joi, martie 28, 2024

Cine a fost Chivu Stoica? Valetul lui Gheorghiu-Dej

Dacă a existat un personaj în comunismul românesc cu desăvârșire dominat de personalitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, numele său a fost Chivu Stoica. Numele său real era Stoica Chivu, dar istoriografia comunistă l-a transformat în Chivu Stoica, probabil spre a evita o cacofonie. Era mărginit, incult, ranchiunos, cu imense complexe de inferioritate.

Născut în 1908, cel care a fost președintele Consiliului de Miniștri vreme de șase ani (între 1955 și 1961) s-a sinucis cu pușca de vânătoare, aparent în urma unui moment de depresiune, pe 18 februarie 1975. La vremea aceea era doar membru supleant al Comitetului Executiv, fusese practic marginalizat și emasculat politic. Dar avusese momentele sale de glorie, fusese unul dintre baronii lui Dej, ajunsese în vârful Olimpului totalitar din România, tăiase și spânzurase după voie vreme de două decenii.

Dej avea o încredere nemărginită în fostul său camarad, mai tânăr cu șapte ani ca el, de la Atelierele CFR Grivița. Făcuseră parte din organizația de partid ilegală, au fost condamnați împreună în cadrul aceluiași proces al conducătorilor grevelor din februarie 1933, și, asemeni lui Dej, nu a făcut parte din grupul selectat de conducerea clandestină, în consultare cu Cominternul, pentru evadarea de la Doftana (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gheorghe Vasilichi). În variile locuri de detenție, nu a ieșit din cuvântul lui Dej, pe care îl considera lege.

De la prima soție a avut o fiică, Cornelia, măritată Teodorescu. A doua soție a fost Ecaterina Klein, devenită Micu. Măritată inițial Orenstein, Tina Chivu a fost, alături de Melita Apostol, Liuba Chișinevschi, Stela Moghioroș și Sanda Rangheț, spre a le numi doar pe acestea, una din tovarășele de viață și de luptă cu maxim impact politic. In mai 1971, la aniversarea „gloriosului semicentenar” al PCR, Tina Chivu primea titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, in compania Elenei Ceaușescu și a unor amazoane ilegaliste precum Tatiana Bulan, Zina Brâncu, Ofelia Manole, Stela Moghioroș, Vanda Nicolschi, Sanda Rangheț, Ileana Răceanu, Ivanca Rudenco, Ana Toma, Ghizela Vass. Nu erau „eroizate” divorțatele Florica Bodnăraș si Melita Apostol. Ceaușescu și Chivu invațaseră „marxism” de la Tasea (Bulan), Zina si Tina. Celebra Liuba Chișinevschi primea doar ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a doua. Partidul avea ierarhii misterioase.

Cu Tina, Chivu a avut-o pe fiica sa, Ana (numită astfel, ca și în cazurile unor Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, etc., în cinstea Anei Pauker). Au adoptat un băiat, Duțu, dar atunci când acesta a călcat cu stângul, a fost desfiat. Ultima soție, Maria Manolescu, a fost ea însăși activistă în aparatul de partid și sindical. În finalul vieții, „tovarășul Chivu” s-a îndrăgostit, se pare, de o infirmieră. Devenise romantic, ori asta a fost povestea diseminată de Securitate. Ultima sa soție a afirmat că și-ar fi scris un fel de „autobiografie” în care ar fi devoalat lucruri grav compromițătoare pentru Ceaușescu. Poate. Dar, în ultimă instanță, ce putea fi mai compromițător decât comportamentul tot mai aberant al lui Ceaușescu însuși?

Oricum, Chivu era epuizat politic și, chiar dacă se lămurise în ce-l privea pe Ceaușescu, cuvântul său era lipsit de orice consecințe palpabile. De fapt, spre deosebire de un Bodnăraș sau un Gheorghe Apostol, ca să nu mai vorbim de un Ion Gheorghe Maurer sau un Miron Constantinescu, era disprețuit de toată lumea.

Chivu Stoica a susținut fără ezitare absolut toate inițiativele lui Dej. Ascensiunea sa a fost de neoprit câtă vreme se bucura de protecția micului Stalin de la București. Era instrumentul cel mai docil al dorințelor politice ale lui Dej, spuse și nespuse. A ajuns membru al Biroului Politic încă de la Conferința Națională din octombrie 1945, a fost reconfirmat la toate congresele care aveau să urmeze. Când Dej a renunțat la funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, în 1955, revenind ca prim-secretar al CC al PMR după câtuși de puțin concludentul episod Gheorghe Apostol, Chivu a devenit premier. Era o pălărie imensă pentru pleșuvul său cap. Dar lui nu i se părea câtuși de puțin inadecvată, se complăcea cu voluptate în această augustă demnitate, se întâlnea cu lideri străini, ba mai și juca rolul de campion al inițiativelor de pace în Balcani. Monumentul de primitivism și incultură ajunsese să se creadă om de stat.

Colectivizarea forțată a agriculturii, parte a strategiei staliniste imitată orbește de Dej și grupul sau, s-a petrecut in timpul mandatului de premier al lui Chivu Stoica. Asemeni celorlalți membri ai Biroului Politic, mai târziu ai Comitetului Executiv, a fost responsabil pentru acțiunile regimului ilegitim și criminal. Ca președinte al Consiliului de Stat, a semnat Decretul din 1966 privind interzicerea avorturilor. Consecințele se cunosc, sunt examinate in Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Cultul lui Dej era unul de care beneficiau membrii camarilei sale. Chivu era și el aplaudat, i se ridicau osanale. Dar liderul suprem știa cât de incompetent este personajul, astfel că, în 1961, pe măsură ce România începea să aibă o politică externă ceva mai autonomă, l-a numit pe Maurer ca premier. Cine și-ar fi putut imagina o vizită a „premierului Chivu Stoica” asemeni celei a lui Maurer la Paris, în 1964? Ce-ar fi avut sărmanul Chivu să-și spună cu Charles de Gaulle?

Pe lângă lipsa de inteligență politică, Chivu se remarca și printr-o rară capacitate de a gafa. În mai 1952, la Plenara la care au fost „demascați” cei numiți deviatorii concomitent de dreapta și de stânga (Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu), Chivu s-a aflat în treabă să ia cuvântul și să spună pe șleau ceea ce toată lumea știa, dar nu putea fi rostit. A declarat că grupul deviatorilor a dorit să-l elimine de la conducere pe Dej, deci că miza luptei nu era una principială, cum se spunea în documentele redactate în colaborare cu consilierii sovietici, ci personală. A luat din nou cuvântul, și-a făcut o „aspră autocritică”, spunând că pe el îl ia adeseori gura pe dinainte. Mai precis, că vorbește fără să gândească…

La moartea lui Dej, a sărit imediat în barca lui Ceaușescu, fericit că acesta i-a promis (și i-a și dat) postul de președinte al Consiliului de Stat. În decembrie 1967, la Conferința Națională a PCR, Chivu a fost cel căruia i-a revenit sarcina de a anunța public că îl propune pe Ceaușescu pentru acel post. O glumă a epocii îl numea „cel mai talentat fotbalist”, întrucât și-a dat singur cu piciorul în posterior.

În aprilie 1968 era terminat politic odată cu reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. Ca membru plin al Biroului Politic, făcuse parte din grupul celor care votaseră pentru acea crimă. A fost numit un timp președintele Comisiei de Revizie (supranumită „cimitirul elefantilor”), apoi al Colegiului Central de Partid, dar nu a mai revenit, după 1969, în nicio funcție cu adevărat crucială. A vegetat, cu privilegiile de rigoare, la marginea cercului puterii. Locuia într-o vilă de lux din Cartierul Primăverii, de fapt fosta resedință a lui Leonte Răutu în anii 70 împarțită în două, cu intrări separate, o jumătate pentru Chivu, cealaltă pentru Valentin Ceaușescu și familia sa. Purta ochelari fumurii, „inginerul” Chivu Stoica…

Când a murit, n-a avut parte de funeralii naționale, s-a socotit că nu le (mai) merită. Ieșirea din scenă a vechiului tovarăș Chivu, fostul premier al RPR și șef de stat al RSR, nu avusese loc conform canoanelor de partid. Devenise, subit, un paria. In viziunea stalinistă, sinuciderea este o expresie a lașității. La ceremonia funerară, un bătrân ceferist a luat cuvântul fără permisiune și i-a spus ceva de genul: „Acolo unde te duci, Chivule, spune-i lui Dej că mai suntem unii care luptăm aici”. Un gest ridicol și fără urmări. Ceaușescu nu a fost un uzurpator, cum au afirmat Apostol, Borilă, Drăghici și poate Chivu, ci copilul culturii politice a stalinismului românesc, pe care Chivu Stoica a slujit-o, servindu-l pe Dej cu neabătut și nefast zel.

Fotografiile din text au fost preluate de pe web. Sursa originara este:

http://www.comunismulinromania.ro/

Articolul de mai sus a fost transmis la postul de Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26957677.html

Textul poate fi ascultat in lectura autorului aici:

http://www.europalibera.org/audio/26957676.html

Recomandări:

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/umbra-lui-gheorghiu-dej-gheorghe-apostol-si-avatarele-stalinismului-romanesc/

https://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-emil-bodnaras-spion-rus-stalinist-national-si-dinozaur-leninist/

https://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-petre-borila-intre-famiglia-comintern-si-familia-ceausescu/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/miron-constantinescu-sau-neputin%c8%9ba-de-a-deveni-eretic/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-alexandru-draghici-arhitectul-terorii-staliniste-din-romania/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/

https://www.contributors.ro/global-europa/moartea-unui-dictator-leninist-amintirea-tovara%c8%99ului-gheorghe-gheorghiu-dej-ve%c8%99nic-vie-in-inima-partidului-a-clasei-muncitoare-a-poporului-un-eseu-de-marius-stan-%c8%99i-vladimir/

https://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-liuba-chisinevschi-ascensiunea-si-caderea-unei-amazoane-comuniste/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-gogu-radulescu-batranul-ilegalist-ca-alibi-al-dictaturii-lui-ceau%C8%99escu/

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Domnu’ profesor,

    ati uitat sa ne spuneti care este sursa fotografiilor. Cum pe toti ii urmariti pentru plagiate reale sau inchipuite, cred ca aveti obligatia sa mentionati sursa pozelor ( asta daca nu sunt din colectia persoanala , ceea ce ma indoiesc data fiind rezolutia). Dar, probabil, le-ati preluat de pe Fototeca Online a Comunismului Romanesc si cum nu va acomodati cu noul statut de fost IICCCMER-ist , instinctul a fost mai puternic decat teoria

    Florin

    • „Domnu”” este o adresare de un familiarism la granita cu impolitetea. Le-am preluat de pe web, facand o simpla cautare Chivu Stoica-images.

      https://www.google.com/#q=chivu+stoica+images

      Sursa indicata pe web pentru atribuire este:

      Muzeul Naţional de Istorie al României sau site-ul

      http://www.comunismulinromania.ro/

      Am facut cuvenita adaugire.

      Cuvantul „plagiat” este, in acest caz, deplasat si, as zice, injurios. Astept sa va cereti scuze.

      Relatia mea cu IICCMER este cat se poate de OK, am scris prefata cartii domnului Stefan Bosomitu, cercetator la IICCMER, aparuta la Humanitas cu sprijinul IICCMER, in colectia „Istorie Contemporana” pe care o coordonez impreuna cu Cristian Vasile.

      http://www.humanitas.ro/humanitas/miron-constantinescu-o-biografie-0

      Si poate precizati cine sunt „toti” pe care pasamite i-as urmari. Probabil ca va ganditi la mega-plagiatorul Victor Ponta, demascat chiar de Senatul Universitatii din Bucuresti.

      • Imi pare rau ca nu s-a inventat si titlul de ,,doctor in Wikipedia” ca oricum Vanghelie merita titlul de ,,doctor in Goagal”.

  2. Numai impostorii si provocatorii „se ostenesc” in comentarii penibile…
    Felicitari Domnule Profesor Vladimir Tismaneanu, pentru tot ceea ce scrieti, pentru amabilitatea si rabdarea fata de cei care citesc si tot nu le foloseste la nimic.
    Estetica logicii nu este pentru „ei” ..

  3. Dl. prof. nu înțeleg, este prima oară când aud o asemenea descriere a lui Chivu Stoica. Tocmai pentru că fusese numit premier (Dej o fi având mulți „prieteni” totuși, de ce tocmai pe Stoica să-l favorizeze?) și fiind inginer de profesie – deci cu o facultate făcută – mi se pare absolut șocant cum îl descrieți.

    Vă rog puteți să ne spuneți ce surse să consultăm pentru o imagine și mai precisă despre acesta?

    PS: Acum am citit un articol „Apostolii lui Stalin. Chivu Stoica, incompetentul candid din umbra marelui Dej.” în care se spune că Silviu Brucan afirmă în memoriile sale că Dej fiind băut îl caracterizează astfel: „E un bou de un anumit soi“. Iarăși absolut incredibil!

    • Stoica erea prenumele, Chivu numele de familie (primul paragraf din text). Rudimentar si agramat, Chivu era la fel de inginer cat era Ceausescu de economist. Ambii au primit titlurile la ei in birou, cu profesorii fericiti ca pot consacra academic asemenea glorioase personalitati :) Ceausescu chiar le-a dat o lectie de economie politica profesorilor de la ASE (ma rog, ISEP). Facultate facuta? E seara glumelor?

      • Chiar seara glumelor.
        Probabil @ Radu e convons ca tovarasa Ceausescu avea pe bune titlurile de savant, inginer, doctor, academician :P
        Si mama soimilor Patriei.
        NB,
        cind a fost numit prim ministru, copil nestiutor de valoarea rangurilor si functiilor, credeam ca Stoica l-a detronat pe Dej. Apoi am asistat la totala sa disparitie de pe scena politica.

    • CE e incredibil ? Copil fiind (într-un fund de provincie) îi auzeam pe TOȚI prietenii părinților mei spunînd că Chivu Stoica e un bou. Despre nici un alt ”vîrf” al CC nu s-a afirmat așa ceva. Iar povestea cu ingineria… mă lăsați ?! Nu de alta dar și eu sînt inginer și știu FOARTE BINE cam cu ce se mînca tagma asta.

  4. Chivu Stoica facea parte dintr-o generatie de lideri comunisti dominata de etnici evrei si maghiari. Probabil ca dincolo de protectia care ii era asigurata de Dej, a contat si originea sa romaneasca pura drept criteriu de promovare.

  5. Domnule Tismaneanu,

    Va urmaresc cu placere articolele si va felicit pentru incercarea reusita de a aduce lumina cu privire la anumie evenime te sau personalitati din perioada comunista.
    Imi permit sa va semnalez o mica greseala: corect este „depresie” si nu „depresiune” (forma de relief). Confuzia se datireaza probabil preluarii automate a termenului din engleza – depression.
    Cu stima,

    Laurentiu

  6. Ca presedinte al Consiliului de Stat, Chivu Stoica primea ambasadorii straini la Bucuresti. Le enumera, prin intermediul translatorului, cele cinci principii de politica externa ale RPR. ( Parca cinci erau). Dupa plecarea oaspetelui, il consulta pe translator (intotdeauna de la MAE) daca nu a uitat vreunul si daca tot ce a spus a fost corect.

  7. Stimate Domnule Tismaneanu,
    L-am vazut pe Chivu Stoica intr-un saptamanal de stiri (studioul Alexandru Sahia). Tocmai inaugurase o hidrocentrala (trasese, cu mana inmanusata, de o maneta); apoi, a scris ceva in cartea de oaspeti a hidrocentralei. Atunci, aparatul de filmat s-a retras putin, si toti au vazut ca Chivu Stoica copia felicitarile dintr-o hartie mototolita…
    In privinta mortii lui violente – sunt mai multe versiuni, nici una credibila. In orice caz, nu s-a sinucis – n-avea curajul s-o faca.

  8. Buna ziua stimate Domnule Vladimir Tismaneanu

    Doresc ca sa am un dialog cu dumneavoastra pe tema marele Sadoveanu si campania de denigrare si nimicire a imaginii autorului.

    Cu deosebit respect si salutari sincere

    Jordan Herford
    stranepotul autorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro