vineri, martie 29, 2024

Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (III)

Inconjurat de activisti nevertebrati, care de fapt il detestau, dar depindeau de el, si pe care, la randul sau, ii dispretuia, Nicu Ceausescu nu a reusit de fapt sa-si intemeieze, precum tatal sau in anii 50, o baza in aparat. Poate ca, de fapt, ceea ce i-a lipsit a fost fanatismul, convingerea ca are Istoria de partea sa, atractia morbida pentru putere. O savura, neindoios, dar nu era un true believer. In unicul sau interviu de dupa prabusire, recunostea falimentul utopiei comuniste. Se imbata cu whisky, nu cu tezele lui Marx si Lenin. Propun aici un exercitiu de psihobiografie, o incursiune in ceea ce mi se pare a fi fost universul spiritual si sufletesc al celui care, la un moment dat, a ajuns al treilea om ca putere in Romania, dupa Nicolae si Elena Ceausescu. Dar si o introspectie, o cautare de sine, o tentativa de a vedea cine eram eu atunci, cum au mers drumurile noastre in directii atat de diferite. Cine erau colegii nostri, ce s-a petrecut cu ei. Cum a prins fiinta scenariul comunismului dinastic.

L-am intalnit prima oara pe Nicu in septembrie 1958. El era in clasa I-a „B”, eu eram in „A” la Scoala Medie Mixta „Dr. Petru Groza” (numele il primise in luna iunie a acelui an, ca parte a „eternizarii memoriei” celui mai influent „tovaras de drum” al comunistilor din Romania).  Intre colegii si colegele sale: Lena Rautu (fata dictatorului ideologic al partidului), Ioana Pintilie (fata lui Pantiusa si a Anei Toma), Dan Nastase (dupa ani l-am revazut, era seful Protocolului prin 1994 la Cotroceni, eu mersesem sa fac un inteviu cu Ion Iliescu pentru cartea mea despre comunismul romanesc), cred ca si cativa fii de inalti ofiteri de securitate. In clasa mea erau Vasea Borila (fiul lui Petre si al Ecaterinei, fratele Iordanei, viitoarea sotie a lui Valentin Ceausescu), Ghita Goldberger (tatal sau, militant din clandestinitate, era director-adjunct al Institutului de Istorie a Partidului), Svetlana Schiopu (fiica lui Bucur si a Ursulei Schiopu), Andrei Manoliu (fiul directorului de la Spitalul „Elias”), Vova Valeanu (tatal sau era traducatorul din rusa al lui Gheorghiu-Dej, mama sa, ucrainianca de origine din URSS, Valentina, era lector de rusa la ASE, pe atunci ISEP „V. I. Lenin”), Florica Jebeleanu cu care eram vecin de strada, pe Grigore Mora (ca si cu Ioana Pintilie). Invatatoarea lui Nicu era romanca, doamna (adica „tovarasa”) Munteanu. A noastra era o relicva a Scolii Ruse, Olga Alexandrovna Dominte. Cu sapte ani mai devreme, fusese invatatoarea sorei mele Rodica. Nu vreau sa vorbesc cu pacat, dar era o fiinta extrem de aspra si amenintatoare. Cel putin pentru mine care nu stiam ce pretexte si tertipuri sa gasesc pentru a fugi de la scoala. Bibliotecara scolii era o basarabeanca mereu incruntata, Lica Gaisiner, al carei sot lucrase cu tatal meu la revista „Pentru pace trainica, pentru democratie populara”.

Anul 1958 inaugura prabusirea politica a tatalui meu. Anchetat sub acuzatia de fractionism, fostul veteran si mare mutilat al Razboiului Civil din Spania, director adjunct al Editurii Politice, seful catedrei de socialism stiintific a Universitatii „C. I. Parhon” din Bucuresti, era exclus din PMR in februarie 1960 intr-o sedinta desfasurata la editura unde lucrase incepand din 1948. Din momentul declansarii anchetei (condusa de vicepresedintele Comisiei Controlului de Partid, generalul de securitate Janos Vincze), tatal meu a fost tratat ca un paria de fostii camarazi. Cu foarte putine exceptii (familia Valeanu, familia Francisc si Aurelia Mihai, farmacista Sanda Sauvard, prietena mamei mele din anii Razboiului Civil din Spania si, fireste, rudele apropiate) nimeni nu ne mai calca pragul casei. Sora mea Rodica era buna prietena cu Gabi Gavriliuc, fiia lui Mihai Gavriliuc, membru al CC, adjunctul lui Draghici la MAI si seful DIE (inaintea lui Nicolae Doicaru). Mergeam impreuna cu ea la Gabi acasa, pe Muzeul Zambaccian, generalul Gavriliuc parea afabil. In 1960 era el insusi exclus din PMR sub acuzatia ca a tainuit legaturile din junete cu Fratiile de Cruce. Fusese unul dintre devotatii membri ai infioratoarei Comisii a Controlului de Partid, acum cazuse el insusi victima a Marelui Mecanism. A fi exclus din partid echivala cu o excomunicare. Simplul „Buna ziua” adresat unui exclus implica un mare risc.

Spun asta pentru ca, in perioada 1963-64, cand tatal meu era inca exclus din partid, deci era un pestiferat, Nicu a venit de cateva ori la mine, a stat la pranz, a mancat omleta gatita de bunica mea. Este greu de crezut ca nu se stia acasa unde merge, cu cine se vede, cu cine se plimba etc Tatal meu m-a chemat intr-o seara si, pe un ton cat se poate de calm, mi-a spus: „Ar fi preferabil sa te intalnesti cu Nicu Ceausescu in alta parte, nu la noi acasa. Sunt carti si reviste de tot felul aici, cine stie ce va povesti el acasa”. Am inteles, m-am conformat, Nicu nu a mai trecut pe la noi. Am mers insa eu cu el la strand, prin parcuri, cu bicicletele la Baneasa, conversand despre tot ce puteau discuta doi adolescenti in varsta de 13 ani. Imi povestea despre filmele occidentale pe care le vedeau la studioul „Sahia”, inclusiv „West Side Story”, unul din filmele sale favorite.

Mama lui Nicu era cea mai buna prietena a mamei Lenei Rautu. Le vedeam plimbandu-se pe „Jdanov” (rebotezat Primaverii dupa 1962) pe Stela Moghioros, Elena Ceausescu, Sanda Ranghet, Natalia Rautu si Tina Chivu. Am povestit acum cativa ani, in „Almanahul Catavencu” despre vizita mea cu Nicu la bunicii sai, in vila din curtea pe care o imparteau cu familia celui mai proeminent fiu. Casele au fost demolate la sfarsitul anului 1964, au fost construite in loc vilele din Bulevardul Primaverii 50 (aceasta a fost adresa oficiala a lui Nicolae si a Elenei Ceausescu pana in clipa caderii regimului).

Moartea lui Gheorghiu-Dej

A propos de plimbari, eram cu totii inebuniti sa mergem cu bicicleta. In fine, marcile de biciclete erau ceea ce se pot numi status markers, indicatori de statut. Copiii de stabi aveau biciclete Peugeot, Oscar Egg si Condor, cumparate de la Gospodaria de Partid, de unde isi cumparau, pe preturi de nimic, haine, incaltaminte si cate altele. Cei care pronisera devreme cu fumatul, gen Ghita Gheorghiu, cumparau cartuse de Rothmans la pret de Carpati. Daca aveai noroc si parintii aveau ceva bani, nu puteai spera, tu, simplu muritor, decat la o bicicleta „Dinamo”, made in DDR. Multi colegi de la „28” si „24” nici macar nu aveau bicicleta. Ar mai fi de povestit despre deschiderea patinoarului „Floreasca” si etalarea patinelor straine de catre odraslelele nomenklaturii. Veneau acolo copiii Licai Gheorghiu, Sanda, Ghita si Mandra. Veneau Maia Patilinet, supraponderalul Florin Danalache, fiul monstrului de la Capitala, Zoia Ceausescu, cred ca si Bebe Gaston (Ileana Marin), fiica bossului Planificarii si a sotiei acestuia, frantuzoaica Bobbie.

Altminteri un copil sfios, rezervat, cu explozii imprevizibile de nervozitate agresiva, Nicu era fericit pe bicicleta. Bantuia cartierul in lung si-n lat. La vremea respectiva (si multi ani dupa aceea) avea obiceiul sa-si suga degetul. Mai traziu, lacheii care il linguseau cu nerusinare in fata, aparatcikii UTC-ului, il poreclisera „degetarianul”. N-as spune acest lucru daca n-ar fi cumva graitor pentru complexa identitate a personajului. Unul dintre efecte a fost deformarea danturii, o impingere in fata a dintilor de pe maxilarul superior. Am avut ocazia sa citesc, in perioada lucrului la „Raportul Final” documente semnate de seful Sectorului Special (grupul select de medici ai protipendadei), doctorul Vsevolod Bilyk, legate de calatoriile lui Nicu, prin 1961-62, pentru tratament dentar in Elvetia. Mergea acolo impreuna cu mama sa, de care a fost intotdeauna extrem de legat.

O fotografie care vorbeste de la sine: Nicu Ceausescvu si menestrelul comunismului dinastic, Adrian Paunescu.

Am mai povestit cum a luat fiinta Liceul 24. In primavara anului 1963, parintii mei, ca si ai altor colegi din zona, au fost convocati la directorul Liecului 28 pentru a li se solicita sa-si transfere copiii la noua scoala din cartier. Asa am ajuns acolo, pe strada Gradina Bordei, intre Sala Floreasca si sediul din acei ani al Televiziunii. Sunt varii ipoteze despre decizia de construire a acestui liceu. cred ca era vorba de dorinta lui Gheorghiu-Dej de a-i aduce cat mai aproape pe nepotii sai, practic infiati. Mai mult, transferul a coincis cu schimbarea numelor de familie ale acestora din Popescu, dupa tatal lor, fostul ministru al Comertului Exterior, intre timp divortat de Lica si mazilit, Marcel Popescu, in Gheorghiu. 

Pe 19 martie 1965, eram in clasa a saptea, inceta din viata „cel mai iubit fiu al partidului, al clasei muncitoare, al intregului popor”. Necrologul l-a redactat Leonte Rautu. Cu putin timp inainte murise G. Calinescu. Ne-au dus cu scoala sa aducem „ultimul omagiu” celui venerat in poemele pe care trebuia sa le invatam pe dinafara drept „scumpul tovaras Dej”. Am trecut si eu, impreuna cu Nicu, pe langa catafalc. Pe mine m-a apucat un fel de ras isteric. Nicu m-a tras de maneca, mi-a spus „Calmeaza-te, altfel o patim amandoi”. Ceausescu era marele maestru de ceremonii al funeraliilor, impreuna cu Maurer si Chivu Stoica. Peste cateva zile, disparea din clase portretul lui Dej, era inlocuit cu stema RPR. In acea perioada ne-am imprietenit, Florica, Zaza si cu mine, cu sora lui Nicu, mai mare ca noi cu doi ani, Zoia. Ne plimbam pe starzi, mergeam in curte la Zaza, fumam in ceea numeam „cazemata”. Vorbeam despre filme, despre romane, despre pictura, despre poezie, despre muzica. Zoia ne-a spus ca va muri tanara. Personajul ei favorit era printul Maskin din „Idiotul” lui Dostoievski. De la Zoia am auzit prima oara numele lui Salvatore Adamo. La vremnea aceea, scriitorii ei preferati din literatura romana erau Ion Barbu, Lucian Blaga si Ion Vinea. Cand a murit mama Floricai si a lui Tudor, pictorita Florica Cordescu, am mers cu Zaza si cu Zoia la inmormantare, la Cimitrul Bellu. Era prima oara, cred, cand Zoia mergea cu tramvaiul. Pe Nicu aceasta relatie il scotea din minti. Fratii sai mai mari l-au tratat intotdeauna cu o iritanta pentru el doza de condescendenta, nu l-au luat in serios, i-au intarit astfel un complex de inferioritate care il va mistui toata viata. Valentin si Zoia au apucat si timpurile cand tatal lor abia urca in ierarhie, iar mama lor era doar instructoare la Sectia Internationala a CC condusa de Ghizela Vass. Nu aveau acelasi sentiment ca totul li se cuvine si ca totul le este permis precum mezinul familiei. Dupa ce-am citit un interviu dat de Valentin acum cativa ani, i-am trimis o scrisoare deschisa. Incercam sa-i propun un dialog despre ce a insemnat dictatura comunista din Romania.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/12/19/un-mesaj-pentru-valentin-ceausescurevolutia-nu-a-fost-o-mizerie/

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Interesante aceste amintiri, d-le Tismaneanu. Marturii de prima mina despre banalitatea raului. Totusi, cred ca mergeti prea departe cu empatia fata de Nicu Ceausescu. Probabil din nostalgia fata de tinerete…

    • Multumesc pentru apreciere. Cum vedeti, serialul merge inainte, sa vedem daca este chiar empatie :) Nicu nu a fost Svetlana Allilueva, nici macar Valentin, fratele sau, care a reusit, pana in noiembrie 1989, la Congresul al XIV-lea, sa nu accepte functii politice. Nicu s-a complacut in marasmul puterii comuniste. A profitat de el. In plus, a comis unele acte care nu pot fi nici uitate, nici iertate („accidentul” de masina cand a calcat, in viteza, o fata). Incerc sa explic ascensiunea sa, nu sa o justific.

      • Am fost si eu eleva in acei ani la Liceul „I.L.Caragiale”. Nu faceam parte din nomenclatura, dar intram, inevitabil, in relatie cu copiii nomenclaturistilor. Cu unii eram colega de clasa, cu altii ma incrucisam cu prilejul competitiilor sportive sau al altor evenimente.
        Imaginea pe care o pastrez eu despre aceasta lume este diferita de povestile d-lui Tismaneanu. Serghei Mizil, de exemplu, teroriza un intreg liceu. Un profesor de fizica a fost multat din liceu pt. ca a luat partea unei fete brutalizate de S.M. Aveam colegi din „lumea lor” cu care eram in relatii bune, dar era evident ca ti se facea o favoare fiind primit in anturaj. Te faceau sa te simti cam ca ruda cea saraca si pentru ca, evident, nu puteai sa nu ramai bouche-bee cand etalau cu nonsalanta obiecte, discuri, magnetofoane, case, caini de rasa, la care tu nici nu visai…
        Imi amintesc cum erau adusi copiii Mizil cand ploua: cu masina neagra, cu soferul care le tinea umbrela pana intrau in scoala. Mie mi se parea ridicol. Pentru mine amintirea anilor de liceu are un gust amar.

        • Utila completare. Tocmai acesta este scopul, o imagine cat mai veridica a acelei lumi. Nu voi scrie despre copiii Mizil, cum am spus, nu i-am cunoscut decat superficial. Povestea Doncai este importanta in economia acestui serial datorita relatiei cu Nicu. Dupa 1965, Nicu venea cu masina, insotit intotdeauna de unul sau chiar doi securisti. Alti copii de stabi nu o faceau (la Liceul „24). Nu cred ca Lena Rautu a folosit vreodata masina pentru a merge la scoala, fie si pe ploaie. Nici Dorina Onescu, al carei tata l-a inlocuit pe Draghici la Interne.

  2. este fascinanata perspectiva dvs., din interiorul puterii si totusi …de pe margine. ar trebui la un moment dat sa adunati aceste povestiri intr-o carte, cred ca a trecut suficient timp pentru a fi perceputa fara furie (ma refer la oamenii normali, nu la politicieni care au alte criterii de reactie).
    ceea ce sunt eu curios: care era mecanismul psihologic prin care membrii nomenclaturii impacau existenta acestei aristocratii (si a dinastiilor de tip feudal) cu ideile comuniste, in care banuiesc ca totusi majoritatea credeau sincer? discrepanta e atat de absurda, incat nu reusesc sa-mi imaginez cum reuseau sa se minta singuri fata de propria constiinta, e ca si cum niste mullahi ar manca zilnic porc cu vin si nu ar vedea nici o problema.

    • Voi strange mai multe texte intr-un volum care va apare anul viitor pe tema biografie si istorie. Cum impacau acesti demnitari ideologia cu privilegiile nesimtite? Iata o tema de reflectie. Ceausescu personal nu era interesat de bunuri materiale, tolera imbogatirea celorlalti ca sa ii poata controla mai eficient. Din cand in cand organiza cate o epurare/prelucrare impotriva coruptiei (v. cazul lui Stafan Bobos, prim-secretar al Comitetului Judetean, la Piatra Neamt). Se auto-convingeau ca muncesc „fara precupetire”, ca au dreptul „divin” (ori „dialectic”) sa traiasca cu mult peste nivelul de trai al murorilor de rand. De fapt, ajunsesera la o cota foarte inalta (sau joasa) de insensibilitate etica. Va multumesc pentru cuvintele bune.

  3. Eram prea mic ca sa inteleg Comunismul, dar prin intermediul surorii mele, care era cu cinci ani mai in varsta, am intrat in contact (ca un tolerat, evident) cu colegii ei de la liceul I.L.Caragiale. Colegii ei erau, printre altii, Sandu Barladeanu si… Nicu Ceausescu. Sandu Barladeanu era un tanar aparte, destept, plin de umor si, din cate imi amintesc, destul de bine crescut. Nicu era mai ciudat, de vreo doua ori a venit chiar la noi acasa sa joace poker, bineinteles, in gluma. Casa noastra, in care stateam cu chirie, era undeva aproape de Aeroportul Baneasa. Imi amintesc de serile formidabile cand mergeam cu sora mea la patinoar, la Floreasca. Nicu si nu mai stiu cine altcineva din lumea bune aduceau benzi cu muzica gen Beatles, etc. Patinoarul se umplea pur si simplu in momentul in care se stia ca avenit Nicu cu mizica. Nicu venea pe bicicleta. Imi amintesc de vacantele petrecute la Predeal (unde, se stie, maharii PCR isi trasesera vile, sau macar doar gardurile verzi din jur – toata lumea stia ca acolo unde sunt garduri verzi, stinghii orizontale, veneau familiile celor mari) cu Sandu, Nicu si mai ales familia Mizil petrecand in grup. La baruri isi comandau bauturi tari, fumau lejer, aruncau cu mici in stil prastie din masina… O singura data am fost luat si eu cu ei, datorita susorii mele care era colega cu ei (din pacate era tocilara, dar poate ca asta le placea celorlalti :). Parintii ne-au interzis sa mai aparem cu sleahta copiilor potentatilor. Poate singurul lucru care m-a marcat (definitiv) a fost muzica pe care o aduceau ei la ceaiuri – Bob Dylan, Cat Stevens, Led Zeppelin, Credence si… John Lee Hooker.

    • Nicu a fost la „24”, dar, cum am scris, mergea des la „Caragiale” ca s o ia pe Donca. Niciunul dintre copiii Ceausescu nu a fost elev la Liceul „Caragiale”. Sandu Barladeanu a ramas in Franta la inceputul anilor 80 si, daca nu ma insel, a dat si un interviu la”Europa Libera”. In mod cert, Gheorghe Preoteasa a dat un asemenea interviu, prin 1983, lui Liviu Floda (Andrei Brandus). Dintre copiii nomenklaturii care au parasit „paradisul socialist”: fiica lui Maxim Berghianu, fiica mai mica a lui Leonte Rautu (Lena), fiica lui Mihail Florescu (Claudie), fiica Ghizelei Vass (Zoia), copiii lui Grigore Preoteasa, Gheorghe si Ileana (prima sotie a lui Adrian Nastase). Extrem de interesant ce scrieti. Lui Nicu ii placea foarte mult (gratie cred lui Valentin) si Leonard Cohen…

  4. Felicitari, domnule! Va citesc intotdeauna cu mare placere! Din pacate nu stiam de existenta cestui serial, am aflat intamplator pe site-ul Hotnews!

  5. Exista o anumita dedublare: Nicu vedea filme occidentale, asculta muzica de acolo,purta diverse discutii pe teme culturale, dar in fata norodului trebuia sa fie cu atentie:”Vezi, ca o patim amandoi!”

    Cheia este aici: frica!
    Sau daca este prea tare cuvantul sa il inlocuiesc cu altul: lasitate.
    Mai incerc unul: duplicitate.

    Ei bine, uite minune, ce spune Valentin? Valentin nu admite ca langa noi au fost oameni curajosi care au deschis o noua era, fara sa le fie frica.

    Adica toata lumea aprecia minunile epocii comuniste si erau fericiti, inclusiv femeile care nu aveau dreptul la avort si mureau sa aduceau pe lume copii pe care nu prea ii doreau, sau cetatenii obligati sa indure frigul in case, mancarea rationalizata, programul la TV de 2 ore, plin numai de stiri „atent alese”.

    Mare bucurie in comunism si de aceea sistemul nu avea rost sa se prabuseasca, nu este asa?

    Poate o intalnire intre Radu Filipescu, cel care facea jogging cu securitatea, si Valentin Ceausescu nu ar strica. Radu a fost cel care a avut ideea unui miting in Piata Palatului, si culmea, cumva ideea a fost dusa la indeplinire de chiar Ceausescu si oamenii apropiati lui. Acolo a fost scanteia in Bucuresti.

    Si inca un exemplu, mai putin celebru. La magazinul de vis-a-vis de blocul in care locuiesc se vindea, odata pe saptamana, unt, si evident erau cozi. Intr-o zi am vazut o scena pe care nu o voi uita toata viata: un domn cu un copil de cca.7 ani a comentat ceva la coada. Imediat au venit doi tovarasei, l-au adus in scara blocului, blocul avea interfon, si deci nu intra oricine. Mai tarziu a venit duba si l-a saltat pe cetatean impreuna cu copilul. Pana sa il urce in duba copilul tipa disperat: „Tati nu ma lasa!” L-au luat si pe copil in duba. As vrea sa stiu cine au fost acele persoane si daca ma traiesc…Drama nu se poate uita…

    Si ei bine, ceea ce poate nu credeau varfurile sistemului comunist era ca se poate ca un intreg sistem sa nu mai doreasca continuarea, sa se opreasca. Nicu nu parea sa fie convins de sistem, dar accepta compromisurile impuse de el. L-au costat scump.

    Ei bine, DA, sistemul s-a oprit si l-a tradat, in majoritate, pe Ceausescu pentru ca era satul si obosit. Era prea mult…

    Pentru cei mai tineri ceea ce scrieti, in ipoteza ca ii intereseaza, ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru ca de fapt trateaza duplicitatea, discursul paralel, lucruri practicate de unele partide politice actuale.

    In rest circul fricii si al lasitatii il putem vedea si astazi numai ca acum putem vorbi, rade, scrie si comenta, intr-un cuvant putem incerca sa fim liberi!

    Suntem liberi numai in masura in care intelegem si in care dorim sa fim liber, altfel…

    • Surprindeti exact maladia decisiva, fatala a sistemului: dedublarea constiintelor, disparitia de fapt a notiunii de adevar, discrepanta intre ceea ce credeai si ceea ce spuneai, dintre gandire si rostire, tacerile culpabile, fricile inavuabile. Homo Sovieticus era de fapt, cum scria un sociolog rus, IuriLevada, Homo Prevaricatus. Facea Nicu exceptie? Nu cred. Invatase si din experienta Zoiei care a facut eroarea ca, odata, la masa de pranz de familie, afland ca tatal sau urma sa viziteze Institutul de Matematica, si-a permis sa faca o gluma:”Ai terminat totul de distrus, a venit si randul nostru?” Peste cateva zile se decidea desfiintarea Institutului de Matematica, o lovitura teribila data stiintei romanesti. Pentru Ceausescu, intrebarea Zoiei indica o „stare de spirit nesanatoasa” in locul unde lucra fiica sa. O remarca in fond candida a dus la acea adecizie aberanta (cel putin aceasta este una din versiunile credibile).

      • Multumesc pentru raspuns.

        Nu am stiut istoria legata de desfiintarea Institutului de Matematica.
        Teribil, aproape de neimaginat, ca un cizmar sa decida desfiintarea unui institutut pe criterii absolut absurde si totusi…

        Relatia mea cu copiii de stabi a fost una de amicitie si pentru ca invatam bine, si practic ma tolerau alaturi de ei. Am evitat sa ma inscriu la Caragiale sau 24, am ales un alt liceu. Si cred ca am facut bine. Ma simteam de multe ori depasit de cunostiintele lor despre muzica la care eu nu aveam acces, de conditiile mai bune care li se ofereau la preturi mult mai accesibile decat celorlalti.

        Alaturi de ei intram la Discoteca la mare, la „Pui de Urs” in Olimp si petreceam frumos vara.
        Am avut surprinderea sa constat, dupa 1989, dupa ce unul dintre fostii mei colegi a cumparat o casa frumoasa rechizitionata de un „vandut” ca votul lui pentru PSD a fost constient acordat pentru ca reusise tranzactia… Uite pana unde se ajunge…

        Pe urma ma intreba pe mine de ce sunt nemultumit in tara si de ce vreau sa emigrez, de ce imi schimb asa de des job-ul, si cate si mai cate…

        Am avut si in facultate copii de stabi, dar invatau, se pregateau chiar daca aveau acces la resurse pe care noi, altii, nu le aveam. Paradoxal, decanul facultatii din aceea vreme era o persoana care isi daduse doctoratul in USA, dizertatia era toata scrisa sub forma de epigrama… Era un bun profesor, desi cursul sau; „Metode Numerice” era ca o epigrama, trebuia sa te prinzi despre ce vorbeste si sa urmaresti atent sirul expunerii. Pentru mine era palpitant…Acum, in zile noastre, decan de facultate a ajuns fostul secretar de PCR, un om mult mai slab pregatit, mereu aflat in umbra unor profesori excelenti pe care el nu a reusit sa ii depaseasca. II multumesc inca odata ca asemenea anomalie este posibila si datorita fostului Ministru al Educatie…

        Uite cum esalonul al 2lea este prezent si cum destinele tinerilor sunt pe mana lor.Mare curatenie trebuie facuta acolo.

        Nu pot sa spun si eu cum ati scris Dvs. „c’est la vie” ci mai degraba „yes, we can!”

        In incheiere, off topics, ma gandesc la ravagiile facute de urganul Irene si sper ca sunteti bine si ca furtuna nu v-a afectat prea tare familia si casa.

        Numai bine va doresc!

        • Cordiale multumiri. Stiu ca varul primar al lui Nicu pe linie materna a facut automatica, a ramas asistent, era un om despre care se vorbea foarte frumos. Acum cred ca este profesor. Tatal sau era Gheorghe Petrescu, fratele Elenei Ceausescu. Zoia era foarte atasata de verisoara ei, Ileana Petrescu care a studiat medicina. N-am vorbit, inca, despre Jean Maurer, cu care Nicu a avut momente de apropiere, mai ales dupa 1975. Jean a fost un elev eminent (la Liceul German) apoi un foarte bunn student, la fizica, la Universitatea din Bucuresti. Nu era catusi de putin incantat ca are tot timpul dupa el „cozile” securiste.

          Am trecut cu bine prin furtuna tropicala. Ganduri bune.

          • Pe Gheorghe Petrescu l-am avut ca asistent la catedra de calculatoare. Eram inca studenta in 1989 cind regimul a cazut. Era o nulitate , nu vorbea nimic in timpul laboratorului , nu explica nimic, doar ne punea sa copiem pe caiete comenzile de pe calculator pe care nici el nu le stia. O munca absolut inutila si stupida. Disparea la inceputul orei de laborator si venea doar la sfirsit sa ne controleze daca le-am copiat. E adevarat ca laboratorul fusese dotat cu niste calculatoare seria Z80 din vest, din cauza pilelor pe care le avea el, dar nimeni nu avea access la ele fara stirea lui. Dupa revolutie studentii nu l-au mai vrut la catedra si a disparut o vreme. Sper ca nu a revenit mai tirziu.
            In ce priveste pe Zoia, un coleg de-al ei de la INCREST mi-a fost meditator la matematica in liceu. Imi spunea ca Zoia stia ceva matematica, dar ca nu asta era principala ei preocupare. Era insa o prezenta placuta la serviciu in foarte rarele ocazii cind trecea pe acolo. Colegii erau fericiti mai ales cind le aducea ultimele aparitii ale revistelor de matematica de prin Franta sau SUA.
            Cam asta despre “oamenii de stiinta” ai casei Ceausescu.

  6. Cumplita „prabusirea politica a marelui mutilat”! A fost dat afara impreuna cu intreaga familie din casutza sa modesta din Primaverii, i s-a taiat accesul la bunatatzile gospodariei de partid, copiilor li s-a interzis accesul la liceu-facultate, de-abia au scapat de domiciliul obligatoriu in Baragan. Vladimir Tismaneanu: pari un om inteligent, chiar crezi ca astazi cititorii inghit orice? Chiar crezi ca nu se stie ce insemna protectzia „marelui urs(s)” – vezi de la Pantiusa pana la familia Dinescu?

    • N-am locuit niciodata in Primaverii. Daca doriti sa elaborati asupra semnificatiei anchetarii si a excluderii din partid in urma Plenarei „vigilentei” din iunie 1958, unul dintre cei mai duri ani ai stalinismului romanesc, as fi curios ce credeti. Grigore Raceanu si generalul Eremia au fost arestati. Fratii Genad au fost interogati de Securitate, la fel si Ovidiu Sandru. Vina lor? Comentarii critice la adresa lui Dej. A fi acuzat de formarea unui „grup fractionist, antipartinic” nu era o bagatela, veti concede, sper. Dej, Ceausescu, Draghici, Coliu, Danalache si Vincze nu se jucau cu aceste chestiuni. Nimeni nu stia unde si cand se opreste caruselul epurarilor. Acces la „gospodaria de partid”? Soyons serieux… Copiii trebuiau sa completeze, pentru catalogul clasei, apartenenta politica a parintilor (poate va amintiti). In rest, all the best.

  7. Daca acest material publicitic era semnat de Creanga Ion probabil ca se incadra perfect in seria Amintirilor din copilarie…
    Apreciez dezinvoltura cu care autorul face slalom prin trecut dar ciitorul avizat ramane inca nedumerit de ce dl. Tismaneanu nu a optat sa ofere ceva adevaruri mai mult sau mai putin partiale din acele vremuri jegoase ale istoriei nationale in vreun interviu acordat unui ziarist obiectiv,neimplicat sentimental,familial, in evenimentele descrise!
    Sunt convins ca in situatia in care dl Tismaneanu ar accepta sa fie sursa, intervievat de un profesionist al gazetariei si nu un vector purtator de opinie ar rezulta un material mult mai obiectiv,mai cinstit si mai curat!

    • Am recomandat volumul „Ghilotina de scrum” aparut la Polirom in care gasiti interviuri cu Stelian Tanase, N. Manolescu, Mircea Mihaies, Vasile Gogea, Adriana Babeti, Leonard Oprea, Aurelian Craiutu, Raluca Barac. De asemenea, imi cer scuze ca il recomand din nou, interviul adancit cu Stefan Niculescu Maier: http://www.acum.tv/articol/2083/ Acest serial este, cum scriam in primul episod, o tentativa de a interpreta biografia lui Nicu Ceausescu care, pe 1 septembrie, ar fi implinit 60 de ani si care a incetat din viata acum 15 ani, la 26 septembrie 1996. As fi dispus sa fac un interviu, dar cineva ar trebui sa mi-l solicite :) Sunt totusi autorul cartii „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”, al volumului „Reinventarea politicului. Europa de Est dela Stalin la Havel”, am fost si raman colaborator permanent al postului de radio „Europa Libera”, am scris de-a lungul anilor pe larg si de o maniera comparativa despre fenomenul comunismului dinastic, deci cred ca am legitimitatea stiintifica de a oferi reflectiile mele unui public interesat.

  8. Draga V. T . Uiti destinele mizere ale baiatului lui Moghioros ( s-a sinucis in str. Herastrau ) ale baiatului lui Dalea ( gasit mort in casa …) ale lui Dinu Brucan ( copil infiat dar sclipitor cand nu era beat ). Cat despre copii lui Mezincescu , plecati la timp din Romania nu iti aduci aminte , erai mai tanar . La fel si copii lui Avram Bunaciu , plecati si ei mai devreme ( la Geneva ) . De Dutu Chivu ( baiat infiat ( ? ) al lui Chivu Stoica , un om bizar ce lucra pt.o firma Americana in Bucuresti … . Nu l-ai cunoscut pe baiatul lui Modoran , Serban , acuma la Geneva , intr-o institutie internationala ! Pe baiatul lui Salajan ( fost ministru al Armatei ) …Toata lumea asta era o incrucisare de generatii putin anacronice , unii aveau parintii ” bine instalati ” , altii aveau familia in ” dizgratie ” . Cert este ca nu toti s-au bucurat de privilegii nesfarsite . Ce s-a intamplat cu fiul lui Bodnaras , nu Valentin , ci cel mai mic care a fugit in Australia ?

    • Multumesc pentru aceste atat de bine documentate completari. Incerc sa ma mentin in perimetrul temei anuntate. Stiam de fiul lui Moghioros, Vladimir, care suferea din copilarie de schizofrenie. Fosta sa sotie, Stela (o chema precum pe mama lui Vlad), fiica fostul secretar al CC al PMR, o vreme primar al Capitalei, Iosif Cosma, s-a maritat cu Iosif Boda (apoi au divortat). Pe Ionel Dalea l-am stiut din vedere, i se spunea „Baba”. Si pe Puiu Isac, baiatul lui Martin Isac, presedintele Sindicatelor, fost prim-secretar la Timis, poreclit „Basha”. Dinu Brucan, infiat ca si Anca si Vlad, era spirt de destept, cu un umor intr-adevar irezistibil. A fost arestat, in 1965, impreuna cu Ghita Mladin, fiul colonelului Mladin, seful garzilor Biroului Politic, pentru ca au furat si au accidentat masina atasatului militar american. Cu Vlad Brucan am fost coleg, pana l-au mutat (voi povesti) la „32”. Dutu Chivu a fost „desfiat”, am intalnit-o pe Ani, fiica lui Chivu cu Ecaterina Micu-Klein (Tina Chivu). Modoran, parca Viorel, a fost coleg cu sora mea Vichi la „Scoala Rusa”. Tatal sau a fost, alaturi de Iosif Craiu si Alexandru Cernicica, arestat in anii 50, legat de procesul Luca. A fost reabilitat sub Dej, era ministru adjunct la Finante. L-am stiut, mai degraba din vedere, pe Tinu Salajan (coleg de clasa cu Valentin C, Mihai Oroveanu si cu Anca Rautu). Nu stiu ce s-a ales din el. Nu stiu nici ce s-a intamplat cu Ghita Bodnaras (nascut in 1949), numit Gheorghe, ca si atatia altii, in cinstea „tovarasului Dej”. Nu i-am cunoscut pe copiii Bunaciu, sgtiu ca locuiau pe Herastrau. Aveti dreptate, nu era ceva previzibil, coerent si omogen, o structura precis determinata, in acea lume a „copiilor”. Se puteau petrece acolo apropieri de negandit in „lumea parintilor”. Cu Andrei Mezincescu, mai mare ca mine cu opt ani, am fost amic. S-a stins din viata acum cativa ani. A fost casatorit cu Nadia Protopopov, fiica unuia din agentii sovietici din anturajul lui Dej devenit colonel de Securitate, apoi pensionat in perioada divortului de Moscova. L-a avut pe Nicu student la fizica (Andrei era asistentul profesorului Titeica). Luca Mezincescu traieste in Statele Unite. Please stay in touch :)

  9. Bun , multumesc , nu stiam de multi , ce-au devenit . Bine inteles ca nu ai participat la ” Lupoaica” din parcul de langa liceul Caragiale la o intalnire fortuita ce se voia solidara cu ‘ Revolutia Ungara ‘ – 1956 . Multi au fost arestati atunci , numele lor sunt cunoscute . Si ar trebui delimitat pt. cititori nomenclatura cartierelor : Grigore Mora nu face parte din Primaverii , ci mai degraba este o extensie a Parcului Filipescu . Erai vecin cu Adina Darian ( cu sotul de la Magazin Istoric , cu baietii Kleininger ( matematician in USA ).. Infine , nu este Primaverii care este o denumire comunista a asa numitului Parcul Jianu . Trebuie reamintit detaliul asta intru cat se fac enorme confuzii . In zona Grigore Mora mai locuiau oameni de bine , doctorita Nutzi Mateescu , Toti Caragea ( acuma in Germania ) , si altii . Coabitarea vechilor familii , cu noua nomenclatura a existat partial prin anii 50 – 60 . Nu a durat mult . Se vorbea in soapta . Raman pe faza ….!

    • Intr-adevar, de cand m-am nascut si pana in mai 1965, am locuit pe strada Grigore Mora la numarul 22. Dupa aceea, pe strada Iuliu Tetrat la nr 31. Cum corect spuneti, nu facea parte din „Cartierul Primaverii”, delimitat precis de B-dul Aviatorilor, B-dul Jdanov, strada Amiral Balescu (eventual „Fabrica de Spirt”, actuala strada Teheran) si B-dul Kalinin. Acesta era asa-numitul „Perimetru zero”, fortareata nomenklaturii celei mai inalte si deci a celei mai atent pazite. In cartierul Primaverii locuiau: Dej, Lica, Borila, Rudenco, Ceausescu, Sencovici, Mihai Suder, Vasilichi, Bunaciu, Vincze si Constanta Craciun, Iosif „Vissarionovici” Ardeleanu (Cenzura), Cornel Onescu, generalul de securitate Vasile Negrea, Gaston Marin, Liteanu (activist la CC, cumnat cu fratele lui Virgil Trofin), Sanda Ranghet, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc cu a sa eterna Ema, V. Em. Galan, Maria Sarbu, Stefan si Charlotta Gruia (ea era „instructor” la Comisia Contorolului de Partid), generalul de interne Mihai Gavriliuc (pana in 1958), colonelul de securitate Badica, un timp Miron Costantinescu si Iosif Chisinevschi, Dalea, Salajan, Voitec, Chivu, Rautu, Bodnaras, Moghioros, Brucan cu sotia sa, Alexandra (Sasa) Sidorovici, Pavel Campeanu, generalul Serghei Nicolau (Niikonv), seful contrainformatiilor armatei, ex-spion sovietic in anii 30, Eduard Mezincescu, Voinea Marinescu, Bucur Schiopu si sotia sa Ursula, Tatiana Bulan cu al sot, matrozul Bulancik, Stefan Voicu (redactor sef la „Lupta de clasa”) cu sotia sa Mina, Vanda Nikolski, Clara Cusnir-Mihailovici, doctorul Koppich. Interesant, Barladeanu si Maurer n-au locuit acolo in anii 50. Nu aveam vila, era un apartament la etajul intai. La parter locuia familia Cotovschi.

      Nu stiam de intalnirea de la „Lupoaica”, v-as fi indatorat daca ati spune cine a participat, cine a fost arestat. Eram vecin de strada, intr-adevar cu Adina Darian si Cristian Popisteanu, cu familia Jebeleanu, ei stateau la numarul 36. Eram prieten cu copii care nu aveau nicio legatura cu aristocratia rosie. Tot pe Grigore Mora locuiau Coliu, Pantiusa, Nicolae Guina, Mircea Balanescu si, daca nu ma insel, o perioada, Ilie Murgulescu. N-am calcat in viata la Coliu ori la Pantiusa in casa. Aveau militieni la poarta. La coltul strazii, in fost vila a Principesei Ileana, locuia Anton Moisescu, adjunctul lui Apostol la Sindicate. Sora mea, Rodica, era colega de clasa cu fiica lui Moisescu, Elena. Fratii despre care scrieti erau Puiu si Sergiu Kleinermann, locuiau in aceeasi casa cu familia Bercu, devenita ulterior Serbanescu. Iosif Bercu era redactor-sef adjunct la „Lupta de clasa”. Seri Kleinermann este azi un stralucit profesor de matematica la Princeton. Pe Toti Caragea, noi ii ziceam „Printul” (chiar era) l-am reintanit acum ani de zile, prin 1988, la Munchen, lucra la „Europa Libera”. Sa nu uit, tot pe Grigore Mora a locuit astrofizicianul Paul Ioanid, cel acuzat ca a condus „banda” care a atacat filiala Bancii Nationale din Giulesti, in 1959, condamnat la moarte si executat (ca si fratele sau, Lica Ioanid, fost colonel in MAI si fost cumnat al lui Draghici). Cred ca ati vazut filmul lui Alecu Solomon.

  10. Arestatii de la ” Lupoaica ” , nu sunt sigur daca era Oana Orlea ( Cantacuzino ) nepoata lui Enescu , trebuie sa verific . Gasiti niste nume pe Google daca scrieti Cornel Todea . El se pare ca a dat informatia politiei , a recunoscut dealtfel . Sau daca nu , Virgil Nemoianu trebuie sa stie ceva . Deci o sa ma interesez . Bulevardul Kalinin se numea Aleea Buzdugan ( dupa numele Regentului ) si nu era inca bulevard , adica o axa Nord – Sud ca astazi . Era o simpla strada iar parcul Bordei si copacii lui erau la 20 m de case . In casa Burca a stat pana in anii 1946 – 47 , Atasatul militar al Statelor Unite la Bucuresti . A fost rugat sa plece si dus a fost . In casa de pe Dorobanti , colt cu Pangratti ( Petrica Ionescu a stat un timp ) a stat , daca nu Killingher , un important personaj german ( in 43 – 44 ) . Multumesc , pe curand .

  11. cred ca ar trebui sa fie o abordare mult mai serioasa,e prea copilaroasa.tata a fost si el multi ani membru cpex si eu am avut o viata buna dar in limitele bunului simt.am muncit nmai in santierele tarii in praf.mizerie si teroarea timpului fara menajamente.daca tot scrim as zice sa ajungem la adevar,nu e cazul sa-ti spun ce fac azi copilutii nomenclaturii acvtuale.analizind mai obiectiv trecutul poate aflam adevarurile despre radacinile raului romanesc pentru a putea fi taiate.

    • Tocmai de aceea am facut trimitere, pe forum, la cartea Celei Varlam (Luminita Pana). http://old.cotidianul.ro/melancolii_din_cartierul_de_nord-6372.html
      Nu toata lumea se comporta le fel. Unii copii ai membrilor conducerii de partid erau de-a dreptul jenati de aceste privilegii si se comportau cat se poate decent (Anca si Lena Rautu, Iordana Borila, Luminita Pana, Vali Petrescu, Horia Constantinescu, Zoia Vass, Vladi Doicaru, verii lui Nicu pe linia Petrescu). Dar nu stiu cazuri de refuz categoric. Multi au descoperit viata reala cand parintii nu mai beneficiau de statutul special. Este cazul, de pilda, al copiilor Chisinevschi ori ai celor ai lui Miron Constantinescu (acolo a avut loc si tragedia cunoscuta din 1968). Pretuirea de familie nu inseamna sa nu vezi natura sistemului. Familia biologica nu este in chip fatal si aceea politica, veti fi, cred, de acord cu mine. A propos de noii parveniti, doua rele nu fac un bine. Ceausescu nu a actionat de unul singur, nu trebuie privit drept unicul responsabil pentru un sistem fundamental opus valorilor statului de drept. A fost sustinut de grupul aparatului de partid, de fostii sai adjunctii din Directia Organizatorica a CC al PMR, de sefii de sectie, de primii secretari judeteni. Cand lucrurile au degenerat peste ceea ce acestia erau dispusi sa accepte, au inceput cracnelile, nemultumirile si micro-conspiratiile (Ion Ionita etc).

  12. Am niste povesti cu Nicu, numai Donca le mai poate sti, Madalin Voicu, Serghei Mizil, Mihai Bujor si Tache Mihai din America. Ai plecat mai devreme si nu ai mai stiut de perioada de dinaintea cutremurului din 77 si pana in 81, cand mi-am luat si eu zborul. Trebuie sa vorghim. Ar trebuii sa se stie cum aveau copiii de stabi Romania la buzunar. Plecau cand doreau in strainatate si puteau face ORICE, fara repercusiuni. Mi-a placut ca erau singurii care ii umileau pe militieni si pe securisti. Satrapii securisti si militienii se comportau ca fiarele cu restul oamenilor din Romania, dar, erau niste slugi mizere in fata acestor beizadele.

  13. In perioada respectiva 1960-1965 eram, student in Bucuresti si prin anumite relatii de familie m-am intersectat si eu cu beizadele. Nu cred ca viata acestora poate prezenta interes azi. Mai de graba viata celor care au suferit cu adevarat de pe urma sistemului. si i-au rezistat totus. Nu vreau sa se creada ca as avea ceva personal impotriva d-lui Tismaneanu, Dar chiar daca ma repet aceasta condamnare a sistemului in parlament fara consecinte juridice in social are ceva de agronom fara ploaie.Bineinteles voi citi in continuare textele d-sale. E bine sa stim ce s-a intimplat in trecut pentru a putea trage invataminte pentru viitor. Chiar daca omenirea in general refuza asta. O zi buna !

    • Dictatorii invata unii de la altii. „Modelul Nicu Ceausescu” nu este reductibil la Romania. In Libia, Seif Gaddafi, cu doctorat in stiinte politice la London School of Economics, era pregatit spre a-i succede tatalui sau. Hafiz al-Assad in Siria l-a lasat la putere pe actualul dictator, fiul sau, doctorul oftalmolog Bashar al-Assad, cel care a ordonat si a organizat masacrele recente, deci tema acestui serial transcende experienta romaneasca. Saddam Hussein era obsedat de experienta Romaniei sub Ceausescu, inclusiv de finalul tiranului de la Bucuresti. Vorbesc aici despre un tip de succesiune, in speta cea dinastica, in regimuri dictatoriale. Cartile mele exploreaza pe larg teroarea si represiunea, deci nu este vorba de un zero sum game. In plus, cum scria Emerson,”history is above all biography”. Consecintele juridice ale condamnarii dictaturii comuniste nu au lipsit. Au fost reabilitati postum, la Targu Mures, cei condamnati pentru complot in 1956, Invocandu-se condamnarea dictaturii comuniste din 18 decembrie 2006, au fost returnate si proprietati ilegal confisctate de comunisti. Au fost democratizate Arhivele Nationale, accesul este acum neingradit. Dar, fireste, aveti dreptate in ansamblu. A lipsit si lipseste inca vointa Parlamentului pentru adoptarea Legii Lustratiei si a altor proiecte legate de decomunizare. Nu cred insa ca trebuie sa ne resemnam, este vorba de o batalie politica si morala care continua.

    • Va multumesc pentru apreciere. Franchetea si respectul mutual sunt esentiale. Cred sincer ca putem purta discutii care sa ne ajute sa intelegem mai bine subiectele analizate. Eu unul am aflat multe din aceste dialoguri.

  14. Mi se pare putin artificial articolul, cu vagi tente de subiectivism. Intr-adevar faptele, intamplarile sunt reale, insa, culori pastelate fac acest articol putin ireal. Si fotografia mi se pare aplicata intr-un loc ales necorespunzator. Nu tot ce a fost este rau. Nu tot ce exista este bun. Dar asta este blestemul romanilor, sa fim dezbinati, sa distrugem ce avem si sa construim iarasi, si tot asa…. Si mesterul Manole a facut la fel. Din pacate.

  15. Am incercat sa identific care ar putea sa fie elementele care l-ar fi facut pe Nicu sau pe Valentin sau pe altcineva sa se rupa de sistem.

    Am gasit trei:

    1. informatiile despre altceva, cartile, revistele decat ceea ce se vedea atunci in Romania.
    Este primul element pentru ca de la el incepe declick-ul.
    Cred ca ele erau, dar poate nu erau suficient de atent cititte, urmarite. Erau interpretate partinic, fara obiectivitate.Propaganda de partid lasa putine usi deschise in minte si chiar si pe cele deschise le intuneca ca urmare al tirului permanent de propaganda comunista la care erau supuse.

    2. capacitate de analiza, de gandire, de sinteza.
    Este poate cel mai important element, dar care depinde de la caz la caz.
    Pot spune ca Valentin era mai aplecat spre analiza si cred ca aceasta l-a ajutat mult in comparatie cu Nicu. Poate si departarea de sistemul mereu lingusitor, adormitor l-a sustinut pe Valentin si nu pe Nicu.
    Nu oricine reusea sa inteleaga ce este dincolo de cortina de fier si mai ales sa priceapa valorile democratiei. Iti trebuie destul de multa minte,si trebuie sa fim corecti, nu oricine o are.

    3. familia, prietenii, apropiatii,cunoscutii..
    Este elementul cel mai sensibil, este cel mai apropiat de inima si mai departat de minte. Este foarte greu, daca nu cumva imposibil sa te rupi cu totul de trecut, de sistem si sa mergi spre altceva. Familia, prietenii, cunoscutii te pot ajuta, dar in acelasi timp te pot intoarce din drum. Ma uit cum Valentin a pornit o campanie de intoarcere in timp: revendica in istanta valori care au apartinut familiei, tablouri si altele, si ma intreb de ce oare? Nu se poate rupe de trecut si/sau nu vrea?

    Poate la polonezi a functionat cumva altfel acest al treilea element, el a fost inlocuit de puterea bisericii catolice, unde comunitatea a jucat un rol extrem de important.

    Poate aici, la romani, acesta a fot elementul cel mai slab. Nu aveam traditie in familie de a ne sustine membrii, ci poate mai degraba sa fie turnati la securitate. Cumva mai aproape de modelul sovietic.

    Cati oameni, din cei pe care ii cunoasteti domnule Tismaneanu, au reusit cu adevarat sa fuga din sistem si sa nu se mai intoarca la el?

    Mai mult, cati oameni se intorc pentru a lupta cu vechiul sistem inca activ?

    • Surprindeti foarte bine, cred, mecanismele, conditiile, premisele trezirii din „somnul dogmatic”, din mirajul puterii totalitare. este vorba, intr-un fel de dezintoxicare. In urmatoarele parti din serial voi discuta acest subiect. Oricum, imi amintesc ca am vorbit, la Europa Libera, despre Aleksa Djilas, fiul lui Milovan. M-am cunoscut cu el prin 1985, suntem prieteni. Tatal sau, cum stiti, a fost mai intai un comunist fanatic, mana dreapta a lui Tito, apoi un mare eretic care a stat multi in inchisorile regimului la a carui nastere a contribuit cu entuziasm. Am vorbit (era in 1987) despre Milovan Djilas si fiul sau. Poate ca Nicu a citit transcrierea. Ma intreb ce va fi gandit…

      • Daca Nicu a citit transcrierea emisiunii difuzate la Europa Libera in 1987, poate nu l-a analizat cu mintea deschisa – presupun ca existau aburii propagandei comuniste mereu in minte -, poate era dominat de putere, si-a spus mie nu mi se va intampla nimic, niciodata, poate v-a aplicat sablonul ca cei fugiti merg la Europa Libera si de acolo spun vrute si nevrute… Poate nu a citit transcrierea, poate nu a avut stiinta despre ea…Se poate spune ca elementul 1 si/sau 2 nu au functionat.

        Deci semnalul trimis de Dvs. din afara nu a functionat – sistemul era opac sau bruiat -din cauze proprii sau externe.

        Ciudat insa a fost si felul in care reactiona familia la ispita comunismului dinastic:
        1. Zoia poate nu a mai comentat nimic acasa despre locul de munca,
        2. Nicu va tragea de maneca sa nu radeti ca se poate da de belea,
        3. Valentin evita „muncile de partid” si era mai retras…
        4.Elena – ei bine- dumneaei era in plina ascensiune si se simtea bine, chestiune de educatie –
        si probabil mai sunt si alte exemple.
        Familia nu a oprit sarabanda si nici nu a semnalat hotarat, consecvent aberatiile dictatorului.

        Deviatiile dictatorului nu erau mentionate si daca erau mentionate, asa cum a facut Parvulescu la Congres, erau cu adanca manie proletara infierate. Nimeni nu se solidariza cu protestatarul, era o masa amorfa, tacuta.

        Calea catre comunismul dinastic era deschisa.

  16. …”La parter locuia familia Cotovschi ” …..

    E vorba ,cumva,de Grigore Cotovschi,fostul sef al scolii de partid „Jdanov”,cel care ,in ’58,l-a turnat pe tatal tau ? Pai,in cazul asta,tradarile chiar vin de aproape,la propriu si la figurat !

    • Intr-adevar, Grigore Cotovschi, ilegalist basarabean, fost voluntar in Spania, refugiat in URSS unde s-a casatorit cu Maria, cetateana sovietica, revenit in Romania cu Divizia „Tudor Vladimirescu”, rector, apoi prorector al Scolii Superioare de Stiinte sociale „A. A. Jdanov”, amic cu Paul Niculescu-Mizil, a fost cel care a colaborat in toamna anului 1958 cu Comisia Controlului de Partid si a dat toate numele celor cu care a stat de vorba de-a lungul anilor. A fost si el exclus din PMR pentru „fractionism” si „discutii neprincipiale”. Nu l-a turnat doar pe tatal meu, ci pe multi dintre cei cu care se aflase la Moscova, la aspirantura (intre acestia, Miron Belea, fiul lui Miron Belea Sr, fruntas al Frontului Plugarilor, Vasile Nichita, Mihai Telescu), dar si pe Mihai Frunza, Tamara Orban, Anghel Schor, fratele lui Niculae Bellu. Mihai Boico, casatorit cu sora mamei mele, Cristina Luca etc). Un caz trist. Nu a facut-o voluntar, era in plina atmosfera paranoica asociata cu „Plenara vigilentei” din iunie 1958, a fost supus si el unor interogatorii nemiloase de catre Dumitru Coliu si Janos Vincze. Dupa acea ancheta care a durat aproape un an, parintii mei nu s-au mai salutat cu el.

      Pentru mine era extrem de greu sa inteleg ce s-a intamplat in relatia dintre tatal meu si cel pe care il numeam „nenea Grisa”. Fusesera cei mai buni prieteni. Peste ani, Mihai Telescu a ajunst prim-secretar la Timis, Vasile Nichita a fost profesor de socialism stiintific la Facultatea de Filosofie (un timp chiar decan), iar Miron Belea a ajuns seful catedrei de socialism stiintific la Institutul de Constructii. Anghel Schor, un respectat economist marxist, nu a mai fost reintegrat la „Stefan Gheorghiu”, a lucrat ca redactor lao revista economica. Am fost coleg cu fiica sa, Doina. Mihai Frunza a lucrat la Ministerul Justitiei, fiica sa, Ileana a mers la „24”. Foiul tamarei Orban, Misa, s-a casatorit cu doctorita Ana Schiopu, fiicalui Bucur si a Ursulei. Mihai Boico a murit in 1971. Tatal meu s-a pensionat de la Editura Meridiane unde era redactor principal. Nu stiu ce-a facut ulterior Cotovschi, ei s-au mutat, noi ne-am mutat. Auzisem ca era director adjunct la o fabrica de textile. Avea doi baieti, Iura si Andrei. Amandoi au mers la Liceul „Petru Groza”, au facut Politehnica, au plecat apoi din tara, din cate stiu. Maria Cotovschi preda limba rusa la ASE. Tatal meu a evitat subiectul, era extrem de dureros pentru el. In timpul anchetei, Vincze a incercat sa obtina de la tatal meu informatii impotriva lui Valter Roman, dar n-a reusit.

  17. Am citit cu mare placere cele trei episoade. Mai mult, am dat mai departe materialul la doi din cei mentionati, actualmente in USA, colegi si prieteni. Am fost bun amic cu Zaza, si doar vazandu-i numele, mi-a ravasit amintirile din anii cei de mult trecuti. As avea o intrebare, si sunt sigur ca sunteti cel mai avizat in cazul in care as avea sansa sa aflu ce s-a mai intamplat cu fam. Vinea. Am locuit, pe la inceputul anilor 70, in casa Ofeliei Manole Vinea, pe Gorki. La parter statea ea si fica ei, Mariana, la etaj, daca nu gresesc, fam. Brumaru. Am fost coleg la ITC si cu varul Marianei, un inginer excelent, pionier in IT-ul romanesc. Ofelia mi-a fost ca o mama. Un om minunat, cel putin in relatia ei cu mine. Tare mult as dori sa stiu cat mai multe despre ea, si inainte de .. si dupa plecarea mea din casa ei (prin 72). As mai fi curios daca stiti ceva despre Florea, cred ca a fost ministru sau adj. la agricultura, ulterior sef de catedra pe Institutul Agronomic. Locuia in casa in care azi sta Lucescu si care daca nu gresesc, a fost construita de Dimitrie Gusti. Pe multi dintre cei ce locuiau pe Mora, i-am cunoscut. M-a mirat o ilustra absenta: Alica Florescu ( baiatul ministrului chimiei, Mihail Florescu). Atasez si adresa mea de e-mail: [email protected], asta in cazul in care ve-ti avea amabilitatea de a-mi raspunde cu mai multe detalii legate de Ofelia Manole. Multumesc frumos.

    • Am scris de curînd in Magazinul Istoric (iunie 2013) un articol”Màrturii din Cartierul Primàverii”. Asa cum mentionati, am fost fiica unui membru al nomenclaturii, Avram Bunaciu si am scris articolul la cererea redactiei. Am ezitat un an înainte de a publica. Nici acum nu sunt convinsà cà trebuia sà scriu, cà nu e prea devreme. Dar cum nu suntem nemuritori, peste un an poate va fi .. prea târziu.
      In articol descriu pur si simplu „lista” privilegiilor care erau la dispozitia noastra, asa cum mi-o amintesc.
      Am scris evitînd pe cât posibil atît comentariile politice cât si analiza situatiilor si a sentimentelor. Dar asta nu înseamnà cà subiectul nu mà intereseaza sau cà n-am incercat sà înteleg cum am trait acei ani si ce urme au làsat în personalitatea noastrà Urme si consecinte care îmi imaginez cà sunt foarte diferite.
      Và doresc numai bine,

      • Eu sant fratele de mama a lui Vlad Brucan , copilul infiiat de familia Brucan mai mare cu 8 ani decat mine pe care nu l-am cunoscut, acum am vasta de 57 ani si sant roman cetatean American , pacat ca a murit fara sa-l cunosc , God Rest Him in Peace !

  18. As dorii numai o precizare sa fac
    Tatal meu a fost consilier referent la Consiliul de Ministrii.Noi am stat pe strada Maxim Gorki nr.18
    Am facut schimb de locinta cu V.EM.Galan.
    El statea in Bitoliei 32.Deci el nu a stat pe Primaverii.dar zona evident era a nomenclaturii.
    Am ramas surprins ca Andrei Mezincescu a murit.Am fost buni prieteni.
    As fi curios daca am putea sa facem o agapa cu toti care am terminat la Liceul Petre Groza ,
    avind in vedere ca nu stiu cine a mai ramas in tara
    Eu am terminat in 1961 impreuna cu Rodica Tismaneanu
    Cu Rodica ma conversez pe skype.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro