joi, martie 28, 2024

Cine a fost Elena Ceausescu? Tovarasa de viata si de lupta a dictatorului (Updated)

Elena Ceausescu a fost o infocata comunista. Vremea lui Ceausescu a insemnat vremea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu. Vremea cand libertatea umana era calcata in picioare, cand religia era prigonita, cand drepturile omului erau batjocorite, cand se daramau lacasuri de rugaciune, cand se trecea cu buldozerele peste monumentele memoriei nationale, cand se rationaliza mancarea, adica se provoca foametea in masa, si se tremura de frig in apartamente, cand copiii erau constransi sa devina „soimi ai patriei” si sa recite ode pentru tiran si pentru sotia sa.

Inca din anii 70 au inceput sa circule rumori privind diferentele, ori chiar divergentele, dintre Nicolae si Elena Ceausescu. In fapt, ea a fost, pe intreg parcursul vietii ei mature, o devotata camarada a sotului ei, i-a impartasit optiunile, valorile, anxietatile, fobiile, obsesiile si chiar visele. Aveau fantasme comune. Din cate stiu, nu a fost publicata inca o biografie a celei care, vreme de peste doua decenii, a fost, mai intai informal, apoi oficial, cea mai influenta persoana din anturajul secretarului general. In momentul prabusirii dictaturii, Elena Ceausescu era sefa Comisiei de Cadre a CC, prim vicepremier, membra a Comitetului Executiv si a Biroului Permanent. Era atotputernica si universal detestata. Avea o atractie irezistibila spre kitschul politic si artistic. Ca si Nicolae, a suferit toata viata de un mistuitor complex de inferioritate. In trinitatea comunismului dinastic, ea era Regina Muncii si a Rodniciei. Cateva zile, in decembrie 1989, in timpul vizitei lui Ceausescu in Iran, s-a aflat de facto in fruntea Romaniei. Incepuse revolta de la Timisoara. Impreuna cu mamelucii din Comitetul Executiv, a luat decizii funeste, a cerut si a justificat represiunea. Si-a sfarsit viata intr-o balta de sange.

http://tismaneanu.wordpress.com/2012/01/31/despre-cultul-lui-ceausescu-elefantiazisul-servilismului/

A fost declarata „geniul rau” al lui Ceausescu si afurisita in consecinta, inclusiv de fostii aghiotanti, de la Ion Dinca si Iosif Banc la Dumitru Popescu si Stefan Andrei. Singurul, poate, care i-a ramas loial a fost Manea Manescu. In momentele lor de maxim curaj, la toaleta, magnatii ceausismului o numeau „muma padurii”. In fata i se inchinau ca ultimele slugi. Fara Elena, sustin ei, Ceausescu ar fi fost un „comunist de omenie”. Cand l-am intrebat pe Ion Iliescu de ce a fost executata Elena Ceausescu, a dat din umeri plictisit. Discutia pe acest subiect i se parea superflua. De mai multe ori a sustinut public ca el n-a avut de-a face cu procesul si cu sentintele. Evident, nu spune adevarul. Chestiunea nu-i putea fi chiar atat de indiferenta. Mi-a povestit ca a cunoscut-o inca inainte de 23 august 1944: „…ne-am intalnit de cateva ori; era intr-un cerc de prieteni ai unchiului meu, fratele ei fiind chiar prieten cu acest unchi al meu” („Marele soc”, Ed. Enciclopedica, 2004, p. 128). Reprosul principal pe care i-l aducea Ion Iliescu in acel dialog era parvenitismul. Nu condamni pe cineva la moarte, o femeie trecuta de 70 de ani, pentru parvenitism…

Nascuta in 1917 (ulterior biografia a fost rescrisa si data nasterii a devenit 1919), Lenuta Petrescu a fost o eleva submediocra la scoala din satul ei natal. A ajuns la Bucuresti unde a lucrat ca muncitoare textilista. S-a apropiat de cercurile comuniste, a devenit utecista, l-a cunoscut pe Nicolae Ceausescu, pe atunci membru al Secretariatului CC al UTC. Nu a fost inchisa, a traversat clandestinitatea fara a trece prin lagare si temnite. Dupa 1945 a lucrat in aparatul de partid, la nivel de sector. Nu s-a remarcat prin nimic altceva decat disciplina si obedienta. Era anosta, anodina, fara umor, deci o „tovarasa de incredere”. Sotul ei facea in acei ani o cariera rapida. Lenuta a ajuns activista la Sectia Externa a CC condusa de Ghizela Vass. In acea perioada s-a apropiat de Marta Draghici, sotia ministrului de interne, care lucra si ea la aceeasi sectie. Diferenta dintre Marta si Lenuta era insa imensa in termeni de trecut revolutionar: prima fusese arestata, condamnata la 25 de ani de inchisoare, facea parte din clanul Cziko cu multe increngaturi in miscarea comunista din Transilvania. Mai era ceva, croitoreasa de profesie, Marta stia sa se imbrace. Despre Lenuta, stie o tara intreaga.

Nicolae si Elena au avut trei copii: Valentin, Zoia si Nicu. A fost atasata de ei, i-a iubit in felul ei. L-a iubit si pe Daniel Valentin, nepotul de fiu. Spre deosebire de atatea sotii de demnitari, Lenuta a decis sa faca studii. Evident, nu a mers zi de zi la facultate, a beneficiat de un regim special, de meditatii si de sprijin in scrierea lucrarilor. Dupa absolvirea Insitutului Politehnic, Facultatea de Chimie Industriala, a lucrat la ICECHIM. A devenit rapid membra in Comitetul de partid, apoi secretara de partid pe institut. A avansat in ierarhia adminsitrativa, iar dupa moartea directorului, ilegalistul Gabriel Muresan, a devenit ea insasi directoare (pe baza unui ordin al Ministrului Chimiei, Mihail Florescu). A inceput sa se inchipuie om de stiinta. Nu voi insista aici asupra modului in care s-a desfasurat sustinerea doctoratului. S-a actionat grabit si din umbra pentru a se asigura titlul de doctor pentru sotia secretarului general (multumesc cititorilor care mi-au semnalat articole si alte documente legate de acel episod). Teza de doctorat s-a bazat (eufemism pentru plagiat) pe contributiile stiintifice ale reputatilor chimisti Silvia Bittman si Ozias Solomon, care lucrau in subordinea ei. De semnat, fireste, a semnat-o Elena. Din comisia de examinare, condusa de profesorul Tudor Ionescu, a facut parte, inteleg, academicianul Costin D. Nenitescu. Sustinerea a avut loc pe 7 decembrie 1967.

Tot in decembrie 1967 avea loc Conferinta Nationala a PCR la care Chivu Stoica s-a dovedit, spre a relua un banc din epoca, cel mai agil fotbalist din Romania: si-a tras singur un picior in fund atunci cand a cerut sa fie eliberat din functia de presedinte al Consiliului de Stat si l-a propus pentru suprema pozitie in stat pe Nicolae Ceausescu. Trecusera doar doi ani cateva luni de la Congresul al IX-lea (iulie 1965) la care acelasi Ceausescu criticase comasarea functiilor de varf in partid si in stat in mainile unei singure persoane (predecesorul si protectorul sau, Ghoerghiu-Dej). Peste cateva luni, la Plenara din aprilie 1968, Ceausescu il denunta pe Dej pentru rolul sau in lichidarea lui Lucretiu Patrascanu. Baronii fostului lider (Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnaras) erau, din acel moment emasculati politic. Participasera la sedinta Biroului Politic din aprilie 1954 si votasera pentru executarea lui Patrascanu. Urcau vertiginos in ierarhie „junii turci” din aparat, personaje gen Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Vasile Patilinet si Ilie Verdet. Crestea influenta lui Manea Manescu, unul dintre cei mai servili activisti din anturaj. Maurer ramanea acolo, ca premier, dar rolul sau era limitat la politica externa. Dupa cativa ani nu mai avea niciun cuvant de spus nici in acel domeniu.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/02/28/former-communist-prime-minister-manea-manescu-died-unrepentant-stalinist-dogmatic-marxist-economist/

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/exclusiv-adevarul-despre-teza-de-doctorat-a-elenei-ceausescu-dosarul-integral-pdf-foto-video-616656.html

Dar Elena chiar se credea intelectuala, dovada reactia indignata de la proces cand procurorul a ironizat titlurile ei stiintifice. Chiar se credea colega cu academicienii, se amagea ca este o savanta reala. O ajutatu si trubadurii regimului, gen Paunescu si Vadim, care nu conteneau sa o ridice in slavi ca „femeie, om politic si stralucit savant”. Cultul ei devenise de fapt ritualul geaman al cultului lui Ceausescu, tot asa cum „Cabinetul Doi” ajunsese chiar mai temut decat „Cabinetul Unu”. Era omniprezenta, veghiind ca nimeni sa nu tulbure linistea „tovarasului”, omul providential care se naste o data la 500 de ani…

Nu voi discuta aici cum intelegea Elena Ceausescu feminitatatea. Subiectul se preteaza la un studiu de sine statator. Sa ne amintim totusi cine au fost cele pe care le-a promovat: Alexandrina Gainuse, Tamara Dobrin, Suzana Gadea, Elena Nae, Ana Muresan, Cornelia Filipas, Aneta Spornic. In memoriile sale, Dumitru Popescu scrie cu haz despre aceste tovarase sumbre, umbrele celei care le selectase tocmai pentru ca erau simple marionete. Este interesant ca, in pofida demagogiei despre cresterea rolului femeilor in viata sociala, nicio femeie nu a ajuns in acei ani in structurile de conducere ale MAI. Securitatea a fost, probabil, cea mai machista institutie stalinista din Romania. Elena a sustinut draconica politica demografica menita sa controleze trupul uman: femeile din Romania trebuiau sa ofere societatii patru copii inainte de a putea face un avort. Elena avea doar trei…

Suferea de gelozie cronica, nu suporta in casa decat rudele ei, trata cu aroganta familia lui Nicolae Ceausescu. Nu a avut prietene reale, cu exceptia cumnatei sale, Adela, casatorita cu fratele ei, Gheorghe Petrescu. Un timp a fost apropiata de Natalia, sotia lui Leonte Rautu si de Stela, sotia lui Alexandru Moghioros. Relatiile s-au racit imediat dupa alegerea lui Ceausescu in fruntea PMR, in martie 1965. A simulat amicitie cu Elena Maurer, dar de fapt o dispretuia pentru frivolitatea ei proverbiala si, mai ales, pentru ca nu era ilegalista. Portretul pe care i l-a facut Ion Mihai Pacepa in „Orizonturi rosii” este devastator: o harpie promiscua, barfitoare si invidioasa. Se raporta la putere cu voluptate de curtezana. Am numit-o candva o Messalina cu pretentii de Newton…

Au circulat felul de povesti despre aventurile amoroase ale Lenutei Ceausescu, inclusiv legaturi cu soldatii germani in timpul razboiului. Eu unul le consider inventii ori speculatii. La fel le considerau persoane care au cunoscut-o indeaproape. Singura ei mare iubire a fost Nicolae Ceausescu. Generalul securist Nicolae Plesita sustinea ca injura birjareste. L-am intrebat pe Ion Iliescu daca a auzit-o injurand si mi-a spus ca nu. Nu cred ca fizicianul Ioan Ursu, mana ei dreapta la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie i-a fost amant. Nu este adevarat ca doctorul Abraham Schaechter, a carui sinucidere ramane un mister, ar fi fost la curent cu asemenea pretinse escapade. Elena si-a dorit sa ajunga in varful piramidei pentru, asemeni nevestei lui Enver Hoxha, Nexhmije, voia sa fie prezenta la toate actiunile in care era implicat sotul ei. O gluma din Moscova anilor 30 suna cam asa: omenirea a cunoscut trei epoci in istorie, matriarhatul, patriarhatul si secretariatul. Elena apartinea, ca si Nicolae, celei de-a treia.


Nu avea incredere in Securitate, suspecta pretutindeni conspiratii. Era meschina si vindicativa. Ideologic, era total convinsa de dogmele oficiale. Ii erau cu desavarsire suficiente. Se pot observa similitudini cu Mirjana Markovici, sotia lui Slobodan Milosevici. Radicalizarea politica a Elenei s-a petrecut in timpul vizitei in China in 1971 cand a putut constata pe viu influenta sotiei lui Mao. Ar mai fi de adaugat alte doua modele: Jovanka Broz, sotia lui Tito, si Isabela Martinez, sotia lui Juan Domingo Peron. Poate si Imelda Marcos.

Intr-o carte care contine multe afirmatii indoielnice, Larry Watts scrie ca spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, „Elena nu a avut şi nu a apărat poziţiile ‘naţionaliste’. Din contră, ea era cunoscută ca o puternică ‘internaţionalistă’, categorisire care se aplica multora din cercul ei, spre exemplu ca agenta sovietică şi adjunctă a şefului secţiei externe, Ghizela Wass, sau Ana Toma şi Tatiana Bulan, ambele măritate cu ofiţeri GRU, care au condus Poliţia Politică şi Academia Militară în perioada stalinistă.” („Fereste-ma Doamne de prieteni”, RAO, 2011, p. 592, nota 1). Am auzit si elucubratia ca Elena Ceausescu ar fi avut chiar un cerc al ei care i-ar fi inclus pe Leonte Rautu si pe Gogu Radulescu. A propos de cercul de amice: prin anii 60, cand inca mai frecventa lumea „vechilor tovarase”, le-a spus celor prezente la o mica sindrofie ca trebuie sa bea mult ceai intrucat contine „talin”.

Elena nu a fost prietena cu Ghizela Vass (nu Wass): nutrea respect pentru fosta ei sefa, dar nu se vizitau si in niciun caz nu-si faceau confesiuni. A protejat-o dupa plecarea fiicei ei Zoia in Statele Unite. Avea relatii cordiale cu Mihail Florescu pe care se bizuia in chetiuni legate de industria chimica si politica stiintei. Nici vorba sa fi fost prietena cu Ana Toma ori cu Tatiana (Tasea) Bulan. De indata ce Nicolae Ceausescu a venit la putere, Ana Toma, sotia lui Pantelei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa), a fost schimbta din pozitia de adjuncta a Ministrului Comertului Interior si a devenit vicepresedinta a UCECOM. Era evident o retrogradare, la fel cum o eliminare din structurile de influenta a fost faptul ca nu a fost realeasa in CC la Congresul al IX-lea (iulie 1965). Familia Ceausescu stia cat de apropiata fusese „tovarasa Anuta” de Gheorghiu-Dej, nu avea motive sa o simpatizeze pe experimentata intriganta. Daca a existat un protector al Anei Toma dupa 1965, acesta a fost Ion Gheorghe Maurer, cu care lucrase in anii razboiului in „Apararea Patriotica” si pe care il aparase, din cate stiu, impotriva suspiciunilor Anei Pauker. Referinta la Tatiana Bulan este ridicola. De ce ea si nu Ivanca Rudenco, Ecaterina (Kati) Preoteasa, Ofelia Manole, Ileana Raceanu, Alexandra Sidorovici, Lenuta Tudorache, Constanta Craciun ori Sanda Ranghet? Elena nu a fost niciodata apropiata de Gogu Radulescu ori de sotia acestuia, ilegalista si ea, Dorina.

Nicolae Ceausescu a evadat de la Targu Jiu, in august 1944, impreuna cu Grigore Preoteasa. Lenuta se cunoastea bine cu Kati si cu sora acesteia, Ilus, ulterior castatorita cu Petru Navodaru. Erau inrudite, prin mama, cu Stefan Foris. Ilus a crescut-o pe Ana, fiica lui Navodaru din prima casatorie (Felicia murise in imprejurari tragice). Ana mi-a scris candva cu randrete despe Ilus care, la randul ei a murit tanara, secerata de un cancer. Ana s-a casatorit cu Paul Goma. In pofida presiunilor, Navodaru a refuzat sa-si condamne ginerele. Dupa moartea lui Grigore, in accidentul aviatic din noiembrie 1957, Kati a lucrat la CC, la Sectia de Propaganda. Era prietena de familie cu Ion si Nina Iliescu. La fel, cu Paul si Lidia Niculescu-Mizil. In anii 60, cand tatal meu era exclus din partid si cand multi amici ne ocoleau ca pe niste ciumati, Kati a continuat sa se vada cu mama mea. Sa fi fost si ea, Kati Preoteasa, membra a „factiunii internationaliste” condusa de Elena Ceausescu? Sa fi fost si mama mea una din membrele „cercului”? Asa se nasc legendele…

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-ghizela-vass-despre-dosare-intrigi-si-anchete/

Banuiesc ca Elena o respecta pe Zina Brancu de la care invatase, ca atatia alti comunisti, economia politica marxista in versiunea stalinista. Cu Ecaterina Borila a avut relatii distante la inceput, apoi, dupa casatoria lui Valentin cu Iordana, de-a dreptul ostile. In anii 60 a fost in relatii prietenesti cu Ecaterina (Tina) Chivu, sotia lui Chivu Stoica in epoca. Relatiile cu Lica Gheorghiu au fost practic inexistente. Prin 1964, cand Dej era la apogeul puterii, Elena i-a facut Licai avansuri, propunandu-i, stangaci, sa fie prietene. Lica nici macar nu a invitat-o la o cafea (stiu aceste lucruri de la fostul meu coleg de clasa si amic, Ghita Gheorghiu, fiul Licai si al lui Marcel Popescu, infiat de Gheorghiu-Dej). Cand Zoia le-a spus parintilor ca ar dori sa mearga la IATC sa studieze regia de film, Elena i-a raspuns (era in 1966): „Nu ne trebuie a doua Lica Gheorghiu in tara”. L-a mobilizat pe Mihnea Gheorghiu sa o descurajeze pe Zoia.

Elena Ceausescu s-a facut vinovata, alaturi de sotul ei, de crime impotriva umanitatii. A contribuit in chip decisiv la degradarea conditiilor de viata ale populatiei, la umilirea cetatenilor pe care ii considera sclavi, la injosirea culturii romanesti. Era rudimentara, posesiva si neiertatoare. Membrii Comitetului Politic Executiv o glorificau fara rusine in fata si o urau din rarunchi. Nu si-a recunoscut vina, a sfidat pseudo-tribunalul inventat de echipa Iliescu-Stanculescu-Brucan-Magureanu. Pe primii trei ii stia bine. La fel cum stia destule despre cel ce avea sa devina premier, Petre Roman.

Lucrurile sunt prea serioase pentru a da frau liber imaginatiei. Daca vrem sa scriem romane sau pamflete, putem sa o facem, dar fara a pretinde ca ne ocupam de istorie politica. Elena Ceausescu nu a simbolizat o fictiva „factiune internationalista” in conducerea PCR din anii 70 si 80. A fost cea mai activa membra a factiunii lui Nicolae Ceausescu pe care au servit-o cu infinit zel tocmai cei care azi construiesc noi mitologii patriotarde. Daca ar citi ceea ce se afirma cu aplomb despre cum era ea implicata in actiuni pro-moscovite, cred ca s-ar uita la Nicolae si l-ar intreba ca si atunci, la proces: „Despre ce vorbesc astia?”

O recomandare de lectura pe tema tovaraselor de viata si de lupta:

http://www.humanitas.ro/humanitas/sinistra-doamna

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

    • @Guardian – sper ca v-am distrus in sensul bun :-)

      O intamplare personala din anii ’80…eram in vacanta de iarna cu parintii mei la Hotel Palace din Sinaia. In dimineata zilei de 7 ianuarie (ziua de nastere a tovarasei) am fost evacuati din hotel pe motiv ca o delegatie importanta de la Bucuresti trebuia cazata de urgenta. Imi aduc aminte de tata ca se aprinsese destul de tare discutand cu receptionerul hotelului despre evacuare. Receptionerul transpira abundent debitand minciunile oficiale si il ruga pe tata „sa inteleaga sitiuatia”.. Am cerut transfer la alt hotel, slava Domnului erau destule in Sinaia: Montana, Caraiman, International, Paltinis. A fost cu neputinta sa se gaseasca locuri. Ulterior am aflat prin canale neoficiale ca tovarasa decisese in dimineata zilei de 7 ianuarie sa isi serbeze ziua de nastere in Sinaia, la sala de festivitati a Hotelului Palace. Nu am cuvinte cum roiau „baietii” care descindeau din masini negre cu numar de Bucuresti. La Caraiman mustea de securisti. Personalul Hotelului Palace lucrau de zor sa curete zapada la intrarea dinspre parc. Parca trecuse freza de zapada pe autostrada, asa de perfecta era partia. Intr-un final ne-am resemnat si am pornit spre gara. Ne-am petrecut restul vacantei acasa lipiti de soba de teracota care se incapatana sa se incinga (presiunea la gaze era mica). Astea erau vremurile.

      • Dupa 22 Decembrie 1989 , cind s-au aratat zorile libertatii si prosperitatii poporului roman, cind tara a scapat de dictatura bicefala, etcsamd. ––ati mai fost vreodata la Hotel Palace din Sinaia ? Out of curiosity : biletele la Hotel Palace din Sinaia , din acei ani ’80 despre care povestiti , anii de crunta dictatura ceausist-securista , erau obtinute prin sindicat ? A costat mult ?

        • @Mr. Lecter – acel sejur de pomina si neterminat a fost primul si ultimul de la Hotel Palace. Dupa 1990 am mai fost in doua randuri cu fostii colegi de liceu la Casinoul adiacent Hotelului Palace sa jucam biliard. Minunata intrevedere cu cei dragi, mai putin placuta atmosfera (sala era neventilata si taiai fumul de tutun cu cutitul). A fost cam ultimele intredevederi inainte ca fiecare dintre noi sa mearga in viata pe drumul sau si sa se raspandeasca in lume.

          Cred ca biletele au fost procurate prin OJT Prahova, cu siguranta nu prin sindicat. Nu mai tin minte pretul unei camere, au trecut aproape 30 de ani de atunci. Oricum, eram pe bugetul parintilor mei, la acea vreme ma interesa zapada, sporturile de iarna, cascavalul pane de la Palace si jocurile mecanice de la parterul Hotelului Montana (in orasul natal nu pupam asa ceva in acele vremuri).

        • De ce atatea probleme? Ce „bilete”? Am fost la „Palace” in Sinaia, in vara lui ’84, cu sotia si copilul. Am inchiriat o camera, avea TV color cu circuit inchis. Restaurant, salon de mic dejun, etc. A!, si shopul, de unde am cumparat tic-tacuri…

  1. Ce „internationalism” la madam codoi, ce facultate de chimie ? :-) :-) si ce „nationalism” la nea nicu?!? Nu cred ca intelegeau semnificatia acestor cuvinte…oamenii erau in vecinatatea imbecilismului…doar un pic peste threshold-ul de retard…exact atit cit a fost nevoie sa distruga o natie…bine si natia s-a lasat distrusa, da’asta-i alta povestire…De unde a mai aparut si desteptul asta de watts…

  2. Ce naiba sa caute doi americani, in Romania, pe la mijlocul anilor ’80? Eh, ce :) ? Mie faza asta mi se pare fabuloasa; bine, mai fabulos mi se pare ca au pretentia sa-i si cred, ca personaje si ca scriituri. Vasazica, prin 1986, doi americani apar asa, la Bucuresti, ca si cum ar fi cel mai firesc lucru din lume, ca doar erau doi din multimea de americani veniti la studii in Romania de a trebuit sa dea si examene, te pomenesti… Si nimeresc, nu dupa multa vreme de la inceperea facultatii, exact la Ilie Ceausescu, ca acolo ajungeau mai toti studentii din Romania, nu? Ca sa faca practica, pesemne… Fac ei (sau nu) scoala, vine revolutia, le strica ploile (sau nu)… In fine, trece o vreme, se recupereaza ei sau ii recupereaza altii, se dau recuperati, ma rog… Americanii, baieti destepti, scoliti in Romania, deh, ajung consilieri prezidentiali, istorici de renume national de se bat cu d-l Talpes pe burta si cu tov Ilici pe spinare… Scriu carti docte despre Romania, a doua, ce zic eu a doua, prima lor patrie, aia de suflet, dragostea lor… Etc. Ma opresc.
    Ce baliverne, ce gogosi, ca Mac-uri, ca sa zic asa!
    Domnilor,
    Claude Karnoouh a venit din Franta, repet, din Franta in Romania si a ajuns aici in perioada de relativa deschidere a regimului comunist, in 1970, a stat mai mult in Maramures, nu a locuit permanent in Romania, a plecat in Franta cand a cam incheiat-o cu cercetarile lui sau cand i le-a incheiat Secu, mai exact. Mai vine arareori prin Romania. A fost mai mereu „suspect”, desi a facut doar cercetari de antropologie; minutioase si serioase, e adevarat. La tv nu cred ca a aparut in mai mult de doua reportaje.
    Watts si Treptow au venit din Statele Unite, deci din America, in 1986, au lucrat mana in mana cu politicieni, cu agiti si cu propi de toate soiurile si orientarile si au devenit specialisti in istoria recenta a Romaniei, tara din care nu au mai plecat decat la ocna (doar unul, deocamdata). Au presa buna, in general, si multa, in special, desi contributia lor la istoriografia romaneasca este absolut zero. Sunt doar niste nume pe niste colectii de lozinci national-stalinist-ceausiste fumate si tocite, dar ambalate conspirationist.
    Domnilor, nu vi se pare ceva in neregula? Intreb si eu…
    Ce naiba cauta neamtul in Bulgaria?

    PS: Elena Ceausescu

    http://www.youtube.com/watch?v=HQrM-KboZeQ

    http://www.youtube.com/watch?v=5LsTd3R5j3g

    PPS: Bonus – public, alegatori, popor, conducarori, urmasi
    Domnilor, multe dintre personajele acestor filmulete voteaza, ma scuzati ca va stric cheful :)

    http://www.youtube.com/watch?v=CGoE7M9e9pQ

    http://www.youtube.com/watch?v=xbc-llX4gFE

    http://www.youtube.com/watch?v=e0z5g8msteQ

    http://www.youtube.com/watch?v=N8XK2YQ7vjU

    • PPS – Cum s-or impaca, in capul celor care sunt fani Larry & His Orchestra, doua concepte ireconciliabile, in opinia mea, in conditiile date: mesajul si mesagerul? Poti sa fii un patriot adevarat, nationale :) si, in acelasi timp, sa lasi un venetic sa-ti dea lectii de istorie sau chiar sa ti-o scrie el?

  3. Il stiti?
    La granita e prinsa o femeie care voia sa treaca, dar nu avea documente.
    – Lasati-ma sa trec, sint Elena Ceausescu.
    Granicerii auzisera zvonuri de cum isi luase doctoratul in chimie (nu in drept) si ii cer sa spuna formula apei”
    – Codoi, vine prompt raspunsul, dar care e intimpinat cu hohote de ris. Femeia insa insista, iar granicerii opteaza sa telefoneze la superiori:
    – …si ne-a spus ca formula apei este „codoi”
    – Ea e, lasati-o sa treaca, vine ordinul

  4. Apropo de relaţia dintre cei doi soţi, trebuie insistat pe influenţa pe care a avut-o Elena asupra lui Nicolae, pentru că s-a tot spus că, în ultimii ani, ea conducea România din umbră. Din ce scrie în articol, ea pare să fi fost discipola lui, o fanatică susţinătoare.

  5. A fost un pseudotribunal intr-adevar. Dar chiar de-ar fi fost un tribulal adevarat n-ar fi putut demonstra care era adevaratul nivel de pregatire al inculpatei. Ca n-avea numai distinctii romanesti, ci si internationale. Iar niciun jurist din lume nu se pricepe la chimie.

  6. „au inceput sa circule rumori privind diferentele, ori chiar divergentele”

    RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rumeur, lat. rumor, -oris.
    Sursa: DEX ’98 (1998) |

    Am dubii serioase că „rumorile” românești sunt tot una cu „rumors” englezești. Just sayin’…

  7. Amuzanta intrebarea ce cautau Larry W. si Kurt T. in Romania anilor 80. Ce cautau si Funderburk si Deletant. Se poate afla citind – printre randuri! – Trilogia balcanica a Oliviei Maning – volumul despre British Council in Romania sfarsitului anilor 30.
    O minora completare la subiect: Adela, cumnata, era o persoana populara in Cotrocenii anilor 60-70 – locuia pe o strada in apropierea parcului Tzacalie intr-o vila vecina cu cea in care sta d-na general Ioanitiu – vaduva sefulul marelui stat major in 1941 ucis de elicea unui avion. Adela facea cumparaturile ca orice gospodina in magazinele din zona conversand cu placere cu „colegele” ei casnice. Ginerele Adelei este deputat pesedist – se putea a;tfel? – Florian Popa, fost si rector UMF, casatorit cu Ileana, si ea medic, fata cea mare a Petrestilor. Despre baiat – Dodu, leat cu Nicusor – nu mai stiu nimic de ani de zile, s-ar putea sa fi emigrat.

  8. „Nu condamni pe cineva la moarte, o femeie trecuta de 70 de ani, pentru parvenitism”

    Cum sa nu, daca o faci de pe pozitii de „clasa sanatoasa”, adica de acolo de unde idealurile socialiste exista in starea lor pura, neintinata :) ? Poate ca tov Ion Ilici Iliescu chiar i-a impuscat pe Ody si pe Siny tocmai pentru ca tradasera idealurile socialismului si se imburghezisera, se chiaburisera d-a dreptul, mai stii? Ideea asta trebuie sa apara ea, cumva, la un moment dat, in spatiul public. Sa vedem cine o s-o promoveze…

  9. Cui ii pasa in acest moment de E. Ceausescu ?
    Are importanta ?
    Sigur ca nu, exista chestiuni grave de actualitate, iar raul de acum depaseste raul din epoca de aur si in special metodele tiranice s-au perfectionat iar democratia a data inapoi impreuna cu drepturile omului, speranta si tot ce isi doreau oamenii s-au spulberat.
    Ne intrebam:
    -Unde s-au dus vsele noastre de libertate?

    • Nu ne pasa nici de Petre Borila, nici de Visinescu, nici de Bistran, nemaivorbind de Dej si Ceausescu. Ne pasa numai si numai de prezent. Ati citit articolul? Daca da, ati observat referinta la actualele discutii in jurul tezelor lui Larry Watts. Daca nu, cu deplin respect, va intreb: De ce comentati?

    • @ comentariu,
      „-Unde s-au dus vsele noastre de libertate?”
      Cu tot respectul: ce ati facut dvoastra pentru „visele” alea? ati asteptat sa vi se implineasca?
      Intrebarea mea nu este malitioasa, ci, sa zicem, o curiozitate.
      Credeti ca Germania de azi ori USA sint creatia doar a politicienilor? nemtii si americanii au asteptat sa li se indeplineasca visele?

      • Cu siguranta ca cei mentionati nu aveau vise de libertate mai mult.
        in schimb au realitatea scaderii libertatii si asiatizarii.
        Articloul da prea mare „insemnatate” mult iubitei si stimatei si se teoretizaeaza prea mult ocupanta cabinetulu II, care trebuie vazuta ca o persoana avida de putere, o cu absurda lacomie si egoism.

  10. Referitor la doctorat, tatal meu povestea ca s-a aranjat astfel incat prof Nenitescu sa fie plecat la o conferinta in perioada respectiva, de aceea ar fi fost absent din comisie. Si bineinteles, una din expresiile folosite de el cu referire la academiciana Lenuta este „codoiul si polimerii” (codoiul = CO2 – dioxid de carbon)

    Tatal: Inginer chimist, chimie organica, absolvent de Poli Bucuresti in 1969 daca nu ma insel, povestea despre prof Nenitescu ca era cel mai dur profesor pe care l-a avut in facultate.

    PS: oare a numarat cineva cati Doctori sunt acuma in mediul politic??? Oare cati din ei or fi facut un Doctorat pe bune, cu burta pe carte si fara ajutor la redactat diversele lucrari? Cati din ei sunt suspectati de plagiat?

  11. Un martor ocular (de fapt la telefon a vazut cu trompa lu’ Eustachio) la o convorbire telefonica intre Elena si Nicolae, aflat la vanatoare in nordul tarii mi-a relatat, dupa 15 ani ce-i drept, convorbirea de 15 minute intre ei. E stiut ca chiar si acum in era IT&C o convorbire mai lunga de 5 minute sa face doar pentru o cearta zdravana ori de mare drag intre comunicatori. Martorul adhoc, prezent in centrala telefonica mi-a relatat ca dialogul era foarte cordial… duios chiar( i-a relatat ca i-a cules flori de camp, printre care garofita de care era foarte incantat) , ia il dadacea sa se imbrace sa nu raceasca, etc. Nu au vorbit deloc despre oameni, nici un nume, nici o barfa nici un repros pentru vreun prostanac, etc. Concluzia e simpla : ei levitau deasupra poporului si se straduiau sincer sa faca bine, pe masura priceperii lor. Autismul lor social si atomizarea metabolismului politic au reusit sa deshire asa de tare tzesutul sociopolitic, care atat de greu a reusit sa se reporneasca discret si necivilizat, incat si in prezent metasavanta bantuie reincarnata prin guvern, copiaza plagiate, cloneaza tampitzi si recuvanteaza prin guritzele succesorilor politici. Ar trebui totusi s-o admiram ca nu cuvanta decat in bucatarie, in dormitor si-n timpanu psihedelic a lu’ Nicolae, iar finalul cu cantec(internationala), o face mai demna ca Adrian Nastase.

  12. Incitanta lectura despre relatiile personale ale celei mai detestate personae din istoria Romaniei.

    As fi fost totusi interest sa aflu ce anume a facut ea concret, adica o perspectiva istorica a raului, lipsita atat de vopseaua sociala cat si de revolte viscerale.

    Ati mai scris pe aici articole din acesta perspectiva neutral si mie mi-au placut (desi, repet, cu unele concluzii ale dvs. nu sunt de accord, dar asta nu ma impiedica sa recunosc importanta si relevanta analizei).

    Mi-ar fi placut sa accentuate si prezentul articol in acelasi mod. Dar sunt aici, dupa umila mea parere, mult prea multe aspect legate de viata sa personala. De accord, incitante, dar ma asteptam la o perspectiva a anlizei istorice.

    Poate a trecut prea putin timp de la 1989 si ar fi riscant sa analizam?

  13. Un cosmar. Am facut efortul sa citesc tot articolul si ma intreb. Ce satisfactie aveti sa scrieti despre asemenea mizerii? Marturisesc ca asemeni ca dupa un vis urit nu vreau sa mai aud de epoca savantei.

  14. Buna ziua, D-le Vladimir Tismaneanu! Raspunsul la intrebarea pe care v-o puneti si la care va si raspundeti este atat de general incat in el ar putea incapea orice situatie concreta. Cate varii momente contradictorii nu poate ascunde o simpla tovarasie, daramite una atat de complexa si de tentaculata de politica?! Sunt destul de riscante asertiunile de “infocata comunista” si “devotata camarada” in conditiile in care Elena insasi nutrea ambitii politice proprii, dupa modelele asiatice, dar cum putea sa depaseasca stavila nationalismului lui Nicolae daca nu prin internationalism? Oricat de influentat de catre sotia sa ar fi fost liderul comunist, deciziile politice i-au apartinut, ceea ce i-au intretinut consoartei frustrarile, complexele de inferioritate, aspiratiile mocnite. In niciun caz, cineva care-i privea din elicopter pe romanii de la cozile nesfarsite, din anii crizei alimentare, si pe care-i numea “viermi” nu ar fi putut fi o nationalista. Descrierile pe care i le faceti Elenei, ca membra fidela a “factiunii” (?) lui Nicolae, desi nu a fost vorba de o factiune intre alte factiuni, ci de un mamut monolit, ar fi putut fi valabile pana in 1978, la fuga lui Pacepa, sau chiar pana in 1981, cand ati parasit Romania. Timpul a estompat insa acest tablou si a schimbat multe din datele comunismului “dinastic”, care nu a fost sa fie (tocmai de aceea termenul “dinastic” mi se pare nepotrivit, in plus inspira comparatii nefavorabile capitalismului). Nu mai este un secret ca in ultimii ani Nicolae Ceausescu era foarte bolnav, ceea ce punea presiune pe succesiune. Elena incepuse sa fie terorizata de posibilitatea ca nici ea si nici fiul Nicu sa nu supravietuiasca politic mortii lui Nicolae, avandu-i in vedere exact proasta reputatie de care vorbiti si care incepuse sa se lateasca atat in Partid cat si in Securitate, care le facea nesigur sprijinul. “Academiciana” nu a avut de ales, pactizarea cu internationalistii moscoviti era singura cale de a-si adjudeca puterea in era post-Nicolae Ceausescu (chiar si ca “regenta” a lui Nicu). Ca KGB-ul internationalist a pierdut controlul asupra evenimentelor nationaliste din Europa Centrala si de Est si ca si el a sfarsit cum a sfarsit, este o alta problema, care explica si sfarsitul tragic al Elenei Ceausescu, odata cu al lui Nicolae Ceausescu si al comunismului din Romania. Nu exclud, aici, ca incercarea lui Nicolae de a canta “Internationala”, in fata plutonului de executie, sa fi fost sugerata de Elena, ca o parola pentru un eventual sprijin internationalist, care nu a venit pentru ca nu mai avea de unde sa vina. Ajunsi in acest punct, ar trebui sa explicam de ce internationalismul era moscovit si stalinist, suta la suta, adica imperial, in timp ce in toate tarile comuniste aservite era vorba de reactii nationaliste, de rezistenta si eliberare, amestecate confuz cu unele acte represive si colaborationiste ale unor alogeni stalinisti sau chiar ale unor indigeni submediocri si obedienti, gen Visinescu. Evident, am in vedere in aceste cazuri doua criterii, pe cel al capacitatii de a genera politica si pe cel al proportiilor. Multi nostalgici vorbesc despre comunism ca despre o idée buna, dar prost aplicata. Nimic mai fals! De la inceput, comunismul a fost o idée si, ulterior, a devenit o constructie politica care nu a avut nimic in comun cu mai binele oamenilor si natiunilor, ci cu subjugarea lor. Atunci cand Marx spunea ca muncitorii nu au patrie si indemna proletarii din toate tarile sa se uneasca el imagina o lume fara granite, fara natiuni si state nationale, or aceasta idée este cea mai draga capitalismului, circulatia fara niciun control a capitalului si a muncii, ale caror efecte devastatoare le vedem astazi din plin. De aceea s-a spus, si nu cred ca in van, despre comunism ca a fost un capitalism monopolist de stat, in care unicul si cel mai mare capitalist a fost statul. Nicolae Ceausescu nu a fost un internationalist, identificabil cu un stalinist, chiar daca, in ignoranta lui ideologica, atunci cand canta “Sculati, voi oropsiti ai vietii/Voi osanditi la foame sus” el credea ca se adreseaza romanilor, cand de fapt versurile vizau subminarea natiunilor si statelor nationale. Cum sovietizarea, ca proiect expansiv, si stalinismul sunt de nedespartit, a eticheta un lider comunist din tarile care i-au cazut victima drept “stalinist” tradeaza fie grave confuzii ideologice sau de logica, prin inversarea nepermisa a locurilor cauzei si efectului, fie un partizanat ireductibil, vecin cu fantasma. Istoria politica nu poate fi, din pacate, o re-fotografiere a trecutului, raman in orice tablou de epoca destule elemente despre care nu putem decat presupune ce ar vrea sa reprezinte, de aceea lucrul cu ipoteze, cu punerea de intrebari si probleme si cautarea de tot atatea raspunsuri si solutii sunt preferabile viziunilor monocrome.

    • Reflectii interesante, chiar daca ma aflu in dezacord cu interpretarile Dvs. Nu cred ca regimurile comuniste au fost capitaliste. Cred ca au fost, pana la un punct, ceea ce multi sociologi si antropologi numesc socialism de stat (state socialism). Mai precis, au fost totalitarisme care, in unele tari, au mers in directia post-totalitara (Ungaria de dupa 1965, Polonia de dupa 1980). Regret daca m-am facut vinovat de „grave confuzii ideologice” ori „logice” :)
      Va multumesc.

  15. Spuneti asa la un moment dat:

    „Nu si-a recunoscut vina, a sfidat pseudo-tribunalul inventat de echipa Iliescu-Stanculescu-Brucan-Magureanu”

    Dupa aproape 24 de ani de la moartea carmaciului, sunt multi trogloditi care i-ar saruta nimbul acestui agramat dement…Nu mi-e clar de ce este atat de clamata corectitudinea in cazul procesului Ceausescu…in conditiile in care, pentru foarte multi muritori de rand, procesele in Romania comunista erau PRIN DEFINITIE o mascarada si o nedreptate IN SINE. Dincolo de adevarul evident…cum ca majoritatea populatiei ii dorea moartea si il ura PE BUNA DREPTATE, as spune ca “geniul Carpatilor” si-a meritat din plin mascarada de proces…Nu de alta, dar el facuse din TOATA ROMANIA O MASCARADA. Cultul personalitatii, paranoia generalizata, teroarea omniprezenta au fost atributele regimului pe care l-a instaurat chiar Ceausescu! Ori..in aceste circumstante…de ce el, in calitate de satrap national, AR FI FOST INDRITUIT LA UN PROCES “CORECT”…iar restul pulimii, formata din “omul nou”, NU AR FI AVUT DREPTUL LA PROCESE CORECTE??? Apropo…cat de “corecte” erau procesele celor prinsi ca vor sa treaca frontiera pentru a scapa de “iepoca de aur”??? Sa fim seriosi…Apoi, au existat procese in cadrul granicerilor care au omorat si torturat pe cei prinsi pe frontiera? Sunt doar cateva exemple..si intrebari, evident fara raspuns! Cuplul agramat al Ceausestilor SI-A MERITAT DIN PLIN MASCARADA DE PROCES! ROMANIA INTREAGA ERA O MASCARADA, astfel incat ceea ce li s-a intamplat lor A FOST O CONSECINTA FIREASCA IN CONFORMITATE CU NEBUNIA GENERALA PE CARE CEI DOI, IMPREUNA CU TOTI SOBOLANII LASI SI PROFITORI DIN JURUL LOR, AU INSTALAT-O SI INTRETINUT-O IN ROMANIA ATATIA ANI!

    • Pana la un punct sunt de acord cu Dvs. Dar a fost o reglare de conturi mafiotica travestita in justitie. Era preferabil, ma gandesc, tiranicidul pur si simplu, executat sumar si fara cabotinaj de garda pretoriana care decisese sa se debaraseze de despotul paranoic. Dar, nu neg, fiecare dictator moare asa cum isi asterne. Adica asa cum merita. Exista un articol de Simon Sebag Montefiore pe acest subiect:

      http://www.nytimes.com/2011/10/27/opinion/qaddafi-and-the-lives-of-tyrants.html?pagewanted=all&_r=0

      • „Tiranicidul pur si simplu, executat sumar si fara cabotinaj de garda pretoriana care decisese sa se debaraseze de despotul paranoic” nu aducea niciun beneficiu, nici intern si nici extern, „emanatilor”, nu? D-astea ca legitimitate, autoritate, prestigiu (ma rog…) etc. Plus ca „emanatii” au facut si ei ceea ce stiau mai bine, unii chiar din amintiri nemijlocite, din tinerete :) , plus ca asemenea solutie nu putea fi filmata si mediatizata etc. Ideal pentru „revolutionarii” de la televizor, mai ales in lumina a ceea ce a urmat dupa decembrie ’89, ar fi fost, poate, ca pe cei doi sa-i rupa de vii revolutionarii de pe strada, dar conjuratii, desi le-ar fi folosit enorm atare solutie, nu puteau sa riste asa ceva; si astfel s-a ajuns la solutia cea mai convenabila (lor): Iliescu-Stanculescu-Brucan-Magureanu.
        ––––
        Separat:
        Tare asta! Si jumatate daca e adevarat…
        http://www.catavencii.ro/Volodea-cel-tinar_0_8544.html

        • Florin Iaru are imaginatie, nu gluma. Dar ceva este acolo: venise la noi in vizita bandajat la cap. Eu ma mutasem la Washington in august 1990. Eram acolo mai multi prieteni. Am povestit intamplarea cu atacul din Philadelphia, in plina strada, in plin centru, la doi pasi de Academy of Music, pe Locust Street. Acolo il vedeam uneori dimineata pe Ricardo Muti cand isi ducea copilul la scoala. Jefuitorul nu avea cutit, ci revolver. Nu am avut Rolex in viata mea. Nu i-am oferit ceasul (era, cred, un Seiko sau un Citizen, ori poate Omega Constellation, dar Rolex suna mai tare), ci portofelul. I-am spus ca in tara mea are loc o revolutie, ca fug sa ma uit la televizor. S-a muiat, a devenit melancolic, mi-a spus ca vine cu mine. Nu cred ca se mai intalnise cu o asemenea situatie. I-am raspuns ca a primit ce-a dorit, acum sa ma lase in pace. S-a conformat, m-a lasat sa-mi vad de treburi. Asa s-a terminat acel dialog. Am vrut sa scriu o povestire cu titlul „The Melancholy Mugger”. Iata ca a scris-o acum Florin Iaru :)

          • :) Asa se nasc legendele :)
            Oricum, varianta Dvs, ca sa-i zic asa, caci acum exista deja doua :) , e mai tare decat a lui Iaru.
            Stima!

          • Buna seara ! Nu stiu cum au reactionat la poveste musafirii dvs. de atunci , nu stiu daca macar unul din cei carora le-ati istorisit povestea de-a lungul anilor si-a exprimat indoiala vs. veridicitatea ei, dar eu, domnule profesor, ca o vulpe batrana ce sint ,va spun clar : nu stiu daca miine e vineri sau dumineca , dar stiu sigur ca povestea e imaginara !

            • Va garantez ca va inselati. Existau si variante mai ieftine, va asigur. Eu l-am cumparat pe Walnut Street, cu maximum 500 de dolari. Poate ca era un fake, cine stie. Acum il are fiul nostru. Dar despre Elena Ceausescu chiar nu aveti nimic de spus? Ea sigur avea Rolex :)

  16. Revin la ce am scris mai sus. Iata un citat din articol:

    „Nu avea incredere in Securitate, suspecta pretutindeni conspiratii. Era meschina si vindicativa. Ideologic, era total convinsa de dogmele oficiale”.

    Aceste fraze pot fi doar crezute, sau nu.

    In articol sunt destule fraze de genul: „Ne este adevarat ca…”.

    Iarasi, astfel de afirmatii pot fi doar crezute sau nu.

    De-asta spun: de accord cu dreptul Dvs. de a va exprima o parere proprie, dar daca e sa analizam veridicitatea celor afirmate in astfel de fraze, nu putem pentru ca nu sunt date si argumentele care v-au condus la aceste concluzii/opinii.

    „Era o harpie” – Mda, poate asa e. Poate nu era asa. Vorba lui Moromete – pe ce ne bazam?

    Daca vorbim de memorialistica, sunt de accord, fiecare spune ce-si aminteste, adevarat sau nu. Un om nu poate fi „vinovat” ca isi aminteste intr-un anumit fe.l. Daca intrebam 10 martori la un accident auto, fiecare va spune altceva, va fi vazut altceva.

    Dar daca e memorialistica, asa trebuie prezentata. In clar si explicit.

  17. Un fapt divers, domnule profesor Tismăneanu, poate ajuta la continuarea cercetării privind reacţiile Elenei Ceauşescu din anii ’80. De exemplu, Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită în Canada în aprilie 1985, împreună cu ea. Şi pentru prima dată a apărut într-un ziar occidental ştirea potrivit căreia Nicolae Ceauşescu era bolnav. Elena ştia, probabil, situaţia şi este posibil ca îngrijorările sale pentru succesiune să fi apărut atunci, exact înainte de semnarea protocolului privind prelungirea perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia.
    Totodată, este posibil ca informaţia privind boala lui Nicolae Ceauşescu să fi fost, de fapt, furnizată canadienilor de către serviciile secrete sovietice, iar autorităţile de la Ottawa au verificat discret „zvonul” respectiv, după care l-au „livrat” în presă. Sovieticii fuseseră exasperaţi de blocajul creat de Nicolae Ceauşescu privind reînnoirea Tratatului de la Varşovia şi, după decesul lui K.U. Cernenko, au încercat probabil să-l pună în dificultate pe Ceauşescu.
    Sunt o succesiune de ipoteze pe care sper să le lămuresc într-o bună zi.

  18. este una din ironiile regimurilor totalitare si a celor bazate pe neadevaruri…intr-o societate in care nimeni nu poate oferi garantia normalitatii, a justitiei, ci doar a fortei si bunului plac, sfarsitul dictaturii nu putea fi decat unul brutal…(spun asta desi condamn omuciderea, si asta a fost valabil si pentru Ceausescu si pt Antonescu)
    intr-o societate normala un fost presedinte si familia puteau dormi linistiti ca el si odraslele o sa aibe beneficii proportionale cu meritele, insa in jungla de carton creata de ei catastrofa era totdeauna dupa colt, fara logica, fara reguli, fara omenie…deci renuntarea la putere nu putea fi negociata, doar fortata
    dupa ce a calcat in picioare omenia (inclusiv religia) si justitia…dupa care legi si in ce drept spera el sa traiasca?

    • Nu Dumitru, ci Gheorghe Petrescu (1915-1987). Ilegalist, a fost detinut la Targu Jiu in anii razboiului. A fost cel care a atras-o pe Lenuta spre miscarea comunista. Cititi comentariul lui „lucid” despre cumnata Elenei, Adela. Gheorghe Petrescu a lucrat ca secretar al UGSR, a fost membru al CC al PCR, a lucrat, intre 1948 si 1955 in MAI. „Erou al Muncii Socialiste” in 1971.

      • Da, e foarte interesant ce scrie ,,lucid” despre Adela.
        Permiteţi-mi să reiau: ,,Adela facea cumparaturile ca orice gospodina in magazinele din zona conversand cu placere cu “colegele” ei casnice.”
        Cam acesta e (mă rog, era) nivelul.

        • Insusi faptul ca au decis sa locuiasca in Cotroceni ii deosebea cumva de ceilalti nomenclaturisti. Cred ca „Lucid” voia sa accentueze o anumita abordabilitate la Adela care n-a existat in cazul Elenei. Cand spune ca facea cumparaturile ca orice gospodina, implicatia este ca nu avea aprovizionare speciala. Ar fi si alte lucruri de spus, dar riscam sa ne indepartam de subiect.

          • Exact asta am vrut sa spun despre Petresti – ca si nomenklaturistii erau diferiti in comportament uneori. Cu Ileana si Dodu am fost coleg la ‘generala” 146 din Panduri. La „Lazar” am fost patru ani cioleg de clasa cu Ghitza Bodnaras, pentru ca batranul Bodnaras a tzinut cu tot dinadinsul sa-l trimita la un liceu normal intr-o clasa normala. Cu Nicu am fost coleg trei ani la „fizica” si pot spune ca cel putzin in primii doi era si el normal. Elena il astepta seara dupa ora 19 cand se termianu cursurile vis-a-vis de facultatea care era pe colt, unde e acum doar matematica, intr-un Mercedes negru de tip vechi – gen anii 60, langa sofer, in dreptul unui camin pe Edgar Quinet. Culmea e ca treceau oamenii pe langa ea si nu stiau cine e, noi, colegii stiam de la Nicu. Ceauseasca a luat-o razna cam o data cu Nicu dupa faimoasa vizita in China din 1971. Pe Nicu l-au ajutat sa deraieze si Cornel Pacoste dar mai ales Ion Traian Stefanescu care veneau regulat la adunarile noastre de partid din momentul ce Nicu a devenit membru in anul II. Erau de o lingusatorie gretzoasa, asa ca potzi sa-l intzelegi si pe Nicu ca a luat-o razna, desi Donca il mai tempera oarecum. Cunoscandu-i pe totzi trei copiii Ceausescu trebuie sa remarc diferenta evidenta dintre Valentin – un om de deosebita calitate din toate punctle de vedere, Zoia – o femeie care vroia sa fie normala dar haituirea ei la ordinul – poate cu buna intentie, de mama grijule – Elenei i-a facut mult rau, si Nicu care dupa anul III a devenit ceea ce a ramas pana in decembrie 1989 – un derbedeu. Iar faptul ca in iulie 1972 a omorat cu masina in zona Statuii Aviatorilor o fata proaspat bacalaureata si capitanul din escorta a luat totul asupra sa ma face sa cred ca Dumnezeu nu lasa nimic nepedepsit pe lume.

  19. ” Nu voi insista aici asupra modului in care s-a desfasurat sustinerea doctoratului in 1968 si rolul lui Cristofor Simionescu. Din cate stiu, academicianul Costin D. Nenitescu a refuzat sa legitimeze enorma impostura. ”

    Inteleg , domnule profesor, ca nu doriti a insista , insa macar asa , en passant , despre ce „rol ” vorbiti re. Acad. Prof. Univ. Dr. Docent Ing. Cristofor Simionescu :?:

    Care sint sursele dvs. re. Acad. Costin D. Nenitescu :?:

    Multumesc.

  20. Despre Tudor Ionescu, cel care nu pierdea nicio ocazie sa spuna ca el i-a acordat titlul de doctor toarasei, am urmatoarea amintire: prin anii 70 ma aflam in salonul oficial de la aeroportul Baneasa, impreuna cu mai multe personalitati, asteptand o delegatie straina, cand Tudor Ionescu il abordeaza pe savantul Horia Hulubei pe tema avioanelor cu reactie si incepe sa-i explice pe ce principiu functioneaza acestea. Hulubei il asculta cu atentie. Dupa incheierea discutiei, altcineva il intreaba de Hulubei daca explicatiile date de Ionescu l-au interesat, la care Hulubei, zambind: „Pai daca lui i-a facut placere sa-mi explice, dece sa nu-l ascult?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro