joi, martie 28, 2024

Cine a fost Cornel Burtica? Activistul pocait (Updated)

Suntem de-acum obisnuiti cu insolenta fostilor demnitari comunisti si a fostilor ofiteri securisti. Departe de a-si turna cenusa in cap, toti acesti Popescu-Dumnezeu, Niculescu-Mizil, Stefan Andrei, Nicolae Plesita, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu, Aurel Rogojan, Ionel Gal, Neagu Cosma, Iulian Vlad si Olivia Clatici ne vorbesc in cartile lor despre marea lor dragoste de patrie si de popor. Productia de asemenea legende pare de nestavilit. Nici Ion Iliescu nu a spus vredodata clar si fara echivoc ca regreta ca a fost activist al PCR. Foarte putini sunt activistii capabili de cainta.

A incetat recent din viata, la 82 de ani, Cornel Burtica, multi ani unul dintre demnitarii de varf din anturajul lui Nicolae Ceausescu. Inginer de profesie (a terminat Institutul de Geologie si Mine din Bucuresti in 1955), Burtica a devenit activist permanent al UTM si a intrat in PMR in 1956. A fost unul din liderii UASR, deci ai organizatiei comuniste a studentilor. Ca secretar al CC al UTM si presedinte al UASR, a participat la actiunile de intimidare si prigonire a studentilor in anii care au urmat Revolutiei Maghiare din 1956.

A facut parte din cercul care ii includea pe Stefan Andrei, Stefan Barlea, Dumitru Popescu, Cornel Pacoste, Mircea Anghelescu, Ion Teoreanu. Mentorii sai politici au fost Nicolae Ceausescu si Virgil Trofin. A conlucrat indeaproape cu Ion Iliescu. In ultimii ani de viata ai lui Dej a fost consilier al Ambasadei RPR de la Paris. In aceasta calitate i-a insotit, in iulie 1964, pe Nicolae Ceausescu si pe Leonte Rautu, aflati in concediu in Franta impreuna cu familiile lor. Dupa 1966, a fost ambasador in Italia si Maroc, apoi a detinut inalte functii in aparatul guvernamental si de partid.

Cornel Burtica, Ion Gheorghe Maurer, Papa Paul al VI-lea, Corneliu Manescu (Vatican, ianuarie 1968)

La un moment dat, in anii 70, a condus o parte a sectorului ideologic, inclusiv Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste si Academia “Stefan Gheorghiu”, ca secretar al CC al PCR. A detinut si functia de presedinte al Consiliului National al Radiodifuziunii. A fost apropiat de factiunea national-stalinista din lumea literara (Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Ion Lancranjan, Paul Anghel, Mihai Ungheanu, Corneliu Vadim Tudor, Nicolae Dragos). Pe vremea cand conducea o Casa de Filme, romancierul Alexandru Ivasiuc l-a intalnit si mi-a vorbit despre el: il descria ca pe un aparatcik ponderat, calm si politicos. In martie 1977, ca responsabil cu chestiunile ideologice, l-a primit pe Paul Goma incercand sa-l determine pe scriitor sa renunte la actiunea sa publica pentru apararea drepturilor omului. Efortul lui Burtica (emisar de fapt al lui Ceausescu) a esuat.

Ca ministru al Comertului Exterior, Burtica a intrat in conflict direct cu Securitatea. Se considera activist politic, nu ofiter al politiei politice. Ceausescu nu l-a sprijinit. Il socotea prea independent, in final l-a mazilit. A ajuns director Uzinelor “1 Mai” din Ploiesti (1982-1990). La un moment dat, se pare, a fost victima unui straniu accident de masina urzit de Securitate. Ulterior, in anii 90, si-a deschis o firma de import-export.

Dupa prabusirea dictaturii comuniste, intr-o carte de convorbiri cu jurnalista Rodica Chelaru, si-a asumat responsabilitatea pentru participarea la un regim criminal. A fost un om de stanga, sedus de mitul egalitarist al comunismului. Fusese influentat, in mare masura, de ideile comunistilor italieni (la fel ca si prietenul sau, Stefan Andrei). La un moment dat a inteles ca sistemul era putred chiar in inima sa, ca ideologia oficiala era doar o tesatura de minciuni.

http://www.curteaveche.ro/culpe-care-nu-se-uita-convorbiri-cu-cornel-burtica.html

Asa cum se constata in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, a fost unul dintre foarte putinii activisti importanti care s-a cait (Humanitas, 2007, editori Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, p. 788). Cartea se intituleaza “Culpe care nu se uita” si a aparut in 2001 la editura Curtea Veche cu prefata de Dan Pavel si un cuvant inainte de Adrian Cioroianu.

Iata ce scria Rodica Chelaru despre acel volum destinat clarificarii unor chestiuni esentiale din istoria contemporana a Romaniei: “Ideea acestei carti s-a nascut din intrebari. Multe. Despre cum si de ce am trait, atata amar de ani, intr-un sistem sufocant. Intrebari, fara un raspuns concludent, despre lasitati si oportunism, despre cinism si minciuni. Dupa decembrie ’89, s-au dat multe si felurite explicatii despre mecanismul totalitar. Nici una nu este completa, nici nu poate fi si nici nu va fi mult timp de acum incolo.”

Fara a fi completa, fireste, explicatia data de Cornel Burtica este una semnificativa daca vrem sa intelegem sistemul in care acesta a fost, la un moment dat, un pion important. Mai ales pentru faptul ca, acolo unde altii se obstineaza sa minta, el a preferat sa spuna fara ocolisuri ceea ce-si amintea si sa admita, macar partial, ca a servit un regim despotic, inuman si anti-popular. Nu a fost de acord cu concluzia principala a „Raportului Final”, nu a recunoscut ca dictatura a fost criminala pe intreg parcursul existentei ei. Cainta lui Cornel Burtica a fost reala, insa nu totala.

Update (22 iunie 2013): Premierul Victor Ponta i-a urat, sambata, pe contul sau de Facebook, „La multi ani!” fostului lider social-democrat Adrian Nastase, in ziua in care acesta implineste 63 de ani. Victor Ponta a subliniat ca intotdeauna a avut ce invata de la Nastase si si-a manifestat certitudinea ca acesta va ramane acelasi model de intelepciune si maturitate politica: „La multi ani, domnule Adrian Nastase! Recunosc ca intotdeauna am avut ce invata de la dumneavoastra. Sunt sigur ca veti ramane acelasi model de intelepciune si maturitate politica!”, a scris Ponta pe contul sau de Facebook.

Am citit stirea de mai sus si mi-am amintit cum, impreuna cu regretata Tita Chiper, o mare jurnalista inzestrata cu un fantastic simt al umorului, ne imaginam, in anii 70, care ar fi lozincile scandate la un Congres PCR post-Ceausescu. Evident, era vorba de glorificarea propagandistica a presupusului succesor. In cazul Mizil, Tita isi inchipuia un grup de ilegalisti aparand pe scena si intonand: „Pe tovarasul Mizil/Il cunoastem de copil!”. In eventualitatea Burtica, deloc neverosimila, ne gandeam la un asemenea slogan: „De nimeni nu ne este frica/Cand in frunte e Burtica!”. Geniala a fost propunerea Titei in cazul unui activist cu un nume mai greu rimabil, Trandafir Cocarla: „De la reactor la tarla/Cu tovarasul Cocarla!” Sigur, ar fi putut sa rasune si aceasta mobilizatoare lozinca: „Va fi fluviu, nu o garla/Cu tovarasul Cocarla!”

In conditiile post-comuniste, cand FSN-ul, azi PSD, a preluat atatea metehne ale PCR, inclusiv ce cele ce tin de Agitprop, ma gandesc ca ar putea fi imaginata o sarbatorire a „modelului de intelepciune si maturitate politica” Adrian Nastase unde sa se scandeze, sub bagheta fostului sau doctorand, actualul premier al Romaniei: „Ne vom face mii de case/Sub tovarasul Nastase!” Ori, pentru Victor Ponta: „Ca otelul si ca fonta/Ne-ntareste Victor Ponta!”

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Comunismul a cazut imediat dupa ce am devenit pionier – imi aduc aminte ca am fost mandra ca am fost numita comandant de detasament in clasa a doua, dar de fapt bucuria venea din faptul ca obtinusem titlul fiindca eram premianta. M-am intrebat insa de multe ori ce s-ar fi intamplat cu mine daca ma nasteam cateva decenii mai devreme? Oare as fi acceptat ori refuzat compromisurile? Oare as fi fost un utecist? Oare as fi fost un activist ori un dizident? Oare as fi reusit sa fug din tara ori m-as fi multumit cu slujba si apartamentul care mi-ar fi fost repartizat? Habar nu am, insa stiu un lucru – indiferent ce s-ar fi intamplat cu mine, nu cred ca as fi fost in stare de lasitatea de a nu accepta evidenta, de a persevera in minciuna, de a ma incapatana sa sustin un regim care a distrus vieti. Nu cred ca as fi putut sa citesc despre Experimentul Pitesti, Sighet, Doftana, Ramnicu Sarat sau despre Canal si sa spun ca au fost doar fenomene izolat in care comunismul a fost aplicat gresit (superba placa pe care am auzit-o chiar azi de la un coleg vestic), nu as fi putut sa citesc Aleksandr Soljenițîn, Mandelstam, Goma, Wurmbrand, etc. si apoi sa-mi cosmetizez biografia si sa demonstrez ca alegerile mele gresite ar fi de fapt un fluviu de intentii bune, sa dau interviuri ca Plesita sau sa-mi doresc puterea eterna asa cum a facut Iliescu sau caricatura de V.C. Tudor.

    Exista, in opinia mea, un nivel minim de igiena a constiintei dincolo de care incetezi sa mai fi om. Probabil Cornel Burtica s-a pocait fiindca a inteles sa-si pastreze umanitatea.

    • Credeti ca, daca v-ati fi nascut in Coreea de Nord, mai aveati puterea de a recunoaste raul si binele? Iar, la o adica, micile ezitari se rezolva repede cu ceva de gen camera 101 sau camera 4 spital de la Pitesti. Sau, mai simplu, cu un glont in cap.

    • Amanda – dilema cu UTC-ul nu ati fi avut deoarece la sfarsitul clasei a VIII-a ati fi semnat o cerere dictata de dirigintele clasei in scopul inrolarii in organizatie.

      Intre disidenti si activisti se mai afla o imensa masa de oameni care se luptau cu frigul, prindeau bulgarii sau alti vecini, stateau la cozi, citeau, ascultau Europa Libera (Soljenitin se putea asculta, de citit era mai greu) si supravietuiau cu speranta ca Ceausescu va muri inaintea lor.

      Nu stiam cine erau Postelnicu, Dinca, Vlad, Chitac inainte de 22 decembrie. In afara de primul-ministru – Dascalescu, daca ma intrebati acum de membrii guvernului din 21 decembrie 1989, imi aduc aminte de Milea (si de crainicul Marinescu la TV declarand ritos:” Fiind descoperit, tradatorul Milea s-a sinucis”). Habar n-am cine era ministrul Invatamantului, sau al Sanatatii sau al Industriei.

      Cred ca e un mecanism de auto-aparare in a gasi altceva de facut decat a retine acele nume iar pe de alta parte mania Ceausestilor era de a se proclama primii in toate si de a-i eclipsa pe altii. Asa ca numele lui Burtica imi suna in ureche doar datorita sonoritatii nu si a calitatilor posesorului. Iar Stefan Andrei imi e cunoscut datorita sotiei care juca (se poate dezbate) la Bulandra.

      E destul de greu sa te uiti in oglinda si sa spui : eu am facut parte dintr-un regim criminal,am raspunderea comiterii aceastei crime: asa ca oamenii construiesc o imagine, nu sunt cabotini cand spun ca isi iubesc tara, ca au facut bine in Romania. Numai ca Romania lor si a mea nu este aceeasi. Si nici vina pe care l-o atribui eu si cea care si-o gasesc ei (daca si-o gasesc) nu este aceeasi.

      • @Marinake va multumesc pentru descriere si pentru onestitate, comentariul dumneavoastra raspunde la multe dintre intrebarile mele. :)

      • Inainte de a se sinucide, tradatorul Milea si-a incheiat viata cu memorabila replica sovietica a sinucigasilor: Nu trageti, tovarasi!!!

  2. Dacă Dej a avut, măcar în anumite momente- egali- Ceaușescu s-a înconjurat de slugi. Mai idioate sau mai servile, alde Burtică, Dincă, Manea Mănescu, etc., etc., etc. Va reține istoria de bun simț un Pacoste sau o Clătici ? Cultul personalității nu numai că naște nulități dar nu prea lasă nimic în jur.

    • Cum de le stiți dv. pe toate?! Cornel Burtica nu a fost nici idiot, nici servil.

      Nu a fost un Plesita, nu a fost nici un, daca vreti, Tudor Postelnicu. A fost un tip educat si cultivat, dovada lejeritatea cu care s-a ‘descurcat’ in functii de ambasador in Vestul Europei si opozitia ferma la manevrele idioate ale unor securisti cu patru clase care puneau la cale tot felul de ‘scenarii operative’ la fel de tampite ca si ei.

      Eu mi-l amintesc pe dommnul Cornel Burtica in trei ocazii in care m-a impresionat.

      Prima, era cred pe la inceputul anilor ’70 din mileniul 2, in epoca faraonului Ceasca, cand pe prima pagina a Scanteii (pentru cei nascuti in mileniul 3, un fel de Hotnews :))) al vremii respective), in centrul paginii, domnul Cornel Burtica a publcat un articol care ‘demonta’ spre folosul Romaniei teoriile lui Helmut Sonnenfeld, un aide al lui Henry Kissinger, de appeasement cu Rusia Sovietica, adica un Obamism avant la lettre, prin care domnu’ Helmut dadea ursului Brejnev ce era la ursului, adica Europa de Est. Un articol demn de Contributors.ro, pe bune! (pacat ca dom’ profesor nu a avut taria sa il invite pe domnul Cornel Burtica sa publice pe Contributors.ro, asta da, ar fi fost o proba de tarie si independenta intelectuala; poate va face asta, cat va mai fi posibil, cu domnul Dumitru Popescu). Era prima si singura data, cand prima pagina a Scanteii gazduia un articol de orientare politica al altcuiva decat al faronului Ceasca.

      A doua oara, era dupa cutremurul din anul ’77 al aceluiasi mileniu 2, cand Romania Literara publica un articolas (ca dimensiuni si ‘minoritate’ a subiectului) al lui Paul Goma, „Pamant de flori”. Era dupa ce Paul Goma fusese in „grija” lui Plesita si ‘beneficia’ din plin de urmarile acelei griji. Am aflat ca acelasi domn Cornel Burtica pledase cu inteligenta cauza unei abordari relaxate a relatiei cu un opozant al regimului faraonist (sic!) si a unui dialog cu acest opozant. Reusise sa faca un prim pas, acela de a permite opozantului sa se exprime public, altfel decat la Europa Libera si la ‘Ganduri cenzurate, ganduri exilate’. Ce s-a intamplat pe urma, de ce aceasta deschidere nu a continuat, poate ne spune dom ‘profesor.

      A treia oara, mi-l amintesc pe domnul Cornel Burtica in dupa amiaza zilei de 22 dec 89 al mileniului 2, in cladirea CC, la o masa impreuna cu Ion Iliescu, Alexandru Barladeanu, Petre Roman etc. Era singurul cu o atitudine neinflamata, impreuna cu Alexandru Barladeanu, si care parea ca stia ce trebuia facut. De ce a disparut din ‘poza’ incepind cu acea dupa amiaza, este inca unul dintre misterele/enigmele revolutiei anti faraoniste. Personal, sunt convins ca domnul Cornel Burtica ar fi fost un mai bun lider de tranzitie al Romaniei, decat domnul Ion Iliescu.

      • Stimate domnule,

        Nu le știu. Și nici nu mă interesează, sincer. Dacă doriți să spălați și plăcut uscați răposații activiști de partid- pot eu să vă împiedic ? nenorocirea face să fi trăit și eu vreo 28 de ani în Republica Socialistă ROmânia- exact țara acestor activiști. Și să-mi ajungă exact până deasupra limitei de fierbere tovarășul Burtică, tovarășul Postelnicu sau tovarășul Rădulescu. Dar vorba neamțului, ”jedem tierchen sein plaisirchen”. Așa că dacă dvs. v-ați simțit bine în contextul (în preajma, în apropierea, sub ocrotirea) tovarășului Burtică, continuați. Dl.Lăzăroiu sigur că este dornic să-i preia moștenirea. De figură mediocră de partid. Pentru tovarăși mediocri.

      • Brrrrr… Burtică în ”Contributors ” ? Dacă da, e clar că ne aflăm într-o conspirație PCR-Securitate. Eu sper că nu. Și sper că lumea mediocrităților PCR a murit- și odată cu Burtică.
        1. Apropo de ambasadori- plecând de la Zăroni- și alți oameni politici de aceeași talie- și trecând prin țăranul arhetipal prost- și ajuns- adică Nicolae Ceaușescu- dl.Burtică era – Dumnezeul lui să-l ierte- exact ce-am spus, imaginea unei mediocrități și prostii de care N.Ceaușescu s-a folosit. Dacă Victor Roman se putea lăuda cu o carieră de brigadist și anti-nazist, dacă un Doncea se putea lăuda și el cu merite reale- dl. Burtică era cam tot ce se putea mai detestabil în panteonul ”comunismului” naționalist. Ambasador bun n-a avut cum să fie- dar comparativ cu o căpiță de fân umblătoare care vorbea rusește cu accent de Pângărați- dl.Burtică probabil că a fost ”bun” pentru Orient…
        2. Apropo de rezistenți- inclusiv prin cultură- dacă dl.Goma a avut nevoie de dl.Burtică- eu nu știu cine e dl.Goma. Și nici dl.Goma nu cred că știe. Pentru că un rezistent este- sau nu. Fără aportul unor Ștefan ANdrei, Burtică, Gogu Rădulescu și compania…
        3. Singurul rezistent adevărat- din PCR- a fost dl.Pârvulescu. Care a avut curajul- cam cu 10 ani âînainte de Marea Frământare- să-l atace direct pe Ceaușescu la un congres al PCR. Acolo se cam termină rezistența PCR:
        4. Burtică a fost doar sluga lui Ceaușescu. Ar putea fi și acesta un titlu. Dar nu de laudă. Corsi e recorsi- regimului ceaușist- au înregistrat n ” am fost un dobitoc”- a la dl. Postelnicu. Fără ca dl.Postelnicu să devină un ”erou” al luptei anti-ceaușiste.

  3. Cine a fost Brtica ?
    Este acesta un acatist pentru stergerea pacatelor criminalilor comunisti ?
    Stiti cine au fost cei care au murit in inchisori ?
    Nimeni nu-si aduce aminte de victime ci numai de calai.
    Stiti ca in Constanta a existat un doctor Iliescu care a murit la canalul numai si numai pentru ca era simpatizat de muncitori pentru ca i-a ingrijit si pentru ca in cartierul Bratianu a salvat multe vieti?
    Stiti ca la parastas de 40 de zile cu coliva lui s-a citit pentru Stalin si ca numele victimei nu a fost rostit ci numai numele calaului.
    In nici o tara ca in Romania nu au fost recunoscute mai mult efectele ocupatiei sovietice si al crimelor.
    Azi in casele victimelor traiisesc noii proprietari clientela politica a noului Iliescu.
    Stiti cit singe a curs in Romania?
    Azi s-au utiat victimele sovietelor in Roamnia.
    Cauza este victoria totlaa a comunistilor si dupa 89 si mentinerea lor la conducerea tarii cit si conlucrarea acestora cu inaltele porti din est si vest.
    Nici o putere mondiala nu s-ar fi asteptat la supunere din partea lui Corneliu Coposu in schimb l-au pus pe Iliescu intrucit toata vita a executat oridene si a fost gata sa aplice mineriade si alte mijloace democratice si intrucit democratia nu inseamna nimic pentru puterile actuale.

  4. Uitandu-ne, chiar si superficial, la ce a insemnat comunismul, nu putem afirma, sub nici o scuza, ca a fost suma micilor erori personale, sau esecul bunelor intentii. Istoric vorbind, este un caz concret de involutie, asemanator invaziilor mongole sau pandemiilor din Evul Medieval. Nu poti spune nimic bun despre comunism, nu poti gasi circumstante atenuante, nu ai ce sa analizezi! De aceea, articolul ar fi trebuit sa conchida cu profilul criminal al subiectului, la fel cum astazi, oameni inca lucizi, atrag atentia opiniei publice despre profilul criminal al lui Iliescu.

    • ptr clasa exploatatzilor regimul a fost si este cel mai uman si mai drept.i a ajutat sa devina exploatatori.
      ptr clasa exploatatorilor regimul a insemnat exterminare sau in cel mai bun caz trecerea in clasa exploatatzilor.
      ptr ruminu neaosh,regimul a insemnat mindria de a fi rumin.
      ptr minoritatzili conlocuitoare,purificare etnica sau asimilare.
      ptr Transilvania,unirea cu tzara mama,din punctul de vedere a ruminului neaosh sau distrugerea ei in opinia minoritatilor.Moldova si Valahia sint impreuna bucuroase ca pot primi articole ardelenesyti pe gratis,ha ha

      • De citeva zile tot nu am timp sa scriu un mic raspuns la postarea dvs. iar acum nu stiu daca o s-o mai cititi. Oricum, doream sa va spun ca, daca in general va apreciez pentru laconism si spirit, de data asta ma mira ideea simplista (atragator de). Cum, intre „exploatatori” nu au existat oameni decenti? „Exploatatii” au ajuns toti, exploatatori? Pasoptistii si generatiile care au incercat sa faca din teritoriul asta o tara europeana, erau ce?

  5. „Dupa razboi multi viteji se arata…!”,a fost,este si va fi mereu valabila aceasta zicala romaneasca,izvorata din intelepciunea populara,deci conforma cu mentalitatea locala.
    Cei care-au trait in Ro inainte de 1989,ori au memoria selectiva,ori si-au fabricat in mintea lor un alt trecut,puternic inspirat insa de prezent!?
    Cati dintre oamenii de rand erau persecutati de Burtica,Andrei,Vlad,etc,si cati de securistii zelosi si imbecili de la intreprindere sau dupa scara blocului?S-au revoltat aceste milioane de romani taciturni si permisivi,sau „s-au aranjat” cum au putut,+ sau – glorios,ca sa supravietuiasca?Ce educatie dadeau majoritatea parintilor,copiilor lor?Ii incurajau sa-si exprime nemultumirile in public,sa protesteze curajos,sau le impuneau sa taca si sa aplaude?
    Evident ca azi lucrurile se vad altfel,si,prin prisma situatiei prezente,multi afirma „eu,in LOCUL LOR as fi facut altfel!”…dar in PROPRIUL LOC ce ati facut, ATUNCI?
    E uman,deci e normal sa cautam tapi ispasitori pe care,o data desemnati,sa-i inzestram cu toate puterile si calitatile de care n-au vrut(!?) sa se foloseasca,si asta doar ca sa ne justificam ipocrizia…Ii desemnam dusmanii poporului,aprindem repede rugul,ca nu cumva sa aiba timp sa spuna ceva ce ne-ar deranja,si gata!Nu mai e nici urma de problema…!?
    Daca totusi scapa vreun „fost” si ajunge sa publice vreo carte,o citim „in diagonala”, deoarece STIM ca minte si ca vrea numai sa fie absolvit de pacate…Daca se caieste e ok,daca nu,nu!
    Si intre timp,hazard sau simpla coincidenta,viata romanului de azi nu difera fundamental de cea de ieri…!?..din cauza lui Ponta,Iliescu,Crin,etc.
    Mereu e cineva de vina,mereu avem altceva mai bun de facut decat sa invatam din experientele paguboase care ni se repeta ciclic si invariabil,doar,doar…si noi,nimic!
    Bizara mentalitate…

  6. Domnule Tismaneanu,
    Daca principala concluzie a Raportului Final este ca regimul comunist, regim dictatorial, a fost criminal pe tot parcursul existentei sale, atunci aceasta concluzie este greu de acceptat, nu numai de catre cei care au indeplinit o functie cat de mica in partidul unic, PMR sau PCR, dar si de cele cateva milioane de membri de partid. Pe cale de consecinta si cei „fara de partid” sunt intr-un fel vinovati pentru ca au acceptat acel regim, tacuti, resemnati, fara sa se opuna sub o forma oarecare. Cand vine cineva dupa 15 ani de la caderea regimului, care a plecat din tara in anii dictaturii, sau a trait aici dar era prea mic in 1989, sau unii care se alatura raportului din oportunism, va imaginati ca cei care formeaza marea masa adulta a celor care au trait in acei ani, sa fie de acord cu Raportul sau sa spuna cat de prosti au fost ca nu s-au opus regimului? Dintre cei care au fost nomenclaturisti de varf doar cei care au fost sanctionati intr-un fel de catre regim isi exprima acum unele regrete. Regimul comunist a fost crezul lor, a fost calea prin care au ajuns in functii importante, cu venituri si privilegii pe masura. Dumneavoastra judecati regimul prin prisma evolutiei dumneavoastra ulterioara plecarii din tara si uneori nu foarte obiectiv in ce priveste personajele la care va referiti, adica pe unii mai ingaduitor, iar pe altii fara crutare, poate si ca o consecita a unor relatii de familie sau directe.

    • Faptul ca regimul a fost criminal nu implica culpabilitati colective si actiui legale impotriva unor grupuri nediferentiate. In Raport si in discursul presedintelui Basescu se explica limpede diferenta intre responsabilitatea aparatului platit al PCR (ca sa nu mai vorbesc de Securitate), deci a birocratiei represive, si masa membrilor de partid. Dar poate ca lucrul cel mai util, daca aveti vreme, este sa cititi Raportul, ori macar concluziile.

      • Cand ideologia are ca pion central eliminarea unor populatii pe criterii aleatorii (chiaburi-ce o fi aia?, preoti, filozofi, activisti politici) atunci vorbim de crima. Scuza ca au fost idealisti nu tine! Iarasi, a-i amesteca cu populatia prizionera si a-i compara cu administratorii de bloc, turnatorii de la serviciu sau facultate, e o mare diversiune. Vorbind strict de criminali, si nu de victimele lor, putem delimita aceasta monstruozitate la nivelul puterii de decizie si de influenta. Cateva mici comentarii la textul dlui profesor: perioada de la UMT nu a fost o pedeapsa, Burtica a fost trimis sa pazeasca la poarta de intrare a ideilor subversive generate de Iugoslavia „calaului” Tito. Nu trimiteai acolo un personaj bonom ci un criminal fara scrupule. Mai stim pe cineva care a pastorit la Timis si acum pare un batranel sfatos? Asa zisele conflicte cu Securitatea invocate de mai multi kominternisti erau de fapt lupta intre cei ce voiau sa reinvie perioada in care serviciile erau conduse de comisari. De partea cealalta, Securitatea invoca argumente patriotic nationaliste. De fapt, era lupta interna pentru putere. Nu am auzit nici la Iliescu, nici la ciudat de regretatul Parvulescu vreo urma de compasiune la adresa romanilor prizioneri in propria tara: amandoi isi clamau dreptul la putere prin aceea ca, ar fi fost mai buni si mai indreptatiti sa conduca tara. Asa ca, cine nu vede crima comunista, si incearca sa o arunce aspra intregii natii, are ceva de ascuns sau nu a priceput nimic.

  7. Domnule profesor, comunismul a avut stadii mai acute, de convalescenta, de resorbtie chiar, insa constant nu a avut legitimitate. Cainta lui Burtica, partiala dar sincera este simetrica cu a lui Albert Speer, care a recunoscut ca este „responsabil” (deci nu vinovat) pentru ca a facut parte dintr-un regim nelegitim(in varianta edulcorata) pana la criminal( in varianta frusta sau maniheista). Dar macar Burtica a avut curajul si inteligenta(sincer cred ca i-a folosit in afaceri) sa spuna adevarul ca regimul era eronant, spre deosebire de Ion Iliescu care in 1990 spunea ca Ratiu vrea sa faca televiziune sa dea filme porno !!!???!!! Iar cu privire la tarifele la hotel pentru cetatenii straini sa fie in valuta (si de 4 ori mai mari)”. Ganditi-va cum are amenajati neuronii in cap domnul Ion Iliescu – toti au ecartamentul mai larg, ca calea ferata sovietica, iar sinapsele toate sunt securizate, contra deviationismului(sincer cred ca noaptea cand are vise onirice Iliescu se crede Trotki, si are un sentiment de culpa ca un calugar cu vise umede).

  8. Domnule Tismăneanu, pe mine nu mă interesează deloc pocăinţa unui comunist. Pocăinţa unui comunist ar trebui să fie un oximoron, dar nu reiese de nicăieri, din articolul dumneavoastră, ironia.

    Mă intereresează in schimb 2 chestiuni vizavi de orice nomenklaturist, securist, gardian ori propagandist al regimului:
    1. dacă a fost sancţionat in vreun fel de justiţia statului nostru zis de drept.
    2. dacă a fost şi mai este răsplătit pentru serviciile sale de către statul nostru aşa-zis democratic. Vreau să ştiu şi eu, măcar acum, dacă tovarăşul Burtică a primit pensie, cuantumul ei, pe ce perioadă şi dacă-s şanse să recuperăm banii furaţi de stat pentru achitarea pensiilor nomenklaturiştilor printr-un sistem piramidal de spoliere care sporeşte zilnic numărul victimelor regimului trecut, presupus defunct, dar incă activ in sensul distrugerii averii cetăţenilor români.

    Dacă pilonii comunismului in Ro nu au fost nici condamnaţi, nici expulzaţi din structurile statului, şi mai mult, şi-au trăit liniştiţi bătrâneţile conservându-şi privilegiile, atunci se cheamă că România incă este o republică socialistă, iar revoluţia nu a fost decât o mascaradă, din moment ce in rândul revoluţionarilor au murit de sute de ori mai mulţi oameni decât in tabăra puterii comuniste ce ar fi trebuit să fie răsturnată, iar ulterior populaţia a fost pusă la jug ca să susţină salariile şi pensiile slujitorilor credincioşi ai regimului.

    • @ euNuke
      da, bine punctat. uneori mai comentam pe site ul asta, pina am fost cenzurat de spalatii pe/la creier (daca nu rezonezi cu ei, n ai dreptul la opinie). domnule, orice regim se bazeaza pe oameni c un intelect limitat sau profitori ai sistemului. romania a fost condusa de analfabeti (cozi de topor-de la hazna la colacul de la bloc s a produs un salt urias), alogeni (spatiul n are nici o semnificatie) si n general profitori care pot fi azi „comunisti” si miine „capitalisti” („doctrinele/ideologiile” sint scutul din spatele viciilor ).
      intrebarea dvs este logica. raspunsul previzibil. continut tot intr o intrebare : cine sa i condamne ?

    • Discutia noastra este mai veche (v. cazul Imre Nagy, dar si cel al fostului lider comunist iugolslav Milovan Djilas). Cred ca este utila si merita reluata. Poate ca ar fi trebuit sa pun semnul intrebarii dupa cuvintele „un comunist pocait”. Pensiile fostilor demnitari comunisti din Romania nu au fost, din cate stiu, afectate nici cu o iota. Cei mai multi (nu Dumitru Popescu) au continuat sa locuiasca in vilele din Cartierul Primaverii. Doar membrii CePEx care au votat in momentele din preajma revolutiei pentru deschiderea focului au ajuns dupa gratii. Calaul culturii romanesti, Leonte Rautu, a murit linistit, fara sa fi fost atins macar cu o floare. Nomenclatura s-a privatizat, o stiti la fel de bine ca si mine. Mai mult, sub benevolentul patronaj al tov. Ion Iliescu, a re-acaparat pozitii de putere politica. Da, exista o nota ironica in textul meu, merita sa o fac mai explicita.

      Burtica nu a avut anvergura unul Aleksandr Iakovlev in Rusia post-sovietica. Fost sef al ideologiei in ultima perioada a regimului sovietic, initiator al strategie numita glasnost, Iakovlev s-a despartit radical de comunism. Nu doar de leninism, ci si de marxism. A scris prefata editiei ruse din „Cartea Neagra” editata de Stephane Courtois, a condus Comisia pentru reabilitarea victimelor terorii comuniste, inclusiv a victimelor primilor ani de dictatura bolsevica sub Lenin. Meritul lui Burtica a fost ca, spre deosebire de confratii sai nomenclaturisti, a avut bunul simt sa recunoasca macar o parte din ororile acelui regim pe care l-a slujit cu devotament. Iliescu ramane omul fara regrete, Burtica a avut unele regrete. Ceea ce nu-l scuza pentru rolul sau in aparat, inclusiv in aparatul UTM in anii represiunilor anti-studentesti. Profesorul Paul Hollander, unul dintre cei mai respectati analisti ai totalitarismului, a scris o carte importanta pe tema eroziunii credintei si a rolului deziluziei in prabusirea comunismului:

      http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=9780300076202

      • Buna dimineata .Doar citeva note despre referintele dvs. din comentariu (deci nu discut articolul).

        1) Spuneti ca Rautu a murit fara a fi atins macar de o floare. Adevarat –dar de ce nu l-ati atins dvs. ? Veti spune ca erati departe si nu erati cetatean roman. Dar Eugen Florescu a fost un sfant ? Erati in USA , cetatean american , considerati regimul ca fiind ilegitim si criminal, de ce n-ati facut o vizita la immigration Office, next door ? sau la FBI, across the street ? Va era frica ?

        Dulgheru a fost un sfant ? Erati la Philadelphia , cetatean american , cit de departe e Canada ? Va era frica ? Si exemplele pot continua . Ca sa nu mai scriu de legionarii aciuiati pe acolo Adica , in engleza e o zicere :put your money where your mouth is ! Sau , daca vreti : talking is cheap !

        2) spuneti ca pensiile fostilor demnitari comunisti nu au fost afectate deloc. Depinde de ce pensii vorbim . Doar stiti ca la ilegalisti erau 2 pensii : aia de ilegalist si cea de lucru dupa ’44. Si doar stiti ca odata cu disparitia PCR au trecut la patrimoniu toate bunurile, inclusiv fondul de pensii . Deci ilegalistii nu au mai primit prima pensie (care era , uneori , destul de mare, depinde de recunoasterea vechimii, etc. -stiti dvs. bine). Nu imi place sa ating viata personala, dar cred ca stiti ca mama dvs. (ca si matusa) aveau drept la pensie de ilegalist si au pierdut-o dupa ’90. LA fel toti ceilalti. Sigur, s-a pastrat pensia de lucru . Dar au fost unii care au fost activisti salarizati aproape o viata .daca nu aveau si functia paralela la Consiliul Popular, ce mancau la pensie ? Stiti ce pensie mica avea Oprea ? stiti ce pensie mica are Bobu ? Nu conteaza ca a fost mare stab, pensia e calculata numai pt. anii cit a fost procuror , apoi min. Muncii, Interne,si basta. Pt. secretar cadre nu vede un leu. Nu inseamna ca apar activitatile lor, dar e bine sa fiti informat cind scrieti. Nici Andrei n-are pensie mare , nici Popescu. a nu se face confuzie cu pensiile serviciilor –aia lucrau la stat , aveau salariu si vechime si deci pensiile acum sint pe masura (mai ales ca s-au marit recent). Un exemplu :ala care-mi purta sambetele avea pensie de colonel (r) in 2008 de 9000 RON (adica , la schimbul de atunci 4500 USD ). Trai, neneaca !

        3) despre locuintele din Primaverii sint de acord Ba chiar si odraslele au ramas in case , pt. ca s-a dat un set de legi care a miscat casele pe protocol , inainte si inapoi , timpul trece, retrocedarile in natura se fac greu and that’s it. Acolo s-au facut si niste smecherii :adica statul a tolerat aparitia unor mostenitori fictivi (dar stia ca sint fictivi) pt. a face o pseudo-retrocedare pe hartie, urmata de vinzare la locatari (fosti stabi sau odrasle) . Deci la aspectul locuinte, aveti dreptate . Dar nu chiar toti (Popescu nu mai sta acolo ). Exemplu opus :Ceterchi , pe Sofia 26 . Aia nu era casa lui , cind a fost adus de la Cluj la Justitie. Up, down , sus-jos , etcsamd si pina la urma ginerica (adica distinsul dvs. amic R. Feldman ) sta bine mersi acolo. Unii stabi s-au mutat intr-un bloc ultra-select de linga Arcul de Triumf (de ex. Malita ) lasand locuintele sa fie preluate de protocol sau retrocedate. Chestia e complexa dar pe ansamblu aici aveti dreptate.

        • Am vorbit acum cateva minute cu un membru PCR din ilegalitate si am clarificat situatia pensiilor, cel putin pana in 1989.

          Pana in 1962 a existat pentru ilegalisti pensia FIAP, care se acorda la 55 de ani barbatilor si la 50 de ani femeilor. Pentru cei care doreau, era permisa continuarea activitatii cu jumatate de norma (platita corespunzator).

          Incepand din 1963, pensia FIAP a fost desfiintata. Ilegalistilor care doreau sa se pensioneze li se „dadea” 1,5 ani vechime in plus pentru fiecare an de inchisoare sau lagar.

          Sub Ceausescu (persoana nu isi aduce aminte cand) s-a revenit la pensia „speciala” pentru ilegalisti, care era cu 50-60% mai mare decat cea normala.

          In orice caz, ilegalistii nu au primit nici o data doua pensii separate.

          In ce priveste anii de activitate in aparatul de partid, erau inscrisi in cartea de munca si contau pentru pensie ca orice alta activitate.

          • Va multumesc pt. clarificari. Fara a pune la indoiala memoria fostului ilegalist , eu stiu ce am vazut cu ochii mei (e drept , la fosti ilegalisti de virf) : in fiecare luna , pe linga salariul baban de tot (plus celelalte acareturi –Elias, Snagov , Cioplea , GP , etc.) primeau un plic cu multi bani inauntru.Mi s-a explicat ca banii astia sint de la partid, pt. Doftana, Tg-Jiu, etc. De altfel, Brucan , in memoriile sale pe linga multe gogosi spune si despre aceste plicuri „magice” . Acuma eu nu stiu pina la ce nivel in jos era chestia…Poate se facea diferenta intre locali si externi (spaniolii si cei ce au stat la rusi) , who knows. Prof. Tismaneanu cred ca e f. competent in a lamuri chestia, dar si altii care viziteaza acest forum si erau pe faza , copii fiind.
            La fel stiu sigur ca dupa pensionarea efectiva, continuau sa primeasca pensia de la stat dar si o pensie speciala de la partid (poate erau cumulate , dar erau initial distincte).
            Despre Oprea si Bobu am scris adevarat . La Bobu stiu sigur ca e pensie mica .

            Pt. ca sintem la un articol despre Burtica si pt. ca sinteti expert in Paulescu va ofer un mic supliment re. intersectia celor doi. http://www.fileshare.ro/e29649948

            • Ce stiu precis este ca in anii 70 si 80, ilegalistii primeau pensia personala (decisa de Comitetul Executiv, la propunerea Colegiului Central de Partid) si jumatate din pensia de stat. Aveau insa dreptul sa aleaga: daca pensia de stat er mai mare, putea opta ptr primirea ei integrala si pentru jumatate din cea personala.

              Sa luam cazul lui Rautu: la pensionare a primit pensie personala (cat va fi fost, probabil 5.000 de lei) plus jumatate din pensia de fost membru al conducerii superioare (cam tot atat). Deci avea circa 10.000 de lei lunarProbabil ca si la Apostol, Barladeanu, Sencovici si sotia, Mihai Suder, Marusea Sarbu, Corneliu Manescu, Vanda Nicolschi, Ana Toma si Pantiusa Bodnarenko (Pintilie), Sanda Ranghet, Alexandra Sidorovici, Melita Apostol, Lenuta Georgescu, Lenuta Tudorache, Ofelia Manole, Grigore Naum, Doncea, Gogu Popescu, Vasile Dumitrescu, Janos Vincze, Constanta Craciun, Kati Preoteasa, Petre Iosif, Mihail Novicov, Charlotta Gruia, Alexandru Buican, Alexandru Rogojinschi, Alexandru si Marta Draghici etc lucrurile stateau la fel. Maurer a fost singurul care si-a pastrat salariul integral, transformat in pensie (circa 20.000 de lei pe luna), plus alte privilegii. Nu stiu ce s-a petrecut dupa 1990 la acest capitol. Banuiesc ca Ion Iliescu a avut grija de fostii sai tovarasi de idealuri.

            • Asa este, domnule profesor –cam asta am vrut sa spun si eu , dar n-am vrut sa intru in „tehnicalitati’ . Cel mai important moment era cind Colegiul propunea suma (ca era diferit de la caz la caz ) . ” Daca a fost un tovaras de nadejde ….” :lol: Insa stiu ca cei „locali” au fost avantajati vs. externii , pt. ca NC daduse „indicatii pretioase in aceasta directie”. Adica isi proteja fostii colegi de la Doftana, Caransebes, etc. fata de cei care au stat la Moscova sau „cei care au stat scunsi de frica sigurantei ” :lol: (ca Parvulescu )

              Si da , intr-adevar , in exemplele date de dvs. asa a fost . Insa cine a plecat (emigrat ) pierdea pensia de partid (de ex. Sorin Toma ). De fapt pierdea tot , si ramanea doar cu libertatea :lol:

            • La un moment dat, prin 1972, Ilka Melinescu s-a dus la Ceausescu si i-a spus ca nu-i ajung banii. Ilegalista faimoasa, farmacista de meserie, fosta secretar general in Ministerul Santatii, redactor-sef la „Cartea Rusa” etc, fusese torturata la Siguranta (talpile arse cu fierul rosu, nu vorbise, intrase in legenda), nu putea merge, avea nevoie de taxi. Sotul, Nicolae Melinescu, medic de profesie, fost director in MAE, murise in 1963. Povesteste despre ea Sasa Pana in „Nascut in ’02”, o mentioneaza Petru Dumitriu in romanele cu cheie din exil, povestesc si eu in „Lumea secreta”. A fost buna prietena cu matusa mea, dar si cu Petre Pandrea. La procesul Patrascanu a fost martora impotriva lui Koffler. Cu tatal meu se detesta cordial :) Era o arhiva vie a istoriei comunismului romanesc.

              NC a ascultat-o, audienta a durat maximum zece minute, i-a spus ca va propune marirea pensiei in Comitetul Executiv. A facut-o. Ilka a primit o marire substantiala. Se stia cu Nicu si cu Lenuta din 1945, impartisera un apartament. Mama Ilkai, doamna Wasserman, vaduva de colonel farmacist, gatea pentru famillile Melinescu si Ceausescu. In timpul audientei, liderul PCR n-a intrebat-o nici macar daca mai traia maica-sa. Ilka era o femeie desteapta, putin i-a pasat de acest detaliu. Conta ca putea sa mearga cu taxiul…

            • Ultima deviere off-topic. Persoana de care vorbiti a avut un baiat care a fost crainic la TV iar baiatul lui (deci nepotul ei) e vecin cu dvs. , corespondent din cate stiu pt. TVR.

              Poate erati si rude si nu stiati ; unchiul dvs. a avut o sora casatorita Wasserman .

            • Din cate stiu, dl NM din DC nu e ruda cu Nicolae Melinescu, sotul Ilkai. Dar se prea poate sa ma insel. Nu cred ca dr Wasserman era ruda cu Ilka, dar nu cunosc f. bine familia sotului Cristinei (si el tot Bibi :), dar Rosner). Numele nu e foarte rar.

              Petru Dumitriu i-a spus odata Ilkai: „Comunistii romani fie au fost idioti, fie au fost de rea credinta”. Ilkai ii placea sa repete aceste cuvinte. Povestea lucruri fascinante despre Foris si Lilly Weigl. Avea un fel de umor lugubru. Pe Brucan il dispretuia. Pe Anuta Toma o considera, pe buna dreptate, o scorpie stalinista. La fel si pe Ghizela Vass. Mergeam odata pe strada, o conduceam spre casa, eram cu matusa mea, ne-am intalnit cu Ghizela. Nici macar nu s-au salutat. Ca si Cristina, nu-i putea ierta lui Rautu numirea Ofeliei Manole in fruntea Sectiei Cultura. Imi amintesc cuvintele ei: „Ce stie Ofelia despre cultura romaneasca?” Intr-adevar, ce stia Ofelia? Ce stia chiar Rautu? Ce stia Moraru? Despre Chisinevschi nu mai are rost sa vorbim.

            • Linia este , din cite stiu eu , urmatoarea : NICOLAE Melinescu ( MAE +fostul decan la filozofie, sot) –NICOLAE Melinescu Junior (fiu ) , fost la sectia externa la TV apoi corespondent la Washington –MIHAI Melinescu (fiul juniorului , deci nepotul Ilcai- bunica ) , actual corespondent la Washington.

              Asa stiu eu.

            • Domnule profesor, dvs. spuneti asa, dar daca O.M. traia azi cred ca era un candidat serios la sefia ICR :lol: Sigur ca existau reticente si animozitati care datau din anii ’50 , multe numiri la cultura si agitprop au fost arbitrare , ea s-a descurcat relativ bine in deceniul teribil , pina binenteles la demascarea de la ‘amurgul ilegalistilor” din acel iunie de pomina. Multa lume nu
              se descurca cu stilul ei de „munca” oarecum autocrat . Dar finalul a fost tragic si neobisnuit , si caracterul ei despotic i-a jucat o festa funebra. Moartea ei violenta , mai ales intr-un cartier asa de select , taman in anii ’80 , cind nu se gaseau multe dar era oarece securitate , a ingrozit multi ilegalisti , ca o simpatizasera sau nu. Drama din familia lui Miron e oarecum asemanatoare pina la un punct . Asa se intampla cind aplici metodele „muncii de partid ” in familie .

            • Cred ca dl profesor Peter Manu stie mai bine decat mine ce s-a intamplat in familia Ofeliei Manole. Am fost coleg de scoala cu Lenuta Vinea, fiica adoptata (era mai mare ca mine cu un an). Constantin (Costea), a murit in Israel. Era colega cu Florin Danalache, Sanda Gheorghiu, Maia Patilinet, Liliana Blajovici, Natasa Dumitrachescu (stiti probabil la cine ma refer). Aveti dreptate, moartea violenta a Ofeliei, fosta membra a CC al PMR, fosta sefa de sectie a CC al PMR, eroina a muncii socialiste, a fost perceputa ca un teribil avertisment. Daca se putea intampla Ofeliei, se putea intampla oricui. Ganduri bune.

  9. Admir modul in care dl profesor Vladimir Tismaneanu enumera activistii PCR din diverse perioade. Eu nu am avul de invatat la socialism stiintific decat dupa articolele lui Timaneanu insasi din Munca de partid.

        • Chiar nu doriti sa discutam despre articol? Chiar doriti sa-mi public aici lista publicatiilor din perioada studentiei si din primii ani de dupa aceea? Chiar aceasta este problema Dvs in weekend? Le-ati rezolvat pe toate celelalte? Cu aceasta, stimate domn Cristian Apetrei, corespondenta noastra publica si privata a ajuns la sfarsit. Daca rabdarea mea este „infinita” (doar am terminat Facultatea de Filosofie, trebuie sa vorbesc despre infinit :)), timpul imi este limitat. Banuiesc ca si al Dvs. Va doresc numai bine.

          • Nu, nu aceasta este problema mea de weekend. Din pacate pentru mine, am de scris granturi. Ce sa fac, nu toti suntem atat de norocosi incat sa primim fiantare de la ICR. Unii trebuie sa-si piearda vremea si cu obtinerea finantarilor in conditiile pe care le cunoastem cu totii.
            Dar intrebarea mea chiar are legatura cu articolul. Pocaiti sau nu activistii au fost asa cum ii stim. Si scriau la greu (ca si in zilele noastre). Ba chiar s-au mai pocait odata in 2004 cand n-a iesit pasienta cu Iliescu si s-a ales Basescu.

            Altii (vezi ce s-a povestit pe forum aici) scriau pentru filosofie ca sa scape de examen. Si eu am facut la fel. La filosofie am luat premiul 1 cu „spatiu si timp in romanele lui Thomas Mann”. La economie la fel cu „econonie si cultura: cazul Evului Mediu”. Interesant, pe cel din urma l-am scris impreuna cu Alina Mungiu. Un an mai tarziu am luat premiul 1 la interne tot impreuna cu un studiu in care incercam sa demonstram ca romanicul este maniac iar goticul melancholic.
            Evident, am fi putut si noi sa scrie mai frumos despre directivele tovarasului secretar general. Ei, am preferat altfel. Dar pana la urma viata este paradoxala: cei care ii reproseaza azi Alinei lipsa de obiectivitate si verticalitate sunt printre cei vizati de Rebenciuc in 1989 (uite ca asa mi-am amintit ca nici Rebenciuc nu este un om de cultura vrednic de lista lui Tismaneanu-probabil din cauza sulului de hartie igienica).
            Nu-mi scrieti. Nici o problema. Chiar nu-mi doresc sa corspondam sau sa dialogam. Asta nu inseamna ca n-o sa va scriu mai departe. O sa fie chiar si mai amuzant sa vorbesc singur. Oricum, nu mi-ati raspuns niciodata la intrebarile directe.
            Cristian

  10. Destul de multi din cei ce comenteaza articolele referitoare la regimul comunist sau ii prezinta pe unii nomenclaturisti, in 1989 nu depasisera varsta gradinitei, gimnaziului sau maxim liceului, asadar parerile lor au au o mare relevanta.
    Am citit Raportul Final, aveam 25 de ani vechime „in campul muncii” in 1989, cunosc bine sistemul, dar nu sunt de acord cu tot ce se scrie in Raport pentru ca regimul comunist nu s-a manifestat la fel in toti cei aproape 45 de ani de existenta. Vreti sa va dau un exemplu ? Regimul v-a pregatit ca un cadru de nadejde al sau si a obtinut un oponent virulent. A ratat sistemul sau n-a fost chiar asa de criminal in perioada respectiva ?

    • cu alte cuvinte nu am avea de ce sa scriem sau sa avem pareri despre Imperiul Roman, Napoleon, etc. fiindca nu am trait pe vremea aceea, nu-i asa? Imi pare rau, insa imi arog dreptul la opinie MAI ALES fiindca nu am trait prea mult pe vremea aceea si perspectiva mea este mai putin filtrata de propriile amintiri si / sau partizanate. Cat despre partea cu „cadrul de nadejde”, suna chiar mai lemnos decat restul rationamentului dvs. conform caruia regimul ar fi fost sublim daca ar fi reusit sa-i extermine pe toti oponentii. Sunteti un munte de toleranta domnule, ce sa mai vorbim! :D

  11. Citat: „Sunt sigur ca veti ramane acelasi model de intelepciune si maturitate politica!”

    Intrebare: E posibil ca in 2013, intr-o tara membra UE si NATO primul ministru in functie sa adreseze aceste cuvinte unui condamnat pentru coruptie?

    Domnule Tismaneanu, tot ce stim despre lumea in care traim ar trebui sa ne dea increderea ca raspunsul e un „nu” categoric. De ce ne contrazice mereu realitatea in halul asta?

  12. “La multi ani, domnule Adrian Nastase! Recunosc ca intotdeauna am avut ce invata de la dumneavoastra. Sunt sigur ca veti ramane acelasi model de intelepciune si maturitate politica!”

    Adica mana care te hraneste nu se musca! Se linge!
    Eu am fitze, tu ai bani / De ce vrei sa fim dusmani?

    • „Recunosc ca intotdeauna am avut ce invata de la dumneavoastra. ”

      Sigur ca a avut ce invata de la Nastase , doar i-a fost mentor la doctorat. Numai ca nu a invatat nimic , fiindca i-au scris negrii teza :lol:

      • Nu stiu cine i-a scris teza de doctorat…stiu ca un premier dovedit plagiator multumeste unui alt premier care a infundat puscaria. Si asta intr-o tara parte din UE. E de plans…

  13. Poate am incurcat revistele (toate erau acelasi drac), dar mai jos am un fragment pe care l-am conspectat pentru examenul de socialism stiintific.
    Vladimir Tismaneanu – „Spiritul revoluţionar comunist şi lupta cu duşmanul de clasă”

    „Orice analiză teoretică a problemei spiritului revoluţionar va trebui să încerce o definire a conceptului, o prezentare a notelor sale caracteristice. Această necesară desluşire a noţiunii o vedem posibilă mai cu seamă prin determinări negative şi prin succesive dellimitări. (…) Spiritul critic revoluţionar postulează unitatea indisolubilă dintre mijloace şi scop, şi chiar, mai mult, vede în mijloace premisa îndeplinirii scopului. În acest punct se mai impune o delimitare: apariţia marxismului ca o filozofie care reprezintă «maximum de istorism» (…) dă naştere unei modalităţi esenţiale noi de expresie a revoluţiei pozitive – spiritul revoluţionar comunist. Spre deosebire de umanismul abstract care a însoţit toate marile revolte din trecut, spiritul revoluţionar comunist părăseşte punctul de vedere al individului izolat şi caută secretul existenţei sociale în lupta claselor şi în dinamica societăţii civile (…). Spiritul revoluţionar comunist valorifică toate tradiţiile umaniste. (…) Într-o epocă în care unele conştiinţe intelectuale îşi pierduseră axul de rotaţie, Partidul Comunist Român a reuşit să focalizeze într-o luptă, într-un şuvoi unic al libertăţii şi speranţei, dorinţele tuturor oamenilor de bună credinţă de la noi, de a se împotrivi urgiei brune, abjectului spirit gregar. (…) În anii de după război, logica acţiunii revoluţionare aducea la ordinea zilei lupta cu duşmanul de clasă, reconstrucţie, entuziasmul eroic al brigăzilor de muncă voluntară. (…) Spiritul revoluţionar se afirmă ca născător de valori, ca substrat al tuturor acţiunilor menite să ducă la înaintarea noastră spre comunism. (…)

    Spiritul revoluţionar presupune curajul de a gândi realitatea în toată complexitatea ei, pentru că, aşa cum sublinia secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu: «A fi cu adevărat marxist-leninist înseamnă a fi un explorator îndrăzneţ şi experimentat al drumului nou pe care-l deschide omenirii socialismul şi comunismul (…)».Studenţimea, alături de întreg tineretul, de toţi oamenii muncii, dă viaţă prin fapte spiritului revoluţionar comunist, este angajată plenar în efortul de transformare revoluţionară a societăţii noastre pe drumul comunismului” (Vladimir Tismăneanu, „Spiritul Revoluţionar”, aprilie 1974).

    • Ati inventat titlul, ceea ce, intelectual vorbind, este o frauda. Ati preluat citatul din „Romania Mare”, „Tricolorul”, cotidianul.ro sau o alta fituica similara. Sunt fragmente decontextualizate si deliberat ciuntite dintr-un articol intitulat „Spiritul revolutionar” (nici vorba de „lupta de clasa”) aparut in „Viata Studenteasca” pe vremea cand eram inca student. Evident ca nu ma identific cu acele fraze si le dezavuez. Nu abia aici si acum, am facut-o de multe ori, inclusiv la „Europa Libera”, unde transmiteam saptamanal, intr-un inteviu cu Max Banush, cred ca in 1987. Nu am ascuns niciodata ca am fost inclinat spre stanga marxista in tinerete.

      Numai cineva de rea credinta poate echivala „Viata Studenteasca” cu „Munca de Partid”, revista a CC al PCR. Numai cineva de rea credinta nascoceste titluri. Numai cineva de rea credinta poate sustine ca un scurt articol al unui student figura in biliografiile cursurilor de socialism stiintific aprobate in cadrul Directiei Stiintelor Sociale din cadrul Ministerul Invatamantului. Din scrierile profesorilor Dan Martian, Vasile Nichita, Valter Roman, Ion Tudosescu, Ovidiu Trasnea, Ion Ianosi, Radu Florian, Niculae Bellu, Gh. Al Cazan, Olivia Clatici, Virgil Magureanu, Catalin Zamfir etc ce-ati „conspectat”? De ce ati evitat anumite fraze daca aveti articolul complet? Poate ca erau citate din Marx, nu din Ceausescu? Numai un naiv nu-si da seama ca scopul Dvs este sa poluati acest forum, deturnand discutia si pornind un atac la persoana autorului. Rog cititorii sa ignore postarea persoanei care semneaza „Vitanis”.

      • Domnule Tismaneanu,

        Stiti bine ca am avut destule opinii consonante (si altele disonante, desigur, dar acestea din urma au fost in minoritate). Cu toate acestea, ma intreb care este corespondenta dintre „Cine a fost Cornel Burtica? Activistul pocait” si „Evident ca nu ma identific cu acele fraze si le dezavuez.”?
        Exista un grad de pocainta care sterge efectele trecutului? O raportare dintre anii petrecuti in postura „pro” si „contra”? O balanta a activitatilor de sustinere/rejectare a unui sistem? Exista un numar minim de vieti salvate de un neurochirurg, care ii permit sa ucida un om?
        Pe scurt, functioneaza o lege a compensatiei, prin care excesele intr-un sens sunt contrabalansate prin excese identice dar de sens contrar?

        Oare „Sa arunce prima piatra, cine n-a gresit vreodata” poate fi inlocuit prin „Sa arunce prima piatra, cine a aruncat mai multe pietre in directia potrivita decat in cea gresita”?

        Prilej de reflectie…

        • Nu am detinut niciodata nicio functie in aparatul de partid ori UTC, deci comparatia cu un fost secretar cu propaganda al CC al PCR este, imi pare rau ca trebui sa o spun transant, neavenita. Exista un grad de activitate intelectuala, cu implicatii morale, care aseaza lucrurile in adevarata balanta. Considerati ca a transmite la „Europa Libera” in anii 80 era un „exces de sens contrar”? Nu cred. Considerati ca a publica in Occident, sub semnatura proprie si cu toate riscurile de rigoare, texte de condamnare a dictaturii din Romania era un „exces de sens contrar”?

          Nimeni nu va poate constrange sa impartasiti opiniile mele ori pe ale altcuiva. Dar nimeni nu ma poate obliga sa nu cred in cainta, in apostazie, in dreptul la schimbare.

      • Prof. Tismaneanu e cel mai in masura sa clarifice si o face mai sus. Vreau doar sa intaresc ceea ce spune , pt. cei mai tineri. Categoric, textele citate , mai ales din „Viata studenteasca ” nu puteau fi materie de conspectat pt. examen . MAXIMUM MAXIMORUM puteau fi folosite de vreun student care „era pus” sa faca o prezentare la sedintele lunare ASC de informare politica , si in loc sa munceasca copia din „Viata Studenteasca”, ca tot nu se prindea nimeni si nu-i pasa nimanui.

        Dar , pt. ca e vorba de examen la socialism stiintific, as vrea sa spun cum „m-am pregatit” eu. La Politehnica faceam socialismul asta in anul IV –curs si seminar , cu examen partial (optional) in iarna. Eu am fost in anul IV in the mid ’70s . Va jur ca n-am mers la nici o ora de curs sau de seminar tot anul. Cineva imi lua notite la indigo . Era joi de la 8-10 si dormeam, fiindca jucam toata noaptea bridge ( dar nu cu un prof. de drept din Karlshrue :lol: ) . Si am facut o smecherie : m-am oferit sa particip la sesiunea de comunicari stiintifice din aprilie , la socialism stiintific. Asistentul murea de ras, ca nu ma vazuse pe la ore si credea ca sint un prost . Mi-am ales ca tema ” Eurocomunismul –perspective pe termen mediu si lung” . Asta era in mare vogue atunci, dar era alunecos (ca si Scoala de la Frankfurt , ca nu stiai cum o sa se termine ) . M-am dus la Buc. la Biblioteca franceza, am citit tot ce era prin „Le Monde” , neamurile mi-au dat „L’Humanite ” si „L’Unita” , ce mai , am facut ceva fain. Dar mi-a,si placut , ca nu era ceva batut in cuie, erau diverse pozitii, etc. Pe scurt, la sustinere aia din comisie cred ca s-au temut sa nu dea in gropi (ca nu prea stiau ce e curentul asta , si isi pazeau posturile :lol: ) asa ca pina la urma …am luat premiul I. Da, da, domnule profesor , believe it or not . Dar pt. mine important a fost ca mi-a dat examenul fara sa ma prezint (adica din oficiu , ca asa se obisnuia cu sesiunile de comunicari ) si inca cu 10. Deh, era buna si politica asta la ceva . Va jur, n-am fost o singura ora la curs sau seminar .

        Nu cred ca asta tinea la filozofie-sociologie , dar la politehnica mergea :lol:

        • Chiar cred ca faceti bine povestind aceste lucruri. La fel se petreceau examenele de „socialism” la Arte Plastice, Arhitectura, Conservator, Constructii (Mme Clatici, dar si Cristina Luca-Boico), Medicina (unde preda, la un moment dat, Brucan) etc Manualul oficial era „cumplit mestesug de tampire”. Vorbe goale, lozinci sterpe. La sectia de filosofie generala, cursul il tinea Radu Florian. La noi, la sociologie, il tinea Vasile Nichita, un politruc fricos si bornat. Fusese sanctionat in 1959 (grupul Cotovschi-Belea-Tismaneanu-Telescu), acum sufla si-n iaurt. Asistent era Mihai Piscoci, privea in tavan si ne vorbea despre Benedetto Croce.

          Despre eurocomunism, confirm ce spuneti: activistii ideologici se fereau ca de Necuratul. Stiai unde incepe, nu stiai unde duce. Cineva mi-a reprosat ca in „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” (Ed. Politica, 1976), l-am citat pe Carrillo. In fapt, am luptat, impreuna cu seful redactiei de filosofie, un om minunat, un intelectual veritabil, esteticianul Radu Sommer, sa mentinem citatul. Carrillo era de-acum unul din doctrinarii eurocomunismului. Iar eurocomunismul era privit ca o erezie.

      • Nu dle profesor, nu este Viata studenteasca, este „Convingeri comuniste”, am gasit si revista, daca tot m-ati provocat, numarul din aprilie 1974.

        • Sunteti incantat ca ati gasit ce cautati. Iar ati nimerit gresit, ca sa nu spun aiurea. Poate explicati cititorilor ca era publicatia Centrului Universitar ASC Bucuresti, deci o revista studenteasca, nu „organ al CC al PCR” sau „organ al CC al UTC”, ca avea un tiraj confidential, ca nu a fost niciodata difuzata pe piata, la chioscuri, ca in 1973, revistele studentesti, in marea majoritate, primisera ordin sa includa cuvantul „comunist” in titlu (de pilda, „Universitas”, a Universitatii din Bucuresti, a devenit „Universitatea Comunista”). Nu cred ca ati gasit revista, ati gasit trimiterile la ea, facute in acelast gen insinuant numit character assassination in variile mizerii (fituici) pe care le-am pomenit mai sus. Poate gasiti si revista „Muguri” a Liceului 24, azi „Jean Monnet”. Cine stie ca veti afla acolo :) Poate ca ati conspectat si din „Muguri” pentru acel examen de socialism stiintific. Poate ca si „Muguri” facea parte din bibliografia obligatorie. Nu va opriti din sapataturi, mergeti inainte. Duminica placuta, v-ati facut datoria, asa cum ati putut, pe acest forum!

  14. I like Contributors & Tismaneanu! Pana si postacii NetAgitProp sunt mai inteligenti decat pe celelalte forumuri!! Ehei tovarasi, selectia naturala functioneaza la maimute!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro