept cuvint de povestea de cosmar a Aeroportului din Berlin, nici acum in functie. E ca Solyndra lui Baroque Obola, la puterea 50.

    Cea mai buna sumarizare in engleza:

    https://onemileatatime.com/berlin-brandenburg-airport/

    Asta se intimpla cind oportunisti, carieristi, birocrati socialist-corupti se baga in lucruri in care sint incompetenti. (Printre cei mai stridenti promotori ai regenerabilelor falimentare se afla intotdeauna faliti deprimati, care deja au inecat fonduri uriase (banii altora) pe astfel de proiecte-miraj. “Tabara” lor este cea de professional losers, insetati de more funding.)

    Imaginati-va, asta e numai un aeroport, intr-un singur oras, intr-o tara vazuta, mai mult sau mai putin corect, drept un epitom al eficientei si corectitudinii.

    Ar trebui sa dam economia mondiala, zeci de trilioane de dolari, pe mina maimutelor socialiste incompetente??

    Thanks but no thanks.

    Mergeti si cersiti la alta masa, pe alta planeta.

  54. CFG spune:

    Daca un interview nu poate aparea in Forbes (“for failing to meet our editorial standards”) atunci poate apare altundeva.
    Din: https://www.theepochtimes.com/how-climate-change-pseudoscience-became-publicly-accepted_3093372.html
    “Whether the Western world will overcome this ongoing hysteria in the near future, it’s clear that on a time scale of a decade or two, it would be a thing of the past. Not only will there be growing inconsistencies between model and data, a much-stronger force will change the rules of the game.”

  55. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    @Harald

    Mulțumesc pentru sesizarea făcută.

  56. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    A Message for Children About Climate Change

    Dear Children,

    I’m sorry adults have frightened you about climate change and how it might affect your future. You might be less afraid if you knew some facts that adults intentionally do not explain to you. I’ll tell you here.

    Adults sometimes like to use children to carry their messages because it makes it hard for the other side to criticize them without seeming like monsters. If adults have encouraged you to panic about climate change without telling you what I am telling you here, they do not have your best interests at heart. They are using you.

    When you ask adults about nuclear energy, expect them to have old understanding about it, meaning they don’t know the newer nuclear energy technologies are the safest energy on the planet.

    What I told you today is not always understood even by adults. You are now smarter than most adults on the topic of climate.

    My generation has a lot of faith in your generation. You will be the most educated and effective humans of all time. My generation (and a few generations younger than me) already has the fixes to address climate risks coming online. Your generation will finish the job.

    We adults respect your passion and your energy on the topic of climate. But it isn’t fair for us to deny you the basic facts while at the same time scaring you into action. I hope this letter helps you sleep better. We adults have this problem under control, or will soon, and you’ll help us finish the job. So get some good sleep tonight. Together, we got this.

    Scott Adams

  57. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Another point of view: Is global warming worth the anxiety on our young people?

    There are many scientists who have a healthy, science-based skepticism regarding climate change and who don’t believe it’s responsible to create such social anxiety in our young people and that it is less about science and more about ideology. Global warming is the biggest public policy issue of our generation, and there are those who want to spend possibly hundreds of trillions of tax dollars to fight it.

    Greta Thunberg, a 16-year old climate activist addressed the U.N. Climate Action Summit in New York, tearing up as she accused world leaders of robbing her generation of their future and claiming the world is in the beginning of a mass extinction. At the same time, more than 500 scientists and professionals in climate and related fields sent a “European Climate Declaration” to the Secretary-General of the United Nations declaring “There is no climate emergency” and asking for a long-overdue, high-level, open debate on climate change.

    The letter stated, “We urge you to follow a climate policy based on sound science, realistic economics and genuine concern for those harmed by costly but unnecessary attempts at mitigation. It goes on to state, “Climate science should be less political, while climate policies should be more scientific,” and, “Scientists should openly address the uncertainties and exaggerations in their predictions of global warming, while politicians should dispassionately count the real benefits as well as the imagined costs of adaptation to global warming, and the real costs as well as the imagined benefits of mitigation.”

  58. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Procesul fără apărare este o rușine.

    Business-ul fără competiție este un monopol.

    Știința fără dezbatere este propagandă.

    Când am trimis manuscrisul articolului de față spre publicare nu am anticipat uraganul pe care-l va stârni pe Contributors și pe alte platforme on-line: numeroase articole publicate în siajul articolului meu, însoțite de sute de comentarii, mi-au creat convingerea că am stârnit finalmente cuibul de viespi.

    Ceea ce m-a surprins, totuși, este faptul că, anterior contribuției mele despre copiii deveniți experți și în schimbări climatice, am publicat câteva zeci de articole în ultimii ani, trăgând variate semnale de alarmă despre implicațiile majore, unele esențiale, ale științei climatice, de la paradoxul Jevons la enigma lui Munk, de la paradoxul lui Simpson la cele patru E-uri și patru mituri ale schimbărilor climatice etc. Dar platforma Contributors nu a găzduit niciodată o avalanșă de articole stârnită de vreunul din articolele mele anterioare dedicate acestei teme. Considerațiile despre Greta au fost probabil picătura care a revărsat paharul. Voi fi devenit, Doamne ferește, un influencer?! :-)

    De aceea, aștept cu interes reacțiile mediilor on-line după apropiata lansare a noii mele cărți – Mașina de răsucit gânduri. Eseuri (aproape) incorecte politic – care va reuni contribuțiile mele dedicate în premieră românească unor aspecte științifice mai puțin corecte politic, inclusiv cele legate de schimbările climatice.

    • victor L spune:

      domnule profesor Cranganu,
      eu nu an avut curajul sa aduc in discutie stirnirea “cuibului de viespi”, dar avrti dreptate.
      Vorba unui politician, “s-au demascat” :D
      Si cu cit veti avea mai multa dreptate in articolele dvoastra, cu atit mai multa vinzoleala va fi.
      Acuze ca ati fi platit de companiile petroliere ori ca laudati SUA vi s-au mai adus; se pot descoperi si altele.
      Cica, daca pina la 30 de ani nu esti de stinga, nu ai inima, iar daca dupa 30 de ani mai esti de stinga, nu ai minte.
      Sa ardem capitalismul si sa faurim o societate mai buna si mai dreapta :P

      • Probabil că de acum înainte va trebui să prefațez orice articol cu un motto explicativ:

        Fiți de acord sau nu cu opiniile mele, dar acceptați că nu am interese personale când scriu ceea ce scriu
        (o idee preluată și modificată de la dl. Vladimir Tismăneanu)

    • Prototipescu Fanel spune:

      cumva ati “influentat” evenimentele ulterioare sa va dea dreptate in mai vechea disputa pe tema fracturarilor :)
      dar fascinante sunt “profetiile” dumneavoastra despre trecut, cu numeroase detalii si conexiuni multidisciplinare, fara echivalent in modestele noastre surse noastre de informare;
      iar unul dintre articole chiar mi s-a parut, n-o sa va placa termenul, “fabulos”: cel despre carbohidrati (probabil sunt putin subiectiv pentru ca de-abia incepeam sa descopar lumea vazuta din perspectiva dvs.)
      va multumesc si va doresc numai bine

      • Vă mulțumesc pentru aprecierile dvs.

        Vă rog, însă, să înlocuiți termenul de „carbohidrați” – folosit pentru compușii carbonului organic din alimente și băuturi – cu termenii pe care i-am folosit în suita celor trei articole, unde am discutat despre criohidrați, hidrații de metan sau clatrații de metan.

    • Harald spune:

      @Constantin Crânganu – niște oameni mănâncă și ei o pâine pe bază de minciuni pioase despre încălzirea globală, iar Dvs veniți și clătinați barca. La ce vă așteptați, la aplauze? :)

      Aveți articole argumentate, extrem de greu de contestat, deci reprezentați un pericol major pentru mii de activiști. Pentru ei o problemă de supraviețuire, trebuie să trăiască și ei din ceva. O muncă reală necesită niște competențe, activismul nu.

  59. Bogdan.b spune:

    Ce este comun la toți apostolii gen Greta este lipsa soluțiilor. Bune, rele, nu contează, dar nu vin cu nimic. Tot ce am văzut e declararea stării de urgență climatică (dar nu intră nimeni în detalii) și , evident, să alocam mai multi bani (dar tot așa, fara sa cerem prea multe explicații). Dacă tot ajungem in punctul ăla ireversibil peste 12 ani ( nu 11, nu 13 , 12) , le dau eu o sugestie: să lupte să nu mai existe pe planetă nici un autoturism care sa nu îndeplinească macar standardul Euro 1. Nu Euro 5, nu Euro 4, doar Euro 1. Good luck with China and Russia!

    • Harald spune:

      Prea puțin îi interesează pe ei standardele euro la autoturisme. Ei vor puterea politică, despre asta e toată povestea. De asta tot insist cu repetarea evenimentelor de după Primul Război Mondial, la vremea aceea ”revoluționarii” au creat republici sovietice la München, la Berlin și la Budapesta, iar ordinea n-a putut fi restabilită decât prin intervenții armate. Iar faptul că în Rusia sovietizarea a reușit a dus la crearea URSS și la instaurarea de regimuri marxiste într-o jumătate de Europa după 1945.

      Numai Statele Unite au avut o democrație destul de matură atunci și au o democrație destul de matură și acum. Cu o Comisie Europeană condusă de mâna dreaptă a lui Merkel, viitorul nu sună bine deloc pentru Europa.

  60. Bogdan.b spune:

    Evident, asta într-un interval scurt de timp, să zicem 3 ani.

  61. Absurdistan spune:

    Dl. profesor @ 15:14

    Pe mine ce m-a mirat pînă acum a fost că lăcustele ignorante nu v-au atacat în grup mai devreme.

    După articolul plin de miez și de date al dlui Lazescu, un bătător de apa în piuă i-a dat un “răspuns” tipic cretinoid/tabloid. Acel wannabe răspuns a fost atît de imbecil – “unele dintre cele mai prestigioase organizații media din lume… The Guardian, The New York Times, Los Angeles Times, CNN și BBC” (asta chiar că e material de comedie) încît nici nu merită detaliere. Mai zice el de “controversatele regimuri din Polonia, Ungaria și Cehia” – de parcă un neica nimeni, un kibitz de buzunar decide care regimuri sint controversate, nu alegătorii din țările respective.

    După aceea un alt specialist în apă de ploaie a scris un articol plin de sine, demonstrind nu numai ignoranță ci și ignorarea voita a ZECILOR de articole superbe, științifice, documentate, pe care le-ați oferit amatorilor din patria-mumă, pentru documentare și educare.

    Se remarcă prin cretinisme de genul: “se va comporta omenirea mai bine şi mai calm când va trebui să mutăm în altă parte populaţia Bangladeshului (170 milioane)?”

    Ce fantezii mărețe nutrește dl. paleo-specialist-în-nimic. Mută el Bangladeshu’ . You can’t make this sh** up.

    Face și el apel la “consensul ştiinţific şi de opinie” – “argumentul” tipic al unui ignoramus gregar care nici măcar nu înțelege rudimentele subiectului.

    Ce doresc să vă rog din toată inima este să nu vă scirbiti de ticăloșia și agresivitatea flecarilor încălziriști și să continuați să oferiți, cum ați făcut-o și pînă acum, din pris(n)osul extraordinarei dv. erudiții.

    Cu mult respect vă rog.

    • Avalanșa de articole „climatice” îmi amintește (neplăcut) de alta asemănătoare din anii 2013-14, când românii s-au trezit brusc, după absolvirea la fără frecvență și curs rapid a celor trei „glorioase” universități – Wikipedia, Google și YouTube – că sunt „experți” și în fracturarea hidraulică și gazele de șist (cum se numeau pe atunci). Practic, chiar aici, pe Contributors, am citit articole „experte” despre un subiect pe care nici puținii specialiști români nu-l cunoșteau pe deplin, articole semnate de o profesoară de română la fostul meu liceu din Bârlad, un profesor de matematică din Franța, un „studinte în drept și publicist” ș.a. Iar comentatorii nu mai pridideau să mă critice, ori să-mi dea sfaturi atunci când nu mă acuzau direct de a fi omul lui Chevron din Pennsylvania !!!

      Am fost șocat, dar mi-am zis că am avut eu ghinion să scriu despre un subiect fierbinte pe atunci, dar pe care, judecând după avalanșa de articole „experte” și comentarii la fel de ”experte”, românii îl cunoșteau deja mai bine decât mine.

      La fel și cu articolele mele despre schimbări climatice. Sunt acum așa de mulți autori și comentatori „experți” încât va trebui probabil să mă apuc să scriu altceva pentru a fi original.

      Vă mulțumesc pentru atenția și aprecierile acordate scrierilor mele. Dacă voi avea mai mulți cititori ca dumneavoastră, voi scrie cu satisfacția că undeva, doi ochi sau mai mulți vor zăbovi cu interes câteva clipe asupra cuvintelor mele.

  62. CFG spune:

    Un articol de acum 4 ani, lung, ~40 minute de citit, cu multe linkuri. Unii gandesc (critic).
    https://medium.com/@pullnews/what-i-learned-about-climate-change-the-science-is-not-settled-1e3ae4712ace

  63. victor L spune:

    La timp schimbarea sintagmelor, de la “incalzirea globala” la “schimbarile climatice”
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-23396291-video-statul-american-montana-lovit-furtuna-zapada-guvernatorul-decretat-stare-urgenta.htm
    (In curind se va trece la “Pute Plasneta”.) :P
    NB,
    imi place sa ma repet: ata ete, daca nu ati vrut spre comunism in zbor, cind am fi dirijat Natura si am fi avut ploaie, soare si zapada dupa plac si nevoi.

  64. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Să lăsăm datele să vorbească, nu copiii!

    Ce vor oamenii, de fapt?

    În graficul disponibil la http://data.myworld2015.org/, aproape 10 milioane de oameni și-au indicat prioritățile.

    Pe primele trei locuri, votanții au indicat că doresc o educație mai bună, o îngrijire a sănănății mai bună și oportunități de joburi mai bune.

    Pe ULTIMUL loc (16 din 16), votanții au indicat că doresc „Acțiuni legate de schimbările climatice”.

    QED.

    • Absurdistan spune:

      QED pentru oamenii normali, dle profesor.

      Pentru “elites in their own mind”, ziariști de canal de fapt, “plebea” nu știe ce e important și trebuie educată de dinsii și de profeteasa lor, Greta Energeta.

      Știți, aceleași “elite” care prezintă cu tupeu de țațe ȚĂRI întregi precum Cehia, Ungaria și Polonia drept “controversate” iar latrine precum CNN, Antena 3 și NY Times drept “prestigioase”.

      Ce să mai zicem . . . îi lăsăm în plata Domnului și a cui i-o mai fi plătind. Amară pîine.

  65. frig spune:

    O mica Românie forumul āsta. O plācere. Trebuie sā intru din când în când ca sā-mi reamintesc de ce am plecat. Suntem un popor extraordinar de destept. Mā întreb oare de ce o ducem atât de prost, totusi…

    • victor L spune:

      @ frig,
      “Mā întreb oare de ce o ducem atât de prost, totusi…”
      Pentru mine am un raspuns: pentru ca “destepti” fiind, nu acceptam ca altul sa fie mai destept ca noi, si atunci il tragem inapoi, in cazanul cu smoala :D
      NB,
      to(n)tusi, nu sintem chiar atit de “despeti” daca cadem atit de usor in fandacsie la orice presupusa Apocalipsa.

  66. ion adrian spune:

    Reiau textul care vad ca a aparut prea anapoda:

    Foarte bine ca ati dat acest link pentrca unii pricep mai greu ! :)

  67. quovadis spune:

    Au tot dreptul . este planeta lor, mai mult decit a celor ce pina acum, nu prea s-a vazut ca stiu ce pot face cu ea .

  68. crs spune:

    Aham deci stie Greta ce sa faca cu planeta ?
    Dac-ar incepe cu o camesa alba franjurata, legata la spate sa n-o ia vantul ?
    Planeta stie mai bine.
    In concluzie pe Greta o s-o inghita viermii ca si cum n-ar fi fost.
    Sau pestii, daca nu vasleste asa cum scrie la manual.

    Indiferent de alegerea aprinsei pe creier, planeta nu-si va aminti de Greta.
    Si nici noi, peste prea putin timp.

    A propos, parintii ei ce-or fi facand ?
    Or fi ei la balamuc in locul aprinsei ? Am auzit ca pe-acolo se aresteaza parintii care nu corespund tiparului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Crânganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: int... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)