joi, martie 28, 2024

Cine a fost Ilie Verdeț? Executant perfect, premier ceaușist

Incolor și inodor, niciodată suspectabil de gândire originală, Ilie Verdeț (1925-2001) a fost exponentul a ceea ce numesc grupul aparatului de partid, deci baza de putere a lui Nicolae Ceaușescu în lupta cu baronii lui Gheorghiu-Dej. Biografia sa este extrem de asemănătoare cu aceea a ultimului premier comunist, Constantin Dăscălescu (1923-2003). Ele sunt în fond interșanjabile, ceea ce mă scutește de a oferi și un portret Dăscălescu. Sigur, Verdeț era mai puțin rudimentar ca urmașul său, dar la fel de convins că „partidul are întotdeauna dreptate”. Nu i-ar fi trecut prin cap, în martie 1989, să semneze „Scrisoarea celor Șase”, era un partolatru fără cusur. Iar partidul, pentru el, ca și pentru ceilalți membri ai acelui grup de presiune în aparat, era echivalent cu secretarul general.

Ilie Verdeț a aderat la partid imediat după război, a făcut carieră în regiunea sa natală, apoi în aparatul central. Mentorul său a fost Petre Lupu, mâna dreaptă a lui Ceaușescu la Direcția Organizatorică a CC al PMR. A fost mai întâi instructor, apoi șef de sector, adjunct de șef de secție, șef de secție. Era „tovarășul de încredere”, se știa că va duce la îndeplinire orice sarcină de partid. Membrii acestui grup nu aveau îndoieli, erau staliniști ca mentalitate, leniniști ca formulă ideologică. Se credeau patrioți, dar nu puneau sub semnul întrebării dreptul unui partid născut prin decret moscovit de a conduce treburile României. Li se părea perfect normal și răspundeau furibund când cineva contesta legitimitatea puterii comuniste. A fost trimis la Moscova să studieze „construcția de partid” la Școala Superioară de pe lângă CC al PCUS.

A fost coleg acolo cu Dăscălescu, cu Mihai Telescu, etc. Întors în țară, avea de-acum toate datele să urce rapid, chiar să-i ia locul lui Petre Lupu atunci când partidul va decide că vechiul ilegalist, evreu de origine, nu mai corespundea din punctul de vedere al „justei reprezentări” a compoziției naționale. La Congresul al IX-lea, Verdeț, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Maxim Berghianu, Petre Blajovici, Vasile Patilineț și alți membri ai grupului intrau în Comitetul Executiv și în Secretariatul CC. Trecuse vremea unor Leonte Răutu, Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol și Chivu Stoica, sosise aceea a junilor turci. Ceva mai târziu, la Congresul al X-lea, în 1969, intrau în conducerea supremă Ion Iliescu și Gheorghe Pană. Acesta din urmă a deținut funcții-cheie, inclusiv de secretar al CC, membru în Prezidiul Permanent, prim-secretar la Brașov, ministru al Muncii, președinte al UGSR și câte altele.

În ultimii ani ai lui Ceaușescu, steaua lui Verdeț a apus. Dar omul nu a schițat niciun gest de opoziție, și-a păstrat rezervele pentru familie, deși mă întreb dacă și acolo își îngăduia să fie deschis critic. Un Cornel Onescu, cel care l-a înlocuit în 1965 pe Drăghici ca ministru de Interne (se vedea cu autorii „Scrisorii celor Șase”), a luat în considerație, la un moment dat, posibilitatea de a semna acea platformă fracționistă pe care unii se obstinează să o numească un document al disidenței românești. Nu era vorba de disidență, ci doar de o sfidare auto-limitată în interiorul, nu împotriva nomenclaturii. Fără oameni ca Verdeț, scenariul comunismului dinastic nu ar fi putut fi pus in practică.

A venit momentul decembrie 1989, șandramaua s-a prăbușit, Ceaușescu a fugit, apoi a fost supus simulacrului de proces și a fost executat împreună cu soția sa. Alături de alți veterani ai partidului, între care Mihai Burcă, dar și cu vedete ale ceușismului târziu precum Tudor Mohora și Ion Sasu, Ilie Verdeț a încercat să constituie un guvern. A fost un eșec penibil. Nimeni nu avea nevoie de ei. Au construit Partidul Socialist al Muncii, o organizație de formulă paleo-comunistă. Nu învățaseră nimic. Între susținători, Ghizela Vass, Mihail Florescu și Adrian Păunescu. Dăscălescu n-a mai apucat să adere, a suferit un atac cerebral, a rămas paralizat până la sfârșitul vieții.

Unicul moment onorabil, dacă putem folosi acest termen pentru un impiegat al birocrației totalitare, a fost cel în care Verdeț a negociat cu liderii minerilor din Valea Jiului, în august 1977. Din câte stiu, nu a chemat Securitatea să-l aresteze pe Costică Dobre, liderul grevei anticomuniste. A ascultat doleanțele minerilor, a simulat înțelegere. După care a sosit Ceaușescu și s-a dedat unei nerușinate demagogii.

Verdeț a fost de fapt premier încă din vremea când Ion Gheorghe Maurer îndeplinea formal această funcție. Făcea exact ce-i dicta Ceaușescu, scoțându-l din minți pe Maurer care se simțea tot mai neputincios politic. În 1974, circul a luat sfârșit, Maurer s-a pensionat. Poate că Verdeț ar fi putut lua puterea în martie 1977, la cutremur, când Ceaușescu era plecat în turneul său african. N-a făcut-o. Grupul aparatului de partid a eșuat politic, moral și psihologic, a fost practic călcat în picioare de cuplul dictatorial.

Recomandări:

https://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%C8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-chivu-stoica-valetul-lui-gheorghiu-dej/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/

https://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/

Aricolul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/26972642.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26972962.html

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Am lucrat peste 25 de ani in industria miniera din Romania si incepind de prin 1970
    l-am cunoscut destul de bine pe Ilie Verdet, in calitate de prim-vice prim ministru ( sub Maurer ), apoi prim ministru, secretar al CC, ministru al minelor pentru scurt timp si parca in ultimul timp ceva presedinte pe la o comisie a CC al PCR,
    Asa cum spuneti, Dle professor, era un aparatcik communist incarnat, nu ar fi conceput nimic altceva decit regimul communist care ii daduse totul si caruia I se daruise total. Sigur ca asa cum spuneti, nu era capabil de o gindire originala, dar spre deosebire de Dascalescu, nu era o bruta, un idiot comparabil numai cu Chivu Stoica . Verdet gindea totusi si macar stia sa vorbeasca si, mai ales sa asculte ,civilizat. L-am auzit de nu stiu de cite ori spunind: ” Nu pot sa iau o hotarire, trebuie sa se pronunte specialistii .: Apoi, nu calatorea niciodata cu suita mare sau cu securitate, in afara de securistul aghiotant. Participarea lui neconditionata in sustinerea aberatiilor ceausiste care au dus la distrugerea tarii si poporului roman este indiscutabila , dar omul era totusi facut din alta stofa decit Bobu, Dascalescu, Postelnicu si altii.
    As vrea sa povestesc doua istorioare elocvente.
    Nu mai tin bine minte anul, in orice caz cu foarte putin timp inainte de a fi debarcat si inlocuit cu buldogul ( sper sa nu fie o insulta pentru acesti ciini isteti ) Dascalescu, prim ministrul Verdet a vizitat santierul dela Moldova Noua unde se construia o mare cariera si uzina pentru minereuri cuprifere.. La obsinuita sedinta restrinsa care urma vizitei am participate vre0 15-20 de persoane, marea majoritate specialisti. I s-au prezentat stadiul lucrarilor cu diagrame , scheme si planuri si la un moment dat a exlamat: ” Stii ce ? Opreste avalansa asta de cifre. Nu stiu totul SI NU EXISTA NIMENI IN TARA ASTA CARE SA LE STIE PE TOATE „.
    I-am spus atunci la ureche adjunctului de ministru linga care stateam: ” Eu stiu doua personae in tara asta care le stiu pe toate !”. Dupa citeva zile sau saptamini a fost inlocuit din functia de prim ministru, Vorbele astea ( care au fost raportate, desigur ) i-au pus probabil ” bomboana pe coliva ”
    A doua istorioara este cu totul si cu totul personala. Dupa ce fusese debarcat din functiile mari, l-am intilnit la o consfatuire nationala pe nu stiu ce tema, asa era moda. L-am salutat, mi-a intins mina si mi-a spus:” Stii, ii numar acum pe cei care vin sa ma salute „

    • Relatările dumneavoastră, domnule Dan Nicolescu, îi pot ajuta pe istoricii români să analizeze cu mai multă atenţie documentele din fosta arhivă a Comitetului Central al PCR, să înţeleagă spiritul epocii respective şi să relateze în mod obiectiv despre evenimentele care au avut loc în perioada comunistă. Am onoarea să vă salut!

  2. Sigur ne aducem aminte cu nostaligie de fiecate tovaras din partid si cu cit trece timpul acestea par mai buni, cu calitati deosebite si chiar oe linia omeniei romanesti.
    Cauza este deteriorarea umana a conducatorilor de azi si a cadrelor de conducere atiti din partide, institutii de stat si firme particulare.
    Daca Stalin ar veni azi ar fi gelos, acestia l-au depasit.

  3. Este indiscutabil ca in orice masa politica precum partidele, dar nu numai, sunt si personalitati divergente, dintre cele lucide si de valoare, care nu-si fac cunoscuta divergenta, din varii motive. In regimurile totalitare, cele mai restrictive motive tin de posibilitatea de a-ti frange gatul in cazul saririi dintr-un vehicul politic in mers, care nu are statii de oprire, cum au fost si partidele comuniste sau, la cealalta extrema, de neputinta, pur si simplu, de desprindere de anvelopa coercitiva care se aplica masei, nu numai politice, dar si etnice. Ambele motive, mai ales ultimul, arata cat de nedreapta si de abuziva este condamnarea in bloc a unui partid, a unui regim sau a unui popor, logica in care s-ar fi inscris, foarte probabil, si condamnarea juridica a comunismului. Condamnarea politica este (si a fost) altceva, a unei idei, de asemenea, se da posibilitatea iesirii din cercul vicios si distructiv al razbunarii politice, a unui partid pe alt partid, a unui sistem sau regim pe alt sistem sau regim, sa urmeze altceva, sa se faca o altfel de politica. Cred ca si Ilie Verdet a fost una dintre personalitatile lucide si divergente ale stangii comuniste, ultima trasatura cei drept mai putin vizibila, mult timp discreta, dar sa nu uitam butada care circula in acele vremuri, ca destept era nu cel care arata ca este destept, ci cel care nu lasa sa se vada cat era de destept. Nu stiu daca in timpurile de acum, de deloializare, de delasare sau de corupere sintagme precum „executant perfect” si „premier ceausist” mai au intacte semnificatiile de acum un sfert de veac. Cred ca este o asteptare pentru strangerea legaturilor dintre personalitati, partide si mase, pe durata unui ciclu electoral, cel putin asa cum a functionat in perioada primului mandat al fostului presedinte Basescu si a fostului PDL, nu mai mult, pentru ca puterea corupe, in timp…

  4. „Unicul moment onorabil, dacă putem folosi acest termen pentru un impiegat al birocrației totalitare, a fost cel în care Verdeț a negociat cu liderii minerilor din Valea Jiului, în august 1977. Din câte stiu, nu a chemat Securitatea să-l aresteze pe Costică Dobre, liderul grevei anticomuniste. A ascultat doleanțele minerilor, a simulat înțelegere. După care a sosit Ceaușescu și s-a dedat unei nerușinate demagogii.”

    Vladimir, habar nu am de unde si de la cine stii tu despre acel „unic moment onorabil’ al lui Verdet.

    iata mai jos adevarul despre ‘onorabilitatea’ lui Ilie Verdet in timpul revoltei mineresti din Valea Jiului, august 1977.

    Episodul sechestrarii lui Ilie Verdet si Gheorghe Pana

    Dimineata, in jurul orei 11:00 (2 August), si-au facut aparitia, in fata gheretei de pe care eu le vorbeam minerilor, Ilie Verdet si Gheorghe Pana, acompaniati de cativa activisti locali si de strigatul unui miner lupenar, mare si solid, cu urmatoarea fraza: “Oameni buni, dati-va la o parte si faceti-i loc tovarasului Verdet. El ne cunoaste necazurile si numai el ni le poate rezolva. El este tatal nostru adevarat!”. Verdet si cu Pana s-au oprit pe ultimele trepte

    ale scarii ce ducea catre microfonul de la care vorbeam. Gh. Pana se afla postat in spatele lui Verdet. Amandoi stateau sprijiniti de bara de protectie, din fier, ce inconjura terasa pe care ma aflam. Ascultau, foarte atenti, la tot ce le ziceam eu minerilor. Verdet, imbracat in costum albastru, fara cravata, de statura mijlocie, gras, cu capul descoperit, ochi albastri, parul negru lins si dat pe

    spate, imi suradea cu toata fata lui parsiva de hoasca comunista si unsa cu toate alifiile ‘revolutionarismului proletar’. Gheorghe Pana, cam de aceeasi statura si parca nitel mai slab decat Verdet, acoperit pe cap cu o palarie tip vanatoresc, livid la fata, ma privea incruntat si agresiv. Cand amandoi priveau uneori spre multimea de mineri grevisti, li se citea pe fata teama si ingrijorarea.

    L-am intrebat pe Verdet daca avea mandatul de a rezolva toate

    revendicarile minerilor. Initial s-a codit sa zica ceva, facand pe obositul si motivand ca toata noaptea nu dormise si ca se aflase mereu pe drum. Am sesizat imediat ca vulpoiul astepta sa fie rugat cu aplauze si intampinat cu urari de bun sosit. Atunci, l-am

    intrebat din nou, astfel: “Totusi, nu inteleg motivul pentru care va aflati aici!”. Au urmat o multime de huiduieli, injuraturi si aruncari cu suplimentele catre cei doi, minerii cerindu-le sa-si explice prezenta. Activistii care-i insotisera pe Verdet si Pana s-au strecurat afara din multime si s-au facut nevazuti.

    Primit astfel, Verdet a fost nevoit sa ne spuna ca el nu avea insarcinarea de a aproba si rezolva revendicarile noastre. Zicea ca venise cu misiunea de a afla si colecta necazurile noastre, acestea urmand sa fie raportate direct secretarului general, neuitand sa precizeze ca numai presedintele tarii avea puterea decizionala de a “aprecia, aproba si rezolva necazurile” cu care ne “confruntam”. La auzul celor spuse de catre Verdet, se racnea din toate piepturile sa vina Ceausecu personal in Valea Jiului. Degeaba a incercat Verdet sa adauge ca la acel moment Ceausescu era ocupat cu “probleme urgente de partid si de stat” si ca daca reluam lucrul ne ‘garanta’ el personal ca in mai putin de o luna de zile se va intoarce in Valea Jiului cu raspuns favorabil din partea secretarului general. Partea aceea cu promisiunile lui Verdet a fost intimpinata cu multa suspiciune din partea noastra, indirjindu-ne si mai tare, prin noi huiduieli si avertismente, ca nu vom relua lucrul pana cand Ceausescu personal va promite, in fata noastra, rezolvarea revendicarilor minerilor grevisti. Huiduiti, injurati si bombardati cu resturi de alimente, Verdet si Pana s-au refugiat in spatele meu si

    lipiti de peretele gheretei portarului ma rugau, ingroziti, sa-i apar de furia multimii. Am reluat dialogul cu minerii, zicandu-le ca aceea era dovada ca cei de la Bucuresti urmareau doar sa ne amageasca cu promisiuni si minciuni pentru a ne face sa ne reluam lucrul in subteran. Le-am mai spus minerilor ca de atunci incolo nu vom mai accepta nici un dialog cu cei de la municipiu, judet sau

    Bucuresti ci doar cu Ceausescu personal. Am propus minerilor sa-i lase pe Verdet si pe Pana sa plece si sa transmita la Bucuresti cererea noastra de a discuta direct cu Ceausescu. Colegii grevisti m-au ascultat si au fost de acord sa-i lasam sa plece.

    Dupa aceea m-am indreptat catre nisa din peretele gheretei cu intentia de a-i spune electricianului sa opreasca statia de amplificare, pentru racire.

    Rapid am observat ca Verdet si Pana au facut un pas in fata cu intentia de a se adresa din nou grevistilor. Instantaneu am renuntat sa-i fac semn electricianului sa opreasca statia de amplificare, fara a visa pentru o clipa despre ce avea sa urmeze.

    Verdet se afla in fata microfonului, gata sa se adreseze minerilor, iar langa el Gh. Pana, incruntat si cu mainile in solduri, scrutand multimea.

    Urmatorul gest a lui Verdet a fost extrem de provocator, periculos si volatil. Parca-l vad si azi in fata ochilor pe Verdet ‘viteazul’, miscandu-si ambele maini, intinse paralel in fata, inspre dreapta si stanga si adresandu-se minerilor astfel: “Uite ce e tovarasi, membrii de partid sa se grupeze la stanga si nemembrii de partid la dreapta”. Pentru cateva fractiuni de secunda am ramas blocat si uluit la acel gest inconstient si profund provocator.

    De data aceasta am avut de-a face cu ceva foarte asemanator jocului mortal dintre pisici si soareci. Nu numai ca cei doi erau injurati colorat si amenintati cu pumnii ridicati deasupra capului, dar s-a trecut imediat la punerea in practica a intentiilor de linsare prin apeluri catre cei din fata gheretei, de a-i trage de picioare jos in multime cu sarme metalice transformate ad-hoc in carlige, cordoane si masti de gaze cu roluri de lasouri si chiar securi. Altii, furisindu-se tiptil pe scara ce ducea spre platforma unde ma aflam eu si cei doi, incercau sa-i apuce de haine. Se incerca, chiar de pe platforma de deasupra gheretei, sa-i prinda pe cei doi de gat cu laturi facute din curelele pantalonilor.

    Constient ca linsarea celoi doi politruci ar fi fost urmata de un

    adevarat razboi civil, cu maceluri de-o parte si de alta in taberele beligerantilor, am intervenit curajos, rapid si hotarat. I-am tras pe cei doi in spatele meu si i-am lipit de zidul gheretei pentru a nu fi apucati de picioare, am impins cu mainile pe cei care se furisau pe scara, am smuls cateva curele-lat din mainile celor aflati pe partea de deasupra gheretei si am reluat apelurile microfonice disperate

    de calmare a spiritelor setoase de razbunare. Am folosit din plin si tactica de descretire a fruntilor a celor hotarati sa se razbune, cu urmatoarele fraze adresate multimii: “Uitati-va la ei cum arata si cum tremura ca varga de frica” (Verdet si Pana erau lipiti ca hartia de peretele gheretei, le tremurau vizibil picioarele, aveau capetele acoperite cu mainile si se inghesuiau vartos unul in altul), “Le-ajunge lectia asta pentru tot restul vietii lor” si in final, razand cam

    fortat si rugator, am adaugat “Lasati-i fratilor ca s-au pisat si cacat pe ei de frica” (intr-adevar, la picioarele celor doi se formase un lichid care le inconjura talpile pantofilor). La auzul ultimei mele afirmatii, toti au inceput sa rada. Si pentru a le arata colegilor

    grevisti ca cei doi nu vor scapa nepedepsiti, pedaland si pe necesitatea de a ne folosi de ei, le-am propus sa fie de acord sa-i tinem ostatici pana la sosirea lui Ceausescu la Lupeni. Toti au fost de acord cu mine.

    Personal i-am insotit si inchis, pe cei doi, in ghereta portarului. Tot atunci i-am instruit pe Maniliuc Gheorghe si alti 6 ortaci, alesi de el, sa-mi urmeze cu strictete urmatoarele instructiuni:

    – sa-i tina inchisi si sa-i pazeasca pentru a nu scapa;

    – sa-l escorteze numai pe Verdet la posta locala din Lupeni pentru a lua legatura telefonica cu Ceausescu;

    – sa stea lipit de Verdet si sa asculte la tot ceea ce acesta vorbea cu Ceausescu;

    – i-am cerut lui Maniliuc sa ma informeze imediat despre tot continutul convorbirilor dintre Verdet si Ceausescu;

    – sa-i escorteze la WC-ul din incinta minei din Lupeni, nu impreuna ci numai unul cate unul;

    – sa-i hraneasca pe cei doi numai cu apa.

    In interiorul gheretei portarului, m-am adresat lui Verdet si Pana cu urmatoarele cuvinte, citez: “Sunteti doi excroci batrani care ati venit aici doar cu misiunea de a ne dezbina si imprastia. Ati crezut ca va merge! Sunteti norocosi ca inca mai aveti suflare”. Atunci Verdet mi-a spus ca el si Pana au gresit si chiar mi-a multumit ca i-am scapat de la moarte. Taindu-i vorba, i-am cerut lui Verdet sa-i

    comunice lui Ceausescu ca numai cu el voiam sa discutam despre problemele noastre. Verdet a promis, de fata cu Maniliuc si echipa lui de paza si escorta, ca va raporta secretarului general despre hotararea noastra de a nu relua lucrul in subteran pana nu vom sta de vorba cu el personal. In final i-am avertizat pe cei doi sa nu indrazneasca sa scape de sub paza colegilor mei si ca vor fi eliberati numai dupa ce vom avea certitudinea ca Ceausescu va veni la Lupeni.

    Din acel moment si pana in jurul orei 6:30 din dimineata zilei de 3 August 1977, cand cei doi au fost eliberati din mainile noastre, personal am mai avut un singur contact direct cu Verdet si Pana, atunci cand am primit informatia ca forte militare inconjurasera Valea Jiului.

    In tot timpul detentiei celor doi in ghereta portarului, acestia au putut auzi foarte clar despre tot ceea ce se cuvanta si manifesta.

    Ilie Verdet a fost escortat o singura data la PTTR-ul local si de doua ori la Consiliul Popular din Lupeni de unde a vorbit telefonic

    cu Bucurestiul. La prima convorbire telefonica, Verdet a raportat ca libertatea lui de miscare era “foarte limitata” si ca situatia nu mai putea fi tinuta sub control. A doua oara Verdet a vorbit cu Bucurestiul si cu generalul de securitate Macri aflat la Petrosani. Abia la a treia convorbire telefonica (in jurul orei 2:00 din dimineata zilei de 3 august) Ceausescu a transmis lui Verdet sa ne asigure ca in jurul pranzului (3 august) va sosi “in mijlocul minerilor care doresc sa discute cu mine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro