Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cine a fost Alexandru Draghici? Arhitectul terorii staliniste din Romania

Vladimir Tismaneanu octombrie 5, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
14 comentarii 8,013 Vizualizari

Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Este un fapt recunoscut de legislatia internationala care ar trebui respectat si in Romania. Nu stiu ce se poate face in raport cu calaii comunisti care au incetat din viata, probabil ca nu avem decat sansa recursului necontenit la memorie. Sunt insa unii dintre acesti indivizi care se plimba in continuare liberi, isi sfideaza cu nerusinare fostele victime, incaseaza pensii enorme si ranjesc sardonic cand citesc texte precum acesta. Alexandru Draghici (1913-1993) a fost comandantul suprem a ceea ce un scriitor numea “Arhipelagul MAI”. Comandantul unei monstruoase colonii penitenciare, omul fara remuscari si fara urma de cainta. Beneficiind de increderea lui Gheorghiu-Dej, generalul politic Draghici a impus suprematia Securitatii si a ordonat lichidarea fizica a celor banuiti de intentii “dusmanoase”. A colaborat perfect cu consilierii sovietici si cu agentii Moscovei, mega-securistii Nicolschi si Pantiusa. Savura in chip patologic sa porunceasca tortura fizica a victimelor sale. Rudimentar ca gandire, un ins vindicativ si meschin, Draghici a promovat ofiteri plasmuiti dupa chipul si asemanarea sa: Vasile Negrea, Ionel Gal, Janos Vincze, Tanase Evghenie, Nicolae Doicaru, Neagu Cosma, Aurel Mois, Nicolae Plesita. Adjunctii sai erau Pantiusa, Nicolschi, Mazuru, Marin Jianu. Un timp, in subordinea sa au lucrat ilegalisti precum Grigore Naum, Aurel Stancu, Wilhelm Einchorn, Gogu Popescu, Hristache Zambetti, Eugen Szabo. Naum, Stancu si Einchorn luptasera in Spania in Brigazile Internationale. Einchorn a fost implicat in anchetarea guvernului Nagy dupa suprimarea Revolutiei Maghiare, Zambetti a lucrat atat in Securitatea interna cat si in DIE, avand misiuni importante (si ratate) in SUA si Turcia, dupa 1965 a fost vicepresedinte al Camerei de Comert, iar in 1971 a fost ridicat de Ceausescu la rang de general-maior in rezerva. Generalul de Securitate Gogu Popescu a fost ambasador in Congo (Brazaville) si, apoi, in Birmania. Unul dintre apropiatii lui Draghici a fost pugilistul de partid, Florian Danalache, un timp comandant al granicerilor si general MAI, apoi seful organizatiei Bucuresti a PMR, calau al studentilor si al intelectualilor. O bruta cu care Draghici se intelegea perfect.

Conflictul cu fostul voluntar in Brigazile Internationale Aurel Stancu, venit in 1944 de la Moscova, s-a soldat cu eliminarea acestuia din conducerea MAI. Un timp Stancu a lucrat la Capitala, ca secretar al Comitetului de Partid, in subordinea lui Danalache, apoi a fost sanctionat si trimis la “munca de jos”. Draghici l-a lucrat cat a putut pe fostul ceferist Stefan Pavel cand acesta a fost numit intr-o functie de varf in MAI. La fel, cand a decis sa se debaraseze de generalul Mihai Gavriliuc, seful DIE, fostul vicepresedinte al Comisiei Controlului de Partid a fost acuzat ca a mintit in autobiografia sa si a fost exclus din PMR. Marile crime ale regimului comunist au fost indisociabil legate de rolul lui Draghici, ceea ce, desigur, nu diminueaza responsabilitatea predecesorului sau, Teohari Georgescu. Draghici nu a luat nicio decizie importanta fara sa se consulte cu sotia sa Martha, membra a clanului de veterani iliegalisti Cziko. Au adoptat doua fete, nepoatele lui Draghici, Aurica si Norica. Locuiau pe Soseaua Kiseleff, in casa in care statuse Ana Pauker si unde s-a mutat, dupa debarcarea lui Draghici, Paul Niculescu-Mizil. In 1963 s-a nascut fiul lor, Alexandru.

Succesorul lui Draghici in fruntea MAI, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, din iulie 1965 si pana in aprilie 1972, a fost apparatchikul Cornel Onescu (1920-1993), fost sef de sectie la propaganda, in cadrul Directiei dirijata de Leonte Rautu, si la Cadre, sub indrumarea lui Nicolae Ceausescu. Numirea sa a fost justificata prin intarirea controlului de partid asupra Securitatii, o veche marota a lui Ceausescu, sursa multor frictiuni cu Draghici, incepute inca din aprilie 1956, in timpul disuctiilor din Biroul Politic legate de “Raportul Secret” al lui Hrusciov. Tipograf de meserie, fost membru al Tieneretului Social-Democrat, absolvent in 1954 a Scolii Superioare de Pargtid de pe langa CC al PCUS, Onescu a detinut dupa 1972 diverse functii importante, inclusiv prim-secretar de judet la Teleorman, ministru-secretar de stat la Planificare si presedinte al UGSR (sindicatele comuniste). Sa pensionat in 1982. Din surse credibile, am aflat ca a fost contactat sa semneze “Scrisoarea celor 6″ in martie 1989, a acceptat initial, dar in final a renuntat de teama persecutiilor impotriva fmiliei sale. In septembrie 1965, desi Ceausescu incepuse sa peroreze despre “respectarea legalitatii socialiste”, Onescu a fost responsabil pentru actiunea Securitatii impotriva unui grup de studenti de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, un subiect despre care am mai scris si care este studiat acum la IICCMER. Asemeni unor Virgil Trofin, Vasile Patilinet, Petre Lupu, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Maxim Berghianu, Petre Blajovici, Ion Stanescu, Gheorghe Pana, spre a-i numi doar pe acestia, Cornel Onescu a fost un membru activ al grupului aparatului de partid care a asigurat ascensiunea lui Ceausescu in fruntea PMR/PCR. Am fost coleg de clasa cu fiica sa, Dorina, o persoana modesta si prietenoasa. A studiat arhitectura si, din cate stiu, este profesoara la Institutul “Ion Mincu”. Familia Onescu locuia in prima casa de Bulevardul Primaverii, la doi pasi de Iosif Ardeleanu, seful Cenzurii, de Stefan Voicu, redactorul-sef al “Luptei de clasa”, de Avram Bunaciu, Voinea Marinescu, Petre Borila, Emil Bodnaras, Manea Manescu, Silviu Brucan, Dumitru Popescu, Leonte Rautu, Vasile Valcu, Dumitru Coliu, Sanda Ranghet, Ion Gheorghe Maurer si Nicolae Ceausescu insusi.

Doctorul de familie al sotilor Draghici a fost Abraham Schechter, mort in imprejurari tenebroase in anii 70. Doctorul Schechter a fost si medicul personal al sotilor Ceausescu. S-a lansat de catre Securitate zvonul ca s-ar fi sinucis. Ceea ce stiu cu precizie este ca, scurt timp inaintea straniei sale morti, doctorul Schechter a vizitat-o pe sora tatalui meu cu care avea relatii amicale si i-a vorbit de planul de a se recasatori (sotia sa murise cu cativa ani mai devreme). Cauta o garsoniera in zona Dorobanti unde sa se mute impreuna cu viitoarea sa nevasta. Era departe de a fi depresiv. La inmormantarea sa, Elena Ceausescu a depus un imens buchet de flori, l-a asigurat pe fiul doctorului, asistent la IMF, de sprijinul ei daca va avea nevoie de ceva. Sorin Schechter a emigrat din Romania dupa cativa ani. Istoria acelei morti este legata de presiunile Securitatii de a-l schimba pe Schechter din functia de medic personal al lui Nicolae si al Elenei Ceausescu. Din cate cunosc, Nicolae Ceausescu a renuntat la serviciile lui Schechter in favoarea unui medic militar, cata vreme Elena Ceausescu a declarat ca nu accepta niciun alt medic decat pe cel care se ocupase de ea vreme de decenii. Una din consecintele acelei incetosate afaceri a fost schimbarea lui Ion Stanescu, in aprilie 1972, din functia de sef al Departamentului Securitatii Statului. Public mai jos articolul despre Draghici aparut in “Cotidianul” la data de 1 mai 2006. Intre timp, Marta Draghici se va dus in lumea celor nedrepti. Era o femeie de o rara duritate, o scorpie de care se temeau chiar si rudele ei apropiate, o comunista fanatica, un permanent rezervor de ura. Dupa aprilie 1968, umbla prin zona Pietii Dorobanti si acosta diversi ilegalisti pentru a se plange de ingratitudinea lui Ceausescu. Colectiona si disemina bancuri despre “eroul neamului” si despre sotia sa. Fiapistii pe care ii oprea pe strada si carora incerca sa le impartaseasca dezgustul ei si al lui Sandu in raport cu cultul lui Ceausescu o banuiau ca este o provocatoare. Romania a suferit ingrozitor sub domnia cuplului Ceausescu. Lucrurile ar fi fost probabil inca mai cumplite daca in fruntea tarii s-ar fi aflat Alexandru si Marta Draghici.

Alexandru Draghici si teroarea stalinista

Exista suficiente ratiuni pentru a ne apleca asupra biografiei politice a lui Alexandru Draghici, incercind sa distingem deopotriva responsabilitatea sa personala, precum si elementele obiective rezultate din structura antidemocratica a regimului. Repet, accentul pe biografie este esential in acest demers.

Regimul comunist nu a actionat pe baza de pilot automat. Teroarea a fost organizata si practicata de indivizi reali, in carne si oase. La cirma institutiilor principale (directiile si sectiile CC, printre care temuta Sectie administrativ-politica, Colegiul MAI, Comisia Controlului de Partid etc.) au fost plasati militanti de incredere, personaje care nu sovaiau sa aplice fara urma de ezitare ordinele conducerii. Mai intii, cvartetul Dej-Pauker-Luca-Georgescu, apoi Dej singur si, dupa moartea acestuia, Ceausescu s-au bizuit pe devotamentul neconditionat al membrilor nomenklaturii de partid, stat si securitate.

Nota: M. B. Mitin era super-consilierul sovietic, redactorul sef al revistei Cominformului, "Pentru pace trainica, pentru democratie populara" care isi avea sediul la Bucuresti

Gheorghe Gheorghiu –Dej, Al. Moghioroş, Gh. Apostol, I. Chişinevschi, C.I. Parhon, P. Groza, L. Sălăjan, Al. Drăghici, E. Bodnăraş, M.B. Mitin, Chivu Stoica în tribuna oficială din Piaţa Aviatorilor în timpul demonstraţiei oamenilor muncii, în cinstea zilei de 1 Mai. (01.05.1953). [Fotografia #JA036]

Sursa foto: http://fototeca.iiccr.ro

Nota: M. B. Mitin era super-consilierul sovietic, redactorul sef al revistei Cominformului, “Pentru pace trainica, pentru democratie populara” care isi avea sediul la Bucuresti.

Putini dintre cei care il zareau in Piata Dorobanti din Capitala prin anii ’80, asezat pasnic la cozile matinale, l-au recunoscut pe Alexandru Draghici, cindva dictatorul politiei politice comuniste, ministru al Afacerilor Interne si membru al Biroului Politic al CC al PMR. Chipul sau imobil, expresia piezisa, parca mereu la pinda, un rictus distrat, intreaga sa masca era compusa pentru a-l apara de privirile pline de repros pe care i le-ar fi putut arunca atitea dintre fostele sale victime, aflate inca in viata. Pensionarul cu pensie personala, epurat de Ceausescu la Plenara din aprilie 1968, a continuat sa beneficieze de privilegii pina la prabusirea comunismului. Locuinta din strada Sofia, unde a trait pina la emigrarea in Ungaria impreuna cu sotia sa, Martha Cziko, la inceputul anilor ’90, i-a oferit liniste si confort. Evident, dupa decembrie 1989, mai cu seama dupa un episod din „Memorialul durerii“, cind Lucia Hossu-Longin a incercat in zadar sa obtina un interviu cu batrinul tortionar, familia Draghici s-a panicat. Nu au avut insa vreun moment de remuscare. A incetat din viata la Budapesta, in 1993. Nu stiu daca Marta Draghici mai este in viata. Stiu ca nepotul lor, Alexandru Galis, fiul fostului cumnat Alexandru Ioanid, executat in afacerea „Marele jaf“, nu a obtinut vreodata de la matusa sa informatii despre rolul lui Draghici si al ei in acea misterioasa poveste a stalinismului romanesc.

Exista asadar suficiente ratiuni pentru a ne apleca asupra biografiei politice a lui Alexandru Draghici, incercind sa distingem deopotriva responsabilitatea sa personala, precum si elementele obiective rezultate din structura antidemocratica a regimului. Repet, accentul pe biografie este esential in acest demers. Cititorii mai tineri stiu prea putin despre rolul acelor mecanisme sado-masochiste numite „critica si autocritica“, precum si despre utilizarea autobiografiilor in anchetele comuniste. „Cadrele decid totul“, afirmase Stalin, si intr-adevar, controlul asupra cadrelor a fost un instrument crucial pentru perpetuarea sistemului totalitar.

Nascut in 1913, incadrat de tinar in miscarea comunista, exponent al sectorului proletar din PC din Romania, Draghici s-a manifestat activ in anii clandestinitatii. A fost condamnat in celebrul proces al Anei Pauker (Craiova, 1936), impreuna cu alti militanti predestinati unor cariere importante. Ajuns la Doftana, Draghici s-a raliat rapid nucleului condus de Gheorghiu-Dej. Rivalitatea dintre Draghici si Ceausescu a inceput inca din anii de inchisoare si de lagar (Tirgu-Jiu). Dupa 23 august 1944, a condus organizatia de partid a Capitalei. In 1952, l-a inlocuit pe mazilitul, ulterior arestatul, Teohari Georgescu in fruntea Ministerului de Interne. A fost artizanul lichidarii lui Lucretiu Patrascanu si organizatorul unor salbatice campanii de terorizare a populatiei. Si-a dat friu liber, cu sprijinul lui Dej, pornirilor bestiale, organizind proces dupa proces, inscenare dupa inscenare. Ma grabesc sa accentuez faptul ca Securitatea sub Draghici a fost mijlocul prin care Dej si-a impus linia politica. Birocratia Partidului Comunist poarta asadar o vina egala cu cea a Securitatii. Pe tema aceasta insa ar trebui scris un comentariu separat.

Nicolae Ceausescu l-a criticat pe Draghici inca din martie 1956, acuzindu-l ca profita de relatiile cu Dej pentru a sustrage Securitatea controlului de partid. In fapt, cei doi aspiranti la succesiune erau militanti din categoria cea mai dura. Sustinerea lui Ceausescu drept urmas de catre Maurer si Bodnaras tinea tocmai de teama acestora in raport cu venirea la putere a sefului Securitatii. Imediat dupa numirea sa ca prim-secretar, Ceausescu l-a „coborit in sus“ pe Draghici. Acesta devenea secretar al CC, iar locul sau ca ministru de Interne era luat de unul dintre fostii subalterni ai lui Ceausescu la Directia Organizatorica, Cornel Onescu. Declinul fostului sef al politiei secrete devenise inevitabil. O analiza a dictaturii comuniste trebuie sa lumineze profilul uman (ori mai exact spus inuman) al acestor personaje.

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Alexandru Drăghici

PS Recomand aici excelentul articol de Andrei Plesu despre nostalgicii comunismului. Citesc uneori texte in care se spune ca, in anii de dupa al II-lea razboi mondial, era normal sa aderi la idealurile stangii. Intrebarea mea este: Care stanga? Cea stalinista, obsedata de comploturi imperialiste si gata sa trimita dupa gratii pe oricine indraznea sa nu se supuna ucazului venit de la Kremlin? Admit ca au fost si oameni de buna credinta care s-au lasat inselati. In fond, chiar un Francois Furet a aderat la PCF in acei ani. Dar acesti intelectuali si-au revenit, au marturisit, au trait sfasieri morale, au rupt cu mirajul care le-a ipotecat tineretea. “Vanturile stralucitoare” ale acelor ani, spre a relua titlul unui film de Miklos Jancso, au produs dezastre umane, au deviat destine, au permis imposturii birocratic-politienesti sa se instaleze la putere pentru urmatoarele decenii. Un intelectual atasat stangii anti-totalitare, precum tanarul Virgil Ierunca, a ales sa plece definitiv din tara. Un comunist dezamagit precum Miron Radu Paraschivescu a supravietuit prin nebunie. Un democrat convins precum N. Carandino a facut ani lungi si grei de temnita.

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/nostalgici-vechi-i-noi

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Boris Mehr spune:

    De adăugat- Drăghici a dus la finiș procesul și apoi executarea lui Pătrășcanu, pe care Teohari se ferea să-l … termine. Împreună cu Ceaușescu umblau prin 1946 prin țară cu pistolul la ei, doi asasini înăscuți. Apterciez articolul, cu simpatie, Boris

  2. Donald Carol spune:

    As avea o rugaminte. In articol, ati amintit de ‘celebrul proces al Anei Pauker de la Craiova”. Sincer, nu stiu nimic despre acest proces si, in genere despre procesele comunistilor din perioada interbelica. Ati putea sa scrieti un articol-doua despre acest subiect?
    Multumesc.

    • Exista biografia Anei Pauker scrisa de istoricul american Robert Levy, aparuta in traducere romaneasca la Polirom. As mai aminti cartea lui Stelian Tanase, “Clientii lui tanti Varvara”, precum si volumul meu “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (aparut initial in engleza, trad. rom, Polirom, 2005). Ganduri bune.

  3. Veronica spune:

    Mda…si eu as fi dorit sa aflu cat mai multe detalii despre sinistra figura a lui Alexandru Draghici despre care nu am putut gasi materiale documentare legate de implicare sa directa in procesele Comertului Exterior. Am scris acest comentariu pentru a adauga doua detalii cu caracter personal oarecum precum am vazut ca au facut-o si alti colaboratori.
    Detaliile se refera la Marta Draghici. Tatal meu a cunoscut-o foarte bine si de asemenea ea pe el, vorbitorii de limba maghiara din Romania au avut intotdeauna si poate ca pastreaza pana in ziua de astazi o anumita solidaritate pe care viata m-a facut s-o intalnesc rar, si poate unicul cadru in care am reintalnit-o in mod asemenator au fost intalniri diverse ale persoanelor provenind din America de Sud :-) .
    In acest context al solidaritatii care dpdv al Martei D. nu pare sa fi fost reala ci doar imaginara si probabil bazata pe interese personale, mama mea i s-a adresat imediat ce tatal meu a fost arestat in anul 1961. Reactia si lipsa ei de interes si de participare au fost ca o impingere in prapastia care si asa se deschisese in viata noastra. Refuzul ei de a “actiona”, sau de a spune macar o “vorba buna” in favoarea tatalui pe care il cunostea foarte bine a fost categoric si glacial.
    In primi ani de investigare a proceselor , nu imi amintesc daca era in 2002 cand am vazut pentru prima oara dosarul penal la CNSAS, sau in 2006 am luat personal legatura cu MartaD incercand sa discut cu ea, eventual sa ma intalnesc si sa aud unele amintiri, chestiuni legate de trecutul procesului si al imprejurarilor in care s-a deschis, desi si-a amintit de tatal meu, totusi singurul lucru pe care mi l-a bajabait la telefon a fost despre situatia ei financiara foarte grea, despre neputintele de a-si cumpara medicamente si despre rugamintea – mentionata doar indirect din cate imi amintesc acum – de a fi ajutata financiar.
    Am renuntat la posibila vizita, desi nu am ramas convinsa ca ea ar fi putut avea loc cu adevarat, sau daca ar fi avut s-ar fi soldat cu vreo informatie relevanta.

    • Draghici a fost probabil un criminal inascut, oricum s-a comportat ca atare. A fost un specialist in stersul urmelor faradelegilor pe care le-a comis. O afirm cu deplina responsabilitate profesionala, niciuna din acele afaceri macabre nu se desfasura fara implicarea directa a lui Draghici care, cum a spus-o candva Ceausescu, nu raspundea decat in fata lui Gheorghiu-Dej. Marta Draghici si-a redescoperit “solidaritatile” de care vorbiti dupa caderea sotului ei. De fapt, cam de prin 1966, cand a simtit ca Nicolae Ceausescu pregateste eliminarea acestuia din conducerea PCR in pofida repetatelor declaratii de prietenie. Marta a inceput sa invite ilegalisti in vizita, le vorbea cu caldura despre timpurile de demult. Detin aceasta informatie de la Ilka Melinescu. Foarte interesant ce scrieti despre finalul decrepit al acestei activiste inversunate. Multe din secretele acelei epoci insangerate au fost duse de Marta pe lumea celalalta. Ganduri bune.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ceea ce m-a uimit intotdeauna la romani a fost extraordinara lor pasivitate. Sa luam un exemplu frecvent (in orice epoca): 2-3-4 persoane beau la birt pina isi pierd mintile apoi se iau la bataie si se injunghie unul pe altul. In functie de rani sau decese fac ulterior puscarie. Inainte de 1989 NIMANUI nu i-a venit ideea ca la betie sa sparga un parbriz sau doua anvelope de la o Dacie cu numar mic (trei cifre) parcata in apropierea circiumei. Pedeapsa ar fi fost mult mai mica decit in cazul precedent dar, daca se repeta suficient de frecvent, politrucii-cu-obrazul-gros pina la urma ar fi priceput “aluzia”.

    Sarim la un exemplu contrar: Dr. (in drept) Rudolf Kastner din Cluj a fost un evreu relativ proeminent care a tratat cu faimosul Obersturmbannfuehrer Adolf Eichmann “linistea si ordinea” in ghetourile din Ungaria in contrapartida cu plecarea pe sest a citorva mii de evrei spre Palestina. Respectivii erau citeva persoane foarte bogate (ce plateau gros pentrru asta) si o multime de tineri sionisti “cel mai bun material biologic” (sic). Drept rezultat sute de mii de ne-sionisti mai saraci, sau mai “slabi” biologic, au sfirsit la Auschwitz. Ulterior Kastner, ajuns si el in Israel, a fost incriminat si acuzat, iar un judecator i-a spus in fata “V-ati vindut sufletul diavolului.” Pina la urma Curtea Suprema l-a exonerat de vina dar, nu multa vreme dupa aceea, a fost omorit in plina strada de un conational fara sa se poata stabili vreo legatura cu ce facuse in Ungaria.

    Vasazica in poporul evreu s-a gasit pina la urma un individ (fie el si semi-dement, stare ecvhivalenta cu a fi beat mort) care sa-l pedepseasca pe tradatorul asasin dincolo de toate aranjamentele juridico-politice.

    La noi nimeni nu l-a impuns pe Draghici la coada nici macar cu un ac, desi multi stiau foarte bine cine este.

    O naţiune este o conştiinţǎ naţionalǎ – cît valoreazǎ una, atît valoreazǎ cealaltǎ.

    • dorin valeriu spune:

      Bati campii intr-un mod penibil. Poporul roman nu a fost pasiv, zecile de mii de detinuti politici, rezistenta armata din munti, unica in terile ocupate de sovietici, miile de frontieristi care si-au riscat (unii au pierdut-o) viata pentru a putea trai in libertate o dovedeste cu prisosinta. Daca e vorba de razbunare, mi se pare ca uiti amanuntul ca religia crestina o condamna, in totala opozitie cu “legea Talionului”. Vezi si exemplul nenorocit (real) pe care-l dai. Recomanzi razbunarea oarba in locul judecatii drepte si a pedepsirii dupa lege a vinovatilor ? Unde am ajunge, Doamne ?!

    • Yossef Abraham spune:

      Nu ma refer la cele spuse de Dv. despre romani.
      Ci, numai, la “afacerea Kasztner”.
      Asa cum Eichmann executa ordinele lui Hitler, la fel executa Kasztner ordinele lui ben Gurion.
      Si aici sunt multe de spus, insa, foarte pe scurt si fara a epuiza – Kasztner nu a fost dat in judecata in Israel! Ci, Statul Israel l-a dat in judecata pe in anume Gruenwald, care-l “ponegrise” (fiind Kasztner mare stab). La proces, s-a dovedit, tocmai, ca Kasztner, dupa razboi, se dusese la Nurenberg si depusese in favoarea unor criminali de razboi nazisti, partasi ai bandei stapanitoare din Israel. De aceea, judecatorul l-a absolvit pe Gruenwald, stabilind ca Kasztner si-a vandut sufletul diavolului. Guvernul a cazut.
      In noua situatie creata, cand insasi existenta lui Kasztner deranja, el a fost lichidat de o banda de asasini din Securitatea israeliana, din ordinul lui ben Gurion.
      Avem si noi falitii nostri.

  5. Marius spune:

    Ma fascineaza articolele domnului Tismaneanu. E incredibil ce afli din aceste articole. Felicitari domnule Tismaneanu. Ce noroc avem ca scoateti la lumina tenebrele comunismului si terorii din Romania comunista.

  6. Florea spune:

    Domnule Profesor,
    Interesant este ca printre discipolii lui Draghici ii amintiti si pe Ionel Gal si Neagu Cosma. Primul, ajuns general, a fost director la Arhive prin anii optzeci si avea o reputatie de liberal. Despre al doilea, stiu ca scria un fel de maculatura despre lupta grea a securistilor de bine contra spionilor imperialisti, dar si el avea o reputatie de anti-ceausist in anii optzeci. Ca sa vedeti cum se construiesc mitologiile personale…

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Generalul Ionel Gal a fost mutat la Arhive dupa un accident tragic in care a murit fiul sau. Probabil ca suferinta l-a imblanzit. Locuiau pe strada Ermil Pangratti, foarte aproape de Televiziune. Mai mic decat mine, fiul lui Gal a fost elev la Liceul 24. Neagu Cosma, intr-adevar, scria la “Totusi iubirea” lui Adrian Paunescu si incerca sa ofere o imagine romantic-eroica, gen James Bond, actiunilor securiste. A scris o intreaga carte plina de mistificari despre organizatia pe care a condus-o un timp (DIE). Ii calca acum pe urme generalul de securitate, apoi SRI, in rezerva Rogojan, fost sef de cabinet al lui Iulian Vlad, ultimul sef al Securitatii, promovat de ex-”Cotidianul” nistorescian, “Tricolorul” vadimist si editura Compania a lui Petru Romosan. Ganduri bune.

  7. T. Bucur spune:

    In 1956 sau 57, deci dupa revolutia din Ungaria, Florian Danalache, pe atunci seful PCR pe Bucuresti, a condus sedinta de la sala 303 (asa cred ca se numea cea din caminul studentesc) in care au fost infierati si exmatriculati o serie de studenti pentru “atitudini antipartinice”, printre care si Razvan Teodorescu, academicianul de azi. In timp ce ceilalti erau acuzati de incercare de complot antistatal, Razvan a fost criticat pentru ca refuzase sa intocmeasca o lucrare pe tema istoriei miscarii muncitorecti, preferand sa se ocupe de perioada istoriei antice, in speta despre Mitridate Eupator. A fost totusi exmatriculat si el, dar a revenit ca student dupa 2 ani. Cum o fi reusit el, oare, sa obtina reabilitarea? Hm!

  8. Sile spune:

    Felicitari ptr material,foarte bun,mai ales ca unchiul meu a fost direct afectat de acest malefic om ! Si ptr.ca nu doresc sa vorbesc fara date,se poate verifica adevarul despre casa pe care a ocupat-o cu “japca” in strada Sofia de la unchiul meu,l-a dat afara din armata,l-a plimbat aproape 10 ani prin tara ,mutandu-l cu serviciul,cu fetele dupa el,sitia divortand in cele din urma !Binenteles ca l-a dat afara din casa,a ocupat casa fara ca ea sa fie nationalizata ,a incercat sa distruga actele lui de proprietate,mai ales cele de la notar dar a ramas al unchiului ! S-a linistit acesta si in cele din urma,dupa intrarea in “dizgratie” a lui Draghici ,a reusit sa se stabileasca in Bucuresti si sa-si gaseasca un serviciu ! Dupa revolutie,impreuna cu fetele unchiului am reusit obtinerea casei dupa lungi procese.
    In lumea nostra fiecare va primii.mai devreme sau mai tarziu,dupa cum dat in viata noi,semenilor nostri: bine ptr. bine,rau ptr rau !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)