joi, martie 28, 2024

Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (I)

Pe 1 septembrie 2011 Nicu Ceausescu, cel care a fost format, instruit, „indrumat” si programat ca succesor al lui Nicolae Ceausescu, ar fi implinit 60 de ani. Adulat in timpul vietii de apologetii dictaturii, de la Adrian Paunescu si Nicolae Dragos la Eugen Florescu si Cornel Pacoste, de la Ion Traian Stefanescu si Stefan Andrei la Tudor Postelnicu si Constantin Bostina, „delfinul” Nicu Ceausescu a simbolizat, in cariera sa, degenerarea fatala a socialismului din Romania, metamorfozarea sa in directia satrapiei orientale de tip nord coreean. Se putea prevedea acest lucru? Cine a fost de fapt Nicu Ceausescu? Cum de s-a ajuns la desemnarea sa drept urmas al celui aclamat drept „erou intre eroii neamului”?  Care au fost resorturile doctrinare mobilizate pentru a legitima o asemenea succesiune?

Cand l-am intervievat pe Stefan Andrei in 1993 pentru cartea mea „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”, l-am intrebat: „In 1989, in plin val de schimbari revolutionare in Europa de Est, pe cine mizati in cazul inlaturarii lui Ceausescu printr-o lovitura de palat, deci nu prin revolutie populara?” Raspunsul a fost prompt si ne-echivoc: „Pe Nicu” Am ramas consternat, ma intrebam si inca ma intreb, oamenii aceia chiar nu pricepeau nimic? Mi-a explicat ca optiunea ar fi fost intre detestata, terifianta Elena, pe de  o parte, si Nicu pe de alta. Asa vedeau ei lucrurile, mamelucii, servitorii, sicofantii si valetii din Comitetul Politic Executiv, de la Constantin Dascalescu, Gheorghe Oprea, Manea Manescu, Ludovic Fazekas, Iosif Banc, Lina Ciobanu si Emil Bobu la Gogu Radulescu, Suzana Gadea, Ion Dinca, Constantin Olteanu si Popescu-Dumnezeu. Servilismul lor nu era intrecut decat de lasitatea fara de margini si de obtuzitatea cea mai dezolanta. Cu asemenea colegi de Comitet Politic Executiv, cum sa nu creada Nicu ca era predestinat sa-i succeada tatalui sau? Cine i-ar fi putut fi rival?

In legatura cu acest model care combina etnocentrismul radical cu un dogmatism ideologic extrem de rigid si virulent am dezvoltat conceptul de stalinism national care este astazi utilizat pentru interpretarea experientelor similare din Coreea de Nord si din alte state comuniste.

 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0967067X07000475

Voi povesti aici, in acest serial, despre Nicu Ceausescu asa cum mi-l amintesc eu. Fiind politolog si istoric al comunismului, voi incerca sa descifrez semnificatiile politice si filosofice ale faptelor relatate. Lucrul mi se pare important si pentru a destrama tot felul de legende hagiografice diseminate de fostii prieteni ai lui Nicu din anii de mai tarziu. Dar si pentru a respinge demonologiile hazardate care il prezinta drept un fel de Dracula-Junior. Pana la prabusirea din decembrie 1989, Nicu Ceausescu a fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR si prim-secretar al Comitetului Judetean Sibiu al PCR, a fost deci unul dintre magnatii regimului, responsabil, asemeni celorlalti activisti de la varf, pentru perpetuarea unei dictaturi ilegitime si criminale. Ca prim-secretar al CC al UTC si ministru al tineretului, a condus operatiunile de indoctrinare a tineretului, a patronat, in spiritul „pretioaselor indicatii” sinistrele „santiere ale tineretului”. Aceste fapte sunt incontestabile.

Nu pretind sub nicio forma ca amintirile mele sunt ultimul cuvant pe acest subiect, dar ele pot servi unei mai adecvate interpretari a ceea ce a fost lumea secreta a nomenklaturii, increngaturile si ramificatiile de relatii, adeseori de familie, care explica aliantele si rivalitatile dintre diversele clanuri ale puterii. Raspund astfel indemnului prietenei mea Lidia Bodea, directoarea editurii Humanitas, care de cativa ani imi sugereaza sa nu las atatea amintiri nepovestite. Am fost colegi de scoala, Nicu si cu mine, vreme de 12 ani, mai intai la Liceul „Doctor Petru Groza” (fosta „Scoala Medie Mixta cu limba de predare rusa”) de pe strada Arhitect Ion Mincu, actualul Colegiu National „Tudor Vianu”, apoi, incepand din septembrie 1963 si pana in iunie 1970, la Liceul nr. 24, actualul „Jean Monnet”. In 1964, Nicu era bun amic cu Lena, fiica cea mica a lui Leonte Rautu, cu alti copii din zona, de pilda Dinu si Sandu Vincze, copiii cuplului Janos Vincze-Constanta Craciun, dar si cu Vasile (Vasea) Borila.  Relatiile cu Ghita Gheorghiu, fiul Licai, coleg de clasa cu noi, erau politicoase si distante. Familiile Ceausescu si Rautu au mers impreuna, in august 1964, cu masinile de protocol, la Paris, intr-o calatorie neoficiala. Ceausescu era membru al Biroului Politic, secretar al CC, seful Directiei Organizatorice a CC al PMR. Rautu era membru supleant al Biroului Politic si seful Directiei de Propaganda si Cultura, omul caruia Dej ii incredintase controlul absolut asupra culturii romanesti. In cadrul Biroului Politic, Ceausescu si Rautu raspundeau impreuna de relatiile cu tarile socialiste si cu partidele comuniste din alte state. Ambasador la Paris era doctorul Victor Dimitriu, fost ministru adjunct al sanatatii. Cel care le-a aratat Parisul a fost Tudor Vornicu, pe atunci corespondent Agerpres in capitala Frantei.

Era perioada idilei romano-franceze, premierul Ion Gheorghe Maurer, cel mai fidel si influent colaborator al lui Dej, fusese in vizita oficiala, se intalnise cu presedintele de Gaulle. Cred ca era prima calatorie pe o durata mai lunga a lui Ceausescu (dar si a lui Rautu) in Vest. Pana atunci fusese doar in scurte vizite oficiale, la congrese de partide comuniste. Impreuna cu parintii venisera Valentin, Zoia, Nicu, Anca si Lena (am o poza cu ei langa o masina, probabil Mercedesul familiei Ceausescu, la Paris). La Bucuresti, la cinematograful „Patria” rula musical-ul francez „Umbrele din Cherbourg” cu Catherine Deneuve si Nino Castelnuovo, pe muzica lui Michel Legrand. La radio si chiar la televizor se dadeau cantecele unor Richard Anthony, Hugues Aufray, France Gall (Tous les garcons et et les filles de mon age), Sylvie Vartan, Jacques Brel. Incepea epoca filmelor de fictiune istorica franceza precum „Cavalerul Pardaillan”, dar si a comediilor cu Bourvil, Fernandel, Pierre Etaix si mai ales „Jandarmul” lui Louis de Funes. In libariile din centru puteau fi cumparate carti din colectia”Livre de poche”, iar in chioscurile de ziare incepeau sa se gaseasca,pe langa „L’Humanite”, ziare si reviste precum”Le Monde” si „L’Express”. In vara anului 1964 era emis decretul Consiliului de Stat privind amnistia detinutilor politici. Mii de victime ale terorii comuniste reveneau la casele si familiie lor. O deschidere hiper-controlata, mais quand-meme, o deschidere. Mi s-a spus, dar trebuie verificat, ca Nicolae Ceausescu s-ar fi opus in Biroul Politic la aceasta masura legata de soarta detinutilor politici. Nu stiu, dar nu prea mi-l imaginez facand figura separata, impotriva liniei decisa de patronul sau. In „Scanteia”, la a XX-a aniversare a lui 23 august, inchizitorul de partid Janos Vincze (semna Ion Vinte) il glorifica pe Dej si relua minciunile sfruntate despre „tradatorul Patrascanu”. Plus ca change

Ar fi necesar de insistat asupra increderii lui Dej in Ceausescu. In pofida afirmatiilor repetate si self-serving ale lui Gheorghe Apostol, nimic nu probeaza ca in anul dinaintea stingerii sale din viata Gheorghiu-Dej ar fi intentionat sa-l marginalizeze pe Ceausescu, oferindu-ilui postol conducerea cadrelor paritiduylui si lasandu-l pe cel mai tanar membru al Biroului Politic sa se ocupe de agricultura. Cartea regratului  politolog elvetian Pierre du Bois despre lupta pentru mantia lui Dej, aparuta in 2008 in traducerea din franceza a Ioanei Ilie la Humanitas, lumineaza complicatele cabale ale momentului, in fond neasteptat, al mortii lui Dej.

http://www.humanitas.ro/humanitas/ceausescu-la-putere-ancheta-asupra-unei-ascensiuni-politice

Oricum, in toamna anului 1964, Ceausescu a condus delegatia PMR la funeraliile liderului comunist italian Palmiro Togliatti si pe aceea la Congresul Uniunii Comunistilor din Iugoslavia. Deci nu Apostol, ci Nicolae Ceausescu era trimis sa poarte convorbiri, in anul „Declaratiei din aprilie” a PMR privind problemele miscarii comuniste internationale, cu conducerile a doua partide extrem de influente. Cu acele prilejuri, Ceausescu a stabilit contacte care aveau sa conteze mult in anii urmatori: cu Tito, Stane Dolanc, Vladimir Bakarici si Edvard Kardelj la Belgrad, cu Luigi Longo,Giorgio Amendola, Enrico Berlinguer si Giancarlo Pajetta la Roma. In vara aceluiasi an, Ceausescu fusese un activ participant la intalnirile extrem de tensionate cu delegatia PCUS venita la Bucuresti din care faceau parte Nikolai Podgornii si Iuri Andropov. Lui Ceausescu i-a  incredintat Dej sarcina sa ridice ultra-sensibila chestiune a agenturii sovietice din Romania.

Un detaliu care ar trebui, cred, luat in seama: pana in 1964, Nicu lua lectii private de limba rusa. Acest lucru in vreme ce copiii Gheorghiu incepusera de-acum engleza (il tin minte pe Ghita pronuntand incorigibil „the” ca „za”). La scoala, Lena, Vladi Doicaru, Andrei Manoliu, Anca Musetescu, Dorina Onescu, Anca Cinca, Luci Csaszar, Ghiuri Fertig, Radu Stern, Ghita Gheorghiu, Ghita Olaru, Laurentiu Nasturas, Claudiu Bonchut, Ileana Vrejba, Florin Cleper, Victoria Andreescu, cred ca si Claudiu Popescu, eu, optasem pentru engleza, Nicu mersese spre franceza. Profesoara care preda ambele limbi straine in  primii ani a fost, in primii ani, extraordinara Liana Voinescu despre care pot spune, impreuna cu Radu Stern, ca a facut lectiile private de engleza inutile. Pe Nicu il trata ca pe noi toti, cu acel unic amestec de ironie si delicatete. I se spunea „Miss Long”, facuse partea din nationala feminina de basket. A plecat din Romania prin anii 80, s-a stabilit in California. Gratie ei, pot recita si astazi sonete de Shakespeare. Manualul de engleza includea texte indigeste de inexistenti scriitori „progresisti”. Doamna Voinescu aducea propriile carti, ne vorbea despre Keats si Wilde, despre Tamisa si Turnul Londrei. In clasa a IX-a, am inceput ce-a de-a doua limba straina. Unii au ales rusa pe care o preda doamna Calinoiu, sotia muzicologului Nicolae Calinoiu. Stiu ca au facut rusa Nadia Rogojinschi si Haralambis Angourakis. Cred ca si Andrei Scherman, poreclit „Profesorul”.

Cativa ani am fost colegi de clasa, ocazional am fost si colegi de banca. N-as putea spune ca am fost prieteni, dar amici am fost vreme de cativa ani. Ultima oara l-am vazut pe Nicu in 1979, cu doi ani inainte de a parasi Romania. Fuma fara oprire. Cred ca era constient de o multime de aberatii, nu se putea sa nu fie, dar nu-si deschidea nici sufletul, nici gura. Peste ani, cand am fost invitat de un fost coleg de facultate sa merg sa asist la procesul lui Nicu, am refuzat. In ultimii ani, am avut des prilejul sa vorbesc despre el  atat in Romania, cat si in Statele Unite, cu tineri istorici si politologi. Precizez ca nu ma voi ocupa de viata personala a lui Nicu decat in masura in care aceasta a interferat cu situatii si dezvoltari politice semnificative. Nu am fost niciodata martor la vreo orgie a sa, nu am participat niciodata la „taberele de instructaj” de la Izvorul Muresului, nu am lucrat niciodata in aparatul UASCR ori al UTC. Ma intereseaza cum s-a constituit cariera sa politica, extrem de insolita si spectaculoasa mai cu seama dupa 1972, daca si in ce masura si-a construit o baza de sustinere in aparatul de partid, care au fost relatiile sale cu Nicolae si Elena Ceausescu. Pentru ca, trebuie spus, promovarea fulgeratoare a lui Nicu a fost indisociabila de aceea a mamei sale. Cele doua cariere se desfasurau aproape simultan, cladind fundamentul pentru ceea ce politologul Ken Jowitt a numit inspirat „the familialization of socialism”, iar unul dintre analistii „Europei Libere”, Rene de Flers, desemna cu acuratete drept „socialism in one family”. Am scris, la randul meu, despre dinasticizarea comunismului.

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/16/cum-a-fost-posibil-ceausescu-povestea-marii-amagiri-nationale/

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

    • Voi corecta. Jowitt a scris despre „familialization of socialism” ceea ce, in fond, nu este foarte diferit. Va multumesc pentru reamintire. In acelasi numar din excelenta revista „Survey” aparea, daca nu ma insel, studiul meu despre Miron Constantinescu si cel al lui Steve Sampson despre „Rumors in Socialist Romania”.

  1. Dar cine a fost Ioan Gavrila Ogoranu partizanul anticomunist care a condus Grupul Carpatin Fagarasan, neutralizat in 1955, cand multi dintre luptatori au fost tradati,stiti sau nu este interesant ? Faptul ca Romania a fost singura tara din blocul sovietic, in care grupari de rezistenta armata conduse de catre fosti ofiteri,au luptat in munti impotriva dictaturii comuniste pana in 1956, cand au fost lichidate da catre trupele de securitate ESTE UN MOMENT din istoria neamului romanesc? Delfinul sau rechinul Nicu a fost adulat de multi afaceristi si oameni politici contemporani, si Qui PRODEST!!

    • Daca nu ma insel, ultimul grup de „banditi” care luptau impotriva comunismului a fost lichidat in 1965, anul cand nea Nicu venea la putere. O rezistenta longeviva despre care se tace, iar oameni ca Vladimir Tismaneanu nu vorbesc.

    • Despre rezistenta din munti exista un intreg capitol in „Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania” (editori Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Editura Humanitas, 2007), text care poate fi consultat si pe site-ul http://www.presidency.ro Cu diverse prilejuri, am scris despre rezistenta, opozitia si disidenta din Romania si din alte state satelizate de Moscova. Deci, consider ca trebuie analizate aceste miscari cu deplin respect pentru fapte, trebuie scris despre ele, trebuie publicate cat mai multe marturii. Exista teza de doctorat, impresionanta prin metodologie, analiza si documentatie, a istoricului Dorin Dobrincu. Exista „Analele Sighet”, „Arhivele totalitarismului” (publicatia Institutului National pentru Studierea Totalitarismului-INST), exista publicatiile IICCMER, cele ale Fundatiei „Memoria”, lucrarile de istorie orala editate de doamana profesoara Smaranda Vultur de la Universitatea de Vest din Timisoara. Ca istoric al PCR ma intereseaza aici itinerariul politic al unui personaj pe care l-am cunoscut si despre care pot spune lucruri, cred, inedite. Una nu o impiedica pe cealalta.

  2. Cu regret nu mi-a aparut comentariul si nu l-am salvat.O sa incerc sa il reiau.

    Spuneam ca nu sunt nici istoric si nici politician, dar urmaresc cu interes politica.Ceea ce m-a surprins este modul in care istoria a decis pentru Romania ca este timpul unei dinastii, si cum treptat structurile de stat s-au implinit cu membrii familiei Ceausescu.

    Nu stiam ca exista o preocupare stiintifica de a cerceta acest fenomen, nu stiam ca poarta un nume si de aceea multumesc de informatii. Ma intereseaza mecanismul si click-ul care ii face pe unii lideri sa ajunga la aceste dinastii.

    Surprinzator, pe vremea lui Ghe. Ghe. Dej acest fenomen nu a existat. De aceea ma face sa cred, ca exista un anumit stagiu in evolutie, ca sa evit cuvantul decadere, la care sistemul incearca sa se pastreze prin instaurarea unei dinastii.

    Surpinzator, ma asteptam ca exemplul Ceausescu sa nu fie replicat. Ei bine contemporeinitatea este si mai surprinzatoare, gasim exemplul replicat in Cuba, Coreea de Nord, Egipt, Libia, Afganistan, s.a.m.d. Poate difuzarea la nesfarsit – pe un ecran – a procesului rapid la care a fost supusa familia Ceausescu ar putea duce cumva la o revelatie pentru cei in cauza. Sau oricum se poate spune ca cel putin au fost preveniti oferindu-li- se chiar un exemplu concret de dictator – dinastic si a consecintelor care au urmat.

    Mai ma intrebam daca nu cumva stagiul de dinastie nu se datoreaza si unei mase tacute de cetateni ce urmeaza neabatuti calea deschisa de dinastici.

    Oare numai tiranul-dictator dinastic este de vina?

    Va multumesc pentru articol.

    • Va multumesc pentru excelentul comentariu. Voi incerca sa dezvolt temele pe care le sugerati. Oricum, avem acum doua cazuri de dinasticizare: Coreea de Nord si Cuba (Raul Castro). In timpul unei vizite in Spania, la o conferinta de presa, Ceausescu raspundea unei intrebari legata de posibilitatea ca Nicu sa ajunga lider al partidului, deci al tarii, spunand: „Ceea ce conteaza intr-o asemenea promovare sunt meritele unei persoane” (citez din memorie, dar acesta era sensul). Pe scurt, cum stim ca aparatul propagandistic trambita urbi et orbi „meritele” lui Nicu, scenariul era in plina derulare. Seful Sectiei Presa a CC al PCR, Eugen Florescu, a publicat, din cate tin minte in „Flacara” lui Paunescu, un articol cu titlul „Fiu demn al unui tata demn”.

  3. Interesant si palpitant ceea ce dezvaluiti si va asigur ca sunt alaturi de toti cei care infiereaza cu manie democratica, de aceasta data, asemenea tentatii reprobabile. Din pacate, vestea proasta pe care ne-o dau istoricii este ca la acest capitol comunismul nu a fost deloc original, capitalismul dinastic intrecandu-l la un scor de neegalat. Si nu este vorba aici numai de monarhiile vechi de sute de ani, ci si de unele republici, cum ar fi SUA, despre care studiile istorice arata ca presedintii americani provin din cel mult zece familii, care, mai indepartat sau mai apropiat, se inrudesc intre ele.

    • Veti fi de acord ca presedintele Barack Obama nu face parte din aceste zece familii:)
      Nu neg dinasticismul, ori daca vreti nepotismul, ca fenomen ce se manifesta in democratii (Grecia ar fi un caz emblematic), ceea ce incerc sa luminez este cum a functionat acest mecanism intr-un regim care se pretindea al clasei muncitoare, intr-un partid de tip leninist etc Cum stiti, Stalin nu si-a organizat „imortalitatea” prin numirea fiului sau, un alcoolic notoriu, generalul Vasili Stalin, in Prezidiul CC (nici macar in CC).

  4. „Cativa ani am fost colegi de clasa, ocazional am fost si colegi de banca” si „Precizez ca nu ma voi ocupa de viata personala a lui Nicu decat in masura in care aceasta a interferat cu situatii si dezvoltari politice semnificative.” Imi permit sa ma inclin, cu respectul profund care vi se cuvine, pentru Nobletea si Umanismul (deloc in sensul obscurantist-socialist ) cu care analizati caracterele celor ce vremelnic conduc(ori ar fi putut sa conduca) destinele natiunilor lumii, dar mai ales pentru Seninatatea cu care acceptati-de peste 22 ani-cele mai Infame Injurii, din partea continuatorilor binecunoscuti ai Securitatii ceausiste ! Nu e putin lucru sa fiti, Distinse Domn Profesor, inamicul public nr.1 al Juntei SISTEMULUI ce torpileaza toate incercarile de normalizare, de reasezare a societatii romanesti in matca Democratiei Vest- europene !

    • Va multumesc pentru generozitatea cuvintelor Dvs. Va asigur ca nu este usor, dar ar fi si mai greu daca nu as duce, impreuna cu prietenii mei de idei si de valori, aceasta lupta. La inceputul lunii februarie 1990 am publicat in saptamanalul „The New Republic” un articol intitulat „New Masks, Old Faces. The Romanian Communist Junta’s Familiar Look”. De atunci am fost tinta unor necontenite campanii de defaimare. Et pour cause, cum se spune. Am invatat multe de la istoricul Vlad Georgescu. Intre altele, el a fost cel care, spre binele meu, mi-a temperat o anumita tentatie a adjectivului, m-a prevenit in legatura cu riscurile alunecarii in pamflet, in locul analizei obiective. Daca ar fi sa dedic acest serial, as face-o in memoria lui Vlad Georgescu. In 1988, cand pe adresa sa, la Munchen, la „Europa Libera” soseau din tara scrisori menite sa ma decredibilizeze, cu aceleasi texte din „Viata Studenteasca” si „Amfiteatru” xeroxate cu grija (cine oare avea xerox in Romania acelor ani?) reluate dupa 1990 in publicatii gen „Azi” si „Romania Mare” si, mai tarziu, dupa 2006, chiar in „Jurnalul National”, profesorul Georgescu a decis transmiterea unui interviu-serial cu mine si despre mine, realizat de Max Banus. Se amagea cu ideea ca, odata rostit adevarul, aceste infamii vor inceta. N-au incetat la adresa mea si, din nefericire, chiar la adresa sa si altor oameni care au facut imens pentru onoarea Romaniei in timpuri de dezonoare, cand acuzatorii de ultima ora taceau chitic ori colaborau direct cu dictatura..

  5. Inserarea lui Ion Gavrila Ogoranu in aceasta discutie este un strop alaturi cu drumul. Dl. Tismaneanu scrie despre ce cunoaste foarte bine si nu poate acoperi intreaga arie a comunismului romanesc. Pe scurt, el singur nu poate face totul.

    Dar restul legiunilor de „specialişti”, împăunaţi cu doctorate, masterate şi alte zorzoane academice, CE FAC ? Ling sîrguincios pergamente medievale ? Se ceartă pentru brînză, mînz, spînz ? Ce pericole le închid gura ? Ce cîrcei antebelici (sau postcomunişti) le paralizează degetele ? O fi lenea, bat-o vina ?

    „Sertarele” secolului abia trecut zac goale, iar sufletele noastre bîjbîie printre platitudinile propagandei şcolare, încercînd să însăileze ceva din minciunile cu iz de fazan fezandat eructate pe micile ecrane de diverşi manipulatori mai tineri sau mai… ante-decembrişti.

  6. Stimate Domnule Tismaneanu,

    Imi iertati indiscretia domnule Tismaneanu, dar in afara de Dvs.mai sunt si alti colegi, cunoscuti, apropiati din cercul Dvs.care au urmat un traseu similar cu al Dvs?

    Ma refer aici la ruperea Dvs. totala de comunism si mai mult la alinierea profunda, cu toate armele, la sistemul democratic pe care il consolidati si printr-o cercetare stiintifica, zic eu aplicata, a sistemelor distorsionate.

    Am pus intrebarea pentru ca va inteleg lupta, apreciez ceea ce faceti si vad anumite reactii, mai mult sau mai putin prietenoase, venite dintr-o anumita directie.

    In Romania se spune ca o floare nu poate sa aduca o primavara, desi un Havel a adus primavara la Praga, in Cehoslovacia.

    Consider ca este importanta precizarea Dvs. legata de evitarea stilului plamfetar si urmarirea unui discurs echilibrat, ponderat.

    Stiu ca la un anume moment dat Europa Libera a decis sa intreprinda un proiect de recuperare a inregistrarilor audio a emisiunilorin limba romana si ca urma ca acestea sa fie copiate si aduse in Romania. Stiti mai multe despre acest proiect? Cumva se va finaliza sub o anumita forma?

    Cu multumiri pentru contributia Dvs. la inlaturarea tiparerelor din gandirea mea, si sper si a altora,

    O zi buna in continuare.

    • Cred ca acest serial propune un tip de analiza psihobiografica, deci nicidecum o „reabilitare” ori, la polul opus, un rechizitoriu. Am spus limpede, in prima parte, ca Nicu Ceausescu a servit cu zel un regim ilegitim si criminal. Istoricul politic nu este procuror, dar are, fireste, registrul sau de valori morale. Exista si alte cazuri de copii proveniti din nomenklatura care au rupt cu trecutul parintilor. Nu voi insista aici asupra numelor, sa-l amintesc doar pe Vladimir Socor, fiul lui Matei Socor, militant ilegalist si figura importanta in stalinizarea culturii romanesti, autorul muzicii imnului de stat al RPR. Vlad a fost cercetator in cadrulpostului de radio „Europa Libera”, este azi un respectat analist al spatiului post-sovietic. Nimeni nu este condamnat sa repete erorile generatiei precedemte, avem cu totii o libertate interioara de care ne putem bucura sau pe care, din varii ratiuni, o putem ignora. Cred ca puteti gasi chiar aici, pe „Contributors” eseul meu intitulat „Parinti si copii”. IICCMER a semnat un acord cu Hoover Institution legat de recuperarea si digitalizarea arhivelor RFE. Mai mult, pe site-ul IICCMER: http://www.crimelecomunismului.ro

  7. ipotetic vorbind, cum credeti ca ar fi reactionat Elena Ceausescu daca anul 1989 nu ar fi avut loc in contextul istoric stiut (sa presupunem ca miscarile revolutionare ar fi avut loc mai tarziu sau niciodata) – ar fi fost indeacord ca fiul ei, Nicu, sa fie mostenitorul lui Niculae la sefia PCR ? Gh. Dej nu si-a numit un urmas direct in pozitia de prim-secretar la PMR, ceea ce l-a propulsat pe Niculae ajutat de Maurer si Bodnaras in defavoarea lui Apostol; oare ar fi actionat si el (Niculae) la randul sau la fel? apropos de anul 1965, cineva a spus ca Romania a avut parte de cea mai buna alegere in acel an, in cursa dintre Apostol, Draghici si Ceausescu; in momentul acela nu am stiut ce sa-i raspund…

    asteptand raspunsul dumneavoastra, va urez toate cele bune si regretele mele pentru faptul ca nu sunteti apreciat in masura in care meritati in aceasta tara..

    • Stefan Andrei mi-a spus ca Nicolae Ceausescu suferea de un diabet extrem de grav si ca zilele ii erau de fapt numarate. In scenariul ipotetic pe care il sugerati, Elena Ceausescu ar fi incercat, pe toate caile, sa fie eminenta cenusie a regimului oficial condus de fiul ei mai mic. Dar, ca si in Imperiul Roman, ar fi fost probabil izolata de membrii camarilei si ar ramas doar o prezenta protocolara (iin cel mai bun caz). Nu avea anvergura nevestei lui Enver Hoxha (va sugerez sa cititi excelenta carte de Fahri Balliou, „Sinistra doamna”, aparuta la Humanitas). Deci, da, ar fi sustinut inscaunarea lui Nicu si ar fi fost apoi neutralizata de noua factiune hegemonica. Despre Ceausescu, poreclit „bata lui Gheorghiu-Dej”, se stia, in 1965, ca era un spirit extrem de razbunator, un personaj incult, invidios si agresiv, un dogmatic inversunat. Dar, comparat cu Apostol, era mai dinamic si avea o baza reala in aparat. Draghici era temut si detestat de toti membrii Biroului Politic, fara exceptie. In cartea „Marele soc” (dialogurile mele cu Ion Iliescu), acesta afirma ca de fapt nu exista un contra-candidat plauzibil care sa previna alegerea lui Ceausescu. Cred ca aceasta interpretare nu este gresita. Dar „ungerea” sa ca prim-secretar al CC al PMR in martie 1965 a fost decizia celor trei baroni: Maurer, Bodnaras si Chivu Stoica.

  8. Ma intreb asa: oare nu cumva venirea lui Nicu de la Sibiu la Bucuresti in seara de 22 decembrie 1989, cand a fost descoperit la intrarea in Bucuresti si adus la TVR de unii tineri revolutionari, ar fi semnificat, in mintea lui, ca e momentul sa preia unul dintre posturile de raspundere in noul regim postceausist?

    • Revin la postarea de mai sus si completez: aseara, 1.09.2011, pe postul TV Antena 3, la o emisiune despre Nicu Ceausescu, o verisoara a lui, Mihaela, a spus ca, intrebandu-l ea dece a venit atunci la Bucuresti, raspunsul lui a fost: ” Am crezut ca pot sa fac si eu ceva”.

  9. Si totusi! De ce fiica lui Marin Ceausescu declara intr-un interviu recent ca Nicolae Ceausescu stia despre pretentiile la tron ale lui Ion Iliescu si ca toata protipendada comunista il cunostea pe Ion Iliescu ca viitor succesor! Eu pot certifica ca am auzit numele lui Ion Iliescu ca succesor al lui Ceasca, la Europa Libera, prin 1987-1988!

    • La „Europa Libera” se faceau analize, adeseori bine informate. Analizam si eu, dar nu existau date precise. Sansele lui Iliescu au crescut exponential odata cu venirea la putere a lui Gorbaciov in martie 1985. Nu pentru ca se cunosteau din anii studentiei moscovite (Iliescu neaga acest lucru), ci pentru ca impartaseau o viziune mai putin dogmatica asupra socialismului. Dar echipa aflata la putere in jurul lui Ceausescu nu spre Iliescu isi indrepta sperantele. Toti, fara exceptie, erau anti-gorbaciovisti, se amageau cu acea retorica gaunoasa a stalinismului national, cu mitologia „patriei socialiste in primejdie”. Cititi memoriile lui Popescu-Dumnezeu si veti vedea ce are de spus pe tema reformarii socialismului catre Gorbaciov: tradare, abandonare a ideologiei revolutionare, pactizare cu „dusmanul”.

  10. Un domn in virsta care a scolit istoricul mator din mine avea o vorba: „E bine ca se scrie…”. In cazul rindurilor de mai sus, ale dlui Tismaneanu, cred ca se si scrie, dar e si interesant. Stiu ca laudele pot parea suspecte (am avut altminteri diferente de pareri in fatza unor afirmatii VT) – dar imi asum afirmatia.

  11. Cu doi ani innainte de momentul 1989,am auzit la un sofer de taxi-ca aici o sa fie revolutie.Bine,am spus ,dar de unde stirea asta? Mi-a raspuns ca la unul din posturile tv din USA,a aparut un film al CIA ,despre jocurile populare romanesti.Studiind aceste jocuri,specialistii CIA au ajuns la cocluziile respective.Nu voi uita toata viata mea intilnirea cu acest anonim..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro