joi, martie 28, 2024

Cine a fost Ghizela Vass? Despre dosare, intrigi si anchete

Nu s-a vorbit destul despre unele personaje mai putin vizibile, insa extrem de influente si nefaste, din ierarhia comunista. Intre acestea, Ghizela Vass, nascuta in Basarabia in 1912, decedata la Bucuresti la cativa ani dupa prabusirea regimului pe care l-a slujit cu infinita abnegatie vreme de decenii. Ilegalista din categoria dura, una dintre confidentele Elenei Ceausescu inca din anii 50, Ghizela Vass a beneficiat de o spectaculoasa longevitate politica, a participat la numeroase anchete politice si a controlat ani de zile toate relatiile internationale ale PCR. De profesie croitoreasa, provenind din mediile paupere ale micilor targuri de provincie, lipsita de alta cultura decat aceea a vulgatei staliniste, tanara Ghizela (nascuta Gitta) a activat la Chisinau, a fost arestata si a fost inchisa la Mislea si la Dumbraveni. Canta si ea acolo adaptarea „Anei Lugojana” in „Ana Dumbraveana”, expresie a adoratiei pentru Pasionaria Balcanilor. A facut parte din comitetul de partid, functie pe care a avut-o si in timpul razboiului, cand a fost deportata in lagarul de detinuti politici evrei de la Vapniarka. Facea parte din elita sectei comuniste din lagar, alaturi de Petre Lupu, Simion Bughici, Lazar Grunberg, Bernath Andrei, Barbu Zaharescu, Stefan Voicu, Emanuel Vinea. Ca si la Targu-Jiu si Caransebes, la Vapniarka domnea o ierarhie rigida si stricta in randul detinutilor, conducerea de partid, in primul rand Lazar Grunberg si Bernath Andrei, se bucura de privilegii de nimeni contestate (in memoriile sale, Elli Pappas, vaduva lui Nikos Beloyannis, executat in 1952, a confirmat ca acelasi model functiona si in lagarele de detinuti politici din Grecia din anii 50). Am cunoscut personal fosti detinuti de la Vapniarka, mi-au povestit cum trebuiau sa cedeze mancarea din pachetele primite de-acasa „tovarasilor din conducere”, timp in care ei erau hraniti cu mazare furajera. Cu alte cuvinte, nomenklatura nu s-a nascut in momentul luarii puterii, ci exista de-acum, inca din ilegalitate. Era, in conditii de opresiune si teroare, o „democratie populara” in statu nascendi. Intre comitetul de partid de la Vapniarka si grupul Dej de la Targu-Jiu au existat intense schimburi de mesaje legate de inlaturarea lui Foris din conducerea PCdR.

Cum am scris in „Stalinism pentu eternitate”, in acea perioada, in PCdR au functionat trei centre: conducerea numita de Comintern in 1940 (Stefan Foris-Remus Koffler); grupul din inchisori dominat de Dej si echipa sa, din care facea parte si tanarul Nicolae Ceausescu; grupul de la Moscova, in frunte cu Ana Pauker, Vasile Luca, Petre Borila, Manole H. Manole, Gheorghe Stoica, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Dumitru Coliu, Mihai Burca, Leonte Rautu si Valter Roman. Constantin Parvulescu era un cominternist care a condus PCdR in perioada imediat urmatoare loviturii de partid impotriva lui Foris (aprilie-noiembrie 1944) si care s-a raliat cu arme si bagaje grupului Dej. Imediat dupa 23 august, Ghizela Vass, marcanta membra a grupului din inchisori, capata functii de raspundere, era propulsata in aparat alaturi de alte femei revolutionare pe care PCR le oferea drept modele de devotament pentru cauza socialismului: in primul rand Ana Pauker, dar si Liuba Chisinevschi, Alexandra Sidorovici, Maria Sarbu, Constanta Craciun, Olimpia Tenescu (aceasta avea sa dispara rapid de sub reflectoare), Ofelia Manole, Tina Chivu, Stela Moghioros, Melita Apostol, Ecaterina Borila, Sanda Ranghet, Ileana Raceanu, Ana Toma, Florica Mezincescu, Vanda Nikolski, Zina Brancu.

Vigilenta revolutionara si Georges Brassens

Ghizela era casatorita cu ilegalistul transilvanean Ladislau Vass. Sora acestuia, Olga, era una din amicele Elenei Ceausescu inca din anii clandestinitatii. Sotul ei, Jack Podoleanu (Mendelovici) a fost director al Editurii PCR si a detinut numeroase alte functii de partid si de stat. Ladislau Vass a fost ministru adjunct de finante si membru al Comisiei de Revizie a CC. Ghizela si Ladislau au locuit vreme de decenii intr-o vila pe strada Muzeul Zambaccian, cu fata spre Bulevardul Aviatorilor (intre 1950 si 1962, Bulevardul „Generalissim I. V. Stalin”). Au avut trei copii: Ecaterina (Kati), a terminat Liceul „Petru Groza”, a facut Politehnica, sectia de automatica, mama lui Bogdan Olteanu, unul dintre liderii PNL in perioada Tariceanu si presedinte al Camerei Deputatilor (din surse credibile aflu ca este o persoana onesta, la ora actuala este pensionara, se ocupa de copiii fiului ei); Gheorghe (a urmat acelasi liceu, a murit tanar); si Zoia, nascuta in 1953, eleva la „Petru Groza”, a studiat dreptul (colega de an cu Valeriu Stoica), dupa care a emigrat in Statele Unite in anii 80, impreuna cu sotul ei din acea perioada, doctorul Eugen Zeligson. Din cate am auzit, in Statele Unite, Zoia si-a schimbat prenumele in Lea si a refuzat contactele cu mama sa. Poate ca aceasta decizie era legata de felul in care Ghizela isi negase de-a lungul originea etnica, de modul in care actionase, asemeni atator altor stalinisti de origine evreiasca, pentru combaterea sionismului si eradicarea a ceea cei considerau a fi „nationalismul burghez evreiesc”. In 1945, Ghizela participa, ca membra a CCal PCR, alaturi de Ofelia Manole, presedinta UFDR, la o sedinta pe tema Comitetului Democratic Evreiesc, condusa de Vasile Luca, membru al Biroului Politic, secretar al CC insarcinat cu problema nationala. In interventia ei, Ghizela Vass blama comportamentul populatiei evreiesti care „nu intelegea” masurile propuse de comunisti. Precum in cazul unui Iosif Chisinevschi in Romania, al unui Erno Gero in Ungaria, al unui Jakub Berman in Polonia, identitatea Ghizelei se definea prin devotamentul pentru Stalin si pentru linia partidului, nu prin origine,familie, prietenii, traditii. Facea parte din acea categorie pe care istoricul Isaac Deutscher, biograful lui Stalin si al lui Trotki, a numit-o „non-Jewish Jews”. Israelul pentru ea se reducea la partidul comunist, la relatiile cu Shmuel Mikunis si Moshe Sneh.

Un detaliu anecdotic amuzant: era prin 1968, Ghizela a plecat ca membra delegatiei PCR la congresul comunistilor francezi. Fiul ei, Ghita, nascut in 1950 si numit astfel probabil in onoarea „tovarasului Gheorghiu”, i-a cerut sa-i aduca un disc cu Georges Brassens. Cum marea activista nu vorbea franceza, a intrat intr-un magazin, a vazut multe discuri ale celebrului poet-cantaret, a ales unul cu un titlu mai lung, „Chansons pas pour toutes les oreilles” (exista si „Chansons pour toutes les oreilles”). Discul a circulat printre prieteni si colegi care fredonau, gratie tovarasei Ghizela, „Je suis le pornographe du phonographe”, „Chez l’epicier, pas d’argent pas d’epice”, „Ah, ah, ah, putain de toi/Ah, ah, ah pauvre de moi/Ah, c’est pas poli/Ah, une fesse qui dit/Merde a l’autre”…

Intr-un anumit sens, cariera Ghizelei Vass imi aminteste de cazuri similare din alte state sovietizate. In cartea Teresei Toranska „Oni” (tradusa in engleza de Agnieszka Kolakowska, fiica marelui filosof Leszek Kolakowski, sub titlul „Them: Stalin’s Polish Puppets” si aparuta la Harper & Row in 1987), o colectie intr-adevar demistificatoare de interviuri cu figuri proeminente ale stalinismului polonez, se vobeste adeseori despre Julia Brystiger (1902-1973), o comunista indarjita care a fost, intre 1944 si 1956, sefa sinistrului departament din politia secreta (Służba Bezpieczeństwa) care se ocupa de chestiunile culturale si in particular de inflitrarea organizatiilor de tineret si a Bisericii Catolice. La fel, Janina Broniewska (1904-1981), avea ca misiune, in cadrul Uniunii Scriitorilor, sa supravegheze loialitatea politica a membrilor acelei organizatii. Intre interviurile din volum il mentionez pe acelas cu Julia Minc, vaduva dictatorului economic stalinist din perioada lui Boleslaw Bierut, Hilary Minc. Vaduva comunistului ceh Jan Sverma a fost una dintre activistele devotate pana cand i-a venit randul sa fie ea insasi arestata in perioada inscenarilor legate de procesul Slansky. Vaduva lui Julius Fucik, autorul, „Reportajului cu strangul de gat”, a fost una din cele mai rasunatoare voci acuzatoare in anii 50. Secretara lui Dolores Ibarruri, Irene Falcon, a fost maritata cu Bedrich Geminder, condamnat la moarte si spanzurat in urma procesului Slansky. Josefa Slanska, Elena Patrascanu, Elisabeta Luca, Julia Rajk, Victoria Sarbu, sotia lui Stefan Foris, au suferit prigoana acelor ani sinistri. Nu discut optiunile lor, ma intereseaza aici soarta lor. Sotia lui Alexandru Iacob (Jakab), condamnat in procesul Luca, a inebunit. Ghizela Vass a traversat acele timpuri ingrozitoare in liniste, cu limuzina de partid la scara, impasibila, imperturbabila, fara sa sufere, mereu in ascensiune, participand cu zel la consolidarea sistemului terorii. Nu era vorba in cazul ei de idealism, de romantism revolutionar, ci de o capacitate unica de adaptare, de o disponibilitate nelimitata de a servi conducerea partidului, pe Gheorghiu-Dej, fara urma de scrupule. Se astia, acolo sus, ca pe Ghizela se poate conta intotdeauna. Cand adjunctul ei, Gheorghe Vezendean, a fost exclus din partid in urma „Plenarei vigilentei” din iunie 1958, parte a marii rafuieli a lui Dej cu ilegalistii recalcitranti, Ghizela Vass n-a miscat un deget. Dimpotriva, asemeni lui Leonte Rautu in raport cu fostul sau locotenent, Mihail Roller, l-a infierat drept „fractionist”. Asa se supravietuia in Olimpul comunist, prin abjurarea si tradarea prieteniilor.

O tovarasa de incredere

Ghizela Vass era prototipul „tavarasei de incredere”, asemeni unor Elvira Gaisinschi (anchetatoare la Comisia Controlului de Partid), Ida Felix (directoarea cadrelor din MAE sub Ana Pauker, Bughici, Peoteasa si Bunaciu), Elisabeta (Bozsi) Sencovici (sotia veteranului ilegalist Alexandru Sencovici, vreme de decenii ministrul industirei usoare, adjuncta de sef de sectie la Cadre in anii 50), Maria Rab (cumnata lui Leonte Rautu,a fost un timp, sub numele de Maria Barbu, sefa Sectiei Internationalei a CC al PMR), Clara Cusnir-Mihailovici (membra de partid de la Congresul din 1921, activa in emigratia moscovita, directoarea Muzeului de Istorie al PMR, autoare de compilatii penibile si falsificatoare notorie a documentelor despre miscarea comunista), Ivanca Rudenco (sora lui Petre Gheorghe, ilegalist de origine bulgara, executat de Gestapo, activista la CC al PMR), Lenuta Tudorache (parasutata din URSS, membra supleanta a CC la Conferinta Nationala, casatorita cu colonelul Serghei Sevcenko, fost voluntar in Spania, sefa de sectie, apoi plasata in varii pozitii ministeriale), Tatiana (Tasea) Bulan (parasutata din URSS, fosta nevasta a lui Rautu si Foris, casatorita cu matrozul Iakov Bulan, catapultat Rector al Academiei Militare, directoarea „stiintific” a Scolii Superioare de Partid „Stefan Gheorghiu”, un timp adjuncta ministrului invatamantului), Charlotte (Sari) Gruia (fosta luptatoare in Rezistenta Franceza, vaduva lui Francisc Wolf-Boczor, cunoscut si ca Boczov, executat de Gestapo in cadrul grupului Manouchian, FTP-MOI, specializata in interogarea fostilor voluntari din Spania si a maquis-arzilor) ori Ronea Gheorghiu (casatorita cu Petre Gheorghe, cumnata deci a Ivancai Rudenco, vicepresedinta, la un moment dat, a Comisiei Controlului de Partid, a asistat, in „schimb de experienta”, la procesul Slansky). Fiecare dintre aceste campioane ale stalinismului dezlantuit ar merita un portret: hiper-vigilente, suspicioase, ranchiunoase, invidioase si arogante cu subalternii, mistuite de complexe fizice si intelectuale, stalinistele din Romania erau in egala masura gata sa se prosterneze in relatiile cu demnitarii din conducerea suprema. In inchisoare, Ghizela a participat, impreuna cu celelalte amazoane bolsevice, la constructia cultului Anei Pauker. In momentul caderii acesteia, in 1952, a fost una dintre ilegalistele care au furnizat informatii anchetatorilor menite sa o demaste pe cea pana recent celebrata drept „neinfricata luptatoare”. La Conferinta Nationala a PCR din octombrie 1945 a fost aleasa in Comitetul Central, la fel si la congresele care au urmat. In curand se vor implini 50 de ani de la Plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, acea formidabila intreprindere de falsificare a istoriei comunismului romanesc, decisa de Gheorghiu-Dej si pusa in practica de Nicolae Ceausescu si Leonte Rautu, artizanii marii inscenari. Toti activistii importanti ai partidului s-au intrecut sa participe la ceea ce istoricul si politologul Ghita Ionescu a numit o imensa mistificare. Interventia Ghizelei Vass a fost printre cele mai perverse, ceea ce, in conditiile date, era o performanta. Lucarile Plenarei, pe care Dej a personificat-o numind-o „cea mai frumoasa din viata sa”, au fost publicate de istoricii Elis si Liviu Plesa la editura Nemira. Voi reveni.

Activista de varf in cadrul Comitetului Judetean Bucuresti, Ghizela Vass a ajuns rapid sa fie un personaj-cheie in cadrul Sectiei Cadre a CC-ului, responsabila cu verificarile membrilor de partid, in special ale ilegalistilor si, inca si mai special, a fostilor voluntari din Spania si a luptatorilor din Rezistenta Franceza. Am cunoscut oameni care mi-au povestit despre stilul vicelan si inclement al intrebarilor ei. Niciun fel de intelegere pentru climate atat de diferite de acela din Romania, o impermeabilitate totala la conditiile altor culturi politice, un provincialism agresiv si jignitor. Bogdan Olteanu a afirmat, la un moment dat, ca bunica sa a fost apropiata de Santiago Carriloo, liderul PC din Spania, si de Enrico Berlinguer, secretarul gnereral al PC Italian. Nu ma indoiesc ca asa prezenta ea lucrurile acasa. In fapt, cu Carrillo cred ca avea multe lucruri in comun ( a se citi „Autobiografia lui Federico Sanchez” de Jorge Semprun, o carte de o sinceritate dogoritoare in care vulpoiul stalinist Carrillo apare cu adevarata sa infatisare, crunta, cinica si cruda). Dar nu cred ca Ghizela putea avea multe lucruri in comun cu „marchizul rosu” italian, un om caruia spectacolul grotesc al dictaturii din Romania ii repugna si care a rupt in chip decisiv cu modelul bolsevic adulat de Ghizela Vass pana la sfarsitul vietii. Erau specii diferite, apartineau unor regnuri politice diferite.

Inzestrata cu o colosala memorie, dar si cu o diabolica perfidie, Ghizela Vass ii secunda in acele interogatorii nocturne, desfasurate in sediul Comisiei Controlului de Partid de pe Aleea Alexandru, pe inchizitorii sefi Iosif Ranghet si Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa. Atunci s-a convins pe deplin Gheorghiu-Dej de loialitatea perinde ac cadaver a Ghizelei si, dupa un scurt stagiu ca secretara a Comitetului Orasenesc Bucuresti al PMR (responsabila, evident, cu dosarele), a numit-o in fruntea Sectiilor Cadre din Exterior si Relatii Externe. In acea perioada, Elena Ceausescu si Martha Cziko-Draghici erau instructoare in subordinea Ghizelei Vass care a stiut sa le trateze cu deplina deferenta. Acest lucru nu a fost uitat de Lenuta Ceausescu in ani cand a ajuns sa detina, impreuna cu sotul ei, puterea absoluta in Romania. Alte persoane care lucrau in subordinea ei erau Lidia Lazarescu, Pavel Campeanu (viitorul sociolog neo-marxist), Constantin Lazarescu (fara legatura cu Lidia), Rodica Coravu, Netty Adam. Inculta si fara cunostinte de limbi straine (cu exceptia rusei), Ghizela era nativ inteligenta, stia sa stabileasca rapid conexiuni, dar mai ales stia totul despre activistii miscarii comuniste mondiale, despre biografiile lor, despre fractiuni, aliante si rivalitati secrete. Coopera strans cu Directia Informatiilor Externe, inlusiv in chestiunile legate de subventionarea partidelor comuniste din Occident. A fost direct implicata in toate actiunile privitoare la comunistii greci, spanioli, iugoslavi (cominformisti) aflati in Romania.

Vidul gandirii

Nu cred ca erau multe figurile importante din partid care stiau atat de multe detalii secrete precum Ghizela Vass. Traise in tenebre, prospera in atmosfera de subterana. A fost sefa de sectie multi ani, in 1975 a cedat postul fostului subaltern si protejat Stefan Andrei, ramanand adjuncta sa. Pentru cei care nu cunosc structura puterii in regimurile de tip leninist, trebhyuie precizat ca Sectia Internationala a Comitetului Central dirija de fapt Ministerul de Externe. S-a pensionat in februarie 1982, dar a continuat sa detina demnitati in cadrul Crucii Rosii. In cazul ei, n-a contat ca fiica cea mica, Zoia, a emigrat in Occident. Ghizela se bucura de „clauza militantei celei mai favorizate”. Relatiile cu familia domnitoare au fost mereu cordiale. In 1971, Ceausescu o facuse „Eroina a Muncii Socialiste”, ceea ce-i asigura numeroase privilegii, inclusiv pe linia aprovizionarii speciale. Batrana militanta stalinista nu avea regrete, nu stiu sa se fi cait vreodata, ramasese, cum il placea sa se laude, fidela „idealurilor de tinerete”. Pentru ilegalisti, era o scorpie. Eternul ei zambet ei slugarnic l-a facut pe un Gheorghe Gaston Marin sa o numeasca „La vache (Vass) qui rit” (aluzie la faimoasa branza franceza). Noii cadristi, cu doza lor pronuntata de antisemitism, nu dadeau doi bani pe trecutul ei. Unii chiar o banuiau, absolut eronat, ca a ar servi in continuare planurile sovietice (legenda a renascut in ultimii ani, ceea ce este hilar). Singurii care o respectau erau sotii Ceausescu si, poate, Stefan Andrei. Dupa 1990, a fost o sustinatoare infocata a FSN. Activistii si activistele gen Ghizela Vass au reprezentat formula psiho-mentala fanatica, obtuza si intoleranta pe care regimul comunist a favorizat-o si incurajat-o. Fara entuziasmul maniacal, fara acea caracteristica pe care Hannah Arendt a numit-o, scriind despre Eichmann, arhetipalul birocrat al genocidului, thoughtlessness, proprie unor asemenea personaje, regimul n-ar fi putut sa-si puna in practica scopurile criminale. Aplaudand, aproband si servind fara retineri o dictatura inepta, absurda si abjecta, Ghizela Vass ocupa in teratologia comunismului romanesc un loc de vesnica necinste.

PS Pe forum poate fi citit raspunsul meu la un mesaj primit din partea doamnei Tania Podoleanu, nepoata Ghizelei Vass. In urma informatiilor din aceasta interventie, am eliminat referintele la studiile Ecaterinei Vass si ale lui Gheorghe Vass. N-am gasit niciun alt element in mesajul sau care sa justifice modificari in articolul meu. Perspectiva mea asupra destinului politic al infocatei staliniste numita Ghizela Vass ramane neschimbata.

Sugestii bibliografice:

CNSAS, “Dictionarul Membrilor CC al PCR, 1945-1989″, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 2004 (Coordonator Florica Dobre), p. 608.

Jorge Semprun, „Communism in Spain during the Franco Era: The Autobiography of Federico Sanchez”, translated by Helen R. Lane, Brighton, Sussex and New York: Harvester Press and Karz, 1980.

Teresa Toranska, „‘Them’ Stalin’s Polish Puppets”, translated from the Polish by Agnieszka Kolakowska, New York, Harper and Row, 1987.

Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), „Raport Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, Bucuresti, Humanitas, 2007.

Vladimir Tismaneanu, „Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”, Iasi, Polirom, 2005 (traducere din limba engleza de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu a originalului aparut la University of California Press in 2003, cu o postfata de Mircea Mihaies).

Vladimir Tismaneanu, „Arheologia terorii”, editia a III-a revazuta si adaugita, Bucuresti, Curtea Veche, 2008 (cu o postfata de Cristian Vasile).

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/29/infrangerea-unui-idealist-matei-gall-si-secta-comunista/

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Domnule Tizmaneanu fica Gizelei Vas a emigrat in Occident ca si multzi altzi altzi comunisti pilotatzi de servici finantzatzi si atazi de statul Romin . Aduc in atentzia cititorului Comunitatea de Rusi din New York sa inmultzit si se dezvolta cu noi epave emigrate ale fostelor state comuniste ale planetei si sug pensi speciale de la tzarile lor.Drept recunostiinta pentru serviciile facute si Germania plateste pensii agentzilor din USA, vezi cazul Wolf din Florida.Realist a fost un plan secret o cooperare intre comunisti si capitalisti.
    Dupa caderea zidului si ia vazut glota emigrantzilor sa prabusit sistemul si la eiiiii.Aszi traiesc cu spectrul panicii in creiza care erodeaza natziunile cladite pe gramezi de fantezi.,sociale ,culturale si politice,sustzinute si emise de intelectuali ca Ghizela Vass. Urmasi ei o calca pe urma construind alte ruine.

    • Cred ca generalizati si faceti aprecieri globale, fara a lua in consideratie conditionarile istorice, situatiile individuale si motivatiile personale. Emigratia din URSS la care va referiti a cunoscut politicile de represiune totalitara, discriminarea etnica, antisemitismul de stat, refuzarea vizei de emigrare, de unde si amendamentul Jackson-Vanick, si conditia de refuzenik. Fiica cea mica a Ghizelei Vass, Zoia, a plecat din Romania, unde putea sa continue sa beneficieze de privilegii, pentru ca nu voia sa traiasca intr-un sistem totalitar. Din aceleasi ratiuni au parasit Romania si copiii lui Alexandru Barladeanu, fiica cea mica a lui Leonte Rautu ori fiul cel mare al lui Alexandru Sencovici, Gheorghe. Ghizela Vass nu a fost o intelectuala gen Constanta Craciun, ci o militanta stalinista fara studii superioare, cu un orizont cultural extrem de ingust, devotata neconditionat conducerii PMR/PCR.

    • Apropo de New York, orasul este „liberal si ultra-liberal” adica socialist si comunist. Nici nu trebuie sa mire. Asa a fost mai tot timpul singurul lucru nou, este imigratia ilegala din America de Sud, adica viitorii votanti ai Partidului Democrat (sau asa zisii „migranti nedocumentati”..). Imi spunea cineva ca in 1970 NYU si Columbia erau redutele comunismului, stalinismului etc. Anumite departamente au ramas in aceeasi stare. Ce sa mai vorbim de CUNY sau de New School. De fapt la New York am inceput sa inteleg cu adevarat cum arata comunismul in aproape toate formele lui, inclusiv hartuirile oribile ale comunitatii catolice care se inmultesc pe zi ce trece. Imi pun intrebarea: cum se va face evaluarea universitatilor din Romania cand majoritatea universitatilor americane de top sunt cle putin in departamentele de stiinte umane si psihologie inrolate la agenda comunista… ? Cum se va face acesta evaluare cand primarul Parisului este un comunist? Mai putem vorbi de „topuri” cel putin in anumite domenii? Mai puteam vorbi de o diferenta reala intre socialism si capitalism cand ajungi sa-ti spui: „e poate timpul sa pleci din America inainte sa fi luat la bataie ca nu esti de acord cu Marx, Hegel etc”?

  2. ma gandeam acum cativa ani, cand inca mai locuiam in tara, la bizara aducere impreuna (daca-mi este permisa exprimarea fiindca nu doresc sa folosesc termenul „asociere” care ar presupune poate o prea mare apropiere) din parlamentul Romaniei, (ma refer aici la toata perioada istorica de dupa ’89) intre fosti dizidenti sau chiar detinuti politici si mult mai numerosii fosti comunisti sau rude ale fostilor tortionari. Nu numai ca sistemul comunist refuza sa moara, insa pare a-si crea generatii de descendenti amfibie, perfect adaptati la noile realitati, dar purtand bagajul de „relatii” si tipul de comportament mostenit din familie. Bogdan Olteanu, nepotul Ghizelei Vass, este unul dintre exemple.

  3. Barbaria comunista nu a cunoscut frontiere culturale sau etnice, iar o „tovarasa” analfabeta precum Ghizela Vass si-a mentinut pozitiile inalte in partid pentru ca a acceptat moneda de schimb care i-a fost impusa de numaiputinul analfabet cuplu dictatorial, aceea de a fi mai stalinista decat Stalin si mai ceausista decat Ceausescu. Fara o asemenea obedienta dusa la extrem, nimeni nu s-ar fi bucurat de o astfel de longevitate politica.

    Totusi, Brucan spunea despre comunism, intr-o carte dupa ’90, ca nu va disparea, ca ideal, si ca-i va trebui cam douazeci de ani ca sa se adapteze la conditiile democratiei. Timpul a expirat, pe parcurs avand loc si o criza capitalista de proportii, asa ca exemplul lui Bogdan Olteanu, care este un democrat cu acte in regula, nu ar trebui sa mai mire pe nimeni, cu atat mai mult cu cat copii nu trebuie sa fie loviti de pacatele parintilor…

  4. cu ani in urma, dl.olteanu a fost la emisiunea 100% cu r. turcescu. era mare lider pnl si extrem de expansiv, vivace etc. ne explica ce ou de aur a scos pnl prin infiintarea fondului proprietatea. as fi curioasa daca astazi ar putea raspunde la fel de vesel intr-o emisiune despre cum si-au batut joc pnl-istii de toti cei despagubiti prin fp. 1ron actiunea s-a transformat in 0.45 ron actiunea. tare as vrea sa primeasca si el leafa tot la paritatea asta, si ca el toti cei care au contribuit la aceasta hotie. au luat case si terenuri si dau un mare nimic !

  5. pacat ca Tismaneanu nu forteaza / incearca o explicatie a supravietuirii peste ani a unor familli comuniste in clasa politica post-ceausista romaneasca.
    Cazul Bogdan Olteanu sau Petre Roman…
    DE ce Nicu Ceausescu nu, dar Petre Roman da ?
    poate ca era necesar o oarecare intelegere a realitatii sociale si culturale romanesti pe care trebuia construita perestroika originala romaneasca si apoi vanduta ca democratie functionala vestului in schimbul liberei circulatii in spatiul extra-comunist de dupa 90.
    Si cine cunostea mai bine aceasta societate si reflexele ei slefuite de activisti si securisti timp de 20 de ani, daca nu acesti securisti si activisti?
    In definitiv odraslele celor care au fost la butoane atatia ani, erau cel mai obisnuite cu aceste butoane si impactul lor social, felul in care specificul cultural romanesc era capabil sa raspunda la mirosul salamului post-decembrist, al libertatii de televizor, discursului nationalist, sovin, patriotard si manelist.
    Tismaneanu cunoaste toate astea din familie si cartier, si poate ca o astfel de perpectiva si abordare ar completa articolele sale si ridica nivelul analizei.

    • Eu as adauga aici, pentru intelegerea genealogiilor si carierelor politice post-decembriste, rolul „laboratoarelor” de la Stefan Gheorghiu (indeosebi Institutul de Stiinte Politice si Studiere a Problemei Nationale), de la Institutul de Conjunctura Economica Internationala, de la Centrul de Cercetari pentru Tineret, de la ceea ce s-a numit Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii (trec peste formularea orwelliana a unei asemenea teme in anii lui Ceausescu!), ADIRI(Adrian Nastase) etc Iosif Boda, Dorel Sandor, Virgil Magureanu, Adrian Severin veneau de la „Stefan Gheorghiu”. Mihai Bujor Sion, primul sef de cabinet al lui Ion Iliescu, crescut practic de acesta, era fiul fostului sef al Sectiei Presa si Edituri a CC, numit in 1971 ambasador in Olanda, mort, impreuna cu sotia sa intr-un accident de avion. Victor Babiuc si Daniel Daianu lucrau la Institutul de Conjunctura. Cornel Codita lucra la Centrul de Studii si Teorie Militara. in subordinea directa a lui Vasile Secares. Vladimir Pasti lucra la Centrul de Studii pentru Tineret, aflat in subordinea CC al UTC (tot acolo lucra si Petre Datculescu). Nu discut aici competenta acestor oameni, ci background-ul lor politic care a jucat un rol important in formarea „Grupului un Viitor pentru Romania”, puternic legat de Ion Iliescu intre 1990 si 1996. Bogdan Olteanu apartine unei alte generatii, a aderat devreme la PNL, nu l-as include in aceeasi categorie. Chestiunea supravietuirii unor familii nomenklaturiste in noua clasa politica merita, evident, studiata. Iar rolul lui Bogdan Olteanu in tergiversarea ori chiar blocarea Legii Lustratiei, in pofida angajamentelor sale solemne, merita luat si el in discutie. Nu degeraba a primit medalia „Secera si ciocanul” din partea Societatii „Timisoara”.

      • mon chapeau,d-le Tismaneanu! Toate aceste pepiniere,colivii aurite, gradinite de viitori politruci insirate de Domnia Voastra au avut rolul de a sustine material papagalii fara profesie ai sistemului comunist! Dupa lovitura militara de stat de extractie sovietica din 1989 prin care intro serie de tari comuniste a fost dus la indeplinire ordinul lui Andropov via Gorbaciov de schimbare a activistilor comunisti ,care dominau securistii dpdv material ,ierarhic si social ,cu KGBistii ,cu securistii ,Romania s-a gasit intro situatie fara precedent ,prin care o data cu lozinca * Jos comunismul!* in fruntea statului a fost propulsat tot un comunist ,sustinut de tot ce insemna securitate si activisti de partid,including papagalii din coliviile comuniste ,pregatiti doar sa frece menta in vederea pensiei!va multumesc inca o data ,continuati cu efortul de a aduce adevarul in fata ochilor nostrii ,de a asana batjocura asta de viata politica!
        Respect !

        • Va multumesc si va incredintez ca nici prin vis nu-mi trece sa renunt la rostirea adevarului, pe baza de informatii verificabile, cu onestitate si obiectivitate. Cu cat vom sti mai multe despre acel trecut care nu mai trece, cu atat vom intelege mai bine prezentul. Mistificarile si distorsiunile sunt opusul a ceea ce avem nevoie. Pe Ion Iliescu il enerveaza teribil ca unii dintre noi cerem acces la dosare, spune ca suntem obsedati de dosare. Noi sau ei? Noi le citim, ei le compuneau. Am publicat pe blogul meu schimul de mesaje cu Tania Podoleanu, am scris o scurta introducere.

          http://www.tismaneanu.wordpress.com

      • „Bogdan Olteanu apartine unei alte generatii, a aderat devreme la PNL, nu l-as include in aceeasi categorie”

        Viorel Catarama (in PNL inaintea lui B. Olteanu, din 1990, e drept Olteanu avea 20 de ani in 1991 cand a intrat in PNL, era oare o limita de varsta??) in ce categorie l-ati include?
        Viorel Catarama, care facuse REI (relatii econ intl) la ASEsi suise rapid in anii 80 treptele comertului exterior pana la agentia economica din Belgia…
        (ca sa parafrazez un al contributor, „institutii similare din Vest”…)

        Repet, comunisti inculti, aderari in PNL, aceste simplificari nu ajuta analizei.
        Poate e mai folositor sa demontam acest PNL si sa vedem despre ce era vorba si mai ales de ce avea nevoie Romania de el in 1990 si mai ales CINE?
        qui prodest.
        Interesant acest proces al comunismului demarat cu mult inainte ca Basescu sa devina membru FSN… odata cu condamnarea oficiala si in fata intregii natiuni a Ceausestilor la moarte..
        mai interesant este ceea ce a urmat, condamnarea pe care au facut-o comunismului partidele istorice reaparute (din „vina” cui?) pentru reusita spectacolului pe micile noastre ecrane:
        inceput de ianuarie 1990 (inainte ca FSN sa se infiinteze ca partid politic): Corneliu Coposu ii propune lui Ion Iliescu participarea in capul listei taraniste la viitoarele alegeri. Aceasta este cel putin ceea ce afirma Iliescu pe blogul personal, acum catva timp.
        Din perspectiva interviurilor dvs. cu personajul Iliescu , va amintiti daca v-a dezvaluit si dvs personal chestia asta, sau si-a amintit-o mai tarziu, odata cu aparitia blogospherei?
        Si daca ce spune e adevarat (nu stiu ce ma face sa-l cred de data asta…) ce ne facem cu procesul comunismului si studierea lui..?
        NU ar fi mai bine sa incep sa studiem mai intai post-comunismul??

        Sau e prea devreme?

        • Oamenii politici, si nu doar ei, sunt predispusi la fantezii, mai ales daca le convin pentru credibilizarea propriei imagini. Niciodata Ion Iliescu nu mi-a spus o asemenea enormitate, stia ca l-as fi contrazis, fusesem apropiat de dl Coposu. Nu cred ca i-a fost vreodata facuta o asemenea propunere de catre Corneliu Coposu care, din prima clipa in care a putut sa se exprime deschis si liber, a criticat fara menajamente cripto si neo-comunismul.

  6. Multa tendentiozitate pentru cineva care a stat pe margine si s-a ocupat doar cu asemenea „contabilitati”. Multi din oamenii enumerati au gandit pentru Romania, si-au asumat responsabilitati, au pus umarul la construirea noii societati. Cred ca si daca ar fi venit de pe Marte, iar nu din lumea de dinainte de 1989 s-ar fi spus despre ei aceleasi rautati doar pentru simplul motiv ca s-au implicat si ca democratia i-a adus in primele randuri. Vulpea cand n-ajunge la struguri spune ca sunt acri…

    • perfecta dreptate ! de aia a ajuns tara asta unde este !
      condusa de cei de care zici d.ta ,la suprafata, si de securisti din umbra !
      celor care erau impotriva lor li s-a dat in cap-partidele istorice,miscarile anticomuniste (piata universitatii,punctul 8 timisoara,etc.),miscarile monarhiste…
      cu metodele tipic comuniste,binecunoscute lor-mineriade,slogane,diversiuni care au prins la poporul asta incult politic ! totul pana au ajuns acolo sus,de unde nu i-a mai coborat nimeni…
      au continuat „munca” inaintasilor lor si ne-au adus aici !
      mai is acri strugurii,tovarase ?…

      • Toma, chiar crezi ca cine permite invidiei si ambitiei sa stea in calea constiintei sale sau simtului sau de raspundere va realiza vreodata ceva durabil pentru interesul national?! Niciunul dintre falsii „luminatori” de astazi nu va fi adaugat la poporul sau pentru simplul motiv ca in locul umilintei si sacrificiului, inerente unei opere populare, au ales efemeritatea stralucirii si arogantei propriului ego-u. Poporul nu e chiar atat de prost pe cat il cred sau l-ar vrea unii…

  7. Post Scriptum: Observ ca punand la zidul infamiei metehnele comuniste legate de dosare, intrigi si anchete nimic nu-l impiedica pe autor sa le utilizeze cu aceasi osardie si in capitalism…

    • Ar fi de dorit sa discutam despre subiectul articolului, nu despre autorul sau. Har Domnului, nu am participat in viata mea la vreo ancheta, nu ma ocup cu intrigi, iar dosarele de cadre le studiez in arhive, nu le intocmesc in interogatorii nocturne ale caror rezultate sunt dinainte cunoscute, scopul fiind ca victimele sa contribuie prin semnatura la propria umilire si distrugere…

  8. Domnule, am trimis o postare la articolul dv re vizita prezidentiala in SUA. Ca nu agreati continutul, e de inteled, dar data fiind forma civilizata puteati sa o admiteti sprr publicare si sa extindeti cititorilor dv curtoazia de a-i lasa sa decida singuri asupra meritelor postarii.

    • Din pacate, in parte, da. Dar mai este si cealalta istorie, a rezistentei, a celor care n-au participat la crime, nu s-au lasat subjugati, nu s-au prostituat, a celor care, precum Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, N. Carandino, Corneliu Coposu, Ion Mihalache, Iosif Jumanca, Ion Flueras, Ioan Barbus, Ion Diaconescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Diaconescu, Oana Orlea, Florin Constantin Pavlovici, au rezistat. este si istoria grevei anticomunisti condusi de Constantin Dobre care au organizat greva din august 1977, a miscarii muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987, a lui Paul Goma, a lui Vasile Paraschiv, a Doinei Cornea, a lui Dan Petrescu, a lui Radu Filipescu, a SLOMR, a lui Ionel Cana, a lui Ion Negoitescu, a lui Dorin Tudoran, a lui Dan Desliu cand a renascut ca disident, a lui Ion Vianu, a lui Gabriel Andreescu, a lui Liviu Cangeopol, a lui Mircea Dinescu,a lui Carmen Popescu si a Marianei Marin. Ganduri bune.

  9. Domnule Volo Tismaneanu,
    Ma numesc Tania Podoleanu, fiica lui Jack si Olga Podoleanu, nepoata Gizelei Vass, matusha lui Bogdan Olteanu…….cate calitati intr-un singur om ! Am copilarit pe-aproape de dvs., acelasi cartier, parinti prieteni, cam cu toate alinturile si beneficiile pe care le descrieti/criticati – dar vorbind de alti „moshtenitori” ai generatiei de ilegalisti; dar aveti dreptate, sa vorbim de continutul articolului, NU de cel care l-a scris…..
    Fata cea mare a Gizelei Vass NU a studiat medicina, baiatul dansei – Gheorghe – NU a studiat la politehnica, Olga Podoleanu NU a fost prietena cu Elena C., dar cu alte ilegaliste, ulterior in functii de conducere da; bunul simt ma impiedica sa continui lista de „greseli”, inocente sau tendentioase si tot bunul simt ma obliga sa recunosc si partile adevarate ale articolului dvs. Are insa vreo importanta ce e adevarat si ce nu ? Se spunea pe vremea tineretii noastre „multi aude, putin pricepe”. De fapt ce ma deranjeaza cel mai mult in articolul dvs. este lipsa unei elementare decente in exprimare, doar spre deosebire de personajele mai sus „povestite”, santeti un om cult, scolit si vorbitor de limbi straine.

    • Va multumesc pentru detaliile oferite. Cel mai adecvat ar fi sa spuneti concret ce au studiat Kati Vass-Olteanu si Gheorghe Vass. Va asigur ca voi corecta aceste informatii. Sunt chiar dispus sa public corespondenta noastra ca un text separat. Cat priveste legatura Olgai Podoleanu cu Elena Ceausescu, am vazut eu insumi parti din dosarul Elenei Ceausescu in care mama Dvs aparea ca referinta din ilegalitate. N-am afirmat ca Olga Podoleanu a ramas prietena cu Elena Ceausescu, ci doar ca se cunosteau foarte bine din anii clandestinitatii. Nu am afirmat nimic negativ despre mama Dvs. Pentru Elena Ceausescu aceste contacte (referinte) insemnau mult in conditiile in care avea nevoie sa-si confectioneze o biografie revolutionara credibila. Nu-mi amintesc ca parintii nostri sa fi fost prieteni. Nu cred ca am intrat vreodata la Dvs in casa, nu cred ca Dvs ati fost la noi. In mod cert, nu dupa 1958, cand eu aveam sapte ani, iar tatal meu a intrat in colimatorul anchetelor de partid ce aveau sa duca la excluderea sa in 1960. Nu am scris acest articol (doar) de pe pozitiile unui „martor din interior” (desi exista si acest element, cum a existat si in cartea regretatei istorice Annie Kriegel intitulata „Voyage a l’interieur du Parti Communiste Francais”, un model pentru mine, dar si pentru Stephane Courtois, Marc Lazar si Annettte Wieworka), ci ale istoricului comunismului romanesc si international in secolul lagarelor de concentrare,al deportarilor in masa si al persecutiilor genocidare impotriva „dusmanilor de rasa” si de „clasa”.

      Este un mare nenoroc ca parintii si rudele unora dintre noi au fost implicati in acest experiment catastrofic, chiar diabolic, numit comunism. La fel de mare ar fi nenorocul, creat chiar de noi, de a nu recunoaste aceste lucruri, de a ne obstina sa credem ca, pentru ca iubeau muzica lui Ceaikovski si Baletul Bolsoi, pentru ca citeau seara acasa romane de Cezar Petrescu, de Cronin, de Romain Rolland si de Maxim Gorki, pentru ca iubeau poemele lui Esenin ori pe cele ale lui Maiakovski, nu sustineau un regim criminal si ilegitim. Acum cativa ani, Oana Niculescu-Mizil, deputata PSD, s-a simtit ofensata de ce ceea ce scrisesem despre bunciul sau, ideologul comunist Paul Niculescu-Mizil, fost secretar al CC al PCR, fost sef al Sectiei de Propaganda in anii cei mai duri ai stalinismului din Romania, un om care a votat in decembrie 1989, deschiderea focului impotriva revolutionarilor anticomunisti. La fel, Ioana Pintilie, fata Anei Toma si a lui Pantiusa, seful Securitatii in anii 50, are si ea rezerve in raport cu ceea ce scriu. Pentru ea, Pantiusa a fost un parinte minunat. Constat acum ca Dvs socotiti ca nu ma exprim decent cand scriu despre una dintre supremele cadriste, o inchizitoare suta la suta, o fanatica stalinista de o vasta incultura si o sustinatoare infocata a lui Nicolae Ceausescu precum Ghizela Vass. V-ati gandit vreodata ce simteau cei anchetati de Ghizela cea de Fier? V-ati gandit la Peter Donath si Veronica Rosenberg, fiica lui Adalbert Rosinger, copiii unor oameni condamnati fara a avea vreo vina, ilegalisti si ei, specialisti de inalta clasa, in monstruoasa inscenare numita „Procesul Comertului Exterior”? Pavel Donath si Adalbert Rosinger fusesera si ei deportati la Vapniarka. A scos Ghizela, care locuia doar la cateva case distanta, pe strada Muzeul Zambaccian, de familia Donath, a carei fiica, Ecaterina (Kati), era colega de scoala cu Peter, baiatul lui Pavel si Lili Donath, vreun cuvant sper a-l apara atunci cand procurorul a cerut condamnarea sa la moarte? Ilegalistul Donath a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica sub acuzatii prefabricate, inclusiv unele legate de perioada din lagar. Avea Ghizela framantari, avea ea insomnii cand stia ca fostii ei tovarasi de lagar, Donath si Rosinger, erau bestial torturati de securistul Iosif Bistran? A trimis vreun memoriu Biroului Politic, lui Gheorghiu-Dej, pentru a protesta in vreun fel? Imi amintesc de o discutie cu Pavel Campeanu care a cunoscut-o bine pe matusa Dvs. Cand i-am spus ca am auzit ca Ghizela Vass isi scrie memoriile, fostul ei adjunct la Sectia Externa, devenit sociolog critic si un rasat intelectual, s-a uitat ironic catre mine si mi-a spus: „Ghizela scrie?” Nu i-am raspuns atunci, dar as fi putut spune: „Da, scrie denunturi”.

      Ce este indecent in cuvintele mele? Nu descriu ele cu precizie ceea ce a facut Ghizela Vass la Comisia Controlului de Partid, o institutie criminala? Cunoasteti cuvintele rostie de Ghizela Vass, de Rautu, Chisinevschi etc la adresa sionismului? Ghizela Vass nu a torturat fizic, pecum Misu Dulgheru, Pantiusa, Nicolschi, Soltutiu, Bistran ori Sepeanu, specialitatea ei, ca si in cazul unor Ranghet, Coliu, Vincze, era tortura psihologica. Biografia ei figureaza in „Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”printe cele alre principalilor responsabili pentru samavolniciile regimului. Nu este doar pozitia mea, ci a unei intregi comisii. Trecutul este inca ocultat, tortionarii (inclusiv Bistran) isi incaseaza inca obscenele pensii, exista prea multe rani deschise pe care doar adevarul le poate vindeca. In ce valori credeti, doamna Tania Podoleanu? Care sunt „partile adevarate” ale articolului meu? Le puteti numi in chip franc, fara a recurge la etichetari? Sunteti de acord ca aceste tenebroase episoade din istoria comunismului romanesc, o istorie cu multe, cumplit de multe cadavre, trebuie cunoscute? Ca, tot asa cum nu exista culpe genetice, nu trebuie sa existe nici solidaritati ereditare, ca nici Dvs, nici eu, nici alti copii de ilegalisti si/sau de demnitari comunisti, nu avem vreo „sacra datorie” sa tacem despre lucrurile acelea mizerabile in care, ne place sau nu, iar mie unuia nu-mi place catusi de putin, parintii nostri au fost amestecati? Ca orbirea si obedienta lor nu trebuie sa fie si ale noastre? Ca exista o diferenta intre familia noastra biologica si aceea politica si morala?

  10. Nu am mai deloc amintiri din 1958, dar un pic mai tarziu da : parintii se vizitau, iar tatal meu a devenit persona non grata tot in 1960 (poate ’61?). Nu cred ca profesiile copiilor Ghizelei Vass ar explica mai bine si mai clar adevarul istoric. Am recunoscut ca adevarate parte din relatarile dvs., alte evenimente imi sunt necunoscute, deci nu am dreptul sa comentez. Vorbind de lipsa de decenta in exprimare ma refer la doua episoade din relatarea dvs : comentariul lui Gaston Marin isi poate avea locul in vulgara emisiune lui Marutza probabil, cu titlul de „Barfe si silicoane din lumea tovarasilor”, nu intr-un articol istoric; povestea discului Georges Brassens o stiu altfel, din familie, dar INSISTENTA asupra inculturii personajului mi se pare grosolana; ca noi toti, am cunoscut oameni inculti, simpli, datorita unui start point nenorocos, dar cu bun simt si suflet mare si in aceiasi masura altii extra-scoliti , dar gunoaie umane. Cata vreme n-a incercat sa obtina titlul de doctor honoris causa sau sa obtina un post de pedagog – nu vad relevanta, dar este adevarat ca nu vorbea franceza (?); mai ramanea sa descrieti nasul cel mare si semit al tovarasei. Decenta este parte din valorile pe care mi le-ati pus la indoiala. DA domnule Tismaneanu, istoria trebuie cunoscuta.

  11. Un detaliu interesant despre Ghizela Vass, in functia de sefa a Sectiei Relatii Externe a CC: atragea atentia translatorilor care participau la primirea de catre Ceausescui a oaspetilor straini, sa fie atenti cand traduc spusele strainilor, sa indulceasca eventuale exprimari care l-ar fi deranjat pe Tovarasu.

  12. Domnule Tismaneanu!
    M-ar interesa mult cum se proceda pentru recrutatea ca membri de partid, in ilegalitate, a celor precum cei mentionati de dvs. mai sus. Cateva exemple. Presupun ca, cel putin, unii dintre cei pe care i-ati cunoscut mai bine v-au relatat episodul intrarii lor in miscarea comunista. Cunoasteti vreun caz in care cineva, stiind ca exista un partid comunist in ilegalitate, a reusit sa afle cui sa se adreseze? Eu cred ca, dimpotriva, recrutarea se facea pe cai oculte, din initiativa activistilor comunisti. Asa mi se pare logic. Prin anii 70 am calatorit cateva ore in acelasi autoturism cu sotia lui Alex. Sencovici. Mi-a povestit multe despre activitatea ei si a sotului in ilegalitate, despre modul in care decurgeau anchetele cand erau arestati etc., dar la intrebarea mea punctuala cum s-a produs primul contact al ei sau al sotului cu miscarea comunista, cui a apartinut initiativa, a tacut.
    Si inca o intrebare de interes personal: cunoasteti daca exista o legatura de rudenie intre Maria Rab (mentionata de dvs. in articol) si Stefan Rab, liderul de partid al judetului Covasna (sau Harghita?) pana in 22 dec. 1989?

    • Cum se intra in PCdR este un subiect fascinant, voi incerca sa explic intr-un articol viitor. Era o secta, intrarea in interiorul ei presupunea rituri de initiere, verificari prealabile, o selectie extrem de riguroasa. Toti membrii avea pseudonime. Imi povestea mama mea cum, la o intalnire ilegala, a avut surpriza sa-l descopere drept contact pe un amic cu care se vazuse cu o seara inainte, despre care nu avea habar ca este comunist. De aici si importanta recomandarilor, a referintelor incrucisate si a autobiografiilor. Maria (Rusea) Rab a fost mai intai casatorita cu un ilegalist, Morgenstern, impuscat ca partizan in Basabaia, apoi cu Mircea Balanescu, ilegalist, fost redactor-sef adjunct al „Scanteii”, apoi ambasador la Berlin, la Paris, la Atena. Maria a facut parte din emigratia din URSS, a lucrat un timp la Radio Moscova. Al treilea si ultimul sot a fost Ion (Janos) Rab, ilegalist de origine maghiara, fost voluntar in Brigazile Internationale, revenit de la Moscova cu divizia „Horia, Closca si Crisan”, numit general in armata romana, apoi ambasasador la Moscova si la Belgrad. Nu au avut copii, Maria a crescut-o pe Felicia, fiica lui Rab din prima casatorie. Relatiile dintre familiile Rautu si Rab erau extrem de stranse. Nu stiu sa fi existat vreo legatura de familie cu Stefan Rab. Elisabeta (Bozsi) Sencovici a fost una dintre temutele cadriste din anii 50. In Sectia de Cadre, ea indruma „organele speciale”. Nu a avut indoieli, a ramas o activista disciplinata pana la capat, chiar dupa plecarea din tara a fiului cel mare, Gheorghe (Gyuri), casatorit cu Margareta Paslaru. Din cate stiu, ea a fost cea care l-a convins pe Alexandru Sencovici sa nu semneze „Scrisoarea celor 6” in martie 1989, in pofida intentiei sale initiale. Semnatura unuia dintre liderii istorici ai PCdR, alaturi de Apostol si Parvulescu, mai ales unul de origine maghiara, ar fi adaugat greutate acelui document.

  13. @ Vladimir Tismaneanu

    „Incultura Ghizelei Vass a contat intrucat intre atributiile sale, in anii 50, era sa-i judece politic pe fostii voluntari din Spania si pe fostii luptatori din Rezistenta franceza.” (http://tismaneanu.wordpress.com)

    Ghizela Vass l-a judecat si pe tatal tau? Daca da, poti detalia?

    • Nu cred ca sentinta in astfel de procese avea legatura cu nivelul de cultura al satrapilor.
      Cand erai anchetat erai deja condamnat, poatea ca rolul era mai bine jucat de o persoana inculta decat de una mai scolita, dar pentru fiecare exemplu de incultura comunista pot veni cu zece de comunisti super cultivati.
      Uniunea scriitorilor de e xemplu…

    • Ghizela Vass a facut parte din „troika” numita de conducerea PMR pentru a-i investiga (deci a-i interoga) pe fostii voluntari din Brigazile Internationale si pe fostii luptatori din Rezistenta franceza. Evident ca si parintii mei au trecut prin acele anchete. Cel mai vizat, din cate stiu, a fost Valter Roman, prieten cu Laszlo Rajk, executat in urma inscenarii de la Budapesta din 1949. Alaturi de Ghizela, din troika faceau parte Iosif Ranghet, membru supleant al Biroului Politic si presedintele Comisiei Controlului de Partid si Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa, seful Securitatii si adjunctul lui Teohari Georgescu la MAI. Parintii mei au fost anchetati in special in 1952, intrucat lucrasera la Radio Moscova direct cu Rudolf Slansky, devenit secretar general al PC din Cehoslovacia, acuzat de „titoism”, „nationalism sionist” si tradare, judecat in mega-procesul de la Praga, condamnat la moarte impreuna cu alti zece acuzati si spanzurat. Doar trei dintre acuzati au scapat cu viata, intre ei fiind Arthur London, fost voluntar in Spania. Verdictul dat de „troika” mergea direct la Gheorghiu-Dej. Ultterior, colonelul de Securitate Eugen Szabo a relatat ca, prin 1954, Dej l-a insarcinat sa pregateasca marelialele necesare unui proces al „spaniolilor” si „francezilor”. Antipatia unui Gheorghe Gaston Marin, fost maquis-ard, pentru Ghizela Vass provenea probabil din perioada interogatoriilor de la CCP. Cand am scris „Stalinism pentru eternitate”am corespindat si am stat de vorba cu numerosi ilegalisti. N-am intalnit macar unul care sa aiba cuvinte bune de spus despre Ghizela Vass.

  14. Eu am fost indragostit de Luminita Coler ( ce pacat ca a disparut asa devreme ) . Ilie Serbanescu a fost printre ultimii care a vazut-o in State . Era intruchiparea unei anumite modernitati in anii de plumb . Donca Steriade a fost si ea o figura interesanta , adica este si acuma ….Tatal ei , doctorul Steriade era foarte cult si invatai mult de la el . Salutari draga V.T. si pe curand !

  15. Sunt oarecum contrariat de unele dintre mesajelor domnului Vladimir Tismaneanu. De ce aceasta perceptie?! Un istoric ar putea raspunde ca datorita unor distorsiuni, un cercetator stiintific ca din cauza absentei demonstratiei, un comunicator ca aceasta s-ar explica prin stilul inadecvat, patimas si sententios si, ma rog, nu in cele din urma, un barbat ar putea invoca „atacurile” la adresa unor femei.

    Nu era nevoie ca Paul Niculescu Mizil sa-si dea „votul” pentru a se trage in demonstranti. Decizia i-a apartinut in totalitate dictatorului Ceausescu, ceea ce era si „constitutional”, ca si comandant suprem. Revolutionarii nu erau „anticomunisti”, ci anticeausisti, cel putin pana la caderea regimului si constituirea celorlalte partide, care au facut din anticomunism un slogan al luptei pentru putere. De asemenea se lipeste o eticheta falsa unor structuri de cercetare stiintifica de varf, cu ai caror experti se putea mandri orice institutie similara din Vest. Faptul ca (si) de acolo au plecat unele idei privind caducitatea sistemului comunist ar trebui sa fie un motiv de recunoastere a perspectivelor dizidente si a promotorilor acestora, nu de negationism.

    Dupa cum istoricii si opinia publica stiu foarte bine astazi, multe din afirmatiile si acuzatiile din timpul Revolutiei nu au fost probate. Nu ma voi referi la niciuna dintre ele (cei 60000 de „morti” al lui Brucan, mortii „torturati” scosi de prin morgi si cimitire, nou-nascutii „debransati” de la aparate etc.), ci doar as semnala ca acest soi de „grozavii” face „cariera” si astazi. Pe undeva, o asemenea supralicitare in epoca era de inteles, pentru ca izvora din supraevaluarea ceausismului si din teama de restauratie, dar astazi este nevoie de o reevaluare istorica lucida si depolitizata.

    Asa dupa cum vantul intareste copacii, cred ca si vitregia comunista ne-a stimulat anticorpii la bolile politicii. Oamenii nu mai pot fi inselati si manevrati de discursul politoid, care le-a ramas adanc inradacinat in memorie. Acest soi de comunicare agitatoroida era usor de recunoscut, pentru ca intotdeauna agitatorul avea la purtator doua liste, de care facea mare caz. O lista era cu baietii “buni”, iar cealalta cu cei “rai”. Verbiajul sau era cand cleios-lipicios, pentru a-si atrage victimele, cand caustic-vitriolant, pentru a-si anihila dusmanul, mai mult sau mai putin de clasa. Metoda de manipulare era aproape perfecta, pentru ca incercand sa evite lista cea rea si sa ajunga pe cea buna, oamenii erau pe nesimtite inglobati in dispozitivul intereselor personale sau de grup ale agitatorului.

    Ca fiinta sociala, nu pot sa o condamn pe Giselle pentru ca a crezut intr-un ideal inaltator, ci doar sa nutresc compasiune fata de precaritatea instructiei ei scolare, care a facut-o vulnerabila in fata vicleniilor totalitarismului. Nu pot fi de acord nici cu tirada de intrebari pravalita asupra doamnei Tania, ca la un interogatoriu cu „reflectoru-n ochi”, ca pe vremea defunctului regim comunist, nici cu cuvintele grele aruncate Oanei despre tatal ei… In fond, aceste doua doamne isi apara memoria parintilor lor, care nu se mai pot apara. Nu stiu de ce Tania si Oana nu ar avea un asemenea drept. Ca si Vladimir.

  16. cum spuneam, povestile de cartier si famile comunista sunt parte din sapaturi, din cercetare si cateodata, pot zugravi istoria.
    dar ce relevanta are faptul ca tovarasa Vass si Elena Ceausescu erau inculte?
    Nu erau in acelasi organ, alaturi de super-culti, de super educati, de ultra-calatoriti, care vazusera Europa de la Madrid la Moscova ?
    CE relevanta are daca acesti stalinisti, au fost sau nu buni parinti?
    Capacitatea copiiilor lor de a povesti despre ei – de a oferi amanunte revelatoare pentru intelegerea sistemului – este fara doar si poate limitata, si contributie Taniei Podoleanu o dovedeste.
    Romania comunista s-a construit pe contributia sutelor de activisti „de fier” cum ii numeste Vladimir Tismaneanu, care presupunea prin definitie, eliminarea periodica a elementelor care se „inmuiasera” pe parcurs, din varii motive, de la disonanta cognitiva exacerbata de insasi nivelul cultural al tovarasilor , pana la plecarea in afara a unei odrasle prost educate…
    Si totusi acesti comunisti inculti, dupa cei 20 de ani de eliminari fizice a unei generatii ingrate si condamnate la moarte au reusit sa asigure viitorul comunismului in Romania de dupa Gh. Gh. Dej, printr-o intelegere poate simplista dar totusi foarte pragmatica a generatiei in blugi a lui Paunescu, parintii celor care azi se bucura de roadele consumerismului si al cetateniei EU.
    Mi se pare foarte simplist si ineficient pentru analiza a comunismului si post-comunismului romanesc aceasta repetata accentuare, devenita loc comun, a inculturii si grosoloniei tovarasilor care au condus Romania din 45 pana in 89.
    Aceeasi „metoda” de analiza este preluata pentru a transa si forta concluzii despre anii 90, acum, din unghiul lui 2011 toamna…
    In acelasi timp societatea romaneasca si orizontul ei de asteptare, orizontul ei cultural si contributia poporului romana la „fertilizarea” terenului in care un Bogdan Olteanu a crescut si mai ales s-a „afirmat” este redusa la statutul de non-participany, de spectator, de victima..
    Procesul comunismului nu se termina cu o data in calendar si nu incepe cu un decret prezidential.
    Cel putin nu in ROmania.
    Aici primii care au condamnat comunismul au fost chiar comunistii si securistii care in decembrie 1989 au hotarat sa se apuce de altceva.

    • As dori sa fac un comentariu referitor la atmosfera lagarului Vapniarka relatata mai sus de dl. Tismaneanu, atmosfera contestata de altfel in diferitele referinte facute de unii martori ai perioadei.

      Cele de mai jos sunt marturiile tatalul meu Adalbert Rosinger, aflat si el printre detinutii acestui lagar pe care l-a numit o republica totalitara in miniatura. In fond orice forma de putere nu a lasat neschimbati pe cei care au ajuns printre cei care au detinut-o. Aceasta este regula de fier a oligarhiei, care ramane valabila in forme diferite sub orice regim politic.

      „Regimul alimentar in primele 6 luni (septembrie 1942 – februarie 1943) a fost extrem de precar. Ni s-au dat cite 200g pine de orz pe zi, si ca hrana exclusiva pentru prinz si pentru seara linte furajera in cantitati suficente foarte greu comestibila, ramasa in stoc de la sovietici, care a fost denaturata pe ici pe colo de petrol. In ianuarie – februarie 1943, multe zeci de tineri dintre noi, s-au imbolnavit in urma acestei alimentatii, doboriti de o paralizie a picioarelor(neuro-lattirissimus) . Vazind ca paralizia a inceput sa ia proportii, in martie 1943, administratia a retras din alimentatie lintea furajera si ne-a dat carne de cal, cartofi si alte alimente comestibile. In acelasi timp, am inceput sa avem dreptul la pachete de alimente si de imbracaminte din tara si astfel cele 6 luni grele de lipsuri si de foamete s-au terminat si situatia noastra, treptat-treptat s-a imbunatatit.
      Desigur, ca la aceasta ameliorare a regimului nostru a contribuit in buna parte dezastrul militar suferit de blocul hitlerist in Stalingrad. Trebuie subliniat ca chiar in primele 6 luni, in perioada foametei, nu toata lumea a suferit de carenta alimentara. Daca membrii de rind ai colectivului comunist, intr-adevar au dus greu, conducerea colectivului insa, ierarhia aprtinica, membrii de partid adusi din inchisori, au avut conditii de viata remarcabul mai bune decit nasa deportatilor. Colectivul comunist a fos dirijat de doi detinuti politici veniti din Caransebes: Lazar Grunberg, eminenta cenusie figura nr. 1 „pontifex maximus” si Andrei Bernath care era persoana nr. 2. Dinsii au fost defapt diriguitorii micii republici toalitare, Wapniarka, care a numarat 1100 de cetateni. Comandamentul deobicei nu s-a amestecat in viata interioara a lagarului, lasindu-ne latitudinea de a ne organiza. Grumberg Lazar si Bernath Andrei nu apareau niciodata in public fata de comamdament. Ei stateau in camera lor mica, separata, fiindca numeroasele camere mici aflate la capetele pavilioanelor, toate erau rezervate pentru conducerea colectivului. In camerele mici, conditiile de viata erau incomparabil mai bune. Se putea face foc in sobite mic, era lumina, se putea fierbe un ceai sau prepara ceva de mincare, fara sa fie la vazul altora si s-au putut purta discutii conspirative intre dinsii, caci pe vremea aceea inca n-a existat magnetofon. S-a format o „comunitate evreiasca” conform directivelor date de Grumberg si de Bernath, care era forma de organizare a lagarului fata de Comandament. Un fel de guvern almicii republici dirijat din umbra de Grumberg si Bernath. In conducera comunitatii erau: Emanuil Vinea, Paul Dacalu, Simion Bughici, Aurel Rottenberg, avocatul Burger, Rado Alexandru, Paul Donath si alti.
      Bughici a fost dupa eliberarea de la 23 august 1944, citiva ani si ministru de externe, Aurel Rottenberg cu numele de Stefan Voicu mai apare si azi in diverse misiuni partinice in strainatate, Politica conducerii colectivului de lagar, atit la Wapniarka cit si la Tirgu Jiu a fost o politica a piramidei. Straturile mai joase erau formate de internatii de rind, straturile de mijloc au fost membrii simpli ai colectivului, multi entuziasti care deserveau aristocratia partinica care a constituit virful piramidei. Cadrele superioare de partid trebuiau menajate, crutate, lor re reveneau muncile mai usoare iar muncile mai grele au ramas sarcina straturilor mijlocii si inferioare ale piramidei, la croitorie, fringherie si celelalte atelier la Tirgu Jiu si la munci convenabile la Wapniarka, conducerea a dirijat in primul rind oamenii lui proprii, iar la munci brute au fost trimisi internatii de rind.”

      • Apropo de atmostera lagărelor de la Wapniarka şi Tirgu Jiu şi aristocraţia partinică ce făcea „cărţile” pe acolo, am mai auzit de aşa ceva (păstrînd proporţiile, bineînţeles). E vorba de lagărul de la Buchenwald şi cum a fost folosit el după aia ca „mit fondator” al Gemaniei „Democrate”. Mit fondator la care pînă şi Eugen Kogon a contribuit pe undeva. Părerea mea. Puţin pe lângă temă, dar nu foarte…

        • Aveti dreptate, este ceea ce povesteste Margarete Buber-Neumann despre Ravensbruck. Despre Buchenwald a scris si Jorge Sempriun, ajuns acolo din Franta unde luptase in rezistenta. Interesant este ca dupa razboi, comunistii est germani au transformat Buchenwald in lagar pentru adversarii lor politici, inclusiv social democratii care refuzau „unificarea” fortata cu partidul lui Wilhelm Pieck si Walter Ulbricht. Un subiect care ar merita discutat deschis, fara inutile inhibitii. Ganduri bune.

  17. Biografiile pe care ni le ofera domnul Tismaneanu sint extraordinar de utile pentru intelegerea epocii. Cum se spune pe frantuzeste : „c’est la petite histoire qui fait la grande histoire” ! Comunismul n-a fost facut de martieni ci de oameni in carne si oase care, cum scrie cel care semneaza Antoniade, au crezut intr-un „ideal inaltator”! Am vazut si cit a fost de „ideal” si cit de inaltator” !
    M-as fi asteptat ca doamna Podoleasnu sa fie capabila de o mai mare distanta in comentariul domniei sale. Desigur, domnia sa nu are nici o vina ca este nepoata Ghizelei Vass, Cum scrie just domnul Tismaneanu, nu exista „culpe ereditare”. Binenteles, nu e placut sa citesti lucruri urite despre bunica ! Doamna Podoleanu, ca si doamna Oana Niculescu-Mizil ar trebui sa inteleaga ca domnul Tismaneanu nu scrie despre bunici, el scrie despre personajele publice care au jucat un rol important in epoca. Sper pentru doamna Podoleanu ca Ghizela Vass sa fi fost o bunica buna. Rudolf Höss a fost si el un tata bun, chiar foarte bun, dupa marturiile contemporanilor, dar ne amintim de el ca de comandantul lagarului Auschwitz !

    • Excelent comentariu, total de acord cu Dvs. Viata personala a acestor familii din ceea ce istorica franceza Dominique Desanti numea in cartea sa „Les Staliniens” „la haute aristocratie communiste” nu este decat fundalul analizei actiunilor lor politice. Gheorghiu-Dej, ne-o spunea nepoata sa Mandra, fiica cea mica a Licai cu Marcel Popescu, era un bunic minunat. A intrat in istorie drept calaul poporului roman, un Quisling al lui Stalin care a dirijat instaurarea sistemului concentrationar in Romania. Din cate stiu, Iosif Chisinevschi era un parinte generos, adorat de fiii sai. La fel si Leonte Rautu. Ghizela a fost bunica lui Bogdan Olteanu si matusa Taniei Podoleanu, probabil ca in familie aparea chiar inimoasa. Poate ca avea si umor. Dar isi mentinea rezerva de caldura umana pentru rudele apropiate. In raport cu ceilalti, atunci cand participa la anchete, era glaciala, inflexibila si inabordabila. Era Ghizela de Fier, femeia comisar, devotata cu trup si suflet celui care conducea Partidul, mai intai Dej, apoi Ceausescu.

    • Detectez o mica confuzie, un fel de amestec mai putin nimerit intre Niculescu Mizil si Vass ca profile distincte cit si destine total diferite post ’89.
      Niculescu Mizil a fost poate cel mai decent stab pe care l-am cunsocut vreodata si asta o spun ca fost vecin cu fam. Mizil, eu la Nr. 34 ei la Nr. 30……cam curs de vreo 15 ani. Un om de o decenta si bunacuvinta, ca sa u zic de o modestie ANORMALA. Cei 5 +1 copii ai lui ( Doru a aparut foarte tirziu ) practic umblau in picioarele goale, iar Serghei o poate f. bine confirma.
      Si mai important este faptul ca dupa „89, Mizil a fost foarte bine ancorat in noul sistem, intrat bine merci in afaceri, o nepoata, Oana, ajungind in parlament etc.
      Practic nu se poate pune in circa lui Mizil NIMIC de genul celor stiute despre Tov. Gizela.
      Un mic detaliu care ii va cade bine si lui Volo. Curind dupa moartea lui Franco, in Sapnia s-a organizat o reuniune internationala a fostilor membrii Brigazilor. PCR a trimis-o oficial pe Gisela Vass ca representant al PCR etc. Unii fost luptatori insa, printre care si Pavel Cristescu, au mers la aceeasi reuniune pe barba lor, curios, dar aprobati de partid. Odata ajunsi toti la Madrid, Tov. Gisela a aflat ca sint tovarasi ajunsi in afara delegatiei „ei”. L-a chemat pe Cristescu la ea in camera de hotel si, de fata cu „delegatia” ei l-a bestelit pe saracul om intr-un mod in care Cristescu, un tip extraordinar de destept, cu un umor debordabil, o caldura unica etc., a ramas bolnav, umilit SI ingrozit de ceea ce ar fi putut sa i se intimple odata ajuns acasa, dupa cum FOARTE specific l-a amenintat Gizela. Ideea ei era si a zbierat la saracul om ” Cum iti permiti sa te invirti pe-aici de capul tau, unde te crezi etc. etc. o sa discutam noi acasa etc. ”
      La intoarcere, Mihai Florescu l-a „acoperit” pe Cristescu, care oricum lucra deja la Min. Chimiei ( dupa Spania si Rezistenta Franceza, ajuns in tara fusese cam din ’49 pina in ’53 General, dat jos impreuna cu altii, Boico etc. ). De aici si incidentul amintit in Pta. Dorobanti….

      • Mici si putin importante corectii. Pe Vezendean nu il chema Gheorghe ci VICTOR.
        Prima sotie a lui Jakab Sanyi, o chema Farkas ca domnisoara, fiica Dermatei din Cluj si, saraca, a sfirsit serios bolnava de schizofrenie. Atit Vezendean cit si ea s-au sfirsit in Israel. Fiul ei, Mihai – Miki – era ultima oara cind ne-am vorbit inca in Sydney, Australia. Nimic din astea nu afecteaza restul datelor din articol, altminteri foarte importante din mai multe pdv.

  18. Domnule V.T., va scriu cu greu de pe o tableta, asa um am facut si prima data la acest articol, ceea ce necesita un mult mai mare efort decat de pe un computer. Nu stiu de ce insist sa scriu, poate doar ca sa intreb de ce mesajul meu a disparut din comentarii? S-a suparat cumva bogdanel ca l-am asociat cu bunicuta lui comunjsta si v-a cenzurat? Sau a intervenit cumva renumita familie vass? Comentariul meu nici macar nu a fost rasist.sau ar trebui sa fiu jntelectual ca sa potposta aici? Cu mirare un cititor aburit de de ideea libertatii ide exprimare…

      • Va multumesc pentru raspuns. Imi cer scuze pentru greselile de punctuatie si ortografie, e greu sa scrii pe sticla tabletei. Comentariul meu erau referitor la esalonul doi de elita comunista care inca se afla la putere in Romania, cum ar fi odraslele fostilor conducatori comunisti, gen Mizil Oana, Bogdan Olteanu, primarul Bucurestiului…si mai era ceva despre punctul 8 al declaratiei de la Timisoara. Sindromul comunist inca bantuie Romania si din pacate nu stiu daca exista antidot pentru o tara manelizata. O preferam eminamente agricola, decat eminamente manelistica.

  19. Domnule profesor,

    imi puteti indica va rog, intr-un mesaj privat,sursa numelui (prenumelui??) Gitta ca fiind cel nativ al Ghizellei Vass? Sursa este probabil rarissima.
    Off topic, ca un ajutor pentru cercetarea mea in vederea dizertatiei, imi puteti va rog indica surse bibliograficer despre misteriosul Manole H. Manole – nu am identificat practic nicio informatie despre aceste personaj dupa august 1944.

    Cu multumiri si un respect deosebit,
    Andrei

  20. Stimate domnule Tismăneanu,

    Este fascinantă povestea unor oameni care au întors roata istoriei așa cum a vrut Stalin- și au făcut acest lucru nu numai în România. Legăturile extrem de puternice peste Europa- atât ale interbrigadiștilor cât și a celor care au luptat în Rezistența Franceză ar fi putut transforma complet imaginea Europei- așa cum o știm noi. De ce s-a oprit Stalin în Ungaria ? De ce a acceptat ca Finlanda și Austria să rămână în afara Europei comuniste ? De ce n-a încurajat insurgența greacă- acolo unde a lipsit exact un astfel de efort pentru ca și Grecia să intre în sferta comunistă ? De ce nu i-a sprijinit pe comuniștii francezi (așa cum zice Beevor în ”Paris” ) care ar fi putut lua puterea fără probleme ?
    Oricum, dacă ne uităm la figurile patibulare de azi, sincer o prefer pe dna. Vass – care a pornit de la extrem de jos- unei dna. Paul sau dna. Anastase- așa ca și traiectorie umană- nu ca altceva. Și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi fost condusă de supraviețuitorii Brigăzilor și nu de țăranul prost Ceaușescu.

  21. Judecata la rece pe care ar preconiza-o Volo este oarecum dificila pentru cei care au facut parte din familii implicate in tevaturile politice de sorginte comunista pre si post belice. Studii prin excelenta academice sint necoite sa tarteze subiectul sine ira et studio. Social media este mult mai indulgenta, iar modulatile „subiective” pot avea o anumita valoare infomationala prin extindere tematica, cum ar fi un capitol si el relevant in genul „Efectul comportametului institutional distinct de peritrul strict familial asupra membrilor familiei.” Aici Tismaneanu se dovedeste a fi la fel de loial familiei sale precum Tamara Podoleanu familiei sale. Volo nu este foarte ” anxious” sa includa pe liste crtice propria familie , iar eu nu il condamn deloc. Am o memorie de puternica afectiune fata de regretata sa mama. Fata de Podoleni, l-am cunoscut foarte bine in copilarie pe Ionita, o bijurerie…
    Variabile comportamentale la multe personaje amintite de Tismaneanu sint si ele relevante la fel ca si statornice trasaturi la altele. Rozinger Bela, ca si sotia sa, Malvina, au fost foarte buni prieteni ai familiei mele, Goanta si Vezendeanu au fost in casa mea parinteasca foarte des, Goanta locuind la exact trei case de miene, iar transformarile , mai curind revenirea la abo rigine a fost remarcabila prin ceea ce se poate numii o teshuva, o impacare sufleteasca cu propriile fiinte. Acelasi fenomen foarte valabil si la superba Mama a protagistului nostru, Volo.Toti, in ultima instanta luind drumul drept al emigarii.
    NU acelasi lucu s-ar fi vazut nici la Sari Gruia pe care familia mea o cunostea mult prea bine si tocmai de aceea o ocolea, NU insa si ultimul sau sot Pista, mazilit si cu un umor devastator, nici la personajul principal al „temei”, Tovarasa Gizella, ramasa calcificata. In aceeasi categorie ar intra si Melita Apostol ca sa nu mai amintim de tragica sotie a tov. Miron.Regretata sotie a lui Pavel Cristescu, fost Brigade Spania, mi-a relatat cum, dupa ’89 a dat peste Gizela la Piata Dorobanti si abea , abea ca nu a linsat-o.In acelasi loc, nu ai putin de Alexandru Draghici a fost acostat si scapat de un fost securist care il cunostea pe „atacant”. Scurt timp dupa incident Draghici a luat drumul Budapestei unde nimeni nu il mai recunosatea…
    Liuba un caz aparte. Intors acasa in vizita in anii ’70 dupa ce fusesem in acelasi chibut cu Andrei, am vizitat-o pe Liuba la noua sa adresa pe Balcescu. Mi-a relatat ca tocmai se intorsese dintr-o vizita in chibutul lui Andrei, ramas acolo ca haver de nadejde, la care mi-a spus senina relativ la chibut ” uite asa am visat noi societatea noastra ! Go figure !!!
    Si totusi, alternantele mintii celei din urma nu pot sterge urma unor realitati concluse, irevresibile si, practic vorbind, in mare parte, incompatibile cu iertarea….
    Si astfel ,si Veroica si Tamara, dar si Volo au dreptate relativa, iar eu imi adulez parintii, cu un Tata membru PCR din 1929 si o Mama Dumnezeiasca cu Carnetu din 1935……

  22. Cu remarca ca Ghizela VASS este născută Gisella Faerstein / FAERŞTEIN) (n. 22 Aprilie 1912, Imperiul Rus, Chisinau) – exact cum apare și pe listele Komintern. Impreuna cu Ladislau Vass a avut trei copii: un fiu, Gheorghe (Ladislau) (09 Septembrie 1950 – d. 2000?), și două fiice: Leah Zoia, care a emigrat în SUA in 1980, cu soțul ei, medicul Eugen Zeiligsohn, trăind la New York (cu numele Faerstein); si Ecaterina, căsătorită cu Dănuţ Florin Olteanu (fost secretar de partid la întreprinderea Tehnofina), mama lui Bogdan Olteanu (după 1989 președinte al Camerei Deputaţilor şi apoi viceguvernator B.N.R., care a locuit, până la vârsta de 30 ani, împreună cu bunica sa maternă pe str. Zambaccian nr. 1 din București) și a Lisei, soția lui Adrian Despot. Bogdan Olteanu este varul Andreei Paul Vass (membru PNL, anterior PDL)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro