vineri, martie 29, 2024

Comunism-neocomunism-criptocomunism

S-au scurs 167 de ani de la aparitia la Londra, a Manifestului Partidului Comunist, scris de Karl Marx și Friederich Engels. Ideile acestei lucrări au avut un enorm impact asupra evenimentelor care s-au desfășurat în următorii 167 ani în Europa și restul lumii. Efectele acestui impact pentru o mare parte din populația globului, în special în ultimul secol, ar putea fi rezumate astfel : încrâncenarea urii și conflictelor între oameni, categorii sociale și națiuni, creșterea dezordinii sociale și a sărăciei, proliferarea regimurilor de dictatură și teroare, precum și a crimelor împotriva umanității, afectând sute de milioane de oameni.

Propunându-și deliberat, subminarea valorilor tradiționale de sorginte creștină, într-o lume care, la mijlocul sec. XIX- lea era încă marcată de multe suferințe și nedreptăți, dar care începuse să fie luminată de speranțele progresului, Marx și Engels au dat o teribilă lovitură umanității în drumul ei spre mai bine. Devenind în secolul nostru forță conducătoare în numeroase țări europene și extraeuropene, comunismul a însângerat și pustiit  aceste țări în deceniile de după revoluția bolșevică rusă  din 1917, deschizând cea mai sinistră perioadă din istoria modernă a lumii . Această perioadă  a durat mai bine de 70 de ani- fiecare dintre ei lung cât un secol de suferință pentru popoarele oprimate de comunism – până ce , începând  din memorabilul an 1989, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria, România, Albania și URSS au început să se scuture de înspăimântătorul jug al teroarei bolșevice.

Din 1989, ”o stafie umblă prin Europa”, · și prin alte continente – stafia comunismului, care a dobândit adesea forme noi : neocomunismul și criptocomunismul. Lupta oamenilor și națiunilor pentru înlăturarea definitivă a acestei stafii, reprezintă adevărata tranziție despre care se vorbește atât de mult în Europa de Est, fără a se ști exact către ce și cum trebuie să se tranziteze.

I. Ideile nefaste ale Manifestului Partidului Comunist.

Lupta de clasă reprezintă după Marx și Engels, motorul revoluției societății umane . Această ideie revine obsesiv pe tot parcursul Manifestului. Nu este vorba de formularea unei explicații teoretice asupra dinamicii istoriei, ci în special, de soluția pe care autorii o propun pentru rezolvarea problemelor social- economice ale umanității. Lupta de clasă, în particular lupta împotriva burgheziei, ar reprezenta calea prin care s-ar putea învinge marile nedreptăți sociale : sărăcia, ignoranța maselor și subdezvoltarea țărilor înapoiate . Această conjectură neagă în mod brutal întreaga învățătură creștină bazată pe ideia de dragoste și înțelegere între oameni.

O altă teză din Manifest, atribuie proletariatului vocația de clasă făuritoare a victoriei împotriva burgheziei și apoi, de clasă conducătoare a întregii societăți. Redăm în cele ce urmează măsurile pe care creatorii ”socialismului științific” le preconizează a fi aplicate după preluarea puterii de către proletariat.

  • Cuvintele de început ale Manifestului Partidului Comunist

” Proletariatul va folosi dominația lui politică pentru a smulge burgheziei pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producție în mâna statului … La început acest lucru nu poate avea loc, firește, decât printr-o încălcare despotică a dreptului de propietate …. În țările cele mai înaintate va fi posibilă aproape pretutindeni aplicarea măsurilor următoare ” :

  1. Expropierea propietății funciare și întrebuințarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
  2. Puternic impozit progresiv.
  3. Desființarea dreptului de moștenire..
  4. Confiscarea propietății tuturor emigranților și rebelilor.
  5. Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de stat și monopol, exclusiv.
  6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului.
  7. Mărirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producție, desțelenirea și ameliorarea pământurilor după un plan general.
  8. Obligativitatea muncii pentru toți, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.
  9. Unirea muncii agricole cu cea industrială, măsura având ca scop înlăturarea treptată a contradicției dintre sat și oraș.
  10. Educația publică și gratuită pentru toți copii, interzicerea muncii copiilor în fabrici, în forma ei actuală, îmbinarea educației cu producția materială.

Să examinăm pe scurt semnificația propunerilor expuse de Marx și Engels, în Manifestul Partidului Comunist.

O primă observație este lipsa totală a argumentelor teoretice și practice care să justifice măsurile propuse.. Ele sunt enumerate pur și simplu, reprezentând dogme fără acoperire rațională sau morală. Trebuie remarcat cât de bine reușesc autorii Manifestului să sintetizeze în douâ pagini aproape toate ororile și relele viitoare ale sistemului pe care îl proiectează. Întradevăr, ei propun pe față utilizarea violenței ca mijloc de obținere a puterii, apoi organizarea dictaturii pt. trecerea tuturor mijloacelor de producție în mâna statului. Violență, teroare, despotism, toate acestea definesc în ultimă analiză un sistem terorist aplicat de o minoritate de ”activiști”, conduși de un grup foarte restrâns de căpetenii. Mecanismul propus conduce inevitabil la totalitarism cu toate racilele lui înspăimântătoare, confirmate de ultimele decenii de istorie tragică.

Din punct de vedere economic, ignorarea legilor funcționării mecanismului economic și înlocuirea lui cu măsuri impuse de sus, nu pot avea decât efecte catastrofale, care s-au și produs pretutindeni unde s-au aplicat schemele marxiste.

Măsura propusă de Manifest, privind educația gratuită și interzicerea muncii  copiilor, pare a contrasta, prin caracgterul ei umanitar, cu duritatea și absurditatea celorlalte propuneri. În realitate, sub o formă aparent generoasă, se ascunde intenția pusă în practică de altfel de guvernările comuniste, de a-i îndoctrina pe copii de mici, pentru a-i face unelte supuse și negânditoare în slujba dictatorilor marxiști.

Planul în 10 pucte nu cuprinde nici o idee privind : cultura, ştiinţa şi protecţia sanitară a cetăţenilor, ceeace  dovedeşte lipsa de preocupare faţă de unele din cele  mai importante componente ale vieţii oamenilor, Deasemenea, nu se acordă nici o importanţă problemei naţionale, la fel de arzătoare în secolul XIX ca şi acum.

II Efectul în timp al Manifestului lui Marx şi Engels.

Anii care au urmat apariţiei Manifestului Partidului Comunist se împart în 4 perioade:

  1. Până la revoluţia rusă din 1917 ;
  2. De la revoluţia rusă, până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial;
  3. Anii dintre 1945-1989;
  4. Perioada de după 1989;

Primul din cele patru intervale de timp, se caracterizează prin răspândirea considerabilă a ideilor comuniste, în special în principalele ţări industriale : Germania, Franţa, Anglia şi SUA, precum şi în alte ţări europene şi neeuropene. Obiectivul comuniştilor îl reprezintă pregătirea revoluţiei mondiale pe care o prevăd victorioasă în primul rând în ţările dezvoltate.Ei nu scapă nici un prilej de a produce agitaţie şi dezordine socială, se aliază conjuctural cu luptătorii pentru dreptate socială şi libertate naţională, încercând fără succes să deturneze în avantajul lor numeroasele mişcări revoluţionare care au avut loc în deceniile următoare.

Comuna din Paris, primul organism al dictaturii proletariatului, instalat după revoluţia din primăvara anului 1871, în urma înfrângerii militare a Franţei de către Prusia, nu a durat decât 2 luni, timp în care comunarzii nu au avut timpul necesar să treacă la aplicarea largă a ideilor lui Marx şi Engels.

Revoluţia  bolşevică rusă din octombrie 1917, avea să aducă şi începutul cumplitei ere a guvernărilor comuniste de lungă durată. Dezorganizarea cvasi-totală a economiei şi a celorlalte componente ale vieţii sociale, procesele politice, privarea de libertate a sute de mii de oameni, deportările, execuţiile sumare, confiscarea abuzivă a bunurilor reprezintă fapte tragice care nu pot fi puse numai pe seama războiului civil, fiindcă monstruozităţile au continuat şi după ce comuniştii i-au învins pe „contrarevoluţionari”. Perioada anilor 1929-1939 a însemnat pentru Rusia dezlănţuirea primelor mari crime împotriva umanităţii cu milioane de victime, printre care amintim pe cei 8 milioane de ţărani culaci deportaţi din zonele fertile  ale URSS spre Siberia, unde marea majoritate au pierit. Aproape toate tipurile de nenorociri şi ticăloşii ale comunismului s-au produs în aceşti ani în Rusia, transformând o mare ţară, ce este drept înapoată, dar cu imense bogăţii naturale şi unde apăruseră înainte de revoluţie semne importante de progres, într.un  tărâm al mizeriei, tiraniei şi foamei.

Experienţa comunistă rusă a fascinat pe unii intelectuali corupţi sau amorali din Occident, dar fără al Doilea Război Mondial, regimul lui Stalin ar fi murit în propriile graniţe, probabil spre anii 1940-1950. Din nefericire, nu a fost să fie aşa, omenirea a intrat după victoria asupra Germaniei în 1945, în cea mai cruntă perioadă a istoriei moderne, perioada expansiunii fără precedent a comunismului aflat la putere.

Ororile comuniste depăşind după 1945 spaţiul Uniunii Sovietice, au cuprins ţările din Estul Europei, China, Coreea de Nord, Cuba Vietnam, Cambodgia precum şi o serie de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, care au pus în practică un soi de comunism islamic al mizeriei şi terorismului intern şi internaţional. În această ultimă categorie pot fi incluse : Etiopia, Algeria, Libia, Angola, Congo, Yemenul de Sud, etc.

Ilustrăm mai jos cu ajutorul câtorva date dimensiunile crimelor împotriva umanităţii comise de comunism.

În Uniunea Sovietică după 1945: aproximativ 40 milioane de oameni  aruncaţi în închisorile şi lagărele „Arhipelagului Gulag”, din care un sfert au murit în detenţie.

În China : mai mult de 50 milioane de oameni ucişi de comunişti, cea mai mare parte în timpul „revoluţiei culturale” dirijate de Mao Zedong. Numărul total al celor închişi şi deportaţi este greu de estimat, dar probabil că el se ridică la peste 100 milioane.

Coreea de Nord este un exemplu sinistru de generalizare a regimului de detenţie şi muncă forţată la nivelul unei întregi ţări, de peste 20 milioane de locuitori, iar Cambodgia reprezintă ţara cu cel mai mare procent al celor ucişi de comunişti (Khmerii Roşii) faţă de totalul populaţiei : 2 milioane de victime din 5 milioane locuitori; în aceeaşi zonă geografică, Vietnamul nu face excepţie de la practica crimelor împotriva umanităţii.

Datele privind victimele regimurilor marxiste din Cuba şi ţările comuniste Africane sunt şi ele cutremurătoare.

În ceeace priveşte: Polonia, România, Cehia, Ungaria, Germania de Est şi Bulgaria, represiunile organizate de regimurile comuniste instalate de către invadatorii sovietici, în anii următori terminării războiului, au variat ca intensitate, depinzând de ura ruşilor faţă de ţările respective, precum şi de ticăloşia căpeteniilor comuniste locale.

Cea mai lovită de calamităţile comuniste din ţările estice, a fost fără îndoială România . În perioada  1945-1989, în temniţele politice din ţara noastră, precum şi în lagărele de muncă şi zonele de deportare, au fost asvârliţi mai mult de 1,5 milioane de români, iar numărul celor care au murit în detenţie au depăşit 400.mii. Alte sute de mii de cetăţeni şi-au pierdut viaţa datorită frigului, asistenţei medicale necorespunzătoare şi a malnutriţiei.

Crima împotriva umanităţii din România este reprezentativă prin ceeace s-a petrecut, la scări diferite de intensitate, în toate ţările guvernate de adepţi ai ideilor lansate de Marx şi Engels, acum mai bine de un veac şi jumătate şi perfecţionate de tirani ai secolului nostru, aşa cum au fost Lenin, Stalin, Mao, Castro, Honecker,       Ceauşescu, etc. Ţara noastră a cunoscut din plin şi celelalte componente ale dezastrului comunist : catastrofa economică, corupţia şi descompunerea moravurilor, începând chiar cu nomenclatura beneficiară a sistemului, persecuţiile religioase şi decăderea culturii, distrugerea mediului ambiant şi ruinarea stării de sănătate  a populaţiei.

O gravă consecinţă a anilor de regim comunist rămâne slăbirea sentimentului religios, ca urmare a propagandei ateiste de stat. Acest proces tragic a însemnat în mare măsură, pierderea busolei valorilor tradiţionale şi proliferarea dublei gândiri, profetic intuită de George Orwell.

III. Stafia comunismului după 1989.

Prăbuşirea în anul 1989 a regimurilor comuniste din ţările satelite Moscovei, urmată în 1991 de dispariţia URSS ca formă de stat, a constituit o lovitură distrugătoare pentru „ sistemul socialist mondial”.

Se poate afirma că eşecul comunismului este total, iar prin Europa şi alte continente, stafia comunismului umblă urmărită de propriile ei crime, detestată de sute de milioane de oameni, descumpănită şi lipsită de forţa şi aroganţa ei de altă dată. Această stafie nu se resemnează însă să treacă definitiv în lumea amintirilor sinistre ci, cu încăpăţânare disperată încearcă să-şi prelungească trecerea pe planeta noastră. Deghizată frecvent în haine neocomuniste sau criptocomuniste, , stafia plăsmuită de Marx şi Engels, mai poate face încă mult rău. Ea încearcă să destabilizeze regiuni sau chiar ţări în întregimea lor, provocând conflicte sângeroase ca acelea din fosta Jugoslavie, Nagorno Karabach, Afganistan Cecenia şi recent Siria.

IV. Neocomunism şi criptocomunism .

Există încă state importante cu regim comunist la putere, iar partidele comuniste fiinţează  aproape în toate ţările lumii. Ceva însă s-a schimbat în politica comuniştilor de după 1989, aceştia adoptând diverse modificări în ideologia, strategia şi tactica lor. Vom analiza în cele ce urmează, cele mai importante  dintre aceste modificări, propunând pentru partidele care le practică, două denumiri : neocomunism şi criptocomunism. După  cum vom arăta, cele două noi orientări se întrepătrund adesea, ceeace face dificilă diferenţierea lor.

Cel mai important partid comunist care a adoptat modificări substanţiale, este cel din China. Imensa ţară asiatică cu o suprafaţă de peste 9 milioane de km pătraţi şi o populaţie mai mare de 1,5 miliarde, este condusă în continuare de partidul comunist aflat la guvernare din anul 1949. În această uriaşă ţară există zone între care sunt diferenţe notabile. Din acest punct de vedere, putem vorbi de fapt de 3 Chine :

a)    China de Răsărit

Cuprinde zonele unde politica oficială a partidului comunist pare orientată spre o spectaculoasă modernizare. În această parte a ţării cu o suprafaţă şi o populaţie ce nu depăşesc  ¼  din cea a întregii Chine, se află concentrate 90% din centrele urbane, iar în cele mai importante dintre acestea, se găsesc intreprinderi industriale, clădiri ultramoderne, mijloace de transport de mare viteză, numeroase intreprinderi cu capital privat, autostrăzi, milioane de autovehicole, comerţ înfloritor. Populaţia se bucură in oarecare măsură de aceste binefaceri ale civilizaţiei, iar nivelul mediu de trai, rămâne modest, sufocat fiind de o corupţie endemică. Ar părea că în această zonă partidul comunist a adoptat o politică ce încurajează libera iniţiativă şi modernizarea. Dar să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe !. Caracteristicile esenţiale ale unei veritabile societăţi moderne – libertatea de gândire, de asociere, de călătorie şi de folosire a capitalului, nu sunt realizate decât în mică măsură, fiindcă totul este controlat de partidul comunist. Marii capitalişti ( ei există efectiv) sunt moguli apropiaţi de conducerea partidului care, când observă „abateri” de la linia oficială, îi înlătură şi uneori îi arestează, sau chiar execută. În ceeace priveşte libertăţile politice, ele practic nu există, orice manifestare de libertate este practic reprimată  ( Fenomenul Tien an Menh). Se poate spune că această parte a Chinei dezvoltă un comunism – capitalist de stat.

b)    China de Vest.

Imensa Chină de apus, preponderent rurală, trăieşte la nivel de sărăcie şi înapoiere culturală, la fel de severe ca cel din ţările Africane sărace. Aici nu există nici un fel de modernizare, iar partidul comunist este prezent numai ca factor de represiune.

c)    China realmente capitalistă Taiwanul ( Formosa)

Insulă cu o suprafaţă de aproximativ 40.000 km pătraţi, a constituit locul de refugiu al „armatei” chineze naţionaliste, când a fost învinsă de comuniştii lui Mao Zedung.

Practic independentă dar nerecunoscută oficial ca stat, insula este protejată politic, economic şi militar de SUA. Evident, China comunistă revendică insula şi dacă nu ar fi fost bunăvoinţa Americii, Taiwanul ar fi fost de mult timp ocupat de armata comunistă.

Hong Kong , oraş stat  foarte prosper are un nivel de viaţă ridicat. Fosta colonie britanică , Hong Kongul a fost retrocedat Chinei în anul 1997, dar are un statut special care îi asigură autonomie politică şi economică.

Doctrina oficială a Partidului Comunist Chinez „ O singură ţară – două sisteme” ( de fapt 3 sisteme ) reprezintă în rezumat  neocomunismul chinezesc. Mai trebuie să notăm veleităţile Chinei de mare putere militară, cu cea mai numeroasă armată din lume şi deţinătoare a armei nucleare.

Un alt partid  ce poate fi considerat  acum neocomunist, este cel din Cuba.. La putere din 1959, partidul lui Fidel Castro a sărăcit cumplit mica ţară din zona Caraibelor şi a jucat un rol nefast în politica internaţională, mergând până la pericolul declanşării unei conflagraţii majore din dorinţa de a se dota cu rachete îndreptate împotriva SUA.( 1962). După retragerea lui Fidel Castro, (2008) Cuba a devenit mai puţin agresivă, iar noul dictator, Raul Castro a iniţiat  unele reforme economice, ce este drept, destul de palide. O schimbare majoră în politica Partidului Comunist din Cuba, o constituie reluarea relaţiilor diplomatice cu SUA.

Cel mai puternic partid comunist din Europa care şi-a păstrat în mare măsură ideologia, este cel din Rusia.  Nemaifiind la putere din anul 1991,partidul comunist din Rusia are încă numeroşi membri, o importantă reprezentare în Duma de Stat şi chiar influenţă politică asupra liderilor ţării. El poate fi considerat neocomunist, fiindcă a acceptat de nevoie mecanismul alegerilor mai mult sau mai puţin democratice, iar opoziţia faţă de politica autoritară a lui Putin este foarte discretă.

Un caracter neocomunist îl are şi partidul comuniştilor din R. Moldova, care duce o politică servilă faţă de Moscova şi se opune apropierii ţării de UE.

Numele şi l-a păstrat şi partidul comunist din autoproclamata Republică Nistreană, dependent 100%  de prezenţa Armatei a 14-a, a Rusiei.

În fostele ţări „socialiste”, din Europa de Est, inclusiv în România, partidele comuniste înlăturate de la putere în 1989, nu mai au nici un fel de importanţă ca număr de adepţi şi influenţă politică.

O evoluţie  similară au avut-o şi partidele comuniste din Europa de Vest. Ele încă mai există, considerabil micşorate numeric şi ca forţă politică. Adaptându-şi activităţile la noile realităţi din ţările respective pot fi şi ele incluse în categoria celor neocomuniste.

Există însă în aceste ţări alte partide  cu un comportament apropiat de cel comunist, dar care au alte denumiri. Numindu-le criptocomuniste ne propunem să le trecem în revistă în cele ce urmează.

Partidul Syriza a lui Tsipras din Grecia, are un program radical de stânga. Fiind partid de guvernământ într-o ţară cu tradiţie democratică, acest partid a trebuit să facă faţă în ultimii 2 ani enormelor dificultăţi ale crizei economice şi uriaşelor datorii ale Greciei. Partidul lui Tsipras a navigat între aplicarea unor măsuri populiste prin care să-şi atragă voturile electoratului şi acţiunile efectiv stabilizatoare impuse de creditorii internaţionali. Şi pe plan extern , politica acestui partid oscilează între fidelitatea faţă de UE şi o posibilă disidenţă, prin apropierea de China şi Rusia. Este foarte dificil de anticipat cum va evolua acest partid, ca de alfel şi situaţia economică şi politică a Greciei.

Defunctul preşedinte al ţării Latino-Americane Venezuela, Hugo Chavez a adoptat în cele 2 mandate ale sale, împreună cu partidul pe care îl conducea, politică populistă de stânga , antiamerticană, şi cu tendinţă de apropiere faţă de Cuba lui Castro şi Rusia. Moartea lui Chavez a slăbit considerabil partidul său, care după toate semnele existente nu va mai rămâne mult timp la putere în Venezuela.

După ce fosta Jugoslavie a fost fărămiţată prin războaie sângeroase şi unele hotărâri internaţionale, Serbia a rămas o mică ţară destul de izolată din punct de vedere economic şi politic. Nostalgia după „Serbia Mare” a determinat în opinia publică o stare de spirit de profundă nemulţumire  şi în special la partidul socialist- urmaş al celui condus de Miloşevici, o evidentă ostilitate faţă de principiile UE. Neavând însă altă soluţie „socialiştii” sârbi mimează acceptarea principiilor democratice , dar în realitate ei îmbrăţişează idei criptocomuniste.  Această situaţie face ca Serbia, la fel ca în 1914, apoi în1990 , să reprezinte un pericol potenţial pentru stabilitate în Balcanii de Vest şi nu numai.

În mai mică măsură, în ţările „foste socialiste” din Europa de Est, unii membri ai partidelor socialiste de azi, manifestă sentimente de nostalgie de tip criptocomunist. Oficial, toţi se declară fideli principiilor UE şi celor NATO, entităţi din care ţările lor fac parte, dar corupţia încurajată  din afara ţărilor respective îi determină să privească cu simpatie şi uneori să încurajeze relaţiile cu China şi Rusia.- puteri evident ostile principiilor democratice.

Un fenomen specific al ultimilor ani îl reprezintă apropierea dintre partidele de extremă dreaptă şi cele neo sau criptocomuniste. Un exemplu semnificativ este „prietenia” dintre partidul lui Marie le Pen din Franţa şi Rusia lui Putin. Mai puţin evidentă dar nu de neglijat este şi relaţia „specială” dintre partidul de dreapta din Ungaria- condus de Victor Orban şi acelaş Putin, preşedintele rus.

*     *     *

Succinta trecere în revistă a ceeace înseamnă comunismul, neocomunismul şi criptocomunismul arată în ce măsură aceste idei şi regimuri politice au reprezentat şi reprezintă veritabile pericole pentru omenire. Generaţiile tinere de pretutindeni trebuie să înţeleagă acest lucru şi să acţioneze astfel încât, răul să nu se mai repete.

Niciodată !

l


Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Excelent! De cunoasterea acestui text ar trebui sa depinda promovarea din clasa a 5-a in clasa a 6-a. Sa stie copiii tot ce se spune mai sus si pe urma vor invata altele, le vor completa, nuanta, etc. Pot sa nu fie de acord, dar sa retina asta.
    (Ar fi de urmarit amorul dintre Marine Le Pen si Putin. Pare de viitor. Tot felul de aiuriti incep sa apere crestinismul si patriotismul pentru ca mediul politic si intelectual le-au aruncat la gunoi. Nu suntem imuni la aceasta capcana. Indiferent cum sunt, romanii respecta principiile crestine si tara lor. Aceste teme au ajuns pe mana ticalosilor, V. Ponta, D. Puric, Savatie Bastovoi, pentru ca politicienii si intelectualii la moda le terfelesc constant.)

  2. „în aceeaşi zonă geografică, Vietnamul nu face excepţie de la practica crimelor împotriva umanităţii.”

    Dar bombele cu napalm si celebrul Agent Orange ce au fost?

    Tocmai ce am revenit dintr-o excursie in Vietnam. Langa Saigon am vizitat o cooperativa in care se fac maruntisuri artizanale. Angajatii sunt cei afectati de Agent Orange in timpul conflictului. Si cei nascuti dupa. Nu am vazut atatea trupuri ciuntite in viata mea.

    • Bun exemplu. E interesant cum inteleg vietnamezii de rand diferenta dintre sistemele capitalist si socialist. Vitenamezii tot in USA emigreaza si chiar pana nu demult isi riscau viata ca sa fuga din tara lor cu niste barcute subrede.
      (PS. Ajunsi in Vest nu pretind nimic, muncesc pe branci, copiiii lor sunt premianti si se integreaza fara probleme.)

      • In Vietnam e capitalism cu un singur partid. De fapt e un turbo-capitalism. Crestere economica record. Egalitatea promisa de Uncle Ho e istorie de vreo 15 ani. A fost interesant sa vad pe strada panouri publicitare care faceau reclame la ultimul model Toyota si apoi se schimbau dupa 30 de sec in cele care comemorau revolutia.

        • Adica au murit atatia oameni, unii de napalm, dar zeci de milioane de mana comunistilor, ca acum sa ne bucuram ca urmasii unchilor Mao si Ho trec la capitalism monopartinic.
          Cat despre Vietnam si egalitate, sa fim noi sanatosi. Mai e mult pana departe.
          https://www.hrw.org/world-report/2015/country-chapters/vietnam
          Exista prizonieri politici, Justitia e aservita urmasilor unchiului Ho, care nu au nici o treaba cu libertatea de asociere. Se moare in arestul politiei. Crestinii sunt persecutati fara jena.
          Abuses in Drug Detention Centers – People dependent on drugs, including children, continue to be held in government detention centers where they are forced to perform menial work in the name of “labor therapy.” Violations of center rules and failure to meet work quotas are punished by beatings and confinement to disciplinary rooms where detainees claim they are deprived of food and water. In 2014, the government developed a plan to “reform” the system that would not do away with forced labor and, despite promises to close some centers and reduce the overall number of detainees, would still leave more than 10,000 detainees in the system in 2020.

          • Ha Ha. Distractiv. Aceste abuzuri exista si in statele din Golf. Arabia Saudita (cel mai mare client al companiilor de armament din US, FR) si prietenul americanilor are deja cateva executii in Ian 2016.

            In Vietnam exista mai multa libertate decat in aceste monarhii. De curiozitate am verificat daca sunt cenzurate siteurile porno cand am fost acolo. La liber. Proprietate privata? Exista? Companii private? Exista? Piata libera? Exista. Deci e capitalism.

            Ca nu e democratie si nu se fac alegeri? Asta e altceva.

        • Capitalism cu un singur partid este nonsens caci nu cred ca capitalismul monopolist de stat poate fi considerat capitalism , tine doar de o modernizare foarte reusita recunosc a despotismului asiatic cel mai oribil mod de productie si de organizare sociala din epoca sclavagista.

          • Sa nu ne miram ca unii incurca borcanele. Si inainte de 1990 existau capitalisti din Vest care faceau afaceri profitabile cu URSS, China, Romania, Cuba, etc, Li se organizau plimbari misto si cand se intorceau spuneau ca ce au vazut era ok, si ar fi fost si mai ok daca nu ar fi existat canibalii de americani..

    • Evanghelia este vestea cea buna. Nu e doar o carte importanta intre altele, ci Reperul in viata crestinilor.
      Termenul folosit in contextul de mai sus nu lasa loc de interpretari. E vorba de pretentia marxismului de a inlocui credinta, religia si toate reperele din viata oamenilor cu o teorie bolnava, bazata pe ura. E o minciuna. Stim cine e tatal minciunii. Marxismul nu a avut nimic stiintific. Marx nu a facut decat sa dea niste enunturi pe care nu le-a demostrat.nici el, nici urmasii sai. Marx a scris poeme dedicate diavolului in tinerete si este inmormantat la Londa in cimitirul ocultistilor, esotericilor si satanistilor. Richard Wurmbrandt afirma ca este satanist, ceea ce se confirma dupa roadele pe care le-a dat acolo unde a fost aplicat.

      • Adaug pe urmele tale:
        Richard Wurmbrandt nascut iudeu in 1909 in Romania si decedat in 2001 in California ca pastor luteran dupa ce in tinerete ca evreu a fost comunist ulterior detinut politic si crestinat.

        http://www.satanism.ro/2012/05/11/richard-wurmbrand-marx-si-satan/

        http://faptesicredinta.blogspot.com/2011/08/marx-si-satan-de-richard-wurmbrand.html

        Cuprins:

        Prefaţă

        Capitolul I – Schimbare de credinţă
        Scrierile creştine ale lui Marx
        Primele scrieri contra lui Dumnezeu
        Biserica lui Satan şi Ulanem

        Capitolul II – Împotriva tuturor zeilor
        Satan în familia lui Marx
        Marx vrea să-L izgonească pe Dumnezeu din cer
        Poeziile satanice ale lui Marx
        Viaţa răvăşită a lui Marx

        Capitolul III – Credinţă năruită
        Apostazia lui Engels
        Marx urăşte naţiuni întregi
        Satan în familie

        Capitolul IV – Prea târziu
        Dezvăluirile unei servitoare
        Scrisori de familie
        Documente biografice
        Secretul din viaţa lui Lenin

        Capitolul V – O cumplită falsificare
        Buharin, Stalin, Mao, Ceauşescu, Andropov
        Cultul violenţei
        Cruzime satanică
        Păcatul satanic
        Versiuni hulitoare ale rugăciunii „Tatăl nostru”
        Idolatrizarea conducătorilor comunişti

        Capitolul VI – Un război spiritual
        Demoni mici şi mari
        Batjocorirea obscenă a religiei
        Practici oculte
        Marxismul ca religie

        Capitolul VII – Marx, Darwin şi Revoluţia
        Marx şi Darwin
        Falsul naţionalism al lui Moses Hess
        Organizaţia Iadul
        Originoform

        Capitolul VIII – Îngeri de lumină
        Liturghia satanică
        Este oare totul permis?
        Mitul lui Marx
        Robin Goodfellow
        Mormântul lui Lenin

        Capitolul IX – Cui îi vom sluji?
        Îndemn la acţiune
        Reacţia cititorilor

        Capitolul X – Marx sau Cristos?
        Un mesaj adresat marxiştilor…
        Marea prăpastie
        „Proletari din toate ţările, iertaţi-mă”

        Apendice – Pot fi comuniştii creştini?
        Teologia marxistă “creştină”
        Comunismul desăvârşit: Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?

        Note bibliografice

        Pentru a downloada cartea, clic pe Marx şi Satan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu s-a nascut in 1929 la Botosani, dintr-o familie cu vechi radacini in istoria Moldovei. A facut studile liceale la Bucuresti, dupa care fiind student la Politehnica in anul 1949 a fost arestat si condamnat la 2 ani inchisoare, pentru participarea la miscarea de rezistenta anticomunista. Dupa eliberare si-a terminat studiile si a devenit inginer constructor, lucrand pe diverse santiere. In anul 1964 devine cercetator stiintific, apoi isi ia doctoratul in economie - in anul 1970. Devine Conferentiar Universitar la Facultatea de Cibernetica Economica in 1972. Dupa revolutie, devine Profesor Universitar la aceeasi facultate. Este autorul a numeroase lucrari stiintifice publicate in tara si/ sau strainatate. Dupa 1990 elaboreaza 4 volume intitulate "Genocidul comunist in Romania" din care doua au fost publicate in limba engleza, la o prestigioasa editura din New York. A elaborat numeroase articole de analiza sistemului comunist in Romania, in presa autohtona. Este membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si al Aliantei Civice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro